AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Din culisele prieteniei informative româno-nipone

Trasul de limbă la japonezi

 * Un specialist român în domeniul nuclear dezvăluie metodele nipone de muls informații * Domne’, și în frigider ne-au căutat ! *Învățai japoneza, dar dădeai totul despre tine * Fetele lui Iggy de la Tokio *  Cornelia Kasahara, Daniela Shiga,  generalul Mimi și prietenia informativă româno-niponă * Activitățile secretizate ale JICA în România și sinceritatea președintelui Traian Băsescu * Tabata San și Gerovitalul * Toyota contra Dacia 1300

 Iunie 2012. Barul de la parterul hotelului Alutus din Râmnicu Vâlcea. Stăm de vorbă cu unul dintre cei mai vechi specialiști ai ICSI, fosta Uzină G, locul unde s-a produs pentru prima dată apă grea în regim industrial. Iggy este chimist la bază. Habar nu are că fosta uzină “G” era obiectiv strategic pentru Departamentul de Informații Externe al Securității, în că de pe vremea celebrului fugar I.M.Pacepa. Iggys-a angajat la Institutul de Criogenie și Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea (ICSI, fosta Uzină G) în anii ’80, când la “G” începuseră să picure primele picături de apă grea. Iggy deține un doctorat în energetică. Ne-a povestit despre aventura sa niponă, o bursa de doi ani (între 1999-2001)  la agenția Japan Internațional Cooperation Agency (JICA). Datorită recentei campanii electorale în care a fost implicat, Iggy a preferat să nu-și dezvăluie numele adevărat. În Japonia, Iggy a avut ocazia să cunoască îndeaproape sistemul nipon și comunitatea românească. A încercat să pună pe picioare o asociație, lovindu-se de filiera informativă din preajma ambasadei României la Tokio. Specialistul povestește despre regulamentele stricte nipone și despre metodele de “mulgere” de informații, folosite de savanții JICA. Iggy nominalizează câteva persoane importante care gravitau în jurul ambasadei române din Tokio, condusă la vremea aceea, din umbră, de generalul Marin Vâlcea. Spunem din umbră, pentru că oficial, în acea perioadă, ambasador al României în Japonia era Eugen Dijmărescu. Întâmplător sau nu, la jumătatea acestui an, fata lui Dijmărescu, o persoană cu inteligență mult peste medie după cum afirmă cei care au cunoscut-o, a fost adusă de la Tokio în urnă. Astfel, motivele decesului acesteia rămân un mister total. Iggy povestește că niponii de la JICA erau interesați de orice “prostie”din domeniul nuclear. Ne-a pus la dispoziție câteva liste cu persoane importante din filiera informativă româno-japoneză. Cine sunt “fetele” lui Iggy, ce este și ce caută JICA în România veți afla în continuare.

Reporter : Am înțeles de la directorul ICSI s că ați vândut brandul apei vii (Apa sărăcită în deuteriu – ASD).

Iggy : Bine. Vorba vine vândut. Se numește transfer tehnologic. Transferul către o microîntreprindere. Ăsta este rolul cercetării până la urmă, iar noi avem un incubator cu mai multe firme. O firmă care vrea să preia rezultatele cercetării…

Rep. : Se câștigă din ceva redevență ?

Iggy: Păi se câștigă din redevență…. Acum nu știu cât câștigă și ăla din vânzare. Domne’ lumea ia. Iau săracii bolnavii. Dar e scump. Trei sute de mii un litru. Pentru un om care trebuie să bea doi litri pe zi…Sigur că se bea diluat. Dar e scumpă.

Rep.: De la dvs. vin să cumpere ASD, japonezii, ungurii ?

Iggy: Am dat la japonezi. Am fost în Japonia doi ani de zile, i-am făcut publicitate.

Rep.: La cine ?

Iggy : Am dat la un institut, la o universitate. A venit profesorul. A făcut și sake cu apa asta.

Rep.: Este vorba cumva despre JICA, Japan International Cooperation Agency ?

Iggy : Nu. Nu. În 2000 am fost în Japonia. Aia e agenție, unde am fost și eu. Nici nu mai există acum, a fuzionat cu Science Technological Agency. Ele acordau burse pentru cercetătorii mombusho (termen pentru cei care venea la bursă prin Ministerul Învățământului).

Rep. : JICA există.

Iggy : Există, dar e și această agenție care oferă prin intermediul Ministerului Învățământului, burse pentru toată lumea. Te cheamă acolo vreo doi ani de zile, te bagă la stors. De fapt, eu am fost la post-doctoral. Și ai un host researcher, un cercetător – gazdă, un proiect, și lucrezi cu el doi ani de zile pe chestia aia. Și el are grijă să te mulgă ca pe….

Rep. : Adică la ce mod te mulge ? Te muncește sau îți fură ideile ?

Iggy : Și muncit și idei. Eu am fost pus în postura în care, la un moment dat, pe proiectul respectiv am spus o prostie. Pe care m-am grăbit, fiind o prostie, să mi-o retrag. Două săptămâni m-a bătut la cap. Ce-am vrut eu să zic acolo ? Și ei își scot banii. E interesant sistemul. Acolo am locuit. Am fost și la sediul JICA. Am fost la o întâlnire organizată de niponi cu toți newcomers, cei nou veniți.

Rep : Cum funcționa sistemul ?

Iggy  : Îmi amintesc, vizavi de JICA… La ei regulamentul este regulament. Nu se discută. Dacă eu m-am dus, că aveam bursă pe doi ani de zile, începând cu data de mâine… M-am dus astă seară, și camera era liberă, trebuia să dorm în hol, că doar de mâine aveam liber. Nu se discuta. Ce vreau să spun, a venit nevastă-mea la mine și în mod normal, fiind două persoane trebuia să stai la double. Chiar dacă eu aveam o garsonieră și îmi permiteam să stau cu ea în camera aia… “Domne’, regulamentul nu permite decât la double room !”. Eh, dar la double room nu aveam aprobare decât din 7 ianuarie. Ori ea a venit din 20 decembrie. Ce mă fac ? M-am dus și le-am spus că alături mai este o cameră liberă. Domne’ închiriez și a doua cameră. “Nu se poate !” Domne’, plătesc utilitățile la dublu, că a venit și a doua persoană! “Nu se poate, regulamentul nu permite”. Atunci am dat sfoară în țară, m-am apucat să caut să închiriez. M-am dus, am luat-o pe nevastă-mea de la aeroport. Nici n-am băgat-o în campusul universitar unde locuiam. Am dus-o la Teachers Lodge unde am găsit loc și m-am întors în campus să iau ceva din lucruri să mă mut cu ea acolo. La cutiuța mea poștală găsesc un A4 scris la calculator. Sunteți două persoane în cameră. Conform regulamentului nu aveți voie la … Am întrebat la recepție: Domne’ ce-i cu asta ? Uite aici pașaportul, că era la mine, acum a venit la 10. Nu, că n-am scris-o noi că… Și le spuneam studentelor : Domne’, și în frigider ne-au căutat.

Rep. : Cum era cu “mulsul” ?

Iggy : Să vezi cum era sistemul de tragere de limbă, că spui că este spionaj. Da. Sigur că iau băieții de aici și îi bagă la stors. Noi acolo făceam cursurile de japoneză gratuit, dar ne înțelegeam cu ei în limba engleză. Întrebările pe care ni le puneau erau de așa natură, chipurile despre tine ca persoană, încât dădeai totul. Chipurile, ca să înveți japoneza, spuneai totul despre tine.

Rep. : Despre doamna Kasahara…

Iggy : Cornelia ? Păi da’ o știu foarte bine. Pe Cornelia Kasahara am cunoscut-o personal. Cornelia (Crăciun) Kasahara e de undeva din zona Sibiului și făcea

Cornelia Craciun Kasahara

cu ei lecții de limbă română. Eu am fost invitatul ei ca un român… Când a venit fecioru-miu copil de 14 ani, îți dai seama. L-a luat imediat, l-a plimbat și avea un prieten Yamaguchi. I-a făcut ăla cadou lui fecioru-miu un ceas Seiko, cred că de vreo 200 și ceva de euro. Din păcate i l-au furat la liceu.

Rep. : Alte persoane ați cunoscut ? Pe Daniela Shiga Pantazi, pe Shighehito, soțul ei ?

Iggy : Păi cum să nu ! Shiga se ocupă de Cernavodă. S-au ocupat de port în 2000. Eu am fost interesat să cunosc comunitatea de români din Japonia. De la cel mai vechi, ăla care a rămas din cadrul ambasadei, îmi scapă acum. Am creat o comunitate… M-am băgat la Biroul electoral de Circumscripție. Nu au vrut să mă primească. Așa i-am cunoscut.

Rep : Cu Mimi v-ati cunoscut ? Al doilea om după ambasador, Marin Vâlcea.

Iggy : Eh, cum ? Cu el da. L-am întrebat dacă are ceva cu Vâlcea (n.r. orașul Râmnicu Vâlcea). A zis că nu.

Rep : La restaurantele românești ați mâncat ?

Iggy : Cum să nu. Am fost la Darie. Am căutat înebunit vin românesc. Am cărțile lor de vizită. La ambasadă i-am cunoscut.

JICA și România

Daniela Pantazi Shiga

Despre Japan International Cooperation Agency (JICA) s-a scris puțin în presa centrală. Jurnaliștii au descoperit că, după Revoluţie, agenturile de spionaj japoneze au fost introduse în ţara noastră sub diverse forme. Cea mai cunoscută dintre toate era fundaţia Niponica, a cărei bază a fost pusă de ziaristul DIE sub acoperire Paul Diaconu, alături de alţi ofiţeri de Securitate. De remarcat, că prin 2006, Diaconu a fost adus în urnă din Japonia. Cauza morții, un mister. Oficial, agenţia semiguvernamentală Japan International Cooperation Agency a fost introdusă în România ca partener și finanțator în proiecte de sute de milioane de dolari, garantate de stat, încredințate fără licitație. Neoficial, de agenturile nipone ne leagă o prietenie veche ce datează din anii ’70, când flota românească (cea prăduită de Traian Băsescu 30 de ani mai târziu) era în lucru în port la Yokohama (oraș înfrățit cu Constanța). Vapoare, pescadoare și mineraliere cu compartimente pentru transporturi speciale. Studiile referitoare la infrastructura capitalei, Pasajul de la Basarab, terminalele de gaze şi containere din portul Constanţa, proiectul de ecologizare de la CET Turceni sunt numai o parte din „preocupările” mai recente ale JICA şi JBIC (Japan Bank International Cooperation), banca finanţatoare a agenției. Contractele guvernamentale ( adică pe banii noștri) cu niponii au fost secretizate. “ Precizăm că informațiile solicitate de dvs. (copie după contractul cu JICA) reprezintă un act de deliberare a companiei noastre, fiind clasificat conform Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România (aprobate prin HG 585/2002), drept secret de serviciu”, răspundea jurnaliștilor prea curioși, în 15.11.2005, conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A. – Constanța, unde tartor era la vremea aceea fostul pedelist Mircea Banias.  Într-o discuţie între patru ochi, a autorului cu Traian Băsescu, în 2005, preşedintele a bâiguit încurcat atunci când a venit vorba despre prezența niponă în Portul Constanţa şi Zona Liberă Constanţa. Preşedintele a recunoscut că a semnat cu mâna lui ( ministru al transporturilor la acea dată) intrarea agenţiei JICA în România. O agenţie care nu avea nici o legătură cu NATO sau cu Uniunea Europeană. „ Este normal Ovidiu. Noi avem spioni la ei, cum au și ei la noi”, mi-a spus el cu multă naturalețe președintele în vara anului 2005, în vila SRI construită special pentru fostul ministru de Interne Alexandru Drăghici. Am înțeles mult mai târziu sinceritatea președintelui. Întâmplător sau nu, cunoscătorii aventurilor contractuale cu JICA, Mircea Banias și Ionel Manțog (foști membri de vază ai PDL) s-au ales cu dosare penale sau condamnări. Serviciul Român de Informații, prin persoana  generalului Florian Coldea, prim-adjunctul directorului acestei instituții au fost informați în amănunt. Degeaba. Nu s-a luat nicio măsură. JICA activează nestingherită pe strada Aleea Alexandru nr.9A, în apropierea sediului central al Partidului Democrat Liberal.

Filiera informativă

Presa centrală a scris despre, un grup compact de ofițeri superiori ai Serviciului de Informații Externe (SIE) care stăpânea Ambasada României din Tokio, în perioada ’98-2000. Cele mai complete informații au apărut în cotidianul România liberă sub titlul “Filiera Japoneză conduce SIE”. MAE  a oferit cu greu informații despre angajații SIE din subordinea ambasadorului Eugen Dijmărescu.

Marin Vâlcea (poreclit Mimi), secretar I în perioada 13.08.1995 – 18.12.2000 (general SIE), Valeriu Ruşeţ – consilier comercial,  general SIE, Ion Isar – general SIE, Nicu Manolache, consilier economic – 10.01.2001 – 01.07.2002- ofiţer superior SIE, fost şef serviciu, Ştefănel Staicu, secretar II (27.02.1998 – 04.10.2000)- ofiţer superior SIE. Nu se știe cu ce se ocupau aceștia la post. Mulți dintre cei care au activat în cadrul ambasadei și-au dus odraslele în Japonia. Unul dintre ei, fiind chiar Eugen Dijmărescu, a cărui fiică a decedat recent în mod suspect. Ca și înaintașul său, Paul Diaconu, Alina Dijmărescu a fost adusă la București în urnă. Odraslele slugilor informative băsiste ca Ion Pascu (fost diplomat în Japonia și Turcia) sau  Gabriel Liiceanu (scriitor și filozof) au funcționat sau sunt încă pe teritoriul nipon cu diverse însărcinări.

Tabata San şi Gerovitalul

Interesul nipon pentru România nu s-a oprit doar la domeniile energetic, nuclear sau al infrastructurii. O oarecare doamnă Ricaru Tabata ea, deține exclusivitate pentru distribuţia produselor Gerovital în Japonia. Japoneza, fiica unui lider sindical comunist din prefectura Chiba, învăţase limba română în perioada 1975-1976 la Universitatea din Craiova. Apoi, a urmat Facultatea de Medicină la Bucureşti. Tabata a fost studenta celebrei Ana Aslan și este o apropiată a diplomatului Ion Pascu,  fost ambasador la Tokio și, mai recent, la Ankara.

Fetele lui Iggy

Şcoala de fete româno-niponă a fost creată după model sovietic, prin căsătorii mixte între comuniștii niponi trimiși la studii în România și “studentele “ noastre alese pe sprânceană. Piese de bază au fost profesoara de limbă română, Baisho Kazuko (una din primele internaţionaliste staliniste) şi Matilda Caragiu Marioţeanu, sora regretatului actor Toma Caragiu. Matilda a fost profesoara de limbă română a diplomatului Kazutoshi Hayashi şi consultanta Monei Muscă pe relaţia Japonia. În eşalonul doi se află profesoara Sonia Mutzushika, instructor de limba română la sediul central JICA Japonia, Ricaru Tabata, Cornelia (Crăciun) Kasahara, Daniela Pantazi Shiga venită să-i ţină locul traducătorului Petre Stoian de la Ambasada României din Tokio şi Elena Suzuki, absolventă de istorie la Universitatea din Bucureşti în anii ’80, căsătorită cu profesorul Suzuki. Elena a fost numită oficial traducător în cadrul ambasadei române la Tokio, fiind responsabilă cu verificarea informativă a românilor sosiţi în Japonia. Este căsătorită cu cel despre care spune Iggy (în interviul de mai sus) că se ocupa de obiectivul strategic “Cernavodă” în 2000, Shiga Shigehito, fost activist comunist (Akahata – Steagul Roșu), trimis în anii ’80 la studii în România, ulteriro membru JICA.Ultima generaţie este formată din Tiana Perfect, şefa Danielei Shiga, implicată în inginerii financiare cu miros de SIE la ambasada din capitala niponă, şi o actriţă basarabeancă, Daniela Mudreac, căsătorită cu regizorul japonez Eigo Desenshi.  După publicarea în presă a unor articole despre JICA și despre dansatoarele românce din Japonia ( după unele estimări între 8 și 10 mii de fete), Kazutoshi Hayashi a fost retras de la post. În prezent Hayashi este traducătorul personal de limbă română al împăratului Akihito. L-am găsit pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în fotografii, alături de “prietenul” poporului nipon Traian Băsescu, aflat în vizită oficială la împăratul Akihito.

Dacia 1300 contra Toyota

Tehnicile folosite de spionajul nipon sunt diverse, de cele mai multe ori fiind de o simplitate dezarmantă. Într-o astfel de operațiune, a fost implicat fără voia lui, colonelul  Mitică Detot,  primul ataşat militar român la Tokio, la jumătatea anilor ’70, după ce fusese expulzat din Italia. În 1975, Ministerul Afacerilor Externe i-a trimis ataşatului un automobil Dacia 1300, nou-nouț, de culoare bleu închis. Maşina aştepta să fie înmatriculată și era parcată în faţa vechiului sediu al ambasadei române din Yamate-dori. Întâmplător sau nu, doi agenţi niponi “mai cu chef” au izbit Dacia parcată pe trotuar. Şi-au cerut scuze, apoi, au plătit asigurarea. Mitică Detot a primit o maşină Toyota nou-nouţă în schimbul autoturismului românesc. Oficial, Dacia mototolită a fost dusă, la “fier vechi”. În realitate, niponii au desfăcut și studiat automobilul atașatului militar în amănunţime. Incidentul a fost relatat în cartea “Diplomaţi Români în Japonia anilor ’70”, scrisă de un fost externist, Grigore Aldescu-Aldea. O carte sponsorizată de ACMRR-SIE.

Scrisoare lui Iggy

Ca urmare a discuției noastre din barul hotelului Alutus, Iggy mi-a trimis a doua zi, mai multe cărți de vizită și mi-a dat amănunte despre persoanele cunoscute în Japonia.

Domnule Ohanesian,

 Conform promisiunii va transmit scanate cele mai reprezentative carti de vizita din domeniul d-voastra de  investigatie. La inceput sunt oamenii ambasadei pe care-i stiti, pe care i-am cunoscut in special cu ocazia alegerilor  parlamentare si a intalnirilor anuale ale asociatiei de prietenie Japonia – Romania. Urmeaza cuplul celor doi studenti pe care mi i-am reamintit din discutia de aseara fara sa stiu insa daca-i vreo legatura intre POSPISIL din carte si studentul respectiv( 1999-2001 am fost eu in Tokyo).

Urmeaza  prof Kunihiro Seki cel care a importat vreo 2 ani mici cantitati de apa saracita in deuteriu in special pentru tratamente acvale si chiar si sake stiu ca a preparat cu o astfel de apa. Translatorul lui la inceput a fost aceasta Tabei Nina la origini de prin Moldova noastra daca nu ma insel Eu i-am cunoscut  dupa intoarcere aici in Romania nu acolo.Yamaguchi -san era unul dintre „prietenii” Danielei Pantazi care  a devenit  pe perioada scurtei sederi si prietenul baiatului meu( avea 14 ani ). Acesta ii povestea cu patos  istoria rapirii Basarabiei de catre rusi avand ochii in lacrimi. Japonezul impresionat i-a spus ‘nu voi uita niciodata lacrimile tale ” si i-a facut cadou acel ceas Seyko  o adevarata comoara pentru viitorul liceean.( Pacat ca i l-au furat la vestiar).

Ilie Coroama un pastor plecat  in USA de prin Dornestii Sucevei, a  predicat / organizat pentru scurt timp  studiul Bibliei  prin campusul universitar.

Pe Daniela Stolojan nu am  cunoscut-o prea bine doar am intanit-o la ceva reuniuni culturale dar i-am retinut numele similar fostului premier.

Documentul II cuprinde profesorii mei coloboratori si cateva bune prietene japoneze care in 2002 au si vizitat Romania( cu exceptia Okamurei).

Interesanta era si Watanabe Maria in statistica mea figura drept cel mai vechi roman in viata stabilit in Tokyo era de pe linga Sibiu  avea parca o casa si cred ca s-a si intors la pensie aici. din pacate in ultimii 7-8 ani nu am mai tinut legatura cu nimeni doar anul acesta am avut un schimb d emailuri cu Yuki Igarasahi (avea si o sora geamana) poate cea mai apropiata de romania  si membra a asociatiei de prietenie. urmeaza  cartile de vizita ale catorva japonezi  intalniti la actiuni de prietenie gen „International Cooking Party” organizate special pentru straini la primaria de sector Ota-ku.

O mica comunitate de prietenie d e romani  se inghegase si in jurul bisericii Sf. Nicolae din Ochanomizu, al carei lider era doamna  Rusanescu si sotul Gelu, ambii fosti lucratori/functionari ai ambasadei dinainte de 1989 si  ramasi in Japonia. cred ca am pe undeva mailul lor dar nu si carte de vizita mai ales ca doamna nu prea lucra iar el la vremea aceea era un fel de depanator TV- PC. Sper ca putinele mele amintiri reinviate de intalnirea cu d-voastra sa va fie d efolos si sper ca in urma lecturarii cartii  sa-mi aduc aminte si alte lucruri.

Daca aveti noi intrebari nu ezitati sa mi le adresati si  va voi raspunde sincer .  confirmati va rog primirea in bune conditiuni a  copiilor scanate.

 Cu bine,

Iggy

CATRE

Romania libera

Ziar independent, de opinie, informatie si reportaj

 

            In raspuns la adresa dvs. nr. 1238 din data de 9.11.2005 prin care ne solicitati sa va punem la dispozitie « copii dupa toate contractele incheiate de institutie cu sau prin agentia JICA », facem urmatoarele precizari :

La solicitarea Guvernului Romaniei, Guvernul Japoniei a aprobat finantarea realizarii prin Agentia de Cooperare Internationala Japoneza (JICA), a Studiului de Fezabilitate pentru Proiectul de Dezvoltare a Portului Constanta.

Studiul acopera portul Constanta si zona adiacenta acestuia si are urmatoarele obiective:

–          Formularea unui Master Plan pentru Portul Constanta pana in anul 2020 ;

–          Realizarea studiului de fezabilitate pe baza unor proiecte pe termen scurt pana in anul 2010.

Pe data de 19 aprilie 2000 intre Ministerul Transporturilor si JICA s-a incheiat « Domeniul de Lucru pentru Studiul de Fezabilitate pentru Proiectul de Dezvoltare a Portului Constanta », denumit în continuare Acord de cooperare.

In conformitate cu prevederile Acordului de cooperare s-au stabilit urmatoarele :

  1. Pentru realizarea studiului, partea japoneza a desemnat o echipă de studiu care a lucrat pana in martie 2002, data prezentarii “Raportului final” al studiului iar Ministerul Transporturilor a actionat ca o agenţie similara echipei de studiu JICA.
  2. Ministerul Transporturilor a asigurat colaboratori echipei de studiu JICA si totodata, a fost coodonator in relatiile cu alte organizatii guvernamentale sau nonguvernamentale, interesate de buna implementare a sudiului.
  3. APMC a colaborat la efectuarea studiului de catre JICA in Portul Constanta asigurand :

–                      specialisti din cadrul companiei care au furnizat date si informatii disponibile in legatura cu studiul,

–                      spatii si echipamente necesare echipei japoneze, conectare la Internet, linii telefonice si fax,

–                      intermedierea intalnirilor echipei de studiu JICA cu autoritatile publice, operatorii portuari si alte societati comerciale care isi desfasoara activitatea in perimetrul portuar.

Singurul contract incheiat de catre APMC cu echipa de studiu JICA, a fost un contract pentru prestarea de servicii prin intermediul Sucursalei Comunicatii, in octombrie 2000.

Precizăm că informatiile solicitate de dvs. (copie dupa contractul cu JICA) reprezintă un act de deliberare a companiei noastre, fiind clasificat conform Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România (aprobate prin H.G. 585/2002), drept secret de serviciu.

Potrivit Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.

Articolul 12, alin. (1), lit. b) din legea menţionată, exceptează de la accesul liber la informaţiile publice, ,,informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii”.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 544/2001, menţionate anterior, vă anunţăm că nu putem da curs solicitării dvs, actul în cauză reprezentând o informaţie clasificată.

Cu respect,

Director General

CLC Mircea Marius BANIAS

                Red/Dact/BSIE/IP/15.11.2005

28/07/2012 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Diverse, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 2 comentarii

Cronica imposturii academice la români

Intelectualii de mucava ai Securității își dau în cap cu diplome și doctorate

*Tradiția diplomelor false a fost implementată de Securitate * La DIE, impostura universitară se numea legendare * Elita României, înlocuită cu activiști de partid, absolvenți de academii politice la Moscova * Comandant al diviziei de aviație, absolvent de academie de comandă și stat major, sosea în fiecare seară cu Volga la liceul Lazăr ca să termine clasa a 9-a * Teroriști și contrabandiști, absolvenți de facultate în România * Brigada Specială “U”, perfecțiunea falsului * Profesor universitar la ASE, șef de divizie DIE și director al Institutului de Economie Mondială * După ’90, impostura universitară s-a transformat în afacere  * Magistrații și politicienii “U”, conduc România de azi

Sarabanda plagiatelor și a diplomelor false de tot felul a încăierat lumea politică dâmbovițeană. Înfrângerea zdrobitoare a partidului-stat PDL și posibila demitere a președintelui Traian Băsescu au adus un nou val de acuze mai mult sau mai puțin fondate asupra adversarilor politici. Că este vorba despre Victor Ponta, Andreea Paul Voss, Elena Udrea sau Ioan Mang, nu contează. Războiul intelectualilor de mucava scoate la iveală tot ce este mai urât în învățământul universitar și în lumea academică românească. Orbită de patimi electorale, opinia publică a uitat de uriașele scandaluri iscate după 2000 de ambasada Italiei la București, care descoperise 63 de cetățeni italieni purtători de diplome de licență ilegale eliberate de Facultatea de Medicină din Iași. În 2006, la Universitatea de Medicină din Oradea un scandal similar lovea lumea universitară, anchetatorii descoperind că se eliberau străinilor, diplome cu specializări care nu există în România. Mai recent, un control efectuat  la Universitatea Naţională de Apărare Carol I a dezvăluit o filieră de doctorate frauduloase în care erau implicați zeci de generali și ofițeri superiori ai Armatei române. Să fie plagiatul și impostura academică o noutate la români ? Nici vorbă. Înainte de 1989, cei care pupau în cur cu nesaț Partidul Comunist Român, primeau diplome de la Academia Ștefan Gheorghiu mai valoroase decât cele universitare.

Plagiatul în sistem sovietic

Privind în urmă către rădăcinile falsului universitar, le vom regăsi pe toate în negurile comunismului, când, sub ocupația sovietică, elita culturii române era trimisă  în producție sau la Canal să “construiască socialismul multilateral dezvoltat”.  La vremea aceea, statul român condus de comisarii sovietici era în căutarea omului nou. Cadrele de nădejde ale partidului, oameni cu origine sănătoasă, dar cu trei clase la activ, erau trimise la specializare în universitățile și institutele Uniunii Sovietice. Treptat, aceștia au înlocuit intelectualitatea, diplomații, generalii și elita României, cu muncitori, agricultori sau activiști PCR, educați la înaltele școli ale bolșevismului. Cele mai căutate erau diplomele eliberate de universitățile politice de la Moscova sau Frunze. Învățăceii se întorceau din URSS, cu diplome universitare, deși, inițial, nu trecuseră nici măcar de primii ani de liceu. Mai grav, majoritatea absolvenților erau racolați de agenturile sovietice KGB sau GRU, căsătoriți cu rusoaice și implantați în toate structurile de forță ale statului român.

“Pseudo-specialiștii români trimiși în URSS ca să se specializeze atât pe rachetele AA SA-2, SA-3 prin 1962 și pe Frog-1 în 1965 aveau grade de maiori, lt-col, col. Așa erau vremurile atunci, trebuia să ai origine sănătoasă și cu un curs de 3 luni ajungeai direct căpitan sau maior… Partea proastă era că nici unul nu terminase liceul. Și-au luat diploma de bacalaureat la seral, forțați de Ceaușescu, care prin 1967, le-a dat un răgaz de 3 ani și pe cei care nu s-au conformat sau n-au putut, i-a trecut în rezervă. E de notorietate cazul generalului maior de aviație Ion Tâu, comandant al diviziei de aviație, care deși absolvent de academie de comandă și stat major, sosea în fiecare seară cu Volga la liceul Lazăr ca să-și termine clasa a 9-a”, ne-a scris un ofițer superior de aviație militară, astăzi în rezervă.

Legendarea, de la DIE la teroriștii arabi

Nicolae Ceaușescu a dus sistemul de fraudă intelectuală pe noi culmi ale perfecțiunii. Când și-a dat seama de potențialul informativ și financiar al învățământului românesc, Ceaușescu a încurajat și promovat producția diplomelor pe valută prin aducerea studenților din lumea a treia, în universitățile românești. Este greu de cuantificat câte diplome de licență și doctorate s-au eliberat înainte de 1989 studenților arabi sau africani, mulți dintre aceștia, copii de bani gata ai unor dictatori sângeroși. Departamentul de Informații Externe (DIE) avea o deosebită grijă de educația și recrutarea viitorilor agenți străini. De educația informativă a acestora se ocupa Gheorghe Șerbănescu, nume de cod Dobrogeanu, fost traducător de limbă arabă a lui Ceaușescu, ofițer acoperit și coordonator al DIE pe lumea arabă, la sediul UM0920/V2 din strada Mătăsari. Astăzi, știm cu siguranță că teroriștii cei mai căutați ai României, Omar Hayssam sau Mohamad Munaf sunt absolvenți cu studii superioare ai Universității Tehnice de Construcții București. Academii politice ale PCR ca celebra Academie Ștefan Gheorghiu, eliberau diplome și certificate pe bandă rulantă, care certificau pregătirea și îndoctrinarea ideologică a studentului, acestea fiind mai presus în evoluția individului în “Sistem” decât  pregătirea sa profesională. Falsul universitar a prins cel mai bine spionajului extern, unde este folosit din plin și astăzi sub denumirea de “legendare”. Simplist, legendarea înseamnă “oferirea unei acoperiri plauzibile unui informator sau ofiţer al Securităţii infiltrat într-un grup sau instituţie care se afla sub atenţia serviciilor secrete”. Ofițerii “S” (ilegalii de la UM0920/U),  “D” (cercetătorii de la UM 0920/V2) sau “SD” (spionii economici de la UM 0920/SD), spionau la post, sub acoperire diplomatică, având trasate tematici de spionaj și plan de recrutări de agenți. Niciun spion extern al DIE nu pleca la post fără o pregatire ideologică prealabilă la Academia Ștefan Gheorghiu.

Combinațiile operative ale “Fantomelor”

Surse din vechea Securitate afirmă că Brigada Specială “U” (UM 0920/U) a dus falsul intelectual și impostura la cel mai înalt nivel tehnic. Biografia-legendă a unui “ilegal” român trimis în străinătate, trebuia să cuprindă diplome universitare perfect valabile, chiar dacă acesta nu a călcat în viața sa într-o facultate de profil. În depozitele unității se aflau tipuri diverse de cerneluri, mostre de hârtie din ani diferiți, munți de documente în alb (diplome și certificate) din România și străinătate, pașapoarte și documente de identitate din diverse perioade de timp și regiuni ale lumii. Unul dintre sediile brigăzii era situat pe cheiul Dâmboviței, altul, în apropierea parcului Cișmigiu, în sediul Seminarului Teologic. Cu toate că Brigada Specială “U” fusese inclusă în structura Departamentului de Informații Externe, dosarele ilegalilor, cum mai erau cunoscuți ofițerii ‘S”, erau depozitate în strada Puțul cu Plopi, de lângă Radioul Public. Cei mai importanți șefi din conducerea “Fantomelor” au fost : generalul Manea Gheorghe, generalul Vasile Angelescu și generalul Cornel Biriș – nume de cod Gruber. Despre legendare, diplomele și doctoratele false folosite de ilegalii români, poate vorbi colonelul în rezervă Constantin Olaru, fost lucrător la compartimentul “Fotografiere-Filmare” din UM 0920/U, ulterior, trecut în rezervă de la Direcția de Personal SIE.

“1. Ca urmare a măsurilor rapide întreprinse, sectorul de documentare a reuşit să creeze biografii legende interne, să pătrundă în câteva obiective de documentare externă şi să realizăm deci şi un număr sporit de biografii externe. Crearea acestor biografii legende interne şi externe ne-a permis să le repartizăm cadrelor „S” ce le aveam în pregătire şi să ne înscriem într-un timp relativ scurt pe linia ordinului dat de conducere de respectare a profilului brigăzii. Tot pe linia sectorului de documentare am acţionat şi în direcţia creării de biografii legende pentru curierii „S”, studierea legislaţiei străine în materie de cetăţenie şi paşapoarte, echivalarea diplomelor de studii etc. Pentru ca biografiile legendă să fie cât mai rezistente am acţionat şi insistat în permanenţă pentru crearea a cât mai multe puncte şi elemente de sprijin, de susţinere, pentru alegerea unor localităţi de legalizare în ţară a lucrătorilor „S” – înaintea plecării în misiune, cu posibilităţi de efectuare a unor combinaţii operative. Crearea acestor biografii legende interne şi externe ne-au permis ca începând cu anul 1975 să trimitem cadrele „S” în misiune, în mod cât mai diversificat, pe profilul unităţii şi nu numai pe situaţia lor reală sau prin plecări oficiale aşa cum se practicase în perioada anilor 1971-1974.

Gl. mr. Manea Gh. Strict Secret

27.III.1979 Ex. unic

Notă-raport

priveşte: măsuri întreprinse pentru îmbunătăţirea şi rezolvarea activităţii pe linia fostei brigăzi „U” în perioada 1974-1978”.

După înființarea Centrului de Informații Externe (UM 0544), Brigada Specială “U” a primit indicativele UM 0101 și UM 0102. Ar fi important de știut câte documente a emis această unitate pentru operațiunile de legendare și dacă o mai face și astăzi.

Acoperire” la ASE, Universitate și Institutul de Economie Mondială

În practică, atunci ca și acum, spionajul extern românesc folosea diplome universitare, postuniversitare, cărţi de muncă şi CV-uri false. Biografia-legendă era depusă la MAE, iar cărțile de muncă reale, dacă acestea existau, se țineau acasă.  Departament de Informații Externe avea numeroşi angajaţi în cadrul Universităţii Bucureşti, dar și în alte instituții de învățământ. Aceștia erau denumiți  “relaţii utile”, “cadru asociat” ș.a.m.d. Decani, prodecani sau secretarele sub acoperire, puneau la dispoziţia DIE, documentele şi ştampilele insituților unde lucrau fără să pună întrebări. Așa au rămas și astăzi, cel puțin la Universitate. Un bun exemplu este generalul maior (r) Gheorghe Marcu. Fost șef al Diviziei UM0920/V2 – Spionaj Politico-Economic pe spațiul Americii de Nord și alte Regiuni din cadrul DIE, Marcu era profesor universitar la Academia de Studii Economice din București și director al Institutului pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaţionale (ISCEI), ulterior Institutul de Economie Mondială (IEM), instituţie de acoperire pentru spionajul extern. Generalul Marcu recruta viitorii spioni din cadrul Facultăţii de Comerţ Exterior a ASE. Angajații ISCEI, în codificarea DIE ofițeri “D” erau legendați în afara țării ca “cercetători” și funcționau în toate reprezentanțele și ambasadele României, inclusiv la ONU. Ulterior, Facultatea de Comerț Exterior din ASE a devenit Facultatea de Relații Internaționale. Sediul conspirat al UM 0920/V2 era situat în intersecţia străzii Mătăsari cu Bulevardul Ferdinand și funcţiona sub acoperirea Sfatului Popular al Sectorului 3. UM 0920/V2 avea trei sectoare: SUA – America Latină, Asia şi Africa, Orientul Apropiat. Mulți dintre înalții demnitari ai României post-decembriste l-au avut ca profesor și îndrumător pe generalul Marcu. Se mândresc chiar și acum, după aderarea noastră la organismele euro-atlantice, cu activitatea lor prodigioasă anti-NATO și anti-UE desfășurată la Institutul de Economie Mondială. După 1989, cercetătorii Securității de la Institutul de Economie Mondială au preluat conducerea României, având în cv-uri, perioada de lucru la IEM. De exemplu, tânărul medic B. Marinescu, până recent director la maternitatea Giulești, nu putea pleca la specializare în SUA, decât racolat de ofițerul “D” cu nume de cod “Anton Andrei”. Astăzi, de acoperirea “diplomaților români”, răspunde Serviciul Legendare din SIE. În cadrul Ministerului Afacerilor Externe există și o Direcţie de Protecţie a Informaţiilor Clasificate (fosta Direcţie de Protecţie a Misiunilor Diplomatice).

Privatizarea falsului academic

După 1990, Securitatea s-a privatizat, iar legendarea a devenit o afacere publică odată cu înmulțirea universităților de stat și particulare în toată țara. Mașina de tipărit diplome și doctorate pe bandă rulantă a funcționat neîncetat, alimentată de rezerviștii DIE/SIE, transformați peste noapte în profesori universitari și patroni de facultăți. Aproape că nu există instituție de învățământ privată la care să nu găsim angajați, generali activi sau în rezervă din cadrul serviciilor secrete. Mai mult, universități din Republica Moldova și Ucraina și-au deschis filiale în România, oferind noi posibilități doritorilor de comerț cu diplome de licență și doctorate. Scandalurile s-au ținut lanț. Brigada Specială “U” (UM 0101,0102) a fost preluată de SIE și împărțită în două formațiuni : formațiunea H256 cuprindea ofițerii deplin acoperiți pe intern,  (de ex. magistrații și procurorii folosiți de SIE în justiție), la Formațiunea “R” rămânând foștii ilegali externi. Din ordinul generalului “Gruber”, în anii ’90, au fost racolate speranțele magistraturii și politichiei românești, trimise ulterior în misiune la OSCE sau la Curtea Penală Internațională, în ciuda faptului că aveam protocoale de colaborare cu aceștia, care interziceau spionajul reciproc. Astăzi, îi regăsim la conducerea partidelor politice, în Guvern, în Parlament și la Președinție. Ei și odraslele lor, legendate în facultăți din străinătate pe bani grei. Despre aceștia, cel mai bine informați sunt generalii SIE (r) : Nicolae Iană (nume de cod Prahoveanul), fost șef la H 256 și Isac Adrian (nume de cod Iana), unul dintre ultimii șefi ai Formațiunii R.

Cehul de la Comerț Exterior

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova,  Jaromir Kvapil a trăit aventura vieții sale în vara anului 1968, când trupele Spețnaz și tancurile trimise de sovietici să implementeze democrația socialistă la Praga, l-au surprins student la facultatea de comerț ( ASE-ul cehoslovac). La vremea aceea, Kvapil senior, tatăl lui Jaromir, îndeplinea funcția de atașat al agenției economice cehoslovace la București, așa că nu i-a fost prea greu să-și aducă odrasla în capitala României. Ferit de invazia de la răsărit, Jaromir și-a terminat studiile la noi. La Facultatea de Comerț Exterior, locul de unde Departamentul de Informații Externe (DIE) făcea de zor recrutări pentru schimbarea garniturii bolșevice rămasă din vremea lui Georghiu Dej la conducerea instituțiilor țării. Așa că, tânărul Jaro a beneficiat de instruire de specialitate, de dosar și de colegi celebri, care au terminat comerțul exterior odată cu el, apoi au fost recrutați de generalul Gheorghe Marcu, “cercetători” la viitorul Institut de Economie Mondială.

Un legendat cu pile

Unul dintre consulii noștri la Beirut, Mihai Iancu, a intrat în atenția presei în anul 2006, cu ocazia scandalului scoaterii ilegale din România a familiei teroristului Omar Hayssam.  Ofițer sub acoperire în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Iancu a activat în „Centrala” SIE începând cu anul 2003. Colegii acestuia povestesc despre „diplomat” că a venit în spionajul extern, imediat după ce a terminat Academia Naţională de Informaţii, la intervenția tatălui său, adjunct al ex-directorului SRI Radu Timofte. Iancu a fost trimis la post în Liban. “Era ridicat în slăvi şi a fost trimis la post foarte repede” pentru că tatăl său, adjunct al directorului SRI, fost ofiţer DIE/CIE (UM 0195 – Serviciul 0544), era bun prieten cu Radu Timofte. Generalul SRI în rezervă Vasile Valeriu Iancu a lucrat pentru Direcţia I Securitate şi era bun amic și cu generalul Adrian Isac, cel care a condus operaţiunea de eliberare a jurnaliştilor răpiţi în Irak”, spune unul dintre colegii diplomatului. Jurnaliștii mai curioși în ceea ce privește biografia lui Mihai Iancu au fost dezamăgiți la vederea răspunsului oficial al MAE. Pe scurt, în anul 2001, Iancu ar fi absolvit Facultatea de Psihologie a Universităţii Bucureşti. Dintr-un motiv sau altul, ofiţerul SIE era legendat. Nu terminase decât cursurile Academiei Naționale de Informații. Facultatea de Psihologie a refuzat să pună la dispoziţia jurnaliştilor lista absolvenţilor din anul 2003, invocând Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001, privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

 

 

 

25/07/2012 Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, KGB, Ministerul de Interne, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | Un comentariu