Un sfert de secol de minciună – ep.2

Patimile procurorilor

Marea minciună naţională numită dosarul Revoluţiei a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Între timp, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă se ascundeau sau făceau copii după dosarele grele ale Securităţii. Kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii erau tocate cu maşini speciale sau arse în curţile unităţilor MApN. Mai ales dosarele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul sovietic sau cele care priveau cârtiţele URSS din România. Totul se petrecea sub nasul lui Virgil Măgureanu, viitor şef al Serviciului Român de Informaţii. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Totul a fost ascuns sau secretizat.

Neoficial, până în 1996, microfilmele micropunctate conţinând reţele Departamentului de Informaţii Externe (Centrul de Informaţii Externe) din străinătate şi dosarele ilegalilor (ofițerii S) au fost “pierdute”. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri, instrumentau dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu abnegaţie şi devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege.

Un sfert de secol de minciună – ep.1

Misterele Revoluţiei

Au trecut 25 de ani de la Revoluţie. Mormanele de hârtii, atent “declasificate” la cererea Parchetului General au avut un singur scop – să aburească opinia publică. În 2009, generalul Dan Voinea era îndepărtat de la conducerea Parchetului Militar şi hăituit de Laura Codruța Kovesi, deși apucase să trimită în judecată o parte din criminalii Revoluţiei. Magistratul nu a fost întrebat în ce condiţii a condus anchetele şi nici cum au colaborat instituţiile de forţă cu procurorii pentru elucidarea adevărului. Unii criminali au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. Alţii sunt liberi şi astăzi. Cele mai cunoscute cazuri de ţapi ispăşitori sunt generalii octogenari Victor Atanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac.  “Misterele” Revoluţiei au ajuns pe mâna unei marionete cu nume predestinat – procurorul şef Vasilache. La capătul celălalt al sforilor, marele păpuşar de la Cotroceni, Traian Băsescu.

În mare parte, crimele au rămas cu autori necunoscuţi. Multe întrebări au rămas fără răspuns, pentru că procurorii şi revoluţionarii nu au avut acces la rapoartele secrete ale Securităţii, sereiului sau armatei. În mod curios, fostul procuror militar Voinea neagă orice amestec străin în evenimente, spunând că teroriştii străini au fost inventaţi de criminali pentru a-şi acoperi faptele. Dosarele instrumentate la cald în 1990 de unii procurori sunt ascunse și astăzi. Mai mult, de două decenii, cei care s-au aflat la cârma ţării au muşamalizat dosarele Revoluţiei, ascunzând dovezile şi intimidând martorii. Cum au procedat?