Amanunte picante despre noii ministri si despre preferintele sexuale ale sefuluilor M.R.Ungureanu

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

DECLARAŢIE POLITICĂ

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

 

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

 

Şedinţa Senatului din: 13.02.2012

 

Titlul declaraţiei: De la şeful scorpionilor la şeful spionilor

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern nou – nouţ nici un guvern al tinereţii, competenţei şi probităţii, cum încearcă să-l prezinte opiniei publice tutorele acestuia de la Palatul Cotroceni. Nu este un guvern nou – nouţ pentru că jumătate din membrii săi, respectiv 9 dintre aceştia, au făcut parte şi din Guvernul Boc. Este vorba de vicepremier şi de trei miniştri aparţinând UDMR (Marko Bela, Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Ladislau Ritli), de cei doi miniştri aparţinând UNPR (Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu), de miniştrii dependenţi Cătălin Predoiu şi Leonard Orban şi de secretarul de stat Cătălin Baba, care a fost promovat ministru al Educaţiei.

Cabinetul Ungureanu nu este din păcate niciun guvern al competenţei sau competenţelor. Dimpotrivă, este un guvern de rezerve sau de clone, de pile sau de pupile, de slugi sau de marionete, de fiţe sau de beizadele, de valeţi, de travestiţi sau de traseişti. Astfel, miniştrii Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu provin din PSD, în timp ce miniştrii Gabriel Berca, Cătălin Predoiu, Cătălin Baba şi Leonard Orban au debutat în PNL ori au fost apropiaţi acestui partid. Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, este cunoscut drept un fan şi un serv al fostei ministrese Elena Udrea, care l-a răsplătit cu contracte de peste 1 milion de euro de la acest minister. Petrescu a fost mecanic auto (una din profesiile pe placul preşedintelui Băsescu) şi a reuşit să absolve o facultate, respectiv Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, abia la vârsta de 34 de ani. Fără nicio competenţă sau experienţă managerială, a ajuns marele patron al infrastructurii din România. Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, este pupila primarului Aradului, Gheorghe Falcă, fiind numită la hotelul în care locuieşte în Bucureşti „blonda celor trei muşchetari portocalii de la Arad” (deputaţii Iustin Arghir Cionca, Lucian Rivis Tipei şi Adrian Henorel Niţu). Cea mai consistentă experienţă a doamnei Boghicevici a fost cea de învăţătoare la Casa de fete din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Aceasta se laudă cu licenţa în ştiinţe economice (finanţe-bănci) şi cu patru mastere, dar majoritatea acestora au fost obţinute la contestata Universitate de Vest Vasile Goldiş din Arad. Noul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, este protejatul fostului ministru al Economiei, vicepreşedintele PDL Adrian Videanu (care este prieten de afaceri şi de concedii de lux cu tatăl său), şi nu s-a remarcat în mod deosebit ca secretar de stat Ministerul Finanţelor în ultimii doi ani, decât poate cu autoturismul marca Jaguar ultimul răcnet cu care venea la minister. Noul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, este pupila fostului ministru de resort, Anca Boagiu, fiind din 2009 până în prezent subsecretar de stat respectiv secretar de stat la Ministerul Transporturilor, unde nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Noul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea – Şerban, are licenţă şi doctorat în economie, dar n-a avut experienţă managerială decât la firmele tatălui său, miliardar din Focşani şi sponsor important al PDL, şi a avut şansa să facă studii în SUA, împreună cu domnişoara prezidenţială EBA. Acest ministru s-a remarcat mai mult prin declaraţia sa de avere, care conţine o vilă în Bucureşti, o vilă în Voluntari şi un autoturism Porsche ultimul răcnet, dar nu conţine o vilă pe care o deţine la Miami (SUA). Noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, s-a remarcat prin studii de marketing la Harvard, dar şi prin promovarea produselor agricole modificate genetic în România şi prin hăcuirea unor staţiuni de cercetare agricolă.

Noul ministru al Economiei, Lucian Bode, este promovatul şi protejatul fostului consilier economic al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, amândoi fiind originari din judeţul Sălaj. Bode şi-a început cariera politică ca şi consilier local în comuna natală Valcău de Jos şi a fost promovat tot de Andreea Paul Vass în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Sălaj a PDL, la care aceasta deţine şefia organizaţiei de femei. Bode a absolvit o facultate obscură de electronică din Oradea şi a ajuns lider sindical şi şef serviciu la Sucursala Zalău a SC Electrica SA, unde a condus câteva echipe de electricieni căţărători pe stâlpi. Foşti ofiţeri SRI din  Zalău afirmă că Bode a fost informator la miliţie înainte de 1989 şi la serviciul secret al MAI (doi şi un sfert) după, precum şi că împreună cu Andreea Paul Vass l-a susţinut pe actualul director general al DGIPI, comisarul şef Cristian Gheorghe Laţcău, originar tot din  Sălaj, atât cu ocazia numirii acestuia în funcţie, în decembrie 2010, de către fostul ministru de interne Constantin Traian Igaş, cât şi în toamna anului trecut când fostul premier Emil Boc a solicitat să fie eliberat din funcţie, în urma unor semnale venite din partea altui serviciu secret.

Noul ministru al Educaţiei, Cătălin Baba, este valetul fostului premier Emil Boc, care l-a promovat şef al Cancelariei primului ministru şi apoi secretar de stat la Educaţie. Facultatea de bază a lui Cătălin Baba este Medicina Veterinară, dar ulterior a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a ajuns conferenţiar şi decan, calitate în care s-a remarcat prin tot felul de promovări dubioase, inclusiv ale soţiei şi cumnatului său. Astfel, printr-o declaraţie elaborată de Colegiul Senatului şi Consiliul Academic al Universităţii Babeş – Bolyai, Cătălin Baba a fost acuzat de nepotism, în anul 2009, după numirea sa în funcţia de secretar de stat la Educaţie. O primă acuzaţie a fost aceea că soţia sa Alina Baba, fostă Cherecheş, originară din Satu Mare şi licenţiată iniţial a unei facultăţi de drept private, pe care a absolvit-o cu media 7,16, la Universitatea Vasile Goldiş, a absolvit ulterior extensia Satu Mare a Facultăţii de Administraţie Publică a Universităţii Babeş – Bolyai, la care soţul său era decan, cu media 10, dar colegii săi sătmăreni au afirmat că n-au văzut-o la faţă în cei trei ani de studii, nici la cursuri şi nici la examene. O a doua acuzaţie era că, în calitate de decan, a solicitat derogare de medie pentru soţia sa şi pentru cumnatul Răzvan Cherecheş pentru ca aceştia să poată ocupa posturile de asistent la Drept constituţional, respectiv asistent la Sănătate publică la facultatea pe care o conducea. O a treia acuzaţie era că Baba nu are lucrări de unic autor (articole, studii, recenzii, s.a.), puţinele sale scrieri fiind în colaborare cu alţi autori. O a patra acuzaţie era aceea că, deşi norma didactică a lui Cătălin Baba cuprinde discipline din domeniul ştiinţelor politice şi politicilor publice, acesta se ocupa de disciplina de sănătate publică, calificarea sa fiind de medic veterinar.

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern integru, mai mulţi miniştri, inclusiv dintre cei noi, având probleme de probitate. Astfel, ANI s-a sesizat în cazul ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, după ce acesta şi-a promovat fiul pe postul de director al spitalului pe care l-a condus până ce a fost cooptat în Guvern. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a avut contracte cu ministerul pe care l-a preluat. Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea Şerban, nu şi-a declarat o vilă pe care o deţine la Miami în SUA. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut concomitent atât funcţia de secretar de stat la Educaţie cât şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. În plus, mai mulţi primari din Regiunea de Dezvoltare de Nord-Vest s-au plâns că aproape toate proiectele cu finanţare europeană au fost intermediate şi taxate de soţia lui Baba. În acelaşi timp, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, are dosar la DNA pentru fapte de corupţie, iar ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, are dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fapte de abuz în serviciu. Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, are probleme legate de colaborarea cu Securitatea.

Nici şeful noului şi magnificului Guvern, mult-lăudatul Mihai Răzvan Ungureanu, nu corespunde criteriilor de etică şi de competenţă reclamate de o asemenea funcţie. Deşi acum se declară dreapta, chiar cu o anumită fervoare şi ostentaţie, Ungureanu a avut o tinereţe comunistă timpurie, fiind şeful UTC pe Liceul Negruzzi din Iaşi şi fiind cooptat încă din anii de liceu în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu. Ungureanu a ţinut să se remarce cu orice preţ la Congresul al XII-lea al UTC, când a rostit o cuvântare elogioasă la adresa secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu, care a fost publicată de ziarul ’’Scânteia tineretului’’ din 19 mai 1985. De asemenea, Ungureanu s-a remarcat şi la ultimul congres al Partidului Comunist Român (Congresul al XIV-lea) care a avut loc în luna noiembrie 1989.  Potrivit unor colegi de facultate a fost atât de ataşat comunismului încât nu numai că nu a participat la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, dar în perioada 17-22 decembrie şi-a  monitorizat cu atenţie colegii şi a întocmit liste cu studenţii  protestatari, probabil cu scopul de a-i trage la răspundere cu mânie revoluţionară comunistă dacă revoluţia anticomunistă eşua. După ce Convenţia Democrată a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale în România în 1996, Ungureanu s-a înscris în  PNL, partid care l-a promovat în funcţiile de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (1998- 2001) şi de ministru al Afacerilor Externe (2004-2007).

Din păcate, în fruntea diplomaţiei române, Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a remarcat prin nimic favorabil României şi românilor. Primul lucru pe care l-a făcut când a devenit ministru de externe a fost montarea portretului Anei Pauker fost ministru comunist de externe,  (primul şi principalul comisar al comunismului sovietic în ţara noastră, distrugătoarea României postbelice) pe holurile Ministerului Afacerilor Externe. Ultimul lucru pe care l-a făcut ca ministru de externe a fost dublarea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a salariului pe care urma să-l primească (8 000 de euro lunar) în postul pe care urma să plece la Viena (coordonator adjunct la Iniţiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est). Între acestea, Ungureanu a făcut mult rău României şi românilor din ţară şi din jur. La scurt timp după investirea sa ca ministru de externe, Ungureanu a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cel mai păgubos act din istoria postdecembristă a României, respectiv „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale”. Şeful diplomaţiei române a declarat atunci că „Nu există probleme între România şi Rusia”, prin actul respectiv uitându-se atât problema Basarabiei cât şi problema tezaurului românesc confiscat de Lenin în 1918. Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, a declarat în acest sens următoarele: „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurului României, confiscat de bolşevici în 1918. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl. Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în niciun fel şi sub nicio formă problema Tezaurului”. Ungureanu i-a dezamăgit pe românii din Basarabia şi când a declarat, în mai 2006, că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romania”, dând astfel apă la moară celor care susţin că acolo nu trăiesc români ci moldoveni. Ungureanu i-a supărat şi pe românii din Ucraina (din Bucovina de Nord, din Ţinutul Herţa, precum şi din regiunile Odessa şi Transcarpatia) pentru că nu s-a preocupat nici măcar de implementarea puţinelor şi firavelor prevederi privind prezervarea limbii şi identităţii naţionale din ruşinosul tratat încheiat cu Ucraina în 1997, prin care România a renunţat la orice discuţii şi pretenţii teritoriale.  Actualul său mentor politic, preşedintele Traian Băsescu, a acuzat într-o emisiune la TVR, în 31 martie 2008, politicienii care au negociat şi au semnat tratatul cu Ucraina în 1997 că ar fi lăsat interesul naţional după uşă, adăugând că din cauza proastei negocieri de atunci, România se judecă acum la Haga cu ţara vecină. Traian Băsescu a precizat că politicienii respectivi nu au ştiut să negocieze cu Ucraina şi au semnat în grabă şi după dictare un tratat dezavantajos, deşi cu alte ţări nu au fost semnate documente similare.

Şi românii din Ungaria şi din Transilvania sunt supăraţi pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru modul mişelesc şi păgubos în care a negociat recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu din Budapesta, cu destinaţie testamentară pentru bursele românilor ortodocşi din Transilvania şi din Ungaria. În primul său an de ministeriat, Ungureanu a negociat pe furiş şi a semnat pe sub masă „Acordul referitor la înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare Gojdu”, prin care a fost exclus moştenitorul testamentar, Biserica Ortodoxă Română. Acordul a fost semnat la Bucureşti, în data de 20 octombrie 2005, cu ocazia unei reuniuni comune a guvernelor României şi Ungariei, de către ministrul român de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi de către omologul său ungar Ferenc Somogy, fiind ratificat de partea română prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Acest acord a fost negociat, semnat şi ratificat după ce, în decembrie 2004, Curţile Gojdu din Budapesta au trecut în proprietatea companiei israeliene Autoker Holding Rt, fiindu-i vândute de Primăria sectorului 7 din Budapesta.

Avocatul Aurelian Pavelescu, pe atunci deputat al principalului partid de guvernământ (PDL), a declarat într-o emisiune la Radio România Actualităţi că Mihai Răzvan Ungureanu a prejudiciat statul român şi Biserica Ortodoxă Română de miliarde de dolari, susţinând că întreg acordul este de inspiraţie maghiară şi că poate fi calificat drept un act de hoţie şi de trădare naţională. Inspiraţia maghiară şi trădarea românească sunt confirmate de o declaraţie făcută în şedinţa Parlamentului Ungariei din 21 noiembrie 2005 de către deputatul FIDESZ, Nemeth Zsolt (secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe în primul guvern Viktor Orban şi ministru de externe în actualul guvern de la Budapesta): „Acordul dintre Ungaria şi România asupra problemelor averii Gojdu pune punct discuţiei prelungite de mulţi ani. Exemplul acestei probleme este că România renunţă la revendicarea bunurilor materiale, pe care a formulat-o în 1998, ba chiar şi anterior, în legătură cu averea lui Gojdu. Acest lucru înseamnă în acelaşi timp că partea română a acceptat punctul de vedere al Ungariei, conform căruia, în 1953, Tratatul de drept material a rezolvat chestiunea averii lui Gojdu”. Mihai Răzvan Ungureanu a fost lăudat şi pentru că ar fi semnat Acordul privind acordarea unor facilităţi militare Statelor Unite ale Americii în România, primul acord în baza căruia au fost aduse trupe americane în ţara noastră (la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa), dar acest acord a fost negociat de doi miniştri din Guvernul Adrian Năstase, respectiv de ministrul de externe, Mircea Geoană, şi de ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu.

Fostul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, scriitorul Nicolae Ulieru (care a avut cel mai lung mandat în acest sens după revoluţie, ocupând acest post sub directorul Virgil Măgureanu) a declarat public, în toamna anului 2009, că directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzaţie de trădare naţională – precizând că e gata să ofere probe în acest sens dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de control ale SRI şi SIE. Ulieru a declarat că şeful SIE „a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine-i omul acesta, sau SRI nu l-a informat?”. Suspect a fost şi faptul că, în calitate de şef al SIE, Ungureanu a făcut intervenţii ca un avocat, cunoscut ca exponent al unui grup israelian de lobby şi ca şi colaborator al Mossad, să aibă acces de trei ori la teroristul Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să-i dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decât să confirme apartenenţa lui Ungureanu la un serviciu străin. Probabil aşa se explică că, printr-o hotărâre de guvern pe care a iniţiat-o şi a contrasemnat-o în calitate de director la SIE (HG nr. 665 din 3.06.2009, pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea SIE, publicată în Monitorul Oficial nr. 406/06/2009), Mihai Răzvan Ungureanu a desconspirat prosteşte (sau, poate, cu rea credinţă) 41 de locaţii secrete ale SIE din capitală şi din ţară.

În concluzie, preşedintele Traian Băsescu a schimbat tusea cu junghiul prin desemnarea  diplomatului istoric Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim ministru al Guvernului României în locul juristului filosof  Emil Boc. A schimbat un democrat liberal actual cu un fost liberal. A schimbat un ardelean (din Cluj)  cu un moldovean (din Iaşi). A schimbat un doctor în filosofie cu un doctor în istorie. A schimbat un utecist fruntaş, care a fost cooptat în anii studenţiei în Comitetul Central al UASCR, cu un utecist şi mai fruntaş, care a fost racolat în Comitetul Central al UTC din anii de liceu (amândoi servind sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu). A fost schimbat un profitor mai mic (care şi-a plimbat o fiică şi o nepoată cu un elicopter guvernamental) cu un profitor mai mare, având în vedere că soţia lui Ungureanu (stabilită ani buni la Viena) a primit o pleaşcă de 85 000 euro pe an de la OMV AG Austria (cumpărătoarea pachetului majoritar la Petrom) pentru servicii închipuite de consultanţă medicală. A fost schimbat şeful scorpionilor (portocalii) cu şeful spionilor (rozalii).

Cu ce altceva s-a remarcat până acum Mihai Răzvan Ungureanu? Ca secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi apoi ca ministru de externe a ieşit în evidenţă doar prin limbajul său preţios, îmbibat cu neologisme şi sofisme, încât mulţi interlocutori români sau străini n-au prea înţeles ce vroia să spună. Singura lui cucerire pe plan extern este Bodo Homobach, înaltul comisar pentru Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, pe care l-a fermecat profund (la Viena, probabil pe valsurile Dunării). Ca politician (de dreapta, cu origini în PNL) s-a remarcat prin trădarea primului său binefăcător politic, premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în favoarea noului său binefăcător politic, preşedintele (de la stânga la dreapta) Traian Băsescu. Ca director al SIE, respectiv ca şef al spionilor români, s-a remarcat doar prin deconspirarea prostească a locaţiilor din ţară ale serviciului secret pe care-l conducea şi prin tăiatul frunzelor la câini. Îndeosebi la câinii generalului Predoiu, primul său adjunct şi şeful de facto al serviciului secret în fruntea căruia a fost plasat formal şi subliminal de binefăcătorul său de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu ar trebui să ia aminte că, cu un an în urmă, omologul său autocrat din Egipt, Hosni Mubarak, a încercat să se salveze numindu-l vicepreşedinte al statului şi, totodată, şef al guvernului pe şeful suprem al serviciilor sale secrete, generalul Omar Suleiman (cel mai vechi şi mai apropiat colaborator al său şi omul CIA la Cairo), dar nu i-a fost de niciun folos.

Senator

Valer Marian

 

 

PS: Pentru iluminarea mea şi a românilor pe care-i guvernează, îi adresez proaspătului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi câteva întrebări: 1. De ce nu şi-a trecut în CV-ul său stufos, la limbi străine cunoscute, şi limba ebraică (pe care o cunoaşte mai bine decât limba maghiară, pe care a trecut-o)? 2. Dacă a fost sau este membru al vreunei organizaţii masonice şi ce grad sau funcţie deţine în aceasta? 3. Dacă a fost şantajat de SRI, de SIE sau de tutorele său politic de la Palatul Cotroceni cu nişte episoade de o anumită orientare sexuală petrecute la Iaşi (în anii ’90), la Cernăuţi (în 2000, la Hotelul Ceremuş) şi la Viena (după 2000, la sediul Pactului de Stabilitate).

Mihai Razvan Ungureanu sau cum sa schimbi tusea cu junghiul SIE

  

Biroul Senatorului Valer Marian

Grupul parlamentar: PSD

Circumscripţia electorală: Satu Mare

  Satu Mare Piaţa 25 Octombrie nr. 1 et. 8 cam. 9

  Telefon /fax: 0261 710088

 

 

Declaraţie de presă

 

De la şeful scorpionilor la şeful spionilor

 

Preşedintele Traian Băsescu a schimbat tusea cu junghiul prin desemnarea  diplomatului istoric Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim ministru al Guvernului României în locul juristului filosof  Emil Boc. A schimbat un democrat liberal actual cu un fost liberal. A schimbat un ardelean (din Cluj)  cu un moldovean (din Iaşi). A schimbat un doctor în filosofie cu un doctor în istorie. A schimbat un utecist fruntaş, care a fost cooptat în anii studenţiei în Comitetul Central al UASCR, cu un utecist şi mai fruntaş, care a fost racolat în Comitetul Central al UTC din anii de liceu (amândoi servind sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu). A fost schimbat un profitor mai mic cu un profitor mai mare, având în vedere că soţia lui Ungureanu (stabilită de ani buni la Viena) primeşte o leafă de 80 000 euro pe lună de la OMV AG Austria (cumpărătoarea pachetului majoritar la Petrom) pentru servicii închipuite de consultanţă medicală. A fost schimbat şeful scorpionilor (portocalii) cu şeful spionilor (cărămizii).

Cu ce altceva s-a remarcat până acum Mihai Răzvan Ungureanu? Ca secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (1998 – 2001) şi apoi ca ministru al Afacerilor Externe (2004 – 2007) a ieşit în evidenţă doar prin limbajul său preţios, îmbibat cu multe neologisme, încât mulţi interlocutori români sau străini n-au prea înţeles ce vroia să spună. Singura lui cucerire pe plan extern este Bodo Homobach, înaltul comisar pentru Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, pe care l-a fermecat profund La Viena (probabil, pe valsurile Dunării). Ca politician (de dreapta, cu origini în PNL) s-a remarcat prin trădarea primului său binefăcător politic, premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în favoarea noului său binefăcător politic, preşedintele (de la stânga la dreapta) Traian Băsescu. Ca director al SIE, respectiv ca şef al spionilor români, s-a remarcat doar prin tăiatul frunzelor la câini. Îndeosebi la câinii generalului Predoiu, primul său adjunct şi şeful de facto al serviciului secret în fruntea căruia a fost plasat formal şi subliminal de binefăcătorul său de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu ar trebui să ia aminte că, cu un an în urmă, omologul său autocrat din Egipt, Hosni Mubarak, a încercat să se salveze numindu-l vicepreşedinte al statului şi, totodată, şef al guvernului pe şeful suprem al serviciilor sale secrete, generalul Omar Suleiman (cel mai vechi şi mai apropiat colaborator al său şi omul CIA la Cairo), dar nu i-a fost de nici un folos.   

 

  Satu Mare,                                                       Senator

  7.02.2012                                                    Valer Marian

De-al nostru sau al lor ?

De când a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova (29 ianuarie 2010), Jaromir Kvapil nu contenește să-i uimească pe oficialii de peste Prut. Chiar și literații sau artiștii prezenți alături de diplomat la diverse evenimente culturale îi laudă abilitățile de comunicare. Jaro, cum îi spun prietenii apropiați, vorbește o “frumoasă, perfectă” limbă română. Până aici nimic deosebit. Am putea spune că  Jaro a avut tot timpul din lume să învețe limba noastră, deoarece, o perioadă îndelungată, cehul a fost diplomat în România și în Republica Moldova. Puțini sunt cei care știu povestea adevărată de la dosarul de cadre al lui Jaromir Kvapil . Epopeea românească a viitorului ambasador începe în vara anului 1968, când trupele Spețnaz și tancurile trimise de sovietici să implementeze democrația socialistă la Praga, îl găsesc pe acesta student la facultatea de comerț (un fel de ASE cehoslovac). La vremea aceea, Kvapil senior, tatăl lui Jaromir îndeplinea funcția de atașat al agenției economice cehoslovace la București, așa că nu i-a fost prea greu să-și aducă odrasla în capitala României. Ferit de democrația forțată de la răsărit, Jaromir și-a terminat studiile la noi, la Facultatea de Comerț Exterior din cadrul ASE, locul de unde Direcția de Informații Externe (DIE) făcea de zor recrutări pentru schimbarea garniturii bolșevice de la conducerea instituțiilor țării. Așa că, viitorul diplomat Jaromir Kvapil a beneficiat de instruire de specialitate și de colegi celebri, care au terminat comerțul exterior odată cu el, apoi au fost recrutați de generalul Gheorghe Marcu, “cercetători” la Institutul de Economie Mondială, o instituție de acoperire a DIE. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, iar Jaromir Kvapil a revenit după 1989 în România în calitate de diplomat, unde îl așteptau alte evenimente mărețe. Printre altele, Jaro a prins destrămarea Cehoslovaciei la post. În 1993 a fost numit ambasador al Republicii Cehia la București, iar în perioada 1994-1997, prin cumul este acreditat și pentru Republica Moldova. Tot aici a prins și conflictul care a dus la destrămarea Iugoslaviei. Cum în acea perioadă, traficul de armament, combustibili și alimente peste Dunăre era în toi, organele contrainformative ale statului român stăteau cu urechile ciulite în mediul diplomatic. Uite așa, Jaromir a ajuns subiectul unei note informative, în care îi erau consemnate obiceiurile dar și discuțiile. Astfel, aflăm că, diplomatul obișnuia să stea la o bere cu prietenii în ambasadă, tolănit cu picioarele pe birou și să vorbească în cea mai curată limbă românească despre noul sistem cehesc de radar capabil să detecteze avioane invizibile.  Întâmplător sau nu, prin martie 1999, sârbii, reușeau să doboare (cu rachete SA trecute pe la Turnu Severin) un F117 Night Hawk și să avarieze grav altul. Aeronave invizibile pentru echipamente convenționale. Privind  fragmentele  avionului F117 doborât, expuse astăzi la la muzeul aviației din Belgrad, nu poți să nu te-ntrebi : de unde or fi avut sârbii sistemul special de detecție ?

Lansare carte: Eduard Ovidiu Ohanesian – Puterea din umbra** Raport din spatele uşilor închise

Joi 24 Noiembrie 2011, orele 16³⁰ – 17⁰⁰ 

Lansare carte: Eduard Ovidiu Ohanesian – Puterea din umbra** Raport din spatele uşilor închise

Targul International de carte Gaudeamus – Spatiu Evenimente – nivel 7.70

Prezintă: Doru Braia

A apărut Puterea din Umbră Vol.II la Editura Junimea din Iași

Raport din spatele ușilor închise
 
Puterea din umbră, volumul II

Veți găsi în acest volum câte puţin din fiecare adevăr. Trecut, prezent şi poate viitor, ca dovadã că în ciuda eforturilor noastre de a învăţa din greşelile trecutului, istoria se repetă. De asemenea, veţi înţelege din paginile ce urmează, de unde apar tot felul de personaje,care mai de care mai dubioase, cu roluri episodice în scandaluri politice la nivel înalt. Ce rol avea interlopul vrâncean Costică Argint în compromiterea unor personaje politice de vârf ca Tăriceanu sau Cioroianu şi ce legătură are acesta cu marele terorist Carlos Şacalul. Sau câte ceva despre moravurile grele ale politicienilor şi generalilor Departamentului de Informaţii Externe din vremea generalului Ion Mihai Pacepa. Vă veţi convinge că, în sistem, nimic nu
s-a schimbat.
La conducerea României se aflã altă generaţie de securişti cu aceleaşi moravuri. Cartea de faţă îi expune sec, aşa cum v-am obişnuit. Cu documente, nume, date, fotografii şi biografii şi cu nelipsita „Notă a Ofiţerului”, cuprinzând mesaje şi comentarii de la cei care şi-au pus viaţa şi cariera în pericol dezvăluind abuzurile Sistemului. Pentru că, dacă paginile ziarelor sunt trecătoare, redacţiile se pot închide, jurnaliştii incomozi pot fi daţi afară, iar arhivele Internetului pot fi
şterse, cartea tipărită rămâne pe rafturile bibliotecilor pentru generaţiile care vor veni şi în memoria dumneavoastră, CETĂŢENII.

Eduard
Ovidiu OHANESIAN
Jurnalist

0723230021
eohanes@yahoo.com
 

Cartea Raport din spatele ușilor închise a apărut la Editura Junimea din Iași.

CUPRINS:

Cuvant inainte

DOSARUL ARMAMENTUL

Dosarele SSID dauneaza grav magistratilor

Hayssam in topul contrabandistilor internationali

Sfantul Omar, ingeras neprihanit

Marea Praduiala

Terorism institutionalizat: fonduri secrete, conturi, modalitati de plata

Anexa

LORZII RAZBOIULUI

Viktor Bout: Game Over!

Contrabanda romano-moldoveana din dosarele DIICOT

Somnul magistratilor naste contrabanda

„Tunuri” financiare cu miros de praf de pusca

Generalul Degeratu si afacerile cu armament din Europa de Est

Anexa

MISTERELE REVOLUTIEI

Dovezile musamalizarii

Patimile procurorilor

Nepasarea diplomatilor straini de la Bucuresti

Proiectele secrete ale Epocii de Aur

Secretele generalilor de la Jilava

Apa grea, iperita, bruceloza si rachete

Apa grea – de la agentul Poly, la uzina „G”

Inregistrarile directorului Florea

Accidentul secretizat

Tomahawk-ul ceausist prinde viata in Iran

TERORISM, ANTITERORISM, AGENTI SUB ACOPERIRE

Interlopul SIE din dosarul „Carlos Sacalul”

Costica Argint versus Ilici Ramirez Sanchez

Cazul Ion Serban – cinismul Securitatii in presa straina

COMPENDIU DESPRE CRIMA ORGANIZATA

„Blonda” de la drept

La vanatoare de procurori DIICOT

Anexa

DIPLOMATIE SI SECURITATE

SIE de la cap se impute

Moravuri grele din trecut – Familia DIE in imagini

Precursorul lui Adrian Nastase la Cornu

Pacepistii si urmasii lor

Tupeu de securist

Anexa

GENERALII GORJULUI

Un spion gorjean la New York

Colegii de la Externe

Cariera si pregatirea

Agentura

„Patria SA” credite cu epoleti

Bibliografie

Cuvant insotitor

Fragmente din cartea Puterea din Umbră –vol. II

Un spion gorjean la New York  -I-

Biroul spionului Andreescu la New York

Povestea unui spion român la ONU nu a început cu “a fost odată ca niciodată”, ci cu un joc al sorţii. A treia sau a patra licenţă la 62 de ani. Partidul Comunist Român avea nevoie de spioni cu carte în exterior. Recomandarea contraspionului Dănău şi rotaţia cadrelor. “Noi am învăţat din dosare, înţelegeţi ?” Neveste şi regrete la ONU. Mariana şi Menorah. Colegi celebrii de spionaj la ONU. O fotografie strict secretă în premieră.

Studentul Emil

În iulie 2010, pe când coordonam două dintre cele mai vechi publicaţii din Gorj, o ştire mi-a atras atenţia. Trecut binişor de 60 de ani, un fost spion extern îşi susţinea licenţa la Universitatea Constantin Brâncuşi, alături de studenţii care îi puteau fi copii sau chiar nepoţi. Cu un CV impresionant, cunoscător de multe limbi străine, căpitanul DIE (r) Emil Andreescu era la a treia licenţă, ba chiar a patra (licenţa americană este la secret) cum aveam să aflu mult mai târziu de la apropiaţii săi. Viaţa fostului ofiţer DIE este o adevărată epopee cu suişuri şi coborâşuri, demnă de un scenariu de film, dar poate cel mai interesant lucru este modul cum un nepot de boier a reuşit să ajungă ofiţer al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii. Andreescu Traian Ion Emilian se trage dintr-o familie de boieri gorjeni, bunicul său Ion Andreescu fiind un cunoscut om de afaceri în Bucureştiul interbelic, iar tatăl Gheorghe, un medic cunoscut. Andreescu a avut o copilărie şi o adolescenţă lipsită de griji. A terminat liceul Petru Groza (actualul Colegiu Tudor Vianu) alături de odraslele protipendadei comuniste a anilor ’60. Iniţial, Andreescu a absolvit două facultăţi din cadrul ASE : Finanţe, credit, contabilitate – 1968 şi Comerţ Exterior – 1970, facultate la care se intra pe bază de dosar. În timpul studenţiei, Andreescu muncea ca ghid şi intepret poliglot la ONT.

Nepot de boier, ofiţer DIE

Mitică Dănău

Cum a ajuns spion DIE un fiu de boier ? Din întâmplare, povestesc foştii colegi ai gorjeanului de la externe. După marea epurare din partid şi aparatul de Securitate de după 1965 se căutau cadre noi cu facultate. Vechii ofiţeri cu trei clase primare, dar şcoliţi în Uniunea Sovieitcă erau scoşi din sistem la grămadă. Mulţi dintre aceştia erau raolaţi de KGB şi căsătoriţi cu rusoaice.

“Nicolae Ceauşescu a ordonat o epurare masivă  a aparatul de securitate, o curăţare de fostele cadre pregătite în URSS. Mulţi întorşi în ţară cu soţii rusoaice. Şi potenţiali spioni URSS din instituţiile de siguranţă ale statului român. Pentru a fi sigur de epurarea aparatului, Ceauşesecu l-a adus şef de personal la DIE pe fratele său Nicolae Andruţă Ceauşescu, colonel. Totodată vechiul sediu DIE deconspiurat de numeroase trădări în special din RFG din anii ‘60 ale spionilor cunoscuţi Ciuciulin, Horobeţ şi alţii, foşti colegi cu generalul Pacepa, a fost mutat la Banca din Batiştei”, îşi aduce aminte un fost coleg de spionaj al gorjeanului Andreescu. Omul îmi spune că în cazul lui “Emil”, norocul sau ghinionul său s-a numit Dumitru Dănău (vezi foto), fost şef pe spaţiul RFG în Direcţia a III-a Contraspionaj şi bun prieten cu viitorul şef al DSS generalul Iulian Vlad. Gorjean şi învăţător ca şi generalul Vlad, Dănău a fost adus în Securitate după ce un stagiu de activist PCR.

Emil şi Mariana Andreescu

De aici înainte, limbajul cercetătorului DIE cu care stau de vorbă se specializează. Îmi explică răbdător cu o limbă de lemn că datorită hiatusului creat prin epurarea masivă a cadrelor DIE cu studii în URSS (replasate în viaţa civilă, în diverse instituţii, în special la ONT Carpati sau în vestitele întreprinderi de comerţ exterior ca ofiţeri în rezervă), era imperios necesară reconstituirea instituţiei cu “personal tânăr, patriot, foarte bine pregătit profesional”, care să preia din mers sarcinile unor ofiţeri cu experienţă trecuţi în rezervă. Pe scurt, după ce căpitanul Dănău s-a întâlnit cu un cadrist DIE pe holul Ministerului de Interne şi acesta l-ar fi întrebat dacă nu are un băiat pentru coordonare la V2, fostul contraspion i l-ar fi recomandat pe prietenul său Emil Andreescu. Pur şi simplu nu aveau oameni de încredere să coordoneze spaţiul SUA, mai precis New York. Întâmplător sau nu, Emil (bun cunoscător al limbii engleze) o curta intens pe viitoarea cumnată a lui Mitică Dănău. Erau amândoi gorjeni şi de aici toată dandanaua. Aşa a ajuns tânărul Emil să coordoneze în 1973 spaţiul America din sediul V2 de pe Mătăsari, biroul de pe colţ, la etajul 1.

“Aşa se explică de ce  nişte puţoi ca noi, locotenenţi, nişte puşti acolo, ocupam  funcţii mult prea mari. Noi am făcut coordonare fără să facem o zi de şcoală. Noi am învăţat din dosare, înţelegeţi ? Am făcut ucenicie la locul de muncă pentru că eram deştepţi şi ne-am adaptat. Din dosare ne-am dat seama ce prostii au făcut unii, ce imbecilităţi erau acolo. Şcoala din Băneasa era ticsită cu ofiţeri luaţi de obicei din şcoli militare, cu origine socială bună, băieţi deştepţi, dar care nu puteau să facă faţă peste noapte cerinţelor muncii externe. Şi atunci au fost obligaţi să ia din Facultatea de Comerţ Exterior, d’ăştia super-pregătiţi. Aşa se explică infuzia masivă de ofiţeri din comert exterior. A fost singura soluţie logică.”, povesteşte un fost ofiţer SD, subordonat al generalului Ion Mihai Pacepa. Dar cum pentru orice compromis există şi un preţ, Emil Andreescu avea să plătească scump intrarea în DIE. Mai întâi a renunţat la cumnăţica lui Dănău, fiind însurat de “serviciu” cu o frumuseţe de unguroaică Mariana, ofiţereasă şi ea.

Neveste şi regrete

Mariana între soţiile diplomaţilor străini la ONU

Când au fost trimişi la post la ONU, Mariana a primit misiunea să se infiltreze în diaspora maghairă din New York şi să culeagă informaţii despre iredentiştii unguri şi evrei, mai ales despre cei care lucrau în redacţia revistei Menorah. Spionii externi şi familiile lor relaţionau foarte greu între ei. Se fereau unii de ceilalţi mai rău decât se fereau de duşmanul imperialist. Nu ştiau niciodată ce rapoarte dă cutare la Bucureşti despre colegi. Prieteniile se legau foarte greu. Mariana Andreescu era bună prietenă cu nevasta spionului Horotan – nume de cod Horaţiu, vărul generalului afacerist Ileş, aflat la post la Geneva în acea perioadă. Soţiile diplomaţilor ONU socializau la cursurile de limbi străine organizate de Hospitality Commity (foto Mariana Andreescu alături de soţiile altor diplomaţi ONU) sau la diverse recepţii. Mariana se mai îndeletnicea printre altele şi cu traducerea interceptărilor în limba maghiară, realizate de cifrorii reprezentanţei. La întoarcere în ţară, după 7 ani, Mariana aprimit o primă de 10.000 de lei. În prezent suferă de o boală grea care a pus-o la pat. După mai bine de 3 decenii, ofiţerii “D”, cum erau denumiţi codificat toţi colegii lui Andreescu de la divizia V2,  critică dur politica de cadre dusă de conducerea DIE de la vremea aceea. Foştii externişti spun că trimiterea ofiţerilor gen Emilian Andreescu la post la ONU, însemna deconspirare.

“Era clar că dintre atâtea milioane de români, ăia puţinii care mergeau în America erau agenţii statului. Când eşti plecat în numele statului afară, eşti agentul statului. Pe Andreescu l-au distrus când mergea cu acoperire oficială. Şi în ziua de azi e cu stea în frunte, că organul contrainformativ ştia clar că tot ce era diplomat, agenţie economică, TAROM, atunci erau oamenii puterii comuniste.”, spun aceştia. Marele regret al lui Andreescu este că nu a fost folosit ca ofiţer deplin conspirat  “S”, adică ilegal în cadrul unităţii speciale “U”. Trimis în Vest încă din vremea când activa ca student în cadrul ONT, putea fi căsătorit cu o turistă străină, acoperirea perfectă. Legendat la nivel înalt, statul român îi făcea mai întâi şicane. Nu-l lăsau să plece. Apoi, viitoarea soţie îi scria senatorului X, care făcea lobby pe lângă Ceauşescu. Şi acoperirea era gata.

Postul de la Naţiunile Unite

Ropotean şi Chebeleu

Emilian Andreescu a fost trimis la post de urgenţă în 1973 pentru a-l schimba pe un alt diplomat cu probleme Nicolae Ropotean, care se implicase într-o relaţie amoroasă cu o funcţionară internaţională de la ONU. Profesorul Ropotean, ardelean de fel, era un bun vorbitor de limbă franceză şi a fost mutat la ISMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), apoi la BRCE, unde a lucrat până în 1989 la un serviciu special care se ocupa de repatrierea moştenirilor. Bun prieten cu un ambasadorul Traian Chebeleu, Ropotean avea să fie reîncadrat în MAE la Direcţia ONU şi alte Organizaţii Internaţionale (vezi foto Anuarul Diplomatic şi Consular al României 1990, pag. 38), apoi promovat diplomat de  preşedintele Iliescu. Revenind la ofiţerul DIE Ropotean de la jumătatea anilor ‘70, în mod normal, înlocuirea unui diplomat la post se făcea în timp. Câteva luni, un an dura pregătirea, predarea şi preluarea agenturii. În cazul lui Ropotean, înlocuirea s-a făcut de urgenţă, tânărul Andreescu fiind obligat să–i ducă mai departe agentura şi să o completeze. Totul s-a făcut pe baza dosarelor avute la studiu în coordonare. Exista posibilitatea ca agenţii aflaţi în legătura lui Ropotean să refuze colaborarea cu noul ofiţer. Mai mult, ofiţerii trimişi la New York sub acoperirea Institutului de Conjunctură Economică, erau obligaţi să facă şi comerţ exterior, altfel mai rău dăunau României.

“Degeaba făceai spionaj, dacă pierdeai aiurea un contract de sute de mii, milioane de dolari”, povesteşte unul dintre foştii coordonatori din Centrala DIE.

Diplomatul Andreescu în România liberă

Fiind sub supraveghere continuă (chiar dacă aveau statut diplomatic şi nu intrau sub jurisdicţia autorităţilor din New York, toţi diplomaţii erau lucraţi informativ de personalul de securitate ONU, format din foşti ofiţeri FBI sau CIA. SUA era doar ţară gazdă.), la Naţiunile Unite se filma, se înregistra şi se fotografia totul. Tot ce se face în ONU este pentru eternitate, ca urmare Andreescu trebuia să facă o figură frumoasă la locul de muncă. Andreescu apare deseori în presa vremii, susţinând discursuri la ONU pe diverse teme. Subiectul preferat de organele de partid şi de stat fiind “cursa înarmărilor, pacea şi securitatea” aşa cum reiese dintr-o ştire publicată în cotidianul România liberă la data de 30 noiembrie 1976. Andrescu  a activat în cadrul Comisiei de Securitate ONU ca membru nepermanent în perioada 1976-1978, în Comisia a I-a şi a II-a a Adunării Generale ONU, în Comisia pentru pentru codul de conduită al companiilor transnaţionale sau în Comitetul pentru explorarea cosmosului în scopuri paşnice. Locotenentul major Emilian Andreescu a reprezentat România şi la Conferinţa ONU asupra Dreptului Mării unde a avut colegi celebri, ca Teodor Meleşcanu sau Lazăr Comănescu (vezi foto de grup).

Rezidenţi DIE la New York

Membrii Misiunii Permanente (DIE)  a României la ONU – New York, sâmbătă 25 octombrie 1977- Upstate New York – Exit 4.  Sus cu pălărie, lt. major Emilian Andreescu, jos cu haină de piele Teodor Meleşcanu. Ceilalţi ofiţeri DIE sau diplomaţi : Nicolae Chiroiu, Ion Goriţă, Mitică Roşu, George Cartas, Dragoş Şerbănescu şi soţiile unora dintre aceştia. 

Camera de hotel a unui diplomat ONU.

 

 

Fotografie în premieră. Locotenent DIE Emilian Andreescu ofiţer “D” al unităţii UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic America şi alte regiuni în uniformă. Micul detaliu care-i deosebeşte pe ofiţerii DIE de ceilalţi securişti este lipsa însemnului de armă de pe epoleţi. Spionii externi nu aveau însemn de armă. Fotografia de legitimaţie era unică şi strict secretă. Cei care păstrau astfel de fotografii puteau fi excluşi din DIE sau chiar condamnaţi.

Medaliat prin decret prezidenţial

“Îngropat de viu” – prima mărturie a unui oficial SUA, referitoare la jurnaliştii români răpiţi în Irak

Partea a II-a

Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue

 “Capitolul 20

 Românii

 Reporterii români erau prezenţi în Bagdad pentru vizita din “Duminica Paştelui” făcută de preşedintele Traian Băsescu, trupelor române desfăşurate în zonă. Au fost răpiţi în 26 martie, pe o stradă lângă hotelul Flowerland (în cartierul Al-Jadria), unde locuiau. Trei autovehicule le-au înconjurat brusc maşina, apoi răpitorii înarmaţi cu AK-47 şi i-au băgat pe români în maşinile lor. Românii ne-au spus că au fost duşi într-o casă, unde au fost ţinuţi vreo trei zile. Gărzile care-i păzeau, se lădau că echipa lor a luat-o înaintea altor două grupe de gangsteri irakieni, care erau pe urmele lor. Nou venţii mi-au descris casa şi regimul la care erau supuşi. Era clar că eu nu am fost ţinut niciodată acolo. Nu au fost legaţi niciodată de mâini sau picioare, au fost închişi într-un dormitor, unde au primit saltele şi pături şi au fost hrăniţi regulat. Când au fost mutaţi, li s-a spus că că vor fi duşi într-o locaţie nouă, unde vor avea parte de un tratament şi mese mai bune. În loc de acestea, au fost aduşi în temniţa subpământeană alături de mine şi Robert.

Notă : Eu am aflat de sosirea lui Băsescu în Irak, de abia în seara răpirii, deci nu aveam nicio legătură cu evenimentul. În mod normal, serviciile secrete ţin ascunse vizitele demnitarilor în zone de conflict pentru a micşora probabilitatea atentatelor.

Grilaje de fier şi saltele

“Toţi zece eram înghesuiţi în acel loc strâmt; abia aveam loc să ne întindem. Când gărzile ne hrăneau, stăteam în cerc, iar ei aduceau un sertar cu mâncare şi ne dădeau câte o farfurie cu orez. Nu aveam voie să ne ridicăm măştile de pe faţă pentru a mânca, dar puteam apleca capul pe spate pentru a privi pe sub mască la farfuriile cu mâncare. Gărzile foloseau doar un mic pahar pentru a ne da apă. Garda, de obicei Hamid, trecea paharul umplut cu apă dintr-un recipient unuia dintre noi, apoi îl pasa următorului. Cum sărbătorile se apropiau, deveneam tot mai îngrijorat că gărzile vor abandona eforturile de a găsi pe cineva care să-mi plătească răscumpărarea şi mă vor sacrifica prin decapitare. Supravieţuisem “Zilei Recunoştinţei”, „Crăciunului”, „Anului Nou” – şi acum se apropia „Paştele”. Odată cu primăvara veneau şi ploile. Nu ploua prea des în Irak. De obicei erau câteva averse în noiembrie, dar sezonul ploios ca atare, venea în martie şi aprilie. Atunci am observat că încăperea de deasupra noastră nu avea un acoperiş soild, ci doar un acoperiş din frunze de palmier. Semăna cu altă colibă în care eu şi Robert fusesem ţinuţi cu luni în urmă. Am avut parte de o răpăială care inundase casa, apa năvălind prin toate găurile din duşumea în beciul nostru. Mi se părea că dacă încăperea va fi inundată, vom fi prinşi înăuntru şi puteam să ne înecăm. Îmi amintesc faptul că mă rugam la Dumnezeu să plouă, ca un semn că voi supravieţui, la numai câteva zile după răpirea mea. Acum mă rugam să se oprească ploaia.”

Notă : Deşi nu am mâncat mai bine de o lună, nu îmi aduc aminte ca băieţii să fi mâncat orez. Poate fetele. Din când în când, primeam ceai. Apa ne-o lăsau în sticle de plastic. Nu a intrat nici măcar o picătruă de apă de ploaie în beciul nostru, timp de 51 de zile cât am fost ţinut acolo. Nu cred că a plouat în acest interval. Acoperişul era mai degrabă din plăci de azbest ondulat, după cum se poate vedea în fotografiile fermei cu ostatici.

“La scurt timp după ce românii au fost aduşi, gărzile au pornit un proiect misterios în camera de sus. Auzeam zgomote metalice şi mă întrebam ce aveau de gând. Totul a durat în jur de o săptămână – zgomot de ciocane şi prelucrare a metalului. Sunetul metalului pe metal mi-a aprins imaginaţia. Mi-am amintit imaginea britanicului Kenneth Bigley după ce a fost răpit. Purta un costum portocaliu în interiorul unei cuşti metalice, cu genunchii strânşi la piept, în timp ce se ruga pentru viaţa lui. Forţele americane i-au găsit cadarvul câteva zile mai târziu. Fusese decapitat în timpul unei filmări. M-am temut că vor construi o cuşcă pentru un nou film. Dar când au adus obiectul metalic în celulă, nu părea o cuşcă, ci mai degrabă o uşă mare de metal. Gărzile ne-au aşezat de-a lungul unui perete, apoi au început să bată în tavan. După 2 ore de discuţii şi de zdrăngăneli metalice şi de lanţuri, Robert şi eu am fost introduşi în beciul cu paturi de fier. Gărzile atârnaseră paturi de conductele ruginite din tavan cu ajutorul unor lanţuri. Nu ştiu de ce am fost noi cei aleşi să stăm în cele mai incomfortabile, chiar dureroase şi câteodată sufocante poziţii. Întreg aranjamentul părea ridicol. Gărzile ne-au ajutat să ne suim în paturi şi ne-au spus mie şi lui Robert să ne întindem şi să nu scoatem un zgomot sau vom fi pedepsiţi. Îmi lipsea locul de pe podea. Acolo cel puţin primeam cîteodată o rogojină.”

Notă : Şeful răpitorilor, poreclit Abu Sahar participase la execuţia britanicului Kenneth Bigley. Nu îmi aduc aminte ca Robert Tarangoz să fi stat vreodată în paturile suspendate la 50 cm de tavan. Filipinezul a stat sub patul lui Roy aproape toată durata detenţiei mele, lângă fiul irakianului Amar, apoi lângă Marie Jeanne. Eu am stat în cătuşe şi trening din material sintetic în patul suspendat de lângă ieşire timp îndelungat, drept pedeapsă.

Paturile de fier şi ţevi ruginite

“Era o atmosferă de nesuportat odată cu venirea primăverii, în special, temperaturile în beci ajungeau la 100 de grade (F). Podeau de beton era răcoroasă, iar partea de sus a celulei era încinsă. Cel mai rău era cu umiditatea. Apa se condensa pe ţevile ruginite, iar lichidul rezultat din coroziune, pica pe noi. O formulă asemănătoare cu faimoasa tortură chinezească a picăturii. Să stai liniştit aşa cum voiau gărzile era imposibil.  Benzile de oţel lăsau urme pe piele şi la orice mişcare sau întoarcere, lanţurile de fier scoteau sunete metalice, zăngăneau. Din când în când, gărzile se răsteau la mine.

“Nu te mai mişca !” “Faci zgomot !”, urla Hamid. Câteodată mă bătea. Am încercat să-i spun că probabil m-am întors în somn, dar asta nu a oprit bătăile. Totul a durat vreo două săptămâni, apoi, dintr-o dată, nu a mai contat dacă mă mişcam sau nu. Cred că bătăile pe care mi le administrau însemnau prea mult efort. Nu le mai păsa. Omar şi-a făcut rar simţită prezenţa la fermă. În timp am învăţat că prezenţa lui nu era de bun augur. Venise să discute cu Amar, a cărui familie nu putea accesa conturile bancare sau vinde casa pentru a-l elibera. Amar a dispărut pentru câteva ore. Îl puteam auzi ţipând şi plângând în camera de deasupra noastră. Omar voia să ştie câţi bani are în conturi şi cum pot fi accesaţi, chiar şi ce fel de maşină conducea. Pentru a obţine informaţiile, şeful şi gărzile, l-au torturat. L-au spânzurat cu capul în jos şi l-au electrocutat cu o baterie de camion de 12 volţi, cuplată la un dispozitiv simplu ca un încărcător de telefon, care putea furniza cam 120 de volţi electricitate. L-au curentat pe piept, braţe, picioare şi organele genitale mai mult de 2 ore. Amar a fost atât de amorţit după, încât de abia putea merge la baie în următoarele trei zile.”

Notă : Rogojinile erau de fapt nişte salteluţe groase de 3 cm. Eu am avut şi pe pat. Nu am văzut sau auzit bătăi administrate ostaticilor pe perioada detenţiei mele. Poate câte o palmă rătăcită sau o amninţare. Eu am încasat-o zdravăn la o filmare pentru nesupunere. Cilalţi ostatici ne-au povestit de torturi petrecute înaintea venirii noastre în beci. Filipinezul părea şocat din cauza bătăilor încasate. Nici la masă nu mergea din proprie iniţiativă. Noi l-am poreclit “Legumă”.