Viktor Bout – Dosar complet de crimă organizată și terorism în limba franceză – ep. 22

 

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarila sa din parchete sau servicii secrete

 Vă prezentăm în continuare, în serial, una dintre cele mai complexe documentații referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut,  a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată  motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Nous avons vu dans un épisode précédent que parmi les amis de Viktor Bout se cachaient une drôle d’engeance, notamment les gens de Diligence LLC, formé par d’anciens de la CIA et du MI5 anglais, et reconvertis dans les activités plutôt douteuses, mais lucratives. Or dans la grande communauté des espions, leurs collègues de l’ex KGB, ou des transfuges du FSB les ont rejoints. Depuis Le cas de Kyle Foggo, on sait en effet que peu de choses désormais sépare les espions des escrocs véritables. Le troisième personnage de la CIA, qui dort aujourd’hui en prison est là pour nous montrer l’état de déliquescence auquel est arrivé ce genre d’organisme, dans lequel l’attrait de l’argent a pris le pas sur les motivations patriotiques. La CIA a toujours pratiqué le commerce de la drogue, ne serait-ce que pour bénéficier de crédits que des élus plus moraux lui auraient refusés. Au FSB, idem : là aussi le côté mafieux a pris le dessus sur le patriotisme : voilà donc le terrain de jeux idéal des deux côtés pour celui qui est à la fois marchand d’armes et de drogue. Dans ces deux services en perdition, Viktor Bout ne pouvait que se sentir comme un poisson dans l’eau. C’est ce qu’il a fait.

Les soutiens de Diligence Middle East se recrutent aussi dans les vestiges de l’ancien KGB. Dans leur ouvrage, „La Nouvelle Aristocratie”, Andreï Soldatov et Irina Borogan expliquent clairement le cheminement suivi par les anciens du KGB devenus membres ou non du FSB. Comme la CIA, le FSB, en se séparant du contrôle de l’Etat par son parlement, est devenu une hydre capable de tout „Avec le FSB, il n’y a plus de contrôle du parti et il n’y a pas de contrôle parlementaire (…) nous avons désormais des services secrets qui échappent à tout contrôle”, a-t-il ajouté. „Cette absence de responsabilité et les méthodes de plus en plus brutales qu’ils utilisent font que les services russes ressemblent davantage aux moukhabarat, les polices spéciales du monde arabe, qu’aux anciennes agences soviétiques, ajoute Irina Borogan.” Les russes doivent donc aussi avoir leurs Kyle Foggo dans ce schéma ! Comme aux USA, leur but n’est plus d’être au service de l’Etat, mais bien de s’en mettre plein les poches : „pour les auteurs, l’actuelle classe dirigeante du FSB ressemble à bien des égards à l’aristocratie russe de l’époque tsariste. Les gradés du FSB mènent un train de vie somptueux financé par des revenus tirés de leur position privilégiée, ce qui contraste vivement avec l’austérité des responsables des services secrets soviétiques, dont les avantages disparaissaient dès qu’ils quittaient leurs fonctions. „Les membres des nouveaux services de sécurité russes sont bien plus que de simples serviteurs de l’Etat”, écrivent, amers, les deux journalistes. „Ce sont des propriétaires fonciers et des acteurs influents.” 

 Des gens devenus riches, grâce au commerce des armes, sur lequel Surikov avait aussi une opinion, en particulier sur une affaire qui avait défrayé la chronique….„Selon Anton Sourikov, un expert en sécurité de Russie et un ex- officier du renseignement militaire, les progrès de la théorie selon laquelle les contrebandiers, avec le soutien d’éléments des services de sécurité russes, peuvent avoir vendu des munitions et des roquettes ou des missiles antichars à destination du Hezbollah au Liban, et quatre missiles de croisière Kh-55 destinés à être montés sur des bombardiers Sukhoi-24 pour l’Iran, sur le navire quand il a subi des réparations à Kaliningrad. M. Sourikov dit qu’il croit que, lorsque le navire sera arraisonné dans le milieu de la nuit du 24 juillet au large de la Suède, les attaquants ont trouvé la cache d’armes, il l’ont photographié comme éléments de preuve et sont repartis”. Voilà un point de vue qui se tient, au moins, sur l’affaire de l’Artic Sea. La visite express impromptue du premier ministre israélien à Moscou dans les jours qui vont suivre (le 11 septembre 2009) confirmant la donne… Pour la circonstance, ou par passer davantage inaperçu, Benjamin Netanyahu avait emprunté le jet privé du tycoon israélien Yossi Maiman.

 

Et comme activité, il leur reste donc, outre le commerce des armes, et celui de la drogue : la CIA ne va pas faillir à sa réputation ; et les anciens du KGB vont faire de même. Interrogé, un responsable de la CIA lâche facilement le morceau….”-Vladimir Ilitch, il est vrai que les Américains sont impliqués dans les affaires de drogue ? -Oui, ils sont en situation idéale pour cela. Ils contrôlent l’aérodrome de Bagram à partir de laquelle les les avions de transports de la Force aérienne volent vers une base militaire américaine en Allemagne. Dans les deux dernières années, cette base est devenue le plus grand hub de transit pour les déplacer l’héroïne afghane vers d’autres bases américaines et des installations en Europe. Une grande partie de celui-ci va au Kosovo dans l’ex-Yougoslavie. De là, via les mouvements mafieux albanais du Kosovo, l’héroïne vers l’Allemagne et les pays de l’UE.” Le Kosovo ? Cela semble une destination bien indirecte ! „-Pourquoi un tel arrangement complexe ? -Les trafiquants de drogues profitent d’une sécurité relative dans les bases militaires. Il n’existe aucun contrôle sérieux là-bas. La police allemande ne peut pas y travailler. Toutefois, en dehors des bases militaires allemandes, l’exécution de la loi est en vigueur. Certes, toute la police peut être achetée. Mais le niveau de corruption en Allemagne n’est pas aussi élevés, à vrai dire, qu’en Russie. C’est pourquoi il est plus commode pour les américains de créer des centres de distribution dans d’autres lieux. Je crois que, dans le temps, ces centres se déplacent vers leurs installations militaires à Poznan, en Pologne, et aussi en Roumanie et en Bulgarie. La Pologne est déjà membre de l’UE. la Roumanie et la Bulgarie devraient être en 2007. La corruption dans ces pays est presque aussi élevé que dans la Russie”. Ah, on comprend mieux : pour assurer un bon trafic, il faut c’est bien connu un gouvernement véreux à l’autre bout…. „-Quelle est l’ampleur du trafic de drogue en Amérique à l’Europe et qui est derrière elle ? -Environ 15-20 tonnes d’héroïne par an. Lorsque Poznan deviendra ouverte, je pense qu’il pourrait atteindre 50, voire 70 tonnes. Derrière cette entreprise se cachent la CIA et la DIA (Defense Intelligence Agency). En fait, c’est ce qu’ils ont fait déjà en Indochine dans les années 1960-années 70 et en Amérique centrale dans les années 1980″… des trafiquants qui tablent sur l’ouverture des barrières européennes pour vendre davantage ! Belle découverte !

 

Des trafiquants redoutables et prêts à tout pour garder leur empire comme le raconte ici Il Manifesto „Un exemple du niveau où évoluent ces trafiquants nous est donné en 2000 par le président ukrainien Leonid Kuchma, dont les conversations avaient été enregistrées par un de ses gardes du corps ( Mykola Melnychenko, ex-KGB) qui avaient mis des micros puces dans le bureau présidentiel. Les enregistrements indiquent que Kuchma approuva la vente de quatre systèmes radar perfectionnés à Saddam Hussein (alors sous embargo de l’ONU) pour 100 millions de dollars, et demanda à ses services secrets de « s’ occuper » d’un journaliste ukrainien qui enquêtait sur les contacts gouvernementaux dans le trafic d’armes. Le cadavre du journaliste fut retrouvé deux mois après dans un bois, sans tête, brûlé à l’acide. En tout, trois journalistes et cinq parlementaires sont morts en Ukraine ces derniers mois dans des circonstances suspectes”. Les bonnes vieilles méthodes, mixées avec des tendances mafieuses. Une des sociétés de Kuchma, E.C. Venture Capital S.A. se fera prendre dans le filet anti-corruption d’Interpol : elle était suisse. Son associé était Vladimir Kishenin, ancien dirigeant de Lanrusinvest et président du „Social Democratic Party of Russia„.

 

Le pouvoir de Poutine en est-il perturbé ? Pas vraiment, pour une raison simple : il est lui même accusé par les américains, notamment, d’être lié lui aussi à une autre mafia ! Au point que sa politique n’en est pas une, révèle WIkileaks, mais celle des mafieux de son entourage : „Les dirigeants russes (…) se focalisent sur un horizon à six mois, et sur leurs propres intérêts de business”, estime Damien Loras, membre de la « cellule » diplomatique de l’Elysée, en septembre 2009, devant le secrétaire d’Etat adjoint américain Philip Gordon, cité dans un mémo. Et lorsque le secrétaire à la Défense, Robert Gates, déclare, le 8 février 2010, que le gouvernement russe « est une oligarchie dirigée par les services de sécurité », son interlocuteur, Hervé Morin, alors ministre de la Défense, ne le contredit guère, selon un autre télégramme”. Cela on s’en doutait, et l’association des USA avec une autre branche de mafia ex-soviétique est bien la meilleure façon de le gêner, en l’attaquant sur le même terrain !

 

Confirmation encore un peu plus loin dans d’autres „mémos” révélés par Wikileaks encore : „en Espagne, lors d’une réunion à Madrid du groupe de travail américano-espagnol sur le crime organisé, le procureur Jose „Pepe” Grinda Gonzales « considère la Biélorussie, la Tchétchénie et la Russie comme des quasi Etats mafieux » et dit que « l’Ukraine en deviendra un », relate l’ambassade américaine dans un mémo du 8 février 2010. Il pose la « question non résolue » de « l’étendue de l’implication du Premier ministre, Vladimir Poutine, dans la mafia russe”… Voilà ça a été dit et ça confirme ce qu’on pensait ! L’ex-KGB a sombré aux mains des faiseurs d’argent, et parmi ces faiseurs d’argent rapide, il y a avant tout les vendeurs de drogue et d’armes…. la dernière élection Biélorusse et surtout la répression sans pitié de l’opposition est un autre exemple encore de ce système inique. Alexandre Loukachenko est plus proche de la dictature que de la démocratie : „à Berlin, les autorités allemandes se sont dites alarmées par les irrégularités commises lors du scrutin et par la répression policière qui a suivi. „L’Allemagne est très préoccupée (…). Nombre d’aspects montrent que le scrutin ne répond pas aux normes internationales d’élections libres et honnêtes”, a dit à la presse le porte-parole du gouvernement allemand, Steffen Seibert” pouvait-on lire au lendemain du scrutin. Chez Wikileaks, la Biélorussie est décrite comme un „état mafieux” par le juge espagnol Jose Grinda Gonzalez. 

 

Une confirmation de ce désastre sociétal russe est apporté en effet par Wikileaks dans la semaine où est rédigé cet article, mais aussi d’une ONG qui révèle les résultats de son enquête. Le pays demeure bel et bien corrompu, au même titre que l’Afghanistan ou tout comme ; la preuve s’il en est que l’Etat est dépassé et que la loi n’arrive pas à se faire respecter. L’éclatement de l’URSS a projeté en avant les réseaux mafieux existants auparavant : habitués à être plus durement pourchassés à l’époque, ou déjà insérés dans le système soviétique détourné, la mafia russe est très organisée. La façade „propre” de Poutine se lézarde d’autant. ” La corruption continue d’être très répandue en Russie, près d’un quart des Russes (26%) admettant avoir payé des pots-de-vin cette année, selon une étude de l’ONG Transparency International diffusée jeudi.

Si le niveau de corruption dans le pays n’a pas réellement évolué en 2010, il y a néanmoins eu un véritable changement dans la volonté des Russes de lutter contre celle-ci, a déclaré la directrice de l’antenne russe de l’ONG, Elena Panfilova, lors de la présentation de l’étude à la presse. Ainsi, 52% des personnes interrogées par l’ONG ont déclaré être prêtes à dénoncer un fait de corruption, alors qu’en 2009, seuls 7% des Russes se disaient prêts à porter plainte.

Dans un classement allant des pays les moins corrompus aux plus corrompus, publié plus tôt dans l’année par Transparency International, la Russie occupe la 154e place sur 178, a égalité avec le Kenya et le Cambodge, mais loin derrière des pays tel l’Ethiopie (116e) ou la Colombie (78e). Selon l’étude publiée jeudi par l’ONG, près de 48% des Russes jugent que la corruption a augmenté dans le pays au cours des trois dernières années. 

De plus, 24,6% d’entre eux estiment que la lutte contre la corruption menée par le gouvernement n’est absolument pas efficace, contre 5,6% qui la jugent au contraire „très” effective. La corruption reste un mal endémique en Russie, malgré l’intention affichée par les autorités de faire de son éradication une priorité”.
  Une corruption qui cache bien d’autres cas de trafics d’armes, ce dont a bénéficié là encore Viktor Bout, qui a permis pendant des années d’écouler des stocks faramineux, dans lesquels sont venus se servir les USA eux-mêmes ; via la filière Diveroli, notamment, dont je vous ai déjà longuement parlé ici-même.

 

Chez le juge Gonzalez, Poutine, le véritable dirigeant de la Russie, entretien des relations très spéciales avec certains états „périphériques”. „Au cours de cette rencontre à Madrid du groupe de travail américano-espagnol sur le crime organisé d’Eurasie, „la franchise du procureur Jose „Pepe” Grinda Gonzalez stupéfait son auditoire”, raconte Le Monde. „Il explique que la stratégie de Moscou est d’utiliser« les groupes de crimes organisés pour faire tout ce que le gouvernement russe ne peut pas faire en tant que gouvernement ». Grinda Gonzalez considère aussi que la Biélorussie, la Tchétchénie et la Russie sont « des quasi Etats mafieux » et pronostique que « l’Ukraine en deviendra un » bientôt. « Pour chacun de ces Etats, on ne peut faire la différence entre les activités du gouvernement et ceux des groupes de la criminalité organisée », explique le procureur espagnol” ajoute Slate. Un juge qui sait de qui il parle, ajoute le magazine : „Grinda Gonzalez est l’une des figures majeures de la lutte espagnole anti-mafia. C’est lui qui, après dix ans de traque, a mis Zakhar Kalachov, un vor v zakone (« voleur dans la loi », soit le plus haut niveau de la hiérarchie mafieuse) derrière les barreaux lors de la fructueuse opération Avispa. Il a aussi pris part à l’opération Troïka en 2008-2009. Au total, ces deux coups de filet ont mené à l’arrestation de 60 suspects, dont quatre chefs mafieux russes qui se trouvaient en Espagne”.

 

Voilà qui nous ramène à Marbella par exemple… où l’on arrête le 7juin 2010 Zakhar Kniazevich Kalashov, le chef mafieux géorgien, coincé par l’ Organized Crime and Drugs Unit (l’UDYCO). Kalashov, pourtant déjà arrêté en 2006 à Dubaï… le 26 août 2007, le magazine de M6 avait fait un reportage édifiant sur Marbella et sa mafia russe. Le résumé de l’émission était édifiant  :„Mais il y a d’autres raisons qui ne figurent pas dans les brochures touristiques pour expliquer le succès de Marbella. D’abord des autorités pas toujours regardantes sur les permis de construire, ce qui autorise la construction anarchique d’immeubles de luxe Mais il y a d’autres raisons qui ne figurent pas dans les brochures touristiques pour expliquer le succès de Marbella. D’abord des autorités pas toujours regardantes sur les permis de construire, ce qui autorise la construction anarchique d’immeubles de luxe”. La mafia russe gangrène l’Europe ! Et amène le trafic de drogue en Espagne, qui reste sous le contrôle d’autres personnes… „Malaga est toujours un „hot spot” pour la police, car le boom a attiré de nombreuses criminels pour venir y blanchir leur argent, bien avant qu’elle ne devienne une des portes principales de la drogue en Afrique.” conclut amèrement un journal espagnol, reliant les photos de Kalashov aux avions remplis de drogues saisis en Espagne, comme ceux de l’Afrique de L’Ouest ou du Mexique. On y revient !

 

La CIA et la coke, mais c’est une vieille histoire, confirme Peter Dale Scott, repris ici chez Cent Papiers : „l’implication de la CIA dans le trafic de drogue durant le conflit soviéto-afghan n’était pas une première. D’une certaine manière, la responsabilité de la CIA dans le rôle dominant que joue aujourd’hui l’Afghanistan dans le trafic mondial d’héroïne, est une réplique de ce qui arriva plus tôt en Birmanie, au Laos, et en Thaïlande entre la fin des années 1940 et les années 1970. Ces pays sont aussi devenus des acteurs majeurs du trafic de drogue grâce au soutien de la CIA (et des Français, dans le cas du Laos), sans quoi ils n’auraient été que des acteurs locaux”.Ce qui explique aussi les déboires afghans actuels, insondables… et insolubles tant que l’équipe Karzaï dirigera le pays : „de cette manière, les USA ont consciemment recréé en Afhanistan la situation qu’ils avaient créée précédemment au Vietnam. Au Vietnam aussi (comme Ahmed Wali Karzai un demi siècle après), le frère du président, Ngo Dinh Nhu, utilisait la drogue pour financer un réseau privé lui permettant de truquer les élections en faveur de Ngo Dinh Diem”. Voilà qui nous recentre clairement historiquement, et nous rappelle ce que nous avons déjà dit ici à plusieurs reprises à propos de Karzaï !Une CIA impliquée à un point qu’on n’imagine mal, à vrai dire. Or, des faits récents le démontrent… mêlant livraison d’armes et une historique remontant au cœur des Etats-Unis, via les paradis fiscaux du Pacifique ou des Caraïbes, un jour clairement dénoncés par un dénommé par un jeune sénateur nommé… Barack Obama.

 

Tout ça, en effet, sans oublier donc ces fameux transporteurs, d’armes, ou de drogue, voire des deux à la fois. En 2010, des vols sortent notamment du lot : ceux de Sky Georgia. Très intéressant également, en effet, Sky Georgia  : Sky Georgia (anciennement connu sous le nom de Georgia National Airlines, et après que le transporteur d’origine ait été vendu au fonds d’investissement américain Sky Group), „est une compagnie aérienne qui a sa base à Tbilissi”, nous dit Wikipedia. Voilà qu’entre en scène la Georgie ! Son 4L-SKY, par exemple, a été racheté en octobre 2009 à Gomelavia. Il est ici vu en train de se poser le 1er septembre 2010 à Ferihegy-Budapest… or les avions de Sky Georgia n’en resteront pas là. En novembre 2009, Sky Goergia, société dirigée par un fond d’investissement américain, donc, ayant ses avions en Georgie, se rebaptise discrètement East Wings. Elle n’est censée n’avoir dans sa flotte que deux petits DC-9-50, et un seul Il-76, et décidait donc pour un transport „particulier” de louer un deuxième Il-76 a l’obscure société ukrainienne SP Transport Limited, dont le siège est étrangement au Vanuatu… L’avion qu’elle choisit alors est assez connu, ce n’est autre que l’ancien Air Pass/Air Cess du Swaziland, enregistré 3D-RTA, le Centrafricain Airlines siglé TL-ACY, ou le GST Aero enregistré UN-76007… un avion appartenant depuis toujours à Victor Bout, qui à ce moment-là est déjà en prison à Bangkok. L’avion ira faire de l’essence à Gostomel en Ukraine et le 8 décembre, il décollait de… sa base habituelle de Sharjah sous le numéro 4L-AWA (le „4L” étant l’indicatif de la Georgie). Le reste est désormais de l’histoire : il fera la une de tous les journaux en pleine période de fêtes, l’année dernière. Bourré au maximum d’armements, coincé à Bangkok. L’endroit même où était détenu Viktor Bout… nous reviendrons bientôt sur East Wings, car c’est tout simplement LA clé du système de Viktor Bout et surtout de ses soutiens réels… qui risquent d’en surprendre plus d’un d’entre vous.

Din categoria ” Ofițerii SIE de pretutindeni”

Eugen Mihalache, candidat PP-DD: „20.000 de euro la fiecare român care se repatriază”

 Articol apărut în Gazeta Românească

 

Joi, 25 Octombrie 2012 14:12

 

Candidatul pentru ocuparea unui post de senator la alegerile din 9 decembrie din partea Partidului Poporului – Dan Diaconescu pentru circumscripția 43 Europa-Asia este Eugen Mihalache, până în prezent coordonator al partidului pentru Diaspora.

Născut la 04 iulie 1967, la Alexandria, județul Teleorman, Eugen Mihalache a absolvit Liceul German din Bucuresti (’85) și apoi a urmat cursurile facultății de drept din București pe care a absolvit-o în anul 2002. A urmat apoi cariera diplomatică fiind șef secția consulara Oslo, perioadă în care a continuat studiile la Universitatea din Oslo. Au urmat 5 ani, în perioada 2003-2008 ca secretar 1 politic ambasada Berlin. A mai făcut studii de master în Drept comunitar (cu tema ”libera circulatie a fortei de munca in cadrul UE”), în prezent masterand SNSPA-Administratie publica (la zi). În prezent administrează propria firmă de consultanță, împreună cu fratele său, având relații de afaceri cu parteneri din China, Germania, Austria.

Video/ “Trenuleţul Poporului”: vezi cum s-au distrat fanii lui Dan Diaconescu la Anagnina

Eugen Mihalache ne-a declarat că a elaborat programul pentru campania electorală. ”Am postat programul meu, e mai mult o sinteză, astăzi pe facebook, și cred ca sunt lucruri care se pot face fără mari cheltuieli, doar cu voință…politică. Cunosc problemele diasporei, pot spune chiar că am experiență și am soluții clare pentru problemele românilor din afara țării. Candidez pentru că am echipa care să mă ajute, candidez  pentru că nimeni nu a facut până acum ceva penrtru Diaspora și pentru că am văzut cum se face potica în occident. Pot afirma că îmbrațișez modelul politicianului corect.” ne-a precizat Mihalache.

Iată și programul prezentat astăzi de Eugen Mihalache. El nu a precizat de unde va lua banii pentru acoperirea promisiunilor pe care le face în programul său electoral.

VIDEO/ 12 şefi de filiale au prezentat la Anagnina organizaţia italiană a Partidului Poporului

ÎN CALITATE DE SENATOR PENTRU DIASPORA, ÎMI PROPUN SĂ REALIZEZ URMĂTOARELE:

1.Analizarea, cu PRIORITATE, a cererilor pentru acordarea celor 20.000 Euro formulate de românii care se repatriază

2.Repartizarea de locuinţe sociale (CHIRIE de 25 Euro/lună) şi în cazul romanilor care se repatriază

3. SALARIU la nivel occidental, trăind şi muncind în România –acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici străini din România, care încheie contracte cu românii care se repatriază

4. Negocierea contractelor de muncă ce urmează a fi încheiate de muncitorii romani cu angajatorii din străinătate, de către persoane specializate din Ministerul Muncii de la Bucureşti

5. Achitarea, RETROACTIV, A CONTRIBUŢIILOR PENTRU ANII LUCRAŢI ÎN ILEGALITATE (min. 3 ani), în scopul recunoaşterii perioadei respective ca şi ’vechime în munca’

6. ’TRADUCATORI PUBLICI’ – în regiunile având comunităţi mari de cetăţeni romani, care să ofere servicii gratuite în cazul prelucrării de documente tipizate şi să perceapă taxe/onorarii minime în cazul altor documente

7. REDUCEREA LA MAXIMUM a TAXELOR pentru servicii consulare şi implementarea unui sistem de gratuităţi pentru servicii, solicitate de o singură persoană şi/sau întreţinător unic de familie, ce depăşesc o anumită sumă (ex. 500 Euro)

8. PROGRAM SPECIAL DE LUCRU CU PUBLICUL (INCLUSIV SÂMBĂTĂ ŞI DUMINICĂ) în cazul consulatelor României din zonele în care există comunităţi româneşti importante

9. ’FOND SPECIAL’, la nivelul Ambasadelor şi Consulatelor României, pentru rezolvarea unor situaţii dramatice/urgenţe

10. LOCUL COPIILOR ESTE LÂNGĂ FAMILIE!

11. Alocarea echitabilă de fonduri de la bugetul de stat pentru DIASPORA

12. Reconfigurarea colegiilor din Diaspora, în conformitate cu prevederile Legii Electorale din România, respectiv la nu număr de 75.000 de alegători 1 loc de deputat şi la 160.000 de alegători în cazul candidaţilor pentru Senat

13.Modificarea Legii Electorale, astfel încât să fie încurajată participarea la alegerile din Diaspora a CANDIDAŢILOR INDEPENDENŢI

14.Eliminarea din Legea Electorală a prevedrii conform căreia candidaţii pentru Diaspora sunt obligaţi să domicilieze în România

15. Introducerea obligativităţii reşedinţei/domiciliului în străinătate pe o perioadă de minimum 5 ani pentru candidaţii Diasporei

14. Înfiinţarea Fundaţiei Umanitare Internaţionale „PP-DD Diaspora”

16. Înfiinţarea de clase liceale ‚la distanta’ (fără frecvenţă), în statele unde există comunităţi româneşti importante

17. Casele părăsite din România: Iniţierea unui program pentru repopularea satelor abandonate de către românii care doresc să se repatriaze dar nu poseda locuinţa

18. Programe pentru combaterea prostituţiei în rândul româncelor, în colaborare cu autorităţile ţărilor de reşedinţă

19. Înfiinţarea ’CONSILIULUI DIASPOREI ROMANE’-Organism din care vor face parte reprezentanţi ai romanilor din Diaspora (pe principiul: 1 vot la 100.000 de cetăţeni romani aflaţi într-o ţară), precum şi instituţii şi ministere din România, cu atribuţii în domeniu. Deciziile Consiliului vor fi obligatorii şi vor fi adoptate în baza votului reprezentanţilor din Diaspora.

20. Dezvoltarea mass-media în limba romană

Semestrial, voi prezenta romanilor din Diaspora un raport al activităţii desfăşurate.

A.R.

Viktor Bout – Dosar complet de crimă organizată și terorism în limba franceză – ep. 21

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarila sa din parchete sau servicii secrete

 Vă prezentăm în continuare, în serial, una dintre cele mai complexe documentații referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut,  a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată  motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Un volet important, pour l’instant a échappé à notre enquête. Celui du transport de drogue, entrevu seulement lors de l’évocation du transport de tilapias : les poissons frais africains étaient très pratiques pour leurrer les chiens de détection, au retour des avions vers l’Europe. Viktor Bout a effectivement transporté des armes, c’est une évidence, du tentale, c’en est une autre, des fleurs, revendues à un prix d’or dans les émirats, on le sait, des poulets congelés (via sa filière Sud-Africaine et via son fidèle alter-ego Richard Chichakli)mais aussi de la drogue, qui rapporte tout autant que les livraisons d’armes, sinon davantage (que les poulets). La tentation de le faire est venue naturellement, par transport de la drogue locale, en Afrique, notamment du haschich, mais aussi par accord passé avec des cartels bien connus. De la cocaïne, celle qui arrose en ce moment la côte Ouest de l’Afrique, originaire de la Colombie. Et la preuve, nous l’avons retrouvée, sous la forme d’un avion abandonné. Celui qui condamne Viktor Bout, qui a toujours nié avoir tâté de ce genre de transport. L’origine de ce volet drogue au sein de la longue saga repose sur les déclarations récentes, lors d’une arrestation par la DEA et les autorités locales d’un pilote russe, survenue à Moronvia, au Liberia. L’homme est tout simplement le chaînon manquant de la longue saga de Viktor Bout, et c’est aussi le plus compromettant ! Tous les journaux russes lui on consacré des reportages. Ici, on ignore toujours son nom (c’est à désespérer de la presse française également !). L’occasion de découvrir qui il était, donc. Un acteur majeur, dans l’étrange circuit actuel de la cocaïne en Afrique.

Le chaînon manquant, car l’arrestation récente de Konstantin Yaroshenko, c’est son nom, au delà de provoquer la polémique en russie, relie tous les domaines visités sur le sujet entre eux : à savoir la saga de Viktor Bout ; mais aussi celle sur la cocaïne en Afrique de l’Ouest débutée iciavec cet incroyable crash en plein désert. Son histoire personnelle commence par son arrestation le 28 mai 2010, à Moronvia, par des agents de la DEA américaine et les autorités locales, auxquels s’est joint le FBI : cela fait deux ans alors qu’ils pistaient le groupe de dealers et de transporteurs, notamment en Espagne, groupe dont faisait partie Yaroshenko. L’homme qui les accuse détient des preuves enregistrées confondantes. C’est Fombah Sirleaf, le propre fils de la présidente du Libéria, Ellen Johnson Sirleaf, un gradé de l’ U.S. Military Academy de West Point devenu agent de la Republic of Liberia National Security Agency („RLNSA”). Bardé de micros, il s’est fait passer pour un des dealers pendant deux années d’enquête, et a suivi les nombreuses réunions préparatoires à l’expédition d’au moins 4,5 tonnes de drogue en provenance d’Amérique du Sud, à savoir du Vénézuela, sur la route de la coke colombienne, vers Monrovia, puis l’acheminement dans un autre avion vers le Ghana. Un dossier en béton, que toute cette histoire, qui met à nu tout un système.

 

Monrovia, en 2003, est l’objet d’un autre trafic connu, cher au dictateur du pays : „aéroport de Monrovia, vendredi 2 mai 2003, 11 h 50 TU. Un quadriréacteur Iliouchine 76, un de plus, se pose sur l’aéroport de la capitale libérienne et stationne en bout de piste, à l’abri des regards indiscrets. Aussitôt, une flottille de petits camions et une vingtaine de militaires s’approchent. Commence alors une noria qui durera deux bonnes heures entre les soutes de l’appareil et le camp voisin qui héberge une unité d’élite des forces du président Charles Taylor. Des dizaines de caisses de munitions, d’armes, d’obus de tous calibres, de missiles et de treillis sont ainsi transférées, prêtes à alimenter la guerre civile qui ravage le pays depuis quinze ans. À 16 heures, l’avion redécolle. Caché dans un coin de l’aéroport, un témoin note ses références précises, EP-TQJ, ainsi que le nom de la compagnie : Queshm Airways. Une enquête complémentaire permettra de savoir qu’il s’agit là d’une compagnie iranienne et que ce vol, qui vient de violer l’embargo international sur les armes à destination du Liberia provient de Téhéran, via Mombasa au Kenya”. Pour une fois, la vente et le transport ont échappé à Viktor. Qui semble s’être trouvé un autre dérivatif. En réalité, il s’est fait doubler, là, par un libanais plus adroit, résidant lui aussi à Monrovia. „l’Iliouchine 76 Téhéran-Monrovia que l’on a vu se poser le 2 mai dernier sur l’aéroport de la capitale libérienne est à ce sujet un cas d’école. Il a été affrété par la Kleilat Group Corporation, une société dirigée par un homme d’affaires d’une trentaine d’années, Ali Kleilat. Ce Libanais résidant à Monrovia, propriétaire d’un jet privé, détenteur de plusieurs passeports ordinaires (néerlandais, britannique, vénézuélien…) et diplomatiques (libérien et ivoirien), manifestement fortuné, est à la fois consul honoraire du Liberia au Brésil et conseiller auprès du ministre de la Défense de… Côte d’Ivoire.” Ali Keilat, suivi un peu partout semble-t-il…. (idem en 2010).

 

L’acte d’accusation de la justice de Moronvia est édifiant, en effet, envers les trafiquants arrêtés : selon lui, Chigbo Umeh, 42 ans, un Nigerian, est bien, depuis des années, le courtier organisateur du transport de nombreuses tonnes de cocaïne d’Amérique du Sud vers l’Afrique de l’Ouest, d’où la cocaïne était transportée après vers l’Europe ou ailleurs en Afrique, ou même vers les Etat-Unis où elle pouvait aussi repartir ! Mais on insiste surtout dans ce document sur „Salazar Castano, 44 ans, qui est de Colombie, un fournisseur de cocaïne basée en Colombie et en Espagne, et qui, de concert avec ses co-conspirateurs, a envoyé des gros aéronefs commerciaux contenant la cocaïne d’Amérique du Sud en Afrique de l’Ouest, ainsi que de petits avions privés qui partaient des pistes d’atterrissage clandestines au Vénézuela. Yaroshenko, 41 ans, qui est de la Russie, est un pilote d’avion, un expert du transport aérien qui a transporté des milliers de kilogrammes de cocaïne d’Amérique du Sud, vers l’Afrique et l’Europe. Nathaniel French (alias „Frenchman” ou „The Expert”), 51 ans, qui est originaire du Ghana, a aidé les fournisseurs de drogues en fournissant un soutien logistique et la coordination pour les expéditions maritimes de cocaïne à travers l’océan Atlantique. Mawuko, 57 ans, également en provenance du Ghana, a aidé les fournisseurs de drogues par sa connaissance approfondie de la navigation maritime, y compris le développement des routes maritimes qui pourrait se soustraire à l’application de l’action des radars.”Pour ses deux missions, Yaroshenko aurait reçu 4,5 millions de dollars, plus 1,2 million pour acheminer la drogue du Liberia au Ghana, dans un autre appareil : étant donné le prix au kilo de la cocaïne, ce n’est qu’une infime partie de la somme générée par sa vente. Ce qui laisse tout de suite aussi entrevoir Yaroshenko comme pilote éventuel de notre fameux Boeing 727 brûlé en plein désert, les juges libériens affirmant qu’il a déjà effectué plusieurs transports de drogue… Le fameux Boeing, ou l’un des petits bimoteurs qui n’ont cessé de débouler sur la côte africaine comme expliqué sur cette autre saga. L’homme, en effet, a aussi été pilote sur 737 à la KLM, à en croire un des clichés montrés à la TV russe, et avoue avoir „travaillé en Nouvelle-Guinée” essentiellement, comme pilote d’Antonov 32 : bref, il a plusieurs talents à son arc, et semble bien savoir tout piloter : il a commencé sa formation comme pilote d’hélicoptère Kamov !

 

Ce sont les photos montrées complaisamment à la TV russe qui vont en fait le compromettre. A trop vouloir le défendre… car sur une des deux photos fournies par la presse russe, notre pilote pose avec un libérien arborant une chemise aux couleurs du drapeau du pays, devant un appareil d’une compagnie qui s’avère être après de longues recherches un appareil d‘AirMark, une bien étrange entreprise. Elle ne dispose que d’avions anciens, des Antonov 32 et des Antonov 12, quelques vieux 737 et même d’antiques 727, voilà qui semble bien corroborer notre enquête. Elle utilise aussi des petits Casa en Indonésie. Car, surprise, l’entreprise est effectivement… indonésienne, son siège et à Singapour, alors que ses appareils sont tous enregistrés en Moldavie (il sont en ER) ou au Kazakhstan (en UN), et qu’ils sillonnent l’Afrique depuis des années ! Etonnantes apparitions ! On va de surprise en surprise avec ce dossier !

 

D’autant plus que la firme semble appliquer une méthode connue avec ses changements de numéros d’appareils. Au Kazhakstan, la firme a acheté par exemple l’Antonov 12 UN-11650, qui en avril 2005 arborait les couleurs d’ Almaty Aviation Cargo, et en juin 2006 déjà celles de Bismallah Airlines (une société du Bengladesh, si réputée pour ses avions poubelles) ! Elle détiendra aussi un temps l’Antonov An-12B UR-CGV à la si belle livrée bleu foncé, vu partout, y compris à Vatry, et qui aura la fin terrible déjà expliquée à l’épisode 21 de notre saga. La société se fournissait à Chisinau, en Moldavie, et comme intermédiaire pour acheter ses appareils, il y avait Mango Mat Aviation, qui a fourni des appareils à Airmark, derrière lequel se cachait l’homme de main de Viktor Bout, Dimitri Popov, et ses appareils également enregistrés sous des noms „évocateurs” pour l’Afrique tel que Volga Atlantic Airlines (une firme enregistrée au Swaziland !) tel l’9U-BHR, un Antonov 26 vu au Burundi ; en même temps qu’un petit Let Let 410 congolais enregistré sous 9Q-CEU. Les deux étant au nom d’Aigle Aviation, ou d’Eagle Wings, connue comme lié à Viktor Bout (avec „Bukavu Aviation Transport”, „Business Air Services”, basées en RDC, et „Okapi Air”, dont le siège était en Ouganda). L’appareil, soupçonné de trafic d’armes, était arrivé au Bénin à partir de l’Ukraine via Khartoum, le 28 août 2004, et sera vu au Congo sous cette fausse appellation, vite transformée en 9Q-CAW : le numéro d’un Boeing 727 cargo et d’un autre Antonov 26 de Mango Mat, qui se crashera au Congo le 29 mai 2005 ! La signature de la méthode Bout, pourrait-on dire, avec cette valse des enregistrements. Officiellement, Volga Atlantic Airlines appartenait à l’ukrainien Yuri Sidorov et à Fred Rutter. Deux de ses appareils, le 9U-BHO (une immatriculation du Burundi !) et le 9U-BHN avaient dépassé depuis plusieurs mois les dates d’inspections de leurs moteurs alors qu’ils volaient encore. Selon le bureau d’Antonov, aucun des deux appareils n’avait été correctement entretenu. Un Antonov de ce type se crashera logiquement sur ennuis moteurs le 7 juillet 2006 entre Goma et Kisangani. Il portait alors le numéro 9Q-CVT  : à bord il y avait 4 russes et 2 congolais. C’était aussi l’immatriculation d’un DC-9 de Bravo Air Congo, la compagnie jumelle de Bravo Airlines SA !

 

Ceux-là, ou les fameux Skylink Arabia, autre avions notoirement dévolus à la sphère de Viktor Bout et dont un bon nombre sera photographié le 4 avril 2009 par un spottteur doué de bons réflexesà… Chisinau, encore cet endroit, dans le fief moldave du „maître de guerre”. L’Antonov 26 de Sky Link Arabia ER-AVB, l’Antonov 24 d’Air Moldova, ER-46417, l’Antonov 26 d’Air Moldova ER-26046, l’Antonov 24 de Sky Link Arabia ER-AZX, loué à une société moldave, Pecotox Air… une firme signée… Victor Bout. On y voit même les vieux Ill-18 aux hélices bleues si prisés par AirCess et Air Pass, devenus Grixona, l’ER-ICB notamment (devenu vieux machin pourVIPs en ml de finances ?- les photos sont à hurler, à voir le degré zéro des finitions- !). La bonne vieille mule de transport du système Bout ! Sans oublier l’ Antonov 24 de Tandem Aero ER-46508, et encore et surtout l’Antonov 32 d’El Magal Aviation, matricule ST-NSP, qui ressemble comme deux gouttes d’eau avec son dessous de fuselage noir à celui de….Yaroshenko.  Nous reviendrons plus tard sur ce qu’il en est advenu depuis.

  

Tout conduit donc à relier Yaroshenko à la sphère de Viktor Bout. Rappelons que c’est là aussi justement, à Monrovia, que Viktor Bout avait créé en 1996, avant Sharjah son deuxième bureau, voire troisième après le Kazakstan, avec Almaty (et sa société aux Ill-18, Irbis), et la Belgique avec Ostende. C’est à Moronvia également qu’il avait créé Air Cess, une société inscrite au Swaziland (?), et qui opèrera de fait à partir de l’aéroport de Pietersburg, en Afrique du Sud. Les circuits de Viktor n’ont jamais été simples, exprès, pour éviter les poursuites trop évidentes. Etait apparu aussi deux ans après, en 1998, Cessavia, une compagnie enregistrée elle… en Guinée Equatoriale. La vie de Yaroshenko croise trop les endroits où sévissait Viktor Bout pour qu’il n’ait pu ne pas faire partie de son équipe de pilotes… russes. Bout possèdait bien des Antonov 32, dont un, le 9XR-SN, qui ira se crasher le 1er juin 2004 à Kigali lors de son atterrissage, son train s’étant replié sous lui. A ce moment-là, l’appareil était loué par San Air (et non Sonair comme indiqué ici). L’avion avait été détenu l’année précédente par les autorités de Goma pour avoir transporté des armes : ses pilotes et son personnel étaient là encore tous russes : Konstantin en était-il déjà, c’est impossible à prouver pour l’instant, l’enquête à son propos le dira peut-être. Le 29 juin 2005, rebelote : c’est un An-26 qui voit à nouveau son train se replier à Goma cette fois. L’appareil appartenait à Mango Mat, toujours la même entrepise, et était loué à San Air, encore un paravent de notre vendeur d’armes, très présent sur la région.. on le sait, avec les armes, et le coltan. De fortes présomptions donc subsistent sur un Yaroshenko lié aux appareils de Viktor Bout : à voir la furie déclenchée à son égard par les autorités russes pour éviter son extradition aux USA, on comprend vite qu’il est partie prenante de la sphère Bout. C’est l’ancien RA-48109, qui présent lui aussi des similitudes avec les photos où Yaroshenko posait.

 

Cette fois-ci, en effet, c’est plutôt un Antonov 26 qui nous intéresse, et qui relie les deux sagas en cours actuellement. Celui que l’on retrouve le 29 août 2003, posé sur une piste de fortune, dans l’Orange Walk District de l’Etat de Belize, état voisin du Mexique, avec à bord de la drogue, selon la police locale qui le retrouvera pourtant vide. On a tenté de l’incendier. L’avion, resté figé dans la boue, n’avait visiblement pas réussi à redécoller de la piste de fortune où il s’était posé. Or, avant d’atterrir étrangement là, il figurait sous le registre d’Aerocom,sous le numéro ER-AFH et avait même été „spotté” au Portugal sous cette livrée l’année précédente. Visiblement, l’engin savait donc traverser l’Atlantique. Or il n’en a pas l’autonomie. Un Antonov 26 emporte certes 7 tonnes de kérosène mais ne vole que sur 2200 km maximum. Il a donc été modifié sur la circonstance, ou est venu cette fois d’un pays tiers, on songe bien sûr aux pistes vénézueliennes habituelles. L’avion englué sur place affichait bien un numéro d’enregistrement moldave en tout cas. Or Viktor Bout, au même moment, possédait alors sous le nom de JetLine/Aerocom plusieurs An-26B, L’ER-AFE étant bien un An-26B selon les registres moldaves : c’était un UR-26505 auparavant et même l’ex-CCCP-26505 d’Aeroflot. Or ce qu’il y a de très étrange, c’est que cet appareil avait déjà été déclaré „endommagé au-delà de réparations” le 23 décembre 1981 dans un accident survenu à Eniseysk, et ayant coûté la vie aux deux membres de son équipage ! Tout cela conduit à une seule conclusion : Viktor a très certainement tâté dans le secteur du transport de drogue, avec cet exemplaire si proche de ses immatriculations favorites. Il lui suffit en effet de changer une seule lettre pour cet appareil ! A Mikkeli, en Finlande, le le 9 juin, 1998 l’Antonov 32 immatriculé 3D-RTD venu d’ Ras al Khaima, est celui enregistré au nom d’Air Cess, société de Viktor Bout. 

 

En prime, Aerocom avait déjà été pris dans des livraisons illégales d’armes au Liberia de Charles Taylor, faites par l’exemplaire ER-AWN, vu régulièrement a Kinshasa depuis septembre 2003. Le 6 août 2004 les autorités avaient retiré la licence de vol à Arerocom, qui devient alors l’obscure Asterias Commercial, basée en…Ukraine ! Son Antonov ER-AZD est aujourd’hui à vendre !Bout a toujours joué avec les numérotations de ses appareils, on le sait : en juillet 2004, un avion portant le registre EL-WVA a été vu à l’aéroport de Kongolo au Congo, transportant armes et munitions : or en juillet 2002 un Antonov An-8 avait été vu à Kalemie au Katanga portant exactement le même numéro ! Quel est donc cette immatriculation fantaisiste ER-AFE, mystère… mais tout laisse entendre qu’il a bien appartenu à Viktor Bout. Or au même moment, justement, ce dernier a été recruté par les américains pour effectuer des norias pour approvisionner l’Irak, envahie le 20 mars 2003. Le 9 janvier 2007, un Antonov moldave ER-26068 s’écrasait sur la piste de Balad, avec 29 turcs à bord et 1 américain, très certainement abattu par un tir de missile automatisé. Il était d’Aeriantur-M Airlines, encore un autre paravent de Viktor Bout. Yaroshenko, pilote russe d’Antonov 24, 26 et 32 était donc bien le pilote idéal pour poser cet engin sur une piste détrempée !

 

A la télévision russe, on ne lésinera pas pour tenter de le défendre, mais en en faisant un peu trop. En particulier, on montrera des schémas, figurant le trajet du Vénézuela au Libéria, qu’aurait dû effectuer l’ILL-76 qu’avait sélectionné Yaroshenko pour son voyage. Pour l’étape suivante, il avait pris un Antonov 12, selon l’enquête menée. Or ces choix laissent perplexes. Des Antonov 12 savent traverser, en passant par Cap Verde ou les îles Canaries. On en la preuve photographique avec cette photo de quadrimoteur atterrissant à la Martinique prise par… un gendarme français… l’appareil avait été „affrété par le Conseil Général de la Martinique” nous dit la presse, „transportant 12 tonnes de canalisation pour l’Unité de Production d’Eau Potable de la Capot” et était arrivé „ à l’aéroport Aimé CESAIRE le jeudi 14 Mai 2009 à 8h 15″. L’avion, immatriculé UR-CAH, avait été vu le 11 juillet 2010 au Luxembourg, et déjà de retour au Brésil, à Récife, le 2 août de la même année, juste à côté du „fameux” UR-CGV bleuté ! Le 21 août, on le retrouvait aux Canaries, à Las Palmas, son relais obligatoire (avant la Mauritanie ?). L’appareil, de Meridian, voyage semble-t-il énormément : le 8 juin, il était en Israël… Or Meridian, alias Meridian Airways est une société ghanéenne créée à Ostende : difficile de ne pas en faire une firme liée à Viktor Bout ! Selon Wikipedia, Meridian, qui a absorbé ACE (Air Charter Express, autre satellite de Bout) travaille aussi „pour le ministère anglais de la défense, sur la base de Lyneham” Effectivement : on trouve aisément de beaux clichés du vieux DC-8 de Meridian sur cette base militaire anglaise. L’avion est bien basé à Ostende. En mai 2010, il était encore à Manston, terrain de la RAF, à y étaler la suie de ses anciens réacteurs. A Ostende, on pouvait aussi voir régulièrement l’Antonov 12 UR-CAG, le petit frère du CAH, enregistré chez Meridian. On le croisera partout en Europe, et aussi à Palma de Majorque, son relais vers… l’Afrique. En janvier 2010, un des Meridian était filmé atterrissant à Vatry : c’était l’UR-CGW, vu aussi bien à Liège qu’à Récife.

 

 

L’Antonov traversant l’Atlantique, je l’avais déjà repéré en effet : „Et ce n’est pas fini, car ça continue, les livraisons discrètes : le 18 juin dernier encore un bon vieil Antonov 12 immatriculé UR-CAK est saisi à Kano, au Nigéria. Appartenant à Meridian Aviation of Poltava, anciennement Jet Line International et Aerocom… deux firmes signées Viktor Bout, qui ont participé activement à trafic d’armes vers la Sierra Leone en 2004. Il devait rejoindre la Guinée-Bissau, en venant d’Ukraine. A bord, un chargement d’armes. Quatre jours auparavant, il avait été photographié en Slovénie. Et le 29 mai qui précédait, au décollage de Frankfort. Un gendarme curieux et enjoué qui se prend pour Mermoz (et surnommé „Dieu” par ses collègues !) l’avait photographié en … Martinique quinze jours avant, le 14 mai 2009. En provenance du Cap-Vert (vous savez, là où se promènera… l’Artic Sea, au mois d’août !). En ignorant à quoi il servirait un mois à peine après…. revenu depuis en métropole, notre gendarme „Mermoz” le pistera de plus près, on espère…”

 

En effet, si les Antonov 12 savent traverser avec plus de 20 tonnes à bord, ce n’est donc pas le poids qui a fait privilégier l’Ill-76 à notre pilote russe, mais bien „l’allonge” (son rayon d’action). L’Antonov fait entre 3 600 et 5 700 km selon la charge, et l’ILL-76 franchit davantage en version MD : 6 100km avec un charge utile de 10 tonnes encore, et davantage donc avec 5 tonnes seulement. Yarsohenko ne l’avait pas sélectionné pour sa capacité d’emport (on imagine mal 20 tonnes de coke, à produire déjà c’est assez faramineux !) mais bien pour son rayon d’action. Envisageait-il un trajet Vénézuela-Liberia direct : très certainement : de la frontière de la Colombie à Moronvia il y a en effet 6700 km en ligne droite ! L’endroit idéal de départ se situant au Mayor Buenaventura Vivas Airport, près d’Uribante. Yaroshenko essayait un coup direct, ce qui signifiait aussi que le Boeing 727 incendié avait nécessairement fait un relais au Cap Vert… ce que l’enquête a démontré désormais. Le Cap Vert, où se dirigeait étrangement un cargo qui a défrayé la chronique il n’y a pas si longtemps : personne n’avait pensé que l’Artic Sea aurait pu aussi servir de transport de drogue : c’est assez étonnant : ses flancs creux de double coque s‘y prêtent à merveille, là où les dealers cachent habituellement leur drogue ! Dans les containers, sur le pont, c’est désormais trop… visible.

 

Le projet intercepté à Monrovia était bien de transporter je dirais à nouveau plus de 4,5 tonnes de cocaïne d’un coup d’aile, entre la frontière colombienne et l’Afrique de l’Ouest. Et un des pilotes lié à la sphère de Viktor Bout était dans le coup. Et Viktor Bout également : dans l’acte d’inculpation américain le concernant, on relève cette étrange manipulation financière, au sein de deux banques US, l’une à New York et l’autre à Salt Lake City, via des comptes approvisionnés au Kazakhstan, à Chypre et en Russie pour un total en dépôt de 1,7 million de dollars, pour acheter… un 727 et un 737, en plusieurs versements, au même prix que celui évoqué par les barons de la drogue lors de leur déposition de Monrovia. Acheté à deux firmes de Floride. Deux sociétés américaines. A 275 000 dollars environ, le prix moyen à ce jour d’un quadriréacteur ou d’un triréacteur de cinquante ans en état de vol… ou un biréacteur un peu plus récent, quitte à ne s’en servir que pour un seul voyage : nous revoilà au tout début d’une autre histoire, débutée, je vous le rappelle en plein désert du Mali. Avec un antique 727, sacrifié sur place faute d’avoir réussi à redécoller. Yaroshenko en était-il le pilote ? Beaucoup d’indices concordants peuvent le laisser croire : qu’on ne s’étonne donc pas de la vivacité avec laquelle la justice US lui est tombé dessus. Dans le réquisitoire qui attend Viktor Bout, son aveu pourrait être déterminant.

 

 

---

Anticorupția șchioapătă la Gorj, în vremea lui Caragea

Copaci, mamelucul anti-corupție, disperat să rămână șef la DGA

     26 Oct 2012      Narcis DAJU      5 comentarii     Investigatii, Slider   Printeaza

Sutele de ofițeri ai IPJ Gorj, interziși la concursul secret!

Constantin Copaci, unul dintre cei mai incompetenți șefi de instituții cu atribuții anticorupție din Gorj, și-a pregătit reînnoirea mandatului de conducător al Serviciului Județean Anticorupție Gorj, păstrând o secretomanie aproape totală în legătură cu concursul pe care Direcția Generală Anticorupție (DGA) îl organizează  în data de 14 noiembrie a.c.

Dacă firmele private au interesul de a-și selecta cei mai buni oameni în staff-urile de conducere, este evident că structurile de stat continuă să facă tot posibilul ca la astfel de concursuri să nu acceadă persoane competente și integre.

Sute de ofițeri de la IPJ Gorj, privați de dreptul lor legal de a participa la concursul de șef al DGA

Potrivit anunțului postat doar pe site-ul DGA, la acest concurs se puteau prezenta oricare dintre ofițerii din Ministerul Administrației și Internelor. Numai la IPJ Gorj sunt câteva sute de ofițeri mai competenți și mai dornici a se înhăma în lupta anticorupție decât Copaci, care îndeplineau condițiile legale de participare la acest concurs. Din păcate, ei nu au fost informați că se organizează acest concurs. Anunțul aferent a fost publicat doar pe site-ul DGA! Câți dintre ofițerii respectivi  se uită măcar o dată pe lună pe site-ul respectiv? Câți ajung să citească acel anunț? Foarte – foarte puțini.

Anunțul de concurs, publicat doar pe site-ul DGA și la sediul din București!

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGA, legislația în vigoare obligă doar la publicarea anunțului de concurs la sediul unității organizatoare, adică la București. Poate niciunul dintre ofițerii de poliție din Gorj n-au trecut în ultimele două săptămâni, de la anunțarea concursului, prin fața acelui sediu din București. Este evident că legile sunt făcute astfel încât să se ajungă ca inși precum Copaci să candideze singuri.

Pentru cine nu știe, în Gorj sediul DGA este pitulat la parterul Prefecturii Gorj. În situația în care Copaci ar fi publicat anunțul pe ușa biroului său, e limpede că nici așa grosul ofițerilor n-ar fi aflat de acest concurs.

Caragea, susținătorul principal al lui Copaci

Prima persoană din Gorj care ar trebui să fie interesată ca DGA să funcționeze și să fie condusă de o persoană competentă și integră este șeful IPJ, Viorel Caragea. Un DGA funcțional ar fi o sperietoare, cel puțin, pentru elementele corupte din interiorul poliției. Din păcate, Caragea se dovedește primul interesat ca DGA să rămână o gloabă fără dinți, care nu deranjează pe nimeni și suge inutil miliarde de la bugetul statului, în timp ce corupția înflorește.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, George Ioan – Neagoe, ne-a declarat că “obligația asigurării publicității concursului revine exclusiv unității organizatoare.” De aici rezultă că dacă s-ar fi postat un anunț la intrarea în IPJ Gorj sau pe site-ul acestei instituții s-ar fi încălcat legea?

Ai angaja, dom’ comandant, un veterinar prost la ferma de struți?

Pe înțelesul domnului Caragea, un scurt exemplu… Domnule inspector șef, dacă dumneavoastră aflați că se organizează concurs pentru desemnarea veterinarului din Preajba care deservește ferma dumneavoastră de struți, ce faceți? Țineți concursul secret, ca să vină cel mai prost, mai corupt  și mai pilos veterinar pe post, și să vă omoare toți struții? Sau bateți toba astfel încât postul să fie încadrat cu un veterinar deștept, integru și competent, care să asigure sănătatea fermei dumneavoastră?

Domnule Caragea, ați avut timp și multe ocazii să trageți linie și să încercați să fiți comandantul poliției din Gorj, dar, din păcate, ați ajuns să fiți amenințat public de un subofițer că vă va împușca. Din acel moment, nici măcar în fața struților dumneavoastră nu mai aveți absolut nici un fel de autoritate.

Copaci, scos din nou șef DGA de o comisie imbecilă și coruptă

Pentru ca Copaci să primească un nou mandat de șef al DGA, nu e de ajuns să ții concursul secret. Mai e nevoie de o comisie imbecilă și coruptă care să-l evalueze și să-l declare super-competent! De ce imbecilă și coruptă? Pentru că numai o astfel de comisie ar putea reînnoi mandatul de conducere pentru un ins cu realizări manageriale nule!

Pe site-ul DGA, există o secțiune cu “cazurile rezolvate”. Ultimul caz rezolvat de Copaci datează din iunie 2011. Și nu privește, așa cum puteți vedea în facsimilul alăturat, vreun grangur din poliție. Nici măcar un simplu agent, ci un cetățean prins în timp ce încerca să mituiască un subofițer.

Realizările lui Copaci din 2012: zero pe linie!

Câte cazuri de corupție a rezolvat Copaci în cele zece luni scurse din 2012? Nici unul! Zero!

Ca să avem un termen de comparație, ca să înțelegem exact cât de incompetent e Copaci în a documenta cazurile de corupție care colcăie în Gorj, vă propun să vedem care este situația în județele limitrofe.

DGA Hunedoara a finalizat patru cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Mehedinți a documentat trei cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Vâlcea a finalizat două cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Dolj a rezolvat zece cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

Mai are cineva vreun dubiu că Copaci n-are ce căuta la conducerea DGA Gorj?

Ghinion de neșansă, la interviu…

În lumina acestor dezvăluiri, misiunea comisiei de examinare de a-l scoate din nou șef al DGA Gorj pe Copaci este de-a dreptul imposibilă. De ce? Aflăm tot de pe site-ul DGA: “Concursul va consta într-un interviu pe subiecte profesionale.” Aoleu, mânca-v-aș gura, păi dacă are Copaci ghinion de neșansă și-l întreabă onor comisia o întrebare din cazurile rezolvate în 2012? Ce vei răspunde, domnule Copaci?

667 milioane, salariul lui Copaci din ultimul an

Probabil Copaci va răspunde că a fost ocupat să-și cheltuie cele 667 milioane lei vechi primiți ca salariu, din contribuțiile cetățeanului de rând, în ultimul an, și nu i-a mai rămas timp să-și exercite obligațiile profesionale. M-am întrebat mereu dacă acestor mameluci li se face, așa, vreodată silă de ei înșiși când întind mâna de-a moaca după sutele de milioane, proveniți din impozitele celor pe care ar trebui să-i protejeze.

Tinerii Ponta și Teodorescu, aceiași spoială…

În plină pre-campanie electorală, niciunul dintre candidații pentru Parlamentul României n-a suflat vreo vorbuliță despre ocrotirea corupției și a corupților de către instituțiile abilitate. Așteptăm să deschidă acest subiect chiar fostul procuror – minune Victor Ponta, deputat cu totul și cu totul fictiv de Gorj în ultimii opt ani. Dacă tandemul Ponta – Teodorescu ar avea gânduri curate pentru Gorj, prefectul ar fi făcut deja propuneri de demitere a unor exemplare sinistre din conducerea unor instituții județene, iar premierul ar fi numit până la ora asta, în locul lor, oameni competenți și integri. Dar nu, e aceiași spoială. Dacă acești doi tineri, Ponta și Teodorescu, sunt viitorul Gorjului, atunci e cazul ca Copaci să rămână șef la DGA Gorj. Se încadrează perfect în schema de joc.

Notă: Polițiștii amenință public că se împușcă între ei, și prefectul tace… Se cheamă că, la învestire, a jurat strâmb și nu știu dacă e bine, dom’ prefect, nu știu dacă e bine…

Din „internele” Poliției Române

Cele mai mari realizări ale lui Negreanu Victor la CNP sunt 3 „puciuri” şi aranjarea alegerilor pentru organele centrale

     Principiile democratice şi scopul nobil al înfiinţării organizaţiei profesionale Corpul Naţional al Poliţiştilor (CNP) prin art. 49-52 din legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, precum şi reglementările din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1305/2002, nu mai pot fi recunoscute astăzi, după 8 ani de zile, în activitatea şi funcţionarea Corpului. Deşi s-au împăunat cu titlul discutabil de instituţie de drept public şi fac caz de autonomia şi independenţa organizaţiei faţă de structurile MAI din care provin membrii săi, conducătorii CNP au început încet-încet să se îndepărteze de obiectivele iniţiale, a început să le placă puterea şi patrimoniul apreciabil constituit din cotizaţiile a peste 50000 de membri, cărora majoritatea organelor locale şi centrale de conducere le apără în mod contestabil drepturile şi interesele. Aceasta în loc să lupte pe diverse căi pentru democratizarea reală a poliţiei şi celorlalte structuri, să se impună în faţa şefilor în apărarea colegilor cercetaţi disciplinar de multe ori abuziv ori la comandă, în asigurarea unor examene ori concursuri transparente şi corecte, în promovarea profesioniştilor şi eliminarea imixtiunilor politice şi cumetriilor la numirea în funcţii de conducere, în acordarea la timp si integrală a drepturilor băneşti şi de altă natură, în respectarea timpului de lucru, asigurarea unor condiţii mai bune de muncă şi a protecţiei necesare în desfăşurarea misiunilor. Ce să mai vorbim, mai ales de un an şi jumătate încoace, ultima conducere a CNP care şi-a reînnoit mandatul de curând, nu a mişcat în front şi se poate lăuda doar cu ajutoarele financiare acordate membrilor, activităţi de protocol, organizarea unor petreceri fără măsură cu preşedinţii-electori din teritoriu şi alţi invitaţi din rândul şefilor şi altor instituţii, simultan cu acceptarea fără discuţie a măsurilor de pseudo-reorganizare şi disponibilizării a mii de colegi şi membri, a reducerilor salariale şi pierderii ori amânării repetate a acordării unor drepturi. În timp ce simplii membrii suportau toate acestea, cu două excepţii, membrii organelor centrale nu şi-au redus salariile provenind din cotizaţiile membrilor cu salariile amputate, trăiesc ca-n sânul lui Avraam şi nu sunt preocupaţi decât de perpetuarea cu orice preţ la putere şi la gestionarea unui patrimoniu care naşte invidii. Ceea ce nu poate decâr să convină şefilor din minister, care nu vor să aibe în CNP un adversar precum sindicatele poliţiştilor şi sunt interesaţi în statusul actual de vacă de muls.

            Cei ce nu se încadrează în această politică a tăcerii şi deranjează şefii ori doresc să fie mai activi în realizarea scopului organizaţiei, trebuie să plece. Şi dacă nu vor de bună voie, grupul de interese începe acţiuni de denigrare, de găsire de nod în papură, de izolare, de compromitere, de vânare, de  coalizare cu şefii, de ticluire a unor acte ilegale care să le confere puterea totală. Vom prezenta în continuare trei acţiuni puciste prin care un subofiţer obscur şi complexat ajuns ofiţer cu miloaga şi lustruitul la şefi şi un ofiţer de la economic arogant şi cu o lăcomie greu de satisfăcut, care nu au condus în viaţa lor o structură MAI  cu a cărei rezultate să-şi justifice gradele şi cariera, mediocri în pregătire, dar cu pretenţii nestăvilite, au pus la cale şi acaparat conducerea CNP, ca într-o ţară bananieră. Prin aceasta şi cumpărarea de influienţă din partea şefilor, s-a închis orice cale democratică de dezbatere publică şi acţiune hotărâtă în organizaţie pentru drepturile membrilor- poliţiştii de rând, orice încercare de primenire şi revitalizare este compromisă, iar serviciile sunt gras răsplătite celor care ajută la instaurarea puterii absolute a grupului de interese.      

       Plecând de la definiţia cea mai simplă din D.E.X. a puciului, am adaptat-o la repetatele acţiuni ale Victor Negreanu şi Baicu Florea de a prelua puterea / conducerea CNP în forţă, pentru el şi alţi colegi, prin manevre oculte, în 3 situaţii intermediare dintre campaniile electorale normale:

      1. Premergător Congresului al II-lea al CNP din 9 martie 2008, cei doi, în calitate de preşedinte al comisiei juridice şi de disciplină, respectiv comisiei de buget-finanţe, ajutaţi de alţii cărora li s-au promis funcţii şi bani, au pus la cale înlăturarea primului preşedinte C. Vieriu. Profitând de concediul medical al acestuia, au înaintat la DGMRU o solicitare de încetare a detaşării la CNP, pentru că i-a expirat mandatul (deşi fuseseră aleşi odată, la 19 martie 2004 şi deci le expiraseră la toţi mandatele de 6 luni), astfel încât să se asigure de: reducerea şanselor de a mai candida ale acestuia, conducerea de către ei a campaniei electorale şi lucrărilor congresului, aranjarea şi validarea unor candidaturi ale lor şi unor cunoştinţe, neconforme cu condiţiile legale, pentru următorul mandat.

       Numărul candidaţilor care nu fuseseră în primul mandat a fost redus prin impunerea de condiţii ilegale pe care nici ei nu le îndeplineau şi printr-o promovare foarte discretă a noilor alegeri din 2008, desfăşurate şi aşa cu 6 luni întârziere, din motive culpabile. Operaţiunea le-a reuşit atât cu Vieriu înlăturat prin încetarea detaşării, cât şi printr-o propagandă negativă exagerată,

în care puciştii erau imaculaţi, preluând şi posturile cheie în noul Birou Executiv Central: Dobrescu I.A. –preşedinte, V. Negreanu – vicepreşedinte şi F. Baicu – trezorier general. Pe Chirică E, l-au lucrat la prezentare, votare şi compromiterea prin oferirea de alcool, ceea ce a dus la pierderea funcţiei şi înlăturare. Complice la toate manevrele nu putea să fie prin organizare şi documente decât un om şantajabil, secretarul general, I. Dobre, pensionat între timp şi care nu ar mai fi trebuit să fie validat şi ales.

       2. Pe la jumătatea celui de-al doilea mandat, în 2010 relaţiile perfecte din grup s-au stricat, după ce preşedintele Dobrescu nu-i mai tolera inactivitatea şi şantajul permanent a lui Negreanu, motivul imediat fiind un presupus abuz de reducere a salariilor cu 25%, măsură hotărâtă de fapt de Consiliul Naţional, din solidaritate cu colegii noştri cărora le redusese guvernul astfel salariile pentru 6 luni şi le mai tăiase şi alte drepturi. Ca să nu bată la ochi membrilor cotizanţi din ţară, noua echipă pucistă condusă de aceleaşi personaje: Negreanu, Baicu, Dobre, cărora li s-au alăturat şi ceilalţi membri BEC şi din comisii, cu excepţia vicepreşedintelui Asofronie, a luat la puricat arhiva şi a adunat nişte capete de acuzare discutabile faţă de gravitatea propunerii: convocarea unui congres extraordinar şi revocarea preşedintelui Dobrescu din funcţie la 9.04.2011.

      Împotriva oricăror prevederi statutare şi democratice, organizatorii revocării nu au admis completarea ordinii de zi şi nu şi-au mai pus problema alegerii unui alt preşedinte sau măcar unuia

interimar, de către congres, după eliberarea din funcţie a fostului preşedinte Dobrescu în baza art. 44(1) din ROF al CNP, nici măcar de către Consiliul Naţional care conduce activitatea Corpului între congrese! Mai grav, fără a stabili durata şi întinderea mandatului, Negreanu V. s-a impus preşedinte interimar doar cu ajutorul a 4 colegi din BEC, ca şi când mai exista preşedintele şi era absent un timp de la serviciu ori era suspendat de Consiliul Naţional pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, în baza unei prevederi inaplicabile în acest caz, respectiv art. 44(3).

      Rezultă clar nulitatea actelor pe care vi le vom prezenta în ataşament, în baza cărora Negreanu a asigurat interimatul la conducerea CNP în perioada 09.04.2011– 28.09.2012, prin fals, minciună şi cumpărarea de influenţă, fapte pentru care va fi sesizat parchetul competent. Ulterior, unii din coautorii puciului au revendicat ocuparea funcţiei de vicepreşedinte a lui Negreanu, ca şi când era liberă, pentru bani, putere şi influienţă, la toată povestea găsindu-şi în celălalt vicepreşedinte, Asofronie, un critic vehement, bazat pe legalitate şi responsabilitate, aşa că manopera nu le-a iesit. Poziţia acestuia faţă de reducerea cu 25% a salariilor, ilegalitatea mandatului de preşedinte uzurpat de Negreanu şi activitatea recunoscută în sprijinul colegilor cu deranjarea şefilor, aveau să-i aducă în trepte izolarea, reducerea atribuţiilor şi înlăturarea din funcţia de vicepreşedinte pe care a onorat-o deplin.

         3. După numai jumătate de an, profitând de absenţa vicepreşedintelui Asofronie şi invocând faptul că acesta susţine contra lor nişte modificări la legea nr. 360/2002 (voiau să nu se mai aleagă la congres comisiile de specialitate, ci să rămână veşnic pe poziţii dacă nu ocupă altele mai sus, să nu mai fie aleasă permanent şi plătită comisia de cenzori, să nu mai apară preşedintele şi B.E.C. între organele de conducere ale CNP), preşedintele interimar ilegitim Negreanu, susţinut de colegii de conspiraţii a emis Decizia nr. 3795181/02.09.2011, prin care: la art. 1 era împuternicit permanent ca reprezentant al preşedintelui (?) trezorierul general Baicu F. (motivare falsă şi ridicolă: „este mai cunoscut decât Asofronie”), iar la art. 2, „Atribuţiile de conducere şi reprezentare a(le) Corpului, precum şi angajarea organizaţiei profesionale în relaţiile cu MAI ori alte instituţii, inclusiv mass-media, se vor exercita de (către) Comisarul şef Baicu Florea, în baza prerogativelor conferite de lege pentru preşedinte.”!!! cu încălcarea flagrantă a art. 43 lit. d) din ROF al CNP aprobat cu HG 1305/2002: „în lipsa sa, împuterniceşte la conducerea Biroului Executiv Central pe unul din vicepreşedinţi”!

        Vicepreşedintele Asofronie, căruia i se reduceau astfel atribuţiile ca să nu mai încurce socotelile complotiştilor de profesie coordonaţi de Negreanu şi Baicu, a contestat această Decizie ca fiind un act juridic nul de drept, din următoarele motive:

A. ca bază legală pentru emiterea acestui act juridic se invocă greşit art. 43 lit. e), nefiind vorba numai de delegarea atribuţiilor de reprezentare a preşedintelui, ci şi a Corpului şi mai ales, A CELOR DE CONDUCERE, conform art. 2. MINŢINDU-SE PERMANENT APOI CĂ ESTE VORBA DOAR DE  REPREZENTARE!!!

B. Atribuţiile de conducere ale preşedintelui CNP de la art. 43, în schimb, nu trebuiau date prin împuterniciri „de reprezentare”, oricărui membru al organelor de conducere, în absenţa preşedintelui interimar V. Negreanu, ci date în temeiul art. 43 lit.d) la „unul din vicepreşedinţi”! În condiţiile în care vicepreşedintele C. Asofronie era prezent la sediu, era de drept împuternicit în absenţa celuilalt vicepreşedinte, care deţine interimatul funcţiei de preşedinte.

C. Nu există temei legal ca vicepreşedintele Asofronie să nu poată fi împuternicit la conducerea BEC, în lipsa preşedintelui, de unde rezultă că măsura dispusă prin decizia contestată, nu este numai ilegală, ci şi o manifestare de forţă abuzivă a preşedintelui interimar, care restricţionează pe considerente personale fără temei, îndeplinirea atribuţiilor legale de către Asofronie.

D. Acest act ilegal nu are un termen de aplicare, fiind dat pe durată nedeterminată şi dă o împuternicire generală nu numai pentru reprezentare, ci pentru toate atribuţiile preşedintelui, ori această împuternicire s-ar fi putut da numai la revocarea lui Asofronie de către Congres! În plus, avizul de legalitate este nul faţă de forma şi conţinutul actului juridic şi dat de o persoană fără competenţa necesară!

E. Această decizie excepţională, netemeinică, nejustificată şi fără precedent nu este rezultatul unei constatări de ilegalităţi, succesiv, de către membrii B.E.C., apoi de către membrii Consiliului Naţional, rezultând că este luată abuziv în numele acestora şi Congresului naţional!

F. Trezorierul general, asimilat sau similar contabilului şef, este incompatibil la înlocuirea ordonatorului de credit – preşedintele CNP, întrucât semnează simultan pentru cele două calităţi pe foarte multe acte. Situaţia este reglementată legal în general ca incompatibilitate pentru şef faţă de orice şef de entitate: instituţie publică, societate comercială, asociaţie, fundaţie, etc., iar la Corp există probe în Dispoziţia zilnică, pe alte acte administrative şi financiare, că Baicu a exercitat simultan aceste funcţii, iar din alte verificări se mai poate dovedi că uneori a îndeplinit simultan şi atribuţii de preşedinte al comisiei de buget-finanţe şi de casier!!! fiind vorba de o încălcare gravă şi crasă a legislaţiei şi separării atribuţiilor de trezorier investit şi cu viza de control financiar preventiv, prevăzută de exemplu de art. 52(2) din Legea nr. 500/2002, Corpul gestionând şi fonduri publice, dar şi de legislaţia privind entităţile cu caracter nepatrimonial ori societăţile comerciale!

      Faţă de aceste considerente, vicepreşedintele Asofronie a prezentat adresele nr. 3795192 /05.09.2011 şi nr. 4561108/18.01.2012 preşedintelui interimar al CNP, membrilor BEC şi CN, fără răspuns până astăzi(!?!), considerând că Decizia 3795181/02.09.2011 este nulă de drept conform art. 18 (3) din ROF al CNP şi a solicitat anularea şi retragerea sa din uz. Membrii BEC şi CN au refuzat complici şi laşi să pună în discuţie acestea, drept pentru care vicepreşedintele Asofronie s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în faţa căreia pârâtul Negreanu A MINŢIT DIN NOU  că este vorba de delegarea numai a atribuţiei de reprezentare şi nefiind în stare să se apere singur, a

contractat asistenţa soţiei, pentru care a cerut 1000 lei cheltuieli de judecată!

      4. Această acţiune pucistă a fost continuată prin izolarea şi restrângerea treptată şi a celorlalte atribuţii ale vicepreşedintelui Asofronie, prin: neconsultarea în luarea unor decizii importante, care se luau într-un cadru neorganizat, BEC reunindu-se sporadic pentru acordarea de ajutoare sau alte probleme mai puţin importante, desconsiderarea punctelor de vedere, verificarea şi validarea candidaturilor, precum şi delegarea reprezentanţilor BEC la adunările generale din teritoriu făcându-se fără Asofronie, ca şi stabilirea măsurilor pentru întâlnirea cu reprezentanţii ATOP şi altor instituţii şi reuniunea anuală cu preşedinţii de CD şi CT din 2011. precum şi pentru Congresul al III-lea, împieedicare participării la redactarea sau aprobarea conţinutului multor documente organizatorice şi Raportului BEC, a derulării activităţii curente la sediu şi legătura cu organizaţiile teritoriale, etc.

     5. Pentru eliminarea totală din conducerea CNP a lui Asofronie şi prevenirea alegerii altor intruşi, Negreanu V. şi acoliţii săi au stabilit înaintea Congresului al III-lea Norme de organizare a alegerilor organelor centrale care conţin condiţii de depunere a candidaturilor abuzive, permițând accesul pe funcţiile din BEC şi comisii numai unui număr foarte redus de membri din cei aproape 50000 cât are organizaţia, apoi au acordat derogări unora, pe fondul unei lipse totale de publicitate şi neadmiterii discutării contestaţiilor depuse înaintea alegerilor la Congres. Concomitent, s-a făcut campanie negativă celor nedoriţi, au confiscat munca altora pe care i-au trecut sub tăcere, s-au făcut târguieli murdare şi s-a admis prezenţa şi votul unor preşedinţi cu mandatul expirat, cu organizaţii fără să mai aibe numărul minim de membri, cu desfăşurarea de alegeri cu încălcarea ROF şi normelor emise de Consiliul Naţional.

       Astfel, grupul de interese condus de Negreanu şi Baicu au acaparat total puterea în al treilea mandat, în dispreţul unor alegeri democratice, cu acordul şefilor care nu au băgat în seamă semnalele de alarmă trase de cei corecţi şi responsabili faţă de legalitate şi membrii organizaţiei,   fără să dovedească competenţa profesională, onorabilitatea, capacitatea managerială şi comportarea necesare, fără să analizeze şi să propună soluţii de păstrare şi  dezvoltare a organizaţiei profesionale, singurele obiective ale luptei lor necinstite şi ilegale, fiind păstrarea cu orice preţ la putere încă patru ani, prin mijloace contestabile, demne de pucişti marcanţi! Cei care nu agreează şi nu acceptă aceste condiţii electorale devin duşmani de clasă şi sunt înlăturaţi, pentru ca junta întunecată să guverneze o organizaţie slabă şi neopozabilă şefilor, dar bună ca sursă de bani din buzunarul poliţiştilor membri pentru diverse activităţi care nu-i ajută cu nimic!

       Preşedinţii de CT şi delegaţii la Congresul al II-lea al CNP au fost convinşi uşor să aleagă formal un astfel de regim nedemocratic, ilegal şi abuziv, mai rău ca mulţi şefi, completând o epocă la putere timp de 12 ani, nefirească într-o organizaţie sau orice structură administrativă ori economică, în loc să SĂ ALEAGĂ SCHIMBAREA, DEZVOLTAREA ŞI PROGRESUL CNP!

  I. ACTELE LOVITE DE NULITATE PRIN CARE NEGREANU A PRELUAT ABUZIV  ŞI ILEGAL MANDATUL DE PREŞEDINTE INTERIMAR LA 9 APRILIE 2011.

 1. Procesul verbal au şedinţei BEC neînregistrat, deci nul d.p.v. formal şi nul d.s.p. al conţinutului, pentru că este întemeiat nu pe votul participanţilor la congres, ci propunerea unei persoane care nu face parte din BEC de a se aplica ilegal art. 44(3) , contrar situaţiei juridice reale impuse de art. 44(1) ROF. Mai mult, BEC NU ARE COMPETENŢA LEGALĂ SĂ DESEMNEZE UN PREŞEDINTE CHIAR ŞI INTERIMAR, ACEST ATRIBUT ESTE AL CONGRESULUI, ÎN FAŢA CĂRUIA LE-A FOST FRICĂ SĂ SUPUNĂ LA VOR O ASEMENEA PROPUNERE! Ulterior s-a recidivat cu această stratagemă.

2. Hotărârea BEC de desemnare ilegală a lui Negreanu să îndeplinească atribuţiile preşedintelui. Nu se invocă baza legală pentru că nu există competenţa legală a BEC să desemneze preşedintele, iar menţiunea din preambul se referă doar la cadrul în care se desfăşoară şedinţele BEC: cine le convoacă, cvorumul, adoptarea hotărârilor cu majoritatea simplă. În plus, în loc să aibă în spate semnăturile membrilor BEC, Negreanu se desemnează singur preşedinte, în complicitate cu pensionarul Dobre, ocupant ilegal al postului  de secretar general!

Aceste documente au fost ţinute ascunse de Asofronie şi membri până după al III-lea Congres al CNP!

  II. Acte prin care preşedintele nelegitim Negreanu i-a confiscat atribuţiile de înlocuitor la conducere vicepreşedintelui Asofronie timp de un an de zile înainte de Congresul al II-lea

 3. Decizia 3795181/02.09.2011 a preşedintelui Negreanu, prin care îi conferă trezorierului general Baicu, pe lângă atribuţii de reprezentare ŞI ATRIBUŢII DE CONDUCERE, contrar contrar art. 43 lit. d) din ROF al CNP aprobat prin HG 1305/2002, care prevede că “în lipsa sa, împuterniceşte la conducerea BEC pe unul din vicepreşedinţi.”.

 4. Una din zecile de dovezi că trezorierul general Baicu a exercitat în situaţie de incompatibilitate şi ATRIBUŢII DE CONDUCERE, nu numai de reprezentare, cum au minţit mereu puciştii Negreanu şi Baicu, cu complicitatea celorlalţi membri BEC, care i-au confiscat atribuţiile vicepreşedintelui Asofronie. În lipsa preşedintelui, Baicu a îndeplinit uneori, simultan 4 funcţii: de preşedinte al Corpului şi ordonator de credite, de trezorier general cu viza de control financiar preventiv, de preşedinte al comisiei de buget-finanţe dispunând plăţi şi de casier chiar, efectuând plăţi! Numai la CNP este posibil aşa ceva!

Viktor Bout – Dosar complet de crimă organizată și terorism în limba franceză – ep. 20

Iată ce ascund Traian Băsescu și camarila sa din parchete sau servicii secrete

Vă prezentăm în continuare, în serial, una dintre cele mai complexe documentații referitoare la crimă organizată și terorism, derulate de celebrul traficant de armament Viktor Bout și complicii săi. Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autoritățile americane, judecat și condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat. Parchetul General și serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanță deosebită 628/D/P/2005, care și astăzi este ținut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul “Armamentul”, cum este acesta cunoscut,  a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul “Răpirea din Irak” și conține date importante din dosarul Țigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului Țigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni. Iată de ce s-au deplasat în ianuarie 2008 ofițerii DEA USA la București și de ce au lucrat cu procurorii DIICOT la prinderea lui Viktor Bout ! Iată ce ascunde dosarul “Răpirea din Irak” în partea sa secretizată abuziv de Traian Băsescu și mai ales, de ce au fost maziliți procurorii șefi adjuncți ai DIICOT, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu. Iată  motivele pentru care singurii teroriști ai României Omar Hayssam și Mohamad Munaf ( parteneri de afaceri cu Bout și complici ai serviciilor secrete române) au fost scoși din țară sau predați autorităților americane. Ce mai ascund complicii români ai lui Viktor Bout dela Cotroceni și din Ministerul Public ? Veți afla în continuare. Din păcate, informațiile ne-au fost furnizate în limba franceză, neavând timpul necesar traducerii.

Dans tout ce qui a pu être dit sur Viktor Bout, une chose a constamment été oubliée. Le côté russe de l’affaire, même si lui ne l’est pas à l’origine. Il est en effet né au Tadjikistan, rappelons-le. Les dépôts de munitions qu’il a pillé pour remplir ses avions et les envoyer en Afrique provenaient néanmoins tous de l’ancien empire soviétique effondré. Pour ce faire, il a été aidé. Par une véritable mafia russe, mais pas n’importe laquelle : celle qui a transporté de 1991 à 2003 près de 300 tonnes d’héroïne (?) vers l’Europe. Car le volet drogue des allers et retours de Viktor Bout est souvent mis au second plan derrière celui des Kalachnikovs. Or, il y a aussi participé, et la mafia russe qu’il l’a aidé à une particularité fort intéressante : elle s’est alliée avec les Etats-Unis et les neo-cons, et des sociétés privées, qui ont vu en eux une énième façon de déstabiliser le pouvoir Russe. C’est l’une des découvertes majeures de cette enquête, et elle s’appelle étrangement… Far West !

Pour comprendre l’immunité dont a bénéficié des deux côtés Bout, il faut bien trouver aussi un point d’ancrage russophile. Or, ces contacts sont fort particuliers. Ils ne sont pas nécessairement gouvernementaux. Bout, en homme très intelligent, à constamment joué sur tous les tableaux. „Viktor Bout a travaillé avec quelques entreprises de conseil en sécurité américaine depuis 1994 et a contribué à placer la mafia russe dans les relations de travail avec certains d’entre eux. Dans le Caucase, qui a eu une histoire d’implication dans le trafic de drogue, il a collaboré avec Far West, Ltd. Il a ajouté que Far West collabore indirectement avec le gouvernement des États-Unis et ses liens à Far West, Ltd au cours des dernières années semblent avoir eu l’approbation apparente de la CIA”.

 

Far West, émanation de la CIA pour déstabiliser Poutine sur son propre territoire, représentait un allié rêvé pour lui en effet. „Far West est une organisation importante de la mafia russe qui fourni du conseil en sécurité et des services de transport. Elle transporte aussi également des armes et de la drogue. De 1991 à 2003, Far West dit avoir transféré 300 tonnes d’héroïne en Europe occidentale. Vladimir Filin, le chef de l’organisation Far West, a déclaré à un intervieweur Russe que son entreprise a été co-fondée par une importante société américaine. Il a ajouté que Far West indirectement coopère avec le gouvernement des États-Unis”. La drogue, volet oublié de la chasse au Viktor Bout revient frapper à la porte avec force. Il faut bien écouler l’héroïne afghane, en effet, et il faudrait ne pas l’oublier, tant sa production est devenue colossale ! Pour cela rien de tel qu’un contact russe branché directement sur des société américaines. „Nous coopérons avec la partie américaine dans le domaine de transport commercial non sur la base de contrats commerciaux directs entre notre agence [Far West, Ltd] et le gouvernement des États-Unis, mais par l’intermédiaire de sociétés co-fondées par l’agence et une entreprise privée des États-Unis, qui à son tour interagit également avec le gouvernement des États-Unis”. Pour cela il faut des hommes, et ceux que l’on cite du côté US sont Peter Goss et Kyle Foggo  : les pires individus ayant sévi à la CIA ! Kyle Foggo, ancien troisième de la hiérarchie de l’organisation et aujourd’hui en prison pour détournements de fonds publics ! L’un des pires profiteurs de guerre ayant existé !

 

Evidemment, tout le monde pense également à la même entreprise. „Il est difficile de déchiffrer ce que cela signifie, mais le nom d’Halliburton vient à l’esprit. En 2005, lui et deux autres co-fondateurs, Anton Sourikov (décédé en 2009, il serait mort empoisonné) et Alexei Likhvintsev, ont rendu visite au président Bush à la Maison Blanche. Par la suite, lui et ses partenaires ont déplacé leurs bureaux à Dubaï et en Europe pour échapper à une arrestation possible. Sourikov est considéré comme un officier à la retraite du GRU russe, ainsi que comme un politologue qui s’oppose à Boris Eltsine et Vladimir Poutine. Il admet une connexion avec l’agent de la CIA Fritz Ermarth (de la Rand Corp), qui a siégé au Conseil national de sécurité à deux reprises et a pris sa retraite en 1998. Lors d’une conférence de 2003 à Genève, Sourikov a été accusé d’être un homme de la CIA”. Ouh là, avec Fritz Ermath, on tombe tout de suite dans du lourd, comme on va le voir : mais d’abord étudions le fonctionnement global de Far West, en rappelant au passage ce qu’à fait Sourikov. En 1999, il avait réussi à faire contacter un leader tchétchène et Alexandre Voloshin, un des conseillers de Poutine. L’intermédiaire avait été Adnan Khashoggi, le marchand d’armes saoudien. Selon certains, la rencontre avait été chapeautée par les services secrets français, et réalisée dans une villa du sud de la France. L’homme avait donc un poids certain, devenu entre temps expert de „l’Institut des problèmes de la mondialisation”… en 2001, coup de tonnerre : il accuse le régime de Poutine de faire collusion avec la mafia de la drogue !

 

Et il n’y va pas avec des gants. „Dans une interview publiée la semaine dernière (en date du 29 mai 2001) de l’hebdomadaire « Les Nouvelles de Moscou” („Moskovskie Novosti”) l’ancien militaire russe et officier du renseignement Anton Sourikov a affirmé qu’une partie importante de la drogue produite en Afghanistan avaient été expédiée directement à partir de la frontière tadjike de la capitale Douchanbe,à bord des avions militaires, des hélicoptères, et des trains russes. Sourikov a ajouté : « Vous pouvez être sûr d’un accord avec les fonctionnaires des douanes afin que la recherche des militaires dans les avions de transport reste purement formelle. C’est la même chose pour les convois de trains transportant une cargaison militaire de la Russie auTadjikistan]. „L’armée russe trafiquerait ? Voilà qui est passionnant ! Mais voilà qui n’est pas très surprenant, car elle n’est pas la seule. „En face” ils font la même chose ! 

 

Voilà qui n’est pas commun et qui explique peut-être pourquoi ce homme est mort à 48 ans seulement… car il expliquait la même chose pour les russes que pour les américains, ce que les mafieux russes ne se privent pas d’expliquer non plus. Déjà, en 1996, voilà comment il avait résumé Eltsine, qui se méfiait de son armée : „un des principaux problèmes de l’armée est que son commandant en chef, B. Eltsine, considère les forces armées non pas comme un moyen de défense du pays, mais comme le sien. Puisqu’il considère que l’armée ne lui est pas loyale, une grande partie du budget va au Ministère de l’Intérieur”. Remarquez, le 21 septembre1993 ; des militaires avaient tenté de renverser le président russe.

 

„Récemment Filin a donné quelques détails sur Pravda.info sur comment travaille Far West, et a révélé que l’entreprise avait été co-fondée par „une sous-division d’une société américaine bien connue. „Il a dit que nouveau contrat de la société est lié au transport sécurisé d’expéditions commerciales en provenance de l’Afghanistan, où Far West à un bureau, via des ports sur la mer Noire. En Afghanistan il affirme bien connaître la base aérienne américaine de Bagram. Elle est reliée par un pont aérien avec un certain nombre d’autres bases aériennes des États-Unis. Ou par exemple, avec la plus grande base de Francfort-sur-le-Main, en Allemagne, avec un atterrissage intermédiaire à Chkalovsk, dans la région de Moscou. Mais la route la plus commercialement attractive semble être celle de Bagram vers les États-Unis et via la base aérienne de Magas, au Kirghizistan. Soit dit en passant, c’est tout à fait près de la base aérienne russe de Kant. Un flux important d’expéditions passe par Manas, il y a un créneau pour des expéditions commerciales de plus. Ceci est très rentable. Il est beaucoup plus rentable que l’acheminement des expéditions commerciales de l’Afghanistan par leTadjikistan. Par conséquent, l’année dernière Nous avons complètement retiré toute forme de navigation par leTadjikistan et fermé notre bureau dans ce pays”. C’est avec ce genre de localisation qu’on retrouve le rôle vital de l’Azebaïdjan, ou ici de Manas au Kirghizistan, et son „Transit Center”…. Une base dont le premier nom déjà résume le problème : elle s’intitulait Ganci, du nom du New York Fire Department Chief Peter J. Ganci, Jr, pompier tué dans les attentats du WTC : un problème juridique a fait que ce nom de civil n’a pas pu être collé au fronton d’une base militaire qui est donc devenue Manas, ouverte dès le 16 décembre 2001 (et donc dédiée au soutien aux approvisionnements de l”Afghanistan. Devenue une „Galaxy gaz station”, la base ravitaille en essence les gros porteurs US.

 

Evidemment, chez Far West on ne travaille pas directement avec l’armée mais avec des intermédiaires. „Filin et Likhvintsev font des affaires avec l’étranger via des compagnies militaires privées (PMC) : – Meteoritic Tactical Solutions (Afrique du Sud) – en Angola ; – Kellogg « , Brown & Root » (KBR Halliburton) – en Colombie, en Afghanistan, au Kosovo, en Géorgie, et en Irak.- « » (Diligence LLC, contrôlé par le koweïtien Mohammed Al-Sagar, – en Irak). La coopération avec ces entreprises a commencé à la fin de 1994 en Angola à l’initiative de Victor Bout, qui a été impliqué dans les livraisons d’armes de fabrication soviétique au groupe antigouvernemental UNITA en échange de diamants bruts. Apparemment, Bout s’est intéressé aux contacts avec Likhvintsev (Likhvintsev a travaillé en Angola en 1986-87)”. Et voilà comment à a commencé : dans le commerce des armes, l’extrême droite est prédominante : logique de trouver en Russie des interlocuteurs du même tonneau. 

 

Et parmi les contacts, comme par hasard des „sous-produits” civils de la CIA : les paravents habituels. „Diligence LLC, une société militaire privée (SMP), pourrait être décrit comme un „spin-off” (un dérivé) de la CIA : Diligence a été fondée par William Webster, le seul homme à avoir été à la fois à la tête de la Central Intelligence Agency (CIA) et du Federal Bureau of Investigation (FBI). Mike Baker, son directeur général, a passé 14 ans à la CIA comme agent spécialisé dans la lutte antiterroriste, pour des opérations sur le terrain et les opérations anti-insurrectionnelles. Bruner Whitley, son chef d’ exploitation à Bagdad, a été à un moment responsable de la CIA en Irak.”  On ne peut faire plus clair : l’ancien dirigeant de la CIA en Irak est devenu le dirigeant d’une société privée… dont on se doute qu’elle a gardé des liens privilégiés avec l”ancien employeur de notre homme. En fait, Diligence LLC est un repère de néocons et de bushistes. C’est l’ancien dirigeant de la CIA à, Bagdad, Whitley Bruner, par exemple, qui dirige les opérations de Diligence en Irak.

Evidemment aussi, tout le système bénéficie de soutiens politiques qui ne peuvent être démocrates. „Son partenaire chez Diligence Middle East (DME) est New Bridge Strategies, dont l’impact politique a été décrit ainsi par le Financial Times : New Bridge a été créée en mai (2003) et s’est attiré l’attention du public en raison des poids lourds républicains de son conseil d’administration – plus ou moins liés à l’une ou l’autre de l’administration Bush, ou à la famille elle-même. Notamment Joe Allbaugh, le directeur de campagne de George W. Bush pour la présidentielle, Ed Rogers et Lanny Griffith, l’ancien aide de camp de George H.W. Bush. Joe Allbaugh, le co-président de la société, a également été chef de la Federal Emergency Management Agency (FEMA), le jour du 9 / 11 septembre, et même jusqu’à Mars 2003, le mois où les Etats-Unis ont envahi l’Irak”. On croirait lire la liste-bis des membres de la Chambre de Commerce de l’Azerbaïdjan….

 

Fiica unui demnitar comunist aruncă în aer mitul lui I.M.Pacepa

Adevăratul motiv al dezertării, fotografii compromițătoare cu Elena Ceaușescu, găsite în casa generalului DIE

 Ioana  este fiica lui Gheorghe Bobocea, fost coleg la școala de partid cu Elena Ceaușescu, apoi adjunct al lui Tudor Postelnicu la Buzău. Gheorghe Bobocea a fost  Procuror General al RSR la data la care Pacepa a fugit. Singura sa urmașă în viață, povestește despre pățaniile familiei,  după percheziția făcută de fostul șef al Procuraturii Generale la domiciliul generalului DIE dezertor Ion Mihai Pacepa. Percheziția a fost trecută la secret din motive bine întemeiate. Neoficial, tatăl Ioanei ar fi fost îndepărtat după percheziție, pentru că soldații care l-au însoțit au găsit în casa lui Pacepa fotografii compromițătoare despre care la dosar nu există referiri. Oficial, Bobocea a fost demis prin Decret eliberare nr. 327/24.10.1979 (publicat la 27.10.1979), după câteva luni de anchetă. Fata lui spune că a fost iradiat pe parcursul audierilor ce au urmat.  Dealtfel, după cum spune Ioana, în mod suspect, aproape toată familia sa a murit de cancer. Dacă se adeverește, mărturia Ioanei poate ridica vălul de mister aruncat asupra mitului Pacepa, dezvăluind într-o oarecare măsură motivele “dezertării” celebrului general. Se știe că Ion Mihai Pacepa obișnuia să se pună bine cu aparatul de partid, făcându-le numeroase cadouri, inclusiv blănuri și bijuterii pentru Elena Ceaușescu. Întrebat despre caz, fostul magistrat militar Dan Voinea crede că  este posibil ca Pacepa să nu fi trădat niciodată România, nici pe Nicolaie Ceaușescu. A fost trimis în Occident cu misiune. Posesor al unor informații din interiorul sistemului, Voinea ne îndeamnă să nu credem niciodată Securitatea pe cuvânt.

 Sunteți fiica lui Gheorghe Bobocea, fost fost demnitar al R.S.R.

Da. Tata a fost Procuror General al României în perioada 1976-1978. Sunt singura fiică rămasă după decimare, din familia lui Gheorghe Bobocea. O să vă spun povestea. Tata în tinerețe, a lucrat la Comitetul Central împreună cu Elena Ceaușescu. Erau simpli activiști. Tata ajunsese chiar adjunct de șef de secție. Filmul pe undeva s-a rupt, fiecare a avut evoluția lui și, la un moment, dat, tata a fost mutat la Buzău, prim-vicepreședinte. Peste tot unde a lucrat, el a fost apreciat ca un om modest și foarte, foarte muncitor. Foarte conștiincios.

 Se spune că nu avea studii juridice.

 Avea. Avea facultatea de drept și Academia Ștefan Gheorghiu. Erau obligați să facă academia. Eu am lucrat la centrul de calcul la Academia Ștefan Gheorghiu. Dar centrul de calcul a fost al Ministerului Muncii, creat printr-un program CEPECA. Centrul de calcul CEPECA. Aici, aproape, este încă Asociația CEPECA, preluată după Revoluție. La o vizită pe care au făcut-o Nicolae Ceaușescu și cu Elena în  județul Buzău, tata a fost recunoscut de ea și, probabil, că s-au gândit – știind că este un om foarte muncitor și conștiincios – să fie pus într-o altă funcție. I s-a propus să fie procuror general al țării.

 În ce an a fost vizita ?

Cred că … Eu am fost plecată doi ani în străinătate, în Siria. Pe șantier. Nu știu să vă spun chiar detalii. Cert este că eram în Siria când el a fost numit, în iarna lui ’76 parcă, procuror general. Atunci când a fost numit, știu că am ascultat la radio, a fost o mare problemă pentru tata. La postul Europa Liberă, a vorbit un domn… Nu mai știu exact cum îl chema. Nu-mi aduc aminte. O să-mi reamintesc. Cineva care a scris cu tata o carte despre împărțirea teritorială a României. Acest domn i-a făcut un mare deserviciu. Am crezut că o să fie imediat catapultat înapoi la Buzău, pentru că a spus despre tata că era un om corect, conștiicios, modest, la locul lui. Și așa și era. El a avut o singură femeie în toată viața lui. Era mama. Își iubea familia. Tata a fost numit în această funcție, dar nu a rezistat decât doi ani. Pentru că, se pare că nu a vrut să îndeplinească toate ordinele absurde din acea vreme.

 Că veni vorba, unde ați lucrat în Siria ?

 La Racca. Undeva în deșert. Ne mai duceam la Alep. La vreo sută de kilometri erau canale de irigații. Și la vreo sută de kilometri era orașul Alep. În momentul în care eu am revenit în țară, în 1978, știu că a plecat Pacepa. Aceasta a fost nenorocirea. Nu numai că tata nu executa ordinele, acesta fiind un motiv de fațadă al schimbării, dar, după ani de zile am aflat adevărul.  Motivul cel mai fierbinte a fost ea, Elena. În momentul în care a făcut percheziția cu soldații la casa lui Pacepa, au fost găsite fotografii compromițătoare cu Pacepa și Elena. Asta mi-a spus nașul meu, ambasadorul Vasile Gândilă. Într-o zi mi-a spus : “Jenica trebuie să-ți spun adevărul despre moarte tatălui tău. Să știi și tu, pentru că el n-a spus la nimeni. Mi-a spus mie după o perioadă de frământări, să știu doar eu.” 

 Asta s-a petrecut imediat după trădarea generalului Pacepa ?

 Da. În ’78 a fost și căderea tatălui meu. Imediat, rapid. Pentru că, eu am aflat mult mai târziu povestea. De la nașul meu. Tata nu mi-a povestit niciodată. Eu știu acest amănunt de la domnul Gîndilă, fost ambasador în Indonezia și nașul meu. A murit și dânsul. Tata i s-a confesat după ani de zile. A intrat în casa generalului însoțit de soldați pentru percheziție.  Aceștia i-au adus un teanc de poze compromițătoare cu Pacepa și Elena. Tata fiind un om pudic, a fost în mare impas ce să facă : să i le ducă ei, afla el de la soldați, să i le ducă lui, afla ea. A ales să i le ducă lui. A dus pozele lui Ceaușescu și a doua zi în ziar a apărut că este eliberat din funcție și va primi noi însărcinări. Povestea a fost mai dură decât vă imaginați, pentru că 6 luni de zile a fost fără servici. Mergea pe stradă și se gândea la care colț va fi linșat. Era aproape sigur că va fi omorât pentru ceea ce știa. Noi nu aflasem nimic, pentru că niciodată nu a vorbit de probleme de servici acasă. Absolut nimic. S-au pus microfoane în casă și au verificat. Gândiți-vă că înainte puteai să-ți iei 30 de zile concediu fără plată, pentru studiu. El a  avut 6 luni. După perioada asta a fost numit la Ilfov parcă.

 Pur și simplu, după percheziție, l-au eliberat din funcție.

 A doua zi. A și scris în ziar. În Scânteia cred. Acesta a fost începutul pentru că în cele 6 luni, a fost chemat de mai multe ori și a dat declarații. A fost chemat și la Postelnicu. Tata suferea de diabet. Postelnicu a fost foarte darnic și i-a dat un teanc de medicamente. Eu când le-am citit acasă, erau toate expirate și probabil că și iradiate. Luase o parte deja, dar … Pe la Europa Liberă am auzit de un ceas “Radu”. Îl puneau în apropierea ta când dădeai declarații. Știu că a dat declarații scrise, pentru că eu l-am întrebat de acest ceas “Radu”.  I-am spus : “Te-au chemat doar ca să dai declarație ?” “Da.”  „Și ți-au pus un ceas pe masă ?” „Da.” Eu auzisem la Europa Liberă. M-am îngrozit cînd mi-am dat seama că văzuse acel ceas.

 Deja era bolnav când l-ați întrebat despre audieri ?

 Trecuse o perioadă. Făcuse cancer la plămâni.

 Era fumător înrăit ?

 Nu. El nu mai fuma de vreo 25 de ani. Nu era băutor, fumător, nu făcea excese. A fost un om foarte echilibrat, la locul lui. El știa că asta se va întâmpla, pentru că o singură dată mi-a spus atât și n-am să uit : “Niciodată, în viața ta să nu fii tentată, pentru vreun avantaj, să intri în vreo organizație.” Dar fusesem în organizația de pionieri, de UTC, de partid.

 Se referea la politică sau la alte organizații ?

 N-am înțeles atunci. Chiar nu am înțeles. Vreau să vă spun că, după ce l-au dat afară, a început prigoana împotriva familiei noastre. Eu eram la centrul de calcul CPADC (centrul de calcul al CEPECA) și trebuia să fiu dată afară, pentru că nu mai aveam dosarul curat. Știți cum era, trebuia să ai dosarul alb. Mi-au înscenat o aiureală cu niște ceasuri aduse  din Siria și mi-au dat vot de blam cu avertisment.

Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră ?

 Tata  a fost din ce în ce mai rău cu boala. A lucrat în continuare, a fost dat pe la Giurgiu. A ieșit la pensie de vârstă. A lucrat până în ultima clipă. Tata a fost un om înalt, puternic, rezistent și a durat mai mulți ani calvarul lui. Până la urmă s-a terminat, tata a murit în 1986, pe 10 octombrie. Dumnezeu să-l ierte ! Când a murit tata, ce m-a impresionat, este că au venit acasă la noi niște ofițeri de Securitate. Niște uriași. Nu am mai văzut oameni așa mari. Doi-trei sau patru. S-au prezentat și au intrat în birou cu mama. Eu am plecat. Ei au rămas singuri în birou cu ea. Bănuiesc că a fost ceva, și au luat, pentru că după moartea tatălui m-am mutat la mama și tot timpul mi-era rău. Atunci am adus de la IFA (Institutul de Fizică Atomică) pe cineva (care era și acesta securist) și a măsurat radioactivitatea din casă. Eram îngrijorată. A spus că nivelul radiațiilor este ușor depășit. Eu am văzut că era depășit cu mult. Mi-a spus că n-am de ce să mă îngrijorez. Erau fotoliile unde a stat tata. M-am gândit fie că tata a devenit sursă, fie că au avut ceva acolo. Am înțeles că se poate pune ser iradiat și este de ajuns. Atunci locul se iradiază și rămâne pentru sute de ani activ. Când am aflat, am vrut să arunc toată mobila. Am spălat-o. Nu m-am înțeles cu mama. Ea a dormit în continuare în birou pe canapea stil pat. Mama a făcut și ea cancer și a murit. La 10 ani după tata.

Au fost afectați și ceilalți membri ai familiei ?

Păi să vă povestesc. Când tata a fost adus de la Buzău au vrut să-i dea în Primăverii apartament. Nu a vrut. A zis : “Eu rămân în casa asta.” Un apartament cu trei camere, proprietate, de pe Aleea Tohan, în zona Tineretului. Eu nu am stat mult acolo în casă, pentru că am locuit cu fostul meu soț, care avea tot felul de probleme. Mereu nefericită, fără prea multă putere să-mi iau soarta în mâini. Aveam doi copii. Tot timpul eram într-un balans: mă despart, nu mă despart. Nu m-am dus să stau în casa părintească. Dar sora mea, care era aproape de ei, a fost foarte des. De asta a și murit. La 4 ani după tata, sora mea a făcut cancer. Era mai mică decît mine. Era tot timpul la mama. Au copiii acolo, deci era tot timpul în vizită. A făcut cancer și după 4 ani a murit. A fost o tragedie. Probabil că s-au mai întâmplat lucruri de genul ăsta. Sunt convinsă.

Ca observație, “off the record”, după atâția ani de la evenimente, Ioana Bobocea spune că nu crede că Pacepa și-ar fi trădat țara.

 Securitatea nu trebuie crezută pe cuvânt niciodată !

 Același lucru lasă să se înțeleagă și generalul Dan Voinea, fost procuror militar. Voinea își amintește că în ianuarie 1990, a intrat în clădirea Direcției a VI-a Cercetări Penale a Securității, unde într-o cameră la subsol, a găsit un morman de documente aruncate pe podea. Întrebând ofițerii de securitate prezenți la fața locului, i s-a spus că sunt documente din dosrul lui I. M. Pacepa.

“Am fost surprins să văd documentele aruncate claie peste grămadă, având sentimentul că erau destinate distrugerii. Securitatea obișnuia să îndosarieze până și ultimul petic de hârtie care avea o semnificație anume.”, își amintește fostul magistrat. Voinea spune că în acele momente s-a gândit că, în realitate, Pacepa nu a  fugit. Dezertarea a fost doar  o legendă bine pusă la punct pentru occidentali, el trimis fiind în misiune în SUA. Ulterior, americanii l-au deconspirat, izolat și folosit. Generalul  (r) Dan Voinea amintește că poate nu întâmplător, în aceiași perioadă (1978), din comunitatea de informații a blocului sovietic au mai defectat doi importanți șefi de servicii secrete. “Securitatea nu trebuie crezută pe cuvânt niciodată !”, adăugă Voinea.