AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Povești de adormit copiii din cătănie

În urmă cu două decenii cei din generația mea (sau mai vârstnici), nu erau considerați bărbați dacă nu discutau la un pahar de bere despre fotbal sau aventuri soldățești. Așadar, ca orice ostaș în rezervă al patriei mele care se respectă, am să vă spun mai departe câteva povești cu talc de la UM 01278, denumită “Căsuța noastră”. În perioada 1986-1987, parcă prevestind sfârșitul Epocii de Aur, activul de partid înăsprise măsurile de supraveghere din jurul unităților militare. Indicativul “Vigilența” se aplica tot mai des, dispozitivul de pază al Regimentului de Protocol UM 01278 Cluj, unde cu onor serveam patria la acea dată, fiind suplimentat cu încă doi soldați de pază. O potecă tăiată printre buruieni, la 50 de metri de gardul unității, asigurată cu pază neînarmată. Era vară și, cum nimeni nu părea a pune în pericol secretele militare ale țării, cel puțin de la nivelul solului, soldații de la Vigilența stăteau tolăniți cât îi ziulica de lungă în compania unor parașute locale, bine cunoscute unităților militare clujene, fie ele ale Ministerului de Interne sau ale MApN. Nu se știe de ce, dar Adela și Cristina hotărâseră să probeze bărbăția militarilor la datorie, făcând deseori turul orașului. Cum generalul Iulian Topliceanu, șeful Armatei a IV-a își făcuse un obicei din a vizita UM 01278 Someșeni, într-o bună zi, mai precis într-o noapte de pomină, fetele au fost surprinse de un control de la garnizoana Cluj satisfăcându-i complet pe cei 33 de membri ai gărzii. Erau atât de obosite încât, am aflat din relatările băieților de la fața locului, una dintre ele “ adormise domne’ tocmai când dădeam cartușe în ea”, după cum povestea unul dintre șoșoii surprinși în plină activitate sexuală. A doua zi dimineață, tărăboi mare pe platoul unității. Miliția și conducerea unității în frunte cu căpitanul Viorel Comănici și maiorul Vădeanu, țineau ședință de partid în aer liber. După vreo oră de discuții între gradele superioare și milițieni, căpitanul Dumitrescu, șeful Divizionului, s-a întors către trupeții aliniați pe platou, cu fața congestionată de râs. Printre sughițurile șefului, cu greu am reușit să înțelegem ce rostește. Ce se întâmplase ? Obosită după o noapte de nesomn, de declarații la Miliție și de morală socialistă, Adela i-a amenințat pe politrucii MApN cum știa ea mai bine. Cu subiect și predicat : “ Dacă nu mă lăsați în pace, o aduc și pe vară-mea și vă fut tot regimentul !”

Demontarea mitului urban la români

Perioada de sclavie militarizată petrecută la Someșeni, a avut și o serie de avantaje. Militarii UM 01278 au participat în 1987 la una dintre ultimile aplicațiile cu arme întrunite din poligonul Cincu (Brașov), unde am aflat pentru prima dată despre sprijinul acordat de statul român celebrului terorist Carlos Șacalul. Chiar din gura ofițerilor de armată care răbdau cu eroism, alături de noi ploaia măruntă, imagearuncată de norii negri. Acolo, la Cincu, în colbul răscolit de obuze și gloanțe, șefii noștri nemijlociți îl asistaseră pe Șacalul pentru testarea armamentul furnizat de Securitate, înainte ca acesta să comită o parte din atentatele sale sângeroase. Și tot acolo, s-a stins definitiv (în ceea ce mă privește) mitul urban a laserului militar românesc, folosit de ai noștri pentru a opri tancurile sovietice în 1968. Pe scurt, legenda spune că în acelaşi timp cu invazia sovietică din Cehoslovacia, Armata Roșie ar fi încercat forţarea Prutului cu niscai blindate. De unde știm că intenția sovieticilor de a ne vizita cu niște tancuri după declarațiile lui Nicolae Ceaușescu din vara lui ’68 ? Din interviul acordat de Victor Atanasie Stănculescu, ridicat la gradul de general maior în timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia, care povestea (din penitenciarul Rahova) cum lucra la planurile de intervenție din interiorul Ministerului Apărării Naționale, unde a stat închis mai bine de o lună. Tentativa de invazie  ar fi luat sfârşit după ce mai multe blindate sovietice ar fi fost distruse de o armă cu LASER – o tehnologie secretă românească. Unii spun că inventatorul armei era Henry Coandă, alții vorbesc despre tatăl sonicităţii, George (Gogu) Constantinescu. Legenda născută în plin efort al propagandei ceaușiste de a recupera personalităţile și valorile culturale şi ştiinţifice autohtone după o lungă perioadă  de îndoctrinare sovietică, a intrat cu ușurință în folclorul urban, fiind dezbătută în vremurile noastre în cercuri foarte înalte, la nivel de procurori șefi. Ei bine, dacă nu strângeam cu mâinile mele cei doi kilometri de fire de ghidaj al rachetei Fagot (9M111M), utilizată în aplicații, in poligonul de la Cincu, poate că nu aș fi înțeles niciodată pe ce anume se bazează legenda laserului românesc. Fagotul, o rachetă simplă de producție sovietică (tehnologie de prin anii ’50), putea străpunge cu încărcătura sa cumulativă ( un jet puternic de cupru încins la câteva mii de grade și peste 2000 de atmosfere presiune), blindaje în grosime de 50 de centimetri de oțel, topind și incinerând instantaneu totul în interiorul unui tanc. Practic, tancul face implozie, râmânând la suprafața intact, daca nu cumva îi explodează încărcătura sau rezervoarele cu combustibil. Dacă ochitorul reușea să poziționeze pe șasiul tancului cerculețul de jos și pe turelă celălalt cerculeț, restul manevrei de tragere cu racheta era floare la ureche. Orificiul de intrare al jetului încins în metal este rotund și relativ mic în diametru, semănând practic cu cel provocat de o rază laser de mare putere. Racheta este ghidată prin fir și infraroșu, avea o autonomie de 2000 de metri, după care, dacă nu-și atingea ținta se autodistrugea. Astăzi,

De ce tac românii și bulgarii

Fagotul este doar o amintire pentru Direcția de Înzestrare a Armatei, iar aplicațiile de anvergură lipsesc cu desăvârșire. Mâna armată reorganizată, mai bine zis decimată desăvârșindu-și pregătirea în viitorul Centru de Luptă al Forțelor Terestre de la Cincu,  proiect sponsorizat cu un milion de dolari de Biroul pentru Cooperare în Domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA. De abia când am ajuns jurnalist, am aflat că România deținea și echipament militar de înaltă tehnologie și performanță, folosit tot cu voie de la marele frate de peste Prut. Este vorba despre dispozitivul de bruiaj tip SPS – 141 MW, și de drona TU 143 Reis (care era modificată în centrele de cercetare militare pentru a putea fi folosită la nevoie ca rachetă de croazieră) folosite de Forțele Aeriene Române în aplicația Tratatului de la Varșovia Granitul 1988 și mai târziu în plină revoluție. Absolvenții cursului de cercetare şi luptă radio-electronică de la Craiova, autorizați să opereze containerul SPS – 141 MW, acroșat sub aripa aeronavei MIG 21, își aduc aminte că, în decembrie 1989, un astfel de dispozitiv ajuns deasupra aeroportului Burgas a băgat în ceață apărarea antieriană bulgară, aruncându-le pe radare zeci de ținte false cu direcții diferite. La vremea aceea, bulgarii neștiind ce i-a lovit, ar fi ridicat de la sol toată flota aeriană. Statul roman a ținut manevra la secret, ordinele primate de pilotul de pe aeronava MIG 21, fiind date verbal. Și ar mai fi un motiv pentru care românii și bulgarii, la nivel înalt, păstrează tăcerea asupra evenimentelor din decembrie ’89. Piloții români reperaseră în aeroportul Sumen, în plină revoluție, avioane americane  de tip EC-130, utilizate în dezinformare și bruiere electronică a comunicațiilor de pe teritoriul României.

23/10/2013 - Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Revolutie, Securistii vechi si noi

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: