AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Volumul SERVESC PATRIA !

 

Rebelul se întoarce

Și publică o nouă carte. Iarăși va fi sânge pe pereți. Pentru că acesta este darul special al lui Ohanesian. Să scormonească acolo unde nimeni nu  a mai scormonit. Să sape adânc. La temelia secretelor. Să înfățiseze persoane importante, care se bucură de notorietate, într-un fel nemaiîntâlnit. Și să facă, din iluștri necunoscuți, personalități prezente.

Servindu-și patria, cum spune, încă de pe vremea când, infanterist fiind, era obligat să se lupte cu sfecla furajeră în campania agricolă de toamnă din ferma Cojocna, Ovidiu Ohanesian se formează, treptat, ca ziarist de investigație și încă unul cu totul special pentru ca, în final, să ajungă să dețină cheile unor seifuri pe care nimeni nu le-a mai deschis de mult. Călătoria alături de Ohanesian este pe cât de fascinantă, pe atât de șocantă. Într-un fel, se poate spune că specialitatea sa este vânătoarea de spioni. De la spionii plasați de Securitatea comunistă, sub acoperire în diferite funcții, pe întreg mapamondul, până la faimoșii spioni fantomă. Din Brigada Speciala a DIE. Așa-numita „Brigada U”.

Revelațiile din aceasta carte, ca și celelalte demersuri de același fel ale lui Ohanesian, sunt tulburătoare. Și pot fi și primejdioase. Deodată, sub masca unui bătrânel liniștit și simpatic, care trăiește anonim undeva, apare un personaj despre care s-ar putea scrie romane de spionaj sau care ar putea deveni erou al unor seriale de succes. Este descrisă, pagină cu pagină, o cu totul altă lume decât cea în care am crezut că trăim.

Lumea paralelă a lui Ovidiu Ohanesian nu este însă imaginară. Ea este cât se poate de reală. Și folosesc, iată, timpul prezent. Pentru că și Ohanesian își urmărește personajele nu numai în trecut, ci și în prezent, uneori, atunci când este cazul, anticipându-le viitorul.

Facând trimiteri insistente la cea mai spectaculoasă pagină din istoria spionajului românesc, episodul Ioan Mihai Pacepa, Ovidiu Ohanesian insistă asupra unui termen, astăzi banal, dar în urmă cu câteva decenii cvasinecunoscut sau prea puțin cunoscut. Dezinformarea. El demonstrează în această carte că rostul serviciilor secrete nu s-a redus niciodată la obținerea unor informații protejate de diferite state. Că mai ales serviciile secrete ale blocului sovietic, dar nu numai ele, au dezvoltat tehnici cu totul și cu totul speciale pentru dezinformarea potențialilor inamici. Că în această activitate au fost angrenați nenumărați specialiști și au fost angajate fonduri importante. România nu  a făcut excepție de la această regulă. Deloc. Și este de presupus că nu face nici acum. Și atunci, citându-l pe Ohanesian, înțelegem mai bine o serie întreagă de diversiuni organizate de servicii nu numai împotriva inamicului, ci și a cetățenilor pe care, prin jurământ, îi „servesc”.

Cantitatea de informație pe care ne-o livrează Ohanesian este atât de mare, încât pare greu de crezut că fiecare referire a putut fi verificată. Nu este deloc exclus ca, în ceea ce privește unele personaje, însuși Ohanesian să fi căzut victimă a unor operațiuni de dezinformare. De intoxicare. Dar riscul merită totuși asumat. Prețul plătit de victimele colaterale este suficient de mic în raport cu greutatea și gravitatea dezvăluirilor. Și, ca dovadă că așa stau lucrurile, în această amplă lucrare, în care Ohanesian își servește patria în felul lui, sunt publicate nu numai informații seci, ci și interviuri, facsimile ale unor documente secrete și numeroase fotografii. O parte dintre fantomele lui Ceaușescu se plimbă astfel, la vedere, printre noi. Și sub ochii noștri.

O stranie coincidență face ca, în cursul acestei dimineți, în care eu lecturez manuscrisul pe care Ohanesian mi l-a pus la dispoziție, să mă fi preocupat de soarta unui personaj de excepție. Savantul român Constantin Răuță. Despre care tocmai am scris un editorial postat pe mai multe site-uri în această zi de 3 noiembrie. O personalitate fascinantă, un om care, la scurt timp după ce a primit cetățenia americană și a fost condamnat la moarte sub regimul comunist de Tribunalul Militar care l-a condamnat la moarte și pe Pacepa, a devenit un savant de talie mondială. Lucrând la General Electric pentru cei mai importanți sateliți lansați de Statele Unite, la NASA, în programe vizând controlul zborurilor spațiale, dar și la Departamentul Apărării, unde și-a adus o contribuție importantă la sistemele de protecție împotriva rachetelor balistice, componente care se vor monta, în curând, la Deveselu. Dar Constantin Răuță, în ciuda eforturilor pe care le face de 13 ani, rămâne condamnat la moarte chiar în urma unei sentințe, de acum o lună, a Curții de Casație de la București. În cartea lui Ohanesian descopăr cu uimire, la scurt timp după ce mi-am postat editorialul, un întreg capitol consacrat savantului condamnat la moarte, Constantin Răuță. Și observ, cu plăcere, cum informațiile noastre coincid. Numai că Ohanesian știe și scrie mult mai multe despre Răuță.

Poate, pornind de la biografia schițată de Ohanesian, un mare producător se va gândi să facă un film artistic. La fel cum și generalul Ioan Mihai Pacepa și spectaculoasa sa istorie ar trebui să devină subiectul unei mari opere cinematografice.

Să petrecm câteva zile servind și noi patria alături de Ovidiu Ohanesian!

Sorin Roșca Stănescu

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: