AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Despre secretele diplomailor noștri cu grade -„Liviu Maior (n.r. tatăl actualului director SRI) – agent dublu”

VALER MARIAN:
„George Maior a adus compania Bechtel în România”
BURSA 31.05.2013

*  „Liviu Maior (n.r. tatăl actualului director SRI) – agent dublu”      *  „Florian Coldea coordonează toată activitatea SRI”

Senatorul PSD Valer Marian a făcut, recent, o nouă declaraţie politică, şi aceasta incendiară, vizat fiind prim adjunctul directorului SRI Florian Coldea, despre care spune că ar fi vinovat, printre altele, de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de luare de mită. Valer-Marian11       Contactat telefonic pentru detalii, Valer Marian ne-a spus că, pentru săptămâna viitoare, pregăteşte un material în care va vorbi despre directorul SRI George Cristian Maior şi despre modul în care a juns acesta în fruntea Serviciului Român de Informaţii.        De cele mai multe ori, declaraţiile politice ale domnului Valer Marian frizează romanele poliţiste, acestea nefiind preluate de organele de presă, cu foarte mici excepţii.        În avanpremiera declaraţiei pe care urmează să o facă săptămâna viitoare, Valer Marian a făcut câteva declaraţii, în exclusivitate, pentru cititorii ziarului BURSA, subliniind faptul că George Maior a fost „ajutat” să obţină funcţia de director al SRI şi că tatăl acestuia – Liviu Maior – ar fi fost, printre altele, agent dublu.        Redăm mai jos declaraţiile pe care Valer Marian ni le-a făcut, precum şi o parte din ultima sa declaraţie politică, referitoare la Florian Coldea.
Directorul SRI George Cris-tian Maior ar fi facilitat intrarea în România a companiei Bechtel, potrivit senatorului PSD Valer Marian, care spune că şeful SRI ar fi făcut presiuni pentru ca el (Valer Marian) să fie schimbat din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Satu Mare.      Valer Marian ne-a declarat: „Directorul SRI s-a supărat pe mine precum văcarul pe sat, după ce am făcut declaraţii critice la adresa primului său adjunct, generalul Florian Coldea, şi, timp de un an, l-a bătut la cap pe finul său Victor Ponta să mă schimbe din funcţia de preşedinte al organizaţiei Satu Mare a PSD şi să îmi «închidă gura». Primul obiectiv i-a reuşit, pentru că, în urmă cu două luni, am renunţat să mai candidez pentru funcţia de preşedinte judeţean al PSD, în urma unor discuţii pe aceas-tă temă cu premierul Victor Ponta, la care a fost martor şi vice-premierul Liviu Dragnea”.

*  Valer Marian: „George Maior este doar un şef închipuit al SRI”

Valer Marian opinează că George Maior este „doar un şef închipuit al SRI, cu rol de reprezentare simbolică a acestei instituţii, întrucât şeful de facto este primul să adjunct, generalul Coldea, promovat în această funcţie de către preşedintele Traian Băsescu, în urma operaţiunii de răscumpărare a jurnaliştilor români răpiţi în Irak”.      Actualul director al SRI şi-ar datora întreaga carieră tatălui său, Liviu Maior, mai spune Valer Marian, adăugând că acesta din urmă a fost „un prestigios profesor de istorie al Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, specializat pe relaţia dintre români şi ungurii din Transilvania”.      Domnia sa ne-a precizat: „Mi-a fost profesor la Facultatea de Drept din Cluj în anul întâi şi ştiu că după câteva luni, respectiv în 1981, a beneficiat de o bursă şi a plecat să predea la o universitate din SUA.      În cercurile univesitare clujene s-a vehiculat, ulterior, că a plecat având şi misiune de la securitate pentru combatarea iredentismului maghiar, care cunoscuse o recrudescenţă în cadrul emigraţiei ungare de dincolo de Ocean. S-a mai vehiculat că a intrat în atenţia CIA, care l-ar fi racolat, devenind, astfel, agent dublu. După revoluţie, prin colegul său universitar, profesorul Grigore Zanc, promovat de preşedintele Ion Iliescu, ministru al Culturii, Liviu Maior a devenit ministru al Educaţiei în guvernul Văcăroiu. După ce Ion Iliescu a redevenit preşedinte în 2000, l-a răsplătit promovându-i fiul secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale, sub minis-trul Ioan Mircea Paşcu, perioadă în care George Maior a negociat aderarea României la NATO şi, conform unor recente dezvăluiri, a creat punte pentru concernul Bechtel în Româ-nia. Apoi a fost luat sub aripa grupului de la Cluj şi a fost ales senator PSD în 2004, funcţie din care a fost desemnat director al SRI, după demisia lui Radu Timofte, în urma scandalului cu Omar Hayssam. Se pare că numirea sa a fost sugerată de dincolo de Ocean, de la Fort Langley, sediul CIA.      În perioada cât a fost secretar de stat şi senator PSD, s-a împrietenit cu Victor Ponta, căruia i-a fost naş la a doua căsătorie, cea cu Daciana Sârbu.      George Maior se închipuie un egal al omologilor săi de la CIA, MI5 şi MOSSAD şi a publicat, recent, două cărţi, una despre Richelieu, cardinal francez, şi una despre cancelarul german Otto von Bismarck, considerând, probabil, că face parte dintr-o astfel de pleiadă de oameni de stat”.

*  Valer Marian: „Coldea, propulsat în funcţie cu ajutorul lui Gheorghe Falcă şi al socrului acestuia Gheorghe Seculici”

Generalul Florian Mihai Coldea, primul adjunct al directorului SRI coordonează toată activitatea informativ – operativă a Serviciului Român de Informaţii, directorul SRI George Cristian Maior conducând serviciul la nivel de reprezentare şi cooperare cu celelalte instituţii similare din ţară şi din străinătate, susţine senatorul PSD Valer Marian, în cadrul unei declaraţii politice pe care a făcut-o săptămâna trecută.      Acesta subliniază: „Conform multor foşti şi actuali lucrători din Serviciul Român de Informaţii (SRI), şeful de facto al principalului serviciu secret din România este generalul Florian Mihai Coldea, primul adjunct al directorului SRI şi omul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu”.      Senatorul PSD mai susţine: „Primul adjunct al directorului SRI a fost propulsat în această funcţie, potrivit unor rudenii apropiate ale acestuia, pe filieră politică PDL, respectiv cu concursul primarului municipiului Arad Gheorghe Falcă şi al socrului acestuia Gheorghe Seculici”.      Cei doi l-ar fi susţinut pe Coldea în faţa preşedintelui Băsescu, care, în primăvara anului 2005, când avea gradul de maior în SRI şi activa în Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, l-ar fi folosit în operaţiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak. Potrivit lui Valer Marian, după eliberarea ziariştilor, Băsescu l-ar fi promovat, la vârsta de 34 de ani, în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat, şi l-ar fi avansat, ulterior, până la gradul de general cu o stea.      „În 2012, preşedintele Băsescu l-a avansat pe Coldea general cu două stele. Florian Coldea a fost protejat şi susţinut iniţial de generalul Dan Gheorghe, originar tot din judeţul Arad (din comuna Sinta, învecinată cu Târnova) şi rudenie cu familia Coldea, considerat reprezentantul aripii conservatoare, de sorginte ceauşistă, din SRI (fost ofiţer de Securitate, care în decembrie 1989 avea gradul de colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă/USLA din cadrul Departamentului Securităţii Statului/DSS)”, mai subliniază senatorul PSD.

*  Valer Marian: „Generalul Coldea – acuzat de abuz şi de corupţie în spaţiul politic şi mediatic”

Acesta precizează că, la adresa generalului Coldea, ar fi fost lansate „o sumedenie de acuzaţii de abuz şi de corupţie în spaţiul politic şi mediatic”, menţionând: „La adresa sa (n.r. a lui Florian Coldea) au fost lansate acuzaţii că ar fi fost folosit de preşedintele Traian Băsescu în operaţiuni de poliţie politică, împărţind cetăţenii României în buni, cei de partea lui Băsescu, şi în răi, toţi cei care s-au manifestat împotriva preşedintelui, îndeosebi cei care au urmărit suspendarea şi demiterea sa. (…) Acţiunile de poliţie politică ale generalului Coldea au culminat cu prilejul referendumurilor pentru demiterea preşedintelui Băsescu din mai 2007 şi din iulie 2012, precum şi în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009. Astfel, generalul Coldea a fost depistat că a întocmit note scrise, în scop de şantaj şi de compromitere, referitor la trei judecători de la Curtea Constituţională, după ce aceştia au acordat aviz favorabil cererii de suspendare a preşedintelui Băsescu în aprilie 2007”.      La adresa lui Coldea ar fi fost lansate acuzaţii de deturnare de fonduri în cazul răscumpărării jurnaliştilor români răpiţi în Irak, respectiv că ar fi predat pentru răscumpărare doar 9 milioane de euro din suma cifrată între 12 milioane şi 13 milioane de euro, care a fost alocată de statul român în acest scop. De asemenea, au fost lansate şi acuzaţii de luare de mită, respectiv că ar fi primit 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI, potrivit lui Valer Marian.

*  Senatorul Marian: „Pentru adversarii politici consideraţi periculoşi, Coldea a folosit reţeaua de sateliţi MONSAT de joasă altitudine, lansată de SUA”

Senatorul PSD subliniază: „În cazul adversarilor politici consideraţi periculoşi, generalul Florian Coldea a recurs la stratagema obţinerii unui mandat de interceptare pentru motive de siguranţă naţională, care permite instituirea şi realizarea unui control tehnic operativ total (CTOT) asupra persoanei vizate: interceptarea tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale, a poştei normale şi electronice, filaj permanent, monitorizarea persoanelor cu care intra în contact. Deosebit de grav este că, pentru interceptarea, urmărirea şi hărţuirea adversarilor politici ai actualei puteri, SRI are posibilitatea, pe care a materializat-o, de a recurge şi la reţeaua de sateliţi MONSAT de joasă altitudine, lansată de SUA în colaborare ci o serie de ţări europene, la care România are acces în baza unor înţelegeri între serviciile secrete ale statelor NATO”.     

*  Coldea nu ar fi obţinut note de trecere la licenţă

Valer Marian spune că Florian Coldea a renunţat la Institutul Politehnic „după ce a căzut mai multe examene” şi a urmat Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, „dar nu a obţinut note de trecere la examenul de licenţă, pe care l-a trecut în anul următor”.      „Din caracterizările făcute de foşti colegi de Academie reiese că era o persoană arogantă, introvertită, interesată mai mult de imaginea şi poziţia sa, fără prea multe relaţii de prietenie, tipul «carieristului»”, se mai arată în declaraţia politică a senatorului PSD.

*  Senatorul PSD solicită DNA să-l cerceteze pe Florian Coldea

Valer Marian solicită Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se sesizeze şi să efectueze cercetări în cazul generalului Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, despre care precizează că ar fi vinovat, printre altele, de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de luare de mită.      În declaraţia citată, Valer Marian solicită Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „să redeschidă cauza în care generalul Florian Coldea a fost cercetat pentru accidentul de circulaţie provocat pe B-dul Ştefan cel Mare din Bucureşti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi să se sesizeze faţă de procurorul general Laura Codruţa Kovesi sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului”.

OVIDIU BUZATU

Gerorge Cristian Maior a lansat, ieri, la Bookfest, volumul „Ars Analytica. Provocări şi tendinţe în analiza de intelligence”, a cărui realizare a coordonat-o împreună cu analistul de intellygence Ionel Niţu.      Potrivit celor doi coordonatori, publicaţia, realizată de circa 40 de coautori, „se înscrie într-o suită de demersuri menite să contribuie la consolidarea culturii de securitate în România, apropiind cititorul de universul fascinant, plasat până nu demult sub imperativul secretului absolut, al activităţilor specifice agenţiilor de intelligence”.      O altă lucrare lansată, tot ieri, de şeful SRI este „Spionii. Cine sunt, ce fac?”      În cadrul prezentării celor două lucrări, George Maior a spus că un stat este cu atât mai puternic cu cât este capabil „să absoarbă informaţia, să o proceseze şi să ia deciziile pe baza acestei informaţii”.      „Eu sper că această carte va fi citită şi am să mă asigur că o să fie trimisă şi membrilor Guvernului şi membrilor Parlamentului pentru ca să înţeleagă care este misiunea noastră şi sarcina noastră şi datoria lor”, a precizat Maior, subliniind: „Aştept, în primul rând, să le citească, în al doilea rând să se uite atent la informările noastre care sunt date şi în beneficiul lor, au un regim preventiv, au şi un regim de infomare, au şi un regim care să-i facă apţi să înţeleagă foarte bine ce se mai întâmplă din punct de vedere al securităţii naţionale în societatea românească”.      Volumul „Spionii” este o lucrare fascinantă, care abordează fenomenul spionajului din ultimii 20 de ani într-o manieră sistematică, potrivit domniei sale.      *      George Maior a declarat, ieri, întrebat dacă i s-a propus să fie ambasador în SUA, că nu a discutat acest lucru, precizând: „Nu am discutat. Mi s-a propus acum 10 ani, dacă vreţi să ştiţi”.      Numele lui Maior a fost vehiculat în presă ca posibil viitor ambasador în SUA.      Directorul SRI a precizat că, în ultimul timp, au avut loc mai multe expulzări de cetăţeni străini pe motive legate de fenomenul terorist, arătând că aceste acţiuni au fost în beneficiul securităţii naţionale a României.      „Vedeţi ce s-a întâmplat în Marea Britanie, ce s-a întâmplat în Franţa, ce s-a întâmplat în Bulgaria, recent. Acţiunea noastră, chiar dacă este făcută în acest registru, cred că este în beneficiul securităţii naţionale a României”, a adăugat Maior.      Domnia sa a apreciat că, în ultima perioadă, au apărut „multe cazuri de terorism pentru că diverşi factori au făcut din această ameninţare o ameninţare în creştere. Factori referitori la circulaţia persoanelor, la circuitele financiare internaţionale, la modul în care România se implică în anumite acţiuni internaţionale, o fac din ce în ce mai mult nu doar o ţintă generică, ci o ţintă explicită, şi am spus şi repet: încercăm la nivelul serviciului şi în cooperare cu alte instituţii să ţinem departe de graniţele ţării acest fenomen care ne poate lovi şi pe noi. Şi cum alte state foarte puternice cu servicii de informaţii foarte puternice, cu sisteme de securitate bine puse la punct, nu au scăpat de acest fenomen, nu cred că trebuie să fim niciun moment lipsiţi de vigilenţă”.

Reclame

31/05/2013 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Diverse, Justitie si injustitie, Rapirea din Irak, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Lasă un comentariu

Generalul SRI Florian Coldea – poliție politică, șantaj și corupție la cel mai înalt nivel

 

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

 

DECLARAŢIE POLITICĂ

 

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

 

                        Şedinţa Senatului din: 22.05.2013

 

Titlul declaraţiei: Generalul Coldea, cȃinele de pradă al democraţiei

 

Conform multor foşti şi actuali lucrători din Serviciul Romȃn de Informaţii (SRI), şeful de facto al principalului serviciu secret din Romȃnia esteFlorian-Coldea-SRI generalul Florian Mihai Coldea, primul adjunct al directorului SRI şi omul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu. Generalul Coldea coordonează toată activitatea informativ – operativă a serviciului, directorul SRI, George Cristian Maior, conducând serviciul la nivel de reprezentare şi cooperare cu celelalte instituţii similare din ţară şi din străinătate. Primul adjunct al directorului SRI a fost propulsat în această funcţie, potrivit unor rudenii apropiate ale acestuia, pe filieră politică PDL, respectiv cu concursul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi a socrului acestuia Gheorghe Seculici. Primarul Gheorghe Falcă era, în perioada respectivă, secretar executiv naţional al PDL şi se afla în relaţii apropiate cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a fost naş de căsătorie, precum și naş de botez al unicului său copil. Gheorghe Seculici era vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovarii lui Coldea în fruntea SRI. Seculici era şi şeful Cultului adventist de ziua a șaptea din Romȃnia şi avea relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase casa fondatorului cultului adventist ( situată în Vermont).

Florian Coldea este originar din comuna Tȃrnova judeţul Arad, a absolvit un liceu industrial din municipiul Arad şi a studiat un an si jumătate la Institutul Politehnic din Timişoara, unde studia şi Gheorghe Falcă. A renunţat la Institutul Politehnic după ce a căzut mai multe examene şi a urmat Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, dar nu a obţinut note de trecere la examenul de licenţa, pe care l-a trecut doar anul următor, rămȃnȃnd aşadar repetent. Din caracterizările făcute de foşti colegi de academie reiese că era o persoană arogantă, introvertită, interesată mai mult de imaginea şi poziţia sa, fără prea multe relaţii de prietenie, tipul „carieristului”. Devotamentul față de președintele Băsescu și lipsa de scrupule în acțiunile sale i-au conturat un portret de funcționar slugarnic, de tipul securistului habotnic din perioada bolșevică, capabil de orice abuz pentru a executa ordinele stăpânului care l-a promovat în funcție și grad, fiindu-i devotat orbește acestuia ( ca, exemplu generalul Pantiușa Bodnarenko, numit de la Moscova primul șef al Securității comuniste din România). Deși îi place să facă pe misteriosul și este plin de morgă, Coldea este în realitate un individ lipsit de orizont intelectual (vezi eșecurile la examenele din facultate și din academie)  și de capacitate de comunicare, precum și de discernământ și de spirit critic, fiind considerat capabil de orice de către ofițeri din SRI care l-au cunoscut mai bine : “ Este capabil să îngroape orice și pe oricine”.

Cei doi Gheorghe de la Arad ( Falcă şi Seculici) l-au susţinut pe Coldea în faţa preşedintelui Băsescu, care, în primăvara anului 2005, cȃnd avea gradul de maior în SRI şi activa în Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, l-a folosit în operaţiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnalişti romȃni răpiţi în Irak. După eliberarea ziariștilor, Băsescu l-a promovat, la vȃrsta de 34 de ani, în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat, şi l-a avansat ulterior pȃnă la gradul de general cu o stea. În 2012 preşedintele Băsescu l-a avansat pe Coldea general cu două stele. Florian Coldea a fost protejat şi susţinut iniţial de generalul Dan Gheorghe, originar tot din judeţul Arad (din comuna Sinta, învecinată cu Tȃrnova) şi rudenie cu familia Coldea, considerat reprezentantul aripii conservatoare, de sorginte ceauşistă, din SRI (  fost ofiţer de Securitate, care în decembrie 1989 avea gradul de colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă / USLA din cadrul Departamentului Securităţii Statului / DSS). În 1990 a blocat anumite dosare ale Revoluţiei, cum ar fi dosarul zborului Rombac de la Sibiu, iar după ce a fost recuperat iniţial în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne (0215), unde a devenit şef, şi apoi în SRI. Florian Coldea a fost susţinut puternic din interior şi de generalul Ion Ştefănuţ, fost şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, şi de generalul Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI (primul şef care l-a direcţionat pe linie de muncă şi naşul său de căsătorie).

După numirea în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea şi-a numit în funcţii importante de şefi şi de locţiitori de unitaţi oameni de încredere şi buni executanţi, ca de exemplu: generalul Ion Voinescu – adjunct al directorului SRI pe probleme de logistică; generalul Sorin Gabriel Cozma – şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului; generalul Elena Istode – şeful Departamentului Securităţii Economice; generalul Emilia Cristina Posastiuc – şeful Centrului pentru Surse Deschise (Centrul de Monitorizare Media); colonelul Ştefan Vatră – şeful Diviziunii Filaj-Investigaţii; colonelul Vasile Cămărăscu (fost coleg de cameră în timpul facultăţii) – şef al Direcției SRI Bucureşti şi apoi director adjunct la ORPISS; colonelul Eugen Tudor – locţiitor la UM 0982 Bucureşti; generalii Valentin Dan Căpşună, Gabriel Stătescu, Adrian Popescu, Gheorghe Puiu – şefi de unitaţi şi diviziuni. Generalul Coldea a reuşit să-şi impună anumiţi oameni şi în alte structuri ale statului, după cum urmează: generalul (r) Mircea Gheordunescu (fost prim-adjunct al directorului SRI în perioada 1997-2000) – înalt funcţionar al Ministerul Afacerilor Externe; generalul Costin Nedelea (fost coleg la SRI) – şeful unitaţii informative din Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP); locotenent-colonelul Marius Stere (fost coleg la SRI) – șef serviciu la SPP; procurorul Marius Lazăr – la Parchetul de pe lȃnga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La adresa generalului Coldea au fost lansate o sumedenie de acuzaţii de abuz şi de corupţie în spaţiul politic şi mediatic. Astfel, la adresa sa au fost lansate acuzaţii că ar fi fost folosit de preşedintele Traian Băsescu în operaţiuni de poliţie politică, împărțind cetățenii României în buni, cei de partea lui Băsescu, și în răi, toți cei care s-au manifestat împotriva președintelui, îndeosebi cei care au urmărit suspendarea și demiterea sa. Categoria răilor are parte de investigare și fișare minuțioasă, scormoninduli-se trecutul și prezentul, unii fiind trecuți pe liste speciale de potențiali atentatori, iar alții primind eticheta VIP, adică agenți de legătură cu puteri străine. Toți aceștia stau cu lunile pe lista dușmanilor Constituției, fiind ascultați, urmăriți, monitorizați. Acțiunile de poliție politică ale generalului Coldea au culminat cu prilejul referendumurilor pentru demiterea președintelui Băsescu din mai 2007, respectiv iulie 2012. Astfel, generalul Coldea a fost depistat că a întocmit note scrise, în scop de șantaj și de compromitere, referitor la trei judecători de la Curtea Constituţională (Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu), după ce aceștia au acordat aviz favorabil cererii de suspendare a președintelui Băsescu în aprilie 2007. După suspendarea surpriză din iulie 2007, generalul Coldea a constituit o celulă de criză pe care a condus-o împreună cu generălesele Elena Istode, șefa Departamentului Securității Economice, și Emilia Cristina Posastiuc șefa Centrului pentru Surse Deschise ( în realitate, Centrul de Monitorizare Media), amândouă avansate în luna martie de președintele Băsescu, căruia i-au declarat devoțiune pe viață. Celula de criză instituită de generalul Coldea a livrat zilnic materie primă pentru aparițiile publice ale președintelui suspendat și, concomitent, a alimentat agenți acoperiți din mass media cu materiale de denigrare, intoxicare, dezinformare și derutare a opiniei publice interne și internaționale și, mai cu seamă, cu țintă către autoritățile legitime ale statului român și către principalele instituții ale Uniunii Europene. În săptămâna de după scrutinul prezidențial din 6 decembrie 2009, câștigat la limită și într-un mod foarte contestat de către Traian Băsescu, pentru a preveni depunerea și judecarea unei cereri din partea PSD pentru anularea rezultatului alegerilor, generalul Coldea a orchestrat blocarea în trafic și reținerea ilegală a senatorului social-democrat Cătălin Voicu, care ulterior a fost  demonizat mediatic și urmărit penal până la arestarea și condamnarea sa pentru pretinse fapte de corupție. Se bănuie că generalul Coldea se află și ăn spatele interceptărilor ilegale ale convorbirilor telefonice a reprezentantului României din Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), judecătorul Corneliu Bârsan. Conform unor surse din serviciile secrete, SRI și SIE au două cârtițe în grefa Curții Europene a Drepturilor Omului, dintre care una ar avea numele de cod ” Dragalița”, scopul acestora fiind să-l protejeze pe președintele Traian Băsescu și să blocheze or să tergiverseze cauzele care-l privesc pe acesta sau instituțiile subordonate lui.

La adresa sa s-au lansat acuzaţii de deturnare de fonduri în cazul răscumpărării jurnaliştilor romȃni răpiti în Irak, respectiv că ar fi predat pentru răscumpărare doar 9 milioane de euro din suma cifrată între 12 milioane şi 13 milioane de euro, care a fost alocată de statul romȃn în acest scop. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii de luare de mită, respectiv că ar fi primit 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI. Informaţii în acest sens au fost făcute publice de senatorul Cătălin Voicu, fost general al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în declaraţii făcute în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi de generalul (r) Dumitru Iliescu, fost şef al SPP, în emisiunea „Ştirea Zilei” de la postul de televiziune Antena 3. Acuzaţia privind delapidarea a aproximativ 4 milioane de euro din suma alocata pentru răscumpărarea jurnaliştilor romȃni răpiţi în Irak a fost susţinută şi de fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, în cartea publicată în 2009 cu titlul „Prădarea Romȃniei” (la pagina 57), în care afirmă că a primit informaţii în acest sens din surse oficiale irakiene şi americane. La adresa sa s-au lansat acuzaţii că i-ar fi favorizat pe oamenii apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu, respectiv pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, şi pe ex-premierul Teodor Stolojan în dosarul Alro şi pe fostul președinte al ANAF, Sorin Blejnar, vizavi de corupţia si contrabanda din vămi. La adresa sa s-au lansat şi acuzaţii privind favorizarea soţiei sale, Dorina (născuta Negru, originară din Zalău judeţul Sălaj, colegă de facultate, ofiţer SRI), prin promovarea în funcţiile de şef al Serviciului de Protocol al SRI şi apoi director adjunct al Centrului de Psihologie al SRI, precum şi prin avansarea la gradul de locotenent-colonel în timp ce se afla în concediu pentru creşterea copilului, încălcȃnd astfel regulamentele militare. La adresa sa s-au lansat acuzaţii că i-ar fi favorizat pe cumnatul său Adrian Negru (fratele soţiei sale), promovat în funcţia de şef serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene Sălaj a SRI, şi pe finul său Cristian Soponar (fost coleg de facultate), promovat prim-adjunct al şefului Direcţiei Judeţene Satu Mare a SRI. La adresa sa s-au lansat acuzaţii privind favorizarea vărului său primar, George Coldea, preşedinte-director al firmei Medicare Technics, în afaceri cu aparatură medicală cu unităţi spitaliceşti din Romȃnia. În acest sens, arătăm că, în cursul anului 2010, şeful Direcției Judeţene Satu Mare a SRI, colonelul Ştefan Coşarcă, a intervenit pe lȃngă conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare să-l primească pe directorul George Coldea şi să-l sprijine prin achiziţionarea de aparatură medicală de la firma pe care o conduce, pentru spitalele preluate în judeţ. În plus, generalul Coldea este naşul de căsătorie al fostului prefect PDL al judeţului Arad din perioada 2009-2011, Călin Bibarţ, cu care este consătean, şi există suspiciuni că l-ar fi protejat atȃt pe acesta cȃt si pe soţia sa, care a deţinut funcţia de director general al Zonei Libere Curtici, prin care s-a efectuat contrabandă intensă cu ţigari şi alte produse accizabile. Ofiţeri din Direcţia Judeţeană Arad a SRI au dezvăluit că şeful lor, colonelul Dan Ilie Calalb, i-ar fi predat generalului Coldea, cu doi ani în urma, un pachet conţinȃnd suma de 100.000 lei (un miliard de lei vechi) de provenienţă suspectă.

O acuzaţie gravă adusă  generalului Coldea este aceea că ar fi provocat un accident de circulaţie în timp ce conducea în Bucureşti un autoturism de serviciu sub influenţa băuturilor alcoolice. Potrivit unor surse din Parchetul de pe lȃngă Curtea de Casaţie şi Justiţie, confirmate de ofiţeri din SRI, în anul 2008, generalul Coldea şi-a sărbătorit ziua de naştere (21 septembrie) împreuna cu procurorul general al Romȃniei, Laura Codruţa Kovesi, după care, pe timp de noapte, s-au deplasat spre domiciliul acesteia, conducȃnd personal un autoturism de serviciu. Pe B-dul Ştefan cel Mare, generalul Coldea a provocat un accident de circulaţie, respectiv a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi a intrat cu autoturismul în copacii din faţa Clubului Dinamo, avariind grav partea din faţa a autoturismului, inclusiv parbrizul şi bordul acestuia. Circumstanţele producerii accidentului indică faptul că generalul Coldea se afla sub influenţa accentuată a băuturilor alcoolice. Vă puteţi închipui ce carnagiu s-ar fi putut întȃmpla dacă la ora respectivă s-ar fi desfăşurat un meci de fotbal sau alt eveniment la stadionul Dinamo. Dosarul a fost muşamalizat ulterior de Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, ca urmare a intervenţiei procurorului general al Romȃniei, respectiv de procurorul şef Ion Vasilache, promovat în aceasta funcţie de procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi avansat ulterior de preşedintele Traian Băsescu la gradul de general. Menţionez că am făcut publice toate aceste aspecte în doua declaraţii politice prezentate la Senat, respectiv în data de 22 decembrie 2010, cu titlul „Lista sau gaşca lui Falcă”, și în data de 2 mai 2012, cu titlul „Laura Codruţa Kovesi: procuror general din milă si mită portocalie ”, dar procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi generalul Florian Coldea n-au exprimat pȃnă în prezent nicio poziţie publică de contestare, preferȃnd tăcerea, iar Consiliul Suprem al Magistraturii şi Parchetul de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au dispus redeschiderea cazului.

Generalul Florian Coldea este cunoscut şi recunoscut drept principalul coordonator al activităţilor de poliţie politică exercitate în ultimii ani de preşedintele Traian Băsescu şi camarila sa în scopul intimidării, discreditării şi demolării adversarilor politici (liderii partidelor din opoziţie, parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene, jurnalişti şi alţi formatori de opinie critici ş.a.) cu concursul instituţiilor de forţă ale statului romȃn , îndeosebi al serviciilor secrete şi al Parchetului (SRI, SPP, DGIPI, DGA, DNA, DIICOT, Parchetul de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Agenţia Naţională de Integritate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală). Monitorizarea adversarilor politici s-a realizat prin activităţi de poliţie politică constȃnd în interceptări ilegale de convorbiri telefonice sau ambientale, acţiuni de filaj, verificarea averii şi a eventualelor afaceri, verificarea şi monitorizarea conexiunilor cu alţi oameni politici, cu oameni de afaceri, cu jurnalişti şi alţi formatori de opinie. Acţiunile ilegale de interceptare telefonică sau ambientală şi de filaj sunt realizate de structuri specializate din SRI dar şi din SPP, DGIPI şi SIE. În scopul monitorizării şi fabricării de dosare penale adversarilor politici, serviciile secrete implicate au solicitat informaţii şi de la structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, îndeosebi de la organele de poliţie, şi ale Ministerului Finanţelor, în special de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, condusă pȃnă anul trecut de slugoiul prezidenţial Sorin Blejnar, dar şi de direcţiile de control financiar şi administraţiile financiare judeţene. De asemenea, SRI sau alte servicii secrete implicate au solicitat Agenţiei Naţionale de Integritate să declanşeze acţiuni de verificare din oficiu a averii şi eventualelor afaceri ale adversarilor politici pentru a obţine informaţii în acest sens şi pentru a depista sau inventa eventuale motive de sesizare a Parchetului pentru fals în declaraţii sau conflicte de interese ori instanţele judecătoreşti pentru motive de incompatibilitate.

În cazul adversarilor politici consideraţi periculoşi, generalul Florian Coldea a recurs la stratagema obţinerii unui mandat de interceptare pentru motive de siguranţă naţională, care permite instituirea şi realizarea unui control tehnic operativ total (CTOT) asupra persoanei vizate: interceptarea tuturor convorbirilor telefonice şi ambientale, a poştei normale şi electronice, filaj permanent, monitorizarea persoanelor cu care intra în contact. Deosebit de grav este că, pentru interceptarea, urmărirea şi hărţuirea adversarilor politici ai actualei puteri, SRI are posibilitatea, pe care a materializat-o, de a recurge şi la reţeaua de sateliţi MONSAT de joasă altitudine, lansată de SUA în colaborare ci o serie de ţări europene, la care Romȃnia are acces în baza unor înţelegeri între serviciile secrete ale statelor NATO. Reţeaua de sute de sateliţi MONSAT care acoperă Europa are dispozitive radar, bazate pe unde milimetrice, care au capacitatea de a urmări o persoană, după caracteristicile biometrice, oriunde pe Pămȃnt, inclusiv prin acoperişul clădirilor în care se află aceasta. Totodată, sistemul MONSAT permite interceptarea convorbirilor telefonice şi a e-mailurilor. Astfel, prin marionetele sale de la SRI şi SIE, preşedintele Traian Băsescu foloseşte abuziv, independent şi fără control parlamentar, Sistemul Naţional de Monitorizare a Convorbirilor prin Satelit – MONSAT.

Solicit Direcţiei Naţionale Anticorupţie să se sesizeze şi să efectueze cercetări în cazul generalului Florian Coldea sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, referitor la acuzaţia de deturnare a sumei de aproximativ 4 milioane de euro în cazul răscumpărării jurnaliştilor romȃni răpiţi în Irak, şi de luare de mită, în cazul acuzaţiei privind primirea sumei de 350.000 euro pentru încheierea unui contract de achiziţii pentru SRI. Totodată, solicit Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să redeschidă cauza în care generalul Florian Coldea a fost cercetat pentru accidentul de circulaţie provocat pe B-dul Ştefan cel Mare din Bucureşti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi să se sesizeze faţă de procurorul general Laura Codruţa Kovesi sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului. În fine, solicit Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-l cerceteze pe generalul Coldea sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu și pentru încălcarea legii siguranței naționale pentru toate acțiunile de poliție politică pe care le-a ordonat și coordonat.

 Senator 

Valer Marian

P.S. Într-un debriefing de peste trei ore, pe care l-am avut împreună cu jurnalistul Ovidiu Ohanesian cu părinții generalului Coldea, în casa acestora din comuna Târnova nr. 274, tatăl (fost tractorist în comună) și mama sa (până recent poștășița satului) și-au exprimat nemulțumirea pentru că unicul lor fiu a urmat “ cel mai prost liceu din Arad ” și penru că a plecat să învețe și să lucreze la București, unde “ a călcat în scuipat de mitici”. Ei ar fi preferat ca Florin (așa-l numesc pe fiul lor ) să rămână în zonă întrucât le-a fost foarte util în tinerețe când îl trimiteau să transporte, cu un autoturism ARO cu remorcă, și să vândă cartofi, varză și alte zarzavaturi în județul Arad și în județele învecinate. Părinții generalului au mai mărturisit că acesta a fost un copil cuminte și timid și s-au plâns că de când a devenit mare șef suferă rău cu coloana, având amenajat un pat și un spalier în spatele biroului său. S-au lăudat și cu ce personalități de la București a fost fiul lor înainte de Crăciun, la tăiatul și pomana porcului în ultimii ani, precum și că fiul lor se mândrește cu o vitrină plină de ” medalii și alte tinichele primite de al americani „. Concluzia bătrânilor Coldea a fost că fiul lor Florin i-a făcut prea multe hatâruri președintelui Băsescu și că ar trebui să se retragă și să-și vadă de familie și de sănătate. Mulțumesc și pe această cale părinților generalului Coldea pentru ospitalitatea și sinceritatea lor deosebită, inclusiv pentru flaconul cu pălincă de prune (de foarte bună calitate) fără de care nu ne-au lăsat să plecăm din casa lor. Sperăm ca măcar povața părintească să fie luată în seamă de generalul Coldea în al doisprezecelea ceas.

21/05/2013 Posted by | Deontologii, presa si serviciile secrete, Justitie si injustitie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii | 9 comentarii

Senatorul Valer Marian denunță mafia conducerii PSD de la Satu Mare – Mircea Govor: bani negri, amante, evaziune fiscală, țepuirea băncilor, nepotisme

3/ Vineri, 10 mai 2013 Actualitatea locală Gazeta de Nord-Vest

(Jurnaliștii de la Gazeta de Nord-Vest, loviți de bătăușii lui Mircea Govor, au reușit să tipărească numărul din 10 mai în condiții de gherilă )

DENUNȚAREA ȘI AUTODENUNȚAREA MAFIOTULUI GOVOR

În urma atacurilor denigratoare făcute într-un limbaj suburban de către Govor Mircea Vasile Gheorghe vicepreședintele Consiliului Județean și al Organizației Județene Satu Mare a PSD, la adresa sa, senatorul Valer Marian a formulat ieri următorul drept la replică către posturile de televiziune B1TV, Nașul TV șI Nord-Vest TV:

În urma solicitărilor dvs. insistente (pe care mi le-aţi adresat după ce am anunţat că voi sesiza CNA şi voi iniţia o acţiune judiciară în daune morale) de a-mi prezenta dreptul la replică, vă solicit să difuzaţi următoarele:Ziarul Gazeta de Nod-Vest nu poate fi inchis

În zilele de 17, 18 și 19 aprilie 2013, instigat de primulministru Victor Ponta, preşedintele PSD, şi de vicepriministrul  Liviu Dragnea, preşedintele executive al PSD, şi şantajat de SRI şi DNA, pentru implicare în acte de corupţie şi de fraudă, numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi al Organizaţiei judeţene

Satu Mare a PSD, s-a pretat la o serie de atacuri josnice, vădit insultătoare şi calomnioase, proferate într-un limbaj suburban, pe posturile de televiziune Nord- Vest TV (în zilele de 17 şi 18.04.2013, în emisiunea „Ora Adevărului”), B1 TV (în data de 18.04.2013, în emisiunea „Aktualitatea B1”), şi la Naşul TV (în data de 18.04.2013, în emisiunea

„Cronica de noapte”). Susnumitul a ajuns să mă eticheteze ca fiind mai odios decât Ceaușescu, mai bețiv decât Băsescu și mai șantajist decât el.

Majoritatea declaraţiilor sale au fost de-a dreptul aberante, ca de exemplu, afirmaţia că, în cursul anului 1990, în timp ce activam ca procurori în Comisia de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, aş fi intenţionat împreună cu procurorul Ion Irimie (nominalizat în toamna anului trecut de fostul ministru al justiţiei, Mona Pivniceru, pentru funcţia de procurer şef al DNA) să-l arestăm pe Traian Băsescu. Nu că am fi avut vreo reţinere să-l arestăm pe Băsescu pentru vreo faptă penală, bineînţeles pe probe de vinovăţie, dar în 1990 nici nu auzisem, nici noi nici majoritatea opiniei publice,

de acest personaj nefast pentru poporul român. Traian Băsescu a început să devină cunoscut opiniei publice începând din toamna anului 1991, când a devenit ministrul Transporturilor în Guvernul Stolojan. La începutul lunii august 1990 am demisionat din Procuratură în semn de protest faţă de tendinţa de tergiversare şi de muşamalizare a dosarelor Revoluţiei astfel că nu m-am mai intersectat niciodată profesional cu procurorul

Ion Irimie. Am aflat ulterior din massmedia că a fost implicat în anchetarea şi arestarea fostului director general Răzvan Temeşan de la Bancorex şi a omului de afaceri George Constantin Păunescu, precum şi că a fost procurorul care l-a arestat în 1999, după ultima mineriadă, pe Miron Cozma, după ce a fost capturat la Stoeneşti (şi după ce toţi procurorii bucureşteni au fugit din Parchetul General). Este adevărat că, după ce a fost nominalizat pentru funcţia de procuror şef al DNA, cunoscându-l personal şi ştiindu-i antecedentele profesionale, am spus, într-un anumit cerc, că Ion Irimie este un procuror fără mamă şi fără tată (politici, cel puţin) şi că ar fi în stare să-l aresteze şi pe preşedintele Băsescu.

Pentru afirmaţiile vădit calomnioase proferate împotriva mea, am demarat procedurile de acţionare în judecată pentru daune morale a numitului Govor Mircea Vasile Gheorghe și a posturilor de televiziune B1 TV, Nașul TV și Nord-Vest TV, urmând să solicit despăgubiri în sumă de 1 milion de euro, pe care o voi dona integral caselor de copii, azilelor de bătrâni, spitalelor şi mănăstirilor din judeţul Satu Mare. Totodată, am sesizat

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) având în vedere că niciunul din posturile de televiziune susmenționate nu m-au contactat și nu mi-au solicitat dreptul la replică în timpul emisiunilor în care l-au avut invitat pe susnumitul.

Ţin să precizez că niciodată nu m-am lăudat cu foştii mei colegi din justiţie şi nu am apelat la ei, spre deosebire de numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe, care avea obiceiul să se laude, în cercurile sale mai mult sau mai puţin frecventabile, că ar avea în mână şi justiţia de la Satu Mare şi justiţia de la Bucureşti.

Astfel, s-a lăudat că este prieten cu procurorul Vasile Costinaş din Inspecţia Judiciară a CSM, originar din Satu Mare, cu care a făcut comerţ cu ţigări Carpaţi fără filtru în anii ’90. S-a lăudat că s-ar fi împrietenit cu fostul procuror general adjunct al DNA, Gheorghe Şuhan, şi cu procurorul inspector Ion Burlacu de la DNA, care l-ar fi

scăpat de arestare într-un dosar. Sa lăudat că s-ar fi împrietenit şi cu un general din Bucureşti (nu-mi mai amintesc numele, dar Govor sigur nu l-a uitat) care l-ar fi scăpat

de arestare în alt dosar. Se laudă că este prieten cu procurorul Marius Iancu, fost şef al Biroului DNA Satu Mare, actualmente şeful Serviciului Teritorial Oradea al DNA,

cu care a avut mai multe întâlniri de taină, nu numai în România (la Satu Mare ori la Oradea) ci şi în Ungaria. Se lăuda că la Satu Mare rezolvă tot prin vicepreşedintele

Judecătoriei, Munkacsi Bela, şi prin vicepreşedintele Tribunalului, Remus Nemeş.

Având în vedere că tot a declarat pe posturile susmenționate de televiziune că vrea să se autodenunţe, îl învit pe numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe să o facă până la capăt. Să se autodenunţe dacă la ajutat pe procurorul Costinaş să-și construiască o vilă la intrarea în localitatea Vetiş din judeţul Satu Mare. Să se autodenunţe dacă le-a oferit cuplului Şuhan – Burlacu suma de 150.000 euro, cu sprijinul unui om de afaceri din Moldova. Să se autodenunţe cu ce le-a oferit celorlalţi amici din justiţie (bani, şuncă, cârnaţi, palincă). De asemenea, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la afirmaţiile pe care le-a făcut, în a doua jumătate a anului trecut, că ar avea afaceri de asfaltare şi canalizare cu ex-ministrul Transporturilor, Ovidiu Silagi, şi cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, de care ar fi legat şi primul ministru Victor Ponta. Totodată, având în vedere că s-a lăudat, îi solicit să se autodenunţe referitor la discuţia pe care a avut-o (şi a înregistrat-o) cu secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, în holul de lângă toaleta unui hotel din Oradea, cu o săptămână înainte de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu. În fine, îi solicit să se autodenunţe

cu câţi bani negri a finanţat campania electorală a primarului municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi cu câţi bani negri a finanţat campania mea electorală. Să se autodenunțe dacă înainte de anul 2000 a fost cercetat pentru implicare în evaziune fiscală cu alcool în valoare de 341 miliarde lei vechi. Să se autodenunțe dacă după anul 2000 a fost cercetat pentru prejudicierea sucursalelor din Satu Mare ale Băncii Comerciale Române și ale Eurom Bank cu suma de peste 10 miliarde lei vechi. Să se autodenunțe dacă după 2004 a fost cercetat pentru deturnarea a peste 5 miliarde de lei vechi allocate de Consiliul Județean Satu Mare clubului FC Olimpia Satu Mare.

Consider că numitul Govor Mircea Vasile Gheorghe a făcut declarații denigratoare la adresa mea pentru următoarele motive:

1. NU l-am susținut, în anul 2012, în calitate de președinte al Organizației Județene

Satu Mare a PSD pentru a candida din partea USL pentru funcția de preşedinte al Consiliului Județean, întrucât nu avea studii superioare, nu avea experiența necesară

și nu avea un vocabular și un comportament adecvat.

2. NU l-am susţinut,  după Conferința Organizației Județene a PSD din 29 martie 2013, pentru funcția de preşedinte interimar al acestei organizații.

3. NU l-am invitat cu mine, în perioada februarie – martie 2013, la întâlnirile cu organizaţiile locale ale PSD ori cu aleşii locali din judeţ, cu prilejul adunărilor generale de alegeri.

4. NU a fost invitat la întâlnirea de la Turţ cu reprezentanții Asociației Pălincarilor din

județul Satu Mare, la care a venit și vicepremierul Liviu Dagnea, pe atunci secretarul general al PSD, pentru a se întâlni cu mine.

5. NU am fost de accord cu promovarea rudelor sale (surori, veri, cumnaţi, noră ş.a.) în aparatul Consiliului Județean sau al instituțiilor subordonate ori în instituții deconcentrate. Astfel, și-a angajat o soră șef serviciu la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului, altă soră director la Apaserv, doi cumnațI în aparatul Consiliului Județean, nora jurisconsult la Spitalul Județean, un văr la Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului și un alt văr la Direcția Agricolă, pe care a vrut să-l promoveze în acest an director la APIA Satu Mare.

6. NU am fost de accord cu angajarea unei amante de-a sa șef serviciu și apoi director la Consiliul Județean.

7. NU am fost de accord cu relațiile sale apropiate cu oamenii de afaceri Vasile Pușcaș

(patronul SC Florisal SA), Vasile Țânțaș (patronul SC Beny Alex SRL), Mihai Crișan (patronul SC Crișeni SRL) ș.a. ori cu șefi de instituții ca și colonelul Gheorghe Avram (șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi), comisarul șef Constantin Taloş (șeful Inspectoratului Județean de Poliție), comisarul șef Zamfir Moza (șeful Serviciului de Permise Auto și Înmatriculări), ș.a.

8.NU am fost de accord cu afacerile sale mascate pentru finanţarea postului de televiziune Nord-Vest TV, la care director este fiul său.

9. NU am fost de accord cu manelizarea postului de televiziune Nord-Vest TV.

10. NU am fost de accord cu tranzacţionismul său, cu lipsa de ideologie şi cu lipsa de niciun Dumnezeu.

11. În calitate de președinte al Organizației Județene a PSD, i-am solicitat să nu mai

cheme şefi de instituţii şi să le dea ordine, inclusiv folosindu-se de numele meu, pentru a face sau da ceva ori să-i ameninţe.

12. Am descoperit că în data de 25 martie 2013, când am fost invitați amândoi la o întâlnire cu președintele Victor Ponta și cu secretarul general Liviu Dragnea la sediul central al PSD, a înregistrat la OSIM, în mod fals, în numele fiului său Răzvan Govor și al fostului contabil al societății editoare a ziarului Gazeta de Nord-Vest, Cătălin Filip, o cerere pentru înregistrarea mărcii ziarului “Sătmăreanul Informat”.

13. I-am explicat, de mai multe ori în ultima perioadă, că nu este suficient să te îmbraci în costume Boss, să porţi ochelari trendy, cravate şic şi geantă diplomat, să ai Mercedes sau BMW, ori să ai bodyguarzi şi secretare la dispoziţie ziua şi noaptea, dacă nu ai educaţie, cultură, bun simţ şi credinţă adevărată în ceva.

Senator

Valer Marian

P.S.: În cazul în care nu veţi difuza integral acest drept la replică, mă voi adresa celorlalte televiziuni locale și naționale, precum şi tuturor ziarelor și siteurilor din Bucureşti şi din Satu Mare.

 

 

3_Layout 1

11/05/2013 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diverse, Justitie si injustitie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii | 4 comentarii

Cu ce se mai ocupă găștile mafiote ale USL prin țară. Își angajează rudele și amantele în instituțiile pe care le conduc

Coica și Ștef, la interogatoriu

Scris de        in    24 Apr 2013    //    7 comentarii

Coica si Stef

Senatorul Valer Marian a transmis ieri preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, şi cetăţeanului primar Coica Dorel Costel solicitări privind furnizarea unor informaţii de interes public privind activitatea celor două instituţii pe care le conduc de aproape un an. Lista adresată preşedintelui Adrian Ştef cuprinde 10 întrebări, în timp ce lista adresată cetăţeanului primar Coica Dorel Costel include 17 întrebări. Reproducem în continuare întrebările adresate celor doi aleşi de către senatorul Marian:

Către Consiliul Local Satu Mare – Cetăţeanului primar Coica Dorel Costel …

În temeiul art. 6 din Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă solicit să-mi comunicaţi următoarele informaţii: 1. Numărul angajaţilor din Primăria municipiului Satu Mare şi din instituţiile sau societăţile comerciale subordonate acesteia (Direcţia Finanţelor Locale, Administraţia Domeniului Public, SC Apaserv SA, SC Transurban SA, Teatrul de Nord, Casa Municipală de Cultură, Poliţia Locală ş.a.) la data de 1 iulie 2012 şi numărul actual de angajaţi de la aceste instituţii, urmând să precizaţi numărul de posturi nou înfiinţate (de conducere şi de execuţie). 2. Câţi angajaţi din aparatul primăriei care au afectat managerial, material sau imagistic imaginea acestei instituţii în perioada primarilor Horia Anderco şi Iuliu Ilyes aţi schimbat din funcţie ? 3. Numărul angajaţilor de la Cabinetul primarului, urmând să-i nominalizaţi şi să precizaţi pregătirea şi experienţa acestora, precum şi salariile nete de care beneficiază. 4. Dacă în aparatul Primăriei municipiului Satu Mare sau în instituţiile ori societăţile comerciale subordonate sunt angajate rude (fraţi, surori, nurori, cumnaţi ş.a.), prieteni sau amante ale primarului sau viceprimarilor, urmând să le precizaţi numele, prenumele, gradul de rudenie, funcţia şi salariul net. 5. Sumele alocate de Consiliul Local/Primăria municipiului Satu Mare instituţiilor de presă locale (ziare, televiziuni, posturi de radio) din 1 ianuarie 2009 până în prezent , defalcate pe ani şi pe mijloace massmedia. 6. Sumele alocate de Consiliul Local/Primăria municipiului Satu Mare societăţilor comerciale care au asigurat servicii de protecţie şi pază la sediu şi la instituţiile şi societăţile comerciale subordonate din 1 ianuarie 2009 până în prezent, defalcate pe ani şi pe societăţile executante, împreună cu procesele verbale de licitaţie şi cu contractele încheiate în acest sens. 7. Societăţile comerciale cu care au fost încheiate contracte de asfaltare şi de deszăpezire din 1 ianuarie 2009 până în prezent, urmând să precizaţi sumele achitate acestora anual şi să anexaţi procesele verbale de licitaţie şi contractele aferente. 8. Societăţile comerciale cu care au fost efectuate lucrări la instituţiile şi societăţile comerciale subordonate (SC Apaserv SA, SC Transurban SA, Direcţia Finanţelor Locale, Administraţia Domeniului Public, Teatrul de Nord, Casa Municipală de Cultură, Poliţia Locală), împreună cu copiile de pe procesele verbale de licitaţie şi cu contractele aferente. 9. Copii de pe delegaţiile pentru deplasările în ţară şi în străinătate efectuate de primarul şi viceprimarii municipiului Satu Mare din 1 ianuarie 2009 până în prezent. 10. Cuantumul cheltuielilor achitate lunar de Consiliul Local/Primăria municipiului Satu Mare pentru utilităţi (gaz metan, energie electrică) şi modul de distribuire al acestora pe birouri/suprafaţă/personal. 11. Consumul lunar de carburanţi al Consiliului Local/Primăriei municipiului Satu Mare şi dacă este permisă folosirea autoturismelor de serviciu şi după program (după-amiaza sau în zilele libere) în scop personal, familial (pentru deplasări la rude sau pentru cumpărături în piaţă). 12. Numărul şi salariile nete ale directorilor de la Direcţia Finanţelor Locale, SC Apaserv SA, SC Transurban SA, Administraţia Domeniului Public, Teatrul de Nord, Casa Municipală de Cultură şi Poliţia Locală. 13. Cu câte posturi aţi completat organigrama SC Apaserv SA până în prezent şi cui au fost atribuite şi dacă preconizaţi să măriţi organigrama cu încă 40 de posturi şi cui vor fi atribuite, cu precizarea salariilor nete aferente. 14. Pentru ce motive aţi majorat taxele şi impozitele locale şi cum justificaţi tarifele ridicate, printre cele mai mari din ţară, la salubritate, apă şi canalizare. 15. Ce obiective din oferta dvs. electorală aţi realizat în perioada de 10 luni de la preluarea mandatului de primar? Aveţi dreptul să menţionaţi o cifră de la 0 la 10. 16. Câţi bani aţi adus pentru municipiul Satu Mare de la preluarea mandatului, având în vedere relaţiile dvs. apropiate (după cum vă lăudaţi) cu premierul Victor Ponta, cu vicepremierul Liviu Dragnea, cu miniştrii Dan Şova şi Rovana Plumb şi cu fostul ministru Ovidiu Silaghi, în urma întâlnirilor avute şi a promisiunilor făcute (cu care, de asemenea, v-aţi lăudat public)? 17. Enumeraţi atribuţiile constituţionale şi legale ale primarilor şi ale parlamentarilor. Senator Valer Marian

Către Consiliul Judeţean Satu Mare – Domnului preşedinte Adrian Ştef

În temeiul art. 6 din Legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, vă solicit să-mi comunicaţi următoarele informaţii: 1. Numărul angajaţilor din Consiliul Judeţean şi din instituţiile subordonate (Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Spitalul Judeţean, Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană, Aeroport, ADI – Luna Şes, ADI – Apă) la data de 1 iulie 2012 şi numărul actual de angajaţi din aceste instituţii, urmând să precizaţi numărul de posturi nou înfiinţate (de conducere şi de execuţie). 2. Dacă în aparatul Consiliului Judeţean sau în instituţiile subordonate sunt angajate rude (fraţi, surori, nurori, cumnaţi ş.a.) sau amante ale preşedintelui sau vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, urmând să le precizaţi numele, prenumele, gradul de rudenie, funcţia şi salariul net. 3. Sumele alocate de Consiliul Judeţean instituţiilor de presă locale (ziare, televiziuni, posturi de radio) din 1 ianuarie 2009 până în prezent , defalcate pe ani şi pe mijloace massmedia. 4. Sumele alocate de Consiliul Judeţean societăţilor comerciale care au asigurat servicii de protecţie şi pază la sediu şi la instituţiile subordonate din 1 ianuarie 2009 până în prezent, defalcate pe ani şi pe societăţile executante, împreună cu procesele verbale de licitaţie şi cu contractele încheiate în acest sens. 5. Societăţile comerciale cu care au fost încheiate contracte de asfaltare şi de deszăpezire din 1 ianuarie 2009 până în prezent, urmând să precizaţi sumele achitate acestora anual şi să anexaţi procesele verbale de licitaţie şi contractele aferente. 6. Societăţile comerciale cu care au fost efectuate lucrări la instituţiile subordonate (ADI – Luna Şes, ADI – Apă, Spitalul Judeţean, Aeroport, Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană), împreună cu copiile de pe procesele verbale de licitaţie şi cu contractele aferente. 7. Copii de pe delegaţiile pentru deplasările în ţară şi în străinătate efectuate de preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean din 1 ianuarie 2009 până în prezent. 8. Cuantumul cheltuielilor achitate lunar de Consiliul Judeţean pentru utilităţi (gaz metan, energie electrică) şi modul de distribuire al acestora pe birouri/suprafaţă/personal. 9. Consumul lunar de carburanţi al Consiliului Judeţean şi dacă este permisă folosirea autoturismelor de serviciu şi după program (după-amiaza sau în zilele libere) în scop personal, familial (pentru deplasări la rude sau pentru cumpărături în piaţă). 10. Numărul de consilieri ai preşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean, urmând să-i nominalizaţi şi să precizaţi atribuţiile lor de serviciu şi salariul net de care beneficiază. Senator Valer Marian

02/05/2013 Posted by | Diverse | Un comentariu