AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Obiective turistice neobișnuite în Crimeea 2

*Există două stațiuni la Marea Neagră, unde se poate face plajă și baie până în luna octombrie : Ialta și Sudak *Pe lângă vestigii istorice și frumuseți naturale fără seamăn, la Ialta găsim și astăzi urmele fostelor centrele de pregătire și antrenament Spețnaz pentru agentura din țările frățești * În “Zona cubaneză” tronează drapelul Rusiei * La Sudak funcționează încă uriașele complexuri de tratament preluate de Ucraina de la URSS * Veteranii Armatei Roșii, veniți la tratament, au parte de peisaje asemănătoare cu Grădinile Semiramidei *Amintiri despre “Satan” * “Ne pricepem de minune la rachete balistice, însă un automobil competitiv n-am fost în stare să facem.”

  Litoralul Crimeei (Krîm sau Yeșil Yurt în tătară) se întinde ca un colier în jurul peninsulei cu același nume, într-un lanț de orașe și stațiuni balneo-climaterice de o frumusețe rară : Simferopol, Bakhcisaray, Starîi Krîm, Balaklava, Gurzuf, Alușta, Alupka, Evpatoria, Feododsia, Koktebel, Gurzuf, Sevastopol, Sudak, Novîi Svet. Din loc în loc, marea scoate la iveală plaje largi cu nisip sau pietriș desprins din munții stâncoși, ce se prăbușesc în mare. Sudakul dispune de 2 kilometri de astfel de plaje. La Novîi Svet, peisajul arid, sălbatic, cu relief înalt, cu peșteri, canioane și cascade, îți taie răsuflarea. Ialta, perla cea mai de preț a acestui colier este poate cea mai cunoscută stațiune în afara fostului bloc sovietic. De-a lungul istoriei, clima blandă a determinat nobilimea și țarii să ridice la Ialta grădini impresionante și preventorii. Aici erau tratate bolile de plămâni, afecțiuni ce făceau ravagii în epocă. Palatele Massandra, Vorntov, Gaspra, Livadia, Alupka, catedrala Alexander Nevsky, sunt numai cateva din minunile arhitectonice  ce pot fi vizitate. Cel mai spectaculos (simbolul Ialtei) este Cuibul Rândunicilor, un palat construit deasupra mării, pe stânca Aurora.

Ei bine, cine s-ar fi gândit că, tătarilor, locuitori de drept ai acestui paradis verde, istoria le-a rezervat o soartă atât de tragică ?  În baza unor rapoarte NKVD din 1944,  care învinovățeau o întreagă etnie de colaborare cu naziștii, Stalin ordona:  „Să nu mai văd picior de tătar în Crimeea“. Imediat, au fost aduși militari înarmaţi până în dinţi. La ordinul șefului NKVD Lavrenti Beria, sute de mii de femei, copii şi bătrâni, toți fără excepție, au fost încărcați în camioane și deportați în Siberia, prin Asia Centrală sau uciși. Sovieticii au considerat Crimeea punct strategic și au ridicat aici baze militare, “orașe spațiale”, centre de tratament și au repopulat peninsula cu ruși.

 Zona cubaneză

La Ialta, secretele epocii sovietice răsar la tot pasul. În imediata apropiere a falezei, există două străzi apropiate Sevastopolskaia, Arhivnaia. Între ele, face Centrul de tratament al militarilor ruși Ialtalegătura o mică intrare cu nume nou, Vecernaia. Dacă ai să întrebi orice localnic sau taximetrist, habar nu au unde este Vecernaia. După explicații detaliate, taximetristul se luminează la față :

“Ah, intrarea Kubanskiy (sau Kubanskoe, depinde cu cine stai de vorbă), vă duc imediat”.  După lungi discuții, omul spune că zona este numită Kubanskyi pentru că acolo, pe timpul sovieticilor, acolo erau cazate delegațiile de studenți cubanezi, veniți la studii. Ce fel de studii ? Se poate observa peste drum, pe strada Sevastopolskaia, unde un fost centru de instructaj și antrenament al Spețnaz pentru viitorii agenți din țările frățești,  a fost transformat după ’90 în centru de odihnă pentru militarii ruși staționați în Crimea și familiile lor. Dealtfel, mica pancartă de la intrare afișează steagul Rusiei, proprietarul de drept al așezământului. Despre astfel de centre de verificare și antrenament și despre pregătirea “candidaților” aduși din diverse țări prietene, vorbește și Viktor Suvorov (un defector al serviciului secret al Armatei Roșii, GRU) în cartea sa “Spețnaz”. Centre ca cele din Crimeea și Odessa erau folosite pentru selecția  agenturii externe Spetsnaz sau GRU. Antrenamentele se desfășurau tot în Ucraina, la uriașele poligoane ale Spețnaz de la Joltîie Vodî, lângă carierele de uraniu. Ca să ajungi agent GRU sau Spețnaz trebuia să ai aptitudini serioase. Pregătirea  dura uneori chiar 2 ani. Cei mai buni dintre cei buni ajungeau să se antreneze cu păpuși. Ce erau păpușile ? Secrete de stat. În realitate, conform lui Suvorov, păpușile erau deținuți condamnați la moarte care alegeau să fie cobaii de antrenament ai ofițerilor Spețnaz și GRU. Militarii trupelor speciale se băteau parte în parte cu pușcăriașii, uneori rezultând rănirea gravă sau chiar decesul unuia dintre combatați. O relicvă a acelor vremuri se mai află încă pe strada Sevastopolskaia și a fost transformată de ruși în complex de odihnă și relaxare pentru militarii Flotei Mării Negre. O mică pancartă din colțul străzii ne anunță că acolo este Sanatoriul de Război Ialta. Drapelul afișat este cel rusesc. Militarii Flotei Mării Negre vin aici pentru odihnă cu tot cu familiile lor. O mică vulnerabilitate a trupelor rusești staționați pe pământuri străine.

Grădinile sovietice

L-am cunoscut pe unul dintre admiratorii obișnuiți ai stațiunii Sudak, rezervist al miliției ucrainiene de la 34 de ani, care a lucrat în tinerețe și pentru sovietici. Dan este cazat într-un apartament al complexului de tratament al Ministerului de Interne. Pentru că este rezervist, beneficiază de numeroase gratuități. Reduceri importante la cazare, masă și tratament medical. Complexul de la poalele cetății genoveze din Sudak este uriaș, liniștit și verde. Vilele, apartamentele și hotelurile sunt înconjurate de o grădină splendidă. Se circulă printre copaci, ronduri din piatră cu flori și plante exotice. Pe marginea drumului sunt aranjate rigole pentru scurgerea apei. Liniște și un aer deosebit de curat. Apartamentul lui Dan se află într-o mică vilă cu două etaje. Totul a rămas exact ca pe vremea URSS, ucrainenii schimbând ici-colo ba o ușă, ba un aparat de aer condiționat. Până și întrerupătoarele sunt de producție sovietică. Lucruri de calitate proiectate să dureze 100 de ani. Dan este de părere că democrații ucraineni nu vor reuși în următorii 50 de ani, nici măcar să vopsească ce a rămas moștenire de la comuniști. Peste tot flori, verdeață și conifere. Drumeagurile interioare sunt desprinse din povești. Cum numai în palatele țarilor am mai văzut. Peisajul are ceva din grădinile Semiramidei. Din loc în loc, plăcuțe vechi, scrise de biologi dau amănunte depre tipul plantei respective. Complexul turistic al Ministerului de Interne nu este singurul din zonă. Cel mai mare și frumos este cel al căilor ferate ucrainene. “Unde crezi că se învârt cei mai mulți bani ? Pe căile ferate, desigur.”, spuse Dan. Ucraina a moștenit o uriașă rețea feroviară de la URSS. Învechită și neîntreținută, cu zeci de mii de angajați și cu întinse porțiuni unde trenurile ating viteza de 5 km/h, rețeaua produce. Între 8 și 10 dimineața, prietenul nostru nu este disponibil. Urmează “proțedurile” medicale. Diverse tratamente de întreținere și recuperare la care are dreptul gratuit sau cu mari reduceri. Medicii folosesc cele mai moderne tehnici și echipamente, chiar și laseri pentru tratarea afecțiunilor gâtului. După aceea, urmează o baie sănătoasă printre stânci, acolo unde apa este limpede ca cristalul. Dan nu suportă nisipul. Se simte mai bine pe bolovanii ascuțiți. Dacă l-ai pierdut din ochi o clipă, nu-l mai găsești. Este undeva în larg, la doi kilometri de plajă. Mai are puțin și ajunge în orașul cosmonauților Novîi Svet.

 Amintiri despre ”Satan”

Dan a părăsit “internele” pentru că făcea foamea. “La un moment dat, primeam salariile în natură”, spune el. Ca ofițer operativ, făcea parte din echipele care înfruntau crima organizată transfrontalieră. Se băteau parte în parte cu criminalii și contrabandiștii, capturau sume impresionante, dar trăiau de pe o zi pe alta. Îmi arată spre culmile din jur. Pe aici sovieticii instalaseră aeroporturi subterane. Se dădea o platformă la o parte și gata. Decola avionul. Luminițele din zare sunt probabil elicoptere MI-8 sau versiuni îmbunătățite. Cu astea a participat la exerciții de zi și de noapte, când păzea rachetele balistice ( probabil rachete SS18 Satan SS19 sau SS 24 cu cap multiplu sau o versiune mai nouă). Își aduce aminte că fiecare “zburătoare” dispunea de 10 capete independente, capabile să lovească ținte distincte cu o forță de 150 de bombe tip Hirosima. Rezervistul ucrainean vorbește cu mare admiație despre sistemele sovietice, dar… “Ne pricepem de minune la rachete balistice, însă un automobil competitiv n-am fost în stare să facem”, spuse Dan cu năduf. După ’90, sovieticii au lăsat două mari divizii de rachete în Ucraina. Una la Pervomaisk, la vreo 400 de km sud-vest de Kiev și una în apropierea orașului Hmelințki. Silozurile nucleare erau ascunse la 30 de metri sub pământ. Numai capacul de deasupra cântărea 30 de tone. La nevoie, exploda controlat si se facea floare, lăsând cale liberă rachetelor. Mașina de ridicare, prindea racheta de bot și o poziționa pentru lansare. Subdiviziunile silozului aveau câte un punct de comandă. De acolo se supraveghea totul. Rachetele și locașurile dispuneau de nenumărați senzori. Din când în când era nevoie de curățarea locașelor. Pentru asta se aplicau tensiuni mari între 500 și 3000 de volți. De jur-împrejurul puțului de lansare nu mai rămânea nici urmă de vegetație. Soldații de pază stăteau închiși sub pământ 24 de ore din 24 și erau dotați cu mitraliere calibru 7,62 mm. Toate comandate electronic. Armele puteau fi activate doar de la punctul de comandă al subdiviziei. Carburantul rachetelor avea componente extrem de toxice și corozive. De aceea, recipientele în care era ținut erau schimbate periodic. Rachetele nu erau alimentate decât în vederea lansării. Personalul din silozurile subpământene era expus continuu pericolelor. Dan spune că a fost de față la spargerea unui rezervor de combustibil. Zeci de militari au murit arși de substanțele toxice scurse. A fost prăpăd înăuntru.

 

Reclame

02/09/2012 Posted by | Crimeea, colţ de rai, KGB | Lasă un comentariu

Obiective turistice neobișnuite în Marea Neagră – partea 1

*După două decenii de la prăbușirea URSS, în Ucraina au rămas doar urmele giganților sovietici *Majoritatea orașelor și bazelor  militare din peninsula Crimeea, părăsite de Armata Roșie, sunt în ruine * Balaklava – 825 GTS, cea mai mare bază submarină a războiului rece, este acum muzeu * Romeo și Suvorov – mărturii despre “submarinele vii de la Sevastopol “ * Din centrul spațial Șkolnoe a rămas doar o uriașă antenă parabolică și lunodromul *Lângă Evpatoria era dispus centrul de telemetrie Pluton

Golful Balaklava Nu sunt mulți cei care se aventurează la doi pași de litoralul românesc, în peninsula Crimeea, un paradis mediteranean din Marea Neagră. Și mai puțini dintre aceștia știu că, pe lângă frumusețile naturale, flora și faune, peșterile și formațiunile stâncoase ce răsar din apa mării, peninsula ucraineană în formă de diamant este un adevărat muzeu în aer liber. Istoria poate fi admirată la fiecare pas. În Crimeea, pe vârful Ai Petrî (un fund de mare ridicat la 1243 metri) la malul Mării Negre poți admira relicvele pietrificate ale trilobiților. Tot aici stau de pază cetățile milenare de la Balaklava și Sudak, palatele țarilor din împrejurimile Ialtei, dar și bastioane recent ridicate de imperiul sovietic. Căci ce poate fi mai tulburător decât să vizitezi orașele și bazele militare interzise ale armatei roșii sau centrele spațiale de sortare și antrenament ridicate de sovietici în imediata vecinătate a României. La 20 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, în Crimeea, rămășițele ordinii sovietice se amesteca armonios cu urmele unei istorii lungi si zbuciumate. Urmele trecutului sunt împrăștiate în toată peninsula. După eliminarea tătarilor acuzați de colaborare cu naziștii, peninsula în formă de diamant, cap de pod în Marea Neagră și punct de control asupra gurilor Dunării și a strâmtorilor, a fost repopulată cu ruși. Au fost construite două mari baze maritime sovietice cu regim închis. Una la Sevastopol, unde dăinuie Flota Mării Negre și astăzi, alta la numai câțiva kilometri depărtare, în străfundurile muntelui Tauros din golful Balaklava.

Balaklava, orașul interzis

La circa 15 km sud-est de orașul Sevastopol, într-un mic golf întortocheat cu ieșre la Marea Neagră, se află localitatea Balaklava. Micul port menționat în Odiseea lui Homer, este mărginit de cetatea medievală Cembalo și de muntele Tauros. În timpul războiului rece, sateliții americani supravegheau 24 de ore din 24 stânca groasa de 56 de metri a muntelui Tauros, care adăpostea o uriașă fortăreață subterană. Cea mai mare bază submarină a războiului rece 825 GTS era un adevărat depozit de submarine nucleare. Baza secretă era proiectată să reziste la explozii nucleare de 100 de kilotone și putea susține timp de trei ani, toată populația micului oraș. Căile de acces în inima muntelui, acoperite cu plase de camuflaj se pot observa și astăzi și fotografiile luate din satelit. 825 GTS dispunea de posturi de comandă, brutării, depozite de hrana și combustibili, spital, cantine, bucătării, băi, dușuri și camere de odihnă. În Balaklava nu intra oricine. Vizitatorii aveau nevoie de “propiska”, un soi de permis special de intrare. Suprafața utilă a bazei submarine era de 300.000 m pătrati. Tunelul principal are o lungime de 500 de metri, 12 metri lățime, 18 înălțime și 7 adâncime. În galeriile săpate în munte care găzduiau înainte de 1989 până la 14 submarine sovietice de diverse clase, astăzi este amenajat un muzeu. Turiștii pot vizita ce a mai rămas din baza subpământeană. Galeriile lungi de sute de metri sunt aproape pustii. Din pereții și podelele care gemeau odinioară de cea mai avansată tehnică militară, nu mai răsar decat fiare ruginite și contorsionate. Conductele și ușile etanșe gigantice, ruginesc uitate. Prin zonă mai circulă încă nave și submarine militare. Marile docuri plutitoare folosite la repararea submarinelor au fost mutate la Sevastopol. Se spune că baza militară subterană similară de la Sevastopol ar avea circa 350000 de metri pătrați.

Submarinele vii de la Sevastopol

Orașul Sevastopol este un muzeu în aer liber. Monumentele, obeliscurile, ruinele cetăților antice și fortărețele medievale îi conferă un aer de garnizoană. Intrarea în urbea războinicilor este străjuită de un arc de beton uriaș înfîțișând chipul marelui Vladimir Ilici Lenin. Orașul erou Sevastopol are un statut special în cadrul Crimeei, republică autonomă în Ucraina. Aici, într-o fostă bază sovietică gigantică, este găzduită flota rusă a Mării Negre pentru următorii 99 de ani. Despre acestă bază, dar mai ales despre experimentele speciale, derulate de serviciile secrete sovietice în timpul războiului rece la bazele militare din Marea Neagră, am aflat întâmplător în vara acestui an pe terasa restaurantului cu specific ucrainean Tchaikovski, în mijlocul Bucureștiului. La o bere. Un domn în jur de 45 de ani, de la o masă vecină, ne întinde o farfurie cu inelușe zdrențuite și uscate. “E calamar uscat. Încercați vă rog, merge cu bere”, ne îmbie omul. Intrăm în vorbă cu Romeo și aflăm că importă ”uscăturile” din Germania. Pești, caracatițe și alte fructe de mare tradiționale rusești. Romeo este un basarabean, venit pe meleagurile noastre prin 1990, imediat după ce a terminat stagiul militar. A fost motorist la baza militară din Sevastopol, “aceea cu porți uriașe cu inele”. Pe nave dragor. Deși Romeo a stat mai mult în sala motoarelor, își amintește cu drag porțile blindate ale bazei marine unde era adăpostită Flota Mării Negre. Și în fața porților… delfinii ucigași. “Cum ucigași ?”, întrebăm mirați. Doar sunt animale inteligente și drăguțe. Cel puțin așa am văzut la televizor. Romeo ne povestește despre savanții sovietici și despre experimentele acestora pe delfini în baza militară. “Am fost desemnați de multe ori să-i ajutăm pe savanți la bazinele cu delfini”, spune Romeo. Armata sovietică deținea, pe lângă bazele militare prorpriu-zise și câteva centre speciale de cercetare științifică ale GRU și Spețnaz (serviciile secrete al armatei ruse), cei care erau însărcinați cu misiuni de „razvedka”, un soi de spionaj militar și cercetare.

Iată ce scria faimosul dezertor GRU Viktor Suvorov despre cercetările pe delfinii ucigași din Marea Neagră în cartea sa “Spețnaz” :

“În afara submarinelor cu sau fără echipaj, trupele Spețnaz au acordat o atenție enormă în ultimile decenii “submarinelor vii “ – delfinii. Uniunea Sovietică deține un centru enorm de cercetare științifică în Marea Neagră pentru studierea comportamentului delfinilor. Mare parte din activitatea centrului este înfășurată în vălul impenetrabil al secretelor oficiale”. Din timpuri străvechi, delfinul l-a încântat pe om cu abilitățile sale extraordinare. Suvorov spune că o atenție deosebită s-ar fi acordat acțiunilor teroriste în care puteau fi folosite “submarinele vii “.

Centrele de telemetrie Șkolnoe și Pluton

La 21 de kilometri nord-vest de capitala de capitala oficială a Crimeei, Simferopol, poate fi vizitat fostul centru spațial Șkolnoe  (НИП-10 – Школьное ). Mai exact, la 5 km vest de aeroportul internațional Simferopol. Orașul interzis NIP-10 a fost construit în 1957, fiind unul din primele 13  centre de urmărire a traiectoriei rachetelor lansate de la baza sovietică Baikonur. Principalul instrument  de urmărire a fost radarul P-2500 cu bătaie peste 2.000 km. Specialiștii spun că, înainte de a trimite un echipaj uman pe Lună, sovieticii au decis să realizeze câteva misiuni automate : Luna și Zond. Luna 1, denumită și Mecita a fost lansată la data de 2 ianuarie 1959, dar a ratat intrarea în câmpul gravitațional al Lunii, ajungând să orbiteze undeva între Pământ și Marte. Misiunea Luna 2 (seria E1-A), a fost lansată pe 14 septembrie 1959 și a devenit primul obiect creat de om care a cazut pe Lună. În 1959, centrul NIP-10 a fost extins pentru a dirija sondele spațiale trimise spre Marte și Venus, fiind dotat cu sisteme de emisie-receptie capabile sa opereze pina la 300 de milioane km în spațiul cosmic. Pe 11 august 1962 Nikita Hruşciov, s-a aflat in NIP-10 și a purtat o conversaţie radio cu cosmonautii A. Nikolaiev, şi P. Popovici, aflati la bordul navelor spatiale Vostok 3 şi Vostok-4 care zburau în formatie.
În 1963 a fost creat un sector permanent destinat misiunilor spre Lună, dotat cu antenă parabolică TNA-400, cu un diametru de 32 m. Astăzi, fostul oraș interzis Șkolnoe este o ruină devastată de localnici.  Doar uriașa antenă mai amintește de vremurile bune.

Centrul de telemetrie Pluton ( IP-160 ), a fost amplasat în 1966 la 5 km sud-vest de localitatea Evpatoria, pe litoralul vestic al peninsulei Crimeea ( 45°10′ N, 33°15′ E), dispunând de 3 sisteme de telemetrie ADU-1000 cu 8 antene, având diametrul de 16 m și de un radiotelescop cu antena de recepție telemetrie de 70 m și cea de emisie de 32 m. Iată ce spune fostul adjunct al directorului aeroportului Otopeni, maiorul Valentin Vasilescu, despre misiunile coordonate de militarii sovietici și despre tehnologiile și echipamentele spațiale folosite în centrele și orășelele spațiale din Crimeea :

“Misiunile Luna 17 și 24 au avut ca scop să trimita pe Lună un autolaborator robotizat, propulsat electric, numit Lunokhod. În 1968, centrul de proiectare al mijloacelor spațiale automate ( NIP-10 ) subordonat centrului de control al zborurilor KIP-10, a realizat un lunodrom cu dimensiunile de 120 x 70 m, la periferia satului Shkolnoye, de lângă Simferopol. Pentru realizarea suprafeței lunodromului s-au folosit 3.000 m cubi de pietriș și nisip, construindu-se 54 cratere cu diametrul de până la 16 m. Pe acest lunodrom au fost testate soluțiile la problemele apărute în proiectarea șasiului Lunokhodului. Autovehiculul electric Lunokhod a fost construit integral de Alexander Kemurdjian, de la firma aeronautică Lavochkin. Proiectul inițial prevedea ca Lunokhodul să poată transporta un cosmonaut la bord, însă această condiționare a fost abandonată după ce misiunile Apollo au aselenizat pe Lună. Lunokhod avea forma unei căzi cu capac, cu lungimea de 2,3 m, lățimea de 1,6 m, înălțimea de 1,35 m și masa de 840 kg. Cele 8 roți dispuneau fiecare de suspensie, motor și frânare independente. Lunokhod 1 avea o transmisie cu 2 trepte, care-i permitea să se deplaseze cu 2 km/h în teren accidentat. Alimentarea cu energie electrică era asigurată de baterii reîncărcabile pe timpul zilei de la panourile solare montate pe capac. Încălzirea echipamentelor din interiorul Lunokhod 1, pe timpul nopții lunare, era asigurată de un dispozitiv cu radioizotopi de poloniu 210. Lunokhod 1 era echipat cu o antenă parabolică, 2 sisteme de transmisie TV, 4 camere telefotometrice panoramice, dinamometre pentru măsurarea proprietăților mecanice ale solului, un spectrometru fluorescent RIFMA cu raze X, un telescop RT cu raze X și o antenă retroreflector laser”.

 

01/09/2012 Posted by | Crimeea, colţ de rai, KGB | Lasă un comentariu