Judele Adrian Podea prins de DNA cu aceleași metode aplicate de el cu decenii în urmă. Când lucra pentru Securitate
Culmea justiției ! Adrian Podea, fost judecător la Tribunalul Prahova, a primit săptămâna trecută trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și dare de mită. La baza condamnării a stat denunțul colegei sale Corina Anca Zamfirescu, șefa Secției penale a Judecătoriei Ploiești, care a acceptat să poarte tehnică de interceptare. Astfel, Podea, nume conspirat Bordea (la UM 0625 – Direcţia a III-a a Securităţii) a căzut în plasa DNA prin aceleași tehnici și metode de filaj și interceptare pe care le folosea în calitate de ofițer de Securitate cu trei decenii în urmă.
În căutarea unui terorist american
Mohammad Munaf – din custodia armatei SUA, de negăsit pe Interpol
“Noi credem că este destul de clar că Statele Unite ale Americii nu va înceta niciodată efortul de a-i prinde pe cei responsabili de acte de teroare.”, afirma secretarul de stat al SUA John Kerry în 06.10.2013.
În data de 20.10.2014, jurnalistul Ohanesian Eduard Ovidiu a renotificat (scrisoare atașată) Ambasada SUA la București, prin reprezentantul acesteia Domnul Dean Thompson – însărcinat cu afaceri ad interim al SUA în România și Departamentul de Justiție al SUA, cu privire la dispariția misterioasă a teroristului american Mohammad Munaf din custodia forțelor militare americane din Bagdad și apariția la fel de misterioasă a acestuia pe site-ul Interpol, în calitate de urmărit internațional.
Cu alte cuvinte, teroristul american Mohammad Munaf, deținut în toată regula, sub pază strictă a armatei americane (conform documentelor oficiale atașate), în custodie SUA, în Bagdad, în anul 2007, unde era audiat de o comisie rogatorie a Ministerului Public, condusă de procurorul șef adjunct Ciprian Nastasiu în dosarul 628/D/P/2005 – Armamentul, dispare subit în neant, și apare ca urmărit internațional pe site-ul Interpol.
Dacă administrația americană reprezentată de secretarul de Stat John Kerry vorbea serios în octombrie 2013, este de neînțeles cum de l-au pierdut autoritățile SUA tocmai pe teroristul american Mohammad Munaf (vezi foto), vinovat de nenumărate fapte de crimă organizată internațională ( evaziune fiscală, spălare de bani, trafic ilegal de armament ) alături de partenerul său de afaceri, teroristul sirian Omar Hayssam, dar mai ales vinovat de răpirea celor trei jurnaliști români din Irak, din martie 2005 și cel puțin complice la răpirea și torturarea altora străini Florence Aubenas – franțuzoaică, Robert Tarangoy – filipinez, Hussein Hanoun – irakian. Nu mai vorbim despre complicitatea lui Munaf la răpirea și torturarea concetățeanului său ofițerul american Roy Hallums, acțiune ce a durat 311 zile !
Autoritățile române, la cel mai înalt nivel, au protejat, tăinuit și favorizat acte de terorism internațional și pe teroriști
Catre
PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIEI SI JUSTITIE
Subsemnatul, Eduard Ovidiu Ohanesian, cu domiciliul in Bucuresti…….., formulez prezenta
SESIZARE
asupra unor fapte de deosebit de grave de abuz in serviciu si favorizare a unor infractori condamnati pentru terorism, care, pe
teritoriul Romaniei au comis nestingherit o serie de acte materiale care au condus la importante daune materiale si morale, incluzand pagube aduse patrimoniului public si privat.
Aceste persoane la care ne referim in continuare, au fost condamnate in 2009 pentru terorism, au beneficiat de protectia personala si a averilor din partea unor inalte autoritati ale statului roman, inclusiv judiciare.
Mai mult, averea acestora (proprietati imobiliare, participatii comerciale si lichiditati financiare) a fost protejata si transferata in zone acoperite sau pe numele altor persoane carora li s-a facut si publicitate, ca mesaj subliminal pentru desistarea celor care urmau sa conteste tranzactiile dubioase.
Tranzactiile sunt si raman dubioase intrucat ele se petrec in timp de respectivele persoane erau in custodia Parchetului si a Politie, in stare de arest preventiv.
Paradoxal, in loc sa fie pastrat in interesul cercetarii penale, spre exemplu, infractorul Omar Haysam a fost eliberat din arest printr-o operatiune ilegala, probabil acoperita, cercetarea penala a acesteia ramanand in suspensie.
De asemenea, tot prin vointa si implicarea directa a unor persoane care ocupau inalte functiuni si demnitati publice, infractorul Mohammad Munaf a fost predat din sediul Ambasadei Romaniei in Irak, de la Bagdad, unor persoane despre care s-a spus ca ar actiona in numele unor autoritati ale SUA – in felul acesta cei care l-au predat savarsind infractiunea de obstructionare a justitiei, inlesnindu-i sustragerea de la judecata si in prezent de la executarea pedepsei cu inchisoarea, pentru fapte de terorism.
Dovada faptului că Serviciul de Informații Externe spionează pe teritoriul României
Pentru mâncătorii de rahat de zilele acestea, de pe toate canalele TV. Pentru toți aceia care manipulează în mod ordinar opinia publică, punem la dipoziție Mandatul Strict Secret nr. 0094774 din data de 18.11.1998 (dată la care Victor Viorel Ponta făcea pe fantoma la SIE) prin care Serviciul de Informații Externe este autorizat „să intercepteze comunicații de la postul telefonic și fax 312.00.69”, pe teritoriul României, post telefonic al unei firme românești, condusă de un român….. Fără comentarii pentru mâncătorii de ….
Corupția, o chestiune obișnuită în istoria recentă a României
Șpaga luată de “diplomatul” Ștefan Andrei încăpea cu greu în 5 apartamente
Trecerea în neființă a politrucului comunist de talie națională (în niciun caz internațională, așa cum încearcă să acrediteze în ultima vreme unii istorici) Ștefan Andrei s-a petrecut cu onoruri aduse la catafalc de zeloși lăudători istorici, ziariști și chiar politicieni. Dacă regretele unora pot fi înțelese, pentru că, indiferent de funcție, Andrei a fost o ființă umană, modul în care este prezentat acesta de multe dintre instituțiile mas-media și lătrăii acestora este cel puțin șocant.
Altarul ridicat în cinstea liderului ceaușist Andrei a fost ridicat pas cu pas după Revoluție, acesta fiind prezentat în numeroase emisiuni TV, articole, ba chiar și în cărți, ca un fel de super-diplomat patriot, dizident, reformist și martir al regimului de tristă amintire. Cărțile și articolele scrise de el și despre el în ultima vreme îl descriu ca pe un geniu al diplomației, un fel de Henry Kissinger de România, ba chiar al blocului comunist. În condițiile în care scriitori și poeți de valoare de abia reușesc să supraviețuiască, anumite edituri scot pe bandă rulantă “memoriile” comunistoidului în ediții glossy cu tiraje fantastice. Învelit într-o aură de mucava fabricată în laboratoarele serviciilor secrete, fostul demnitar comunist ne oferă chiar și după moarte adevărate lecții de viață și de democrație. Câtă încredere putem avea în mărturiile sale, unde sunt rădăcinile șpăgii și corupției actuale și cine a fost de fapt acest adevărat Machiavelli al societății românești postdecembriste veți afla în continuare. După cum veți constata din documentele spionajului extern, șpaga, ploconul și traficul de influență nu sunt practici noi pentru foștii și actualii demnitari români. Corupția este o componentă importantă a istoriei noastre recente.
Despre slugoii serviciilor secrete din vârful politicii românești
Interviul senatorului Valer Marian din revista Kamikaze – Ponta și socrul, trecutl, prezentul și viitorul Securității