Un sfert de secol de minciună – ep.1

Misterele Revoluţiei

Au trecut 25 de ani de la Revoluţie. Mormanele de hârtii, atent “declasificate” la cererea Parchetului General au avut un singur scop – să aburească opinia publică. În 2009, generalul Dan Voinea era îndepărtat de la conducerea Parchetului Militar şi hăituit de Laura Codruța Kovesi, deși apucase să trimită în judecată o parte din criminalii Revoluţiei. Magistratul nu a fost întrebat în ce condiţii a condus anchetele şi nici cum au colaborat instituţiile de forţă cu procurorii pentru elucidarea adevărului. Unii criminali au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Alţii sunt liberi şi astăzi. Cele mai cunoscute cazuri de ţapi ispăşitori sunt generalii octogenari Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac.  “Misterele” Revoluţiei au ajuns pe mâna unei marionete cu nume predestinat – procurorul şef Vasilache. La capătul celălalt al sforilor, marele păpuşar de la Cotroceni, Traian Băsescu.

În mare parte, crimele au rămas cu autori necunoscuţi. Multe întrebări au rămas fără răspuns, pentru că procurorii şi revoluţionarii nu au avut acces la rapoartele secrete ale Securităţii, sereiului sau armatei. În mod curios, fostul procuror militar Voinea neagă orice amestec străin în evenimente, spunând că teroriştii străini au fost inventaţi de criminali pentru a-şi acoperi faptele. Dosarele instrumentate la cald în 1990 de unii procurori sunt ascunse și astăzi. Mai mult, de două decenii, cei care s-au aflat la cârma ţării au muşamalizat dosarele Revoluţiei, ascunzând dovezile şi intimidând martorii. Cum au procedat?

Agentul SIE „CUZA”, care a semnalat trădarea de la Hemeiuș era infiltrat la Jurnalul Național – ediția de Chișinău

Bani de la ruși pentu căderea Guvernului Ciorbea

Ce uită jurnaliștii trustului Intact să spună este faptul că agentul SIE care a semnalat „Trădarea de la Hemeiuș” a lucrat acoperit ca secretar de redacție la Jurnalul Național – ediția de Chișinău, vreme îndelungată. Numele de cod al ofițerului SIE acoperit era CUZA.

Raportul nr.006 – apărut în cartea Puterea din Umbră  – vol. I în anul 2009

 În România, monştrii democraţiei au ieşit din haznaua Securităţii

 “Ca şef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înfiinţarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbuşire, în decembrie 1989. Luând act de realităţile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate “Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal. Condamnând acest regim, statul democratic român condamnă instrumentele acestuia, în primul rând Partidul Comunist Român şi Securitatea.”

                                Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu   –   Parlamentul României, 18 decembrie 2006

 

* Trădarea de la Hemeiuş – bani de la serviciile secrete ruseşti pentru căderea guvernului Ciorbea

* Lista lui Severin, o părticică din Arhiva Mitrokhin

* Generalii SIE au blocat informările agentului Ilie Stănică în Centrală

După suspendarea preşedintelui Traian Băsescu (din aprilie 2007) s-a acreditat ideea unei lovituri de stat. Senatorul Ioan Talpeş, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe a lansat câteva acuze la adresa unor oameni de afaceri şi parlamentari. Cum de şi-a adus aminte Talpeş, cu această ocazie, despre teoria conspiraţiei, nu ştim. Ce ştim sigur este faptul că atât timp cât a fost la conducerea serviciilor secrete nu a făcut şi nu a spus nimic despre trădare, conspiraţie sau agenţi dubli.

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a părăsit puterea spunând că a fost învins de Securitate. Probabil că domnul ex-preşedinte nu ştia că imediat după 1996 a existat o intensă activitate împotriva regimului de la Bucureşti, coordonată de GRU (serviciul secret al armatei ruse). În acest timp, a apărut faimoasa listă a lui Adrian Severin, nimic altceva decât un capitol din “Arhiva lui Mitrokhin”, cel care a devoalat o bună parte a agenţilor secreţi ai KGB din ţările Europei Occidentale. Unii dintre ei, la post încă din anii ’70. Pe lista lui Severin erau mai mulţi politicieni, membrii ai guvernului român la acea dată, oameni de afaceri de real succes şi jurnalişti, beneficiari ai finanţărilor GRU (serviciul secret al armatei ruse).

Ofiţerii SIE loiali, activi pe spaţiul fostelor ţări sovietice, au făcut mai multe informări în Centrala SIE, despre “lucrătura” de la Bucureşti. Toate au fost blocate. Nu au ajuns nici la şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE) din acea perioadă, Cătălin Harnagea, nici la preşedintele ţării. Avertizorii au fost daţi afară din SIE sub diferite pretexte. Mai târziu, aceştia au informat Preşedinţia, Comisia Parlamentară de Control SIE şi alte instituţii despre trădare şi corupţie. Nu au fost luaţi în seamă. Ba mai mult, au fost prigoniţi şi trecuţi în rezervă fără drept de pensie.

 Bani de la GRU pentru căderea guvernului Ciorbea

În perioada 1996-1997, petrecerile de la cabana de protocol a Direcţiei Silvice Hemeiuş, de lângă Bacău, s-au înmulţit. Cabana se află acum în Parcul de la Hemeiuş, o unitate de cercetare de 50 ha, aparţinând Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti (ICAS), aflată sub tutela Romsilva.

Presa locală a scris pe larg despre chiolhanele udate din plin cu băutură şi animate de moldo-rusoaice, ale unor politicieni aflaţi la putere atunci ca şi acum. Articolele respective nu au fost luate în seamă de presa centrală sau pur şi simplu au dispărut de pe Internet. Mai mulţi politicieni, alături de ofiţeri Spetsnaz (trupe speciale ale Armatei Roşii care acţionează în spatele frontului, împotriva inamicului) şi GRU au pus la punct acolo strategia de prăbuşire a guvernării CDR. Emil Constantinescu dăduse un semnal prea brutal de apropiere de structurile euro-atlantice.

Cel puţin două partide politice au primit, la scurt timp, sponsorizări în bani prin intermediul băncii PROMEX, filiala din Moscova, prin care serviciile secrete ruseşti derulează de mai mulţi ani activităţi în România şi Ucraina. Mai exact, filiala de pe strada Ilinka nr.13 a băncii PROMEX, ulterior mutată ceva mai sus, pe strada Maroseyka 1, 9/2 în vecinătatea faimoasei pieţe Liublianka.

În perioada 1996-1997, banii au fost transferaţi în România cu acordul preşedintelui filialei PROMEX, generalul Mihail Gorbunov (fost angajat în Centrala Serviciului Secret al Armatei Sovietice GRU). Gorbunov este căsătorit cu o româncă, Silvia, şi este prieten la cataramă cu miliardarii Abramovici şi Hodorkovski. După ce a devenit acţionar majoritar la Promex Bank, a vândut acţiunile şi s-a reprofilat. În momentul de faţă deţine una dintre cele mai mari firme ruseşti de transport de gaz lichefiat din Rusia. Legătura cu filiera moldovenească a afacerii era asigurată de un amiralul GRU, fost director General Adjunct al Razvarujenia – Romtehnica ruşilor, al cărui nume nu-l dezvălui. Deocamdată. Ofiţerul a fost reprezentant al agenţiei în Spania şi Franţa şi a fost printre altele şi şef al Razvarujenia la Cairo, filială prin care se promovau exporturile de armament rusesc pe spaţiul arab. Se pare că în fostul sediu al băncii de pe Ilinka, oficialii de la Kremlin au mutat o mare parte a arhivelor KGB.

Despre aceste afaceri, pot da relaţii Nistor Vasile, fost vicepreşedinte şi actual preşedinte PD-L Bacău, Mihai Darie, fost ofiţer DIE, secretar executiv PD la acea dată, şi un apropiat al acestora, M.P. Cebotari. Omul de afaceri “basarabean” a fost garda de corp a unor importanţi demnitari ruşi, ofiţer Spetsnaz, apoi agent GRU sub acoperire, cu experienţă îndelungată în misiuni grele în ţări ca Irlanda şi Iordania. În vârstă de 50 de ani, Cebotari învârte afaceri cu motorină şi alţi combustibili, materii prime, materiale şi echipamente ruseşti pe teritoriul României. Recent se văita că nişte românaşi cu bisnisuri din domeniul real-estate i-au tras clapa dispărând cu o sumă mare de bani. Deşi se laudă că ar fi moldovean, contraspionajul românesc deţine date că Cebotari s-a născut în Rusia, activând cu preponderenţă la Vladivostok. Şi-a luat cetăţenie moldovenească, pentru a activa cât mai uşor pe teritoriul României. Prima soţie locuieşte la Moscova. Ultima misiune din 2008 a lui Cebotari s-a desfăşurat în Sri Lanka, la Colombo.

“Aveam treabă… A trebuit să mă duc!”, spune zâmbind Cebotari despre misiune. Serviciul de Informaţii Externe îl are în vedere pe Cebotari de cel puţin 10 ani, permiţându-i totuşi să acţioneze pe teritoriul României datorită sprijinului politic PD.

Despre „trădarea de la Hemeiuş” a fost informat în amănunt şi Petre Roman, şef al Partidului Democrat la acea dată. În cursul anului 2007, fostul premier declara că pe teritoriul României au rămas zeci de mii de agenţi GRU şi KGB, dezvăluind legăturile apropiate dintre securistul D.I.E. Marin Antonescu şi Traian Băsescu.

O criză politică anunţată

“Trădarea de la Hemeiuş“ s-a lăsat cu un lanţ de demisii, scandaluri şi a culminat cu prăbuşirea Guvernului Ciorbea în martie 1998.

“Specialistul în crize”, cum a fost numit de opoziţie Traian Băsescu, a declanşat nebunia politică în 28 decembrie 1997, în urma unui interviu acordat în Evenimentul Zilei viitorului său consilier pe probleme de politică internă şi mai apoi şef SIE, Claudiu Săftoiu. Pe 29 ianuarie, miniştrii PD îşi depun în bloc demisiile din guvern. PD iese de la guvernare, apoi, după o lună de scandal în sânul Coaliţiei, Victor Ciorbea demisionează. Convenţia Democrată şi ţărăniştii intrau într-o criză din care nu şi-au mai revenit nici astăzi. Ei bine, despre toate aceste evenimente se ştia cu cel puţin trei luni înainte, cel puţin la nivelul doi al conducerii Serviciului de Informaţii Externe. Informaţiile culese de agenţii români din afara ţării sunt dovada că scenariul căderii guvernului Ciorbea fusese îndelung pregătit şi raportat către cercuri interesate externe.

Informările “diplomaţilor”, blocate în SIE

Surse din cadrul Serviciului de Informaţii Externe au confirmat că primul care a semnalat “Trădarea de la Hemeiuş“ a fost ofiţerul sub acoperire Ilie Stănică. În 1997, Stănică era consilier economic la Stockholm şi cadru “asociat” al SIE, sub directa coordonare a ofiţerului Grigore Istrate. Stănică a cules informaţii referitoare la căderea guvernului Ciorbea pe toată perioada august-septembrie 1997. A trimis o informare completă prin curier diplomatic, în Centrala SIE în septembrie-octombrie, acelaşi an. Informaţia a sosit în Centrală pe Spaţiul Nordic – Marea Britanie, Irlanda, Stockholm, Copenhaga. Conform documentului, un agent dublu arab trebuia să se deplaseze la Bucureşti pentru a da informaţii suplimentare. Nota trimisă de Stănică prezenta în amănunt scenariul căderii guvernului Ciorbea. Totul organizat cu ajutorul unor agenţi GRU şi a complicilor, miniştri în executiv. Guvernul Ciorbea, ca de altfel şi preşedintele Emil Constantinescu, deranjau foarte tare datorită avântului reformator şi apropierii de Occident. Datele au ajuns la direcţia care se ocupa de curier diplomatic. La departamentul “Curier diplomatic” lucrau la vremea aceea 4 ofiţeri SIE – 1 şef, 2 subalterni, 1 responsabil cu curierul diplomatic. Unul dintre ofiţeri are şi acum o copie a informării lui Stănică.

 

 

 

N.O.

Omul a fost dat afară de generalul Silviu Predoiu, şeful Direcţiei Generale de Protecţie Internă în 2005, după ce i s-au înscenat nişte mizerii. În mod normal, SIE trebuia să exploateze datele şi să-i informeze mai departe pe beneficiari. Cătălin Harnagea, izolat strategic în actuala clădire a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fost sediu al Securităţii, numită şi “Banca” din strada Batiştei, nu a fost informat. Nici preşedintele ţării la acea dată, Emil Constantinescu. Cel care a blocat informaţia în Centrală a fost  Grigore Istrate, securist vechi, fost şef al Direcţiei de Protecţie a Operaţiunilor din SIE. Pentru astfel de servicii, în prezent rezervistul Istrate a fost reangajat pe post de consilier civil al adjunctului Silviu Predoiu. Unul dintre aceia care cumulează pensia de general cu salariul de consilier.

O părticică din “Arhiva Mitrohin”

Haosul s-a produs conform planului, iar la începutul anului 1998, guvernul a căzut. Tărăniştii au fost discreditaţi pentru totdeauna. Informaţia se mula perfect pe “Lista lui Severin”. Cap de listă printre agenţii români, un cunoscut politician al zilelor noastre.

“ – Lista lui Severin cu spionii din mass-media şi partide politice a provenit de la SIE? A avut Adrian Severin dreptate?

– Lista nu a provenit de la SIE. După ce Severin a anunţat că a intrat în posesia unei liste cu jurnalişti şi politicieni spioni, au circulat în instituţie mai multe liste, ca să se vadă dacă transpiră vreun nume. Dacă lista pe care am văzut-o eu este cea pe care o deţinea şi fostul ministru de externe, atunci în proporţie de 99,9% este adevărată şi deci Severin a avut dreptate.”, (Fragment din interviul generalului Corneliu Grigoraş, fost şef al Direcţiei de Protecţie a Muncii şi Cadrelor din Serviciul de Informaţii Externe – 1998).                           Ofiţerul acoperit (cu numele de cod Cuza) a reuşit în cele din urmă să informeze Preşedinţia despre trădare. A fost dat afară din Serviciul de Informaţii Externe cu o tinichea de coadă.

Pe parcursul anului 2005, alt fost ofiţer acoperit pe spaţiul sovietic a depus, independent de primul, la conducerea SIE, Preşedinţie, Parlament, câteva informări care incriminau personalităţi politice implicate în “Trădarea de la Hemeiuş“. Cu nume şi date concrete. A fost marginalizat, acuzat de trădare, anchetat mai multe luni de acelaşi general Silviu Predoiu. Apoi a fost exclus din SIE. Cătălin Harngea, fostul şef SIE în legislatura Constantinescu a recunoscut într-o emisiune la Antena 3, că nu a fost informat cu privire la această afacere.

 Ilie Stănică – campionul deconturilor SIE/MAE

Ilie Stanică a fost ofiţer activ al Direcţiei de Informaţii Externe înainte de ’89. Foştii colegi ai “diplomatului” spun că a activat pe spaţiul sovietic. După Revoluţie, Stănică a ieşit din SIE (în 1991-1992) şi a devenit oficial diplomat. A fost recuperat de SIE ca “asociat” şi a intrat în responsabilitatea generalului Grigore Istrate. Conform Anuarului Diplomatic şi Consular al României, în anul 1994, Ilie Stănică era secretar economic I la Ambasada României în Cuba. Anul 1997 l-a găsit în funcţia de consilier economic la Stockholm. A cules informaţii şi a trimis o notă prin curier diplomatic la SIE, în septembrie 1997, cu privire la planurile de discreditare a regimului Constantinescu. În 2006, Ilie Stănică era ministru consilier la Ambasada României din Egipt.

Fiul său, Lucian Stănică a fost implicat în scandalul vizelor de la Chişinău. Se pare că Lucian era legătura unor consuli austrieci care făceau trafic cu vize Schengen prin Ungaria. Agentul “trădător” SIE, Mihai Conţiu, făcuse informări despre activităţile de contrabandă ale juniorului în ambasadă. Conţiu fusese contactat şi însărcinat cu transportul a peste 1 milion de dolari rezultaţi din aceste afaceri la Budapesta, unde activase mai mulţi ani sub acoperire.

În prezent, Ilie Stănică este ministru consilier la Ambasada României de la Tokio. Ofiţerul din Centrală care verifica deconturile diplomatului Stănică povesteşte că a avut multe probleme cu acesta. Era campion la deconturile fără acoperire. Aşa am aflat că grosul banilor SIE se mănâncă de către agenţi. Este vorba de sume uriaşe ce nu mai pot fi regăsite de Curtea de Conturi la MAE. Se trimit rapoarte asupra persoanelor racolate cu care se întreţin “relaţii”. Mese la restaurante de lux, cadouri scumpe, ceasuri. Bonurile de decontare sunt de cele mai multe ori aiuristice. Se pot lua de oriunde şi nu se pot verifica. Se specifică în rapoarte că nu s-au putut obţine documente justificative pentru decontare. Pentru asigurarea confidenţialităţii acţiunii se cere decontarea în alb a sumei. Cam aşa punea un ofiţer sub acoperire, deoparte cam 1000$ pe lună.

Istrate de la Operaţiuni Speciale

Generalul Grigore Istrate s-a născut la 24 ianuarie 1951, la Prunişor, judeţul Mehedinţi. Vechi ofiţer de Securitate a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. Conform Anuarului Diplomatic şi Consular, între 1977-1980 a activat la Ambasada României la Dakar, secretar III. 1981-1991- secretar II MAE, iar începând cu 1991 a fost la Ambasada României din Rabat, capitala Regatului Maroc. Generalul Istrate a deţinut mai multe funcţii în cadrul Serviciului de Informaţii Externe. A fost şef la Direcţia Protecţie Externă (PE), ulterior devenită Direcţia Contraspionaj, apoi şef la Resurse Umane în SIE. L-a avut în subordine pe generalul Adrian Isac şi în supraveghere pe Ilie Stănică. Surse din SIE spun că el a blocat în 1997 informarea lui Stănică. Colegii spun despre el că este un fel de tătic al firmelor acoperite SIE şi că ar fi în spatele multor afaceri de spionaj. Este prieten bun cu un alt agent afacerist, Stoian Constantin (nume de cod Şelaru). Generalul Grigore Istrate a fost trecut în rezervă de la şefia Direcţiei de Protecţie a Operaţiunilor Speciale. Se ocupa de planificarea acţiunilor speciale, inclusiv de cele de “eliminare”. După cum spun unii colegi, “se îngrijea ca operaţiunile să fie în regulă”.

 

 

 

 

 

 

 

Biografia diplomatului–general Grigore Istrate poate fi studiată în Anuarul Diplomatic şi Consular al MAE.

N.O.

ovidiu

 E foarte grav ceea ce spui…ce pot sa iti spun e ca a existat cineva cu numele asta… Stanica… iar generalul Istrate Grigore este inca in SIE, e seful directiei de protectie a operatiunilor, adica ala care se ingrijeste ca ele sa fie in „regula”. Nu m-ar mira ca Basescu să fie omul din spatele acestor „afaceri”. Cred ca e cel mai periculos om pe care l-a dat vreodata Romania… ai grija… sunt informatii f sensibile…

Mihai Darie – ofiţerul discret al partidelor postdecembriste

Presa centrală a scris că Mihai Darie ar fi scăpat în mod miraculos de verdictul CNSAS de poliţie politică, fiind implicat în anchetarea disidentului Radu Filipescu. Darie a lucrat până în 1978 în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe. După fuga generalului Ion Mihai Pacepa, ofiţerul DIE a fost transferat la Securitatea Municipiului Bucureşti, unde răspundea de problemele sistemului medical. În anii ’80 se ocupa cu “protecţia internă” la Spitalul Fundeni. După 1990, ca şi fostul său coleg de Securitate Silvian Ionescu, Darie a intrat în FSN, ajungând ulterior la PD, unul dintre susţinătorii lui Traian Băsescu. Mihai Darie este om de afaceri şi a lucrat şi în administraţie, fiind numit, în perioada 1997-2000, director în Prefectura Bucureşti, apoi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Dezvoltare Regională. A fost secretar executiv al PD, apoi în 2003, membru PSD. Preşedinţii PD şi PSD l-au pasat de-a lungul timpului între ei, apreciindu-i discreţia ofiţerească. Darie a declarat că nu a dat niciodată informaţii PSD despre vechii colegi, pentru că „un ofiţer de informaţii nu dă informaţii”. Este consilierul personal al lui Mircea Geoană.

Uite domne’ că și-au adus aminte ! Trădarea de la Hemeiuș

http://www.antena3.ro/romania/subiectiv-victor-ciorbea-in-2009-traian-basescu-agent-kgb-266402.html

 

Subiectiv. Victor Ciorbea, în 2009: Traian Băsescu, agent KGB

DE D.D.   •   10 SEP 2014   •   21:29Comenteaza

Victor Ciorbea a sugerat, în 2009, că Traian Băsescu a fost agent KGB. Informaţia a fost comentată în ediţia de miercuri a emisiuniiSubiectiv.

„Îi adresez o întrebare domnului Băsescu pe care nu i-a adresat-o nimeni. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, a apărut în Bucureşti şi presupun şi în ţară, una dintre cărţile scrise de Ovidiu Ohanesian. Există un capitol consacrat operaţiunii Hemeiuş. Câteva pagini în care sunt date nume exacte de generali ruşi, generali şi colonei români”, explica Victor Ciorbea în 2009.

„După afirmaţiile de acolo, cu nume, cu date exacte, cu zile, cu banca prin care s-au făcut transferurile, se arată foarte clar că vârful de lance şi grupul care a activat pentru îndepărtarea mea de la guvernare au fost finanţaţi de către GRU, adică de către serviciul secret al Armatei Ruse din cadrul fostului KGB”, a mai spus fostul premier.

„Întrebarea publică pe care i-o pun domnului preşedinte este să spună foarte clar dacă este adevărat sau nu, dacă a fost sau nu finanţat în această operaţiune de îndepărtare a primului ministru de către fostul KGB”, a mai spus Ciorbea.

A fost lansat volumul SERVESC PATRIA ! la editura Junimea Iași

Scurtă prezentare

Volumul Servesc Patria ! nu este doar o incursiune în modul de lucru al serviciilor secrete românești și de aiurea, cartea reprezintă o reacție la unele evenimente de neînțeles petrecute sub ochii noștri în ultimii ani. Prin numeroase documente inedite, mărturii și informații obținute de foști și actuali ofițeri și agenți, unele ținute la strict secret și astăzi, autorul încearcă să prezinte situația în care se află societatea noastră, cât mai simplu cu putință. Căci nimic nu este întâmplător, nici în politică, nici în justiție, nici în presă, nici în lumea mondenă. În general, “vedetele” românilor au un parcurs bine determinat, trasat de cele mai multe ori de compromisurile și uneori de infracțiunile la care s-au dedat, ei și părinții lor, ajungând astfel în vizorul marelui păpușar – serviciile secrete. Astfel, numai devoalarea biografiilor ascunse ale idolilor din trecut, prezent și viitor poate clarifica pe deplin promovarea acestora, uneori agresivă, în mass-media sau la conducerea instituțiilor de forță ale țării.

Servesc Patria ! continuă demersul jurnalistic de devoalare și declasificare a minciunii ( început cu volumele publicate deja Amintiri din Portbagaj – editura Minerva 2008, Puterea din Umbră – vol. I și vol. II – editura Junimea 2009, respectiv 2011), abuzului și raptului la care au fost, sunt și vor fi supuși cetățenii României chiar de către cei pe care, prin vot, periodic, îi aduc la putere, indiferent ce forme îmbracă aceasta.

 Autor – Ohanesian Eduard Ovidiu

Editura Junimea – Iași, 2014

Prefață de Sorin Roșca Stănescu

 

Rebelul se întoarce

Și publică o nouă carte. Iarăși va fi sânge pe pereți. Pentru că acesta este darul special al lui Ohanesian. Să scormonească acolo unde nimeni nu a mai scormonit. Să sape adânc. La temelia secretelor. Să înfățiseze persoane importante, care se bucură de notorietate, într-un fel nemaiîntâlnit. Și să facă, din iluștri necunoscuți, personalități prezente.

Servindu-și patria, cum spune, încă de pe vremea când, infanterist fiind, era obligat să se lupte cu sfecla furajeră în campania agricolă de toamnă din ferma Cojocna, Ovidiu Ohanesian se formează, treptat, ca ziarist de investigație și încă unul cu totul special pentru ca, în final, să ajungă să dețină cheile unor seifuri pe care nimeni nu le-a mai deschis de mult. Călătoria alături de Ohanesian este pe cât de fascinantă, pe atât de șocantă. Într-un fel, se poate spune că specialitatea sa este vânătoarea de spioni. De la spionii plasați de Securitatea comunistă, sub acoperire în diferite funcții, pe întreg mapamondul, până la faimoșii spioni fantomă. Din Brigada Speciala a DIE. Așa-numita „Brigada U”.

Revelațiile din aceasta carte, ca și celelalte demersuri de același fel ale lui Ohanesian, sunt tulburătoare. Și pot fi și primejdioase. Deodată, sub masca unui bătrânel liniștit și simpatic, care trăiește anonim undeva, apare un personaj despre care s-ar putea scrie romane de spionaj sau care ar putea deveni erou al unor seriale de succes. Este descrisă, pagină cu pagină, o cu totul altă lume decât cea în care am crezut că trăim.

Lumea paralelă a lui Ovidiu Ohanesian nu este însă imaginară. Ea este cât se poate de reală. Și folosesc, iată, timpul prezent. Pentru că și Ohanesian își urmărește personajele nu numai în trecut, ci și în prezent, uneori, atunci când este cazul, anticipându-le viitorul.

Facând trimiteri insistente la cea mai spectaculoasă pagină din istoria spionajului românesc, episodul Ioan Mihai Pacepa, Ovidiu Ohanesian insistă asupra unui termen, astăzi banal, dar în urmă cu câteva decenii cvasinecunoscut sau prea puțin cunoscut. Dezinformarea. El demonstrează în această carte că rostul serviciilor secrete nu s-a redus niciodată la obținerea unor informații protejate de diferite state. Că mai ales serviciile secrete ale blocului sovietic, dar nu numai ele, au dezvoltat tehnici cu totul și cu totul speciale pentru dezinformarea potențialilor inamici. Că în această activitate au fost angrenați nenumărați specialiști și au fost angajate fonduri importante. România nu a făcut excepție de la această regulă. Deloc. Și este de presupus că nu face nici acum. Și atunci, citându-l pe Ohanesian, înțelegem mai bine o serie întreagă de diversiuni organizate de servicii nu numai împotriva inamicului, ci și a cetățenilor pe care, prin jurământ, îi „servesc”.

Cantitatea de informație pe care ne-o livrează Ohanesian este atât de mare, încât pare greu de crezut că fiecare referire a putut fi verificată. Nu este deloc exclus ca, în ceea ce privește unele personaje, însuși Ohanesian să fi căzut victimă a unor operațiuni de dezinformare. De intoxicare. Dar riscul merită totuși asumat. Prețul plătit de victimele colaterale este suficient de mic în raport cu greutatea și gravitatea dezvăluirilor. Și, ca dovadă că așa stau lucrurile, în această amplă lucrare, în care Ohanesian își servește patria în felul lui, sunt publicate nu numai informații seci, ci și interviuri, facsimile ale unor documente secrete și numeroase fotografii. O parte dintre fantomele lui Ceaușescu se plimbă astfel, la vedere, printre noi. Și sub ochii noștri.

O stranie coincidență face ca, în cursul acestei dimineți, în care eu lecturez manuscrisul pe care Ohanesian mi l-a pus la dispoziție, să mă fi preocupat de soarta unui personaj de excepție. Savantul român Constantin Răuță. Despre care tocmai am scris un editorial postat pe mai multe site-uri în această zi de 3 noiembrie. O personalitate fascinantă, un om care, la scurt timp după ce a primit cetățenia americană și a fost condamnat la moarte sub regimul comunist de Tribunalul Militar care l-a condamnat la moarte și pe Pacepa, a devenit un savant de talie mondială. Lucrând la General Electric pentru cei mai importanți sateliți lansați de Statele Unite, la NASA, în programe vizând controlul zborurilor spațiale, dar și la Departamentul Apărării, unde și-a adus o contribuție importantă la sistemele de protecție împotriva rachetelor balistice, componente care se vor monta, în curând, la Deveselu. Dar Constantin Răuță, în ciuda eforturilor pe care le face de 13 ani, rămâne condamnat la moarte chiar în urma unei sentințe, de acum o lună, a Curții de Casație de la București. În cartea lui Ohanesian descopăr cu uimire, la scurt timp după ce mi-am postat editorialul, un întreg capitol consacrat savantului condamnat la moarte, Constantin Răuță. Și observ, cu plăcere, cum informațiile noastre coincid. Numai că Ohanesian știe și scrie mult mai multe despre Răuță.

Poate, pornind de la biografia schițată de Ohanesian, un mare producător se va gândi să facă un film artistic. La fel cum și generalul Ioan Mihai Pacepa și spectaculoasa sa istorie ar trebui să devină subiectul unei mari opere cinematografice.

Să petrecem câteva zile servind și noi patria alături de Ovidiu Ohanesian!

Sorin Roșca Stănescu

 

 

 

“Submarinele vii” de la Spețnaz la flota ucraineană și înapoi

Invazia trupelor rusești în Peninsula Crimeea scoate la iveală proiecte militare sovietice avangardiste, care odată cu dizolvarea URSS păreau abandonate și uitate pentru totdeauna. Înainte de 1989, utilizarea delfinilor ucigași în misiuni militare de către specialiștii Flotei Mării Negre ancorată în porturile Sevastopol, Balaklava 825 GTS și împrejurimi, reprezenta secret de stat. Numai un cerc restrâns de absolvenți ai secțiilor militare din cadrul universităților, cîțiva savanți și militari din trupele speciale ale URSS știau că soldații Tursiops Truncates nu erau doar o legendă.

După ce Rusia a ocupat pas cu pas, aproape fără nicio împotrivire, bazele militare din Crimeea, a intrat în posesia “submarinelor vii” ucrainene. Surprinzător sau nu, armata țarului Putin a capturat un proiect militar mai puțin obișnuit : delfinii de luptă. Program strict secret înainte de prăbușirea URSS, utilizarea delfinilor pentru misiuni militare a fost demarat de sovietici la începutul deceniului șase, fiind dat uitării până de curând. Până la invazia recentă în peninsulă, se zvonea că din lipsă de fonduri, ucrainenii și rușii ar fi renunțat la proiectele ce vizau delfinii-soldat și că zeci de mamifere ar fi fost trimise în Golful Persic. În februarie 2012, agențiile de presă ucrainene, moldovene și rusești anunțau pierderea a trei delfini echipați cu arme individuale în Marea Neagră, deconspirând practic reluarea cercetărilor în domeniu. În cursul unei aplicații militare desfășurate la Sevastopol, armata ucrainenă ar fi rătăcit trei mamifere cărora specialiștii le atașaseră arme de foc pe cap. Centrele de cercetare militare abandonate de Spețnaz pe litoralul ucrainean al Mării Negre antrenau delfinii (Tursiops Truncates) pentru misiuni de recunoaștere și localizare a inamicilor, pentru transportul de echipamente de spionaj și pentru detecție sau amplasare de mine subacvatice.

Romeo și savanții sovietici

București, iunie 2012. Un jurnalist și avocatul său leneveau la o bere pe terasa restaurantului cu specific ucrainean Tchaikovski din centrul vechi al capitalei. Lângă masa acestora, un domn în jur de 45 de ani întinde cu multă bunăvoință o farfurie cu inelușe zdrențuite și uscate.

“E calamar uscat. Încercați vă rog, merge cu bere”, îi îmbie omul.

Intrând în vorbă cu Romeo cei doi află că basarabeanul importă ”uscăturile” din Germania. Pești, caracatițe și alte fructe de mare tradiționale rusești. Romeo a venit pe meleagurile noastre prin 1990, imediat după ce a terminat stagiul militar. A fost motorist pe nave dragor, la baza militară din Sevastopol, “aceea cu porți uriașe cu inele”. Deși Romeo a stat mai mult în sala motoarelor, își amintește cu drag de intrarea blindată a bazei marine unde era adăpostită Flota Mării Negre. Și în fața porților… delfinii ucigași. “Cum ucigași ?”, întrebă jurnalistul mirat. Doar sunt animale inteligente și drăguțe. Cel puțin așa se vede în toate documentarele de la televizor. Romeo povestește despre savanții sovietici și despre experimentele acestora pe delfini în baza militară.

“Am fost desemnați de multe ori să-i ajutăm pe savanți la bazinele cu delfini”, spune Romeo. Fostul soldat al Armate Roșii spune că, uneori, cercetătorii sovietici le atașau acestor animale drăguțe câte o zgardă cu explozibili.

Spețnaz și secțiile de psihozoologie

În timpul Războiului Rece, armata sovietică deținea pe lângă bazele militare propriu-zise și câteva centre speciale de cercetare științifică ale GRU și Spețnaz (serviciile secrete, respective trupele speciale ale armatei ruse), cei care erau însărcinați cu misiuni de „razvedka”, un soi de spionaj militar garnisit cu misiuni de cercetare. Iată ce scria faimosul dezertor GRU Viktor Suvorov despre cercetările pe delfinii ucigași din Marea Neagră, în cartea sa Spețnaz Istoria secretă a Forțelor Speciale Sovietice:

“În afara submarinelor cu sau fără echipaj, trupele Spețnaz au acordat o atenție enormă în ultimile decenii “submarinelor vii “ – delfinii. Uniunea Sovietică deține un centru enorm de cercetare științifică în Marea Neagră pentru studierea comportamentului delfinilor. Mare parte din activitatea centrului este înfășurată în vălul impenetrabil al secretelor oficiale”.

Din timpuri străvechi, delfinul l-a încântat pe om cu abilitățile sale extraordinare. Suvorov spune că o atenție deosebită s-ar fi acordat acțiunilor teroriste în care “submarinele vii “ puteau fi folosite. Până la invazia rusească din Crimeea, multe din fostele baze militare sovietice, orășele militare și cosmice din Crimeea au fost părăsite. Au supraviețuit doar unele foste baze de pregătire ale trupelor speciale care mai arborau drapelul Rusiei în 2011, cum este fostul centru de antrenament de la Ialta, strada Cubanskie (actuală Vecernaia), unde erau sortați viitorii agenți Spețnaz cubanezi (vezi foto). Absolvenții fostelor universități sovietice afirmă că fiecare centru de învățământ superior de pe teritoriul URSS, avea în componență cel puțin o facultate militară. Unele dintre acestea aveau secții speciale de psihozoologie unde erau formați specialiști pentru antrenarea tigrilor și maimuțelor pentru circ și pentru dresarea delfinilor în scopuri militare. Portalul de știri Vocea Rusiei confirmă preluarea mamiferelor care au aparținut Acvariului de la Sevastopol și folosirea lor în continuare de către flota rusă care dispune de “noi dispozitive, care transformă detectarea de către sonarul delfinului a ţintei subacvatice într-un semnal pe monitorul operatorului”.

 

 

 

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep.5

Efectele dosarului Răpirea din Irak

                         Cum era de aşteptat, imediat ce campania electorală de la sfârşitul anului 2009 s-a încheiat, afaceri ca “Răpirea din Irak” şi “Armamentul” (în care sunt implicate autorităţile române până la cel mai înalt nivel) au intrat într-un con de umbră. Deşi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a intuit bine legăturile dintre Preşedinţia României şi traficanţii de armament, dezvăluirile despre traficul ilegal cu muniţie au luat-o într-o direcţie oarecum greşită. Am toate motivele să cred că diversiunea Mircea Băsescu – mare traficant de arme, a avut darul să acopere nume grele de politicieni, afacerişti sau generali implicaţi. Şi nu vorbim aici doar despre ai noştri. Cel mai bun exemplu este Viktor Anatolievici Bout. Presa centrală s-a mulţumit doar să pomenească faptul că la acţiunea de reţinere a traficantului au participat şi ofiţeri români sub acoperire. De fapt, arestarea lui Bout cu surle şi trâmbiţe, în 2008 la Bangkok, este rezultatul interceptărilor autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi al colaborării internaţionale în dosarul complex “Armamentul”. Informaţiile oferite de teroristul american Mohammad Munaf şi de partenerii de afaceri ai lui Bout – Omar Hayssam şi Ivan Busuioc au fost cruciale, mai ales că pe măsură ce procurorii DIICOT intrau în măruntaiele tenebroaselor afaceri ale traficanţilor, Serviciul Român de Informaţii şi-a retras orice sprijin. Ba mai mult, se pare că SRI a făcut tot posibilul să bage beţe-n roate anchetatorilor. Surse din serviciile secrete afirmă că ofiţerii Departamentului Antidrog – Drug Enforcement Administration (DEA) SUA au lucrat circa o lună în birourile DIICOT (ianuarie – februarie 2008), alături de procurorii Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea şi de o seamă de cadre ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Român (IGPFR). SRI a fost exclus total din operaţiunile referitoare la Viktor Bout. Motivul? Simplu, Bout şi Naor făceau contrabandă cu armament cu acceptul serviciilor secrete, folosind aeronave şi personal româneşti. SRI, ca dealtfel şi celelalte instituţii de forţă implicate, nu au informat Ministerul Public despre acţiunile contrabandiştilor, ascunzând toate operaţiunile speciale efectuate în spaţiul african şi America Latină. Ofiţerii care lucrau la dosar, îşi amintesc faptul că, în lipsa informărilor SRI şi SIE, la început, procurorii au crezut că Bout este rachet moldovean sau că s-ar fi născut în Ucraina. Nu s-au lămurit pe deplin nici astăzi. Există informaţii că pe traficant îl cheamă de fapt Bouţ, este de origine român din Maramureşul Istoric, regiunea Transcarpatia – Ucraina din satele Bouţul Mic sau Bouţul Mare. Numele Bout sau Bouț este frecvent întâlnit și în nordul României, în localitatea Rona de Sus Maramureș, de unde se trage și fostul ofițer de Securitate Gheorghe Bout, ieșit recent la pensie din cadrul D.G.I.P.I. (fost U.M. 0215) cu gradul de general.

N.O.

 …VB a fost arestat datorită interceptărilor autorizate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de armament. Au stat cei de la DEA o lună la şefii DIICOT în birou (ian.-febr. 2008), iar Angela şi Ciprian au muncit la foc continuu 30 de zile, cu o echipă de la IGPFR şi cu DEA. Care SRI?! Am chemat noi doi ofiţeri, ca să nu fie discuţii, cum fuseseră la Busuioc. Unul din ei e la pensie acum, undeva în Argeş, iar de celălalt nu am mai auzit după încheierea operaţiunii. Departamentul de Stat a transmis mulţumiri oficiale la DIICOT pt. acţiunea cu VB, iar Kovesi şi Olaru nu au dat nici comunicat de presă…cică doar nu a auzit nimeni de Viktor Bout, cine o mai fi şi ăsta!!! Era un citat… A dat IGPFR comunicat (în Cotidianul, parcă) şi s-a ofticat K rău…

S-a scris mult despre traficantul Bout, personaj legendar al contrabandei internaţionale cu armament. În SUA s-a turnat “Lord of War”, un film de succes bazat pe povestea vieţii lui, cu Nicholas Cage în rolul principal. Totul părea ireal, o poveste hollywoodiană de succes, până când Omar Hayssam arestat pentru răpirea unor cetăţeni români în Bagdad a vorbit. Anchetatorii au aflat amănunte despre afacerile încheiate de reţeaua lui Omar cu regimul Saddam Hussein după 2000, când împreună cu alţi ofiţeri din fostele state sovietice duceau arme în Irak sau căutau să achiziţioneze mercur roşu. Echipamentele militare de contrabandă, muniţia pentru mortiere şi zeci de motoare pentru aeronavele MIG 29 se cărau prin compania aeriană moldovenească Jet Line, aparţinând lui Bout. Utilizatorul final declarat la ANCESIAC era bineînţeles unul fals – Yemen. Mii de pistoale mitralieră cu destinaţia în acte Uganda, ajungeau în realitate în Nigeria. Americanii l-au luat în vizor pe Viktor Bout în 2004 când acesta furniza armament în Liberia şi i-au pus capac de abia în aprilie 2008 la Bangkok, cu ocazia unei afaceri-capcană cu rachete sol-aer, mitraliere şi alte echipamente militare de provenienţă sovietică destinate organizaţiei teroriste FARC din Columbia. De fapt, o cursă întinsă de agenţii DEA. Bout a fost arestat în sala de conferinţe a hotelului Sofitel din capitala Tailandei, în momentul în care făcea schemele operaţiunii de trafic de armament sub ochii agenţilor acoperiţi DEA. Se pare că în momentul arestării Bout ar fi spus doar „Game Over”. Pentru reuşita arestării traficantului rus, Departamentul de Stat al Statelor Unite a transmis mulţumiri oficiale DIICOT. Cuplul Koveşi-Olaru a trecut totul sub tăcere. Presa nu a primit nici un comunicat oficial de la Ministerul Public în acea perioadă. Singurele informări au parvenit de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, instituţie care a avut oameni implicaţi direct în cercetări. Nastasiu spune că după arestarea lui Bout, americanii ne-au furnizat “o documentaţie detaliată” cu privire la activităţile traficantului cuprinzând date, nume, oameni de afaceri, firme, diplomaţi, ofiţeri şi foşti ofiţeri aparţinând unor servicii secrete. Şi pentru că gravitatea activităţilor ilegale derulate pe teritoriul României depăşea orice imaginaţie, procurorii DIICOT au sesizat de urgenţă Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA). Ca prin farmec, în lunile ce au urmat arestării traficantului Bout, în cotidianul Evenimentul Zilei a apărut o scurgere de informaţii fără precedent, cuprinzând rapoarte ale serviciilor secrete (mai ales din interiorul Direcţiei de Informaţii Militare – DIM/J2 şi Direcţia de Contraspionaj şi Siguranţă Militară – DCSM, fostă DSM) despre ofiţerii români, americani, israelieni şi ruşi implicaţi în activităţi de spionaj, contrabandă şi crimă organizată. Serialul găzduit în paginile EVZ s-a numit Cupola. Informaţiile, în mare parte secrete, au fost puse pe tavă jurnaliștilor chiar de ofiţerii DGIPI care lucrau în dosar alături de procurorii DIICOT. Ameninţările, unele chiar cu moartea la adresa celor care au publicat aceste rapoarte, au culminat cu deplasarea la redacţia ziarul a unei delegaţii de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii ale Armatei. Serialul Cupola a fost oprit. Dar pentru a ne apropia mai mult de conţinutul dosarelor SSID, ascunse de ani buni la Parchetul General (mai ales de dosarul 628/D/P/2005), ar fi cazul să ştiţi câteva nume şi firme aflate în vizorul magistraţilor. Michael Şuşak – un apropiat al președintelui Traian Băsescu; Stamen Stancev (KGB cf. SRI sau MI6); Vadim Benyatov (posibil CIA); Vitaly Usturoi, Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova; Loratel Cipru, Victoria Bank, Victoria Invest; Oleg Voronin; Josanu Anatolie – fost KGB; Ion (Ivan) Busuioc (GRU). Firmele străine folosite în tranzacţii erau Jetline, Akral UK Ltd, Pointec Technologies. Toate aceste şi toţi aceştia având conexiuni în Cehia, Scoţia, Delaware şi Republica Moldova, o mică parte din filiera reală de contrabandă. Scoţienii (prin comisiile rogatorii DIICOT) şi Departamentul de Stat SUA au în continuare în lucru dosarul Bout. Direcţia Antimafia din Torino a informat în ianuarie 2008 autorităţile române despre folosirea în spălarea de bani din traficul cu armament a unor certificate de trezorerie false. Din păcate pentru unii şefi din cadrul Serviciului Român de Informaţii, filiera rachetelor româneşti de contrabandă depozitate în bazele militare clandestine din Ucraina (unde şef era mâna dreaptă a lui Viktor Bout) a căzut. Pentru o vreme transporturile planificate de traficanţii români pentru organizaţia FARC din Columbia, Sudan si Orientul Apropiat au fost oprite.

N.O.

Putem discuta mult despre But [Bout], pe care şi noi l-am considerat a fi racket moldovean, în realitate. Vitaly Usturoi îţi spune ceva? Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova? Loratel Cipru, Victoria Bank şi Victoria Invest, cu conexiuni în Cehia, Scoţia şi Delaware? Oleg Voronin şi Josanu Anatolie – fost KGB, bănuiesc că acum e GRU? Ion (Ivan) Busuioc (GRU), (actualmente în arest, că a cam stricat ploile lui Florinel Coldea în august 2007…) spunea că există o bază militară clandestină în Ucraina unde se aduc rachete „de la Românica” şi se planifică transporturi pt. FARQ, Sudan şi Orientul Apropiat. Nu ştiu numele. Cam asta este filiera. Scoţienii (prin comisiile noastre rogatorii) şi Departamentul de Stat au în lucru cazul, alături de nişte certificate de trezorerie false transmise de Direcţia Antimafia din Torino încă din ianuarie.

Contrabanda româno-moldoveană din dosarele DIICOT

Un capitol important din ancheta desfăşurată în dosarul 628/D/P/2005 (SSID) se referă la ofiţeri sub acoperire din Europa de Est, ţările ex-sovietice (mai ales din Republica Moldova şi Transnistria), Israel, America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu. După 1989, odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice, Armata Roşie a fost nevoită să îşi retragă arsenalul din mai multe ţări frăţeşti, acum independente de Moscova. Cum era firesc, armament de diverse tipuri şi muniţie au fost “pierdute” pe drum sau au rămas la faţa locului, fiind păzite superficial sau chiar deloc. Este de notorietate problema vechilor submarinelor nucleare ruseşti, unde, din lipsă de fonduri, s-a apelat chiar la monitorizare occidentală de teama scurgerilor radioactive. Spre exemplu, când Rusia a renunţat la G 825, cea mai mare bază subpământeană a războiului rece din golful Balaklava (aproximativ 300.000 metri pătraţi în muntele Tauros – Ucraina), tot echipamentul militar, submarine şi docurile plutitoare pentru reparaţii au fost mutate în portul Sevastopol, unde staţionează şi astăzi Flota Mării Negre. Navele ruseşti ce ruginesc la doi paşi de România, sunt aşa de bine păzite încât, pentru o sumă modică, turiştii de ocazie au reuşit să ajungă la bord, unde s-au fotografiat butonând panourile de comandă rachete. Mai aproape de noi, în Transnistria, depozitele de armament învechit ale Armatei a 14-a sunt o sursă aproape inepuizabilă de pistoale-mitralieră, grenade sau rachete sol-aer pentru contrabandişti. Personalul staţionat în zonă, “pacificatorii” ruşi sunt plictisiţi, prost plătiţi şi corupţi în aceiaşi măsură. Situaţia din Transnistria este surprinsă cât se poate de bine în reportajul “Găurile negre ale Europei”, de curajosul jurnalist olandez Cornelis van der Jagt, stabilit de ani buni în România. Cornelis prezintă în filmul său Transnistria, un stat fantomă condus de foşti ofiţeri KGB îmbogăţiţi din crimă organizată şi trafic cu armament, care acordă protecţie multor infractori căutaţi internaţional. Unul dintre aceştia este fostul ofiţer KGB Dimitri Soin, căutat de Interpol pentru diverse crime şi suspectat de trafic cu focoase nucleare. Astăzi, la adăpostul regimului Igor Smirnov, Soin se crede un fel de Arafat al ruşilor. Este ofiţer MGB şi profesor la Universitatea de stat Şevcenko din Tiraspol.

Ani la rând, presa centrală şi cea internaţională au prezentat pe larg încălcări ale embargoului internaţional, impus ţărilor cu potenţial terorist, cu care firmele de comerţ exterior ale Securităţii aveau relaţii de afaceri. Este vorba despre statele de pe coasta nord-africană şi din Orientul Mijlociu, cu care Nicolae Ceauşescu dezvoltase relaţii economice importante, bazate pe vânzare de armament. Totul era mascat sub aşa-zise transporturi de materiale şi utilaje către obiectivele industriale (baraje, fabrici de ciment, combinate), ridicate de firmele controlate de Securitate în ţări din lumea a treia. Un exemplu concludent este livrarea de armament de la fabricile de profil din Braşov către Irak şi Iran în anii ’80, într-un moment în care cele două ţări erau implicate într-un conflict lung şi sângeros. Metode importate de la marele frate sovietic. Iată ce declara generalul (r) Costaş Ion Grigore, fost ministru al Apărării al Republicii Moldova (monitorizat de serviciile secrete ale Armatei pentru implicarea în vânzarea unor avioane MIG-29 şi tancuri de către Romtehnica):

“Muniţie, aruncătoare de mine, aruncătoare de grenade, sisteme de rachete, Kalaşnikov, aruncătoare de grenade antitanc de tip SPD9. Asta se produce în Transnistria şi masiv se exportă în terţe ţări. Sigur că o mulţime de armament şi muniţie erau exportate sub diferite acoperiri. Mai ales cimentul. În mai mult de jumătate din transporturile de ciment erau plasate muniţie şi armament pentru zona Caucaz, zona Orientul Mijlociu şi Apropiat, în Irak, în Iran, în alte ţări unde erau conflicte. Inclusiv în Africa”.

La noi şi în Republica Moldova, tradiţia, reţelele şi end-userii falşi (moştenite de la fostul imperiu sovietic şi de la israelieni) s-au păstrat după ’90. Traficul ilegal cu armament autohton sau adus de la vecinii de peste Prut s-a “privatizat”. Numele contrabandiştilor Viktor Bout, Shimon Naor, Omar Hayssam şi firme ca Armitech sau Rosoboron Export (fosta întreprindere de stat Promexport) au fost deseori asociate serviciilor secrete române. Aşa au ajuns aeronavele BAC 1-11 Jetline (aparţinând Romaero) pe lista neagră a ONU. Făceau transporturi cu armament în Liberia, Sierra Leone, Angola şi Afganistan în solda faimosului Viktor Bout. Toată lumea a auzit de scandalurile legate de traficul ilegal de armament din şi prin România. „Ţigaretele 1,2,3” sunt numai un exemplu în acest sens. Ce să mai vorbim de scandalul livrărilor de rachete româneşti către Iran din 1994! Deşi România semnase numeroase protocoale cu ţările occidentale, închizând în mod accelerat institute de cercetare speciale sau unităţi militare (în perspectiva accederii la organismele euroatlantice), serviciile secrete burduşite cu ofiţerii Securităţii ceauşiste desfăşurau afaceri veroase în toate zonele de conflict de pe mapamond. Nu o făceau de capul lor, ci cu participarea ofiţerilor serviciilor secrete (foste sovietice) sau cu arabii, formaţi la facultăţile Secu. Recent, ex-premierul Petre Roman povestea că Mihai Caraman, primul şef SIE (prezent pe două ştate de plată în ţări diferite, unde figura ca general şi colonel în acelaşi timp) i-a atras atenţia că pe teritoriul ţării rămăseseră după Revoluţie peste 27000 de ofiţeri Spetsnaz şi GRU. Despre aceştia vorbeşte şi Ciprian Nastasiu. Unul dintre personajele sale preferate fiind Ivan Grigorevici Busuioc, fost ofiţer de intendenţă, apoi colonel GRU (serviciul secret al armatei sovietice). Ivan Grigorevici Busuioc, nume de cod “Ivanov”, nu apare întâmplător în cartea fostului procuror DIICOT. Acesta, ca mulţi alţi ofiţeri acoperiţi, lucra intens pe teritoriul României sub nasul serviciilor secrete şi cu voia lor, împreună cu traficanţi şi terorişti ca Omar Hayssam, Mohammad Munaf, beneficiind de sprijin la cel mai înalt nivel în Republica Moldova sau Rusia. Magistraţii DIICOT spun că după ’90, Busuioc şi-a deschis împreună cu doi parteneri Teo Voştinaru şi Alexandru Pop, firma CTI-Gas. Datorită relaţiilor sale sus-puse, armamentul de contrabandă (pistoale-mitralieră, rachete tip Stinger, muniţie şi piese de schimb pentru aeronave militare) tranzitau fără nici o problemă teritoriul României dinspre Republica Moldova sau Transnistria. În dosarul „628” Busuioc apare ca reprezentant al firmelor ruseşti de echipamente militare Kanaker Investment, Commerce Corp, precum şi al altor firme din Cipru, o zonă cunoscută drept centru informativ israelian şi rusesc. Împreună cu partenerul său (în firma Armitech), Ivanov livra arme rebelilor Unita din Angola. Pe teritoriul României, Busuioc a tranzitat ilegal osmiu rusesc pentru Germania şi aur pentru Elveţia. Conform filajului SRI, Busuioc derula afaceri ilegale cu armament alături de celebrul Shimon Naor încă din anul 1999 cu proiectile de 122 mm aduse din Cehia. Cei doi urmau să trimită muniţia în Etiopia, falsificând actele în care destinaţia finală era Nigeria. Firme folosite în tranzacţie: Deliza Ltd, Loratel, R.A. Arsenalul Armatei şi LR Avionics.

După cum spuneam “Răpirea din Irak” a prilejuit deschiderea dosarului numit mai târziu “Armamentul”. În dosarul 628/D/P/2005, în care sunt implicaţi cei de mai sus, sunt trecute nume importante de politicieni români, dar şi demnitari ai Republicii Moldova. În cele din urmă, sub presiunea aliaţilor, românii au cedat şi au început colaborarea cu structuri similare din alte ţări pentru arestarea traficanţilor. Busuioc a fost arestat la hotelul Mariott în Bucureşti, în 23 august 2007, sub acuzaţia de trafic şi contrabandă cu armament. Viktor Bout este umflat un an mai târziu în Tailanda. Omar Hayssam şi-a dat drumul la gură şi a început să povestească anchetatorilor despre lichidarea stocurilor de arme româneşti şi transnistrene şi despre cei mai importanţi parteneri ai săi: Anatolie Josanu, Ivan Busuioc, Shimon Naor, Viktor Bout, Mohamed Khaled Al Shakarchi, despre diplomaţi şi politicieni. A avut noroc. După un scurt popas în arestul poliţiei, sirianul a fost lăsat să fugă. În atenţia procurorilor se aflau şi alte personalităţi ca Dan Ioan Popescu,Yassin Mohammad sau Cico Dumitrescu. După cum se obişnuieşte, cei mai importanţi dintre susţinători politici ai contrabandiştilor sunt liberi, deşi figurează în aceste dosare. Ciprian Nastasiu a dat publicităţii doar o parte din reţeaua de sprijin de care au beneficiat infractorii în Republica Moldova: fostul ministru al apărării Valeriu Pasat, fostul prim-ministru Ion Sturza, dar şi actualul prim-ministru Vladimir Filat. Întâmplător sau nu, de-a lungul timpului, unii dintre ei au fost nominalizaţi de jurnalistul Mihai Conţiu (Moldova Suverană), fost cadru asociat în solda SIE în Ungaria şi pe teritoriul Republicii Moldova. Cel puţin în cazul actualului premier moldovean, Conţiu a afirmat în numeroase articole (aducând dovezi în acest sens) că Filat este în slujba Serviciului Român de Informaţii, fiind un apropiat al generalul Gheorghe Atudoroaie (ofiţer de Securitate implicat în evenimentele Revoluţiei).

United States Attorney

Southern District of New York              

FOR IMMEDIATE RELEASE CONTACT: U.S. ATTORNEY’S OFFICE

March 6, 2008 YUSILL SCRIBNER,

REBEKAH CARMICHAEL

PUBLIC INFORMATION OFFICE

(212) 637-2600

DEA

GARRISON COURTNEY

OFFICE OF PUBLIC AFFAIRS

(202) 307-7977

 

INTERNATIONAL ARMS DEALER CHARGED IN U.S. WITH

CONSPIRACY TO PROVIDE SURFACE-TO-AIR MISSILES AND

OTHER WEAPONS TO A FOREIGN TERRORIST ORGANIZATION

MICHAEL J. GARCIA, the United States Attorney for the

Southern District of New York, and MICHELE M. LEONHART, the

Acting Administrator of the United States Drug Enforcement

Administration („DEA”), announced today the unsealing of charges against VIKTOR BOUT, a/k/a „Boris,” a/k/a „Victor Anatoliyevich Bout,” a/k/a „Victor But,” a/k/a „Viktor Budd,” a/k/a „Viktor Butt,” a/k/a „Viktor Bulakin,” a/k/a „Vadim Markovich Aminov,” an international arms dealer, and his associate ANDREW SMULIAN for conspiring to sell millions of dollars worth of weapons to the Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia (the „FARC”) – a designated foreign terrorist organization based in Colombia. BOUT was arrested yesterday by Thai authorities in Bangkok. According to the Complaint unsealed today in Manhattan federal court:

Between November 2007 and February 2008, BOUT and SMULIAN agreed to sell to the FARC millions of dollars worth of weapons –- including surface-to-air missile systems („SAMs”) and armor piercing rocket launchers. During a series of recorded telephone calls and emails, BOUT and SMULIAN agreed to sell the weapons to two confidential sources working with the DEA (the „CSs”), who held themselves out as FARC representatives acquiring these weapons for the FARC for use in Colombia. In addition, during a series of consensually recorded meetings in Romania, SMULIAN advised the CSs, among other things, -2- that: (1) BOUT had 100 SAMs available immediately; (2) BOUT could also provide helicopters and armor piercing rocket launchers; (3) BOUT could arrange to have a flight crew airdrop the weapons into Colombian territory using combat parachutes; and (4) BOUT and SMULIAN would charge the CSs $5 million to transport the weapons. During one of the meetings with the CSs, SMULIAN provided one of the CSs with a digital memory stick that contained an article about BOUT, and documents containing photographs and specifications for the SAMs and armor Piercing rocket launchers that SMULIAN had previously said BOUT could provide. In between his meetings with the CSs, SMULIAN spoke to BOUT over a cellphone provided to him by one of the CSs at the direction of the DEA. These conversations between SMULIAN and BOUT were legally intercepted by foreign authorities. During one of these conversations, BOUT and SMULIAN discussed the $5 million delivery fee for the weapons. BOUT also told SMULIAN, in coded language, that the weapons requested by the CSs were ready to be delivered. Subsequent to these phone calls with SMULIAN, BOUT engaged in multiple recorded phone calls with one of the CSs during which they arranged the March 6, 2008 meeting in Bangkok. BOUT and SMULIAN are charged with conspiracy to provide material support or resources to a designated foreign terrorist organization. If convicted, the defendants each face a maximum sentence of 15 years’ imprisonment. The U.S. plans to pursue the extradition of BOUT from Thailand. The arrest of BOUT yesterday was the result of close cooperation between the Royal Thai Police and the DEA. Also cooperating in this international enforcement operation were the Romanian Border Police, the Romanian Prosecutor’s Office Attached to the High Court of Cassation and Justice, the Korps Politie Curacao of the Netherlands Antilles, and the Danish National Police Security Services. Mr. GARCIA praised the investigative work of the DEA and thanked the Royal Thai Police for their assistance. Mr. GARCIA also thanked the Romanian Border Police, the Romanian Prosecutor’s Office Attached to the High Court of Cassation and Justice, the Korps Politie Curacao of the Netherlands Antilles, and the Danish National Police Security Services, for their cooperation, and thanked the U.S. Department of Justice Office of International Affairs.

-3- „Viktor Bout and Andrew Smulian agreed to arm terrorists with high-powered weapons that have fueled some of the most violent conflicts in recent memory,” said U.S. Attorney MICHAEL J. GARCIA. „Today, they face charges in the United States for agreeing to provide weapons to a terrorist organization that has threatened, and continues to threaten, American interests.”

„DEA and our partners now have this terrorist supporter in custody where he can no longer ply his deadly trade,” said DEA Acting Administrator MICHELE M. LEONHART. „This arms trafficker was poised to arm a narco-terrorist organization, but he now faces justice in the United States.”

Assistant United States Attorneys ANJAN SAHNI and BRENDAN R. McGUIRE are in charge of the prosecutions. The charges contained in the Complaint are merely accusations and the defendants are presumed innocent unless and until proven guilty.

08-058 ###

Rețeaua româno-ex-sovietică

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep. 4

“ Arestarea lui Bout de ieri a fost rezultatul strânsei colaborări între Poliţia Regală Tailandeză şi DEA. Deasemenea, au mai colaborat în această operaţiune de punere în executare internaţională Poliţia Română de Frontieră, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Corpul de Poliţie Curacao din Antilele Olandeze şi Serviciile Secrete ale Poliţiei Naţionale Daneze” 

6 martie 2008

DEA

GARRISON COURTNEY

Biroul de Relaţii cu Publicul

Lorzii Războiului

Puțini sunt cei care știu că în luna aprilie 2011, Parchetul General sirian a făcut primii pași în returnarea lui Omar Hayssam, în dosarul Volvo apărând o scrisoare oficială care certifică încarcerarea lui Hayssam pe o perioadă de 4 ani în Siria, pentru „ colaborare cu Israel”. Despre informațiile oferite de Omar Hayssam serviciilor secrete israeliene am scris pe larg în primul volum al cărții Puterea din Umbră.  Deocamdată să ne aducem aminte că, alături de Jeni Mantescu, Ion Menciu sau ofiţerul GRU Ion Busuioc, Shimon Naor a fost judecat şi condamnat definitiv într-un dosar privind derularea unor operaţiuni de export de arme şi muniţii către ţări supuse embargoului internaţional. Cum decolau aeronavele lui Naor în perioada noiembrie 1998 – august 1999, burduşite cu armament de contrabandă de pe Baza Militară 90? Cu avizul ministrului Transporturilor de la acea dată, onorabilul Traian Băsescu. Ca şi în cazul celebrului Omar Hayssam, amintirile traficantului Naor ar produce un cutremur de proporţii în serviciile secrete româneşti, dar şi în interiorul camarilei băsesciene. Reanchetarea traficantului ar redeschide Cutia Pandorei pentru mulţi puşcăriabili, profitori de pe urma comerţului ilegal cu armament, unii dintre aceştia, aflaţi astăzi în funcţii înalte ale statul român. Vă dăm numai un exemplu. Numele Shimon Naor apare şi în procesul „Ţigareta II”, desfăşurat la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. În acest dosar, există o declaraţie a colonelului SPP Gheorghe Truţulescu, trecută în mod inexplicabil sub tăcere de presa centrală. Truţulescu afirma acolo, că “vămuirea pentru avionul IL-76 a fost rezolvată de un anume Teodorescu”. Şi tot Truţulescu spunea mai departe că A. Teodorescu ar fi fost ofiţer sub acoperire al unui serviciu de informaţii româneşti, plantat în Direcţia Generală a Vămilor (DGV), pe care îl cunoaşte dinainte de 1989, când lucra în “contrainformaţii”. Motiv pentru care, avocaţii celorlalţi inculpaţi au cerut audierea lui A. Teodorescu în calitate de martor. Unul din argumentele invocate de aceştia fiind că securistul Teodorescu ar fi răspuns personal şi de efectuarea formalităţilor vamale din data de 09.07.1997 pentru cursa ITT nr. 7707 a companiei Intertrans Air din Bulgaria, făcută cu avionul AN-12 înmatriculat LZ-ITA. Avionul, fiind declarat transport special al Serviciului de Informaţii Externe, a primit număr de programare militară tip transport special-cargo şi a fost parcat pe platforma militară a Bazei Aeriene Otopeni. În acte, marfa încărcată apărea drept: filtre de apă, corturi, paturi şi aparatură destinată ambasadei României din Japonia. În realitate, fiind vorba de arme româneşti pentru rebelii Unita din Angola, intermediate de israelieni prin faimosul contrabandist Shimon Naor, cu colaborarea SIE, la fel ca şi în „Ţigareta II”. Vedeţi cum se leagă lucrurile? La vremea aceea, speriat, A. Teodorescu a făcut câteva vizite fostului director al Aeroportului Otopeni Gabriel Tara, sugerându-i să secretizeze anumite documente compromiţătoare. Când a fost obligat să depună mărturie în faţa instanţei, Teodorescu n-a vrut să spună absolut nimic despre afacerile SIE cu armament, iar Truţulescu a fost forţat să-şi retragă declaraţia. Despre A. Teodorescu, istoricul Marius Oprea spunea că în perioada mai-iunie 1998 0„îşi luase tainul de la SIE de pe urma aranjamentului din Vamă a avionului IL-76”, ar fi solicitat firmei imobiliare „ACTIV CONSULTING” oferte pentru cumpărarea a două vile centrale în valoare de 150.000, respectiv 120.000 dolari, a două terenuri în zona Cernica (5000 m.p.) şi Băneasa (500 m.p.), “în vederea ridicării unor construcţii”. Mai târziu, Teodorescu devenind proprietarul unor vile şi apartamente cu suprafeţe însumate de peste 800 de metri pătraţi. Profitabil traficul internaţional cu armament, nu-i aşa? Şi ilegal în acelaşi timp. Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a afirmat răspicat că Băsescu acoperă crima organizată în România. Scandalul a explodat în presă, după ce jurnalistul Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe fratele preşedintelui, Mircea, de contrabandă cu armament. Nastasiu şi Roşca aveau dreptate – lupul îşi schimbă funcţiile în stat, dar năravul ba. Iată numai câteva operaţiuni de trafic de arme (executate de israelieni în state supuse embargoului ONU), derulate cu ştiinţa ministrului Transporturilor de la acea dată:

– transportul special din 12.02.1997, când pe platforma militară Otopeni a fost încărcat cu arme un IL-76, înmatriculat în Ucraina, operat de Acvila Air;

– transportul efectuat în 17.02.1997 de aeronava AN-12, închiriată de ATS, cu trapă a companiei Balkan Air. Transportul a constat din sute de lăzi cu muniţie, care au ajuns la organizaţia UNITA;

– transportul din 20.02.1997, cu un B707 înmatriculat în Cipru cu numărul 5B-DAZ, aparţinând firmei liberiene Occidental Airlines;

– transportul din 24.02.1997, când intra la încărcat pe platforma militară aeronava 9G-JNR.

N.O.

 Cel mai dezastruos pentru Traian Băsescu este faptul că în calitate de ministru al Transporturilor, în cadrul anchetei administrative din cazul „Ţigareta 2”, a falsificat documente oficiale pentru ca din contrabanda cu arme să se ajungă la un trafic de ţigări, acoperindu-i astfel pe adevăraţii făptuitori, printre care şi pe cel care se află în spatele firmei de brokeraj aeronautic Quick Aero Services. Motivul fiind acela că era interesat ca traficul cu arme să continue. (vezi facsimilul ataşat care demonstrează că după ce valurile generate de „Ţigareta 2” s-au estompat, traficul cu arme a fost reluat, cu aceiaşi protagonişti). Creierul afacerii fiind cel care avea drept de semnătură pentru a face plăţile, adică Shimon Naor. Toate ordinele de plată emise de Q.A.S. sunt pe numele Simon Herscovici sau Naor. Deschideţi albumul la „Ţigareta 2” şi veţi găsi facsimile cu ordine de plată ale QAS:

https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/autogallery/autogallery.php

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarilla sa din parchete sau servicii secrete

 Vă prezentăm în continuare, un fragment din documentația complexă referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut,  a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată  motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Viktor Bout est né à Douchanbé au Tadjikistan, paraît-il (dans une interview il avait lui-même affirmé que c’est à Ashgabat, Turkmenistan…).

Formé au GRU, le renseignement militaire soviétique, l’homme a installé sa première compagnie aérienne au Kazakhstan, puis d’autres en Moldavie (Aerocom et Jet Line, notamment installées à Chisinau) et en Europe (à Ostende, mais ça vous le savez déjà). Ce n’est pas à négliger dans son cursus : à Ribnita (ou est installée la „Moldova Steel Works” qui rapporte 60% du budget du pays !) et Tiraspol, en Moldavie, ont été installés les deux plus grands arsenaux de l’ex-URSS, avec le dépôt de Colbasna, qui occupe pas moins de 132 hectares dans le pays. Il y en a pour 56 000 tonnes au total ! Dans cet amoncellement d’armes en tout genres, Bout avait de quoi puiser pour alimenter des guerres pendant des années. Il ne s’en est pas privé, comme d’autres ne se sont pas privés de le faire en Albanie, autre pays transformé entièrement en dépôt de munitions, dictature paranoïaque oblige.La guerre froide et la crainte d’une invasion américaine terrestre ont fabriqué ces amoncellements incroyables d’armes légères qui ont fini par ruiner l’économie soviétique toute entière (et ses satellites). Pour évacuer dans le reste du monde, il fallait des moyens discrets : les trains étant contrôlés aux frontières et les containers sur les quais (bien que les exportations par bateau aient été florissantes), il restait les vols nocturnes, avec des avions démunis de tout marquage ou en arborant de faux. C’est là où va exceller pendant plusieurs décennies Viktor Bout. L’homme qui a transporté la poudre à canon par quadriréacteurs (voir cet épisode) va se faire un malin plaisir de vider (en partie seulement) les dépôts faramineux des soviétiques et de la Guerre Froide.

Les armes, les pilotes et les avions, et cela, c’est un officier de gendarmerie assez visionnaire et très pédagogue, Jean-Charles Antoine, qui l’a très bien décrit dans son rapport du 24 octobre 2009, intitulé „Le trafic d’armes légères à partir de l’Europe centrale et orientale et des Balkans”. Un texte clair, résumant la situation de manière limpide. Tout d’abord en chiffrant l’amoncellement d’armes dans la région : „Les arsenaux militaires de Ribnita et de Tiraspol en Moldavie comptaient environ 56 millions de tonnes d’armes légères et de petit calibre, laissées sur place par les troupes de la 14eme armée russe du général Lebed lors de son départ. Ces armes sont alors devenues une source d’approvisionnement pour tous les trafiquants du monde alors que la corruption était déjà la base de la vie économique moldave”. La Moldavie, donc, comme requin, et son remora la Transnitrie et d’autres pays accolés : „Dans la continuité de cet arc balkanique, en pleine sphère d’influence russe, l’Ukraine et la Biélorussie ont vu quant à elles leurs économies s’effondrer. L’Ukraine, qui possédait aussi de nombreuses usines de fabrication d’armement léger, a servi de plaque tournante pour l’approvisionnement des filières. Des dizaines de tonnes d’AK-47 (les fusils d’assaut kalachnikov) ou d’armes de poing ont été sorties des usines nationales ou des arsenaux militaires délaissés. Peu regardants et nettement moins onéreux que leurs concurrents, de nombreux pilotes d’avions ukrainiens et biélorusses au chômage ont offert leurs services sur le marché informel du trafic d’armement.”Des armes et des aviateurs, à disposition, sans oublier les avions militaires de transport russes, ukrainiens, biélorusses ou moldaves, désormais au chômage technique. Tous reconvertis dans le civil… avec leurs pilotes. Une véritable mine, dans tous les domaines… pour notre ami Viktor. Une mine véritable, toute prête à servir à une économie souterraine. Le déclencheur sera l’exploitation des stocks colossaux de l’Albanie, ou la folie paranoïaque du dirigeant avait rempli le pays de poudre et de munitions. Ici, nous le savons bien, ayant consacré un bon nombre d’articles à la saga de la famille Diveroli, responsable de la dissémination de ces stocks. Le père du jeune homme vendeur d’armes, ainsi que l’oncle de ce dernier n’ont, rappelons-le, jamais été inquiétés par la justice américaine et proposent toujours en ligne la vente d’armements les plus divers. „Une seconde étape est apparue au moment des événements d’Albanie en 1997 durant lesquels les arsenaux nationaux ont été littéralement pillés. Les armes et munitions ont été récupérées par les groupes criminels albanais, et une partie a servi à armer la rébellion albanophone au Kosovo. Ces centaines de milliers d’armes ont aussi contribué à renforcer l’assise territoriale d’une nouvelle économie parallèle fondée sur le trafic de drogue en provenance de l’Asie centrale à destination de l’Europe occidentale après avoir transité par la Turquie – selon un même schéma que les filières d’immigration clandestine” note justement Jean-Charles Antoine. Question armement, à 14 kilomètres à peine de la capitale albanaise, un dépôt colossal : celui de Gerdec ; près de la piste deRinas, citée par notre gendarme ou le port de Durrës („Dès le début des années 1990, les trafiquants ont utilisé les autoroutes Zagreb-Belgrade, le train Zagreb-Paris et, plus tard, les ports de Vlora et Durrës en Albanie, ou celui de Bar au Monténégro, pour acheminer les armes par bateau rapide vers les côtes italiennes. Les groupes criminels de la Sacra Corona dans les Pouilles ou de la ‘Ndrangheta en Calabre les récupéraient ensuite pour les revendre aux organisations du grand banditisme européen ou pour mener leurs propres activités criminelles”). Gerdec, le dépôt qui se volatilisera dans d’obscures conditions le 15 mars 2008, dans une explosion titanesque. Selon l’ex-ministre de la Defense démissionnaire, Fatmir Mediu ; l’Albanie, après Guerec l’Albanie disposaerait toujours de 100 000 tonnes de munitions diverses : la folie stalinienne d’Enver Hoxhaqui va durer de 1946 à 1985 (et même jusqu’à la chute du communisme) n’avait pas de limites. Bizarrement, le 3 juillet de la même année un autre dépôt en Bulgarie sautait également, à Chelopechene, à 10 km de la capitale Sofia. Ce jour-là, 1 494 tonnes de munitions exploseront. Là encore, l’origine de l’explosion était douteuse. On y parlait de projets immobiliers.

Le montage du trafic décrit est bien celui derrière lequel se cache Viktor Bout  : „Des trafiquants ont été contactés par des chefs d’État, des chefs rebelles ou des seigneurs de guerre locaux pour mettre en place un trafic en recrutant tous les intermédiaires et en bâtissant le montage financier via des paradis fiscaux. L’opération passe par la corruption d’un responsable sous-payé d’un arsenal national dans un pays de l’Europe centrale et orientale ou des Balkans, puis par le recrutement de trafiquants appartenant à la mafia turque ou italienne ou à des groupes bulgares officiant sur les marges de l’Union européenne. Les armes légères ou de petit calibre et les munitions sont mises en caisses et conduites vers des ports ou des aéroports où des douaniers sont achetés pour ne procéder à aucun contrôle. Grâce à l’utilisation illégale de tampons officiels, les armes arrivent ensuite dans des zones de transit où elles sont récupérées et acheminées à destination des zones réelles d’utilisation, par avion ou par camion”, explique notre talentueux pandore. Le gendarme a bien tout compris ! Mieux encore : il désigne nommément le nœud du problème : le terminal de Sharjah, dont je vous avais déjà pointé l’importance : cette zone où le droit est inexistant, protégé par l’émir du crû, est bien la plaque tournante du trafic mondial. Et personne ne s’en offusque, personne ne le dénonce : trop de pays en profitent !

Sharjah, plaque tournante du trafic d’armes, selon notre pandore. „Le trafic mondial d’armes légères et de petit calibre en provenance des zones de conflits ou de l’Europe centrale, orientale et balkanique s’est développé grâce à la libéralisation des moyens de transport internationaux. La multiplication des compagnies aériennes a permis de faciliter l’existence de « refuges protecteurs » dans des hubs aéroportuaires peu regardants sur les règles du droit international. Ainsi, le hub de Sharjah aux Émirats arabes unis a longtemps servi à Viktor Bout pour abriter ses trafics sous plusieurs noms d’emprunt et plusieurs passeports de différentes nationalités. Louant et sous-louant des aéronefs, il créait des compagnies aériennes pour des durées limitées, ce qui lui permettait de conserver en permanence un temps d’avance sur les autorités policières et les services de sécurité. C’est un dispositif concerté de surveillance et de renseignement qui a permis d’interpeller Viktor Bout en Thaïlande en 2006 alors qu’il préparait une transaction au profit des FARC. Néanmoins, lorsqu’un trafiquant d’armes est interpellé, le marché est immédiatement récupéré par un remplaçant, tant la demande est importante et l’offre abondante”.Le seul moment où notre zélé gendarme se trompe, c’est dans son interprétation de l’arrestation de Viktor Bout, où seule l’Amérique a compté, la Thaïlande se chargeant uniquement de négocier avec elle d’autres tarifs préférentiels d’armes en échange de l’arrestation du trafiquant. On ne peut parler de véritable „collaboration” : elle y a bien été forcée. En revanche, le successeur et ancien collaborateur de Bout sur des trafics bulgares a en effet bien vite repris la main une fois „le maître de guerre” arrêté. Pour ce qui est de la Transnitrie, c’est clair au moins. Pour ce pays si… spécial, disons. Vestige du monde soviétique, figé depuis l’après guerre, une véritable erreur de l’espace-temps. Un pays à part, en tout, même son ciel est différent ! „L’espace aérien deTransnistrie n’est pas surveillé en effet, personne ne veut savoir ce que sont ces avions, dans ce sens, et combien de fois ils passent. Les fonctionnaires moldaves affirment que des avions de contrebande volent à basse altitude dans l’espace aérien de la Transnistrie, de sorte qu’ils ne peuvent pas être détectés par le radar”.Ça c’est la version officielle. De radars, il n’y en a pas, où ils ne fonctionnent que lorsqu’on a décidé de les allumer. C’est à dire rarement. „Officiellement, aucun vol ne peut être fait vers Tiraspol. L’agent du MGB Dmitri Soin déclare, en effet détendu : „Cette piste n’a pas été utilisée depuis cinq ans”. Or cela a été contredit par les informations que nous avons recueillies sur le terrain et par tous les preuves que nous avons reçu. Quand on regarde de loin, l’aéroport de Tiraspol semble être abandonné. Mais quand vous passez près d’un hangar, vous pouvez voir des gens commencer à être en mouvement et vous pouvez constater une disposition très bien organisée, militaire. En outre, personne n’a accès au hangar dix”. „J’ai entendu dire qu’ils ont cessé la modernisation de l’aéroport à cause de quelques malentendus financiers qu’ils ont eus avec l’Ukraine, en ce qui concerne la surveillance de l’espace aérien”, a déclaré le commissaire Prudnikov. Il a confirmé que certains vols avaient lieu de temps en temps. La même chose est confirmée par Leahu, qui a comme sources d’information le radar et de l’information „sur le terrain”. En Transnitrie, pays dirigé par un ancien membre du KGB devenu président. Et ancien directeur de la principale usine d’armement du pays, Elektromash, censée être une entreprise électrique ou de fabrication de pompes ! L’homme qui dirige également la distribution d’essence dans le pays sous le nom de Sheriff, mais aussi les casinos ou les supermarchés ! Bref, une belle dictature post-stalinienne, avec des gens très dangereux comme Soin à la tête du pays. Comme entreprises d’armements,là-bas, on n’à que l’embarras du choix : on trouve Metallorukav, Litmash Kirov, Electroaparataj, Electromash,Zavod Metalo – izdeli, et Moldavizolit à Tiraspol, Pribor Factory (Saliut, d’ex-URSS), Vehicle Construction Unit, Avtoremontni et Moldavcabel à Bender, ainsi que la Mechanical Factory à Dubasari, Pumps factory et MMZ Metallurgic Factory à Rabnita et Selihoztehnica Camenca (à Camenca). De quoi fabriquer chaque jour un arsenal complet ! Dimitri Soin, chef de la milice locale jouant au ministre de l’armement dans le pays et prenant en charge les transferts, d’une main, du dépôt géant de Colbasna. Tout en s’occupant de l’autre main (plutôt ferme) de la jeunesse  : „avec la création de son mouvement de jeunesse, la Transnistrie veut prendre une assurance contre une éventuelle « révolution orange ». C’est ainsi qu’au début de 2005, ce mouvement de jeunesse est créé par des forces radicales transnistriennes. L’un des organisateurs est Dimitri Soin, un officier du ministère de la sécurité d’Etat de Transnistrie”. Le gag sinistre cette fois étant la découverte fortuite de rencontres et de liens entre Soin et Jean-Michel Fauve, d’EDF, grand représentant du lobby nucléaire et envoyé de… Dominique Strauss Khan, lors d’un entretien le 21 octobre 2005 entre Dimitri Soin et des représentants de „l’Association Réalités et Relations Internationales (ARRI)”, structure censée rassembler „des diplomates et des experts en relations internationales”. Réunion où le logo de ПРОРЫВ, PRORIV ou „Breakthrough” le mouvement de jeunesse fascisant de Soin était abondamment présenté sans que cela n’émeuve personne, visiblement. Que cherchait-on à a faire avec cet individu ? Que venait donc faire Fauve là-dedans ? Que vient y faire indirectement Strauss-Kahn ? „Le dirigeant d’EDF saisit immédiatement l’intérêt qu’il peut trouver à s’attacher les services de Dominique Strauss-Kahn Fauve a pu constater que l’ancien ministre est l’un des rares à l’époque à penser que les entreprises publiques françaises doivent conquérir des positions à l’étranger, contre l’avis de la direction du Trésor à Bercy et les tenants d’un secteur public exclusivement tourné vers des intérêts nationaux. Dans l’esprit de Jean-Michel Fauve, l’ancien ministre n’est pas seulement un excellent conseiller stratégique, il sera aussi un avocat solide et légitime pour vaincre les réticences des autorités de tutelle de l’État français”. Que vient donc faire un responsable du nucléaire français avec ce prétendu marchand d’armes à la sinistre réputation ? La Tansnitrie ou la Bulgarie, toujours : „Au cours des 10 dernières années, il y a eu de nombreuses nouvelles concernant des sociétés bulgares vendant des armes aux républiques du Caucase. Le nom le plus souvent mentionné est celui de V. Podolean. Grâce à une société enregistrée en Dobrich, en Bulgarie, il a fait de la contrebande d’armes avec les séparatistes. Parmi les personnes l’accusant de cela, il y a le général Alexandre Lebed, ancien chef de l’armée 14 et l’un des fondateurs de la Transnistrie, Vasile Iakovlev”. Dobrich, et son ancien aérodrome militaire abandonné, avec ses vieux spectresdécrépis. Un endroit idéal pour que s’y posent des avions de contrebande… dans lequel Lebed est aussi mouillé… Car, fait plus qu’inquiétant, dans le documentaire de Xavier Deleu de 2006 (*) , dont je vous ai déjà parlé (**), Soin s’était vu taxé d’avoir tenté d’acheter une arme… nucléaire : „Plus inquiétant, Deleu croise la route d’un expert pour l’ONU et pigiste occasionnel pour le Sunday Times. Brian Johnson Thomas se fait passer pour l’intermédiaire d’un groupe islamiste à la recherche de bombes radioactives, susceptibles de semer la « peur dans les capitales européennes ». Côté transnistrien, un certain Dimitri Soin mord à l’hameçon : il réclame 500 000 dollars pour trois spécimens et 5 000 dollars pour les voir. Le Sunday Times n’ira pas au bout du marché, par refus de « verser de l’argent à un trafiquant d’armes », écrit Johnson Thomas. Deleu ne fournit donc pas les preuves de ce trafic, pas plus que celles sur la disparition des 100 valises nucléaires soviétiques. Mais le faisceau d’indices et de documents, la multiplicité des interlocuteurs éclairent la réalité de ce trafic qui gagne les zones de conflit. Et illustre un terrible paradoxe : de cette « terre qui est, fut et restera russe », selon l’un des « patriotes » interviewés, partent des armes russes qui tuent des… Russes”. Cela, je vous l’avait déjà dit en mai 2008 :”Une „Dirty bomb”, de tout petit format, annoncée pour 200 000 dollars. Avec leur vecteur de dispersion, puisqu’il reçoit en même temps une offre pour quelques missiles Alazan radioactifs, parmi les 38 du stock existant… avec comme interlocuteur exclusif… Dimitri Soin. Le tout vendu avec la signature sur des papiers officiels du ministre de l’Environnement local, Y. B. Cheban ! Interrogé, le général Bernard Aussedat, expert militaire à l’OSCE ne remet pas en cause la véracité des documents que lui remettent les journalistes : selon lui, la Transnistrie trafique clairement dans l’armement. Et même dans le nucléaire ! Johnson, spécialiste des trafics d’armes, n’en est pas à son coup d’essai : il a récidivé en 2007 en Somalie, en se faisant passer cette fois pour un représentant de l’Union of Islamic Courts (UIC), organisation liée à Al-Quaïda, auprès d’Alexander Radionov, un Russe, qui voulait lui vendre 8 tonnes d’armes, à bord d’un Antonov 12 BK N° 8345805 de Victor Bout, et son entreprise Air Cess. Le fax reçu à Guernesey indiquait „Nous aimerions recevoir à l’avance le montant total $ 200,000 (£ 98,000) pour le positionnement des aéronefs. Le coût de chaque vol sera de 50.000 $ plus les dépenses sur le terrain et le carburant exigé. Attendons votre réponse, Cordialement, Alexander Radionov „. Un Antonov, ou un Boeing 707, ce vieil engin numéroté 9G-OAL, numéro 19350, d’une compagnie Kyrgyze basée à Sharjah, aux Émirats arabes unis, qui aurait aussi pu servir au transfert envisagé. L’avion était démuni de tout marquage extérieur, et croisait régulièrement à Sharjah les Illyiushin 18 bien connus d’Air Cess.” L’ancien général Lebed n’avait rien dit d’autre, en fait. Il le savait, car lui aussi y participait.

„Les rapports établis par les Nations unies et Amnesty International apportent une preuve claire en ce qui concerne l’implication de deux sociétés moldaves dans le transport transfrontalier d’armes aux frontières, dans les zones de conflits en Afrique. Les deux compagnies, Aerocom et Jet Line, sont enregistrées à Chisinau depuis 1997, respectivement, et elles sont contrôlées par Victor Bout. Les compagnies aériennes ont des locaux à proximité de l’aéroport international de Chisinau. Les rapports internationaux mentionnent que les armes des régions où de ces deux sociétés sont expédiés vers l’espace africain, et qu’ils comprennent également l’Irak et l’Afghanistan. Comme mentionné dans le registre du commerce Chisinau, les deux sociétés possèdent également une compagnie d’assurance de l’air, „Voyage AFES M” et travaillent avec deux banques : Victoriabank et Investprivatbank. (le T signifie que Victoriabank est également lié à Moldinkombank, également basée à Chisinau, où la centrale Cuciurgan est également actionnaire) L’un des propriétaires de AFES M est la plus ancienne société de Renan, contrôlée par les frères tchétchènes Moutaliev, anciens compagnons d’armes de Victor Bout”. Or, ce sont bien les avions de Bout qui ont été vus à plusieurs reprises à Tiraspol. „Selon la presse internationale, les services secrets britanniques recherchent Bout au fond de la Transnistrie. De toutes les informations collectées sur lui, il ressort que des avions appartenant aux deux sociétés Aerocom et Jet Line se sont arrêté à Tiraspol et dans la région d’Odessa pour des raisons techniques. Les escales ont toujours été utilisées comme un prétexte pour le chargement ou le déchargement des armes dans les zones sous embargo”. Ce qui n’empêchera pas ses avions de visiter toute l’Europe… L’Antonov ER-AXK vu à Chisinau était vu à Marseille le 1er février 2006, bien fatigué. En juillet 2007, la société JetLine était interdite de vol par les autorités moldaves, sur recommandations de la commission européenne de sécurité aérienne. Il sera néanmoins repeint à neuf en 2008 à Chisinau. L’ill-76 de Jet Line visitera entre autres Ostende (le 28 décembre 2004 avec décollage de nuit  ; venu d’Ivano-Frankov – en Ukraine- pour apporter de l’aide aux victimes du tsunami) et toute l’europe : Eindhoven, Maastricht, Dusseldorf, Zurich, Prague, Bratislava (avec un décollage à vide à l’arraché  !), Budapest, Genêve, faisant admirer sa soute d’embarquement (et son plateau articulé), mais aussi Zaventem(le 21 juin 2003), et à Varsovie (de nuit, le 8 décembre 2004), pour le retrouver à Sharjah le 27 novembre 2004. Pour un marchand d’armes soupçonné au moins dès 1996, il a bien l’atterrissage facile partout… la liste des avions en 2004 de Jet Line comprenait de tout : des IL-76T : immatriculés ER-IBE. Avec ça, Viktor Bout pouvait répondre à toutes les demandes… Bref, le parc de Viktor Bout s’est considérablement étoffé à partir de 2001…. et va se renforcer en 2003, année où on fait appel à lui pour dépanner une armée américaine en mal de transporteurs…