AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

“Dansul din fața zidului”, un roman de contraspionaj nepublicat

Am intrat recent în posesia unui document interesant, nepublicat din diverse motive. Este vorba despre manuscrisul volumului “Dansul din fața zidului”, un roman de contraspionaj scris de americanul Wayne A. Barnes. Vorbim despre un document, pentru că pe parcursul celor peste 500 de pagini, autorul face o descriere amănunțită a modului în care erau văzute țările blocului ex-sovietic de americani, în special de serviciile secrete ale SUA. Cîteva capitole sunt dedicate spionajului extern românesc, mai precis, defectorilor din cadrul Departamentului de Informații Externe (DIE), pe care Wayne i-a cunoscut personal, preluându-i în diverse situații imediat ce călcau pe tărâm american. Autorul a dat nume false personajelor sale, unele naive (Vlad Draculescu sau Mihai Pârvu) și a mutat locul acțiunilor și a sediilor unde dezertorii erau ascunși și debrifuiți, la intervenția cenzurii contraspionajului american care consideră drept clasificate anumite informații din acele vremuri. Una peste alta, romanul lui Wayne Barnes ne prezintă atmosfera “Războiului Rece”, trăită “la cald”, în interiorul Biroului Federal de Investigații. Interesantă este și descrierea modului de lucru și pregătirea agenților FBI. Surse din cadrul serviciilor americane ne-au dezvăluit faptul că, inițial, “Dansul din fața zidului” conținea maimult de 1000 de pagini, numele în clar al defectorilor și o parte din locațiile originale ale acțiunii.

Despre Wayne A. Barnes și cartea sa au mai apărut articole în presa centrală. Autorul romanului a fost timp de 29 de ani ofițer de contrainformații FBI, la departamentul care se ocupa de România și Uniunea Sovietică. Într-un interviu acordat jurnalistului Andrei Bădin în 2008,  Barnes povestește despre  operaţiunile Securităţii în SUA și despre colaborarea cu cel mai celebru defector român din toate timpurile, generalul DIE Ion Mihai Pacepa. Dealtfel, Barnes este cel care l-a întâmpinat și l-a identificat pe Pacepa în SUA, la 28 iulie 1978, la baza aeriană Andrews. Din motive pe care le putem înțelege, fostul contraspion american se ferește să spună că tot el este cel care l-a debrifuit și pe defectorul Constantin Răuță, fostul ofițer DIE (fugit în 1973) condamnat la moarte și în zilele noastre, la două decenii după ce România a abolit această pedeapsă.

Și pentru că nu știm dacă “Dansul din fața zidului”va vedea lumina tiparului vreodată, vă prezentăm în premieră, câteva fragmente din romanul de contraspionaj cenzurat de autoritățile americane și nepublicat încă.

Dansul din faţa zidului

 de

Wayne A. Barnes

Prolog

La sfîrşitul celui de-al doilea razboi mondial, Berlinul a devenit a un oraş divizat. Dupa  ani de tensiune dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietica, in 1961, se ajunge la un punct culminat cînd sovieticii au ridicat un zid, transformînd Berlinul de Vest într-o peninsulă a libertaţii înconjurată de o mare de comunism. Au înconjurat-o cu cioburi de sticlă şi sîrma ghimpată.  Din punct de vedere politic, Zidul, ameninţa sa devina o chestiune fierbinte a Razboiului Rece.

Cum nici o alta granită nu ar fi facut-o pe hartă, Zidul simboliza diviziunea morala între Est şi Vest. In joc era liberatea şi modul nostru de viaţă. Invazia comunista in Vest urma sa fie  contracarată chiar pe teritoriul nostru. Această munca revenea Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din Statele Unite.

Jucătorii din prima linie erau spionii est europeni şi agenţii FBI. O mişcare facută de o parte era contracarată de cealaltă, pas cu pas, zi de zi. Era ca un joc de şah, cu gambiţi incepuţi si piese luate.

Pe un alt plan, era un alt fel de confruntare, oglindind acţiunile oponentului, delicat şi cu aparentă uşurinţă, la fiecare mişcare. Era un fel de dans a cărui muzică îndepartată şi nedefinită umplea atmosfera întregului Război Rece. Cineva ar fi trebuit sa privească de sus ca să poate observa dansul de la nivelul de jos, dar fără indoială ca jucatorii ar putea auzi muzica tot timpul. Acesta a fost melodia ce i-a antrenat in dansul din fata zidului.

Partea intii

Washington D.C.

1973-1982

Capitolul   – Karl Ddoberman

-Merrifield, Johnson. Merrifiels, Johnson! Zbieră o voce din biroul inspectorului

– Veniti aici !

Karl Doberman se rotunjise din cauza anilor petrecuţi stînd la birou, lucrînd la dosarele pe care echipa sa i le dadea. Forma nasului său parea să spună ca nu a intrat in ringul de box doar o singura data. Nimic din ceea ce facea Doberman putea fi descris ca amabil.

Munca în FBI, ca inspector de contrainformatii, nu i se potrivea. Era un bun organizator, inspira respect agenţilor săi şi se descurca cu documentele serviciului. Avea ceva aspru, de fiecare dată cînd incerca sa fie amabil, îi ieşea opusul. ‘Dobie’, cum îl numeau agenţii lui cînd se răstea la cineva, avea o personalitate aspra. Nu era sinistru sau ascuns. Îşi ştia pur şi simplu munca şi o facea foarte bine, de douazeci şi cinci de ani. Voia ca agenţi săi să  investigeze cazurile, să răspundă deciziilor sale organizatorice şi să trimită rapoartele lor intr-un mod coerent şi corect gramatical astfel incit să nu îi ridice tensiunea.

-Merrifield, Johnson! Hei, sunteţi acolo?

Les and Thomas au apărut in uşa lui Doberman. El i-a invitat în spaţiul lui strîmt să ia loc pe scaune.

-Se pare ca CIA-ul a reuşit să mai agaţe unul. Vor aduce un defector român. Este din Stockholm. Nu ştiu daca va avea ceva folositor dar Biroul le-a spus că suntem interesaţi. Voi doi vă veţi ocupa de el. L-au numit Rechinul.

Filmul Jaws  (Fălcile )  fusese lansat de curînd, şi era o sursa buna de inspiraţie pentru un nume conspirativ. Era actual , scurt şi nu putea face vreo legătură cu o persoana sau ţară.

-Să îl contactaţi pe Rodney de la relocalizare pentru o primă intîlnire de informare.

Les and Thomas s-au ridicat. Era o întălnire tipică cu Doberman. El discuta, tu răspundeai, îl ascultai şi făceai aşa cum ai primit instrucţiunile, făra alte detalii inutile. Karl Doberman –totul numai eficienţă.

………………………………………………………………………………………………………………………………

Conform Legii Publice cu numarul 110, Comunitatea de spionaj din Statele Unite, putea să accepte pîna la o suta de defectori pe an, iar un comitet special scrutiniza istoria cazurilor intr-un mod pe care puţini dinte ei îl vor afla. Sportivii sau artiştii nu faceau parte din catergoria defectori, aşa cum ziarelele ii descriu atît de elogios. Ei sunt oarecum in mod simplist cautatori de azil politic. Un defector trebuie sa deţină informaţii secrete de care să beneficieze Guvernul Statelor Unite. Dacă este acceptat, este răsplătit cu o adevarată bonanza (aluzie la un stil de viaţă luxos),  dar viaţa sa nu este totuşi un pat plin cu petale de trandafir. Primeşte asistenţă financiară,  sprijin pentru a învaţă limba şi a începe o noua carieră pentru a uşura intrarea familiei sale in viaţa americană.

Deasemenea are dreptul de schimbare a identitaţii. Toate acestea însă nu reprezintă nici jumatate din ceea ce înseamna să fii defector. Luarea acestei decizii, de a defecta, este cea mai dificilă dintre toate. Relocarea a fost creata pentru a uşura lovitura şocului cultural şi financiar,  de a lasă in urmă totul şi de a face pentru defector şi familia sa, lucririle  cît mai normale.

……………………………………………………………………………………………………………………………….

Thomas auzise de el in cadrul cursului de inceput la FBI, iar Les participase cu cîţiva ani înainte la discuţiile de informare cu Munteanu. Biroul ii dăduse numele cod de Armandillo. El le spusese cum România si nu KGB-ul furase acele secrete. Datele si numele fuseseră verificate. Armandillo adaugase cantitati uriase de informaţiilor deţinute de Birou despre DIE, iar Les a avut rara ocazie de afla cum arata cu adevarat o persoana care fuge din sistem.

Rechinul a continuat.

-Au fost luate doua masuri după acestă fugă. Prima, DIE a desfiinţat poziţia de adjunct de rezident de peste tot. Dupa 1970 doar rezidentul era familiar cu operaţiiile din zona sa. Cea de a doua a fost o supersecreta sectiune de pregatire pentru ofiţerii acoperiţi. Clasele de pregătire aveau loc în case sigure din Bucureşti şi nu in şcoala DIE.

Acasta era o noutate pentru agenti si pentru Rodney care statea într-un colţ.

-Dacă se întîmpla  la nivel de spionaj o catastrofă si toţi ofiţerii unei ambasade erau declarate personae non grata, Ceauşescu nu ar fi avut nici o sursă de informaţii. Ofiţerii bine acoperiţi activau ca simpli dipomaţi pîna la dezastru – spioni fantoma pîna în momentul cînd erau necesari.

Les and Thomas au trebuit sa se abţină să nu fluiere a mirare. Ei nu auziseră de o astfel de masură de precauţie nici macar in KGB. Adjunctul avea rolul de a impune rezidentului o linie de conduita sincera faţa de centru şi să ajute la indeplinirea operaţiilor de spionaj.

Aceasta arata paranoia lui Ceauşescu de după tradarea lui Armandillo, dar parea incă de neconceput. Biroul credea ca are o imagine buna despre spioni. Cine erau cei acoperiţi, dacă chiar existau ?

-Spune-ne despre Mihai Pîrvu, a spus Thomas. Nu se ştia prea mult despre directorul DIE.

Rechinul se gîndi pentru un moment.

– Nu ştiu prea multe. L-am intîlnt o singură dată înainte de numirea mea la Stockholm. Doar o strîngere de mină din partea şefului pentru că nu am fost niciodata in interiorul şcolii. Mă aşteptam la ceva diavolesc, dar am intîlnit un ofiţer superior placut a carui respiraţie mirosea a usturoi. A incercat să accentueze importanţa numirii mele in post. Doar gradul său intimida. Ca persoană, părea uman.

-Dar despre Vlad Drăculescu? A intrebat Thomas.

Rechinul a răspuns cu o privire acră.

-El era cu citeva grade mai mic decît generalul Pîrvu şi supraveghea pregatirea noastră. Ne antrenam in tehnica de a lasa informaţii ascunse, în Bbucureşti. Instructorii noştri lasau informaţii iar noi urmam sa le recuperăm. Ei lasau un semn iar noi ridicam pachetul, inlăturam semnul şi eliminam orice urma de activitate de spionaj.

– Trecusem printr-o duzina de astfel de exerciţii. Cînd a venit rîndul meu, am luat pachetul ascuns sub un raft dintr-o cabină de telefon publică si am inlăturat semnul. Un chibrit de hîrtie prins cu guma de mestecat in colţul unei vitrine a unui magazin. Am luat chibritul si m-am reîntors la casa conspirativă.

…………………………………………………………………………………………………………………………….

Capitolul 13 – Boris Boyana

Sectia S-6  se ocupa de tarile blocului sovietic : Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. Echipa isi desfasura activitatea in doua incaperi ce erau despartite de un arc ahitectural, iar coloanele de support erau plasate intr-un mod inconvenient. In incapere birourile agentilor care lucrau pentru aceeasi tara erau grupate impreuna. Vopseaua tavanului era crapata pe linga neoanele a caror lumina pilpiia, iar primavara, briza aducea miros de mizerie de porumbei.

Cu 39 de agenti- putini stiau asta- era cea mai mare sectie din FBI,un omagiu pentru Karl Doberman care supravegea munca acestei mici armate de agenti.

Aproape fiecare agent vorbea o limba est europeana. Unii petrecusera copilaria in aceste tari, dar cei mai multi erau a doua generatie de americani care invatasera limba parintilor lor, incit sa poata vorbi cu bunicii. Altii absolvisera Defense Language Institute (DLI) in Monterey, statul California, unde Les, Thomas si altii au studiat limba romana. In cadrul S-6 era imposibil sa nu inveti ceva din multele limbi si culturi cu care se lucra.

La DLI, agentii invatasera ca ungurii si romanii se urasc, chiar daca se afla in Europa sau in Statele Unite. La fel pentru cehi si slovaci. Oricum, in cadrul S-6, se ridea la glumele poloneze pentru ca erau respuse ca fiind glume cehe, unguresti, romanesti sau bulgaresti.

Era ca un mini ONU, dar intre agenti era o unitate pe care oamenii din acele tari nu o vor avea niciodata. La S-6, factorul de unitate supravietuia datorita liderului lor neales Karl Doberman.

19/08/2012 - Posted by | Diverse, KGB, Servicul de Informatii Externe

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: