AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Instituţiile ţării – preş la uşa lui Traian Băsescu

ACTE LOVITE DE NULITATE ABSOLUTĂ ÎN CAZUL CĂTĂLIN VOICU

Conform unor specialişti în drept procesual penal, cererea procurorului şef al DNA şi solicitarea ministrului justiţiei pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului Cătălin Voicu, precum şi raportul favorabil al Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută din următoarele motive :

Potrivit art. 72 alin.2 din Constituţie, deputaţii şi senatorii nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor prealabilă. Din conţinutul acestui text  rezultă în mod evident că încuviinţarea Camerei din care fac parte deputaţii şi senatorii reprezintă, alături de altele, o condiţie pentru arestarea preventivă. Or, potrivit art. 23 alin.4 din Constituţie, în urma modificării introduse prin legea de revizuire din 2003, arestarea preventivă se dispune de judecător, şi numai în cursul procesului penal. Într-o asemenea situaţie, cum condiţia privind încuviinţarea Camerei din care face parte deputatul sau senatorul, condiţie care este prealabilă, priveşte luarea măsurii arestării preventive, care este de competenţa judecătorului, nu întocmirea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, care este de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizarea Senatului de către procurorul şef al DNA, prin intermediul ministrului justiţiei, în vederea obţinerii încuviinţării pentru luarea măsurii arestării preventive faţă de un senator, care este de competenţa judecătorului, contravine în mod flagrant atât prevederilor cuprinse în art. 72 alin.2 şi art. 23 alin.4 din Constituţie, precum şi prevederilor cuprinse în art. 149 indice 1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 281/2003 şi modificat ulterior prin OUG 109/2003 şi prin Legea nr. 356/2006 . Faţă de prevederile legale menţionate mai sus, competenţa de sesizare a Senatului pentru obţinerea încuvinţării aparţine judecătorului  competent în a dispune arestarea preventivă, care trebuie să fie un judecător din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sancţiunea nerespectării acestei proceduri este nulitatea absolută, prevăzută de  art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, deoarece priveşte însăşi competenţa materială privind luarea măsurii arestării preventive. Nu se poate accepta ca sesizarea în vederea îndeplinirii acestei condiţii , de care depinde luarea măsurii arestării preventive, să se efectueze aşa cum s-a făcut în speţă de procurorul şef al DNA, adică de conducătorul parchetului din cadrul căruia face parte procurorul care efectuează urmărirea penală, care nu are nicio competenţă în privinţa luării măsurii arestării preventive, deoarece competenţa exclusivă revine judecătorului, această competenţă fiind, după cum am arătat, introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, iar punerea de acord a Constituţiei cu prevederile Codului de procedură penală în materia arestării preventive a fost realizată prin OUG 109/2003, prin care se prevede că, ori de câte ori Codul de procedură penală se referă la măsura arestării preventive, termenul de instanţă se înlocuieşte cu termenul de judecător.

Art. 72 alin.2 din Constituţie, care conţine condiţia prealabilă a încuviinţării Camerei din care face parte deputatul sau senatorul în vederea luării măsurii arestării preventive, este reprodus în art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului, fără nicio altă precizare. În privinţa cererii de arestare, alin. 6 al art.172 prevede doar că aceasta se adresează preşedintelui Senatului de ministrul justiţiei, însă nu se prevede care este organul judiciar penal care este titularul cererii. În această privinţă, întrucât nu este nicio prevedere expresă, în mod logic, astfel cum se deduce din conţinutul prevederilor legale prezentate mai sus, competenţa de formulare a cererii nu poate aparţine decât titularului arestării , respectiv judecătorului competent din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aceeaşi prevedere constituţională este reluată de Legea nr. 96/2006 privind statulul deputaţilor şi senatorilor, republicată, care în art.24 alin.1 prevede că cererea de arestare a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei, fără să se prevadă  cine este titularul cererii. În absenţa unei prevederi exprese, pentru motivele expuse mai sus, competenţa aparţine, reiterăm, exclusiv judecătorului din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De aceea, fiind vorba de nulitatea absolută determinată de necompetenţa după materie, conform art. 197 alin.2 din Codul de procedură penală, cererea procurorului şef al DNA şi solicitarea ministrului justitiţei, precum şi raportul  Comisiei juridice a Senatului sunt lovite de nulitate absolută şi unicul remediu procedural îl reprezintă respingerea  cererii de încuviinţare a arestării, cu consecinţa restituirii dosarului la DNA în vederea sesizării judecătorului competent din cadrul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acesta fiind singurul în măsura să sesizeze Senatul prin intermediul ministrului justiţiei. Oricum, chiar dacă am accepta, prin absurd, că sesizarea Senatului s-ar putea realiza  de organul de urmărire penală printr-o cerere având la bază propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive, această cerere nu putea aparţine procurorului şef al DNA, care este o direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce este organizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci conducatorul acestui parchet, care este Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest lucru rezultă limpede din prevederile art. 72 alin.2 din Constituţie, reprodus atât în art. 23 alin.2  din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, cât şi în art. 172 alin.4 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/24.10.2005, care stabileste competenţa exclusivă a  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub sancţiunea nulităţii absolute conform art. 197 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Şi Hotărârea Senatului de încuviinţare a cererii de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu este lovită de nulitate absolută întrucât nu a fost îndeplinită condiţia prealabilă şi obligatorie a ascultării acestuia în şedinţa de plen a Senatului, condiţie prevazută explicit atât în art. 72 alin. 2 din Constituţie,  cât şi în art. 23 alin. 1 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi în art. 172 alin. 4 din Regulamentul Senatului. Ascultarea sa de către Comisia juridică a Senatului, care nu era obligatorie şi s-a efectuat la cererea sa, nu poate fi echivalată cu ascultarea prealabilă şi obligatorie în plenul Senatului. În condiţiile în care a fost de notorietate publică faptul că senatorul Cătălin Voicu a fost internat la spital înainte de începerea şedinţei de plen a Senatului, dezbaterea şi votarea cererii de încuviinţare a arestării sale preventive ar fi trebuit amânate având în vedere că se află într-o imposibilitate  obiectivă de a fi ascultat şi de a-şi exprima apărările. Această amânare ar fi fost justificată şi raportat la prevederile art. 24 alin. 3 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, conform cărora cererea ministrului justiţiei, însoţită de raportul Comisiei juridice, trebuia supusă spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului în termen de 5 zile de la depunerea raportului. Or, în condiţiile în care raportul Comisiei juridice a fost depus in data de 23.03.2010, termenul de 5 zile s-ar fi împlinit luni, 29.03.2010.

25/03/2010 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Justitie si injustitie, Securistii vechi si noi | 9 comentarii

Urare din suflet Comandantului Suprem de la Cotroceni

La trecutu-ţi mare, mare viitor !

Despre Traian Băsescu, tot mai rar prezent pe micile ecrane, se spune că este grav bolnav. Preşedintele neagă, încercând cu înverşunare să-l mătrăşească de la conducerea Senatului pe Mircea Geoană, posibilul său înlocuitor la conducerea statului “în caz de”. Aşadar, în prezent, bolnavul naţional (cum este numit Băsescu de presa duşmănoasă), oficial se simte bine. Dar nici cu trecutul nu stă prea rău. Recent, poetul CNSAS  Mircea Dinescu ne-a asigurat că dosarul de Securitate al lui Zeus nu se va găsi niciodată. De ce ? Dinescu a dat de înţeles că Traian Băsescu este încă ofiţer acoperit, iar dosarul său a fost pitit de Serviciul de Informaţii Externe. Ca urmare, dacă nu intervine vreo minune numită desecretizare, Băsescu “o să moară sub plapuma Securităţii”. Trecând la lucruri mai serioase, pot spune că foştii colegi din tinereţe ai preşedintelui mi-au povestit lucruri interesante despre cei trimişi să reprezinte România peste hotare înainte de 1989. Deşi s-au ferit să dea exemple, aducerile aminte ale ofiţerilor de contrainformaţii (rezervişti sau activi) sunt concludente pentru statutul celor conduc destinul nostru occidental în anul de graţie 2010.

Avizul Securităţii

“ Numirile la post în străinătate sau în funcţii care presupuneau acces la date şi informaţii secrete se făceau numai cu avizul organelor de Securitate. Acest aviz se elibera în baza unor verificări aprofundate pe linia Apărării Secretului de Stat”, spune unul dintre ofiţerii de contrinformaţii.

Imaginea de ansamblu a numirilor “la post” este completată de o afirmaţie făcută de fostul diplomat Mircea Răceanu în cartea sa Infern ‘89”. Răceanu îşi aduce aminte că, începând cu 1986, în străinătate nu erau trimise decât “cadrele Securităţii”. Foşti ofiţeri, lucrători la departamentele Protecţie Cadre, spun că asupra celor ce urmau să plece în străinătate se desfăşurau verificări aprofundate pe o perioadă  de 6 luni. “Candidatului” i se  interceptau convorbirilor telefonice, i se montau microfoane la domiciliu, era filat zi şi noapte. Pentru întregirea dosarului de la cadre, contrainformaţiile făceau legende informative sau provocări coordonate. Cu alte cuvinte, nimeni înainte de ’89 nu primea paşaport şi nu pleca la post “afară” dacă nu era verificat pe linie de Secret de Stat. I se făcea dosar la Contrainformaţii, apoi semna actul de colaborare. Imediat ce primea avizul Securităţii, dădea automat informaţii direct la post “antenei” sau  în Centrală prin curier diplomatic. Toţi curierii diplomatici, fără nicio excepţie, erau ofiţeri de Securitate. În cazul lui Traian Băsescu, supravegherea se executa de către ofiţerul de obiectiv de la NAVROM. În mod normal, ofiţerul aparţinea de Direcţia a II-a a Securităţii, condusă de generalul Emil Macri sau de UM 0195Y Contraspionaj Extern (condusă de generalul Ion Moţ). UM 0195Y Contraspionaj Extern avea prioritate în dosare. La cerere, toate serviciile secrete erau obligate să pună la dispoziţia UM 0195Y datele şi informaţiile disponibile despre personajul studiat. Surse SIE afirmă că de Traian Băsescu, la vremea aceea, pe spaţiul Vest se ocupau ofiţerii Silvian Ionescu, Adrian Isac şi Doina Moinescu.  “Antena” de la Anvers ( şeful grupei de informaţii externe cum se numeşte astăzi ) era ofiţerul DIE Marin Antonescu, nu întâmplător, şef în PD după 1989. Curier diplomatic la Anvers, era tovarăşul  Stoica, socrul unui mare deontolog al zilelor noastre. Socrul a ieşit de la pensie în perioada 2002-2003, din cadrul Direcţiei Informaţii Economice P404, dar figurează pe statele MApN. Rapoartele şi informaţiile trimise de la agenţia NAVROM, ajungeau la unul dintre sediile conspirate ale UM 0195Y de pe strada Dianei, vizavi de fostul magazin al corpului diplomatic. După o anumită perioadă, dosarele erau trecute în arhiva DIE/CIE, cu excepţia dosarelor “ilegalilor” de la UM 0101, 0102, 0103, fosta Brigadă Specială U Fantome.

Recunoştinţa preşedintelui

Supraveghetorii de la Anvers, Antonescu sau Silvian Ionescu, nu sunt singurii securişti recompensaţi de Băsescu după Revoluţie. Pericolul deconspirării adevăratului Zeus venea din arhiva UM 0195Y, trecută după Revoluţie în custodia Armatei. Mai bine zis la UM 02453/2 unitate fantomă SIE sub pulpana MApN. Ulterior, arhiva a intrat pe mâna generalului Vasile Sarcă, care a predat dosarele importante şefului şi protectorului său generalul Silviu Predoiu, proaspăt numit şef al Direcţiei Generale de Securitate Internă din SIE. Aşa a progresat Sarcă în SIE. Plimbând dosarele demnitarilor cu probleme, ca adjunct al şefului Direcţiei Secretariat, apoi din poziţia de director plin. În cadrul acestei direcţii funcţiona Arhiva SIE, cuprinzând toate dosarele secrete ale SIE de la înfiinţare. Din 2003, arhiva a trecut la Direcţia de Securitate Internă, la colegul şi amicul său Silviu Predoiu. Împărtăşindu-se împreună din misterele nepătrunse ale dosarelor, cuplul Predoiu – Sarcă şi-au pregătit posturile de conducere. După marea schimbare de la sfârşitul anului 2004, ofiţerul SIE sub acoperire, aflat candva la post la Anvers le-a fost recunoscător celor doi “păstrători” de secrete. Degeaba s-a dat de ceasul morţii Mugur Ciuvică. Încercând să tragă dosarul lui Băsescu de sub fundul generalului Predoiu, şeful GIP a rămas doar cu coperta în mână. Astfel, locatarul de la Cotroceni stă liniştit pentru că arhiva SIE a rămas impenetrabilă. Recunoştinţa băsesciană a venit repede, în noiembrie 2005, printr-o manevră de reorganizare, preşedintele i-a promovat pe cei doi la conducerea SIE. Şi aşa au rămas de atunci, în ciuda scandalurilor imense care au zguduit instituţia.

Aventurile unui ministru al Transporturilor

Anul trecut, fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a adus acuze foarte grave împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Nastasiu a afirmat răspicat că Băsescu acoperă crima organizată în România. Scandalul a explodat în presă, după ce jurnalistul Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe fratele preşedintelui de contrabandă cu armament. Nastasiu  şi Roşca aveau dreptate – lupul îşi schimbă funcţiile în stat, dar năravul ba. Ca dovadă, vă prezentăm câteva operaţiuni de trafic de arme (executate de israelieni în state supuse embargoului ONU), acoperite de ministrul Transporturilor la acea dată, eminenţa sa cenuşie Traian Băsescu.

– transportul special din 12.02.1997, când pe platforma militară Otopeni a fost încărcat cu arme un IL-76, înmatriculat în Ucraiana, operat de Acvila Air;

– transportul efectuat în 17 febuarie 1997 de aeronava AN-12, închiriată de ATS, cu trapă a companiei Balkan Air. Transportul a constat din sute de lăzi cu muniţie, care au ajuns la organizaţia UNITA;

– transportul din 20.02.1997, cu un B707 înmatriculat în Cipru cu numărul 5B-DAZ, aparţinând firmei liberiene Occidental Airlines;

– transportul din 24.02.1997, când intra la încărcat pe platforma militară aeronava  9G-JNR.

12/03/2010 Posted by | Armata, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Ministerul de Interne, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 4 comentarii

Documentele Revolutiei Romane

Jurnalistul belgian Danny Huwe a fost impuscat din interiorul Comandamentul Trupelor de Jandarmi

Reprezentantii Asociaţiei 21 Decembrie 1989, au devaluit că jurnalistul belgian Danny Huwe a fost împuşcat, pe 25 decembrie 1989, în zona Răzoare, nu de terorişti, ci de militarii Comandamentului Trupelor de Grăniceri, la comanda şefului unităţii, colonelul, pe atunci, Petre Teacă.    Documentele pretins secretizate, predate recent de Parchetul Militar, in urma protestului prin greva foamei continuat de Teodor Maries, demonstreaza sec si clar:

“(…) 4. In dimineata zilei de 25.12.1989, la ordinul generalului maior GEANTA PETRE, medicul sef al C.T.Gr. a transportat la S.M.C. cadavrul ziaristului belgian HUWE DANNY, impuscat in masivul cranio-facial de catre subofiterii din dispozitivul incintei locului de parcare al C.T.Gr.’’

(…)“Ordinul de deschidere a focului, dat de catre gl. mr. TEACA PETRE nu a fost cu nimic justificat si a avut ca urmare decesul a 5 persoane, printre care un strain (ziarist belgian) si ranirea grava a inca trei civili, printre care un copil de 15-16 ani, toti nevinovati.”

Extras din ( Copie ) document SECRET DE SERVICIU Exemplar nr.1

Nesecret, 11.01.2010 – declasificat de MI ANEXA nr.26 La nr.1001 R. inregistrat la Nr.S/S.M.730/13.03.1991

Mărieş a acuzat autorităţile pentru ca au ascuns faptul că militarii sunt vinovaţi de moartea jurnalistului, acuzandu-l direct de complicitate pe Ion Iliescu, care la 3 zile de la asasinarea jurnalistului l-a ridicat in gradul de general pe cel care a dat ordin sa fie impuscat.

“Cum să confunzi un jurnalist, care avea la vedere o cameră video, cu un terorist? Nu a fost vorba de o confuzie. Totul a fost premeditat. Colonelul Petre Teacă este cel care a dat ordin subofiţerilor de la Comandamentul Trupelor de Grăniceri să tragă din parcarea din unitate (“sectorul auto”), spre locul de unde Danny Huwe filma cu acea cameră video, pe care militarii recunosc ca au gasit-o si predat-o Ministerului Apararii. De acolo, abia cateva luni mai tarziu camera video (cu doar o caseta de 1/2 ora filmata) – desi prezenta jurnalistului era semnalata cu doua ore inainte de impuscare.

    Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 a prezentat declaraţia unui important martor de la Comandamentul Trupelor de Graniceri, a cărui identitate nu a dorit, deocamdata să o dezvăluie.

        In iulie 1990, dupa mineriada, generalul Petre Teacă a fost inlocuit de la sefia granicerilor si trimis in judetul Hunedoara, ‘să aibă grijă’ de minerii lui Iliescu din Valea Jiului – a mai aratat Maries.

07/03/2010 Posted by | Armata, Ministerul de Interne, Revolutie, Securistii vechi si noi | 2 comentarii