AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Un sfert de secol de minciună – ep.2

Patimile procurorilor

Marea minciună naţională numită dosarul Revoluţiei a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Între timp, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă se ascundeau sau făceau copii după dosarele grele ale Securităţii. Kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii erau tocate cu maşini speciale sau arse în curţile unităţilor MApN. Mai ales dosarele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul sovietic sau cele care priveau cârtiţele URSS din România. Totul se petrecea sub nasul lui Virgil Măgureanu, viitor şef al Serviciului Român de Informaţii. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Totul a fost ascuns sau secretizat.

Neoficial, până în 1996, microfilmele micropunctate conţinând reţele Departamentului de Informaţii Externe (Centrul de Informaţii Externe) din străinătate şi dosarele ilegalilor (ofițerii S) au fost “pierdute”. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri, instrumentau dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu abnegaţie şi devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege.

Despre ascunderea adevărului şi muşamalizarea faptelor şi intimidarea martorilor a vorbit şi senatorul Valer Marian, unul dintre primii oficiali români care au atras public atenţia asupra minciunii la nivel de stat. Dealtfel, în iunie 1990, procurorul Valer Marian, implicat în anchetarea evenimentelor Revoluţiei şi-a dat demisia din Procuratură, protestând împotriva implicării serviciilor secrete şi al politicului în actul de justiţie. La vremea aceea, demisia sa mediatizată în presa centrală, demonstra în ce condiţii lucrau procurorii la dosarele sensibile ale Revoluţiei. Fostul procuror acuza “lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează anumite dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului…).

Mai mult, senatorul Marian îl acuza deschis, la acea dată, pe şeful SRI Virgil Măgureanu că a interzis prin ordin subordonaţilor săi să depună mărturie în faţa comisiei de anchetă. Este inutil să mai adăugăm ce act de curaj însemna demisia lui Valer Marian la acea dată, mai ales că acesta a făcut-o în mod public, săptămânalul Expres publicând imediat şi un interviu detaliat cu magistratul. Acesta a ţinut să puncteze chiar câteva pericole care pândeau fragila democraţie instaurată după decembrie ’89. Iar riscurile erau mari. Toate instituţiile ţării erau împânzite de ofiţerii, care se protejau unii pe alţii, blocând orice fel de anchetă. De la USLA la SRI trecând prin personalul aeroporturilor şi al hotelurilor de unde s-a tras asupra mulţimii, toţi primiseră ordin să instaureze omerta Securităţii.

“Am avut mari dificultăţi cu lucrătorii din hoteluri şi recepţii. Din Continental şi din Bulevard s-a tras. Acolo au fost găsite femei cu arme la ele şi cu două zile înainte au fost cazaţi mulţi poliţişti şi securişti.”, declara procurorul demisionar într-un interviu publicat de săptămânalul Expres.

Dintr-o dată, tânărul Valer Marian încetase să mai fie o rotiţă a Sistemului corupt. A fost unul dintre puţinii magistraţi ieşiţi din sistemul comunist şi transformat în justiţiar. A avut curajul să atragă atenţia asupra “prosternării în faţa regimului politic”, mai precis în faţa noului regim care se instala la Bucureşti. A dovedit-o mai târziu şi din poziţia de prefect al judeţului Satu Mare, ca jurnalist şi ca politician. Dosarele instrumentate de el în 1990 au dispărut, fragmente din acestea apărând de abia în 2014 pe blogul jurnalistului Victor Roncea. Și încă ce fragmente !

Aruncam praf în ochi pe televiziuni, prin presă

La 20 de ani după evenimentele din decembrie ‘89, pe un ton mai ponderat, actualul senator Valer Marian susţinea că dosarul Revoluţiei este o făcătură şi că procurorii au fost împiedicaţi să ducă mai departe cercetările. Iată ce declara Valer într-o emisiune la sfârşitul anului 2009  :

Valer-Marian-senator-PSD-de-Satu-Mare

“M-am retras din Procuratură datorită dosarului Revoluţiei, pentru că şi eu am vrut să se afle adevărul, cum vor astăzi, sau au vrut, Nastasiu şi Ciurea. Am depistat diverse operaţiuni, filiere, inclusiv una care ducea spre URSS, spre o intervenţie a unui detaşament special din fosta URSS, care a provocat la noi evenimentele care au declanşat Revoluţia. Dar, la nivelul cel mai înalt şi atunci, la nivelul Procurorului General nu s-a dorit aflarea adevărului. Şi atunci eu m-am retras. Nu s-au făcut presiuni asupra mea, dar am fost chemat de Procurorul General de atunci Ulpiu Ioan Cherecheanu, fost baschetbalist, care mi-a spus: Valer sau domnu’ coleg, frumoasă-i viaţa acum în Bucureşti. Au apărut barurile de noapte, cazinourile. N-are rost să te consumi atât de mult cu dosarele astea…. Deci nu, n-au fost presiuni, n-au fost ameninţări dar mi-am zis că nu vreau să rămân nici un fraier şi nici să fiu condamnat ulterior. Noi, acolo, atunci aruncam praf în ochi pe televiziuni, prin presă că lucrăm la dosarele Revoluţiei, dar vă spun cinstit că nu se lucra. Şi acesta a fost motivul pentru care, în august 1990, mi-am dat demisia şi m-am retras din Procuratură”. Ce interese s-au aflat în spatele intervenţiei străine pe teritoriul României, dar mai ales în ce anume consta misterul “detaşamentelor speciale din fosta URSS”, veţi afla în continuare.

Image4

Image5

 

 

 

 

 

 

 

 

image-42

image-41

 

 

 

 

 

 

 

Ziariști executați la comandă

Misterioasă este tăcerea reprezentanţelor diplomatice în România. Discutăm mai ales despre ţările occidentale la care noi am achiesat imediat după democratizare şi ai căror cetăţeni au căzut victime în focul evenimentelor de la sfârşitul anului 1989. Recenta declasificare a unor documente aflate în ograda Armatei, a dovedit că în acea perioadă, mai mulţi cetăţeni străini au fost pur şi simplu executaţi la comanda unor ofiţeri români.

O stradă în centrul capitalei. Atât a mai rămas din Danny Huwe, jurnalistul belgian împuşcat pe data de 25 decembrie 1989 la Bucureşti. Conform documentelor, Huwe a fost împuşcat în zona «Răzoare», din interiorul fostului Comandament al Trupelor de Grăniceri (comandament militar subordonat succesiv Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, ale României). După două decenii de la evenimente, reprezentanţii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, au înmânat Ambasadei Regatului Unit al Belgiei documentele care dovedesc faptul că jurnalistul belgian Danny Huwe nu a fost împuşcat de terorişti, ci de militarii Comandamentului Trupelor de Grăniceri, la comanda şefului unităţii, colonelul Petre Teacă.

“(…) 4. În dimineaţa zilei de 25.12.1989, la ordinul generalului maior GEANTĂ PETRE, medicul şef al C.T.Gr. a transportat la S.M.C. cadavrul ziaristului belgian HUWE DANNY, împuşcat în masivul cranio-facial de către subofiţerii din dispozitivul incintei locului de parcare al C.T.Gr.”

(…)“Ordinul de deschidere a focului, dat de către gl. mr. TEACĂ PETRE nu a fost cu nimic justificat şi a avut ca urmare decesul a 5 persoane, printre care un străin (ziarist belgian) şi rănirea gravă a încă trei civili, printre care un copil de 15-16 ani, toţi nevinovaţi.”

Extras din (Copie) document SECRET DE SERVICIU Exemplar nr.1

Nesecret, 11.01.2010 – declasificat de MI ANEXA nr.26 La nr.1001 R. înregistrat la Nr.S/S.M.730/13.03.1991

Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, acuza la începutul anului 2010 autorităţile române că au ascuns dovada vinovăţiei militarilor care au tras în jurnalistul belgian şi l-a acuzat de complicitate pe Ion Iliescu, care la 3 zile de la asasinat, l-a ridicat la gradul de general pe Moș Teacă, cel care a dat ordin de tragere.

“Cum să confunzi un jurnalist, care avea la vedere o cameră video, cu un terorist? Nu a fost vorba de o confuzie. Totul a fost premeditat. Colonelul Petre Teacă este cel care a dat ordin subofiţerilor de la Comandamentul Trupelor de Grăniceri să tragă din parcarea din unitate (“sectorul auto”), spre locul de unde Danny Huwe filma cu acea cameră video, pe care militarii recunosc că au găsit-o şi predat-o Ministerului Apărării”, declara Mărieş.

După ce ambasadorul Phillippe Roland a primit câteva file din rapoartele declasificate ale MApN, privind circumstanţele morţii jurnalistului belgian Danny Huwe, ucis oficial de “terorişti”, am cerut personal informaţii suplimentare Ambasadei Regatului Belgiei la Bucureşti. Spre surprinderea mea, diplomaţii au refuzat să confirme primirea cererii, mi-au oprit ambele exemplare şi au răspuns, halucinant, printr-un mesaj e-mail nesemnat, trimis în data de 02 februarie 2010:

Pe data de 1 februarie 2010, Asociaţia “21 Decembrie 1989″ a transmis Ambasadei Belgiei documente referitoare la evenimentele din decembrie 1989, când jurnalistul belgian Danny Huwé a fost ucis. La cererea Asociaţiei “21 Decembrie 1989″, aceste documente vor fi transmise familiei lui Danny Huwé. Rolul Ambasadei Belgiei se limitează strict la facilitarea acestei transmiteri. Orice chestiune legată de conţinutul documentelor trebuie adresată direct Asociaţiei “21 Decembrie 1989″.

Ce ascunde oare “nepăsarea” oficialilor belgieni, care timp de mai bine de două decenii nu au catadicsit să se intereseze de propriul cetăţeanul asasinat ? Avea oare Danny Huwe şi alte însărcinări trecute la capitolul “operaţiuni speciale”, pe lângă calitatea de jurnalist? Sunt întrebări la care aşteptăm încă un răspuns. Oricum ar fi – Dumnezeu să-l odihnească!

În focul Revoluţiei din ’89, au pierit sau au fost răniţi de “terorişti” în circumstanţe neclare şi alţi jurnalişti străini, despre care reprezentanţele străine la Bucureşti nu au scos nicio vorbă:

 

– John Joseph Daniszews – cetăţean american, jurnalist Associated Press, împuşcat în noaptea de 23 decembrie 1989 la Timişoara;

– John Victor Tagliabue – jurnalist american, împuşcat în 23 decembrie 1989 la Timişoara;

– Jaques Langevin – cetăţean francez, reporter France Press, rănit la Timişoara în data de 23 decembrie 1989;

– Jean Louis Calderon – cetăţean francez, fotoreporter al postului TV5, ucis pe 23 decembrie 1989, în Bucureşti;

– Pasquale Modica, cetăţean italian, fotoreporter, împuşcat pe 23 decembrie 1989 la Timişoara;

– Jan Parry – cetăţean britanic, fotoreporter, ucis pe 28 decembrie 1989, accident de avion în judeţul Dâmboviţa;

– Sajn Zeljko – viceconsul la Consulatul ex-iugoslav din Timişoara, împuşcat în data de 23 decembrie 1989 la Timişoara.

 

Image6 Image7

19/12/2014 - Posted by | Diverse

4 comentarii »

  1. Comentariu de tina | 16/03/2015 | Răspunde

  2. Comentariu de tina | 16/03/2015 | Răspunde

  3. agenti C.I.A si FBI nu sunt decat niste mafioti analfabeti criminali

    Comentariu de tina | 16/03/2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: