Proiectele secrete ale Epocii de Aur

Tomahawk-ul românesc a fost casat pe şest

 Deşi există nenumărate dovezi ale prezenţei serviciilor secrete străine în focul Revoluţiei, nu ştim încă ce căutau acestea pe teritoriul României. Dacă punem cap la cap mărturiile ex–generalului Victor Atanasie Stănculescu ( fost şef al înzestrării Armatei ) şi amintirile fostului şef al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) Ion Mihai Pacepa, ne putem face totuşi o imagine. Mai mult, informaţii venite în presa centrală anul trecut pe linia agenturilor ruseşti, vorbesc despre posibilele motive ale activităţilor derulate de agenţii Spetsnaz şi GRU. Se pare că pe sovietici îi interesa mai puţin Revoluţia şi mai mult proiectele secrete ale dictatorului Ceauşescu (referitoare la armele de distrugere în masă şi rachetele purtătoare). Piloţi şi cercetători români, angajaţi în fostele baze aeriene româneşti, îşi aduc aminte că dictatorul dăduse ordin să se construiască prima rachetă de croazieră românească. Proiectul era bazat pe modificarea avionului de cercetare fără pilot TU–143, achiziţionat de la sovietici în 1988.

 Cartea bazată pe memoriile fostului general Victor Atanasie Stănculescu “În sfârşit adevărul…”, aduce în atenţia opiniei publice informaţii relevante despre intervenţia trupelor străine în decembrie ’89, ca şi  posibilele motive care au dus la eliminarea în mare grabă a lui Nicolae Ceauşescu. Stănculescu  dezvăluie câte ceva din culisele unor operaţiuni clasificate Secret de Stat şi ascunse publicului larg până astăzi.

“Discutam mai mult problemele armei chimice. La el era problema staţiei-pilot în una, două uzine mari pentru fabricarea iperitei şi pe care o experimentasem în teren. Aceasta a fost prima dintre cele trei componente ale armelor chimice. Apoi a fost arma bacteriologică, când a venit generalul Popescu din India cu probele de viruşi în eprubete, sticluţe în buzunarul interior de la haină.”, povesteşte Stănculescu.

La rândul său, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe, Ioan Mihai Pacepa a dezvăluit amănunte despre finanţarea proiectelor de cercetare şi producţie în România a armelor nucleare şi bacteriologice de la mijlocul anilor ’70.

“Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o bombă atomică cât de mică”, spune Pacepa în memoriile sale.

Pe scurt, era vorba despre proiectele unor arme de distrugere în masă (nucleară, chimică şi bacteriologică, precum şi studiile efectuate în secret pentru realizarea unei rachete cu rază medie de acţiune), secretizate în grădina MApN. Cei care lucrau în domeniu la vremea aceea, spun că responsabili de aceste proiecte erau generalii Nicolae Eftimescu, adjunct al şefului Marelui Stat Major şi Mihai Chiţac aflat la conducerea Comandamentului Trupelor Chimice.

 Rachetele Operativ-Tactice

 Armele de distrugere în masă nu fac două parale dacă nu există şi rachetele, obuzele sau aeronavele capabile să le transporte către ţintă. Generalul Pacepa a făcut referire la încercările unor specialişti DIE, din anii ’70, de a produce rachete cu rază medie de acţiune capabile să poarte focoase nucleare sau alte arme de distrugere în masă. Pacepa spune că la adăpostul Institutului de Cercetări şi Proiectări pentru Rachete Meteorologice (cu sediul în pădurea Băneasa), profesorul Alexandru Spătaru lucra la proiectul unei rachete cu rază medie de acţiune. O dovadă că nu s-a reuşit este mărturia fostului general Stănculescu despre achiziţia unor astfel de rachete de la sovietici. Este vorba de Rachetele Operativ-Tactice (ROT), mătrăşite pe ascuns de serviciile secrete româneşti. Specialiştii MApN spun că după ’90, sute de astfel de rachete capabile să poarte arme de distrugere în masă au dispărut fără urmă din înzestrarea Armatei. Ultimele două tranşe de cel puţin 400 de rachete ( de la Unităţile militare Ineu şi Teiuş), dispărând în anul 1996 în direcţia Israel. Presa centrală a descoperit că transportul ultrasecret a fost realizat la cooperare între Mossad, SIE şi DIA, cu ştiinţa şi aprobarea lui Ioan Talpeş. 

Proiectul TU-143 – racheta de croazieră

 Ca prin minune, au dispărut şi aeronavele TU-143 ( VR-3 Reis ), primele avioane de cercetare fără pilot, achiziţionate de armata română de la sovietici. Avionul fără pilot făcea parte dintr-un proiect ceauşist încadrat, la nivelul anului 1988 la categoria Secret de Stat. Vorbim despre un “proiect”, pentru că dictatorul intenţiona să realizeze o racheta de croazieră românească, pornind de la platforma TU-143 ( VR-3 ). Am stat de vorbă cu foşti  piloţi de la Baza Aeriană Feteşti, dar şi cu ofiţerii care asigurau “protecţia internă” a programelor de încercări în zbor pentru  rachetele aer-aer romaneşti în perioada 1988-1990. Aceştia îşi aduc aminte că, la Centrul de Cercetări şi Producţie în domeniul rachetelor de la Crângul lui Bot (astăzi ELMEC Ploieşti) şi la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, era în teste un avion fără pilot (în fapt o rachetă de croazieră fără focus), utilizat pentru cercetarea aeriană. Inginerii români sperau că vor fi capabili să realizeze o replică îmbunătăţătă a modelului TU-143, capabilă să poarte focoase nucleare. Specialiştii în domeniu spun că proiectul era fezabil. Serviciile secrete româneşti au tras cu ochiul la fraţii sovietici care dezvoltaseră pe TU-143, modelul TU-300 Korshun. Proiectul rachetei de croazieră româneşti se baza pe platforma unui TU-143, modificat şi echipat cu  motorul reactiv Turbomeca Artouste III B, folosit pentru elicopterele IAR-316 B Alouette III. Motorul  dezvolta 650 kgF, la un consum specific inferior lui TR3-117 (motorul TU-143), având în acelaşi timp un gabarit mai mic. Ca şi în cazul rachetelor ROT, fără nicio explicaţie, prin 1997 escadrila de TU-143 românească a dispărut pur şi simplu din înzestrarea armatei. Au fost înlocuite cu aparatele Shadow 600, de producţie americană, despre care specialiştii români au o părere foarte proastă. Achiziţia avioanele spion Shadow 600 a fost supervizată de prietenul fostului şef SIE Ioan Talpeş, dr. inginer Vasile Pascu, nume de cod “Doctorul”.  La vremea aceea, Pascu era colonel sub acoperire la firma Telespatzio. Până la închiderea ediţiei, Ministerul Apărării Naţionale nu a răspuns întrebărilor formulate de autor pe acest subiect. 

 TU-300 Korshun

 Sovieticii au păstrat pentru TU-300 motorul TR3-117 (de la TU 143) cu tractiunea de 640 kgForţă, modificându-i suprafaţa în plan a aripii ( delta în loc de aripă trapezoidală ) şi lungind fuselajul pentru a mări rezerva de carburant şi încărcătura utilă transportată. TU-300 cântărea 3 tone şi avea rază de acţiune de 1.000 km. Sistemul de navigaţie era similar celui de pe rachetele americane de croazieră Tomahawk. O varianta TU-300 prevazută cu radar side-looking airborne, servea pentru depistarea ţintelor de suprafaţă de tip aerodrom sau baterii de rachete AA. Alta, prevazută cu bombe în casete ( 1.000 kg ), înmagazina în memorie coordonatele ţintei şi apoi o ataca.

Avantajele rachetei de croazieră

Specialiştii spun că, probabilitatea ca o salvă simultană de rachete de croazieră (zburând la 50 m cu dese schimbări de direcţie) să neutralizeze şi să creeze breşe prin sistemul de apărare antiaeriană, este mai mare decât cea a lansării rachetelor SCUD care n-au precizie. Abaterea probabilă a acestora din urmă, fiind de ordinul a 4-5 km. Ceea ce în cazul unei baze aeriene dispuse în jurul pistei de 2,5 km sau a unei baterii de rachete anti-aeriene în dispozitiv circular cu raza de 800 m înseamnă rateu sigur.