Un sfert de secol de minciună – ep.1
Misterele Revoluţiei
Au trecut 25 de ani de la Revoluţie. Mormanele de hârtii, atent “declasificate” la cererea Parchetului General au avut un singur scop – să aburească opinia publică. În 2009, generalul Dan Voinea era îndepărtat de la conducerea Parchetului Militar şi hăituit de Laura Codruța Kovesi, deși apucase să trimită în judecată o parte din criminalii Revoluţiei. Magistratul nu a fost întrebat în ce condiţii a condus anchetele şi nici cum au colaborat instituţiile de forţă cu procurorii pentru elucidarea adevărului. Unii criminali au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Alţii sunt liberi şi astăzi. Cele mai cunoscute cazuri de ţapi ispăşitori sunt generalii octogenari Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. “Misterele” Revoluţiei au ajuns pe mâna unei marionete cu nume predestinat – procurorul şef Vasilache. La capătul celălalt al sforilor, marele păpuşar de la Cotroceni, Traian Băsescu.
În mare parte, crimele au rămas cu autori necunoscuţi. Multe întrebări au rămas fără răspuns, pentru că procurorii şi revoluţionarii nu au avut acces la rapoartele secrete ale Securităţii, sereiului sau armatei. În mod curios, fostul procuror militar Voinea neagă orice amestec străin în evenimente, spunând că teroriştii străini au fost inventaţi de criminali pentru a-şi acoperi faptele. Dosarele instrumentate la cald în 1990 de unii procurori sunt ascunse și astăzi. Mai mult, de două decenii, cei care s-au aflat la cârma ţării au muşamalizat dosarele Revoluţiei, ascunzând dovezile şi intimidând martorii. Cum au procedat?
Judele Adrian Podea prins de DNA cu aceleași metode aplicate de el cu decenii în urmă. Când lucra pentru Securitate
Culmea justiției ! Adrian Podea, fost judecător la Tribunalul Prahova, a primit săptămâna trecută trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și dare de mită. La baza condamnării a stat denunțul colegei sale Corina Anca Zamfirescu, șefa Secției penale a Judecătoriei Ploiești, care a acceptat să poarte tehnică de interceptare. Astfel, Podea, nume conspirat Bordea (la UM 0625 – Direcţia a III-a a Securităţii) a căzut în plasa DNA prin aceleași tehnici și metode de filaj și interceptare pe care le folosea în calitate de ofițer de Securitate cu trei decenii în urmă.
Migranți în comunism – ep.3
În căutarea unui terorist american
Ridcați din rândul migrației arabe înainte de Revoluție, stabiliți aici, în familii mixte, cu afaceri la limita legii, unii studenți de ieri, afaceriști astăzi, au reușit în România de tranziție, sub aripa serviciilor secrete, dar și sub stricta lor supraveghere, să acumuleze averi impresionante peste noapte. Așa s-a născut ciuhapul valutist. A urmat româncuța materialistă, cu ochii după produse occidentale fine : blugi, țigări Kent, ciorapi ș.a. Mit, stereotip sau realitate ? Din această categorie fac parte cei mai celebri absolvenți de învățământ superior românesc, teroriștii Omar Hayssam și Mohammad Munaf, ambii condamnați la ani grei de temniță pentru diverse infracțiuni printre care și cea de răpire a trei jurnaliști români în Irak în 2005. Foștii colegi de facultate ai teroriștilor, ulterior de afaceri Raad Halool, Shamil Al Abadi și Mehdi Dulimli au și ei familii românești, dar au interdicție de a intra în țara noastră.
Intrarea României în organizațiile euro-atlantice nu a fost un drum pavat cu petale de trandafir. Protocoalele mai mult sau mai puțin secrete semnate de țara noastră cu viitorii aliați prevedeau desovietizarea, demilitarizarea și renunțarea la vechile parteneriate cu lumea arabă. La începutul anilor ’90, fluxul studenților străini din Orientul Mijlociu și Africa a scăzut considerabil. Serviciile secrete române au fost nevoite să ofere date amănunțite despre toți migranții de origine arabă aliaților americani, renunțând treptat la o parte din agentura construită de Securitate prin fabricile de diplome din Universități sau trecând-o în conservare. Acțiunile de devoalare și conservare a agenturii arabe din România au culminat odată cu semnarea documentului PATRIOT Act, de către președintele american George Bush la 26 Octombrie 2001. Ca urmare, în același an, Consiliul Suprem de Apărare al Țării avea să emită o hotărâre clasificată ca secret de stat, prin care serviciile secrete românești aveau voie să monitorizeze prin toate mijloacele o listă de 1000 de persoane (majoritatea migranți și cetățeni români de origine arabă), fără nicio limită de timp și fără mandat din partea judecătorilor. A fost începutul sfârșitului pentru afaceriști ca Omar Hayssam, Mohammad Munaf și ai lor.
Migranți în comunism – ep.2
Teroristul nr.1 al României, un repetent descurcăreț
Ridcați din rândul migrației arabe înainte de Revoluție, stabiliți aici, în familii mixte, cu afaceri la limita legii, unii studenți de ieri, afaceriști astăzi, au reușit în România de tranziție, sub aripa serviciilor secrete, dar și sub stricta lor supraveghere, să acumuleze averi impresionante peste noapte. Din această categorie fac parte cei mai celebri absolvenți de învățământ superior românesc, teroriștii Omar Hayssam și Mohammad Munaf, ambii condamnați la ani grei de temniță pentru diverse infracțiuni printre care și cea de răpire a trei jurnaliști români în Irak în 2005.
Intrarea României în organizațiile euro-atlantice nu a fost un drum pavat cu petale de trandafir. Protocoalele mai mult sau mai puțin secrete semnate de țara noastră cu viitorii aliați prevedeau desovietizarea, demilitarizarea și renunțarea la vechile parteneriate cu lumea arabă. La începutul anilor ’90, fluxul studenților străini din Orientul Mijlociu și Africa a scăzut considerabil. Serviciile secrete române au fost nevoite să ofere date amănunțite despre toți migranții de origine arabă aliaților americani, renunțând treptat la o parte din agentura construită de Securitate prin fabricile de diplome din Universități sau trecând-o în conservare. Acțiunile de devoalare și conservare a agenturii arabe din România au culminat odată cu semnarea documentului PATRIOT Act, de către președintele american George Bush la 26 Octombrie 2001. Ca urmare, în același an, Consiliul Suprem de Apărare al Țării avea să emită o hotărâre clasificată ca secret de stat, prin care serviciile secrete românești aveau voie să monitorizeze prin toate mijloacele o listă de 1000 de persoane (majoritatea migranți și cetățeni români de origine arabă), fără nicio limită de timp și fără mandat din partea judecătorilor. A fost începutul sfârșitului pentru afaceriști ca Omar Hayssam, Mohammad Munaf și ai lor.
Migranți în comunism – ep.1
De pe băncile facultăților în terorismul internațional
La sfârșitul lunii octombrie, în orașul Cluj Napoca, Institutul Intercultural Timișoara, alături de la alte instituții de stat și oengeuri a organizat un “curs de formare în comunicare interculturală și deconstrucția stereotipurilor în mass-media” destinat jurnaliștilor. Evenimentul derulat în cadrul programului european “Migrant în România interculturală” a beneficiat de o prezență numeroasă a mediatorilor interculturali de diferite etnii, predominanți fiind vorbitorii de limbă arabă.
Întâlnirea dintre jurnaliști și reprezentanții migranților a avut loc nu departe de centrul orașului, unde cu peste trei decenii în urmă (1983 – cartierul Mănăștur), ar fi avut loc o bătaie generală între studenții români sprijiniți de interlopi mănăștureni cu arabii aduși de regimul comunist la studii în facultățile clujene. Se spune că, deşi conflictul a avut conotații etnice (scandări împotriva studenţilor arabi), românii erau supărați mai degrabă pe condițiile de viață grele și privațiunile de care străinii nu aveau parte în România, aceștia din urmă având acces la produse occidentale de care majoritatea cetățenilor erau privaţi. Mai precis, studenții arabi aveau dreptul să deţină valută și puteau intra fără probleme în magazinele de tip „Shop” sau „Comturist. Tot în acea perioadă, un incident important petrecut lângă fabrica de bere Ursus a tulburat cartierul. Un interlop mănășturean omorâse un student străin, care s-a dovedit a fi odraslă de ministru african. După Revoluție, odată cu ridicarea restricțiilor, aceste conflicte au fost date uitării, mulți dintre foștii studenți străini întorcându-se în țările lor de origine. O parte dintre ei s-au căsătorit cu românce, devenind prosperi oameni de afaceri.
În căutarea unui terorist american
Mohammad Munaf – din custodia armatei SUA, de negăsit pe Interpol
“Noi credem că este destul de clar că Statele Unite ale Americii nu va înceta niciodată efortul de a-i prinde pe cei responsabili de acte de teroare.”, afirma secretarul de stat al SUA John Kerry în 06.10.2013.
În data de 20.10.2014, jurnalistul Ohanesian Eduard Ovidiu a renotificat (scrisoare atașată) Ambasada SUA la București, prin reprezentantul acesteia Domnul Dean Thompson – însărcinat cu afaceri ad interim al SUA în România și Departamentul de Justiție al SUA, cu privire la dispariția misterioasă a teroristului american Mohammad Munaf din custodia forțelor militare americane din Bagdad și apariția la fel de misterioasă a acestuia pe site-ul Interpol, în calitate de urmărit internațional.
Cu alte cuvinte, teroristul american Mohammad Munaf, deținut în toată regula, sub pază strictă a armatei americane (conform documentelor oficiale atașate), în custodie SUA, în Bagdad, în anul 2007, unde era audiat de o comisie rogatorie a Ministerului Public, condusă de procurorul șef adjunct Ciprian Nastasiu în dosarul 628/D/P/2005 – Armamentul, dispare subit în neant, și apare ca urmărit internațional pe site-ul Interpol.
Dacă administrația americană reprezentată de secretarul de Stat John Kerry vorbea serios în octombrie 2013, este de neînțeles cum de l-au pierdut autoritățile SUA tocmai pe teroristul american Mohammad Munaf (vezi foto), vinovat de nenumărate fapte de crimă organizată internațională ( evaziune fiscală, spălare de bani, trafic ilegal de armament ) alături de partenerul său de afaceri, teroristul sirian Omar Hayssam, dar mai ales vinovat de răpirea celor trei jurnaliști români din Irak, din martie 2005 și cel puțin complice la răpirea și torturarea altora străini Florence Aubenas – franțuzoaică, Robert Tarangoy – filipinez, Hussein Hanoun – irakian. Nu mai vorbim despre complicitatea lui Munaf la răpirea și torturarea concetățeanului său ofițerul american Roy Hallums, acțiune ce a durat 311 zile !
Autoritățile române, la cel mai înalt nivel, au protejat, tăinuit și favorizat acte de terorism internațional și pe teroriști
Catre
PARCHETUL DE PE LANGA INALTA CURTE DE CASATIEI SI JUSTITIE
Subsemnatul, Eduard Ovidiu Ohanesian, cu domiciliul in Bucuresti…….., formulez prezenta
SESIZARE
asupra unor fapte de deosebit de grave de abuz in serviciu si favorizare a unor infractori condamnati pentru terorism, care, pe
teritoriul Romaniei au comis nestingherit o serie de acte materiale care au condus la importante daune materiale si morale, incluzand pagube aduse patrimoniului public si privat.
Aceste persoane la care ne referim in continuare, au fost condamnate in 2009 pentru terorism, au beneficiat de protectia personala si a averilor din partea unor inalte autoritati ale statului roman, inclusiv judiciare.
Mai mult, averea acestora (proprietati imobiliare, participatii comerciale si lichiditati financiare) a fost protejata si transferata in zone acoperite sau pe numele altor persoane carora li s-a facut si publicitate, ca mesaj subliminal pentru desistarea celor care urmau sa conteste tranzactiile dubioase.
Tranzactiile sunt si raman dubioase intrucat ele se petrec in timp de respectivele persoane erau in custodia Parchetului si a Politie, in stare de arest preventiv.
Paradoxal, in loc sa fie pastrat in interesul cercetarii penale, spre exemplu, infractorul Omar Haysam a fost eliberat din arest printr-o operatiune ilegala, probabil acoperita, cercetarea penala a acesteia ramanand in suspensie.
De asemenea, tot prin vointa si implicarea directa a unor persoane care ocupau inalte functiuni si demnitati publice, infractorul Mohammad Munaf a fost predat din sediul Ambasadei Romaniei in Irak, de la Bagdad, unor persoane despre care s-a spus ca ar actiona in numele unor autoritati ale SUA – in felul acesta cei care l-au predat savarsind infractiunea de obstructionare a justitiei, inlesnindu-i sustragerea de la judecata si in prezent de la executarea pedepsei cu inchisoarea, pentru fapte de terorism.