AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep.3

Dosarul 628/D/P/2005

Procurorii DIICOT au stabilit că „Reţeaua lui Omar”, cum era denumit grupul de firme coordonat de sirian, avea o vastă activitate infracţională, fiind implicată în privatizări frauduloase, împrumuturi nereturnate, spălare de bani sau returnări ilegale de TVA, toate trecute de oficialii români la secret. „Sume de bani care au fost spălate şi transferate în străinătate prin intermediul câtorva entităţi din Cipru, Insulele Virgine etc.” După 2000, contrabanda internaţională cu armament nu mai putea fi ascunsă datorită numeroaselor rapoarte ale Amnesty International sau chiar ale organismelor de specialitate Viktor-Bout-in-court-in-B-001ale Naţiunilor Unite (UNIDIR), prin care România era arătată cu degetul ca furnizor de armament pe piaţa neagră a morţii. În cele din urmă, prinşi cu mâţa-n sac, oficialii români au fost siliţi să colaboreze. Mai întâi au declasificat informaţii din arhiva Serviciului de Informaţii Externe referitoare la terorism. Cel mai bun exemplu fiind colaborarea dintre Securitate şi Carlos Şacalul, declasificată în perioada 1996-1997. Mulţi dintre foştii parteneri de trafic ilicit ai Securităţii (cu care serviciile secrete române făceau bani frumoşi din traficul cu armament, în special pe zona arabă) au fost aduşi în faţa judecătorilor. Traficanţi celebri ca Shimon Naor, Ivan Busuioc, Viktor Bout, toţi cu grade şi funcţii importante în structuri de securitate străine, au fost judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Naor a fost făcut pierdut, dar după mai bine de 10 ani francezii ni l-au dat la pachet cu tot cu secretele sale despre faptele ministrului transportului Traian Băsescu. Deocamdată, partenerul lor Omar Hayssam a fost făcut scăpat peste graniţă prin metode specifice, chiar de cei care-l aveau în custodie. De ce? Documentul de mai jos vă prezintă ceea ce procurorul Ciprian Nastasiu a „dezvăluit” doar prin vorbe în cartea „Prădarea României”. Referatul său, din data 05.03.2007, prin care cere „expertiza/competenţa în domeniul judiciar şi a relaţiilor cu autorităţile judiciare străine, a doamnei Angela Ciurea, procuror şef adjunct a DIICOT “ în dosarul 628/D/P/2005, este prima dovadă palpabilă a dosarului strict secret de importanţă deosebită „Armamentul”. Documentul certifică faptul că procurorii DIICOT aveau în lucru cel puţin la nivelul anului 2005, dosare de siguranţă naţională referitoare la sirian şi protectorii săi sus puşi. Mai exact, este vorba despre contrabanda cu armament desfăşurată de un terorist arab pe sub nasul autorităţilor române, într-o perioadă în care ţara noastră era implicată trup şi suflet în războiul antiterorist. De ce aceste dosare nu sunt rezolvate nici astăzi, dar mai ales pe cine acoperea Omar Hayssam prin minciunile debitate la TV, la ore de vârf este altă poveste. Referatul din facsimil care a fost înaintat procurorului şef DIICOT Doru Ioan Cristescu se referă în clar la Dosarul 628/D/P/2005, denumit Armamentul în care “se desfăşoară cercetări faţă de Omar Hayssam şi alte persoane sub aspectul desfăşurării infracţiunii de trafic internaţional de armament “. Este clar că se încerca cimentarea unei echipe de anchetatori DIICOT, aceiaşi care vor participa alături de agenţii Drug Enforcement Agency (DEA) SUA, trimişi în România la începutul anului 2008, la arestarea celebrului traficant de armament Viktor Bout. O acţiune de colaborare pornită cu dosarul „Armamentul”, care făcea legătura dintre traficanţii Bout, Kassar şi Hayssam. Eliminarea din magistratură a procurorilor pomeniţi mai sus, nu este întâmplătoare. De ce? Un posibil răspuns vine de la vestitul “spion” bulgar Stamen Stancev, cercetat într-un dosar de spionaj economic, care afirma într-un interviu recent că, procurorii DIICOT se apropiaseră periculos de mult de Traian Băsescu. Dacă-i aşa, să trăim bine! Acum cred că v-aţi prins cu cine făcea trafic ilegal de armament Omar Hayssam şi de ce a fost scos peste graniţă cu atâta uşurinţă, tot “la colaborare”, de această dată cu o componentă israeliană, cu care teroristul făcuse bani frumoşi în vremurile bune. Romania trafic cu arme Busuioc (document pdf)

Terorism instituţionalizat – fonduri secrete, conturi, modalităţi de plată

Arestarea traficanţilor de rang înalt Ivan Busuioc, Kassar şi Viktor Bout demonstrează dimensiunea internaţională a afacerii “Răpirea din Irak”. Dacă Munaf a dat procurorilor date concrete despre traficanţi, pot spune că informaţiile furnizate procurorilor de Omar Hayssam nu au fost decât avertismente la adresa pradarea_romanieiautorităţilor române. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă sirianul ar fi vorbit despre conturile secrete din străinătate ale exponenţilor vechii şi noii Securităţi, pe care fusese nevoit să le alimenteze din afaceri murdare, trafic şi contrabandă ? Sirianul putea să povestească despre firmele de comerţ exterior ale Securităţii, despre Vest Commerz Bank din Germania, Hanover & Trust Bank sau conturile de la Société Générale. Mai mult ca sigur că ştia şi noile reţele întinse de serviciile secrete române în paradisuri fiscale ca Liechtenstein, Luxemburg, Liban, Dubai etc. Acolo zac fondurile operative speciale externe atât de necesare ţării în caz de război sau alte calamităţi despre care vorbeşte Nastasiu în cartea sa, unele dintre acestea alimentate cu sute de milioane de dolari proveniţi din trafic de ţigări, spălări de bani, droguri, armament, privatizări frauduloase sau returnări ilegale de TVA. Fostul procuror DIICOT dă chiar şi un exemplu: banca franceză Paribas. Cu ce altceva credeţi că se ocupau Omar Hayssam şi ai săi în România? Despre două dintre aceste fonduri speciale ale serviciilor secrete ALEGRETTO şi ORHIDEEA, alimentate din contrabanda internaţională cu armament am vorbit în premieră, în vara anului 2009. Mai multe amănunte ne-ar putea da “supraveghetorul” afacerilor derulate pe spaţiul arab de sirianul Omar Hayssam, un oarecare Nicolae Săracu, al cărui nume apare când în reţeaua de firme ale teroristului, când în diplomaţie. Controversatul general Constantin Degeratu poate furniza informaţii în detaliu despre cazinoul deschis de Hayssam într-o aripă a clădirii cedate de Ambasada Coreei de Nord din capitală şi despre modul în care sirianul plătea clientela politică a puterii sau alimenta diverse conturi din activităţi de spălare de bani. Era atât de simplu ! Oamenii veneau la cazinou, jucau o noapte întreagă şi ca prin minune, câştigau sume colosale. Totul curat şi cinstit. Ce să mai vorbim de prieteniile politice, de presă, servicii secrete, poliţie şi de afaceri ale teroristului. În declaraţia lui Mohammad Munaf (cel de-al doilea terorist al ţării, dispărut şi el) sunt menţionate nume grele de politicieni, oameni de afaceri şi jurnalişti, prietenii apropiaţi ai lui Hayssam – jurnaliştii Petre Mihai Băcanu şi Marie Jeanne Ion, pesedistul Viorel Hrebenciuc, senatorul Ion Vasile, dar mai ales actualul ministru de interne „generalul de izmene” Gabriel Oprea, vicepreşedinte al filialei PSD Ilfov la acea dată, cu care sirianul avea “relaţii puternice”. Firmele teroristului erau doldora de ofiţeri şi diplomaţi din sistem: Nicolae Săracu – specialist pe zona arabă, Ristea Priboi – colonel Securitate specializat pe fosta Iugoslavie, Croitoru Ştefan, Musteaţă Vasile, Borcan Nicolae, Petrăchioiu Mihai (poliţişti), Anghel Gheorghe, Hornea Vasile – colonel SRI, Taher Fathi şi Yassin Mohammed, Pârvan Violeta Alexandra – amantă. Aceştia fiind doar o mică parte din pleiada „reţelei Hayssam” din România. În 1990, Nicolae Săracu era consilier economic în Burundi. A lucrat pentru teroristul Hayssam, apoi s-a întors tot în diplomaţie.

După arestarea teroristului Omar Hayssam, pentru infracţiuni de natură economică în 2005, ne-am lămurit cu toţii că atunci când vine vorba de colaboratorii, protejaţii şi partenerii de “afaceri” ai serviciilor secrete, justiţia cântăreşte cu altă măsură. Astfel, fiindcă nu a căzut la pace cu puterea portocalie, dintr-o dată, Hayssam a fost arestat şi judecat pentru infracţiuni mult mai grave decât cele economice – răpire şi terorism. Cam aşa stau lucrurile în mai toate cazurile sensibile declarate de siguranţă naţională. Că este vorba despre trimiterea în judecată a foştilor şefi ai SRI Radu Timofte şi Dumitru Zamfir sau de arestarea omului de afaceri sub acoperire Puiu Popoviciu şi a complicilor săi de la DGIPI, Petre Pitcovici şi Cornel Şerban, sau de cazul Cătălin Voicu, toate aceste dosare fac subiectul negocierii sau şantajului dintre infractorii cu grade şi puterea politică. De ce? Pentru că, după ce sapă prin mlaştina jafului naţional, procurorii dau de regulă peste „tovarăşu’ gradu’”. Aşa că, magistraţii, dacă nu sunt şi ei tot acoperiţi, au două posibilităţi: se supun ordinelor SRI sau pleacă din dosar.

Documentele de mai jos, extrase din din dosarul “Armamentul”, dovedesc ce anume stă de fapt în spatele arestării şi judecării lui Mustafa Tartoussi, proprietarul navei Iman T cu care procurorii spun că ar fi ieşit din ţară Omar Hayssam. Mai precis, este vorba de trafic şi contrabandă cu armament din Serbia către zona arabă, destinaţia Egipt fiind mai mult ca sigur una falsă. Culmea, nava Iman T era verificată şi avea OK-ul ofiţerilor SRI, care ştiau ce transportă. Dar cel mai interesant lucru de remarcat este faptul că Iman T naviga sub pavilion nord-coreean. Ceea ce ne aduce aminte că în septembrie 2006, Israel distrugea (în urma unui raid în nordul Siriei) o centrală nucleară construită cu tehnologie adusă din… Coreea de Nord. Cine şi mai ales cu ce o fi transportat componentele reactorului nuclear până în portul Tartous, un fel de zonă liberă a clanului Tartoussi ? O parte din documente au fost publicate în presa centrală şi inserate în primul volum Puterea din Umbră. La data aceea nu ştiam că fac parte din dosarele SSID Armamentul. Setul întreg de documente SSID din dosarul 628 au fost depuse de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională dinmoaied Senatul României, în anul 2009, apoi au apărut în presa centrală sub numele de afacerea “Egipt”. Aceste informaţii trebuie privite cu multe rezerve, având în vedere metodele de contrabandă cu armament folosite de infractori. Şi cea mai folosită metodă, inclusiv de serviciile secrete, este cea a end-userului fals. Adică destinatarul din documente care nu corespunde cu cel real. Ţări ca Mauritania, Yemen sau Nigeria figurează pe lista traficului cu armament ca falşi destinatari, echipamentele militare ajungând în realitate în Irak, Nigeria, Columbia sau Iran, în mâinile facţiunilor teroriste. Acestea sunt elementele reale care stau în spatele dosarului secretizat “Răpirea din Irak”, din care au fost disjunse dosarele “Armamentul” şi ”Fuga lui Hayssam”, “Busuioc” sau “Viktor Bout”. Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au oferit anchetatorilor români şi americani informaţii precise care au dus la destructurarea unor importante reţele de trafic internaţional cu armament provenit din stocurile româneşti, dar şi din ţările ex-sovietice. “Omar a spus că armele furnizate lui Saddam Hussein, în special între 2000 şi 2002, veneau din Transnistria, intermediate de Anatolie Josanu şi Ion Busuioc şi livrate de o companie moldovenească, Jet Line, în proprietatea lui Victor Bout, care avea un cuvânt greu de spus în reţeaua ilegală a traficului de armament. Ei cereau ca documentaţia privind utilizatorul final să fie certificată de Yemen”, povesteşte Nastasiu.

Ministerul Justiției a ajuns de râsul curcilor. Când vine vorba despre relația traficantului internațional de armament Viktor Bout cu România, Justiția, recte DIICOT au probleme cu bazele de date. Cititi aici :

Image1 Image2

Fostul procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu despre dosarul Armamentul și implicațiile acestuia :

127 128 129 130 pag101 pag102hayssam oman t contrabanda trafic armament tartussi iman t

Reclame

23/07/2013 Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Rapirea din Irak, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 2 comentarii

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep. 2

Hayssam în topul contrabandiştilor internaţionali

 S-a vorbit mult despre extrădarea sirianului Omar Hayssam şi aducerea sa în puşcăriile româneşti. Confruntat cu o scurgere de informaţii secrete fără precedent din interiorul sistemului mânuit chiar de el, preşedintele Traian Băsescu a promis “marea cu sarea” în campania electorală din 2009. Mai ales aducerea teroristului sirian şi reîncarcerarea acestuia în România. Televiziunile „mogulilor răi” dezgropau dovadă după dovadă şi scrisoare după scrisoareomar-hayssam despre participarea autorităţilor române la fuga lui Hayssam. Din păcate, jurnaliştii s-au concentrat prea mult pe prezenţa teroristului în România şi prea puţin pe ce reprezenta Hayssam pentru sistem sau despre ce avea el de spus. Am spus-o nu odată şi o voi repeta de câte ori va fi nevoie: „Reformarea statului poate începe cu mărturiile sirianului Omar Hayssam!” Pentru a înţelege sistemul, este necesar să aflăm cu şi pentru cine lucra teroristul înainte de 1989, dar mai ales ce mecanisme l-au menţinut în ierarhia puterii până în 2005. Relaţiile sale din lumea politică, de afaceri şi servicii secrete. Cum şi-a construit un terorist arab imperiul românesc, Hayssam ajungând la sfârşitul anului 2004, în „Top 300 Cei mai bogaţi oameni de afaceri”, cu o avere estimată de revista Capital la 100 milioane dolari. Veţi afla cu surprindere, poate, cum un traficant a mituit, furat şi înşelat timp de 20 de ani autorităţile române, cum a făcut trafic cu ţigări şi armament cu ajutorul şi sub protecţia serviciilor secrete, îndeosebi fosta Securitate, metamorfozată în Serviciul de Informaţii Externe. Cum a ţesut reţeaua de mii de firme fantomă pentru aşazisele operaţiuni speciale. Despre traficul de influenţă şi crima organizată, dar mai ales despre modul în care ajungea teroristul să întâlnească şi să însoţească preşedinţi de stat şi înalţi demnitari români sau străini. Despre sponsorizări ilegale ale partidelor politice postdecembriste, despre alimentarea conturilor externe secrete şi despre mituirea presei, despre reţelele teroriste moştenite de la regimul ceauşist şi organizaţiile Hamas, Fraţii Musulmani sau Hezbollah, mai ieri „pretene”, astăzi, considerate duşmane la îndemnul noilor aliaţi. În lipsa teroristului, despre toate acestea, mi-am propus să vă vorbesc eu, începând cu relaţiile teroristului Hayssam cu Securitatea, cu familia senatorului Ion Vasile, Gabriel Oprea, continuând cu Mohammad Munaf şi cu ofiţerii serviciilor secrete şi diplomaţii (Nicolae Săracu) angajaţi în firmele teroristului şi terminând cu faimoşii traficanţi de armament Viktor Bout sau Mozer al Kassar, partenerii săi de afaceri cu arme aduse din spaţiul ex-sovietic. Tot ce ar trebui să aflăm din desecretizarea dosarelor SSID, marca Hayssam, din ograda DIICOT. 

N.O.

 kassarMozer Al Kassar era în 628. Prin el s-a ajuns la VB [Viktor Bout]. Cei de la DEA l-au prins şi era ancorat în poliţia spaniolă. K [Koveși] nu a permis deplasarea procurorilor în USA la audierile lui Al Kassar şi nici în Spania. Unii au vrut să plece pe banii lor acolo şi în Italia, la Torino, dar nu au mai apucat. Avea o singură obsesie: să nu îi luăm noi faţa lui Olaru, de parcă îi păsa de faţa cuiva! Atât o ducea pe ea capul şi uite unde s-a ajuns! O să întrebe cineva vreodată aceste lucruri? Şi nu asta e problema, ci aceea că orice am spune, acum nu ne mai crede nimeni.

 Sfântul Omar, îngeraş neprihănit

Imediat după ce autorităţile române, în frunte cu serviciile secrete subordonate Palatului Cotroceni, l-au scos din ţară pe teroristul numărul unu al României, sirianul Hayssam înroşea nestingherit telefoanele televiziunilor cu rating mare. Încă nu-şi primise familia înapoi – cei şapte copii cu soţia legală Adela, plus al optulea procreat cu Violeta Pârvan, jurista angajată la o firmă a grupului Manhattan. În timpul emisiunilor, Omar îndruga verzi şi uscate, vorbe aparent fără rost, dar cu dublu înţeles pentru cei ce aveau urechi să audă. Vă mai aduceţi aminte ce spunea Hayssam în direct prin telefon la emisiunea “Sinteza Zilei” de la Antena 3, din data de 31 mai 2007?

„Acum deţin destul de multe documente autentice”

„Chestiunea cu traficul de armament este o fabulaţie. Cred că cineva a visat noaptea”, spunea primul terorist al naţiunii.

„Sunt în Beirut în timp ce adevăraţii răpitori sunt în România.”

„Am date amănunţite despre fiecare dintre cei implicaţi în răpire

„În spatele acestei afaceri se ascund oameni din viaţa politică.”

Cât despre acuzele pe care le-am adus autorităţilor, serviciilor secrete şi direct sirianului la postul Realitatea TV, Omar Hayssam nega totul cu înverşunare:

„Amesteci lucruri, amesteci şi serviciile secrete şi preşedintele”.

Omar Hayssam minţea cu neruşinare că nu cunoaşte niciun ofiţer sub acoperire şi că nu are legătură cu fabricile de armament din Irak.

„Dumneata ar trebui să te interesezi de cine te-a răpit şi de ce, nu că a făcut România fabrici de armament în Irak”, replica Hayssam. Auzindu-i minciunile, ai putea spune că Omar este o victimă nevinovată a sistemului, un îngeraş neprihănit.

S-a dovedit mai târziu că totul era circ şi că în spatele vorbelor goale se ducea o negociere la sânge între autorităţile române (şantajate mediatic) şi teroristul care–şi dorea înapoi familia şi averea în schimbul tăcerii. Primele dezvăluiri au venit din partea partenerului Mohamed Munaf, speriat de condamnarea lamunaf1 moarte prin spânzurătoare rezervată de conaţionalii săi. Cheia afacerii „Răpirea din Irak” se afla la deţinutul cu numărul US91Z200175 din închisoarea Camp Crooper, un irakian cu origini turkmene, şi pe deasupra, cetăţean american (culmea, fără să fi călcat vreodată pe teritoriul SUA). Mohammad Munaf a făcut cele mai importante declaraţii în zilele de 26-27 iulie 2005, într-un spaţiu al Forţelor de Comandă 134, din cadrul Aeroportului Internaţional Bagdad, în faţa comisiei rogatorii româneşti condusă de Nastasiu şi în prezenţa unor oficiali americani. Munaf avea legătură cu România încă din anii ’80, când familia sa (care făcea afaceri de milioane de dolari cu uniforme militare şi accesorii produse de Industria Uşoară românească pentru armata lui Saddam Hussein) l-a trimis la facultate pentru a-l scăpa de front. În acea perioadă, Irak şi Iran se aflau în stare de război, numai studenţii fiind scutiţi de serviciul militar. Recent, câțiva foști colegi de facultate ai irakianului, mi-au spus că Munaf  a provocat un uriaş scandal în comunitatea arabă din Bucureşti, căsătorindu-se cu o dansatoare de la stabilimentul Securităţii – Melody Bar, cu numele de scenă Georgete. Dansatoare şi nu numai…

Revenind la mărturiile teroristului numărul doi al României, acesta a fost „descărcat” la interogatoriul româno-american, dezvăluind o parte din manevrele partenerului Omar, inclusiv operaţiunile de trafic cu armament desfăşurate pe teritoriul ţării noastre. Din data de 24 noiembrie 2004, când instituţiile statului în frunte cu DIICOT, au început percheziţiile şi arestările la firmele deţinute de sirian, Omar Hayssam începe transferul activelor pe numele familiei Munaf. Suveica teroristului cuprindea firmele Bucovina Enterprises SRL, Uno Internaţional, Iapit Divertis şi Rio Bucovina Distribution. După afacerea răpirii, autorităţile române nu numai că i-au lăsat pe cei doi terorişti să-şi cureţe toate firmele şi conturile, ba chiar i-au şi ajutat. În vreme ce Omar aflat în puşcărie, o mandata nestingherit pe soţia sa Adela să înstrăineze toată averea ilicită strânsă timp de 20 de ani, Munaf şi consoarta cesionau acţiunile deţinute la firme (transferate cu câteva luni înainte de Omar pe numele lor), unor persoane străine, de preferat arabi, care vindeau totul şi dispăreau din ţară cu banii. Totul sub ochii şi cu acceptul serviciilor secrete române, poliţiei şi procurorilor. Cât despre traficul cu armament, Munaf a descris în amănunt operaţiunile internaţionale în care era implicat îngeraşul neprihănit Omar Hayssam, fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state suspectate că sprijină terorismul, pe care până în 2005, procurorii le puteau doar bănui. Sirianul încercase în anul 2002 să vândă sute de rachete antiaeriene ruseşti regimului din Irak. Procurorii au descoperit că în acea perioadă, Omar a făcut mai multe vizite la Moscova şi în Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete arabe. Dealtfel, în presa centrală au apărut imediat după arestarea teroristului, listele cu echipamente militare disponibile pentru vânzare din Rusia şi fostele state sovietice. Tot Munaf a făcut pentru prima oară referire la un traficant de armament al cărui nume apare în toate discuţiile cu Omar, cu numele de cod „Ivanov”. Nimeni altul decât colonelul GRU (serviciul secret al armatei ruse) Ivan Grigorevici Busuioc, partener de ilegalităţi cu celebrul Shimon Naor. Dealtfel, imediat ce a fost arestat şi interogat, Ivanov şi-a adus aminte despre interesul partenerului Omar pentru tractoare, combine şi elicoptere produse în Belarus. Se cunoscuseră la începutul anilor 2000 la Bucureşti, apoi au avut numeroase întâlniri şi discuţii referitoare la tranzacţii cu echipamente militare la Moscova şi în Siria cu mai multe delegaţii din care făceau parte Nicolae Săracu, Cico Dumitrescu Mustafa Tlas. Cazul Busuioc a fost conexat dosarului 628/D/P/2005 şi a fost rezolvat prin arestarea, judecarea şi condamnarea traficantului.

Teroristul nr. US91Z200175, Mohamed Munaf a dezvăluit amănunte despre traficul cu armament desfăşurat de Omar Hayssam în România.

Marea Prăduială

Deşi scandalurile referitoare la traficul ilegal cu armament s-au ţinut lanţ după 1990, autorităţile române au făcut tot posibilul să le muşamalizeze. Mai saracugrav, viitorii aliaţi euroatlantici cu care bătusem în cuie reguli şi protocoale de neproliferare, s-au făcut că nu văd şi că nu aud de dosare grele ca “Rachete pentru Iran”, „Ţigareta II”, „Mitraliere antiaeriene de 14,8 mm de la RA Romtehnica pentru Republica Yemen”, “Operaţiunea Banat – armament pentru războiul din Iugoslavia” sau de livrările de armament făcute de vechea şi noua Securitate către Ciad, Nigeria, Irak, Republica Democrată Congo, Togo, Uganda sau alte ţări exotice din nordul Africii. Surse din cadrul serviciilor secrete afirmă chiar că în 1996, prin intermediari, au fost livrate către Hezbollah rachete tip LAR (un tip mai nou de Katiuşa) şi FROG, cu care insurgenţii arabi atacau teritoriile israeliene. Eliminarea acestor baterii de rachete ar fi stat la baza intrării în forţă a armatei israeliene în Liban, în 2006. Noii aliaţi euroatlantici s-au declarat mulţumiţi cu închiderea principalelor institute de cercetare ale Armatei şi Securităţii, în care subordonaţii generalului Mihai Chiţac lucrau de zor la producerea unor arme de distrugere în masă. La fel au procedat cu majoritatea unităților militare din Ardeal. Comuniştii de tip nou făcuseră încă un pas important către democraţie, devalizând flota României – navele cu care regimul transporta echipament militar în zonele fierbinţi ale globului. Lăcustele postdecembriste mai aveau de prăduit arsenalul învechit al Armatei, format în general din echipamente de provenienţă sovietică. Dar pentru asta trebuiau să se organizeze în reţele. Cele mai căutate echipamente pe piaţa neagră a morţii au fost şi au rămas rachetele şi sistemele radar primite de la sovietici. Prăduirea rachetelor cu rază medie de acţiune (ROT), potenţiale purtătoare de focos chimic, nuclear sau bacteriologic, fiind chiar şi astăzi secretizată de MApN şi SIE. Pe lângă acestea, au dispărut din depozitele Armatei, rachetele FROG, NEVA, VOLHOV, SA 2/3, APR 40, sistemele automatizate ALMAZ 2 şi LAZUR, ce să mai vorbim de echipamentele din Centrul de Supraveghere Aeriană de la Baloteşti, construit în subteran şi predat la cheie de sovietici la începutul anilor ‘80. Ofiţeri de securitate transformaţi peste noapte în afacerişti de succes şi arabii recrutaţi din facultăţi şi-au dat mâna cu crima organizată de peste Prut, reprezentată de ofiţerii Spetsnaz sau GRU rămaşi pe la noi cu “treburi” după Revoluţie. Şi pe treabă se puseră. Firme fantomă, spălare de bani, trafic de ţigări, armament, femei şi droguri, totul s-a desfăşurat prin mituirea şi coruperea oficialilor români.

N.O.

 1. Citiţi legea de organizare şi funcţionare a CSAT. Una din atribuţiile CSAT este aceea de a discuta şi aproba orice propunere de retragere din înzestrarea MApN a unui tip de tehnică. Şi în cazul de faţă de a exporta tehnica pe care intenţiona să o scoată de la uz. Şi asta nu o putea face Iliescu în CSAT fără concursul direct al directorului SIE, respectiv Talpeş.

2. La uzina de la Cisnădie nu se fabrica nimic pentru rachetele sol-sol despre care vorbim, aşa că nu pot lua de bună informaţia lui Toba. Despre tragerile cu rachete în poligon, e adevărat. Anume că se făceau anual în URSS. Numai că nu în Kazahstan ci acolo unde v-am mai amintit: Kapustin Yar, lângă Astrahan, pe malul mării Caspice. Şi nu cu rachetele Frog de la trupele de uscat ci doar cu cele AA (SA-2/3) din Forţele Aeriene.

 3. În caz că nu aveţi ţinere de minte, vă repet faptul că tatăl meu a înfiinţat divizioanele tehnice (de formare, asamblare) a rachetelor A.A. în România şi a fost la trageri în URSS. Dealtfel, unul din cele 6 divizioane tehnice care deservea brigada R.A.A. care apăra Bucureştiul era la Ciorogârla (de unde s-au furat armele). Cum Toba vorbeşte din auzite, vă confirm faptul că grupul tehnic, adică fluxul de asamblare a componentelor rachetelor AA era o hală, iar divizioanele tehnice erau amplasate în mijlocul unei păduri. Atât comburantul (tetraoxid de azot) din care prin ardere rezultă oxigenul necesar arderii cât şi carburantul (dimethil hidrazina) sunt toxice şi au efect extrem de coroziv. Motiv pentru care nici ruşii şi nici americanii nu-şi alimentează rachetele cu combustibil lichid decât înaintea lansării lor. Procedura este numită formarea rachetelor şi fluxul de formare reprezintă procesul organizat prin care această procedură este dusă la îndeplinire. Şi asta implică menţinerea unei temperaturi optime în hală, pentru ca cele două componente să nu devină volatile. Rachetele Frog foloseau calupuri de combustibil solid propulsor, aşa că stăteau fără probleme şi afară. Pentru ele neexistând nici grupuri tehnice, nici fluxuri de formare.

4. Sovieticii ne-au vândut şi sistemul automatizat de conducere a R.AA şi a Aviaţiei în luptă – Almaz 2. O chestie cam primitivă din punctul de vedere al aparaturii de calcul a aliniamentelor de introducere în luptă şi al gestiunii situaţiei, dar extraordinar de reuşită sub aspectul eliminării interferenţei oricărui inamic. Am executat cu aparatura LAZUR de la bordul MIG-21 interceptări automatizate. În care viteza, înălţimea, capul compas, distanţa faţă de ţintă şi alte elemente erau transmise direct pe cadranele aparatelor de bord printr-o linie de date.

 N.O.

 În 2006 Israelul a invadat Libanul pentru a neutraliza rampele mobile de rachete katiuşe (GRAD produse de sovietici şi LAR produse de români) precum şi pe cele de rachete cu rază scurtă de acţiune, printre altele şi pe cele de tip Frog care loveau localităţile evreieşti. Israelienii au venit aici la sigur, e foarte probabil ca Mossad-ul să fi identificat o livrare de rachete Frog din România către Hezbollah înainte de 1996, prin diverşi intermediari. Şi ca să se asigure, le-au luat ei pe cele care rămăseseră. Talpeş, care era la SIE, trebuie să ştie şi de una şi de cealaltă, aşa că v-a minţit.

 N.O.

 Clasificarea conform principiilor luptei armate, cred că o cunoaşteţi. Rachetele cu bătaia până în 100 km sunt asimilate artileriei. Cele cu bătaia între 150 şi 300 km sunt rachete balistice tactice. De la 300 km până la 1.000 km sunt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune. Între 1.000 km şi 3.000 km sunt rachete balistice cu rază medie. De la 3.000 până la 5.000 km sunt rachete balistice intermediare. Peste 5.500 km sunt balistice intercontinentale. De aceea am insistat cu istoricul evoluţiei rachetelor sovietice de la rază scurtă până la intercontinentale. Rachetele Frog au fost considerate de căprarii analfabeţi din Ro drept tactic-operative pe baza eşalonului pe care-l deserveau (divizie, armata de arme întrunite), nu prin prisma clasificării din ştiinţa militară. 

firme-haysam siria img2038 img2039Image1 Image2 Image3 Image4 Image5 Image6 Image7 Image8 Image9 Image10 Image11

Raportul DEA USA despre activităţile de contrabandă cu armament desfăşurate de traficanţii Bout, Kassar şi ai lor împreună cu Romarm, în beneficiul organizaţiei teroriste columbiene FARC.

US Drug Enforcement Agency

REPORT

Monzer al Kassar was sentenced on 25 February 2009 in the US District Court for Southern New York for agreeing to supply weapons to the banned terrorist organization FARC. He was convicted after a long sting operation conducted by the DEA, in which he was paid substantial sums of money to procure weapons, including sophisticated surface-to-air missiles. The weapons were to be purchased from the Romanian state arms company, Romarm, which, as far as the written records show, did not obstruct the sale. DEA Agent William Brown states in an affidavit that: al Kassar ultimately received more than $400,000 for the weapons deal, in funds represented to be FARC drug proceeds, but which in fact came from DEA undercover bank accounts al Kassar had repeated contact with his long-established arms suppliers in Bulgaria and Romania and he traveled to both countries to finalize arrangements to procure the weapons for the FARC.3 He continued by observing that the FARC allegedly wished to purchase the following items from al Kassar: 4,350 AKM assault rifles; 3,350 AKMS assault rifles; 200 RPK assault rifles; 50 Dragunov sniper rifles; 500 Makarov pistols; 2,000,000 rounds of 7.62mm x 39mm ammunition; 120 RPG grenade launchers; 1,650 PG-7V grenade rounds and 2,400 RGO-78 hand grenades.

4 These items were notionally covered by an end-user certificate issued by the Nicaraguan government and were notionally for delivery by sea to a port in Suriname.5 Substantial sums of money began to be sent by the undercover agents of the DEA to bank accounts controlled by al Kassar and it is clear from the US court documents that al Kassar, in turn, successfully negotiated with Romarm and others to add surface-to-air missiles, including SA-7, SA-16 and SA-18, to the order.6 The Brown affidavit continues:

Al Kassar told [us] that he was in Bulgaria and traveling the following day to Romania in connection with the weapons deal, he would meet with the weapons manufacturers in Romania on May 11th. …I have confirmed through airline records that al Kassar … in fact entered Romania on May 10, 2007”.7 During his journey to Romania and Bulgaria al Kassar received quotations for prices from two defence companies: Armitrans 8 (Bulgaria) and Romarm (Romania). 9 Brown makes it clear that “some of the weapons had been procured by al Kassar from Romarm, a weapons manufacturer in Bucharest, Romania”.10 According to Brown, at one point “al Kassar indicated that he was in Romania, and that the weapons manufacturer was upset because al Kassar had promised them … money for the deal”.11 The DEA undercover agent “told al Kassar that the FARC had 3.5 million Euros in Romania to provide to the weapons manufacturer. Al Kassar indicated that the Romanian arms manufacturer would not be willing to receive the cash, so something else had to be arranged. Because of the delay in payment, Al Kassar himself had paid some of his own money to the weapons manufacturer” 12 and emphasized that “he did not want to hurt his reputation with the weapons manufacturer”.13 Al Kassar also offered to provide an additional end-user certificate for the surface-to-air missiles “at a cost of 15 to 20 per cent of the total cost of the weapons listed on the certificate”. 14 Illicit brokering of SALW in Europe three 2009. 37 Presumably to mislead Romanian government officials, al Kassar used an intermediary to procure the guns and ammunition from Romarm. This was Milan Djurovich of Trawl Services Limited, a company registered in the United Kingdom, but apparently with offices in Belgrade, Serbia. Paperwork found in the possession of al Kassar indicates that Milan Djurovich also used a company named Transtrade GmbH. It is from the Transtrade fax number that al Kassar received a fax with a Trawl letterhead for a meeting on 11 May 2007 in Bucharest.15 Romanian export licence C32.7515 of 16 May 2007 issued to Romarm reports Trawl Services Ltd as the broker.16 A copy of a contract between Trawl Services and Romarm was also found in al Kassar’s possession. 17 The handwritten notes on the back of the document give an indication of the profit that al Kassar was intending to make. Djurovich planned to buy a variety of assault rifles (2,000 AKM and 2,250 AKMS), machine guns (200 RPK) and sniper rifles (50 Dragunov) from Romarm for US$ 607,000, which he would sell to Abu Munawwar (al Kassar 18) for US$ 920,000. Al Kassar would sell these weapons to the FARC for US$ 2,005,000.

 

 

23/07/2013 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Ministerul de Interne, Rapirea din Irak, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Lasă un comentariu