Legile siguranței naționale, uitate la secret – ep. 4

Ne ascultă convorbirile telefonice, dar au uitat de legile securității naționale

Preocupați din cale-afară să bage pumnul în gura electoratului care i-a așezat la palatele Victoria și Cotroceni, Victor Ponta și Traian Băsescu au dat uitării definitiv legile securității naționale. La umbra atentatului de la Burgas, cei doi coabitaci informativi au anunțat că nu mai putem vorbi liniștiți nici de pe cartelele telefonice pre-plătite. Serviciile secrete din care cei doi fac parte cu tot neamuri, dosare, fotografii și alte înregistrări ( că altfel nu ajungeau oameni mari în stat), au reușit să-i convingă încă din vara anului trecut, să aprobe în Consiliul de Apărare al Țării interceptarea convorbirilor efectuate pe cartele pre pay. De aici și până la inițiativa legislativă a ofițerașului Sebastian Ghiță, alt apropiat al premierului-dottore, a fost numai un pas.

Și uite așa, hotărâri importante care țin de siguranța națională, inclusiv modul în care vom fi interceptați, filați și urmăriți de serviciile secrete, se iau deocamdată tot în conformitate cu  Legea nr. 51/1991. O lege ale cărei prevederi intră în contradicţie cu legislația internaţională în domeniu şi cu noua Constituţie, dar care rămâne cadrul legal de funcționare a serviciilor de informaţii şi structurilor informative SIE, SRI, structuri MAPN, ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului de Justiţie. Referitor la  noul pachet de legi ale siguranței naționale, putem spune că s-au făcut pași mici și rari. De abia în 2005 a fost făcută o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 51/1991. După ce președinția și serviciile secrete au înaintat propriul proiect, declanșând ditamai scandalul, s-a constituit o comisie parlamentară pentru elaborarea unor legi noi privind securitatea națională, care avea termen de predare 1 septembrie 2010. De fapt, nu s-a făcut nimic. Legea securităţii naţionale a fost adoptată tacit de Camera Deputatilor prin depăşirea termenului pentru dezbatere şi vot final. Senatul a respins-o definitiv în mai 2012. De atunci, nimeni nu și-a mai asumat răspunderea unor legi noi în domeniu. Nederanjați de lipsa legislației, coabitacii Ponta și Băsescu lucrează la secret, anunțând după un an, că tot ce vorbim la telefon este ascultat. Cel mai probabil, la anul, pe timpul ăsta, vom afla și noi, că duetul Ponta-Băsescu a hotărât să bage fiecărui contribuabil câte un microfon în fund. Așa, preventiv, la secret și din banii noștri.

Lege privind activitatea de informații, contrainformații și securitate 

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep.5

Efectele dosarului Răpirea din Irak

                         Cum era de aşteptat, imediat ce campania electorală de la sfârşitul anului 2009 s-a încheiat, afaceri ca “Răpirea din Irak” şi “Armamentul” (în care sunt implicate autorităţile române până la cel mai înalt nivel) au intrat într-un con de umbră. Deşi jurnalistul Sorin Roşca Stănescu a intuit bine legăturile dintre Preşedinţia României şi traficanţii de armament, dezvăluirile despre traficul ilegal cu muniţie au luat-o într-o direcţie oarecum greşită. Am toate motivele să cred că diversiunea Mircea Băsescu – mare traficant de arme, a avut darul să acopere nume grele de politicieni, afacerişti sau generali implicaţi. Şi nu vorbim aici doar despre ai noştri. Cel mai bun exemplu este Viktor Anatolievici Bout. Presa centrală s-a mulţumit doar să pomenească faptul că la acţiunea de reţinere a traficantului au participat şi ofiţeri români sub acoperire. De fapt, arestarea lui Bout cu surle şi trâmbiţe, în 2008 la Bangkok, este rezultatul interceptărilor autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi al colaborării internaţionale în dosarul complex “Armamentul”. Informaţiile oferite de teroristul american Mohammad Munaf şi de partenerii de afaceri ai lui Bout – Omar Hayssam şi Ivan Busuioc au fost cruciale, mai ales că pe măsură ce procurorii DIICOT intrau în măruntaiele tenebroaselor afaceri ale traficanţilor, Serviciul Român de Informaţii şi-a retras orice sprijin. Ba mai mult, se pare că SRI a făcut tot posibilul să bage beţe-n roate anchetatorilor. Surse din serviciile secrete afirmă că ofiţerii Departamentului Antidrog – Drug Enforcement Administration (DEA) SUA au lucrat circa o lună în birourile DIICOT (ianuarie – februarie 2008), alături de procurorii Ciprian Nastasiu, Angela Ciurea şi de o seamă de cadre ale Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Român (IGPFR). SRI a fost exclus total din operaţiunile referitoare la Viktor Bout. Motivul? Simplu, Bout şi Naor făceau contrabandă cu armament cu acceptul serviciilor secrete, folosind aeronave şi personal româneşti. SRI, ca dealtfel şi celelalte instituţii de forţă implicate, nu au informat Ministerul Public despre acţiunile contrabandiştilor, ascunzând toate operaţiunile speciale efectuate în spaţiul african şi America Latină. Ofiţerii care lucrau la dosar, îşi amintesc faptul că, în lipsa informărilor SRI şi SIE, la început, procurorii au crezut că Bout este rachet moldovean sau că s-ar fi născut în Ucraina. Nu s-au lămurit pe deplin nici astăzi. Există informaţii că pe traficant îl cheamă de fapt Bouţ, este de origine român din Maramureşul Istoric, regiunea Transcarpatia – Ucraina din satele Bouţul Mic sau Bouţul Mare. Numele Bout sau Bouț este frecvent întâlnit și în nordul României, în localitatea Rona de Sus Maramureș, de unde se trage și fostul ofițer de Securitate Gheorghe Bout, ieșit recent la pensie din cadrul D.G.I.P.I. (fost U.M. 0215) cu gradul de general.

N.O.

 …VB a fost arestat datorită interceptărilor autorizate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul de armament. Au stat cei de la DEA o lună la şefii DIICOT în birou (ian.-febr. 2008), iar Angela şi Ciprian au muncit la foc continuu 30 de zile, cu o echipă de la IGPFR şi cu DEA. Care SRI?! Am chemat noi doi ofiţeri, ca să nu fie discuţii, cum fuseseră la Busuioc. Unul din ei e la pensie acum, undeva în Argeş, iar de celălalt nu am mai auzit după încheierea operaţiunii. Departamentul de Stat a transmis mulţumiri oficiale la DIICOT pt. acţiunea cu VB, iar Kovesi şi Olaru nu au dat nici comunicat de presă…cică doar nu a auzit nimeni de Viktor Bout, cine o mai fi şi ăsta!!! Era un citat… A dat IGPFR comunicat (în Cotidianul, parcă) şi s-a ofticat K rău…

S-a scris mult despre traficantul Bout, personaj legendar al contrabandei internaţionale cu armament. În SUA s-a turnat “Lord of War”, un film de succes bazat pe povestea vieţii lui, cu Nicholas Cage în rolul principal. Totul părea ireal, o poveste hollywoodiană de succes, până când Omar Hayssam arestat pentru răpirea unor cetăţeni români în Bagdad a vorbit. Anchetatorii au aflat amănunte despre afacerile încheiate de reţeaua lui Omar cu regimul Saddam Hussein după 2000, când împreună cu alţi ofiţeri din fostele state sovietice duceau arme în Irak sau căutau să achiziţioneze mercur roşu. Echipamentele militare de contrabandă, muniţia pentru mortiere şi zeci de motoare pentru aeronavele MIG 29 se cărau prin compania aeriană moldovenească Jet Line, aparţinând lui Bout. Utilizatorul final declarat la ANCESIAC era bineînţeles unul fals – Yemen. Mii de pistoale mitralieră cu destinaţia în acte Uganda, ajungeau în realitate în Nigeria. Americanii l-au luat în vizor pe Viktor Bout în 2004 când acesta furniza armament în Liberia şi i-au pus capac de abia în aprilie 2008 la Bangkok, cu ocazia unei afaceri-capcană cu rachete sol-aer, mitraliere şi alte echipamente militare de provenienţă sovietică destinate organizaţiei teroriste FARC din Columbia. De fapt, o cursă întinsă de agenţii DEA. Bout a fost arestat în sala de conferinţe a hotelului Sofitel din capitala Tailandei, în momentul în care făcea schemele operaţiunii de trafic de armament sub ochii agenţilor acoperiţi DEA. Se pare că în momentul arestării Bout ar fi spus doar „Game Over”. Pentru reuşita arestării traficantului rus, Departamentul de Stat al Statelor Unite a transmis mulţumiri oficiale DIICOT. Cuplul Koveşi-Olaru a trecut totul sub tăcere. Presa nu a primit nici un comunicat oficial de la Ministerul Public în acea perioadă. Singurele informări au parvenit de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, instituţie care a avut oameni implicaţi direct în cercetări. Nastasiu spune că după arestarea lui Bout, americanii ne-au furnizat “o documentaţie detaliată” cu privire la activităţile traficantului cuprinzând date, nume, oameni de afaceri, firme, diplomaţi, ofiţeri şi foşti ofiţeri aparţinând unor servicii secrete. Şi pentru că gravitatea activităţilor ilegale derulate pe teritoriul României depăşea orice imaginaţie, procurorii DIICOT au sesizat de urgenţă Direcţia Generală de Informaţii a Apărării (DGIA). Ca prin farmec, în lunile ce au urmat arestării traficantului Bout, în cotidianul Evenimentul Zilei a apărut o scurgere de informaţii fără precedent, cuprinzând rapoarte ale serviciilor secrete (mai ales din interiorul Direcţiei de Informaţii Militare – DIM/J2 şi Direcţia de Contraspionaj şi Siguranţă Militară – DCSM, fostă DSM) despre ofiţerii români, americani, israelieni şi ruşi implicaţi în activităţi de spionaj, contrabandă şi crimă organizată. Serialul găzduit în paginile EVZ s-a numit Cupola. Informaţiile, în mare parte secrete, au fost puse pe tavă jurnaliștilor chiar de ofiţerii DGIPI care lucrau în dosar alături de procurorii DIICOT. Ameninţările, unele chiar cu moartea la adresa celor care au publicat aceste rapoarte, au culminat cu deplasarea la redacţia ziarul a unei delegaţii de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii ale Armatei. Serialul Cupola a fost oprit. Dar pentru a ne apropia mai mult de conţinutul dosarelor SSID, ascunse de ani buni la Parchetul General (mai ales de dosarul 628/D/P/2005), ar fi cazul să ştiţi câteva nume şi firme aflate în vizorul magistraţilor. Michael Şuşak – un apropiat al președintelui Traian Băsescu; Stamen Stancev (KGB cf. SRI sau MI6); Vadim Benyatov (posibil CIA); Vitaly Usturoi, Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova; Loratel Cipru, Victoria Bank, Victoria Invest; Oleg Voronin; Josanu Anatolie – fost KGB; Ion (Ivan) Busuioc (GRU). Firmele străine folosite în tranzacţii erau Jetline, Akral UK Ltd, Pointec Technologies. Toate aceste şi toţi aceştia având conexiuni în Cehia, Scoţia, Delaware şi Republica Moldova, o mică parte din filiera reală de contrabandă. Scoţienii (prin comisiile rogatorii DIICOT) şi Departamentul de Stat SUA au în continuare în lucru dosarul Bout. Direcţia Antimafia din Torino a informat în ianuarie 2008 autorităţile române despre folosirea în spălarea de bani din traficul cu armament a unor certificate de trezorerie false. Din păcate pentru unii şefi din cadrul Serviciului Român de Informaţii, filiera rachetelor româneşti de contrabandă depozitate în bazele militare clandestine din Ucraina (unde şef era mâna dreaptă a lui Viktor Bout) a căzut. Pentru o vreme transporturile planificate de traficanţii români pentru organizaţia FARC din Columbia, Sudan si Orientul Apropiat au fost oprite.

N.O.

Putem discuta mult despre But [Bout], pe care şi noi l-am considerat a fi racket moldovean, în realitate. Vitaly Usturoi îţi spune ceva? Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova? Loratel Cipru, Victoria Bank şi Victoria Invest, cu conexiuni în Cehia, Scoţia şi Delaware? Oleg Voronin şi Josanu Anatolie – fost KGB, bănuiesc că acum e GRU? Ion (Ivan) Busuioc (GRU), (actualmente în arest, că a cam stricat ploile lui Florinel Coldea în august 2007…) spunea că există o bază militară clandestină în Ucraina unde se aduc rachete „de la Românica” şi se planifică transporturi pt. FARQ, Sudan şi Orientul Apropiat. Nu ştiu numele. Cam asta este filiera. Scoţienii (prin comisiile noastre rogatorii) şi Departamentul de Stat au în lucru cazul, alături de nişte certificate de trezorerie false transmise de Direcţia Antimafia din Torino încă din ianuarie.

Contrabanda româno-moldoveană din dosarele DIICOT

Un capitol important din ancheta desfăşurată în dosarul 628/D/P/2005 (SSID) se referă la ofiţeri sub acoperire din Europa de Est, ţările ex-sovietice (mai ales din Republica Moldova şi Transnistria), Israel, America de Sud, Africa şi Orientul Mijlociu. După 1989, odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice, Armata Roşie a fost nevoită să îşi retragă arsenalul din mai multe ţări frăţeşti, acum independente de Moscova. Cum era firesc, armament de diverse tipuri şi muniţie au fost “pierdute” pe drum sau au rămas la faţa locului, fiind păzite superficial sau chiar deloc. Este de notorietate problema vechilor submarinelor nucleare ruseşti, unde, din lipsă de fonduri, s-a apelat chiar la monitorizare occidentală de teama scurgerilor radioactive. Spre exemplu, când Rusia a renunţat la G 825, cea mai mare bază subpământeană a războiului rece din golful Balaklava (aproximativ 300.000 metri pătraţi în muntele Tauros – Ucraina), tot echipamentul militar, submarine şi docurile plutitoare pentru reparaţii au fost mutate în portul Sevastopol, unde staţionează şi astăzi Flota Mării Negre. Navele ruseşti ce ruginesc la doi paşi de România, sunt aşa de bine păzite încât, pentru o sumă modică, turiştii de ocazie au reuşit să ajungă la bord, unde s-au fotografiat butonând panourile de comandă rachete. Mai aproape de noi, în Transnistria, depozitele de armament învechit ale Armatei a 14-a sunt o sursă aproape inepuizabilă de pistoale-mitralieră, grenade sau rachete sol-aer pentru contrabandişti. Personalul staţionat în zonă, “pacificatorii” ruşi sunt plictisiţi, prost plătiţi şi corupţi în aceiaşi măsură. Situaţia din Transnistria este surprinsă cât se poate de bine în reportajul “Găurile negre ale Europei”, de curajosul jurnalist olandez Cornelis van der Jagt, stabilit de ani buni în România. Cornelis prezintă în filmul său Transnistria, un stat fantomă condus de foşti ofiţeri KGB îmbogăţiţi din crimă organizată şi trafic cu armament, care acordă protecţie multor infractori căutaţi internaţional. Unul dintre aceştia este fostul ofiţer KGB Dimitri Soin, căutat de Interpol pentru diverse crime şi suspectat de trafic cu focoase nucleare. Astăzi, la adăpostul regimului Igor Smirnov, Soin se crede un fel de Arafat al ruşilor. Este ofiţer MGB şi profesor la Universitatea de stat Şevcenko din Tiraspol.

Ani la rând, presa centrală şi cea internaţională au prezentat pe larg încălcări ale embargoului internaţional, impus ţărilor cu potenţial terorist, cu care firmele de comerţ exterior ale Securităţii aveau relaţii de afaceri. Este vorba despre statele de pe coasta nord-africană şi din Orientul Mijlociu, cu care Nicolae Ceauşescu dezvoltase relaţii economice importante, bazate pe vânzare de armament. Totul era mascat sub aşa-zise transporturi de materiale şi utilaje către obiectivele industriale (baraje, fabrici de ciment, combinate), ridicate de firmele controlate de Securitate în ţări din lumea a treia. Un exemplu concludent este livrarea de armament de la fabricile de profil din Braşov către Irak şi Iran în anii ’80, într-un moment în care cele două ţări erau implicate într-un conflict lung şi sângeros. Metode importate de la marele frate sovietic. Iată ce declara generalul (r) Costaş Ion Grigore, fost ministru al Apărării al Republicii Moldova (monitorizat de serviciile secrete ale Armatei pentru implicarea în vânzarea unor avioane MIG-29 şi tancuri de către Romtehnica):

“Muniţie, aruncătoare de mine, aruncătoare de grenade, sisteme de rachete, Kalaşnikov, aruncătoare de grenade antitanc de tip SPD9. Asta se produce în Transnistria şi masiv se exportă în terţe ţări. Sigur că o mulţime de armament şi muniţie erau exportate sub diferite acoperiri. Mai ales cimentul. În mai mult de jumătate din transporturile de ciment erau plasate muniţie şi armament pentru zona Caucaz, zona Orientul Mijlociu şi Apropiat, în Irak, în Iran, în alte ţări unde erau conflicte. Inclusiv în Africa”.

La noi şi în Republica Moldova, tradiţia, reţelele şi end-userii falşi (moştenite de la fostul imperiu sovietic şi de la israelieni) s-au păstrat după ’90. Traficul ilegal cu armament autohton sau adus de la vecinii de peste Prut s-a “privatizat”. Numele contrabandiştilor Viktor Bout, Shimon Naor, Omar Hayssam şi firme ca Armitech sau Rosoboron Export (fosta întreprindere de stat Promexport) au fost deseori asociate serviciilor secrete române. Aşa au ajuns aeronavele BAC 1-11 Jetline (aparţinând Romaero) pe lista neagră a ONU. Făceau transporturi cu armament în Liberia, Sierra Leone, Angola şi Afganistan în solda faimosului Viktor Bout. Toată lumea a auzit de scandalurile legate de traficul ilegal de armament din şi prin România. „Ţigaretele 1,2,3” sunt numai un exemplu în acest sens. Ce să mai vorbim de scandalul livrărilor de rachete româneşti către Iran din 1994! Deşi România semnase numeroase protocoale cu ţările occidentale, închizând în mod accelerat institute de cercetare speciale sau unităţi militare (în perspectiva accederii la organismele euroatlantice), serviciile secrete burduşite cu ofiţerii Securităţii ceauşiste desfăşurau afaceri veroase în toate zonele de conflict de pe mapamond. Nu o făceau de capul lor, ci cu participarea ofiţerilor serviciilor secrete (foste sovietice) sau cu arabii, formaţi la facultăţile Secu. Recent, ex-premierul Petre Roman povestea că Mihai Caraman, primul şef SIE (prezent pe două ştate de plată în ţări diferite, unde figura ca general şi colonel în acelaşi timp) i-a atras atenţia că pe teritoriul ţării rămăseseră după Revoluţie peste 27000 de ofiţeri Spetsnaz şi GRU. Despre aceştia vorbeşte şi Ciprian Nastasiu. Unul dintre personajele sale preferate fiind Ivan Grigorevici Busuioc, fost ofiţer de intendenţă, apoi colonel GRU (serviciul secret al armatei sovietice). Ivan Grigorevici Busuioc, nume de cod “Ivanov”, nu apare întâmplător în cartea fostului procuror DIICOT. Acesta, ca mulţi alţi ofiţeri acoperiţi, lucra intens pe teritoriul României sub nasul serviciilor secrete şi cu voia lor, împreună cu traficanţi şi terorişti ca Omar Hayssam, Mohammad Munaf, beneficiind de sprijin la cel mai înalt nivel în Republica Moldova sau Rusia. Magistraţii DIICOT spun că după ’90, Busuioc şi-a deschis împreună cu doi parteneri Teo Voştinaru şi Alexandru Pop, firma CTI-Gas. Datorită relaţiilor sale sus-puse, armamentul de contrabandă (pistoale-mitralieră, rachete tip Stinger, muniţie şi piese de schimb pentru aeronave militare) tranzitau fără nici o problemă teritoriul României dinspre Republica Moldova sau Transnistria. În dosarul „628” Busuioc apare ca reprezentant al firmelor ruseşti de echipamente militare Kanaker Investment, Commerce Corp, precum şi al altor firme din Cipru, o zonă cunoscută drept centru informativ israelian şi rusesc. Împreună cu partenerul său (în firma Armitech), Ivanov livra arme rebelilor Unita din Angola. Pe teritoriul României, Busuioc a tranzitat ilegal osmiu rusesc pentru Germania şi aur pentru Elveţia. Conform filajului SRI, Busuioc derula afaceri ilegale cu armament alături de celebrul Shimon Naor încă din anul 1999 cu proiectile de 122 mm aduse din Cehia. Cei doi urmau să trimită muniţia în Etiopia, falsificând actele în care destinaţia finală era Nigeria. Firme folosite în tranzacţie: Deliza Ltd, Loratel, R.A. Arsenalul Armatei şi LR Avionics.

După cum spuneam “Răpirea din Irak” a prilejuit deschiderea dosarului numit mai târziu “Armamentul”. În dosarul 628/D/P/2005, în care sunt implicaţi cei de mai sus, sunt trecute nume importante de politicieni români, dar şi demnitari ai Republicii Moldova. În cele din urmă, sub presiunea aliaţilor, românii au cedat şi au început colaborarea cu structuri similare din alte ţări pentru arestarea traficanţilor. Busuioc a fost arestat la hotelul Mariott în Bucureşti, în 23 august 2007, sub acuzaţia de trafic şi contrabandă cu armament. Viktor Bout este umflat un an mai târziu în Tailanda. Omar Hayssam şi-a dat drumul la gură şi a început să povestească anchetatorilor despre lichidarea stocurilor de arme româneşti şi transnistrene şi despre cei mai importanţi parteneri ai săi: Anatolie Josanu, Ivan Busuioc, Shimon Naor, Viktor Bout, Mohamed Khaled Al Shakarchi, despre diplomaţi şi politicieni. A avut noroc. După un scurt popas în arestul poliţiei, sirianul a fost lăsat să fugă. În atenţia procurorilor se aflau şi alte personalităţi ca Dan Ioan Popescu,Yassin Mohammad sau Cico Dumitrescu. După cum se obişnuieşte, cei mai importanţi dintre susţinători politici ai contrabandiştilor sunt liberi, deşi figurează în aceste dosare. Ciprian Nastasiu a dat publicităţii doar o parte din reţeaua de sprijin de care au beneficiat infractorii în Republica Moldova: fostul ministru al apărării Valeriu Pasat, fostul prim-ministru Ion Sturza, dar şi actualul prim-ministru Vladimir Filat. Întâmplător sau nu, de-a lungul timpului, unii dintre ei au fost nominalizaţi de jurnalistul Mihai Conţiu (Moldova Suverană), fost cadru asociat în solda SIE în Ungaria şi pe teritoriul Republicii Moldova. Cel puţin în cazul actualului premier moldovean, Conţiu a afirmat în numeroase articole (aducând dovezi în acest sens) că Filat este în slujba Serviciului Român de Informaţii, fiind un apropiat al generalul Gheorghe Atudoroaie (ofiţer de Securitate implicat în evenimentele Revoluţiei).

United States Attorney

Southern District of New York              

FOR IMMEDIATE RELEASE CONTACT: U.S. ATTORNEY’S OFFICE

March 6, 2008 YUSILL SCRIBNER,

REBEKAH CARMICHAEL

PUBLIC INFORMATION OFFICE

(212) 637-2600

DEA

GARRISON COURTNEY

OFFICE OF PUBLIC AFFAIRS

(202) 307-7977

 

INTERNATIONAL ARMS DEALER CHARGED IN U.S. WITH

CONSPIRACY TO PROVIDE SURFACE-TO-AIR MISSILES AND

OTHER WEAPONS TO A FOREIGN TERRORIST ORGANIZATION

MICHAEL J. GARCIA, the United States Attorney for the

Southern District of New York, and MICHELE M. LEONHART, the

Acting Administrator of the United States Drug Enforcement

Administration („DEA”), announced today the unsealing of charges against VIKTOR BOUT, a/k/a „Boris,” a/k/a „Victor Anatoliyevich Bout,” a/k/a „Victor But,” a/k/a „Viktor Budd,” a/k/a „Viktor Butt,” a/k/a „Viktor Bulakin,” a/k/a „Vadim Markovich Aminov,” an international arms dealer, and his associate ANDREW SMULIAN for conspiring to sell millions of dollars worth of weapons to the Fuerzas Armadas Revolucionarias de Colombia (the „FARC”) – a designated foreign terrorist organization based in Colombia. BOUT was arrested yesterday by Thai authorities in Bangkok. According to the Complaint unsealed today in Manhattan federal court:

Between November 2007 and February 2008, BOUT and SMULIAN agreed to sell to the FARC millions of dollars worth of weapons –- including surface-to-air missile systems („SAMs”) and armor piercing rocket launchers. During a series of recorded telephone calls and emails, BOUT and SMULIAN agreed to sell the weapons to two confidential sources working with the DEA (the „CSs”), who held themselves out as FARC representatives acquiring these weapons for the FARC for use in Colombia. In addition, during a series of consensually recorded meetings in Romania, SMULIAN advised the CSs, among other things, -2- that: (1) BOUT had 100 SAMs available immediately; (2) BOUT could also provide helicopters and armor piercing rocket launchers; (3) BOUT could arrange to have a flight crew airdrop the weapons into Colombian territory using combat parachutes; and (4) BOUT and SMULIAN would charge the CSs $5 million to transport the weapons. During one of the meetings with the CSs, SMULIAN provided one of the CSs with a digital memory stick that contained an article about BOUT, and documents containing photographs and specifications for the SAMs and armor Piercing rocket launchers that SMULIAN had previously said BOUT could provide. In between his meetings with the CSs, SMULIAN spoke to BOUT over a cellphone provided to him by one of the CSs at the direction of the DEA. These conversations between SMULIAN and BOUT were legally intercepted by foreign authorities. During one of these conversations, BOUT and SMULIAN discussed the $5 million delivery fee for the weapons. BOUT also told SMULIAN, in coded language, that the weapons requested by the CSs were ready to be delivered. Subsequent to these phone calls with SMULIAN, BOUT engaged in multiple recorded phone calls with one of the CSs during which they arranged the March 6, 2008 meeting in Bangkok. BOUT and SMULIAN are charged with conspiracy to provide material support or resources to a designated foreign terrorist organization. If convicted, the defendants each face a maximum sentence of 15 years’ imprisonment. The U.S. plans to pursue the extradition of BOUT from Thailand. The arrest of BOUT yesterday was the result of close cooperation between the Royal Thai Police and the DEA. Also cooperating in this international enforcement operation were the Romanian Border Police, the Romanian Prosecutor’s Office Attached to the High Court of Cassation and Justice, the Korps Politie Curacao of the Netherlands Antilles, and the Danish National Police Security Services. Mr. GARCIA praised the investigative work of the DEA and thanked the Royal Thai Police for their assistance. Mr. GARCIA also thanked the Romanian Border Police, the Romanian Prosecutor’s Office Attached to the High Court of Cassation and Justice, the Korps Politie Curacao of the Netherlands Antilles, and the Danish National Police Security Services, for their cooperation, and thanked the U.S. Department of Justice Office of International Affairs.

-3- „Viktor Bout and Andrew Smulian agreed to arm terrorists with high-powered weapons that have fueled some of the most violent conflicts in recent memory,” said U.S. Attorney MICHAEL J. GARCIA. „Today, they face charges in the United States for agreeing to provide weapons to a terrorist organization that has threatened, and continues to threaten, American interests.”

„DEA and our partners now have this terrorist supporter in custody where he can no longer ply his deadly trade,” said DEA Acting Administrator MICHELE M. LEONHART. „This arms trafficker was poised to arm a narco-terrorist organization, but he now faces justice in the United States.”

Assistant United States Attorneys ANJAN SAHNI and BRENDAN R. McGUIRE are in charge of the prosecutions. The charges contained in the Complaint are merely accusations and the defendants are presumed innocent unless and until proven guilty.

08-058 ###

Rețeaua româno-ex-sovietică

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep. 4

“ Arestarea lui Bout de ieri a fost rezultatul strânsei colaborări între Poliţia Regală Tailandeză şi DEA. Deasemenea, au mai colaborat în această operaţiune de punere în executare internaţională Poliţia Română de Frontieră, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Corpul de Poliţie Curacao din Antilele Olandeze şi Serviciile Secrete ale Poliţiei Naţionale Daneze” 

6 martie 2008

DEA

GARRISON COURTNEY

Biroul de Relaţii cu Publicul

Lorzii Războiului

Puțini sunt cei care știu că în luna aprilie 2011, Parchetul General sirian a făcut primii pași în returnarea lui Omar Hayssam, în dosarul Volvo apărând o scrisoare oficială care certifică încarcerarea lui Hayssam pe o perioadă de 4 ani în Siria, pentru „ colaborare cu Israel”. Despre informațiile oferite de Omar Hayssam serviciilor secrete israeliene am scris pe larg în primul volum al cărții Puterea din Umbră.  Deocamdată să ne aducem aminte că, alături de Jeni Mantescu, Ion Menciu sau ofiţerul GRU Ion Busuioc, Shimon Naor a fost judecat şi condamnat definitiv într-un dosar privind derularea unor operaţiuni de export de arme şi muniţii către ţări supuse embargoului internaţional. Cum decolau aeronavele lui Naor în perioada noiembrie 1998 – august 1999, burduşite cu armament de contrabandă de pe Baza Militară 90? Cu avizul ministrului Transporturilor de la acea dată, onorabilul Traian Băsescu. Ca şi în cazul celebrului Omar Hayssam, amintirile traficantului Naor ar produce un cutremur de proporţii în serviciile secrete româneşti, dar şi în interiorul camarilei băsesciene. Reanchetarea traficantului ar redeschide Cutia Pandorei pentru mulţi puşcăriabili, profitori de pe urma comerţului ilegal cu armament, unii dintre aceştia, aflaţi astăzi în funcţii înalte ale statul român. Vă dăm numai un exemplu. Numele Shimon Naor apare şi în procesul „Ţigareta II”, desfăşurat la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. În acest dosar, există o declaraţie a colonelului SPP Gheorghe Truţulescu, trecută în mod inexplicabil sub tăcere de presa centrală. Truţulescu afirma acolo, că “vămuirea pentru avionul IL-76 a fost rezolvată de un anume Teodorescu”. Şi tot Truţulescu spunea mai departe că A. Teodorescu ar fi fost ofiţer sub acoperire al unui serviciu de informaţii româneşti, plantat în Direcţia Generală a Vămilor (DGV), pe care îl cunoaşte dinainte de 1989, când lucra în “contrainformaţii”. Motiv pentru care, avocaţii celorlalţi inculpaţi au cerut audierea lui A. Teodorescu în calitate de martor. Unul din argumentele invocate de aceştia fiind că securistul Teodorescu ar fi răspuns personal şi de efectuarea formalităţilor vamale din data de 09.07.1997 pentru cursa ITT nr. 7707 a companiei Intertrans Air din Bulgaria, făcută cu avionul AN-12 înmatriculat LZ-ITA. Avionul, fiind declarat transport special al Serviciului de Informaţii Externe, a primit număr de programare militară tip transport special-cargo şi a fost parcat pe platforma militară a Bazei Aeriene Otopeni. În acte, marfa încărcată apărea drept: filtre de apă, corturi, paturi şi aparatură destinată ambasadei României din Japonia. În realitate, fiind vorba de arme româneşti pentru rebelii Unita din Angola, intermediate de israelieni prin faimosul contrabandist Shimon Naor, cu colaborarea SIE, la fel ca şi în „Ţigareta II”. Vedeţi cum se leagă lucrurile? La vremea aceea, speriat, A. Teodorescu a făcut câteva vizite fostului director al Aeroportului Otopeni Gabriel Tara, sugerându-i să secretizeze anumite documente compromiţătoare. Când a fost obligat să depună mărturie în faţa instanţei, Teodorescu n-a vrut să spună absolut nimic despre afacerile SIE cu armament, iar Truţulescu a fost forţat să-şi retragă declaraţia. Despre A. Teodorescu, istoricul Marius Oprea spunea că în perioada mai-iunie 1998 0„îşi luase tainul de la SIE de pe urma aranjamentului din Vamă a avionului IL-76”, ar fi solicitat firmei imobiliare „ACTIV CONSULTING” oferte pentru cumpărarea a două vile centrale în valoare de 150.000, respectiv 120.000 dolari, a două terenuri în zona Cernica (5000 m.p.) şi Băneasa (500 m.p.), “în vederea ridicării unor construcţii”. Mai târziu, Teodorescu devenind proprietarul unor vile şi apartamente cu suprafeţe însumate de peste 800 de metri pătraţi. Profitabil traficul internaţional cu armament, nu-i aşa? Şi ilegal în acelaşi timp. Fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu a afirmat răspicat că Băsescu acoperă crima organizată în România. Scandalul a explodat în presă, după ce jurnalistul Sorin Roşca Stănescu l-a acuzat pe fratele preşedintelui, Mircea, de contrabandă cu armament. Nastasiu şi Roşca aveau dreptate – lupul îşi schimbă funcţiile în stat, dar năravul ba. Iată numai câteva operaţiuni de trafic de arme (executate de israelieni în state supuse embargoului ONU), derulate cu ştiinţa ministrului Transporturilor de la acea dată:

– transportul special din 12.02.1997, când pe platforma militară Otopeni a fost încărcat cu arme un IL-76, înmatriculat în Ucraina, operat de Acvila Air;

– transportul efectuat în 17.02.1997 de aeronava AN-12, închiriată de ATS, cu trapă a companiei Balkan Air. Transportul a constat din sute de lăzi cu muniţie, care au ajuns la organizaţia UNITA;

– transportul din 20.02.1997, cu un B707 înmatriculat în Cipru cu numărul 5B-DAZ, aparţinând firmei liberiene Occidental Airlines;

– transportul din 24.02.1997, când intra la încărcat pe platforma militară aeronava 9G-JNR.

N.O.

 Cel mai dezastruos pentru Traian Băsescu este faptul că în calitate de ministru al Transporturilor, în cadrul anchetei administrative din cazul „Ţigareta 2”, a falsificat documente oficiale pentru ca din contrabanda cu arme să se ajungă la un trafic de ţigări, acoperindu-i astfel pe adevăraţii făptuitori, printre care şi pe cel care se află în spatele firmei de brokeraj aeronautic Quick Aero Services. Motivul fiind acela că era interesat ca traficul cu arme să continue. (vezi facsimilul ataşat care demonstrează că după ce valurile generate de „Ţigareta 2” s-au estompat, traficul cu arme a fost reluat, cu aceiaşi protagonişti). Creierul afacerii fiind cel care avea drept de semnătură pentru a face plăţile, adică Shimon Naor. Toate ordinele de plată emise de Q.A.S. sunt pe numele Simon Herscovici sau Naor. Deschideţi albumul la „Ţigareta 2” şi veţi găsi facsimile cu ordine de plată ale QAS:

https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/autogallery/autogallery.php

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarilla sa din parchete sau servicii secrete

 Vă prezentăm în continuare, un fragment din documentația complexă referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut,  a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată  motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Viktor Bout est né à Douchanbé au Tadjikistan, paraît-il (dans une interview il avait lui-même affirmé que c’est à Ashgabat, Turkmenistan…).

Formé au GRU, le renseignement militaire soviétique, l’homme a installé sa première compagnie aérienne au Kazakhstan, puis d’autres en Moldavie (Aerocom et Jet Line, notamment installées à Chisinau) et en Europe (à Ostende, mais ça vous le savez déjà). Ce n’est pas à négliger dans son cursus : à Ribnita (ou est installée la „Moldova Steel Works” qui rapporte 60% du budget du pays !) et Tiraspol, en Moldavie, ont été installés les deux plus grands arsenaux de l’ex-URSS, avec le dépôt de Colbasna, qui occupe pas moins de 132 hectares dans le pays. Il y en a pour 56 000 tonnes au total ! Dans cet amoncellement d’armes en tout genres, Bout avait de quoi puiser pour alimenter des guerres pendant des années. Il ne s’en est pas privé, comme d’autres ne se sont pas privés de le faire en Albanie, autre pays transformé entièrement en dépôt de munitions, dictature paranoïaque oblige.La guerre froide et la crainte d’une invasion américaine terrestre ont fabriqué ces amoncellements incroyables d’armes légères qui ont fini par ruiner l’économie soviétique toute entière (et ses satellites). Pour évacuer dans le reste du monde, il fallait des moyens discrets : les trains étant contrôlés aux frontières et les containers sur les quais (bien que les exportations par bateau aient été florissantes), il restait les vols nocturnes, avec des avions démunis de tout marquage ou en arborant de faux. C’est là où va exceller pendant plusieurs décennies Viktor Bout. L’homme qui a transporté la poudre à canon par quadriréacteurs (voir cet épisode) va se faire un malin plaisir de vider (en partie seulement) les dépôts faramineux des soviétiques et de la Guerre Froide.

Les armes, les pilotes et les avions, et cela, c’est un officier de gendarmerie assez visionnaire et très pédagogue, Jean-Charles Antoine, qui l’a très bien décrit dans son rapport du 24 octobre 2009, intitulé „Le trafic d’armes légères à partir de l’Europe centrale et orientale et des Balkans”. Un texte clair, résumant la situation de manière limpide. Tout d’abord en chiffrant l’amoncellement d’armes dans la région : „Les arsenaux militaires de Ribnita et de Tiraspol en Moldavie comptaient environ 56 millions de tonnes d’armes légères et de petit calibre, laissées sur place par les troupes de la 14eme armée russe du général Lebed lors de son départ. Ces armes sont alors devenues une source d’approvisionnement pour tous les trafiquants du monde alors que la corruption était déjà la base de la vie économique moldave”. La Moldavie, donc, comme requin, et son remora la Transnitrie et d’autres pays accolés : „Dans la continuité de cet arc balkanique, en pleine sphère d’influence russe, l’Ukraine et la Biélorussie ont vu quant à elles leurs économies s’effondrer. L’Ukraine, qui possédait aussi de nombreuses usines de fabrication d’armement léger, a servi de plaque tournante pour l’approvisionnement des filières. Des dizaines de tonnes d’AK-47 (les fusils d’assaut kalachnikov) ou d’armes de poing ont été sorties des usines nationales ou des arsenaux militaires délaissés. Peu regardants et nettement moins onéreux que leurs concurrents, de nombreux pilotes d’avions ukrainiens et biélorusses au chômage ont offert leurs services sur le marché informel du trafic d’armement.”Des armes et des aviateurs, à disposition, sans oublier les avions militaires de transport russes, ukrainiens, biélorusses ou moldaves, désormais au chômage technique. Tous reconvertis dans le civil… avec leurs pilotes. Une véritable mine, dans tous les domaines… pour notre ami Viktor. Une mine véritable, toute prête à servir à une économie souterraine. Le déclencheur sera l’exploitation des stocks colossaux de l’Albanie, ou la folie paranoïaque du dirigeant avait rempli le pays de poudre et de munitions. Ici, nous le savons bien, ayant consacré un bon nombre d’articles à la saga de la famille Diveroli, responsable de la dissémination de ces stocks. Le père du jeune homme vendeur d’armes, ainsi que l’oncle de ce dernier n’ont, rappelons-le, jamais été inquiétés par la justice américaine et proposent toujours en ligne la vente d’armements les plus divers. „Une seconde étape est apparue au moment des événements d’Albanie en 1997 durant lesquels les arsenaux nationaux ont été littéralement pillés. Les armes et munitions ont été récupérées par les groupes criminels albanais, et une partie a servi à armer la rébellion albanophone au Kosovo. Ces centaines de milliers d’armes ont aussi contribué à renforcer l’assise territoriale d’une nouvelle économie parallèle fondée sur le trafic de drogue en provenance de l’Asie centrale à destination de l’Europe occidentale après avoir transité par la Turquie – selon un même schéma que les filières d’immigration clandestine” note justement Jean-Charles Antoine. Question armement, à 14 kilomètres à peine de la capitale albanaise, un dépôt colossal : celui de Gerdec ; près de la piste deRinas, citée par notre gendarme ou le port de Durrës („Dès le début des années 1990, les trafiquants ont utilisé les autoroutes Zagreb-Belgrade, le train Zagreb-Paris et, plus tard, les ports de Vlora et Durrës en Albanie, ou celui de Bar au Monténégro, pour acheminer les armes par bateau rapide vers les côtes italiennes. Les groupes criminels de la Sacra Corona dans les Pouilles ou de la ‘Ndrangheta en Calabre les récupéraient ensuite pour les revendre aux organisations du grand banditisme européen ou pour mener leurs propres activités criminelles”). Gerdec, le dépôt qui se volatilisera dans d’obscures conditions le 15 mars 2008, dans une explosion titanesque. Selon l’ex-ministre de la Defense démissionnaire, Fatmir Mediu ; l’Albanie, après Guerec l’Albanie disposaerait toujours de 100 000 tonnes de munitions diverses : la folie stalinienne d’Enver Hoxhaqui va durer de 1946 à 1985 (et même jusqu’à la chute du communisme) n’avait pas de limites. Bizarrement, le 3 juillet de la même année un autre dépôt en Bulgarie sautait également, à Chelopechene, à 10 km de la capitale Sofia. Ce jour-là, 1 494 tonnes de munitions exploseront. Là encore, l’origine de l’explosion était douteuse. On y parlait de projets immobiliers.

Le montage du trafic décrit est bien celui derrière lequel se cache Viktor Bout  : „Des trafiquants ont été contactés par des chefs d’État, des chefs rebelles ou des seigneurs de guerre locaux pour mettre en place un trafic en recrutant tous les intermédiaires et en bâtissant le montage financier via des paradis fiscaux. L’opération passe par la corruption d’un responsable sous-payé d’un arsenal national dans un pays de l’Europe centrale et orientale ou des Balkans, puis par le recrutement de trafiquants appartenant à la mafia turque ou italienne ou à des groupes bulgares officiant sur les marges de l’Union européenne. Les armes légères ou de petit calibre et les munitions sont mises en caisses et conduites vers des ports ou des aéroports où des douaniers sont achetés pour ne procéder à aucun contrôle. Grâce à l’utilisation illégale de tampons officiels, les armes arrivent ensuite dans des zones de transit où elles sont récupérées et acheminées à destination des zones réelles d’utilisation, par avion ou par camion”, explique notre talentueux pandore. Le gendarme a bien tout compris ! Mieux encore : il désigne nommément le nœud du problème : le terminal de Sharjah, dont je vous avais déjà pointé l’importance : cette zone où le droit est inexistant, protégé par l’émir du crû, est bien la plaque tournante du trafic mondial. Et personne ne s’en offusque, personne ne le dénonce : trop de pays en profitent !

Sharjah, plaque tournante du trafic d’armes, selon notre pandore. „Le trafic mondial d’armes légères et de petit calibre en provenance des zones de conflits ou de l’Europe centrale, orientale et balkanique s’est développé grâce à la libéralisation des moyens de transport internationaux. La multiplication des compagnies aériennes a permis de faciliter l’existence de « refuges protecteurs » dans des hubs aéroportuaires peu regardants sur les règles du droit international. Ainsi, le hub de Sharjah aux Émirats arabes unis a longtemps servi à Viktor Bout pour abriter ses trafics sous plusieurs noms d’emprunt et plusieurs passeports de différentes nationalités. Louant et sous-louant des aéronefs, il créait des compagnies aériennes pour des durées limitées, ce qui lui permettait de conserver en permanence un temps d’avance sur les autorités policières et les services de sécurité. C’est un dispositif concerté de surveillance et de renseignement qui a permis d’interpeller Viktor Bout en Thaïlande en 2006 alors qu’il préparait une transaction au profit des FARC. Néanmoins, lorsqu’un trafiquant d’armes est interpellé, le marché est immédiatement récupéré par un remplaçant, tant la demande est importante et l’offre abondante”.Le seul moment où notre zélé gendarme se trompe, c’est dans son interprétation de l’arrestation de Viktor Bout, où seule l’Amérique a compté, la Thaïlande se chargeant uniquement de négocier avec elle d’autres tarifs préférentiels d’armes en échange de l’arrestation du trafiquant. On ne peut parler de véritable „collaboration” : elle y a bien été forcée. En revanche, le successeur et ancien collaborateur de Bout sur des trafics bulgares a en effet bien vite repris la main une fois „le maître de guerre” arrêté. Pour ce qui est de la Transnitrie, c’est clair au moins. Pour ce pays si… spécial, disons. Vestige du monde soviétique, figé depuis l’après guerre, une véritable erreur de l’espace-temps. Un pays à part, en tout, même son ciel est différent ! „L’espace aérien deTransnistrie n’est pas surveillé en effet, personne ne veut savoir ce que sont ces avions, dans ce sens, et combien de fois ils passent. Les fonctionnaires moldaves affirment que des avions de contrebande volent à basse altitude dans l’espace aérien de la Transnistrie, de sorte qu’ils ne peuvent pas être détectés par le radar”.Ça c’est la version officielle. De radars, il n’y en a pas, où ils ne fonctionnent que lorsqu’on a décidé de les allumer. C’est à dire rarement. „Officiellement, aucun vol ne peut être fait vers Tiraspol. L’agent du MGB Dmitri Soin déclare, en effet détendu : „Cette piste n’a pas été utilisée depuis cinq ans”. Or cela a été contredit par les informations que nous avons recueillies sur le terrain et par tous les preuves que nous avons reçu. Quand on regarde de loin, l’aéroport de Tiraspol semble être abandonné. Mais quand vous passez près d’un hangar, vous pouvez voir des gens commencer à être en mouvement et vous pouvez constater une disposition très bien organisée, militaire. En outre, personne n’a accès au hangar dix”. „J’ai entendu dire qu’ils ont cessé la modernisation de l’aéroport à cause de quelques malentendus financiers qu’ils ont eus avec l’Ukraine, en ce qui concerne la surveillance de l’espace aérien”, a déclaré le commissaire Prudnikov. Il a confirmé que certains vols avaient lieu de temps en temps. La même chose est confirmée par Leahu, qui a comme sources d’information le radar et de l’information „sur le terrain”. En Transnitrie, pays dirigé par un ancien membre du KGB devenu président. Et ancien directeur de la principale usine d’armement du pays, Elektromash, censée être une entreprise électrique ou de fabrication de pompes ! L’homme qui dirige également la distribution d’essence dans le pays sous le nom de Sheriff, mais aussi les casinos ou les supermarchés ! Bref, une belle dictature post-stalinienne, avec des gens très dangereux comme Soin à la tête du pays. Comme entreprises d’armements,là-bas, on n’à que l’embarras du choix : on trouve Metallorukav, Litmash Kirov, Electroaparataj, Electromash,Zavod Metalo – izdeli, et Moldavizolit à Tiraspol, Pribor Factory (Saliut, d’ex-URSS), Vehicle Construction Unit, Avtoremontni et Moldavcabel à Bender, ainsi que la Mechanical Factory à Dubasari, Pumps factory et MMZ Metallurgic Factory à Rabnita et Selihoztehnica Camenca (à Camenca). De quoi fabriquer chaque jour un arsenal complet ! Dimitri Soin, chef de la milice locale jouant au ministre de l’armement dans le pays et prenant en charge les transferts, d’une main, du dépôt géant de Colbasna. Tout en s’occupant de l’autre main (plutôt ferme) de la jeunesse  : „avec la création de son mouvement de jeunesse, la Transnistrie veut prendre une assurance contre une éventuelle « révolution orange ». C’est ainsi qu’au début de 2005, ce mouvement de jeunesse est créé par des forces radicales transnistriennes. L’un des organisateurs est Dimitri Soin, un officier du ministère de la sécurité d’Etat de Transnistrie”. Le gag sinistre cette fois étant la découverte fortuite de rencontres et de liens entre Soin et Jean-Michel Fauve, d’EDF, grand représentant du lobby nucléaire et envoyé de… Dominique Strauss Khan, lors d’un entretien le 21 octobre 2005 entre Dimitri Soin et des représentants de „l’Association Réalités et Relations Internationales (ARRI)”, structure censée rassembler „des diplomates et des experts en relations internationales”. Réunion où le logo de ПРОРЫВ, PRORIV ou „Breakthrough” le mouvement de jeunesse fascisant de Soin était abondamment présenté sans que cela n’émeuve personne, visiblement. Que cherchait-on à a faire avec cet individu ? Que venait donc faire Fauve là-dedans ? Que vient y faire indirectement Strauss-Kahn ? „Le dirigeant d’EDF saisit immédiatement l’intérêt qu’il peut trouver à s’attacher les services de Dominique Strauss-Kahn Fauve a pu constater que l’ancien ministre est l’un des rares à l’époque à penser que les entreprises publiques françaises doivent conquérir des positions à l’étranger, contre l’avis de la direction du Trésor à Bercy et les tenants d’un secteur public exclusivement tourné vers des intérêts nationaux. Dans l’esprit de Jean-Michel Fauve, l’ancien ministre n’est pas seulement un excellent conseiller stratégique, il sera aussi un avocat solide et légitime pour vaincre les réticences des autorités de tutelle de l’État français”. Que vient donc faire un responsable du nucléaire français avec ce prétendu marchand d’armes à la sinistre réputation ? La Tansnitrie ou la Bulgarie, toujours : „Au cours des 10 dernières années, il y a eu de nombreuses nouvelles concernant des sociétés bulgares vendant des armes aux républiques du Caucase. Le nom le plus souvent mentionné est celui de V. Podolean. Grâce à une société enregistrée en Dobrich, en Bulgarie, il a fait de la contrebande d’armes avec les séparatistes. Parmi les personnes l’accusant de cela, il y a le général Alexandre Lebed, ancien chef de l’armée 14 et l’un des fondateurs de la Transnistrie, Vasile Iakovlev”. Dobrich, et son ancien aérodrome militaire abandonné, avec ses vieux spectresdécrépis. Un endroit idéal pour que s’y posent des avions de contrebande… dans lequel Lebed est aussi mouillé… Car, fait plus qu’inquiétant, dans le documentaire de Xavier Deleu de 2006 (*) , dont je vous ai déjà parlé (**), Soin s’était vu taxé d’avoir tenté d’acheter une arme… nucléaire : „Plus inquiétant, Deleu croise la route d’un expert pour l’ONU et pigiste occasionnel pour le Sunday Times. Brian Johnson Thomas se fait passer pour l’intermédiaire d’un groupe islamiste à la recherche de bombes radioactives, susceptibles de semer la « peur dans les capitales européennes ». Côté transnistrien, un certain Dimitri Soin mord à l’hameçon : il réclame 500 000 dollars pour trois spécimens et 5 000 dollars pour les voir. Le Sunday Times n’ira pas au bout du marché, par refus de « verser de l’argent à un trafiquant d’armes », écrit Johnson Thomas. Deleu ne fournit donc pas les preuves de ce trafic, pas plus que celles sur la disparition des 100 valises nucléaires soviétiques. Mais le faisceau d’indices et de documents, la multiplicité des interlocuteurs éclairent la réalité de ce trafic qui gagne les zones de conflit. Et illustre un terrible paradoxe : de cette « terre qui est, fut et restera russe », selon l’un des « patriotes » interviewés, partent des armes russes qui tuent des… Russes”. Cela, je vous l’avait déjà dit en mai 2008 :”Une „Dirty bomb”, de tout petit format, annoncée pour 200 000 dollars. Avec leur vecteur de dispersion, puisqu’il reçoit en même temps une offre pour quelques missiles Alazan radioactifs, parmi les 38 du stock existant… avec comme interlocuteur exclusif… Dimitri Soin. Le tout vendu avec la signature sur des papiers officiels du ministre de l’Environnement local, Y. B. Cheban ! Interrogé, le général Bernard Aussedat, expert militaire à l’OSCE ne remet pas en cause la véracité des documents que lui remettent les journalistes : selon lui, la Transnistrie trafique clairement dans l’armement. Et même dans le nucléaire ! Johnson, spécialiste des trafics d’armes, n’en est pas à son coup d’essai : il a récidivé en 2007 en Somalie, en se faisant passer cette fois pour un représentant de l’Union of Islamic Courts (UIC), organisation liée à Al-Quaïda, auprès d’Alexander Radionov, un Russe, qui voulait lui vendre 8 tonnes d’armes, à bord d’un Antonov 12 BK N° 8345805 de Victor Bout, et son entreprise Air Cess. Le fax reçu à Guernesey indiquait „Nous aimerions recevoir à l’avance le montant total $ 200,000 (£ 98,000) pour le positionnement des aéronefs. Le coût de chaque vol sera de 50.000 $ plus les dépenses sur le terrain et le carburant exigé. Attendons votre réponse, Cordialement, Alexander Radionov „. Un Antonov, ou un Boeing 707, ce vieil engin numéroté 9G-OAL, numéro 19350, d’une compagnie Kyrgyze basée à Sharjah, aux Émirats arabes unis, qui aurait aussi pu servir au transfert envisagé. L’avion était démuni de tout marquage extérieur, et croisait régulièrement à Sharjah les Illyiushin 18 bien connus d’Air Cess.” L’ancien général Lebed n’avait rien dit d’autre, en fait. Il le savait, car lui aussi y participait.

„Les rapports établis par les Nations unies et Amnesty International apportent une preuve claire en ce qui concerne l’implication de deux sociétés moldaves dans le transport transfrontalier d’armes aux frontières, dans les zones de conflits en Afrique. Les deux compagnies, Aerocom et Jet Line, sont enregistrées à Chisinau depuis 1997, respectivement, et elles sont contrôlées par Victor Bout. Les compagnies aériennes ont des locaux à proximité de l’aéroport international de Chisinau. Les rapports internationaux mentionnent que les armes des régions où de ces deux sociétés sont expédiés vers l’espace africain, et qu’ils comprennent également l’Irak et l’Afghanistan. Comme mentionné dans le registre du commerce Chisinau, les deux sociétés possèdent également une compagnie d’assurance de l’air, „Voyage AFES M” et travaillent avec deux banques : Victoriabank et Investprivatbank. (le T signifie que Victoriabank est également lié à Moldinkombank, également basée à Chisinau, où la centrale Cuciurgan est également actionnaire) L’un des propriétaires de AFES M est la plus ancienne société de Renan, contrôlée par les frères tchétchènes Moutaliev, anciens compagnons d’armes de Victor Bout”. Or, ce sont bien les avions de Bout qui ont été vus à plusieurs reprises à Tiraspol. „Selon la presse internationale, les services secrets britanniques recherchent Bout au fond de la Transnistrie. De toutes les informations collectées sur lui, il ressort que des avions appartenant aux deux sociétés Aerocom et Jet Line se sont arrêté à Tiraspol et dans la région d’Odessa pour des raisons techniques. Les escales ont toujours été utilisées comme un prétexte pour le chargement ou le déchargement des armes dans les zones sous embargo”. Ce qui n’empêchera pas ses avions de visiter toute l’Europe… L’Antonov ER-AXK vu à Chisinau était vu à Marseille le 1er février 2006, bien fatigué. En juillet 2007, la société JetLine était interdite de vol par les autorités moldaves, sur recommandations de la commission européenne de sécurité aérienne. Il sera néanmoins repeint à neuf en 2008 à Chisinau. L’ill-76 de Jet Line visitera entre autres Ostende (le 28 décembre 2004 avec décollage de nuit  ; venu d’Ivano-Frankov – en Ukraine- pour apporter de l’aide aux victimes du tsunami) et toute l’europe : Eindhoven, Maastricht, Dusseldorf, Zurich, Prague, Bratislava (avec un décollage à vide à l’arraché  !), Budapest, Genêve, faisant admirer sa soute d’embarquement (et son plateau articulé), mais aussi Zaventem(le 21 juin 2003), et à Varsovie (de nuit, le 8 décembre 2004), pour le retrouver à Sharjah le 27 novembre 2004. Pour un marchand d’armes soupçonné au moins dès 1996, il a bien l’atterrissage facile partout… la liste des avions en 2004 de Jet Line comprenait de tout : des IL-76T : immatriculés ER-IBE. Avec ça, Viktor Bout pouvait répondre à toutes les demandes… Bref, le parc de Viktor Bout s’est considérablement étoffé à partir de 2001…. et va se renforcer en 2003, année où on fait appel à lui pour dépanner une armée américaine en mal de transporteurs…

Senatorul Valer Marian a depus plângere penală împotriva premierului Victor Ponta

Către

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Subsemnatul Marian Valer, având CNP 1600802124052, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl. C26 ap. 19 județul Satu Mare, senator în Parlamentul Românie, ales în Circumscripția electorală nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr. 1, înaintez prezenta

PLÂNGERE PENALĂ

împotriva numitului Ponta Victor Viorel, primul-ministru al Guvernului României, cu adresă cunoscută în municipiul București Piața Victoriei nr.1,Sector 1(sediul Guvernului României), solicitând următoarele:

1. Începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a numitului Ponta Victor Viorel pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie, prev. și ped. de art. 205 și art. 206 din Codul penal, cu aplic. art. 33 lit. a din Codul penal;

2. Obligarea susnumitului la plata de daune morale reprezentând echivalentul sumei de 100.000 de euro, la cursul din ziua rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

3.Obligarea susnumitului să retracteze afirmațiile insultătoare şi calomnioase şi să-și ceară scuze de la subsemnatul într-o conferință de presă organizată la sediul central al Partidului Social Democrat, la care să invite toate ziarele și televiziunile naționale;

4.Obligarea susnumitului să retracteze afirmațiile insultătoare și calomnioase, să-și ceară scuze și să publice textul hotărârii judecătorești de condamnare, pe cheltuiala sa, în două cotidiane naționale de tiraj;

5.Obligarea susnumitului la plata cheltuielilor de judecată aferente.

MOTIVE:

În fapt:

Într-o declaraţie de presă făcută în data de 15 iulie 2013 la sediul central al Partidului Social Democrat ( București B-dul Kiseleff nr. 10 Sector 1), fiind întrebat de ziariști cum comentează denunțul penal pe care l-am transmis Direcției Naționale Anticorupție cu privire la implicarea numitului Dragnea Liviu, vicepremier al Guvernului României și președinte executiv al Partidului Social Democrat,în fraudarea referendumului pentru demiterea președintelui României din 29 iulie 2012, numitul Ponta Victor Viorel a făcut afirmații insultătoare și calomnioase la adresa subsemnatului, după cum urmează:

I. Sub aspectul infracțiunii de insultă, susnumitul a folosit cuvinte care aduc atingere onoarei și reputației subsemnatului și care mă expun la batjocură: ” nebun”, „bolnav”, „om la necaz”.

Menționez că nu am suferit și nu am fost diagnosticat cu nicio boală psihică, nu am făcut tratament pentru vreo astfel de boală, nu sufăr de nicio altă boală gravă și nu am niciun necaz deosebit ( decât o deziluzie profundă față de modul în care guvernează România actualii lideri ai PSD, în frunte cu primul ministru Ponta Victor Viorel).

Consider că prin cuvintele folosite de susnumit a fost adusă o atingere gravă onoarei și reputației subsemnatului și, totodată, am fost expus la batjocură, în condițiile în care am avut reputația unui om muncitor, cinstit și pregătit profesional. Precizez că provin dintr-o familie modestă, numeroasă și cinstită de la ţară, am fost premiant (premiul I) în școala generală și în liceu, am absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca cu media generală 9,72 și media de licență 10, am fost procuror, notat anual cu calificativul „foarte bine”, am fost jurnalist și director de ziar critic şi implicat civic, am fost prefect al județului Satu Mare și director de cabinet al președintelui Consiliului Județean Satu Mare,am fost preşedinte al Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD,am fost ales în 2008 şi reales în 2012 senator de Satu Mare.

În subsidiar, arăt că,potrivit prevederilor alin. 2 din art. 205 Cod penal, infracțiunea de insultă este întrunită și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate.

II. Sub aspectul infracțiunii de calomnie, susnumitul a făcut afirmații și imputări în public privitoare la persoana subsemnatului, care, dacă ar fi adevărate, m-ar expune la o sancțiune penală sau disprețului public. În acest sens, inculpatul a declarat că aș fi afirmat la adresa sa că ar fi fost „agent străin”, „ucigaș” și „homosexual”.

Arăt în principal că nu am afirmat niciodată că susnumitul ar fi agent străin, ucigaș sau homosexual. Precizez în subsidiar că, printr-o scrisoare deschisă relativ recentă, i-am adresat susnumitului mai multe întrebări, printre care și dacă a fost racolat în anul 1997 de Serviciului de Informații Externe(SIE) al României (deci, nu de către un serviciu secret străin), dacă a influențat în vreun fel sinuciderea colegului procuror Cristian Panait (deci, nicidecum nu am pus în discuție problema uciderii acestuia) și dacă a întreținut relaţii nefireşti la Paris în 1990 cu un ofițer acoperit al SIE, cunoscut ca homosexual.

Solicit soluţionarea cu celeritate a cauzei, trimiterea în judecată și condamnarea numitului Ponta Victor Viorel la pedeapsa maximă , având în vedere la individualizarea acesteia afirmațiile grave și nefondate făcute la adresa subsemnatului, persoana făptuitorului (care exercită înalta demnitate de șef al Guvernului României, are pregătire juridică superioară, a fost procuror, avocat, deputat și ministru), modalitatea și împrejurările săvârşirii faptei (într-o conferință de presă, la sediul principalului partid de guvernământ, în prezenţa reprezentanţilor majorităţii televiziunilor şi altor media naţionale). Totodată, solicit să se ţină cont că făptuitorul a săvârșit un concurs de infracțiuni și că are antecedente în materie, respectiv în cursul unei întrevederi pe care am avut-o în data de 25 martie 2013, la sediul central al PSD, mi-a reproșat că mi-am angajat consilier „un nebun periculos” ca jurnalistul Ovidiu Ohanesian. Întrebându-l cum își motivează o astfel de afirmație gravă, acesta mi-a răspuns că Ovidiu Ohanesian a scris cu mai mulți ani în urmă că ar fi fost racolat de SIE (informaţie care mi-a parvenit şi mie din alta sursă), împrejurare care dovedește că în optica inculpatului orice persoană care face afirmații critice la adresa sa trebuie etichetat nebun.

În plus, învederez că în ultima perioadă la adresa susnumitului au fost lansate şi alte suspiciuni de natură infracţională:

– suspiciunea plagiatului referitor la lucrarea sa de doctorat intitulată ‘’Curtea Penală Internaţonală”;

– supiciunea fraudării Combinatului Energetic Turceni din judeţul Gorj,circumscripţia sa electorală, prin contractele incheiate cu societatea de avocatură a colegului şi prietenului său Şova Dan, la care a fost asociat;

– suspiciunea de excrocherie şi de trafic de influenţă în cazul unui justiţiar din Timişoara, de la care a pretins şi a încasat împreună cu avocatul Şova Dan suma de 50.000 euro, cu titlu de onorariu, cu promisiunea că vor interveni la preşedintele completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care judeca dosarul penal în cauză;

– suspiciunea că a beneficiat de fonduri ilegale în anul 2012 din partea ministrului Transporturilor, Silaghi Ovidiu, cu care a ajuns în relaţii strânse de prietenie, prin intermediul consilierului personal Miculescu Ovidiu, pe care l-a numit ulterior preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Prin afirmaţiile sale insultătoare şi calomnioase, susnumitul mi-a produs un prejudiciu moral estimativ de 100.000 mii euro.

În consecinţă,mă constitui parte civilă în cauză cu echivalentul în lei a sumei de 100.000 euro, la cursul de schimb din ziua rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, urmând ca 90 % din această sumă să o donez pentru premierea elevilor olimpici din România, de care actualul prim-ministru a uitat, iar 10% din sumă să o donez şcolii respectiv grădiniţei frecventate de copiii susnumitului, pentru a le fi asigurată educaţia bunelor maniere(sau educaţia celor şapte ani de acasă).

În drept, invoc dispozițiile art. 222 din Codul de procedură penală rap. la art. 205 și art. 206 din Codul penal, cu aplic. art. 33 din Codul penal,comb. art. 252, art.253 şi art.1359 şi urm.din Codul civil.

Învederez că infracţiunile de insultă şi calomnie au fost reintroduse în Codul penal ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 206 din 29.04.2013.

Având în vedere calitatea inculpatului de deputat în Parlamentul României, comform art. 29 pct. 1 lit.a comb. cu art. 209 alin. 4 din Codul de procedură penală rap. la. art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi art. 23 alin. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, competenţa de judecare a cauzei în primă instanţă aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În probaţiune, voi depune copie de pe înregistrarea declaraţiei de presă a primului- ministru Ponta Victor Viorel din data de 15 iulie 2013 şi, dacă va fi cazul, voi prezenta inscrisuri şi martori.

Satu Mare, Marian Valer

24.07.2013

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep.3

Dosarul 628/D/P/2005

Procurorii DIICOT au stabilit că „Reţeaua lui Omar”, cum era denumit grupul de firme coordonat de sirian, avea o vastă activitate infracţională, fiind implicată în privatizări frauduloase, împrumuturi nereturnate, spălare de bani sau returnări ilegale de TVA, toate trecute de oficialii români la secret. „Sume de bani care au fost spălate şi transferate în străinătate prin intermediul câtorva entităţi din Cipru, Insulele Virgine etc.” După 2000, contrabanda internaţională cu armament nu mai putea fi ascunsă datorită numeroaselor rapoarte ale Amnesty International sau chiar ale organismelor de specialitate ale Naţiunilor Unite (UNIDIR), prin care România era arătată cu degetul ca furnizor de armament pe piaţa neagră a morţii. În cele din urmă, prinşi cu mâţa-n sac, oficialii români au fost siliţi să colaboreze. Mai întâi au declasificat informaţii din arhiva Serviciului de Informaţii Externe referitoare la terorism. Cel mai bun exemplu fiind colaborarea dintre Securitate şi Carlos Şacalul, declasificată în perioada 1996-1997. Mulţi dintre foştii parteneri de trafic ilicit ai Securităţii (cu care serviciile secrete române făceau bani frumoşi din traficul cu armament, în special pe zona arabă) au fost aduşi în faţa judecătorilor. Traficanţi celebri ca Shimon Naor, Ivan Busuioc, Viktor Bout, toţi cu grade şi funcţii importante în structuri de securitate străine, au fost judecaţi şi condamnaţi la ani grei de închisoare. Naor a fost făcut pierdut, dar după mai bine de 10 ani francezii ni l-au dat la pachet cu tot cu secretele sale despre faptele ministrului transportului Traian Băsescu. Deocamdată, partenerul lor Omar Hayssam a fost făcut scăpat peste graniţă prin metode specifice, chiar de cei care-l aveau în custodie. De ce? Documentul de mai jos vă prezintă ceea ce procurorul Ciprian Nastasiu a „dezvăluit” doar prin vorbe în cartea „Prădarea României”. Referatul său, din data 05.03.2007, prin care cere „expertiza/competenţa în domeniul judiciar şi a relaţiilor cu autorităţile judiciare străine, a doamnei Angela Ciurea, procuror şef adjunct a DIICOT “ în dosarul 628/D/P/2005, este prima dovadă palpabilă a dosarului strict secret de importanţă deosebită „Armamentul”. Documentul certifică faptul că procurorii DIICOT aveau în lucru cel puţin la nivelul anului 2005, dosare de siguranţă naţională referitoare la sirian şi protectorii săi sus puşi. Mai exact, este vorba despre contrabanda cu armament desfăşurată de un terorist arab pe sub nasul autorităţilor române, într-o perioadă în care ţara noastră era implicată trup şi suflet în războiul antiterorist. De ce aceste dosare nu sunt rezolvate nici astăzi, dar mai ales pe cine acoperea Omar Hayssam prin minciunile debitate la TV, la ore de vârf este altă poveste. Referatul din facsimil care a fost înaintat procurorului şef DIICOT Doru Ioan Cristescu se referă în clar la Dosarul 628/D/P/2005, denumit Armamentul în care “se desfăşoară cercetări faţă de Omar Hayssam şi alte persoane sub aspectul desfăşurării infracţiunii de trafic internaţional de armament “. Este clar că se încerca cimentarea unei echipe de anchetatori DIICOT, aceiaşi care vor participa alături de agenţii Drug Enforcement Agency (DEA) SUA, trimişi în România la începutul anului 2008, la arestarea celebrului traficant de armament Viktor Bout. O acţiune de colaborare pornită cu dosarul „Armamentul”, care făcea legătura dintre traficanţii Bout, Kassar şi Hayssam. Eliminarea din magistratură a procurorilor pomeniţi mai sus, nu este întâmplătoare. De ce? Un posibil răspuns vine de la vestitul “spion” bulgar Stamen Stancev, cercetat într-un dosar de spionaj economic, care afirma într-un interviu recent că, procurorii DIICOT se apropiaseră periculos de mult de Traian Băsescu. Dacă-i aşa, să trăim bine! Acum cred că v-aţi prins cu cine făcea trafic ilegal de armament Omar Hayssam şi de ce a fost scos peste graniţă cu atâta uşurinţă, tot “la colaborare”, de această dată cu o componentă israeliană, cu care teroristul făcuse bani frumoşi în vremurile bune. Romania trafic cu arme Busuioc (document pdf)

Terorism instituţionalizat – fonduri secrete, conturi, modalităţi de plată

Arestarea traficanţilor de rang înalt Ivan Busuioc, Kassar şi Viktor Bout demonstrează dimensiunea internaţională a afacerii “Răpirea din Irak”. Dacă Munaf a dat procurorilor date concrete despre traficanţi, pot spune că informaţiile furnizate procurorilor de Omar Hayssam nu au fost decât avertismente la adresa autorităţilor române. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă sirianul ar fi vorbit despre conturile secrete din străinătate ale exponenţilor vechii şi noii Securităţi, pe care fusese nevoit să le alimenteze din afaceri murdare, trafic şi contrabandă ? Sirianul putea să povestească despre firmele de comerţ exterior ale Securităţii, despre Vest Commerz Bank din Germania, Hanover & Trust Bank sau conturile de la Société Générale. Mai mult ca sigur că ştia şi noile reţele întinse de serviciile secrete române în paradisuri fiscale ca Liechtenstein, Luxemburg, Liban, Dubai etc. Acolo zac fondurile operative speciale externe atât de necesare ţării în caz de război sau alte calamităţi despre care vorbeşte Nastasiu în cartea sa, unele dintre acestea alimentate cu sute de milioane de dolari proveniţi din trafic de ţigări, spălări de bani, droguri, armament, privatizări frauduloase sau returnări ilegale de TVA. Fostul procuror DIICOT dă chiar şi un exemplu: banca franceză Paribas. Cu ce altceva credeţi că se ocupau Omar Hayssam şi ai săi în România? Despre două dintre aceste fonduri speciale ale serviciilor secrete ALEGRETTO şi ORHIDEEA, alimentate din contrabanda internaţională cu armament am vorbit în premieră, în vara anului 2009. Mai multe amănunte ne-ar putea da “supraveghetorul” afacerilor derulate pe spaţiul arab de sirianul Omar Hayssam, un oarecare Nicolae Săracu, al cărui nume apare când în reţeaua de firme ale teroristului, când în diplomaţie. Controversatul general Constantin Degeratu poate furniza informaţii în detaliu despre cazinoul deschis de Hayssam într-o aripă a clădirii cedate de Ambasada Coreei de Nord din capitală şi despre modul în care sirianul plătea clientela politică a puterii sau alimenta diverse conturi din activităţi de spălare de bani. Era atât de simplu ! Oamenii veneau la cazinou, jucau o noapte întreagă şi ca prin minune, câştigau sume colosale. Totul curat şi cinstit. Ce să mai vorbim de prieteniile politice, de presă, servicii secrete, poliţie şi de afaceri ale teroristului. În declaraţia lui Mohammad Munaf (cel de-al doilea terorist al ţării, dispărut şi el) sunt menţionate nume grele de politicieni, oameni de afaceri şi jurnalişti, prietenii apropiaţi ai lui Hayssam – jurnaliştii Petre Mihai Băcanu şi Marie Jeanne Ion, pesedistul Viorel Hrebenciuc, senatorul Ion Vasile, dar mai ales actualul ministru de interne „generalul de izmene” Gabriel Oprea, vicepreşedinte al filialei PSD Ilfov la acea dată, cu care sirianul avea “relaţii puternice”. Firmele teroristului erau doldora de ofiţeri şi diplomaţi din sistem: Nicolae Săracu – specialist pe zona arabă, Ristea Priboi – colonel Securitate specializat pe fosta Iugoslavie, Croitoru Ştefan, Musteaţă Vasile, Borcan Nicolae, Petrăchioiu Mihai (poliţişti), Anghel Gheorghe, Hornea Vasile – colonel SRI, Taher Fathi şi Yassin Mohammed, Pârvan Violeta Alexandra – amantă. Aceştia fiind doar o mică parte din pleiada „reţelei Hayssam” din România. În 1990, Nicolae Săracu era consilier economic în Burundi. A lucrat pentru teroristul Hayssam, apoi s-a întors tot în diplomaţie.

După arestarea teroristului Omar Hayssam, pentru infracţiuni de natură economică în 2005, ne-am lămurit cu toţii că atunci când vine vorba de colaboratorii, protejaţii şi partenerii de “afaceri” ai serviciilor secrete, justiţia cântăreşte cu altă măsură. Astfel, fiindcă nu a căzut la pace cu puterea portocalie, dintr-o dată, Hayssam a fost arestat şi judecat pentru infracţiuni mult mai grave decât cele economice – răpire şi terorism. Cam aşa stau lucrurile în mai toate cazurile sensibile declarate de siguranţă naţională. Că este vorba despre trimiterea în judecată a foştilor şefi ai SRI Radu Timofte şi Dumitru Zamfir sau de arestarea omului de afaceri sub acoperire Puiu Popoviciu şi a complicilor săi de la DGIPI, Petre Pitcovici şi Cornel Şerban, sau de cazul Cătălin Voicu, toate aceste dosare fac subiectul negocierii sau şantajului dintre infractorii cu grade şi puterea politică. De ce? Pentru că, după ce sapă prin mlaştina jafului naţional, procurorii dau de regulă peste „tovarăşu’ gradu’”. Aşa că, magistraţii, dacă nu sunt şi ei tot acoperiţi, au două posibilităţi: se supun ordinelor SRI sau pleacă din dosar.

Documentele de mai jos, extrase din din dosarul “Armamentul”, dovedesc ce anume stă de fapt în spatele arestării şi judecării lui Mustafa Tartoussi, proprietarul navei Iman T cu care procurorii spun că ar fi ieşit din ţară Omar Hayssam. Mai precis, este vorba de trafic şi contrabandă cu armament din Serbia către zona arabă, destinaţia Egipt fiind mai mult ca sigur una falsă. Culmea, nava Iman T era verificată şi avea OK-ul ofiţerilor SRI, care ştiau ce transportă. Dar cel mai interesant lucru de remarcat este faptul că Iman T naviga sub pavilion nord-coreean. Ceea ce ne aduce aminte că în septembrie 2006, Israel distrugea (în urma unui raid în nordul Siriei) o centrală nucleară construită cu tehnologie adusă din… Coreea de Nord. Cine şi mai ales cu ce o fi transportat componentele reactorului nuclear până în portul Tartous, un fel de zonă liberă a clanului Tartoussi ? O parte din documente au fost publicate în presa centrală şi inserate în primul volum Puterea din Umbră. La data aceea nu ştiam că fac parte din dosarele SSID Armamentul. Setul întreg de documente SSID din dosarul 628 au fost depuse de jurnalistul Sorin Roşca Stănescu la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, în anul 2009, apoi au apărut în presa centrală sub numele de afacerea “Egipt”. Aceste informaţii trebuie privite cu multe rezerve, având în vedere metodele de contrabandă cu armament folosite de infractori. Şi cea mai folosită metodă, inclusiv de serviciile secrete, este cea a end-userului fals. Adică destinatarul din documente care nu corespunde cu cel real. Ţări ca Mauritania, Yemen sau Nigeria figurează pe lista traficului cu armament ca falşi destinatari, echipamentele militare ajungând în realitate în Irak, Nigeria, Columbia sau Iran, în mâinile facţiunilor teroriste. Acestea sunt elementele reale care stau în spatele dosarului secretizat “Răpirea din Irak”, din care au fost disjunse dosarele “Armamentul” şi ”Fuga lui Hayssam”, “Busuioc” sau “Viktor Bout”. Omar Hayssam şi Mohammad Munaf au oferit anchetatorilor români şi americani informaţii precise care au dus la destructurarea unor importante reţele de trafic internaţional cu armament provenit din stocurile româneşti, dar şi din ţările ex-sovietice. “Omar a spus că armele furnizate lui Saddam Hussein, în special între 2000 şi 2002, veneau din Transnistria, intermediate de Anatolie Josanu şi Ion Busuioc şi livrate de o companie moldovenească, Jet Line, în proprietatea lui Victor Bout, care avea un cuvânt greu de spus în reţeaua ilegală a traficului de armament. Ei cereau ca documentaţia privind utilizatorul final să fie certificată de Yemen”, povesteşte Nastasiu.

Ministerul Justiției a ajuns de râsul curcilor. Când vine vorba despre relația traficantului internațional de armament Viktor Bout cu România, Justiția, recte DIICOT au probleme cu bazele de date. Cititi aici :

Fostul procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu despre dosarul Armamentul și implicațiile acestuia :

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep. 2

Hayssam în topul contrabandiştilor internaţionali

 S-a vorbit mult despre extrădarea sirianului Omar Hayssam şi aducerea sa în puşcăriile româneşti. Confruntat cu o scurgere de informaţii secrete fără precedent din interiorul sistemului mânuit chiar de el, preşedintele Traian Băsescu a promis “marea cu sarea” în campania electorală din 2009. Mai ales aducerea teroristului sirian şi reîncarcerarea acestuia în România. Televiziunile „mogulilor răi” dezgropau dovadă după dovadă şi scrisoare după scrisoare despre participarea autorităţilor române la fuga lui Hayssam. Din păcate, jurnaliştii s-au concentrat prea mult pe prezenţa teroristului în România şi prea puţin pe ce reprezenta Hayssam pentru sistem sau despre ce avea el de spus. Am spus-o nu odată şi o voi repeta de câte ori va fi nevoie: „Reformarea statului poate începe cu mărturiile sirianului Omar Hayssam!” Pentru a înţelege sistemul, este necesar să aflăm cu şi pentru cine lucra teroristul înainte de 1989, dar mai ales ce mecanisme l-au menţinut în ierarhia puterii până în 2005. Relaţiile sale din lumea politică, de afaceri şi servicii secrete. Cum şi-a construit un terorist arab imperiul românesc, Hayssam ajungând la sfârşitul anului 2004, în „Top 300 Cei mai bogaţi oameni de afaceri”, cu o avere estimată de revista Capital la 100 milioane dolari. Veţi afla cu surprindere, poate, cum un traficant a mituit, furat şi înşelat timp de 20 de ani autorităţile române, cum a făcut trafic cu ţigări şi armament cu ajutorul şi sub protecţia serviciilor secrete, îndeosebi fosta Securitate, metamorfozată în Serviciul de Informaţii Externe. Cum a ţesut reţeaua de mii de firme fantomă pentru aşazisele operaţiuni speciale. Despre traficul de influenţă şi crima organizată, dar mai ales despre modul în care ajungea teroristul să întâlnească şi să însoţească preşedinţi de stat şi înalţi demnitari români sau străini. Despre sponsorizări ilegale ale partidelor politice postdecembriste, despre alimentarea conturilor externe secrete şi despre mituirea presei, despre reţelele teroriste moştenite de la regimul ceauşist şi organizaţiile Hamas, Fraţii Musulmani sau Hezbollah, mai ieri „pretene”, astăzi, considerate duşmane la îndemnul noilor aliaţi. În lipsa teroristului, despre toate acestea, mi-am propus să vă vorbesc eu, începând cu relaţiile teroristului Hayssam cu Securitatea, cu familia senatorului Ion Vasile, Gabriel Oprea, continuând cu Mohammad Munaf şi cu ofiţerii serviciilor secrete şi diplomaţii (Nicolae Săracu) angajaţi în firmele teroristului şi terminând cu faimoşii traficanţi de armament Viktor Bout sau Mozer al Kassar, partenerii săi de afaceri cu arme aduse din spaţiul ex-sovietic. Tot ce ar trebui să aflăm din desecretizarea dosarelor SSID, marca Hayssam, din ograda DIICOT. 

N.O.

 Mozer Al Kassar era în 628. Prin el s-a ajuns la VB [Viktor Bout]. Cei de la DEA l-au prins şi era ancorat în poliţia spaniolă. K [Koveși] nu a permis deplasarea procurorilor în USA la audierile lui Al Kassar şi nici în Spania. Unii au vrut să plece pe banii lor acolo şi în Italia, la Torino, dar nu au mai apucat. Avea o singură obsesie: să nu îi luăm noi faţa lui Olaru, de parcă îi păsa de faţa cuiva! Atât o ducea pe ea capul şi uite unde s-a ajuns! O să întrebe cineva vreodată aceste lucruri? Şi nu asta e problema, ci aceea că orice am spune, acum nu ne mai crede nimeni.

 Sfântul Omar, îngeraş neprihănit

Imediat după ce autorităţile române, în frunte cu serviciile secrete subordonate Palatului Cotroceni, l-au scos din ţară pe teroristul numărul unu al României, sirianul Hayssam înroşea nestingherit telefoanele televiziunilor cu rating mare. Încă nu-şi primise familia înapoi – cei şapte copii cu soţia legală Adela, plus al optulea procreat cu Violeta Pârvan, jurista angajată la o firmă a grupului Manhattan. În timpul emisiunilor, Omar îndruga verzi şi uscate, vorbe aparent fără rost, dar cu dublu înţeles pentru cei ce aveau urechi să audă. Vă mai aduceţi aminte ce spunea Hayssam în direct prin telefon la emisiunea “Sinteza Zilei” de la Antena 3, din data de 31 mai 2007?

„Acum deţin destul de multe documente autentice”

„Chestiunea cu traficul de armament este o fabulaţie. Cred că cineva a visat noaptea”, spunea primul terorist al naţiunii.

„Sunt în Beirut în timp ce adevăraţii răpitori sunt în România.”

„Am date amănunţite despre fiecare dintre cei implicaţi în răpire

„În spatele acestei afaceri se ascund oameni din viaţa politică.”

Cât despre acuzele pe care le-am adus autorităţilor, serviciilor secrete şi direct sirianului la postul Realitatea TV, Omar Hayssam nega totul cu înverşunare:

„Amesteci lucruri, amesteci şi serviciile secrete şi preşedintele”.

Omar Hayssam minţea cu neruşinare că nu cunoaşte niciun ofiţer sub acoperire şi că nu are legătură cu fabricile de armament din Irak.

„Dumneata ar trebui să te interesezi de cine te-a răpit şi de ce, nu că a făcut România fabrici de armament în Irak”, replica Hayssam. Auzindu-i minciunile, ai putea spune că Omar este o victimă nevinovată a sistemului, un îngeraş neprihănit.

S-a dovedit mai târziu că totul era circ şi că în spatele vorbelor goale se ducea o negociere la sânge între autorităţile române (şantajate mediatic) şi teroristul care–şi dorea înapoi familia şi averea în schimbul tăcerii. Primele dezvăluiri au venit din partea partenerului Mohamed Munaf, speriat de condamnarea la moarte prin spânzurătoare rezervată de conaţionalii săi. Cheia afacerii „Răpirea din Irak” se afla la deţinutul cu numărul US91Z200175 din închisoarea Camp Crooper, un irakian cu origini turkmene, şi pe deasupra, cetăţean american (culmea, fără să fi călcat vreodată pe teritoriul SUA). Mohammad Munaf a făcut cele mai importante declaraţii în zilele de 26-27 iulie 2005, într-un spaţiu al Forţelor de Comandă 134, din cadrul Aeroportului Internaţional Bagdad, în faţa comisiei rogatorii româneşti condusă de Nastasiu şi în prezenţa unor oficiali americani. Munaf avea legătură cu România încă din anii ’80, când familia sa (care făcea afaceri de milioane de dolari cu uniforme militare şi accesorii produse de Industria Uşoară românească pentru armata lui Saddam Hussein) l-a trimis la facultate pentru a-l scăpa de front. În acea perioadă, Irak şi Iran se aflau în stare de război, numai studenţii fiind scutiţi de serviciul militar. Recent, câțiva foști colegi de facultate ai irakianului, mi-au spus că Munaf  a provocat un uriaş scandal în comunitatea arabă din Bucureşti, căsătorindu-se cu o dansatoare de la stabilimentul Securităţii – Melody Bar, cu numele de scenă Georgete. Dansatoare şi nu numai…

Revenind la mărturiile teroristului numărul doi al României, acesta a fost „descărcat” la interogatoriul româno-american, dezvăluind o parte din manevrele partenerului Omar, inclusiv operaţiunile de trafic cu armament desfăşurate pe teritoriul ţării noastre. Din data de 24 noiembrie 2004, când instituţiile statului în frunte cu DIICOT, au început percheziţiile şi arestările la firmele deţinute de sirian, Omar Hayssam începe transferul activelor pe numele familiei Munaf. Suveica teroristului cuprindea firmele Bucovina Enterprises SRL, Uno Internaţional, Iapit Divertis şi Rio Bucovina Distribution. După afacerea răpirii, autorităţile române nu numai că i-au lăsat pe cei doi terorişti să-şi cureţe toate firmele şi conturile, ba chiar i-au şi ajutat. În vreme ce Omar aflat în puşcărie, o mandata nestingherit pe soţia sa Adela să înstrăineze toată averea ilicită strânsă timp de 20 de ani, Munaf şi consoarta cesionau acţiunile deţinute la firme (transferate cu câteva luni înainte de Omar pe numele lor), unor persoane străine, de preferat arabi, care vindeau totul şi dispăreau din ţară cu banii. Totul sub ochii şi cu acceptul serviciilor secrete române, poliţiei şi procurorilor. Cât despre traficul cu armament, Munaf a descris în amănunt operaţiunile internaţionale în care era implicat îngeraşul neprihănit Omar Hayssam, fapte grave, infracţiuni şi conexiuni cu state suspectate că sprijină terorismul, pe care până în 2005, procurorii le puteau doar bănui. Sirianul încercase în anul 2002 să vândă sute de rachete antiaeriene ruseşti regimului din Irak. Procurorii au descoperit că în acea perioadă, Omar a făcut mai multe vizite la Moscova şi în Bagdad, prin intermediul serviciilor secrete arabe. Dealtfel, în presa centrală au apărut imediat după arestarea teroristului, listele cu echipamente militare disponibile pentru vânzare din Rusia şi fostele state sovietice. Tot Munaf a făcut pentru prima oară referire la un traficant de armament al cărui nume apare în toate discuţiile cu Omar, cu numele de cod „Ivanov”. Nimeni altul decât colonelul GRU (serviciul secret al armatei ruse) Ivan Grigorevici Busuioc, partener de ilegalităţi cu celebrul Shimon Naor. Dealtfel, imediat ce a fost arestat şi interogat, Ivanov şi-a adus aminte despre interesul partenerului Omar pentru tractoare, combine şi elicoptere produse în Belarus. Se cunoscuseră la începutul anilor 2000 la Bucureşti, apoi au avut numeroase întâlniri şi discuţii referitoare la tranzacţii cu echipamente militare la Moscova şi în Siria cu mai multe delegaţii din care făceau parte Nicolae Săracu, Cico Dumitrescu Mustafa Tlas. Cazul Busuioc a fost conexat dosarului 628/D/P/2005 şi a fost rezolvat prin arestarea, judecarea şi condamnarea traficantului.

Teroristul nr. US91Z200175, Mohamed Munaf a dezvăluit amănunte despre traficul cu armament desfăşurat de Omar Hayssam în România.

Marea Prăduială

Deşi scandalurile referitoare la traficul ilegal cu armament s-au ţinut lanţ după 1990, autorităţile române au făcut tot posibilul să le muşamalizeze. Mai grav, viitorii aliaţi euroatlantici cu care bătusem în cuie reguli şi protocoale de neproliferare, s-au făcut că nu văd şi că nu aud de dosare grele ca “Rachete pentru Iran”, „Ţigareta II”, „Mitraliere antiaeriene de 14,8 mm de la RA Romtehnica pentru Republica Yemen”, “Operaţiunea Banat – armament pentru războiul din Iugoslavia” sau de livrările de armament făcute de vechea şi noua Securitate către Ciad, Nigeria, Irak, Republica Democrată Congo, Togo, Uganda sau alte ţări exotice din nordul Africii. Surse din cadrul serviciilor secrete afirmă chiar că în 1996, prin intermediari, au fost livrate către Hezbollah rachete tip LAR (un tip mai nou de Katiuşa) şi FROG, cu care insurgenţii arabi atacau teritoriile israeliene. Eliminarea acestor baterii de rachete ar fi stat la baza intrării în forţă a armatei israeliene în Liban, în 2006. Noii aliaţi euroatlantici s-au declarat mulţumiţi cu închiderea principalelor institute de cercetare ale Armatei şi Securităţii, în care subordonaţii generalului Mihai Chiţac lucrau de zor la producerea unor arme de distrugere în masă. La fel au procedat cu majoritatea unităților militare din Ardeal. Comuniştii de tip nou făcuseră încă un pas important către democraţie, devalizând flota României – navele cu care regimul transporta echipament militar în zonele fierbinţi ale globului. Lăcustele postdecembriste mai aveau de prăduit arsenalul învechit al Armatei, format în general din echipamente de provenienţă sovietică. Dar pentru asta trebuiau să se organizeze în reţele. Cele mai căutate echipamente pe piaţa neagră a morţii au fost şi au rămas rachetele şi sistemele radar primite de la sovietici. Prăduirea rachetelor cu rază medie de acţiune (ROT), potenţiale purtătoare de focos chimic, nuclear sau bacteriologic, fiind chiar şi astăzi secretizată de MApN şi SIE. Pe lângă acestea, au dispărut din depozitele Armatei, rachetele FROG, NEVA, VOLHOV, SA 2/3, APR 40, sistemele automatizate ALMAZ 2 şi LAZUR, ce să mai vorbim de echipamentele din Centrul de Supraveghere Aeriană de la Baloteşti, construit în subteran şi predat la cheie de sovietici la începutul anilor ‘80. Ofiţeri de securitate transformaţi peste noapte în afacerişti de succes şi arabii recrutaţi din facultăţi şi-au dat mâna cu crima organizată de peste Prut, reprezentată de ofiţerii Spetsnaz sau GRU rămaşi pe la noi cu “treburi” după Revoluţie. Şi pe treabă se puseră. Firme fantomă, spălare de bani, trafic de ţigări, armament, femei şi droguri, totul s-a desfăşurat prin mituirea şi coruperea oficialilor români.

N.O.

 1. Citiţi legea de organizare şi funcţionare a CSAT. Una din atribuţiile CSAT este aceea de a discuta şi aproba orice propunere de retragere din înzestrarea MApN a unui tip de tehnică. Şi în cazul de faţă de a exporta tehnica pe care intenţiona să o scoată de la uz. Şi asta nu o putea face Iliescu în CSAT fără concursul direct al directorului SIE, respectiv Talpeş.

2. La uzina de la Cisnădie nu se fabrica nimic pentru rachetele sol-sol despre care vorbim, aşa că nu pot lua de bună informaţia lui Toba. Despre tragerile cu rachete în poligon, e adevărat. Anume că se făceau anual în URSS. Numai că nu în Kazahstan ci acolo unde v-am mai amintit: Kapustin Yar, lângă Astrahan, pe malul mării Caspice. Şi nu cu rachetele Frog de la trupele de uscat ci doar cu cele AA (SA-2/3) din Forţele Aeriene.

 3. În caz că nu aveţi ţinere de minte, vă repet faptul că tatăl meu a înfiinţat divizioanele tehnice (de formare, asamblare) a rachetelor A.A. în România şi a fost la trageri în URSS. Dealtfel, unul din cele 6 divizioane tehnice care deservea brigada R.A.A. care apăra Bucureştiul era la Ciorogârla (de unde s-au furat armele). Cum Toba vorbeşte din auzite, vă confirm faptul că grupul tehnic, adică fluxul de asamblare a componentelor rachetelor AA era o hală, iar divizioanele tehnice erau amplasate în mijlocul unei păduri. Atât comburantul (tetraoxid de azot) din care prin ardere rezultă oxigenul necesar arderii cât şi carburantul (dimethil hidrazina) sunt toxice şi au efect extrem de coroziv. Motiv pentru care nici ruşii şi nici americanii nu-şi alimentează rachetele cu combustibil lichid decât înaintea lansării lor. Procedura este numită formarea rachetelor şi fluxul de formare reprezintă procesul organizat prin care această procedură este dusă la îndeplinire. Şi asta implică menţinerea unei temperaturi optime în hală, pentru ca cele două componente să nu devină volatile. Rachetele Frog foloseau calupuri de combustibil solid propulsor, aşa că stăteau fără probleme şi afară. Pentru ele neexistând nici grupuri tehnice, nici fluxuri de formare.

4. Sovieticii ne-au vândut şi sistemul automatizat de conducere a R.AA şi a Aviaţiei în luptă – Almaz 2. O chestie cam primitivă din punctul de vedere al aparaturii de calcul a aliniamentelor de introducere în luptă şi al gestiunii situaţiei, dar extraordinar de reuşită sub aspectul eliminării interferenţei oricărui inamic. Am executat cu aparatura LAZUR de la bordul MIG-21 interceptări automatizate. În care viteza, înălţimea, capul compas, distanţa faţă de ţintă şi alte elemente erau transmise direct pe cadranele aparatelor de bord printr-o linie de date.

 N.O.

 În 2006 Israelul a invadat Libanul pentru a neutraliza rampele mobile de rachete katiuşe (GRAD produse de sovietici şi LAR produse de români) precum şi pe cele de rachete cu rază scurtă de acţiune, printre altele şi pe cele de tip Frog care loveau localităţile evreieşti. Israelienii au venit aici la sigur, e foarte probabil ca Mossad-ul să fi identificat o livrare de rachete Frog din România către Hezbollah înainte de 1996, prin diverşi intermediari. Şi ca să se asigure, le-au luat ei pe cele care rămăseseră. Talpeş, care era la SIE, trebuie să ştie şi de una şi de cealaltă, aşa că v-a minţit.

 N.O.

 Clasificarea conform principiilor luptei armate, cred că o cunoaşteţi. Rachetele cu bătaia până în 100 km sunt asimilate artileriei. Cele cu bătaia între 150 şi 300 km sunt rachete balistice tactice. De la 300 km până la 1.000 km sunt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune. Între 1.000 km şi 3.000 km sunt rachete balistice cu rază medie. De la 3.000 până la 5.000 km sunt rachete balistice intermediare. Peste 5.500 km sunt balistice intercontinentale. De aceea am insistat cu istoricul evoluţiei rachetelor sovietice de la rază scurtă până la intercontinentale. Rachetele Frog au fost considerate de căprarii analfabeţi din Ro drept tactic-operative pe baza eşalonului pe care-l deserveau (divizie, armata de arme întrunite), nu prin prisma clasificării din ştiinţa militară. 

Raportul DEA USA despre activităţile de contrabandă cu armament desfăşurate de traficanţii Bout, Kassar şi ai lor împreună cu Romarm, în beneficiul organizaţiei teroriste columbiene FARC.

US Drug Enforcement Agency

REPORT

Monzer al Kassar was sentenced on 25 February 2009 in the US District Court for Southern New York for agreeing to supply weapons to the banned terrorist organization FARC. He was convicted after a long sting operation conducted by the DEA, in which he was paid substantial sums of money to procure weapons, including sophisticated surface-to-air missiles. The weapons were to be purchased from the Romanian state arms company, Romarm, which, as far as the written records show, did not obstruct the sale. DEA Agent William Brown states in an affidavit that: al Kassar ultimately received more than $400,000 for the weapons deal, in funds represented to be FARC drug proceeds, but which in fact came from DEA undercover bank accounts al Kassar had repeated contact with his long-established arms suppliers in Bulgaria and Romania and he traveled to both countries to finalize arrangements to procure the weapons for the FARC.3 He continued by observing that the FARC allegedly wished to purchase the following items from al Kassar: 4,350 AKM assault rifles; 3,350 AKMS assault rifles; 200 RPK assault rifles; 50 Dragunov sniper rifles; 500 Makarov pistols; 2,000,000 rounds of 7.62mm x 39mm ammunition; 120 RPG grenade launchers; 1,650 PG-7V grenade rounds and 2,400 RGO-78 hand grenades.

4 These items were notionally covered by an end-user certificate issued by the Nicaraguan government and were notionally for delivery by sea to a port in Suriname.5 Substantial sums of money began to be sent by the undercover agents of the DEA to bank accounts controlled by al Kassar and it is clear from the US court documents that al Kassar, in turn, successfully negotiated with Romarm and others to add surface-to-air missiles, including SA-7, SA-16 and SA-18, to the order.6 The Brown affidavit continues:

Al Kassar told [us] that he was in Bulgaria and traveling the following day to Romania in connection with the weapons deal, he would meet with the weapons manufacturers in Romania on May 11th. …I have confirmed through airline records that al Kassar … in fact entered Romania on May 10, 2007”.7 During his journey to Romania and Bulgaria al Kassar received quotations for prices from two defence companies: Armitrans 8 (Bulgaria) and Romarm (Romania). 9 Brown makes it clear that “some of the weapons had been procured by al Kassar from Romarm, a weapons manufacturer in Bucharest, Romania”.10 According to Brown, at one point “al Kassar indicated that he was in Romania, and that the weapons manufacturer was upset because al Kassar had promised them … money for the deal”.11 The DEA undercover agent “told al Kassar that the FARC had 3.5 million Euros in Romania to provide to the weapons manufacturer. Al Kassar indicated that the Romanian arms manufacturer would not be willing to receive the cash, so something else had to be arranged. Because of the delay in payment, Al Kassar himself had paid some of his own money to the weapons manufacturer” 12 and emphasized that “he did not want to hurt his reputation with the weapons manufacturer”.13 Al Kassar also offered to provide an additional end-user certificate for the surface-to-air missiles “at a cost of 15 to 20 per cent of the total cost of the weapons listed on the certificate”. 14 Illicit brokering of SALW in Europe three 2009. 37 Presumably to mislead Romanian government officials, al Kassar used an intermediary to procure the guns and ammunition from Romarm. This was Milan Djurovich of Trawl Services Limited, a company registered in the United Kingdom, but apparently with offices in Belgrade, Serbia. Paperwork found in the possession of al Kassar indicates that Milan Djurovich also used a company named Transtrade GmbH. It is from the Transtrade fax number that al Kassar received a fax with a Trawl letterhead for a meeting on 11 May 2007 in Bucharest.15 Romanian export licence C32.7515 of 16 May 2007 issued to Romarm reports Trawl Services Ltd as the broker.16 A copy of a contract between Trawl Services and Romarm was also found in al Kassar’s possession. 17 The handwritten notes on the back of the document give an indication of the profit that al Kassar was intending to make. Djurovich planned to buy a variety of assault rifles (2,000 AKM and 2,250 AKMS), machine guns (200 RPK) and sniper rifles (50 Dragunov) from Romarm for US$ 607,000, which he would sell to Abu Munawwar (al Kassar 18) for US$ 920,000. Al Kassar would sell these weapons to the FARC for US$ 2,005,000.

 

 

De ce ne trebuia Omar Hayssam ? – ep.1

Să înțelegem mai bine cum funcționează crima organizată la nivel de stat în România

Puţini sunt aceia care m-au luat în seamă când spuneam că afacerea „Răpirea din Irak” va fi un izvor nesecat de scandaluri în presă. Din păcate, la vremea aceea, subsemnatul nu putea decât să intuiască amploarea internaţională a diversiunii. De fapt, am început să-mi dau seama de miză în 2005, în momentul în care fiind audiat la Parchetul General pe tema răpirii, cei care instrumentau cazul, procurorul DIICOT Ciprian Nastasiu şi comisarul Miron Cristian Alexandru gesticulau în mod ciudat dacă pronunţam cuvintele „contrabandă cu armament” şi „Securitate”. Prima mea impresie a fost aceea că luau lecţii de zbor în birourile Ministerului Public. Când colo, dumnealor aveau pe rol dosare cu trafic ilegal de arme (disjunse din dosarul „Răpirea din Irak”), iar audierile erau înregistrate ambiental de serviciile secrete chiar la faţa locului. Le puteam citi pe buze “discutăm despre asta mai încolo”, dar nu-i auzeam. Vorbeau în şoaptă. Oamenii legii nu doreau să rămână în memoria sau pe casetele Serviciului Român de Informaţii cu imaginea pătată, adică încercând să influenţeze victima. Avocaţii colegilor mei de suferinţă nu păreau deloc deranjaţi sau surprinşi de gesturile anchetatorilor. Notau cu grijă fiecare cuvinţel pe care-l spuneam despre clienţii lor. Eu nu aveam avocat. Nici nu-mi trecea prin cap că ar trebui să angajez unul. La vremea aceea credeam în autorităţile statului, în corectitudinea lor. Oricum nu prea conta ce credeam eu. Afacerea Hayssam o luase razna în plan internaţional, iar puterea dâmboviţeană trebuia să recurgă la planul de rezervă. Mai întâi l-au scos pe terorist din ţară cu tot cu familie, apoi au decapitat serviciile secrete şi Parchetul General. Aşa, la intimidare, ca nu cumva vreunui ofiţer, procuror sau oficial să le treacă prin cap să spună ce ştie.
Imediat după “fuga” teroristului Omar Hayssam au căzut capetele celor trei şefi de servicii secrete (SRI, SIE, DGIPI) şi a fost demis Procurorul General al României. Generalul Ilie Botoş nu a rămas dator faţă de cei pe care îi slugărise şi care acum îl mazileau fără prea multe regrete. Botoş pleca de la conducerea Ministerului Public, spunând că există în lucru un dosar foarte important, în care alături de Omar Hayssam sunt implicaţi în contrabanda internaţională de armament, un număr important de oameni politici. Botoş şi-a negociat bine pielea. Imediat, a fost înaintat în grad şi promovat la Parchetul Militar, apoi ascuns într-unul din departamentele MApN. Astăzi este şeful DIM/J2, un fel de SIE al Armatei. Dosarul despre care mai târziu aveam să aflu că se numea “Armamentul” era instrumentat de Ciprian Nastasiu, acelaşi procuror care conducea ancheta şi în cazul răpirii. După mai bine de 4 ani de la evenimente, în plină criză, când buboiul copt al Justiţiei abia aştepta să se spargă, iar UE ne lăsa corigenţi la acest capitol, a avut loc o surpriză de proporţii. Monştrii născuţi din secretizarea dosarului răpirii jurnaliştilor români în Irak au scos capul şi s-au întors împotriva celor care au „secretizat” adevărul pentru 50 de ani, dovadă că Traian Băsescu şi cei ce alcătuiesc camarila portocalie nu au fost interesaţi niciodată în aflarea adevărului. Au ascuns crima organizată şi infractorii făcând abuz de ştampila Strict Secret. Scurgerea de informaţii şi documente mai mult sau mai puţin secrete, din dosarele „Fuga lui Hayssam” – 121/D/P/2007 şi „Armamentul” -628/D/P/2005 a fost vizibilă la sfârşitul anului 2009, când a aruncat în aer lumea politică. Mai puţin vizibile au fost presiunile politice şi intervenţia serviciilor secrete în actul de justiţie, magistraţii implicaţi în astfel de dosare ajungând în 2007 să ceară protecţie la formaţiunea specială a M.A.I. – ACVILA. Au fost maziliţi pe rând din DIICOT, apoi din magistratură. Este cazul fostului procuror şef adjunct DIICOT, Angela Ciurea şi al colegului acesteia Ciprian Nastasiu, dar şi cazul procurorului şef Doru Ioan Cristescu. Până şi formaţiunea specială ACVILA a fost desfiinţată. În prag de demitere, dar mai ales după, primii doi procurori au adus acuze grave conducerii Parchetului General şi au dat de înţeles că instituţia este manevrată politic de Cotroceni. Cristescu a ales să tacă pentru că trecutul de anchetator al evenimentelor de la Timişoara, din anul de graţie 1989, nu-i permitea nicio rebeliune.

Dosarele SSID dăunează grav magistraţilor

Voi încerca să fac lumină în haosul produs în sistem de afacerea „Răpirea din Irak”, prezentându-vă pe cât posibil cu documente, nivelul la care crima organizată a acaparat puterea în România ultimilor 20 de ani. Faptele au ieşit la iveală şi au putut fi documentate după ce echipa de procurori, care se ocupa din 2005 de dosarele clasificate Strict Secret de Importanţă Deosebită (SSID), au început să vorbească. Astfel, fostul procuror şef DIICOT Angela Ciurea a depus la câteva instituţii ale statului numeroase notificări şi referate despre abuzurile din cadrul Ministerului Public, totul culminând cu cererea de protecţie formulată către faimosul departament ACVILA, din cadrul Ministerului de Interne. Mai târziu, Ciurea dezvăluia printr-o notă adresată Consiliului Superior al Magistraturii doar o mică parte din presiunile şi intervenţiile făcute la nivel înalt în dosare de siguranţă naţională ca „ALRO Slatina”, „Nuclearelectrica”, „Fuga lui Omar Hayssam” sau „Armamentul”. Ciurea afirma că după ce a preluat aceste dosare, şefii săi ierarhici i-au solicitat să nu ancheteze anumite persoane implicate în traficul de armament internaţional, cauză disjunsă din dosarul „Răpirea din Irak” sau în lucrările legate de marea anchetă de spionaj referitoare la privatizările strategice.

Iată ce spunea Ciurea:

“Ulterior desemnării, la scurt timp, în urma evoluţiei anchetelor, mi s-a cerut insistent de către şefii mei ierarhici de la acea dată să mă retrag din aceste dosare, ori să efectuez sau nu acte de urmărire penală asupra unor persoane din mediul politic sau economic, împotriva convingerii mele, şi nu am dat curs acestor presiuni, lucru care a dus la represalii împotriva mea”.

Ce nu putea spune public Angela Ciurea este faptul că presiunile cele mai mari s-au făcut în Dosarul 628/D/P/2005, privind traficul internaţional de armament. Şi că în urma refuzului procurorilor de a lucra în subordinea generalului SRI Florian Coldea, aceştia s-au ales cu abţibilde pe uşile birourilor – Zonă de Securitate Clasa I – şi cu niște dispozitive de filmare. Metodă de intimidare preluată de la Securitatea aia veche, Direcţia a VI-a Cercetări Penale.

Nota Ofiţerului

D-na. aceasta din poză nu s-a prezentat, dar a fost prezentă în biroul procurorului Ciprian Nastasiu la audierile din dosarul nr. 26/D/P/2005. Ocazie cu care Nastasiu a fost interesat să-i prezint probe care să demonstreze că în Ţigareta 2 a fost vorba de trafic de arme. Deşi am făcut-o, aceste documente n-au mai ajuns la dosar. Dacă tot vrea să fie credibilă, dna. Ciurea trebuie să explice cine i-a ordonat să fie prezentă la audieri, să-l oblige pe Nastasiu să canalizeze ancheta pe acest făgaş şi dacă i s-a ordonat să livreze aceste probe obţinute în anchetă altei instituţii sau persoane din afara DIICOT. Pentru că rezultatul anchetei se amână până la Sfântu’ Aşteaptă.

A spus-o colegul său, procurorul Ciprian Nastasiu, la sfârşitul anului 2009, după ce a fost mazilit definitiv din magistratură, cu o tinichea de coadă. Serviciile secrete şi Palatul Cotroceni (pe care îi servise cu atâta dăruire), aruncaseră toată vina pentru fuga teroristului sirian din ţară pe el. Deși servise cu credinţă puterea şi colaborase în cele mai grele dosare cu Departamentul de Justiţie a SUA, Nastasiu a fost declarat de către preşedinte „nebun” și “rebut”. Dealtfel, răzbunarea fostului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu nu a întârziat prea mult. Profitând de apropierea alegerilor prezidenţiale de la sfârşitul anului 2009, dar şi de sprijin extern, Nastasiu împreună cu un influent exponent al anumitor cercuri politice americane Victor Gaetan, lansează la Bucureşti cartea “Prădarea României”. Un volum de mărturii din interior care a zguduit serios societatea românească, în care Nastasiu, anchetatorul afacerii “Răpirea din Irak” şi al lui Omar Hayssam (în toate dosarele acestuia), îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu de decapitarea DIICOT. Cel puţin, în ceea ce priveşte dosarul răpirii jurnaliştilor români, fostul procuror confirma aproape tot ceea ce eu prezentasem opiniei publice timp de patru ani, inclusiv informaţiile despre contrabanda cu armament desfăşurată de serviciile secrete şi alte persoane influente din lumea politică împreună cu Hayssam şi ai lui. Printre altele, cartea lămureşte pe deplin o enigmă care a dat multe bătăi de cap jurnaliştilor. Hayssam este localizat cu precizie în Siria locul de baştină al familiei sale, la dispoziţia autorităţilor. Dealtfel, imediat după fugă, procurorii români au fost invitaţi să-l ancheteze pe terorist la Damasc, dar cuplul Băsescu-Koveși s-a opus. Cum era de aşteptat, Nastasiu nu prezintă ceea ce era mai important – documentele, o chestiune rezolvată parţial de jurnalistul Ohanesian, cu luni bune înainte de apariţia volumului “Prădarea României”. Într-o oarecare măsură este de înţeles. Coautorul cărții Prădarea României, fost posesor de certificat ORNISS Strict Secret de Importanţă Deosebită NATO, riscând ani grei de puşcărie în cazul diseminării documentelor clasificate pe care le-a avut în mână. Cel mai important dintre toate fiind dosarul SSID 628/D/P/2005, mai cunoscut ca „Armamentul”, disjuns din dosarul „Răpirea din Irak” la începutul lunii iulie 2005, o lucrare care a dus în cele din urmă la arestarea celui mai mare traficant de armament din lume Viktor Bout, dar şi la arestarea lui Ivan Grigorevici Busuioc, fost ofiţer GRU, partener cu Hayssam în afaceri. Şi ca să întregim tabloul evenimentelor, tot în dosarul 628 era şi o copie a celebrelor stenograme ale discuţiei dintre Omar Hayssam şi generalul Constantin Degeratu. Peste 28 de pagini de transcrieri ale înregistrărilor ambientale făcute de un serviciu secret în sediul Parchetului General, unde a avut loc întâlnirea. Marele merit al fostului magistrat Nastasiu rezidă în faptul că a reuşit în cartea sa să contrazică afirmaţiile fostului stăpân Traian Băsescu, să dovedească modul în care preşedintele folosea „sistemul ticăloşit” şi să arate cum intervenea acesta în activitatea instituţiilor de forţă ale statului român. Nastasiu a prezentat numeroase exemple despre imixtiunile deosebit de grave ale preşedintelui în activitatea DIICOT. Conform mărturiilor sale, şeful statului a primit o mână de ajutor de la Serviciul Român de Informaţii, dar şi de la alte servicii secrete străine pentru a ascunde dovezi şi a-i anihila pe procurori. Ciprian Nastasiu a fost eliminat definitiv din DIICOT în iulie 2008, când lucra un important dosar de spionaj energetic, referitor la interesele financiare ruseşti care acaparau piaţa energetică românească. Apoi, a fost scos din magistratură.