AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep. 2

Hayssam în topul contrabandiştilor internaţionali

 S-a vorbit mult despre extrădarea sirianului Omar Hayssam şi aducerea sa în puşcăriile româneşti. Confruntat cu o scurgere de informaţii secrete fără precedent din interiorul sistemului mânuit chiar de el, preşedintele Traian Băsescu a promis “marea cu sarea” în campania electorală din 2009. Mai ales aducerea teroristului sirian şi reîncarcerarea acestuia în România. Televiziunile „mogulilor răi” dezgropau dovadă după dovadă şi scrisoare după scrisoareomar-hayssam despre participarea autorităţilor române la fuga lui Hayssam. Din păcate, jurnaliştii s-au concentrat prea mult pe prezenţa teroristului în România şi prea puţin pe ce reprezenta Hayssam pentru sistem sau despre ce avea el de spus. Am spus-o nu odată şi o voi repeta de câte ori va fi nevoie: „Reformarea statului poate începe cu mărturiile sirianului Omar Hayssam!” Pentru a înţelege sistemul, este necesar să aflăm cu şi pentru cine lucra teroristul înainte de 1989, dar mai ales ce mecanisme l-au menţinut în ierarhia puterii până în 2005. Relaţiile sale din lumea politică, de afaceri şi servicii secrete. Cum şi-a construit un terorist arab imperiul românesc, Hayssam ajungând la sfârşitul anului 2004, în „Top 300 Cei mai bogaţi oameni de afaceri”, cu o avere estimată de revista Capital la 100 milioane dolari. Veţi afla cu surprindere, poate, cum un traficant a mituit, furat şi înşelat timp de 20 de ani autorităţile române, cum a făcut trafic cu ţigări şi armament cu ajutorul şi sub protecţia serviciilor secrete, îndeosebi fosta Securitate, metamorfozată în Serviciul de Informaţii Externe. Cum a ţesut reţeaua de mii de firme fantomă pentru aşazisele operaţiuni speciale. Despre traficul de influenţă şi crima organizată, dar mai ales despre modul în care ajungea teroristul să întâlnească şi să însoţească preşedinţi de stat şi înalţi demnitari români sau străini. Despre sponsorizări ilegale ale partidelor politice postdecembriste, despre alimentarea conturilor externe secrete şi despre mituirea presei, despre reţelele teroriste moştenite de la regimul ceauşist şi organizaţiile Hamas, Fraţii Musulmani sau Hezbollah, mai ieri „pretene”, astăzi, considerate duşmane la îndemnul noilor aliaţi. În lipsa teroristului, despre toate acestea, mi-am propus să vă vorbesc eu, începând cu relaţiile teroristului Hayssam cu Securitatea, cu familia senatorului Ion Vasile, Gabriel Oprea, continuând cu Mohammad Munaf şi cu ofiţerii serviciilor secrete şi diplomaţii (Nicolae Săracu) angajaţi în firmele teroristului şi terminând cu faimoşii traficanţi de armament Viktor Bout sau Mozer al Kassar, partenerii săi de afaceri cu arme aduse din spaţiul ex-sovietic. Tot ce ar trebui să aflăm din desecretizarea dosarelor SSID, marca Hayssam, din ograda DIICOT. 

N.O.

 kassarMozer Al Kassar era în 628. Prin el s-a ajuns la VB [Viktor Bout]. Cei de la DEA l-au prins şi era ancorat în poliţia spaniolă. K [Koveși] nu a permis deplasarea procurorilor în USA la audierile lui Al Kassar şi nici în Spania. Unii au vrut să plece pe banii lor acolo şi în Italia, la Torino, dar nu au mai apucat. Avea o singură obsesie: să nu îi luăm noi faţa lui Olaru, de parcă îi păsa de faţa cuiva! Atât o ducea pe ea capul şi uite unde s-a ajuns! O să întrebe cineva vreodată aceste lucruri? Şi nu asta e problema, ci aceea că orice am spune, acum nu ne mai crede nimeni.

 Sfântul Omar, îngeraş neprihănit

Imediat după ce autorităţile române, în frunte cu serviciile secrete subordonate Palatului Cotroceni, l-au scos din ţară pe teroristul numărul unu al României, sirianul Hayssam înroşea nestingherit telefoanele televiziunilor cu rating mare. Încă nu-şi primise familia înapoi – cei şapte copii cu soţia legală Adela, plus al optulea procreat cu Violeta Pârvan, jurista angajată la o firmă a grupului Manhattan. În timpul emisiunilor, Omar îndruga verzi şi uscate, vorbe aparent fără rost, dar cu dublu înţeles pentru cei ce aveau urechi să audă. Vă mai aduceţi aminte ce spunea Hayssam în direct prin telefon la emisiunea “Sinteza Zilei” de la Antena 3, din data de 31 mai 2007?

„Acum deţin destul de multe documente autentice”

„Chestiunea cu traficul de armament este o fabulaţie. Cred că cineva a visat noaptea”, spunea primul terorist al naţiunii.

„Sunt în Beirut în timp ce adevăraţii răpitori sunt în România.”

„Am date amănunţite despre fiecare dintre cei implicaţi în răpire

„În spatele acestei afaceri se ascund oameni din viaţa politică.”

Cât despre acuzele pe care le-am adus autorităţilor, serviciilor secrete şi direct sirianului la postul Realitatea TV, Omar Hayssam nega totul cu înverşunare:

„Amesteci lucruri, amesteci şi serviciile secrete şi preşedintele”.

Omar Hayssam minţea cu neruşinare că nu cunoaşte niciun ofiţer sub acoperire şi că nu are legătură cu fabricile de armament din Irak.

„Dumneata ar trebui să te interesezi de cine te-a răpit şi de ce, nu că a făcut România fabrici de armament în Irak”, replica Hayssam. Auzindu-i minciunile, ai putea spune că Omar este o victimă nevinovată a sistemului, un îngeraş neprihănit.

S-a dovedit mai târziu că totul era circ şi că în spatele vorbelor goale se ducea o negociere la sânge între autorităţile române (şantajate mediatic) şi teroristul care–şi dorea înapoi familia şi averea în schimbul tăcerii. Primele dezvăluiri au venit din partea partenerului Mohamed Munaf, speriat de condamnarea lamunaf1 moarte prin spânzurătoare rezervată de conaţionalii săi. Cheia afacerii „Răpirea din Irak” se afla la deţinutul cu numărul US91Z200175 din închisoarea Camp Crooper, un irakian cu origini turkmene, şi pe deasupra, cetăţean american (culmea, fără să fi călcat vreodată pe teritoriul SUA). Mohammad Munaf a făcut cele mai importante declaraţii în zilele de 26-27 iulie 2005, într-un spaţiu al Forţelor de Comandă 134, din cadrul Aeroportului Internaţional Bagdad, în faţa comisiei rogatorii româneşti condusă de Nastasiu şi în prezenţa unor oficiali americani. Munaf avea legătură cu România încă din anii ’80, când familia sa (care făcea afaceri de milioane de dolari cu uniforme militare şi accesorii produse de Industria Uşoară românească pentru armata lui Saddam Hussein) l-a trimis la facultate pentru a-l scăpa de front. În acea perioadă, Irak şi Iran se aflau în stare de război, numai studenţii fiind scutiţi de serviciul militar. Recent, câțiva foști colegi de facultate ai irakianului, mi-au spus că Munaf  a provocat un uriaş scandal în comunitatea arabă din Bucureşti, căsătorindu-se cu o dansatoare de la stabilimentul Securităţii – Melody Bar, cu numele de scenă Georgete. Dansatoare şi nu numai…

Revenind la mărturiile teroristului numărul doi al României, acesta a fost „descărcat” la interogatoriul româno-american, dezvăluind o parte din manevrele partenerului Omar, inclusiv operaţiunile de trafic cu armament desfăşurate pe teritoriul ţării noastre. Din data de 24 noiembrie 2004, când instituţiile statului în frunte cu DIICOT, au început percheziţiile şi arestările la firmele deţinute de sirian, Omar Hayssam începe transferul activelor pe numele familiei Munaf. Suveica teroristului cuprindea firmele Bucovina Enterprises SRL, Uno Internaţional, Iapit Divertis şi Rio Bucovina Distribution. După afacerea răpirii, autorităţile române nu numai că i-au lăsat pe cei doi terorişti să-şi cureţe toate firmele şi conturile, ba chiar i-au şi ajutat. În vreme ce Omar aflat în puşcărie, o mandata nestingherit pe soţia sa Adela să înstrăineze toată averea ilicită strânsă timp de 20 de ani, Munaf şi consoarta cesionau acţiunile deţinute la firme (transferate cu câteva luni înainte de Omar pe numele lor), unor persoane străine, de preferat arabi, care vindeau totul şi dispăreau din ţară cu banii. Totul sub ochii şi cu acceptul serviciilor secrete române, poliţiei şi procurorilor. Cât despre traficul cu armament, Munaf a descris în amănunt operaţiunile internaţionale în care era implicat îngeraşul neprihănit Omar Hayssam, fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state suspectate că sprijină terorismul, pe care până în 2005, procurorii le puteau doar bănui. Sirianul încercase în anul 2002 să vândă sute de rachete antiaeriene ruseşti regimului din Irak. Procurorii au descoperit că în acea perioadă, Omar a făcut mai multe vizite la Moscova şi în Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete arabe. Dealtfel, în presa centrală au apărut imediat după arestarea teroristului, listele cu echipamente militare disponibile pentru vânzare din Rusia şi fostele state sovietice. Tot Munaf a făcut pentru prima oară referire la un traficant de armament al cărui nume apare în toate discuţiile cu Omar, cu numele de cod „Ivanov”. Nimeni altul decât colonelul GRU (serviciul secret al armatei ruse) Ivan Grigorevici Busuioc, partener de ilegalităţi cu celebrul Shimon Naor. Dealtfel, imediat ce a fost arestat şi interogat, Ivanov şi-a adus aminte despre interesul partenerului Omar pentru tractoare, combine şi elicoptere produse în Belarus. Se cunoscuseră la începutul anilor 2000 la Bucureşti, apoi au avut numeroase întâlniri şi discuţii referitoare la tranzacţii cu echipamente militare la Moscova şi în Siria cu mai multe delegaţii din care făceau parte Nicolae Săracu, Cico Dumitrescu Mustafa Tlas. Cazul Busuioc a fost conexat dosarului 628/D/P/2005 şi a fost rezolvat prin arestarea, judecarea şi condamnarea traficantului.

Teroristul nr. US91Z200175, Mohamed Munaf a dezvăluit amănunte despre traficul cu armament desfăşurat de Omar Hayssam în România.

Marea Prăduială

Deşi scandalurile referitoare la traficul ilegal cu armament s-au ţinut lanţ după 1990, autorităţile române au făcut tot posibilul să le muşamalizeze. Mai saracugrav, viitorii aliaţi euroatlantici cu care bătusem în cuie reguli şi protocoale de neproliferare, s-au făcut că nu văd şi că nu aud de dosare grele ca “Rachete pentru Iran”, „Ţigareta II”, „Mitraliere antiaeriene de 14,8 mm de la RA Romtehnica pentru Republica Yemen”, “Operaţiunea Banat – armament pentru războiul din Iugoslavia” sau de livrările de armament făcute de vechea şi noua Securitate către Ciad, Nigeria, Irak, Republica Democrată Congo, Togo, Uganda sau alte ţări exotice din nordul Africii. Surse din cadrul serviciilor secrete afirmă chiar că în 1996, prin intermediari, au fost livrate către Hezbollah rachete tip LAR (un tip mai nou de Katiuşa) şi FROG, cu care insurgenţii arabi atacau teritoriile israeliene. Eliminarea acestor baterii de rachete ar fi stat la baza intrării în forţă a armatei israeliene în Liban, în 2006. Noii aliaţi euroatlantici s-au declarat mulţumiţi cu închiderea principalelor institute de cercetare ale Armatei şi Securităţii, în care subordonaţii generalului Mihai Chiţac lucrau de zor la producerea unor arme de distrugere în masă. La fel au procedat cu majoritatea unităților militare din Ardeal. Comuniştii de tip nou făcuseră încă un pas important către democraţie, devalizând flota României – navele cu care regimul transporta echipament militar în zonele fierbinţi ale globului. Lăcustele postdecembriste mai aveau de prăduit arsenalul învechit al Armatei, format în general din echipamente de provenienţă sovietică. Dar pentru asta trebuiau să se organizeze în reţele. Cele mai căutate echipamente pe piaţa neagră a morţii au fost şi au rămas rachetele şi sistemele radar primite de la sovietici. Prăduirea rachetelor cu rază medie de acţiune (ROT), potenţiale purtătoare de focos chimic, nuclear sau bacteriologic, fiind chiar şi astăzi secretizată de MApN şi SIE. Pe lângă acestea, au dispărut din depozitele Armatei, rachetele FROG, NEVA, VOLHOV, SA 2/3, APR 40, sistemele automatizate ALMAZ 2 şi LAZUR, ce să mai vorbim de echipamentele din Centrul de Supraveghere Aeriană de la Baloteşti, construit în subteran şi predat la cheie de sovietici la începutul anilor ‘80. Ofiţeri de securitate transformaţi peste noapte în afacerişti de succes şi arabii recrutaţi din facultăţi şi-au dat mâna cu crima organizată de peste Prut, reprezentată de ofiţerii Spetsnaz sau GRU rămaşi pe la noi cu “treburi” după Revoluţie. Şi pe treabă se puseră. Firme fantomă, spălare de bani, trafic de ţigări, armament, femei şi droguri, totul s-a desfăşurat prin mituirea şi coruperea oficialilor români.

N.O.

 1. Citiţi legea de organizare şi funcţionare a CSAT. Una din atribuţiile CSAT este aceea de a discuta şi aproba orice propunere de retragere din înzestrarea MApN a unui tip de tehnică. Şi în cazul de faţă de a exporta tehnica pe care intenţiona să o scoată de la uz. Şi asta nu o putea face Iliescu în CSAT fără concursul direct al directorului SIE, respectiv Talpeş.

2. La uzina de la Cisnădie nu se fabrica nimic pentru rachetele sol-sol despre care vorbim, aşa că nu pot lua de bună informaţia lui Toba. Despre tragerile cu rachete în poligon, e adevărat. Anume că se făceau anual în URSS. Numai că nu în Kazahstan ci acolo unde v-am mai amintit: Kapustin Yar, lângă Astrahan, pe malul mării Caspice. Şi nu cu rachetele Frog de la trupele de uscat ci doar cu cele AA (SA-2/3) din Forţele Aeriene.

 3. În caz că nu aveţi ţinere de minte, vă repet faptul că tatăl meu a înfiinţat divizioanele tehnice (de formare, asamblare) a rachetelor A.A. în România şi a fost la trageri în URSS. Dealtfel, unul din cele 6 divizioane tehnice care deservea brigada R.A.A. care apăra Bucureştiul era la Ciorogârla (de unde s-au furat armele). Cum Toba vorbeşte din auzite, vă confirm faptul că grupul tehnic, adică fluxul de asamblare a componentelor rachetelor AA era o hală, iar divizioanele tehnice erau amplasate în mijlocul unei păduri. Atât comburantul (tetraoxid de azot) din care prin ardere rezultă oxigenul necesar arderii cât şi carburantul (dimethil hidrazina) sunt toxice şi au efect extrem de coroziv. Motiv pentru care nici ruşii şi nici americanii nu-şi alimentează rachetele cu combustibil lichid decât înaintea lansării lor. Procedura este numită formarea rachetelor şi fluxul de formare reprezintă procesul organizat prin care această procedură este dusă la îndeplinire. Şi asta implică menţinerea unei temperaturi optime în hală, pentru ca cele două componente să nu devină volatile. Rachetele Frog foloseau calupuri de combustibil solid propulsor, aşa că stăteau fără probleme şi afară. Pentru ele neexistând nici grupuri tehnice, nici fluxuri de formare.

4. Sovieticii ne-au vândut şi sistemul automatizat de conducere a R.AA şi a Aviaţiei în luptă – Almaz 2. O chestie cam primitivă din punctul de vedere al aparaturii de calcul a aliniamentelor de introducere în luptă şi al gestiunii situaţiei, dar extraordinar de reuşită sub aspectul eliminării interferenţei oricărui inamic. Am executat cu aparatura LAZUR de la bordul MIG-21 interceptări automatizate. În care viteza, înălţimea, capul compas, distanţa faţă de ţintă şi alte elemente erau transmise direct pe cadranele aparatelor de bord printr-o linie de date.

 N.O.

 În 2006 Israelul a invadat Libanul pentru a neutraliza rampele mobile de rachete katiuşe (GRAD produse de sovietici şi LAR produse de români) precum şi pe cele de rachete cu rază scurtă de acţiune, printre altele şi pe cele de tip Frog care loveau localităţile evreieşti. Israelienii au venit aici la sigur, e foarte probabil ca Mossad-ul să fi identificat o livrare de rachete Frog din România către Hezbollah înainte de 1996, prin diverşi intermediari. Şi ca să se asigure, le-au luat ei pe cele care rămăseseră. Talpeş, care era la SIE, trebuie să ştie şi de una şi de cealaltă, aşa că v-a minţit.

 N.O.

 Clasificarea conform principiilor luptei armate, cred că o cunoaşteţi. Rachetele cu bătaia până în 100 km sunt asimilate artileriei. Cele cu bătaia între 150 şi 300 km sunt rachete balistice tactice. De la 300 km până la 1.000 km sunt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune. Între 1.000 km şi 3.000 km sunt rachete balistice cu rază medie. De la 3.000 până la 5.000 km sunt rachete balistice intermediare. Peste 5.500 km sunt balistice intercontinentale. De aceea am insistat cu istoricul evoluţiei rachetelor sovietice de la rază scurtă până la intercontinentale. Rachetele Frog au fost considerate de căprarii analfabeţi din Ro drept tactic-operative pe baza eşalonului pe care-l deserveau (divizie, armata de arme întrunite), nu prin prisma clasificării din ştiinţa militară. 

firme-haysam siria img2038 img2039Image1 Image2 Image3 Image4 Image5 Image6 Image7 Image8 Image9 Image10 Image11

Raportul DEA USA despre activităţile de contrabandă cu armament desfăşurate de traficanţii Bout, Kassar şi ai lor împreună cu Romarm, în beneficiul organizaţiei teroriste columbiene FARC.

US Drug Enforcement Agency

REPORT

Monzer al Kassar was sentenced on 25 February 2009 in the US District Court for Southern New York for agreeing to supply weapons to the banned terrorist organization FARC. He was convicted after a long sting operation conducted by the DEA, in which he was paid substantial sums of money to procure weapons, including sophisticated surface-to-air missiles. The weapons were to be purchased from the Romanian state arms company, Romarm, which, as far as the written records show, did not obstruct the sale. DEA Agent William Brown states in an affidavit that: al Kassar ultimately received more than $400,000 for the weapons deal, in funds represented to be FARC drug proceeds, but which in fact came from DEA undercover bank accounts al Kassar had repeated contact with his long-established arms suppliers in Bulgaria and Romania and he traveled to both countries to finalize arrangements to procure the weapons for the FARC.3 He continued by observing that the FARC allegedly wished to purchase the following items from al Kassar: 4,350 AKM assault rifles; 3,350 AKMS assault rifles; 200 RPK assault rifles; 50 Dragunov sniper rifles; 500 Makarov pistols; 2,000,000 rounds of 7.62mm x 39mm ammunition; 120 RPG grenade launchers; 1,650 PG-7V grenade rounds and 2,400 RGO-78 hand grenades.

4 These items were notionally covered by an end-user certificate issued by the Nicaraguan government and were notionally for delivery by sea to a port in Suriname.5 Substantial sums of money began to be sent by the undercover agents of the DEA to bank accounts controlled by al Kassar and it is clear from the US court documents that al Kassar, in turn, successfully negotiated with Romarm and others to add surface-to-air missiles, including SA-7, SA-16 and SA-18, to the order.6 The Brown affidavit continues:

Al Kassar told [us] that he was in Bulgaria and traveling the following day to Romania in connection with the weapons deal, he would meet with the weapons manufacturers in Romania on May 11th. …I have confirmed through airline records that al Kassar … in fact entered Romania on May 10, 2007”.7 During his journey to Romania and Bulgaria al Kassar received quotations for prices from two defence companies: Armitrans 8 (Bulgaria) and Romarm (Romania). 9 Brown makes it clear that “some of the weapons had been procured by al Kassar from Romarm, a weapons manufacturer in Bucharest, Romania”.10 According to Brown, at one point “al Kassar indicated that he was in Romania, and that the weapons manufacturer was upset because al Kassar had promised them … money for the deal”.11 The DEA undercover agent “told al Kassar that the FARC had 3.5 million Euros in Romania to provide to the weapons manufacturer. Al Kassar indicated that the Romanian arms manufacturer would not be willing to receive the cash, so something else had to be arranged. Because of the delay in payment, Al Kassar himself had paid some of his own money to the weapons manufacturer” 12 and emphasized that “he did not want to hurt his reputation with the weapons manufacturer”.13 Al Kassar also offered to provide an additional end-user certificate for the surface-to-air missiles “at a cost of 15 to 20 per cent of the total cost of the weapons listed on the certificate”. 14 Illicit brokering of SALW in Europe three 2009. 37 Presumably to mislead Romanian government officials, al Kassar used an intermediary to procure the guns and ammunition from Romarm. This was Milan Djurovich of Trawl Services Limited, a company registered in the United Kingdom, but apparently with offices in Belgrade, Serbia. Paperwork found in the possession of al Kassar indicates that Milan Djurovich also used a company named Transtrade GmbH. It is from the Transtrade fax number that al Kassar received a fax with a Trawl letterhead for a meeting on 11 May 2007 in Bucharest.15 Romanian export licence C32.7515 of 16 May 2007 issued to Romarm reports Trawl Services Ltd as the broker.16 A copy of a contract between Trawl Services and Romarm was also found in al Kassar’s possession. 17 The handwritten notes on the back of the document give an indication of the profit that al Kassar was intending to make. Djurovich planned to buy a variety of assault rifles (2,000 AKM and 2,250 AKMS), machine guns (200 RPK) and sniper rifles (50 Dragunov) from Romarm for US$ 607,000, which he would sell to Abu Munawwar (al Kassar 18) for US$ 920,000. Al Kassar would sell these weapons to the FARC for US$ 2,005,000.

 

 

23/07/2013 - Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Ministerul de Interne, Rapirea din Irak, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: