AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Un sfert de secol de minciună

Rachetele Operativ-Tactice și Tomahawkul Comandantului Suprem

Scandalul bombei nucleare din Carpaţi mediatizat în presa rusă a fost doar un avertisment de la “fraţii de la Răsărit”. Începând cu anul 2009, urmașii imperiului de la Răsărit înceracă să ne transmită  folosind diverse canale media că eliminarea clanului Ceaușescu nu a fost deloc întâmplătoare. Ar fi fost motivată de rațiuni de securitate regională. Sovieticii știau că în timp ce Nicolaie Ceaușescu propovăduia dezarmarea nucleară și pacea mondială la tribuna Națiunile Unite, în laboratoarele Securității se lucra intens la proiecte speciale ca bomba atomică, armele chimice și bacteriologice sau modificarea rachetelor SCUD și TU 143. “Bomba din Carpaţi” despre care vorbeam într-un episod anterior, nu era îndeajuns. Lipseau vectorii de transport : rachetele balistice sau bombardierele cu care putea fi transportată în teritoriul inamic. Cum transformarea aeronavelor Rombac 1-11 în avioane de transport militar dăduse chix, Comandantul Suprem își îndreptase atenția către rachetele disponibile.Tu-143_Reis

Cartea bazată pe memoriile fostului general Victor Atanasie Stănculescu “În sfârşit adevărul…”, aduce în atenţia opiniei publice informaţii relevante despre intervenţia trupelor străine în decembrie ’89, ca şi  posibilele motive care au dus la eliminarea în mare grabă a lui Nicolae Ceauşescu. Stănculescu  dezvăluie câte ceva din culisele unor operaţiuni clasificate Secret de Stat şi ascunse publicului larg până astăzi. La rândul său, fostul şef al Departamentului de Informaţii Externe, Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit amănunte despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70.

Citește în continuare

Reclame

26/12/2014 Posted by | Armata, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 7 comentarii

Un sfert de secol de minciună – de ce trebuia eliminat Ceaușescu ?

Bomba din Carpați

Chiar dacă actualii noștri parteneri și aliați occidentali păstrează tăcerea despre aşa-zisa Revoluţie din 1989, lăsând neinvestigate asasinatele cărora le-au căzut victime proprii cetăţeni, carte stanculescusupape nevăzute ale arhivelor secrete sovietice scot adevărul la suprafaţă. Ce vor să spună urmașii imperiului de la Răsărit ? Faptul că eliminarea clanului Ceaușescu nu a fost deloc întâmplătoare, ba chiar motivată de rațiuni de securitate regională. Mai pe înțelesul tuturor, în timp ce doctrina național-socialistă trâmbițată de Nicolaie Ceaușescu la Națiunile Unite (mai ales în cadrul ședințelor Consiliului de Securitate al ONU prezidate din când în când de ofițerii Direcției de Informații Externe), propovăduia dezarmarea nucleară și pacea mondială, în secret, în laboratoarele Securității se lucra intens la proiecte speciale ca bomba atomică, armele chimice sau modificarea rachetei TU 143. Astfel, Comandantul Suprem al Armatei (singurul din lagărul socialist), devenea periculos chiar și pentru aliatul sovietic, un imperiu sleit de puteri după dezastrul nuclear din 1986. La începutul anilor ’90, Mihail Gorbaciov nu își mai putea permite încă un Cernobîl.

Citește în continuare

24/12/2014 Posted by | Diverse, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Un comentariu

Un sfert de secol de minciună – ep.1

Misterele Revoluţiei

Au trecut 25 de ani de la Revoluţie. Mormanele de hârtii, atent “declasificate” la cererea Parchetului General au avut un singur scop – să aburească opinia publică. În 2009, generalul Dan Voinea era îndepărtat de la conducerea Parchetului Militar şi hăituit de Laura Codruța Kovesi, deși apucase să trimită în judecată o parte din criminalii Revoluţiei. Magistratul nu a fost întrebat în ce condiţii a condus anchetele şi nici cum au colaborat instituţiile de forţă cu procurorii pentru elucidarea adevărului. Unii criminali au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Alţii sunt liberi şi astăzi. Cele mai cunoscute cazuri de ţapi ispăşitori sunt generalii octogenari Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac.  “Misterele” Revoluţiei au ajuns pe mâna unei marionete cu nume predestinat – procurorul şef Vasilache. La capătul celălalt al sforilor, marele păpuşar de la Cotroceni, Traian Băsescu.

În mare parte, crimele au rămas cu autori necunoscuţi. Multe întrebări au rămas fără răspuns, pentru că procurorii şi revoluţionarii nu au avut acces la rapoartele secrete ale Securităţii, sereiului sau armatei. În mod curios, fostul procuror militar Voinea neagă orice amestec străin în evenimente, spunând că teroriştii străini au fost inventaţi de criminali pentru a-şi acoperi faptele. Dosarele instrumentate la cald în 1990 de unii procurori sunt ascunse și astăzi. Mai mult, de două decenii, cei care s-au aflat la cârma ţării au muşamalizat dosarele Revoluţiei, ascunzând dovezile şi intimidând martorii. Cum au procedat?

Citește în continuare

19/12/2014 Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diverse, Justitie si injustitie, KGB, Ministerul de Interne, presa si serviciile secrete, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Un comentariu

Despre slugoii serviciilor secrete din vârful politicii românești

Interviul senatorului Valer Marian din revista Kamikaze – Ponta și socrul, trecutl, prezentul și viitorul Securității

Valer3

 


Valer1 valer2

18/09/2014 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Ministerul de Interne, presa si serviciile secrete, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Lasă un comentariu

A fost lansat volumul SERVESC PATRIA ! la editura Junimea Iași

Scurtă prezentare

Volumul Servesc Patria ! nu este doar o incursiune în modul de lucru al serviciilor secrete românești și de aiurea, cartea reprezintă o Servesc Patria copertareacție la unele evenimente de neînțeles petrecute sub ochii noștri în ultimii ani. Prin numeroase documente inedite, mărturii și informații obținute de foști și actuali ofițeri și agenți, unele ținute la strict secret și astăzi, autorul încearcă să prezinte situația în care se află societatea noastră, cât mai simplu cu putință. Căci nimic nu este întâmplător, nici în politică, nici în justiție, nici în presă, nici în lumea mondenă. În general, “vedetele” românilor au un parcurs bine determinat, trasat de cele mai multe ori de compromisurile și uneori de infracțiunile la care s-au dedat, ei și părinții lor, ajungând astfel în vizorul marelui păpușar – serviciile secrete. Astfel, numai devoalarea biografiilor ascunse ale idolilor din trecut, prezent și viitor poate clarifica pe deplin promovarea acestora, uneori agresivă, în mass-media sau la conducerea instituțiilor de forță ale țării.

Servesc Patria ! continuă demersul jurnalistic de devoalare și declasificare a minciunii ( început cu volumele publicate deja Amintiri din Portbagaj – editura Minerva 2008, Puterea din Umbră – vol. I și vol. II – editura Junimea 2009, respectiv 2011), abuzului și raptului la care au fost, sunt și vor fi supuși cetățenii României chiar de către cei pe care, prin vot, periodic, îi aduc la putere, indiferent ce forme îmbracă aceasta.

 Autor – Ohanesian Eduard Ovidiu

Editura Junimea – Iași, 2014

Prefață de Sorin Roșca Stănescu

 

Rebelul se întoarce

Și publică o nouă carte. Iarăși va fi sânge pe pereți. Pentru că acesta este darul special al lui Ohanesian. Să scormonească acolo unde nimeni nu a mai scormonit. Să sape adânc. La temelia secretelor. Să înfățiseze persoane importante, care se bucură de notorietate, într-un fel nemaiîntâlnit. Și să facă, din iluștri necunoscuți, personalități prezente.

Servindu-și patria, cum spune, încă de pe vremea când, infanterist fiind, era obligat să se lupte cu sfecla furajeră în campania agricolă de toamnă din ferma Cojocna, Ovidiu Ohanesian se formează, treptat, ca ziarist de investigație și încă unul cu totul special pentru ca, în final, să ajungă să dețină cheile unor seifuri pe care nimeni nu le-a mai deschis de mult. Călătoria alături de Ohanesian este pe cât de fascinantă, pe atât de șocantă. Într-un fel, se poate spune că specialitatea sa este vânătoarea de spioni. De la spionii plasați de Securitatea comunistă, sub acoperire în diferite funcții, pe întreg mapamondul, până la faimoșii spioni fantomă. Din Brigada Speciala a DIE. Așa-numita „Brigada U”.

Revelațiile din aceasta carte, ca și celelalte demersuri de același fel ale lui Ohanesian, sunt tulburătoare. Și pot fi și primejdioase. Deodată, sub masca unui bătrânel liniștit și simpatic, care trăiește anonim undeva, apare un personaj despre care s-ar putea scrie romane de spionaj sau care ar putea deveni erou al unor seriale de succes. Este descrisă, pagină cu pagină, o cu totul altă lume decât cea în care am crezut că trăim.

Lumea paralelă a lui Ovidiu Ohanesian nu este însă imaginară. Ea este cât se poate de reală. Și folosesc, iată, timpul prezent. Pentru că și Ohanesian își urmărește personajele nu numai în trecut, ci și în prezent, uneori, atunci când este cazul, anticipându-le viitorul.

Facând trimiteri insistente la cea mai spectaculoasă pagină din istoria spionajului românesc, episodul Ioan Mihai Pacepa, Ovidiu Ohanesian insistă asupra unui termen, astăzi banal, dar în urmă cu câteva decenii cvasinecunoscut sau prea puțin cunoscut. Dezinformarea. El demonstrează în această carte că rostul serviciilor secrete nu s-a redus niciodată la obținerea unor informații protejate de diferite state. Că mai ales serviciile secrete ale blocului sovietic, dar nu numai ele, au dezvoltat tehnici cu totul și cu totul speciale pentru dezinformarea potențialilor inamici. Că în această activitate au fost angrenați nenumărați specialiști și au fost angajate fonduri importante. România nu a făcut excepție de la această regulă. Deloc. Și este de presupus că nu face nici acum. Și atunci, citându-l pe Ohanesian, înțelegem mai bine o serie întreagă de diversiuni organizate de servicii nu numai împotriva inamicului, ci și a cetățenilor pe care, prin jurământ, îi „servesc”.

Cantitatea de informație pe care ne-o livrează Ohanesian este atât de mare, încât pare greu de crezut că fiecare referire a putut fi verificată. Nu este deloc exclus ca, în ceea ce privește unele personaje, însuși Ohanesian să fi căzut victimă a unor operațiuni de dezinformare. De intoxicare. Dar riscul merită totuși asumat. Prețul plătit de victimele colaterale este suficient de mic în raport cu greutatea și gravitatea dezvăluirilor. Și, ca dovadă că așa stau lucrurile, în această amplă lucrare, în care Ohanesian își servește patria în felul lui, sunt publicate nu numai informații seci, ci și interviuri, facsimile ale unor documente secrete și numeroase fotografii. O parte dintre fantomele lui Ceaușescu se plimbă astfel, la vedere, printre noi. Și sub ochii noștri.

O stranie coincidență face ca, în cursul acestei dimineți, în care eu lecturez manuscrisul pe care Ohanesian mi l-a pus la dispoziție, să mă fi preocupat de soarta unui personaj de excepție. Savantul român Constantin Răuță. Despre care tocmai am scris un editorial postat pe mai multe site-uri în această zi de 3 noiembrie. O personalitate fascinantă, un om care, la scurt timp după ce a primit cetățenia americană și a fost condamnat la moarte sub regimul comunist de Tribunalul Militar care l-a condamnat la moarte și pe Pacepa, a devenit un savant de talie mondială. Lucrând la General Electric pentru cei mai importanți sateliți lansați de Statele Unite, la NASA, în programe vizând controlul zborurilor spațiale, dar și la Departamentul Apărării, unde și-a adus o contribuție importantă la sistemele de protecție împotriva rachetelor balistice, componente care se vor monta, în curând, la Deveselu. Dar Constantin Răuță, în ciuda eforturilor pe care le face de 13 ani, rămâne condamnat la moarte chiar în urma unei sentințe, de acum o lună, a Curții de Casație de la București. În cartea lui Ohanesian descopăr cu uimire, la scurt timp după ce mi-am postat editorialul, un întreg capitol consacrat savantului condamnat la moarte, Constantin Răuță. Și observ, cu plăcere, cum informațiile noastre coincid. Numai că Ohanesian știe și scrie mult mai multe despre Răuță.

Poate, pornind de la biografia schițată de Ohanesian, un mare producător se va gândi să facă un film artistic. La fel cum și generalul Ioan Mihai Pacepa și spectaculoasa sa istorie ar trebui să devină subiectul unei mari opere cinematografice.

Să petrecem câteva zile servind și noi patria alături de Ovidiu Ohanesian!

Sorin Roșca Stănescu

 

coperta Servesc Patria !

 

 

20/06/2014 Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, KGB, Ministerul de Interne, Rapirea din Irak, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 3 comentarii

Popa securist Ilie Sârbu, dosarul Gugulanul și crimele Revoluției din 1989

                             Către

                                    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

                                     -Domnului procuror general Tiberiu Niţu

 

            Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl C 26 ap. 19 judeţul Satu Mare, senator în Parlamentul României, ales în Circumscripţia electorală nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr.1, CNP 1600802124052, vă înaintez prezenta

                                    SESIZARE PENALĂ

solicitându-vă să efectuaţi cercetări faţă de numitul Sârbu Ilie, senator în Parlamentul României, având locul de muncă cunoscut în Bucureşti Calea 13 Septembrie nr.1-3 Sectorul 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.330 şi de art.187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

                        Motive:  

            În fapt:

Originar din judeţul Caraş-Severin, numitul Sârbu Ilie, poreclit „Părintele”, este licenţiat în teologie şi ştiinţe economice, absolvind Seminarul Teologic din Caransebeş şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. În perioada 1976-1978, susnumitul a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar în perioada 1978-1981 a deţinut funcţia de director la acest seminar. În perioada 1981-1991, susnumitul a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara. În perioada 1991-2001, susnumitul a derulat afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara .

Începând din anul 2000 şi până în prezent, numitul Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1.01-31.12.2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Năstase Adrian. În 2004, în 2008 şi în 2012 susnumitul a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş. Susnumitul este membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 susnumitul a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Susnumitul este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat.

În exercitarea atribuţiilor parlamentare, mi-au parvenit relativ recent, de la foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului, informaţii de o gravitate deosebită din care se conturează săvârşirea de către numitul Sârbu Ilie, fost şi actual demnitar de rang înalt al statului român, a infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor deosebit de grav, astfel că atât în calitate de cetăţean cât şi în calitate de parlamentar am atât obligaţia morală cât şi obligaţia legală de a sesiza instituţiile abilitate, recte Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a efectua cercetările de rigoare:

I. În anul 1976 numitul Sârbu Ilie a fost recrutat ca informator în probleme „ culte – secte”, în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii ( structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R ( reţea ) sub numele conspirativ „ Ovidiu Marinescu”. Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe ( serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.

Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea numitului Sârbu Ilie în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe al Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, susnumitul a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. Conform surselor, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil – Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania.

În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, numitul Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale ( Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). Din documentele arhivate în dosarul operativ „GUGULANUL” de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat ( O.D.C. ) Sârbu Ilie a fost maşrutizat în anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe ( R.I.E.) Ciubotea Dan Ilie ( actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg ( Elveţia ). În anul 1989 numitul Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental.

Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”, numitul Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Reţea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme: „activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase”, „legături cu reprezentanţele străine”, „vest-germani”,ş.a.

Ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a fost în legătura colonelului Găină Constantin şi după evenimentele din decembrie 1989, inclusiv în perioada în care colonelul Găină a activat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne . În perioada 1991-2001, când ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a deţinut funcţia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara, colonelul Găină i-a valorificat noile posibilităţi informative asigurându-i pregătirea specifică de misiune şi pe perioada specializărilor efectuate în Germania ( în 1994 ). Totodată, susnumitul a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativă a mediilor politice din România.

După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe numitul Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care numitul Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă numitul Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Năstase Adrian şi a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs intervenţiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a numitului Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate .

Având în vedere că numitul Sârbu Ilie a completat şi semnat, cu ocazia investirii în funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de preşedinte al Senatului României, precum şi cu ocazia depunerii candidaturii pentru Senatul României în anii 2004, 2008 şi 2012, declaraţii în care a consemnat că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii ca poliţie politică, consider că se impun a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii, în concurs real,a unui număr de şase infracţiuni de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 330 din Codul penal, cu aplic. art. 37 alin.1 din Codul penal.

Menţionez că dosarul respectiv mapa anexă cu informaţiile furnizate şi acţiunile realizate de numitul Sârbu Ilie au fost evaluate de Comisia Specială Tripartită (compusă din preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi directorul Secretariatului General de la SRI ) în anul 2004, când s-a stabilit regimul special şi destinaţia unor categorii de dosare excluse accesului, deşi nu mai privesc securitatea naţională, ori greşit încadrate ca fără legătură cu securitatea naţională.

II. În timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, numitul Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe . În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.

Aflat în străinătate, la un congres ecumenic internaţional, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, i-a comunicat numitului Sârbu Ilie, după represiunea armată din Piaţa Catedralei, să nu-l implice în deciziile şi acţiunile sale. Totodată, din centrala UM 0544/102, şeful colonelului Găină Constantin i-a ordonat acestuia să întrerupă imediat orice iniţiativă a numitului Sârbu Ilie, deoarece evenimentele în desfăşurare nu privesc ordinul său de misiune şi nici competenţele Departamentului Securităţii Statului, contravenind ordinului expres al şefului acestuia de neimplicare împotriva acţiunilor populaţiei.

Având în vedere înlesnirea către de numitul Sârbu Ilie a acţiunii de represiune armată împotriva populaţiei din Piaţa Catedralei din Timişoara în data de 17 decembrie 1989, soldată cu şase morţi şi zeci de răniţi, şi ţinând cont că, în cursul anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarele privind evenimentele sângeroase din decembrie 1989, consider că se impun a fi efectuate cercetări faţă de susnumitul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.187 alin 1 lit.f din Codul penal

Menţionez că generalul Chiţac Mihai a fost condamnat definitiv în 2008 la 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor civili de la Timişoara în decembrie 1989.

În drept, îmi întemeiez sesizarea pe prevederile art. 223 din Codul de procedură penală rap la art. 330 şi art. 187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

            Satu Mare, 22.05.2014                                             Marian Valer

 

Poate că, din aceste motive, treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara, unde în 17 decembrie 1989 au murit  primii martiri ai revolutiei au fost demontate. Pe locul unde a curs „primul sânge” al libertății românilor nu există nici măcar o plăcuță comemorativă.

trepte1 trepte2

22/05/2014 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 5 comentarii

Cine conduce România ? Urmașii cizmarului sunt tot la putere

Valer Marian, senator independent:
„Justiţia şi integritatea, pe mâna odraslelor opresiunii ceauşiste”

Preşedintele Traian Băsescu a promovat, parcă cu obstinaţie şi cu ostentaţie, urmaşi direcţi ai unor opresori şi profitori ai regimului ceauşist în funcţii cheie din domeniul justiţiei şi verificării integrităţii. Prima promovată în acest sens a fost sluga sa Monica Luisa Macovei, care, în calitate de ministru al Justiţiei în guvernul Tăriceanu I (2005-2007), a făcut mult rău României şi românilor prin modificările aduse legilor proprietăţii şi de organizare judecătorească. Ministresa Monica Luisa l-a ajutat substanţial pe preşedintele Băsescu în selectarea unor slugi corespunzătoare pentru funcţiile de procuror general al României (Laura Codruţa Kovesi), procuror şef al DNA (Daniel Morar), procuror şef al DIICOT (Codruţ Olaru), preşedinte şi secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate (Alexandru Cătălin Macovei şi Horia Georgescu).

Monica Macovei, fiică de înalt nomenclaturist comunist şi soţie de securist

Fostul ministru Monica Macovei a fost timp de un deceniu procuror comunist, perioadă în care a fost căsătorită cu un ofiţer de securitate, de care s-a descotorosit după 1990, când a devenit o înfocată activistă de dreapta, după ce s-a retrezit ideologic la MacoveiUniversitatea Central-Europeană de la Budapesta, unde a beneficiat de o bursă Soros. Tatăl lui Macovei, Vasile Gherghescu, a fost de profesie magistrat şi a deţinut o funcţie importantă în nomenclatura comunistă: consilier în Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România. Pentru meritele sale în slujirea regimului comunist, Vasile Gherghescu a fost decorat cu Steaua Republicii, prin decret semnat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. Tot pentru merite deosebite, în anii ’50, respectiv în plină perioadă bolşevică, bine proptiţi în ierarhia vremii, părinţii lui Macovei au primit o vilă frumoasă în Bucureşti (în zona Parcului Ioanid), din care fuseseră alungaţi proprietarii, familia Petrini. Deşi fuseseră notificaţi în 1995 asupra cererii de revendicare a imobilului de către fiica proprietarilor de drept, Ana Maria Petrini, soţii Gherghescu Vasile şi Silvia au reuşit să cumpere vila în 1996, cu concursul fiicei lor devenită avocat, în baza Legii nr.112/1995 privind vânzarea către chiriaşi a caselor naţionalizate de regimul comunist, act normativ pe care fiica lor l-a înfierat cu o mânie proletară. Urmaşa proprietarilor de drept a apelat la justiţie şi a obţinut retrocedarea vilei prin hotărâri favorabile la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel Bucureşti. În 2005, după ce Monica Macovei a ajuns ministru al Justiţiei, Ana Maria Petrini a pierdut însă casa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul soţilor Gherghescu şi a schimbat integral hotărârea iniţială, în sensul că a respins acţiunea în restituire. De-abia în anul 2013, după altă serie de procese, respectiv după revizuirea deciziei Înaltei Curţi pentru iregularităţi în favoarea părinţilor Monicăi Macovei, constatate de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, Ana Maria Petrini a obţinut o soluţie favorabilă, Tribunalul Bucureşti hotărând ca proprietarul de drept să intre în posesia imobilului pentru care se judeca din 1995.

Laura Codruţa Kovesi, fiica celui mai longeviv procuror şef ceauşist

Preşedintele Traian Băsescu şi ministresa Monica Macovei au promovat-o, în 2006, în funcţia de procuror general al României pe Laura Codruţa Kovesi, care avea vârsta de 33 de ani, era originară din municipiul Mediaş şi activa ca şefă a structurii DIICOT Sibiu, funcţie în care nu se remarcase cu nimic deosebit. Tatăl lui Kovesi, Ioan Lascu, era de profesie procuror şi a deţinut timp de 30 de Codruta-Kovesi-agerpres_5977926ani funcţia de procuror şef al Parchetului Mediaş, stabilind un record de longevitate într-o astfel de funcţie. Aproape 20 de ani, Ioan Lascu a exercitat funcţia de procuror şef al Procuraturii locale Mediaş în timpul dictaturii ceauşiste. În această perioadă s-a remarcat prin exces de zel în apărarea regimului ceauşist şi printr-o colaborare strânsă cu structurile locale ale Miliţiei, Securităţii şi Partidului Comunist Român. În calitate de procuror şef, Lascu a fost cooptat în Comitetul municipal Mediaş al PCR, fiind inclus astfel în nomenclatura comunistă. Procurorul şef Ioan Lascu şi-a arătat ataşamentul faţă de regimul ceauşist şi printr-o serie de articole publicate în Revista Română de Drept. Profitând de poziţia sa, procurorul şef Lascu a fost implicat şi în afaceri cu gaz metan, la Mediaş aflându-se şi atunci capitala gazului românesc şi numeroşi colegi din ţară apelând la acesta pentru a le rezolva aprobări pentru introducerea gazului metan.

În timpul regimului comunist, procurorul şef Ioan Lascu a primit cu chirie o casă naţionalizată pe strada Sondorilor nr.14 din Mediaş, pe care a cumpărat-o ulterior în baza Legii nr.112/1995. Casa respectivă a aparţinut familiei Krestel Johann, care a plecat definitiv în Germania înainte de 1989, astfel că a fost naţionalizată, cu plata de despăgubiri. Casa respectivă a fost construită în sistem duplex cu casa situată pe strada Sondorilor nr.12, care a aparţinut familiei Krestel Hanz, verişor cu Krestel Johann, care a plecat, de asemenea, definitiv din ţară, astfel că a fost naţionalizată, cu plata de despăgubiri. Casa de pe strada Sondorilor nr.12 a fost închiriată soţilor Spineanu Ilie şi Doina, care au cumpărat-o, de asemenea, în baza Legii nr.112/1995, încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare nr.2690/29.05.2002 cu Primăria municipiului Mediaş şi înscriind-o în Cartea Funciară conform încheierii nr.2202/29.05.2002. Procurorul şef Lascu a pus ochii şi pe casa vecină de pe strada Sondorilor nr.12, incitându-i pe foştii proprietari Krestel Hanz şi Regina să efectueze demersuri pentru redobândirea acesteia. Astfel s-a ajuns, în mod stupefiant, la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului de pe strada Sondorilor nr.12 de către soţii Spineanu Ilie şi Doina, prin sentinţa civilă a Tribunalului Sibiu, Secţia Civilă, nr.205/25.02.2008, rămasă definitivă prin decizia civilă a Curţii de Apel Alba Iulia nr.86/A/09.05.2008 şi irevocabilă prin decizia civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.10.063/11.12.2009, deşi foşti proprietari nu depuseseră notificare legală de restituire a imobilului în natură ci doar o notificare pentru despăgubiri băneşti.

Menţionez că soţii Krestel Hanz şi Regina au fabricat în 2004, după depunerea notificării pentru despăgubiri băneşti, o notificare de restituire în natură, în care se menţionează că aceasta a fost expediată în anul 2001, dar instanţa de judecată a înlăturat-o din probatoriu întrucât nu a ajuns la nicio instituţie în termenul stipulat prin Legea nr.10/2001. Soţii Spineanu au formulat plângere pentru fals intelectual şi uz de fals împotriva soţilor Krestel şi executorului judecătoresc Tudor Vasile Petru, dar Parchetul Mediaş, la care activa Ioan Lascu, a dispun neînceperea urmăririi penale după ce a tergiversat soluţionarea cauzei din 2005 până în 2010. După aproape un deceniu de procese, soţii Spineanu au pierdut şi au părăsit casa poftită de părinţii ex-procurorului general Laura Codruţa Kovesi, actualmente procuror şef al DNA, pe aceasta fiind puse lacăte în prezent. Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui, ca şi în cazul părinţilor ex-ministrului Monica Macovei, să efectueze verificări prin Inspecţia Judiciară asupra neregularităţilor din litigiile dintre familiile Spineanu şi Krestel şi asupra potenţialelor inluenţe exercitate în justiţie şi administraţie de Laura Codruţa Kovesi şi părinţii săi. Un argument în acest sens este şi faptul că Primăria municipiului Mediaş nu s-a comportat şi nu s-a apărat în litigiile respective ca un proprietar, cel mai probabil datorită influenţelor exercitate de procurorul şef Lascu.

Tatăl preşedintelui ANI a fost gardian şi şef de penitenciar în regimul comunist

Horia Georgescu a fost promovat secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate în aprilie 2008, iar în aprilie 2012 a fost desemnat preşedinte al ANI. Tatăl actualului preşedinte al ANI, Marian Georgescu, a activat în Ministerul de Interne în timpul 269124-horiageorgescu-inaltregimului comunist, ca lucrător de penitenciar. Datorită zelului său torţionar şi obedienţei faţă de Securitate, Marian Georgescu a fost promovat de la gardian în funcţia de comandant al Penitenciarului Codlea din judeţul Braşov, pe care a deţinut-o atât în timpul revoltei muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987 cât şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Potrivit unor foşti ofiţeri de securitate, Marian Georgescu a fost colaborator al Securităţii, cu statut de sursă cu aprobare PCR. Acesta s-a pensionat din funcţia de comandant al Penitenciarului Codlea în 1996, cu gradul de colonel, devenind ulterior preşedinte al Consiliului de administraţie al Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Braşov (al cărei rector naţional este profesoara Corina Dumitrescu, soţia vicepreşedintelui PSD al Senatului, Sorin Dumitrescu, candidat eşuat pentru portofoliul de ministru al Educaţiei Naţionale în guvernul Ponta I şi reprezentant al societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii).

Actualul preşedinte al ANI a dobândit în mod dubios de la părinţii săi, sub masca unor contracte de vânzare-cumpărare, donaţii sau leasing, mai multe bunuri imobiliare (clădiri, terenuri) sau mobiliare (autoturisme). Astfel Horia Georgescu a dobândit o vilă şi un apartament în Braşov, o vilă şi un apartament în Bucureşti, un teren în judeţul Călăraşi (într-o zonă apropiată de terenurile achiziţionate de fiica preşedintelui Băsescu, Ioana, şi de pupila sa Elena Udrea) şi două autoturisme de teren (Mitsubishi şi BMW X5). Instituţiile abilitate ale statului ar trebui să înceapă prin verificarea legalităţii dobândirii acestor construcţii şi terenuri de către părintii preşedintelui ANI, Georgescu Marian şi Victoria, având în vedere practica unor foşti şefi sau lucrători din penitenciare de a obţine imobile de la deţinuţi la preţuri derizorii, prin şantajarea acestora ori prin asigurarea unor facilităţi în cursul executării pedepsei.

Preşedinta CSM, fiica unui procuror şef de judeţ în dictatura ceauşistă

Oana-Schmidt-Haineala-mijlTatăl actualului preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, a fost procuror în timpul regimului comunist, deţinând în timpul dictaturii ceauşiste funcţia de procuror şef al Procuraturii Judeţene Covasna. În această calitate, procurorul şef Ioan Hăineală a avut relaţii strânse cu organele represive ale Miliţiei şi Securităţii şi a fost membru al Comitetului judeşean Covasna al PCR, făcând parte din nomenclatura comunistă. Dupa Revoluţia din decembrie 1989, Ioan Hăineală a fost promovat în funcţia de procuror şef al Capitalei, calitate în care s-a remarcat prin ingerinţa nelegitimă şi nefastă în treburile Ministerului de Interne, când a solicitat în data de 12 iunie 1990 intervenţia poliţiei pentru evacuarea şi deblocarea Pieţii Universităţii, fapt ce a constituit fitilul evenimentelor violente din 13-15 iunie 1990.

În calitate de procuror şef al Capitalei, Ioan Hăineală a primit un apartament spaţios şi luxos pe Calea Victoriei Socialismului, pe care l-a cumpărat ulterior la un preţ modic. Conform unor foşti ofiţeri de protecţie şi pază, înainte de a se muta în acest apartament, principala preocupare a procurorului şef Hăineală a fost de a procura oglinzi cu care să acopere toţi pereţii, întrucât fiicei sale Oana îi plăcea să se uite toată ziua în oglinzi. Unii colegi magistraţi spun că doamna Hăineală şi-a păstrat obiceiul, inclusiv la Consiliul Superior al Magistraturii plăcându-i să se admire în oglinzi cât este de frumoasă şi deşteaptă. Probabil că la CSM i-a fost mai simplu sa-şi satisfacă narcisismul, având în vedere că sediul acestei instituţii este construit din sticlă şi beton.

Culmea ironiei, toate aceste odrasle de opresori comunişti, ceauşişti, au avut parte de-o puternică susţinere nu numai din partea preşedintelui Traian Băsescu ci şi din partea Comisiei Europene de la Bruxelles, a marilor puteri occidentale (SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa) şi a ambasadorilor acestora la Bucureşti. Ultimii doi ambasadori americani în România, Nicholas Taubman şi Mark Gittenstein, au făcut chiar o pasiune pentru şefii băsişti de la Procuratura Generală, DNA, ANI şi CSM. Oare, chiar cred apostolii şi proconsulii Occidentului că în România a fost realizată modernizarea statului, prin reforma justiţiei şi edificarea statului de drept, cu oameni născuţi şi crescuţi în puful nomenclaturii comuniste îndoctrinate şi opresive? În realitate, cu astfel de oameni au fost reînviate practicile bolşevice din tinereţea părinţilor lor. Este evident că aceşti oameni au fost îndoctrinaţi de mici într-un spirit totalitar de care nu se mai pot dezbăra. Diferenţa este că părinţii şi-au găsit tătucul în preşedintele dictator Nicolae Ceauşescu, iar odraslele lor l-au găsit în preşedintele jucător Traian Băsescu.

P.S.: Conexiuni apropiate cu numenclarura comunistă şi cu fosta Securitate au şi unii şefi de servicii secrete promovaţi de preşedintele Traian Băsescu. Astfel, tatăl directorului SRI, George Maior, profesorul universitar Liviu Maior, a fost lider al organizaţiei PCR din Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Primul său adjunct, generalul Florian Coldea (omul de încredere al lui Traian Băsescu şi şeful de facto al SRI) este nepotul colonelului de securitate Dan Gheorghe, locţiitor al comandantului USLA în decembrie 1989, ulterior avansat general şi promovat şef al serviciului secret al Ministerului de Interne (UM0215) şi şef al Departamentului pentru Apărarea Constituţiei (în realitate, departament de poliţie politică) din SRI. Tatăl generalului Silviu Predoiu, primul adjunct al directorului SIE (omul de încredere a lui Traian Băsescu şi şeful de facto al serviciului de spionaj), a fost ofiţer de securitate, avansat până la gradul de colonel, şi a deţinut funcţiile de şef al Serviciului de Contrainformaţii al Inspectoratului General al Miliţiei şi de şef al Inspectoratului Judeţean de Miliţie şi Securitate Giurgiu în timpul regimului comunist. Generalul Alexandru Buruian, locţiitorul pe probleme de informaţii (a se traduce poliţie politică) a şefului SPP şi omul de încredere a lui Traian Băsescu din acest serviciu, a fost prim-secretar UTC la Academia Militară înainte de Revoluţia din decembrie 1989. Alte argumente că nici o promovare în fruntea instituţiilor de forţă nu a fost pur întâmplătoare în regimul autocrat şi clientelar a lui Traian Băsescu.

06/01/2014 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Justitie si injustitie, Revolutie, Securistii vechi si noi | Lasă un comentariu