AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Hassan Awdi: România a naţionalizat Rodipet în mod abuziv

Articol publicat in BURSA 09.04.2012

Hassan Awdi, fostul patron al Rodipet, acuzat că a păgubit societatea cu 35,5 milioane euro, ne-a prezentat, în cadrul unui interviu, opiniile sale legate de acest caz, precum şi acţiunile pe care le-a întreprins împotriva statului român.  Hassan Awdi ne-a declarat că este în măsură să demonstreze că firma sa Magnar, fosta proprietară a Rodipet, a respectat integral termenii contractului de privatizare al Rodipet. Totodată, domnia sa consideră că a fost tratat în mod inechitabil în România.

Reporter: Care este plângerea pe care aţi depus-o contra guvernului României, în procesul pe care tocmai l-aţi câştigat? Din câte înţeleg, nu sunteţi mulţumit de faptul că Guvernul României nu v-a acordat facilităţile promise, când aţi cumpărat Rodipet. Vă rugăm să ne daţi mai multe detalii.

Hassan Awdi: Am depus într-adevăr o nouă plângere la o instanţă de arbitraj a ICSID (Banca Mondială) în baza Tratatului Bilateral de Investiţii dintre SUA şi România, împotriva României, în 2010. Acest arbitraj este în curs. Totuşi, nu am câştigat încă arbitrajul dar am obţinut o decizie foarte importantă în favoarea mea cu ceva timp în urmă, în 2011 şi 2012.

Mai precis, Instanţa Arbitrală a emis decizia nr. 1 pe data de 29 martie 2011 şi a acordat Reclamantului, în termeni foarte clari, acces nerestricţionat la documente (inclusiv documente electronice) ale Rodipet şi ale mele (Hassan Awdi) care au fost confiscate de DIICOT în iunie 2010. Această decizie a acordat de asemenea Reclamanţilor dreptul de a copia aceste documente şi de a finaliza procesul de obţinere a copiilor până pe data de 29 mai 2011, în baza Ordinului şi ulterior prelungit până pe data de 15 noiembrie 2011. Aceas­ta a fost în sine o decizie foarte importantă deoarece mi-a permis să întăresc drepturile mele ca Reclamant în cadrul arbitrajului precum şi drepturile mele la un tratament echitabil. Din nefericire, timp de aproape un an, România nu a respectat integral prevederile deciziei Tribunalului din 2011.

În acest moment, procurorii au mers până acolo încât ne-au cerut să ne aducem propriile noastre copiatoare la sediul DIICOT. După aceasta, a trebuit să ne plângem din nou la Instanţa Arbitrală şi, pe data de 23 ianuarie 2012, Tribunalul a emis decizia nr. 2şi a descoperit că România se face vinovată de nerespectarea Deciziei nr. 1 din 2011. Am obţinut chiar plata a jumătate din costurile aferente acestei etape a procesului, lucru care se întâmplă rar în această etapă a arbitrajului internaţional. Este pentru prima oară, din câte ştiu eu, când României i se ordonă să achite costurile unui arbitraj ICSID.

Ceea ce este cunoscut în mod curent ca arbitrajul Rodipet este de fapt un arbitraj între mine şi firmele mele din Statele Unite împotriva statului român. Cazul este înregistrat cu numărul ARB/10/13 la Curtea Internaţională pentru Soluţionarea Disputelor de Investiţii (ICSID), o agenţie a Băncii Mondiale. Principalul activ expropriat este Grupul Rodipet, o societate care deţine chioşcuri de presă în întreaga Românie. Reţineţi de asemenea exproprierea unui alt activ, deţinut de asemenea de Reclamanţi şi a hotelului de lux Casa Bucur, care fac de asemenea obiectul acestui arbitraj.

Disputa apare din faptul că Statul Român şi organele sale nu şi-au onorat în mod evident angajamentele lor asumate prin Contractul de Privatizare încheiat csu noi şi au încălcat şi în final chiar expropriat drepturile mele ca investitor american, ducând la distrugerea investiţiilor mele în România.

Reclamanţii privesc exproprierea activului lor din România – Rodipet – ca o expropriere ilegală, fără o compensare justă, şi ca un tratament incorect conform legislaţiei internaţionale. Tratamentul pe care România l-a aplicat investiţiilor mele contravine protecţiei acordate investitorilor din SUA în baza BIT SUA-România.

Reporter: Credeţi că aţi fost tratat în mod inechitabil în România, în perioada în care aţi fost director al Rodipet?

Hassan Awdi: Absolut!

Acţiunile care echivalează cu o expropriere a investiţiilor pe care grupul Awdi le-a făcut în Rodipet au condus la încălcarea mai multor prevederi ale Tratatului Bilateral de Investiţii dintre SUA-România care îmi arată clar că eu şi cu firmele mele din SUA am fost trataţi în mod incorect:

– România şi-a încălcat obligaţia de a furniza un tratament echitabil acordat investitorilor SUA în baza tratatului bilateral de investiţii din SUA – România.

– România nu şi-a respectat propriile angajamente pe baza cărora am investit în Rodipet.

– Comportamentul României echivalează cu o expropriere ilegală fără recompensă completă şi adecvată aşa cum prevede legislaţia internaţională.

Acest tratament este inechitabil. De la depunerea de către noi a Cererii pentru Arbitraj cu ICSID pe data de 31 mai 2010, România a început procese penale nejustificate pentru a hărţui şi ataca investiţiile mele în această ţară, precum şi pe oricine are legături cu mine şi cu grupul meu din România. De fapt, după cum mai mult ca sigur ştiţi, fraţii mei, Hussein Awdi şi Mehdi Awdi, şi cu mine suntem investigaţi în mod inechitabil pentru formarea şi aderarea la un aşa numit grup criminal, angajat în activităţi de delapidare şi spălare de bani (dosarul DIICOT Nr. 390/D/P/2006). Această investigaţie echivalează cu criminalizarea de către autorităţile româneşti a unei dispute privind tratatul de investiţii cu privire la privatizarea Rodipet. Acuzaţiile prezentate în acest caz sunt irelevante şi nu au nici o credibilitate în nici o instanţă a vreunei ţări din UE.

De la depunerea cererii de arbitraj la ICSID, autorităţile române şi-au intensificat presiunile asupra mea cu acţiuni care urmăresc să submineze reputaţia mea şi capacitatea mea de a urmări soluţionarea dosarului meu la ICSID contra României. Fiecare pas pe care Reclamanţii l-au făcut pentru a pregăti, iniţia şi conduce acest arbitraj ICSID împotriva României a fost împiedicat de către autorităţile române cu măsuri paralele pentru a spori presiunea exercitată asupra mea, a investiţiilor mele, a angajaţilor mei şi a membrilor familiei mele.

Reporter: Ce intenţionaţi să faceţi cu Rodipet, de acum înainte? Dat fiind că instanţele au decis în favoarea dumneavoastră, înseamnă asta că veţi reveni ca administrator al Rodipet sau veţi cere pur şi simplu să vi se plătească daune?

Hassan Awdi: Pentru moment, aşa cum am spus, arbitrajul ICSID este în desfăşurare. Am obţinut două decizii foarte importante, o premieră împotriva României, şi sper să obţin un verdict favorabil în următoarele luni. Până atunci, nu pot indica cu precizie ce se va întâmpla cu Rodipet în viitorul apropiat şi nici care va fi rolul meu în această întreprindere pe care o iubesc şi faţă de care am dat întotdeauna dovadă de devotament. Din nefericire, presiunea exercitată asupra mea de către procurori mă împiedică să mă întorc în România, altfel aş fi chiar acum în Bucureşti pentru a continua să mă apăr în acest dosar, să-mi apăr reputaţia şi să-mi continui activităţile mele cu restul grupului Awdi, care din nefericire au fost distruse de acţiunile abuzive ale diverselor organe ale statului, inclusiv de către procurori şi anchetatori.

Reporter: Care este valoarea daunelor pe care o solicitaţi de la statul român? Când vă aşteptaţi să le primiţi?

Hassan Awdi: Daunele pe care le solicit sunt calculate pe baza investiţiilor realizate de către Reclamant în activele care au fost expropriate, precum şi pierderea profiturilor care ar fi putut fi obţinute, dacă naţionalizarea nu s-ar fi produs. Nu pot divulga această informaţie deoarece arbitrajul este încă în desfăşurare, dar pot spune că pretenţiile mele sunt substanţiale, de multe milioane de euro numai în ceea ce priveşte Rodipet. În plus, pagubele provocate de procurori grupului de firme Awdi vor fi discutate de avocaţii mei pentru a fi într-un nou caz de arbitraj la ICSID.

Reporter: Credeţi că guvernul român a naţionalizat în mod abuziv Rodipet, atunci când aţi fost eliminat de la conducerea societăţii? Veţi deschide un alt proces împotriva guvernului român în acest caz, pentru a recupera Rodipet? Aveţi de gând să daţi în judecată guvernul României pentru alte forme de tratament abuziv la care consideraţi că aţi fost supus? Care sunt acestea? Vă rog să detaliaţi.

Hassan Awdi: Bineînţeles că sunt de părere că România a naţionalizat Rodipet în mod abuziv. Instanţa potrivită pentru a înainta acest tip de plângere este ICSID, conform tratatului bilateral de investiţii dintre România şi SUA. Arbitrajul oferă şanse mai mari de a obţine o despăgubire echitabilă în caz de succes. Mai mult, asemenea proceduri au un impact pedagogic deoarece obligă statele să-şi îmbunătăţească unele dintre reglementările lor sau modul în care reglementările în vigoare sunt implementate. Poate că acest arbitraj va duce la o schimbare pozitivă în România. Este important de ştiut că ceea ce mi s-a întâmplat mie, familiei mele şi firmelor mele din SUA nu se va mai întâmpla din nou altor investitori străini. România a avut destule procese la ICSID şi multe sunt încă în curs.

Reporter: Câte procese aţi deschis împotriva guvernului României până acum? Dacă sunt într-adevăr mai multe, aţi putea să discutaţi obiectul acestor procese şi cât credeţi că va dura până când tribunalul va emite un verdict.

Hassan Awdi: Am deschis doar un singur proces contra României, respectiv cererea de arbitraj de la ICSID, dar mă apăr de asemenea şi contra acuzaţiilor false pe care DIICOT le-a depus împotriva mea. Familia mea ia în calcul diverse alte acţiuni în justiţie în care credem că putem obţine dreptate. Trebuie să se ştie că procurorii şi anchetatorii nu au respectat drepturile noastre civile, umane, religioase şi de proprietate. Celor doi fraţi ai mei li s-a spus că vor fi liberi doar dacă abandonez procesul deschis la ICSID. Aceasta este un fel de luare de ostatici. Am depus plângeri serioase cu acuzaţii de discriminare şi abuz împotriva procurorilor şi poliţiştilor, dar fără rezultate.

Reporter: Ce firmă de avocaţi v-a reprezentat în instanţă? Din câte am înţeles, este vorba de Dl. Dancu Cătălin, care are propriul său cabinet de avocatură, iar Guvernul României este reprezentat de „Leaua şi Asociaţii”.

Hassan Awdi: În procesul de arbitraj de la ICSID, sunt reprezentat de firmele Bredin Prat şi Mayer Brown laParisşi în Statele Unite. România este reprezentată de Lalive înGeneva.

Domnul Cătălin Dancu nu mă reprezintă în niciun dosar, nicăieri. Sunt apărat în procesele româneşti de Prof. Aurel Ciobanu, Dl. Adrian Bendeac şi Dna. Violeta Oncea, cu sprijinul Dr. Antonin Levy de la firma de jurişti specializată Franceză Metzner & Associés.

Reporter: Cum comentaţi acuzaţiile aduse împotriva dumneavoastră de statul român şi de DIICOT? Vă consideraţi nevinovat?

Hassan Awdi: Niciuna dintre aceste acuzaţii nu este dovedită de fapte, şi în momentul de faţă nici nu există vreo acuzaţie adusă reclamanţilor. Toate acuzaţiile sunt politice şi au ca scop să mă facă să abandonez procesul împotriva României. Sunt nevinovat şi am lucrat dintotdeauna într-un mod foarte transparent şi conform legii cu mai mult de 450 de directori, contabili şi avocaţi. Sunt preşedintele grupului şi rolul meu principal era de a lua decizii pe baza a ceea ce îmi prezentaseră directorii mei. În special în ceea ce priveşte Rodipet, dovezile ar demonstra suma (cu mult mai mare) investită de Awdi Group pentru a permite firmei să-şi revină financiar. Sunt în măsură să demonstrez că firma mea Magnar, fosta proprietară a Rodipet, a respectat integral termenii contractului de privatizare al Rodipet. Procurorii au fabricat pur şi simplu acuzaţii noi asupra noastră pentru un dosar legat de CFR care fusese închis în 2008. Intenţia lor era doar să continue să-i lipsească de libertate pe fraţii mei după perioada de doi ani care avea să expire în curând. Nu au găsit nimic în dosarul fabricat al Rodipet, aşa că au creat altul. Nu numai că suntem nevinovaţi, dar suntem victimele abuzului statului care au fost realizate de anumiţi oficiali iresponsabili. Le-am spus de nenumărate ori să chestioneze în mod oficial toate părţile implicate, cum ar fi AVAS, care au naţionalizat Rodipet în mod abuziv şi au creat toată această încurcătură şi au lăsat 3.400 de oameni fără loc de muncă. Alţii au creat toată această încurcătură, dar vina e pusă în spinarea noastră. Mai mult, solicitasem procurorilor să o chestioneze pe contabila mea şefă de 15 ani, doamna Doina Bejan, care are toate răspunsurile, dar ea nici măcar nu a fost citată ca martor. Am cerut să fie chestionaţi şi să se ia măsuri împotriva Consulta, Domnului Ufeleanu şi Domnului Radulescu care au distrus tone de documente ale Grupului Awdi şi Rodipet pe durata investigaţiei, dar ei sunt martorii mincinoşi care i-au ajutat pe procurori să-şi construiască dosarul prin declaraţiile lor mincinoase. Mai tâziu, le-am cerut să-i urmărească pe directorii CFR Călătorie care au falsificat documentele de privatizare. Le-am cerut procurorilor să fie corecţi, să respecte legea şi să nu îi oblige pe experţii judiciari să studieze doar obligaţiile noastre ci şi pe cele ale AVAS şi ale statului român.

Reporter: Aveţi un cuvânt de încheiere?

Hassan Awdi: Am trăit aproape 18 ani în România. Nu am nimic cu românii. Sunt o victimă şi a trebuit să cer dreptate la fel cum au făcut multe alte victime la CEDO sau la alte instanţe, pentru că nu o puteau obţine în România. Dacă obţin câştig de cauză, sper să revin şi să investesc iar în România.

În mai, după vizita preşedintelui Libanului, va avea loc la Bucureşti o conferinţă pentru investitorii libanezi. Mulţi m-au contactat pentru detalii suplimentare. Răspunsul meu a fost că ar trebui să se adreseze oficialilor şi organizatorilor români pentru a le explica ce garanţii le oferă aceştia, şi ce dreptate le asigură dacă au o problemă.

Reporter: Mulţumesc!

Ioana Popa

14/04/2012 - Posted by | Ciocoii de serviciu, Diverse, Justitie si injustitie

10 comentarii »

  1. Conform fisei Dosarului ICA Bucuresti, nr. 7546/1/2009, publicata mai jos, DAN VOICULESCU are calitatea de inculpat, iar MINISTERUL AGRICULTURII de PARTE CIVILA.
    Oare intamplator i s-a oferit PARTIDULUI CONSERVATOR MINISTERUL AGRICULTURII prin nominalizarea lui DANIEL CONSTANTIN la acest minister?
    Inceput „promitator” pentru guvernul PONTA!
    http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000212993

    Comentariu de Peppe Galibardi | 29/04/2012 | Răspunde

  2. One prosecutor and group of policemen started in 2008 a politically ordered file against me. But in order to justify their four years of hard work they ended up fabricating lies that no one could believe . Yes one of my companies invited employees to work in Romania RODIPET kiosks under the supervision of the Romanian authorities . At least ten directors and employees including internal and external lawyers and ex policemen had worked on this project . My role as president of the company of 3700 employees ,was only support of the program for the interests of the company and the Romanian economy . I met them only one time to welcome them and one time when the police had arrested them without any reason . I know my Romanian employees ( almost 700 to 1000 in bucharest ) had treated them very well and some contested that they had better conditions than their own at their homes . I know one thing for sure that they were 100 times in better conditions than the way Romania , treats its own soldiers, policemen and millions of gypsies and poor people who live in villages and cities. It is a shame that a prosecutor of an EU country after 4 years come to fabricate such stories .

    hassan awdi response about the fabricated accusations or romania’s prosecutors . pls read: http://rodipet.files.wordpress.com/2012/04/hassan-awdi-declaration-to-dicoot-in-304.pdf
    http://rodipet.files.wordpress.com/2012/04/hassan-awdi-declaration-to-dicoot-in-304.pdf
    rodipet.files.wordpress.com
    http://rodipet.files.wordpress.com/2012/04/hassan-awdi-declaration-to-dicoot-in-304.pdf
    rodipet.files.wordpress.com

    Comentariu de hassan.awdi-rodipet-icsid-worldbank-romania | 01/05/2012 | Răspunde

  3. Nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase…

    Comentariu de Costel Agapie | 04/05/2012 | Răspunde

  4. @

    A bon entendeur, salut!

    TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC DE ARMAMENT- TIGARETA II
    (deocamdata, doar o scurta completare)

    De curand, Monica Macovei a avut un “puseu” (aberant) de procuror.
    Daca o incearca nostalgii “procuroristice”, ii furnizez Monicai Macovei un subiect cu adevarat interesant si autentic, legat de marea criminalitate organizata. Il poate recomanda, eventual, “gruparii” Daniel Morar et Cie- ii asigur pe toti ca investigatiile vor scoate la lumina nu doar o infractiune de mare complexitate, dar si implicarea unor pesonaje apartinand zonei de varf a politicii romanesti.

    In noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe aeroportul militar Otopeni ateriza o aeronava (venind din Bulgaria) incarcata cu tigari. Tigarile au fost descarcate- iar avionul, care a fost incarcat cu armament, si-a continuat drumul catre zone de conflict. A fost o operatiune de mare criminalitate organizata transfrontaliera in care au fost implicati- ca nume rasunatoare- Viktor Bout (ex-ofiter GRU si traficant celebru de armament), Traian Basescu (care a acoperit operatiunea la Bucuresti; TB este un vechi colaborator al lui Viktor Bout in materie de trafic de armament) si Ioan Talpes (“extensie” GRU si ambasador la Sofia, in epoca).

    Din incarcatura de tigari (descoperita, la scurt timp, in urma presiunii media si a unui denunt) lipseau niste sute de baxuri (“partea” celor implicati) carora li s-a “pierdut urma”. S-a spus ca nu au fost gasite nici acum.
    Baxurile respective au fost descarcate, in noaptea mentionata, la sediul de atunci al Grupului International de Protectie si Paza (GIPP) apartinandu-i generalului Dumitru (Mitica) Iliescu. Sediul se afla, atunci, in cartierul Floreasca, pe strada Turbinei.

    Daca nici dupa aceste completari Daniel Morar et Cie (si Monica Macovei) nu pot stabili relatia dintre Traian Basescu si marea criminalitate organizata (trafic de armament) inseamna ca au nevoie de informatii suplimentare.
    Oricand, cu placere!

    P.S.
    A bon entendeur, salut

    Comentariu de Aya | 15/05/2012 | Răspunde

  5. MONICA MACOVEI INCEARCA SA ACOPERE PRIN “VOCALIZE” RELATIA SA CU MAREA CRIMINALITATE ORGANIZATA- SI CU “TIGARETA II”

    (RELATIA VIKTOR BOUT- TRAIAN BASESCU- TRAFIC DE ARMAMENT; continuare)

    Monica Macovei ar face bine sa-si tempereze vocalele “puseuri procuroristice” si sa-si foloseasca energia pentru a-si pune mental, in ordine, episoadele relatiei sale cu marea criminalitate organizata (de exemplu, parte a trocului tigari- armament) si momentele in care, dupa Operatiunea “Tigareta II”, facea vizite la sediul Grupului International de Protectie si Paza (GIPP)- aflat, in epoca, pe strada Turbinei nr. 21- cartierul Floreasca, Bucuresti.

    Monica Macovei ar trebui sa se abtina de la puseuri “procuroristice” si sa afle ca “zgomotul” nu distrage totdeauna atentia (sau, nu distrage atentia tuturor) de la implicarea celor carora vrea sa le acopere faptele penale de imensa gravitate (in cazul de fata, doreste sa distraga atentia de la Traian Basescu dar si de la diversi ofiteri- acoperiti sau nu- implicati in operatiuni de mare criminalitate transfrontaliera, de exemplu, in Operatiunea “Tigareta II”).

    Mult mai grav pentru Monica Macovei, in mod direct, este ca puseurile sale “procuroristice” foarte zgomotoase nu pot nici acoperi, nici distrage atentia de la legatura pe care a avut-o ea insasi, in 1998, cu Operatiunea “Tigareta II”.

    Inca de la inceput, Monica Macovei ar trebui invitata sa isi aminteasca, exact, ce cauta, in 1998, DUPA operatiunea Tigareta II, la sediul firmei GIPP, din cartierul Floreasca.
    Daca Monica Macovei are indrazneala sa nege acele vizite din perioada mentionata- sau daca incearca sa “acopere” acest adevar prin noi puseuri “procuroristice” vocale- o anunt public ca exista persoane care au vazut-o si sunt dispuse sa depuna marturie in acest sens. Ca sa nu mai discutam de faptul ca “unele persoane” stiu- si sunt dispuse sa spuna- si ce se ascundea, de fapt, in spatele acelor “vizite intamplatoare si inocente” ale Monicai Macovei, la sediul GIPP, dupa Operatiunea “Tigareta II”.

    La sediul (din epoca al) Grupului International de Protectie si Paza (GIPP)- apartinandu-i, formal, generalului Dumitru (Mitica) Iliescu- fusesera aduse, in secret, si descarcate cele 750 de baxuri de tigari “constatate lipsa” (dupa declansarea scandalului si a anchetei in Operatiunea “Tigareta II”) din totalul de 3000 de baxuri descarcate pe Otopeni militar, in noaptea de 16/17 aprilie 1998 din avionul IL-76 care, apoi, fusese incarcat cu armament si care decolase catre zone de conflict.

    Remember (pentru Monica Macovei):
    In 14 martie 1998, un anumit maior de la UM 0215 retinea la Eforie doua TIR-uri cu tigari sosite pe mare la Agigea si le preda sigilate Directiei Generale a Vamilor.
    Importatorul marfii era firma (SRI, acoperita) “Business Woman”.
    Proprietarul firmei (in acte) era sirianul Jamal al-Atm avandu-l ca partener pe Gheorghe Florica, fost sef al Garzii Financiare.
    Administatorul firmei si creierul contrabandei cu tigari era colonelul activ Gheorghe Dumitrescu, care il avea in legatura pe informatorul Al Atm.
    Avocat al firmei era Monica Macovei.

    In noaptea de 16/17 aprilie 1998, pe Otopeni militar a aterizat avionul IL-76, incarcat cu tigari. Tigarile au fost descarcate iar avionul, care a fost incarcat cu armament, a decolat catre zone de conflict.
    Traficul armamentului catre zona de conflict era asigurat de Viktor Bout, iar siguranta incarcarii aeronavei, gararea, stationarea si decolarea au fost acoperite de Traian Basescu. Avionul IL-17 era operat de compania bulgareasca aflata, formal, sub conducerea lui Rumen Draganov (ofiter al serviciilor)- aflat in coordonarea lui Ioan Talpes, “extensie” GRU si ambasador la Sofia.

    Din cele 3000 de baxuri cu tigari existente initial (ca parte a trocului tigari- armament) si descaracate pe aeroportul Otopeni militar au fost recuperate 2250.
    Restul de 750 baxuri au “disparut”- acestea reprezentand, de fapt, “partea” celor implicati in desfasurarea si incercarea de acoperire a episodului de trafic tigari- armament cunoscut ca Operatiunea “Tigareta II”.
    Printre beneficiari se numarau si cei care se ocupau de “legendarea” si acoperirea juridica a firmei “Business Woman”- avand-o ca avocat pe Monica M acovei.
    Iata legatura:
    La o saptamana dupa operatiunea Tigareta II, cand traficul a fost descoperit, tigarile apartinand firmei (acoperite a SRI) “Business Wiman”, al carei avocat era Monica Macovei, au fost scoase din depozitul Directiei Generale a Vamilor si transferate, in secret, intr-un depozit de langa Capitala de unde au fost introduse “in circuit”, prin asociere cu cele descarcate pe Otopeni militar, pentru a crea o diversiune menita a da impresia ca la Otopeni, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, se desfasurase doar contrabanda cu tigari.

    Anchetarea trocului tigari- armament de pe aeroportul Otopeni militar ar fi dus la depistarea implicarii unor ofiteri (acoperiti sau nu) ai serviciilor si, direct, la Traian Basescu (ministru al Transporturilor si vechi colaborator al lui Viktor Bout – ex-ofiter GRU, traficant de armament).
    Cele 750 de baxuri “lipsa” din incarcatura avionului IL-76 au ajuns, in noaptea de 16/17 aprilie 1998, la sediul (din epoca al) firmei GIPP- Grupul International de Protectie si Paza- apartinandu-i, formal, generalului Dumitru (Mitica) Iliescu, unde au fost descarcate. Sediul firmei GIPP (unde au ajuns, in noaptea respectiva, cele 750 de baxuri) se afla, repet, in cartierul Floreasca, strada Turbinei nr. 21 (sediul fiind intr-o casa inchiriata).

    Ulterior descarcarii celor 750 de baxuri, la sediul firmei GIPP din strada Turbinei nr. 21, sector 2, Bucuresti au aparut figuri interesante, printre care ofiteri SPP activi, cu functii sau insarcinari importante – si Monica Macovei.

    Dupa ce scandalul Tigareta II a luat amploare, GIPP si-a mutat, discret, sediul. Initial a fost doar demontata firma metalica (avand insemnele si numele GIPP) aflata pe frontispiciul casei (motivandu-se ca ar fi fost daramata de o furtuna). Apoi, discret, au disparut si “locatarii” GIPP (si colaboratorii), inclusiv “obiectele” firmei. Sub aparenta mutarii (pentru care au fost folosite TIR-uri) au fost scoase din cladire si valorificate corespunzator si cele 750 de baxuri cu tigari provenind din Operatiunea “Tigareta II”.

    Ar fi interesant de aflat cat de “vocala” ar mai fi Monica Macovei, intru puseuri “procuroristice” daca ar trebui (sau cand va trebui!) sa isi justifice prezenta la firma GIPP- DUPA ce, la sediul mentionatei firme, fusesera descarcate, in secret, cele 750 de baxuri “gasite lipsa” in urma Operatiunii “Tigareta II (trafic tigari- armament) desfasurata pe aeroportul Otopeni militar in noaptea de 16/17 aprilie 1998.

    Comentariu de Aya | 17/05/2012 | Răspunde

  6. CONEXIUNEA MONICA MACOVEI- TRAIAN BASESCU- MARE CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERA ORGANIZATA

    ( TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT; continuare)

    Relatia Monica Macovei – Traian Basescu (conex, si Traian Basescu- Viktor Bout) in materie de mare criminalitate organizata (trafic armament- tigari) este idelungata si complexa.
    Pe scurt, aceasta relatie cuprinde- printre altele:
    acoperirea juridica asigurata de Monica Macovei, in operatiuni de mare criminalitate desfasurate de anumite firme (si de catre indivizi implicati in marea criminalitate);
    implicarea Monicai Macovei in exercitarea de presiuni pentru exonerarea de raspundere a celor implicati in marea criminalitate organizata (atat presiuni ale “societatii civile”, via APADOR CH cat si, incapand cu 2005, in calitate de ministru al Justitiei, pozitie in care a colaborat direct cu Traian Basescu in incercarea de a sterge urmelor unor infractiuni de mare criminalitate organizata- cu precadere legate de traficul armament- tigari).

    Urmeaza, prezentate pe scurt, cateva “puncte” ale colaborarii Monicai Macovei- cu implicarea directa a lui Traian Basescu- in operatiuni de mare criminalitate organizata.

    1. Tigareta II.
    Operatiune tipica de mare criminalitate organizata, constand in trafic tigari- armament desfasurat pe Otopeni miliar (16/17 aprilie 1998) prin asocierea infractionala a “varfurilor” Traian Basescu (care a asigurat securitatea operatiunii la Bucuresti) si Viktor Bout (traficant de arme, vechi colaborator cu Traian Basescu) care a asigurat transportul efectiv al armamentului catre zone de conflict.
    Din incarcatura de tigari, echivalentul a 25% ajuns la firma GIPP a generalului Dumitru (Mitica) Iliescu- avand sediul, in epoca, in strada Turbinei nr. 23 (cartier Floreasca).

    GIPP se afla un relatii privind traficul si comercializarea ilicita de marfuri (inclusiv tigari) cu firma Business Woman, a carei avocata era Monica Macovei.
    Asociati in firma Business Woman erau Jamal Al Atm si generalul Nicolae Florica (fost sef al Garzii Financiare).

    Monica Macovei s-a ocupat de acoperirea juridica a actiunilor de mare criminalitate organizata desfasurata (SI!) de aceste firme (Business Wiman si GIPP)- sau implicand colaborarea lor in astfel de operatiuni ori a actionarilor si “colateralilor”.

    Multe dintre actiunile de acoperire a infractiunilor de catre Monica Macovei se leaga de personaje implicate in Tigareta II- si de colaboratori ai acestora intru infractiuni ulterioare, legate de trafic de armament, tigari- armament.

    2. Acoperire juridica a marii criminalitati organizate de catre Monica Macovei:
    a. Monica Macovei a fost implicata in acoperirea juridica a traficului de armament si tigari desfasurat de fratii Gadban- aflati in legatura cu Frontul National de eliberare a Palestinei. Tigarile erau introduse in Romania cu colaborarea infractionala a lui Gheorghe Florica. De contrafacerea juridica a actelor si a operatiunilor se ocupa Monica Macovei.
    Operatiunile de mare infractionalitate transfrontaliera desfasurate de fratii Gadban, cu implicarea lui Gheorghe Florica- si beneficiind de asistenta Monicai Macovei- au fost protejate si de Virgil Magureanu si colaboratorii sai (Business Woman era o firma acoperita a SRI): Traian Basescu asigura protectia desfasurarii traficului de armament,.

    b. Monica Macovei a fost implicata in acoperirea juridica a traficului de armament- tigari desfasurat prin “agentul” Khalil Kassan (in beneficial Frontului National de Eliberare a Palestinei si organizatiei Al Fatah) cu implicarea generalului Gheorghe Florica si cu sprijinul lui Alexandru Bunea- un apropiat si om de legatura al lui Traian Basescu, fost secretar de stat in Ministerul Transporturilor (cand TB era ministru).

    c. In decembrie 1999, cu sprijinul direct al lui Traian Basescu- minsitru al Transporturilor, in epoca- fostul ofiter al servicilor armatei, Cornel Purcarea ,punea bazele unui amplu trafic de armament si substante explozive prin firma ROMAGRO CEREAL SRL- asociat principal fiind Bilal Wehbe. In afacere a participat si cel care, la sfarsitul anilor 1990 si in prima parte a anilor 2000, a fost unul dintre principalii furnizori de arme (prin operatiuni de criminalitate organizata transfrontaliera) ai miscarii Hezbollah si ai UNITA- numele lui este Bakri Imad Abdul Reda (un apropiat al lui Cornel Purcarea).

    In aprilie 1998, Cornel Purcarea si Bilal Wehbe au fost implicati in “Tigareta II”, in stransa relatie cu Jamal Al Atm, asociat cu generalul Gheorghe Florica in firma Business Woman- avand-o ca avocat pe Monica Macovei.

    Dupa izbucnirea scandalului Tigareta II, in 1998, Jamal Al Atm a “fugit” (a se citi, a fost scos) din Romania si, pe de alta parte, prin protectia lui Traian Basescu si a serviciilor au fost tinuti “departe de justitie” unii dintre cei implicate in traficul transfrontalier tigari- armament. Este vorba, in primul rand, de Cornel Purcarea si Bilal Wehbe.
    Generalul Gheorghe Florica, implicat in mari operatiuni de criminalitate transfrontaliera prin mai multe firme (nu doar Business Woman dar si, de exemplu, prin SC Romolt Imex SRL) care au operat, in mare parte, contrabanda tigari- armament atat pe Otopeni militar cat si in porturile romanesti, a fost un “capat de fir” care, odata derulat, ar fi putut duce la cei implicati la nivel inalt in astfel de operatiuni.
    Din ratiuni a caror detaliere este inutila, anchetele s-au desfasurat nu doar incet, dar si conducand catre drumuri infundate.

    Unicul care “nu a putut fi facut scapat total” a fost, totusi, Gheorghe Florica. Arestat initial in mai 1999, a fost eliberat dupa aproximativ doua luni, in urma unor puternice presiuni politice. Cei cu memorie buna isi vor fi amintind comunicatul ridicol prin care Parchetul militar “isi recunostea vina” – ceea ce, ulterior, l-a ajutat pe Gheorghe Florica sa castige niste bani de la statul roman, pe motiv ca ar fi fost arestat fara temei!

    In timpul guvernarii Adrian Nastase – in 2003, mai exact- Gheorghe Florica a fost condamnat la sase ani si patru luni de inchisoare, in urma cercetarii implicarii sale in diferite cauze, traficul cu tigari (tigari = “precursor” armament) avand cea mai mare greutate. Unul dintre dosare chiar viza contrabanda de proportii cu tigari prin portul Constanta si aeroportul militar Otopeni.

    Monica Macovei s-a implicat activ in sustinerea si disculparea lui Gheroghe Florica (lucru de asteptat, intrucat ea insasi era implicata in marea criminalitate organizata transfrontaliera) – initial (mai exact, pana la sfarsitul anului 2004) in calitatea sa de “varf” al APADOR CH.

    Incercarile Monicai Macovei de a folosi societatea civila, la inalt nivel, pentru acoperirea marii criminalitati transfrontaliere o descalifica uman si professional si o recomanda ca fiind o adepta a infractionalitatii.

    Odata cu instalarea Monicai Macovei in functia de ministru al Justitiei, cu sprijinul direct, nemijlocit al lui Traian Basescu (chestiune fireasca intrucat erau vechi colaboratori in materie de mare criminalitate organizata) soarta lui Gheorghe Florica s-a schimbat radical.
    Cu Gheorghe Florica s-a intamplat un fapt unic in Romania.
    In ianuarie 2005, imediat dupa instalarea Manicai Macovei in functia de ministru al Justitiei, autoritatile romane au incheiat “un acord” cu Gheorghe Florica, angajandu-se sa-i plateasca 19.794 euro (10000 euro daune, considerand ca “9794 euro acopereau cheltuielile de judecata”) pentru “arestarea ilegala din 1999”.
    Gheorghe Florica renunta astfel, la procesul intentat statului roman la CEDO- iar CEDO radia, de rolul sau, dosarul deschis impotriva Romaniei.

    Tot atunci, Monica Macovei a sprijinit repunerea generalului Dan Voinea in functie, la sectia Parchetelor Militare, pentru a avea siguranta ca nici unul dintre cei care desfasurasera operatiuni de mare criminalitate transfrontaliera (tigari- armament) – in care era ea insasi implicata puternic- nu va fi anchetat, judecat, condamnat.
    (Pentru a preveni orice intrebare fara sens, de tipul “de ce l-a repus pe Dan Voinea in functie cata vreme in timpul fostului sau mandat fusese retinut Gheorghe Florica timp de doua luni?” precizez anticipat: pentru ca Dan Voinea avea vulnerabilitati si raspundea la toate comenzile).

    IMPORTANT:
    In zilele urmatoare voi aborda, separat si in detaliu, relatia (privind implicarea in marea criminalitate) intre Monica Macovei si firma GIPP- apartinand, formal, generalului Dumitru (Mitica) Iliescu- la sediul careia (in epoca, in strada Turbinei nr. 21, cartierul Floreasca) au fost aduse si descarcate, in noaptea 16/17 aprilie 1998, cele 750 baxuri cu tigari, “constatate lipsa” in Operatiunea “Tigareta II”.
    Voi revela si relatia care se stabileste intre GIPP- Monica Macovei- Traian Basescu- trafic de armament- Viktor Bout.

    Comentariu de Aya | 18/05/2012 | Răspunde

  7. lucrator la Rodipet–orcit va dura acest proces Voi cere drepturile financiare plus dobinda la salarii=parte din masa procesuala ORICUI

    Comentariu de bumbac mariana | 20/05/2012 | Răspunde

  8. MONICA MACOVEI A FALSIFICAT DOCUMENTELE DE TRANSPORT IN OPERATIUNEA “TIGARETA II”

    (TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT, continuare 3)

    Pretinsele documente pe care Traian Basescu, in calitate de ministru al Transporturilor, le-a predat organelor de cercetare penala- si care au devenit proba in Operatiunea “Tigareta II”- sunt false.

    Ele au fost falsificate de Monica Macovei (avocat al firmei Business Woman, in epoca) prezenta pe Aeroportul militar Otopeni in noaptea de 16/17 aprilie 1998.

    Mai clar, ea este femeia prezenta pe aeroporul Otopeni, in zona in care se descarcau tigarile (Operatiunea Tigareta II) in noaptea de 16/17 aprilie 1998 (a carei identitate nu a fost facuta publica, din ratiuni lesne de inteles).

    In fapt, Monica Macovei a falsificat documentele de transport intr-o maniera grosiera, cu certitudinea ca are acoperirea necesara prin Traian Basescu in aceasta operatiune de mare criminalitate transfontaliera organizata.

    Iata datele din documetele falsificate de Monica Macovei pentru a mistifica realitatea in Operatiunea Tigareta II (mai exact, pentru a acoperi o operatiune de mare criminalitate tranformtaliera organizata, in care au fost implicati Traian Basescu- avand autoritatea ministrului Transporturilor, in epoca- si traficantul de armament Viktor Bout- vechi colaborator, in materie, al lui Traian Basescu):

    “Transportul de tigari, cu aeronava ucraineana de tip IL-76, UR-UCA, zborul SFB-1651/2 din 16/17.04.1998.
    In „Cargo Manifest” (falsificat) erau mentionate:
    operatorul (Air Sofia),
    nr. zborului (SFB-1652),
    data (16.04.1998),
    nr. crt. al facturilor pentru marfa incarcata (3034; 3036; 3037),
    cantitatile (cate 1000 de baxuri pe fiecare factura),
    natura marfii (Cigarettes),
    greutatea/1000 baxuri (15.400 kg) si greutatea totala (46.200 kg).
    „Cargo Manifest” (intocmit in fals de Monica Macovei) era insotit de trei documente detaliate pentru fiecare factura. In fiecare dintre acestea este trecut vanzatorul (Papastratos SA – Piraeus Greece), cumparatorul (Business Woman Improes SRL – Bucharest Romania), aeroportul de incarcare (Athens), aeroportul de destinatie (Otopeni – Bucharest), cantitatea (1000 baxuri), denumirea marfii (Cigarettes „Assos International”), greutate (15.400 kg).

    Cateva lamuriri:
    In mod corect, Cargo manifest este completat, obligatoriu, pe calculator, deoarece el este transmis companiilor aeriene si altor beneficiari de informatii, prin sistemul international de telecomunicatii aeronautice dedicat (S.I.T.A.). Persoana care-l intocmeste trebuie sa fie autorizata in operatiuni de handling si raspunde pentru modul in care s-a realizat centrajul avionului.

    FALSUL INTOCMIT DE MONICA MACOVEI:
    Cargo manifest pentru zborul Air Sofia (prin care au ajuns pe Otopeni militar, in noaptea 16/17 aprilie 1998, tigarile destinate trocului tigari- armament) este completat de mana.
    Se mentioneaza, in mod fals, ca avionul ar fi decolat de la Atena cu destinatia Bucuresti – ceea ce este fals, intrucat a decolat de la Sofia cu destinatia Bucuresti Otopeni.

    Pentru intocmirea falsului in acte, Monica Macovei a folosit si un formular tipizat, apartinind companiei de transport aerian de stat Olympic Airways, pe care l-a completat de mana, incercand sa lase impresia ca ar fi fost completat de un angajat al firmei de handling Interservice S.A. de pe aeroportul din Atena.

    In mod evident falsul a fost intocmit de Monica Macovei in graba- si fara teama de consecinte- intrucat nu si-a dat osteneala nici macar sa se documenteze in legatura cu detaliile esentiale pentru un astfel de document.
    Astfel, Monica Macovei a comis greseli flagrante. Dau un exemplu: codificarea I.A.T.A. pentru aeroportul Atena este compusa din 3 litere si nu din 4. Pentru a nu mai discuta de modul cel putin ciudat in care apar numerotate containerele de marfa : 3034, 3036, 3037.

    Pe marginea de sus a Cargo manifest cu sigla Olympic Airways, completat de mana de Monica Macovei (pentru a mistifica realitatea in cazul operatiunii Tigareta II) apare scris ATTN : MR.ANDREI ( pentru a fi foarte clar: in atentia dl. Dan Andrei-directorul AACR).
    Monica Macovei, prin acest fals intocmit cu propria sa mana, a vrut sa simuleze ca documentul ar fost trimis de omologul lui Dan Andrei, directorul AAC din Grecia.

    Nu trebuie sa fie cineva expert grafolog – trebuie doar sa fi vazut, cu o ocazie, un text scris de mana (atat “de rand” cat si de tipar) de Monica Macovei pentru a realiza ca ea a falsificat acel Cargo.

    Dincolo de faptul ca Olympic Airways are propriul serviciu de handling si nu „imprumuta” formulare pentru Interservice- si ca nici Interservice nu recunoaste ca acel Cargo manifest ar fi completat de angajatii sai:

    Prin intermediul cui a intrat Monica Macovei in posesia formularului (in alb) tipizat, apartinand companiei OLYMPIC AIRWAYS – mai exact de la biroul companiei din Aeroportul International Bucuresti Otopeni?

    (Va urma)

    Comentariu de Aya | 23/05/2012 | Răspunde

  9. MONICA MACOVEI A FALSIFICAT DOCUMENTELE DE TRANSPORT IN OPERATIUNEA “TIGARETA II” CU SPRIJINUL LUI VASILE TOCU – DESEMNAT DE TRAIAN BASESCU SA CONDUCA ANCHETA IN CAZUL “TIGARETA II”

    (TRAIAN BASESCU- VIKTOR BOUT- TRAFIC ARMAMENT, continuare 4)

    Monica Macovei a falsificat documentele de transport in cazul operatiunii Tigareta II (desfasurata pe Otopeni militar in 16/17 aprilie 1998) pentru a mistifica realitatea si a acoperi o operatiune de mare criminalitate transfrontaliera organizata, in care au fost implicati Traian Basescu- avand autoritatea ministrului Transporturilor- si traficantul de armament Viktor Bout- vechi colaborator, in materie, al lui Traian Basescu.
    Monica Macovei era, in epoca, avocat al firmei Business Woman.

    Monica Macovei a falsificat documentele in cazul Operatiunii Tigareta II fiind PREZENTA pe aeroportul miliar Otopeni, cand se descarcau tigarile (ea este femeia care a fost filmata in zona respectiva in acea noapte- si a carei identitate a fost ascunsa cu inversunare, in pofida faptului ca s-a insistat asupra prezentei femeii in acel loc, in acea noapte).

    Documentele falsificate de Monica Macovei au fost predate organelor de cercetare penala de catre Traian Basescu – in calitate de ministru al Transporturilor – devenind proba in Operatiunea “Tigareta II”..

    In fapt, Monica Macovei a falsificat Cargo manifest pentru zborul Air Sofia (prin care au ajuns pe Otopeni militar, in noaptea 16/17 aprilie 1998, tigarile destinate trocului tigari- armament).

    Pentru intocmirea falsului in acte, Monica Macovei a folosit si un formular tipizat, apartinind companiei de transport aerian de stat Olympic Airways, pe care l-a completat de mana, incercand sa lase impresia ca ar fi fost completat de un angajat al firmei de handling Interservice S.A. de pe aeroportul din Atena.
    Monica Macovei, prin acest fals intocmit cu propria sa mana, a vrut sa simuleze ca tigarile veneau de la Atena (in realitate, transportul venea de la Sofia).

    Dincolo de faptul ca Olympic Airways are propriul serviciu de handling si nu “imprumuta” formulare pentru Interservice- si ca nici Interservice nu recunoaste ca acel Cargo manifest ar fi completat de angajatii sai:

    Prin intermediul cui a intrat Monica Macovei in posesia formularului (in alb) tipizat, apartinand companiei OLYMPIC AIRWAYS – mai exact de la biroul companiei din Aeroportul International Bucuresti Otopeni?

    Cel care i-a furnizat Monicai Macovei formularul (in alb) tipizat apartinand companiei OLYMPIC AIRWAYS (in vederea falsificarii documentelor de transport si, astfel, acoperirii unei operatiuni de mare criminalitate organizata) este Vasile Tocu.

    Vasile Tocu, devenit inspectorul sef al Aviatiei Civile, este cel care, prin ordinul nr. 220/25.04.1998, a fost desemnat de Traian Basescu sa conduca ancheta cu privire la evenimentul din 16/17.04.1998 de pe Otopeni militar- “eveniment” cunoscut sub numele “Tigareta II”.

    Colaborarea legata de operatiuni de mare criminalitate organizata intre Vasile Tocu si firma Business Woman- al carei avocat era Monica Macovei- este anterioara momentului “Tigareta II”. In fapt, contrabanda cu tigari (in vederea operarii traficului tigari-armament) desfasurata de Jamal-al Atm si de generalul Florica au “beneficiat” de sprijinul lui Vasile Tocu, cel care avea si sarcina de a-i furniza Monicai Macovei tipizatele necesare pentru falsificarea datelor in vederea mistificarii realitatii contrabandei.
    Acesta este “secretul” promovarii lui Vasile Tocu din functia de comandant adjunct la AIBO (pe care o ocupa in 1996) pe functia de inspector sef al Aviatiei Civile (doi ani mai tarziu). In fapt, traficul tigari- armament -si descarcarea tigarilor din avion fara a fi vamuite se petreceau “intamplator” in turele lui Vasile Tocu (ceea ce a fost proba “fidelitatii” sale). Tigarile cu destinatia Business Woman erau descarcate din avion fara a fi vamuite si, apoi, incarcate in autovehicule- actiunea desfasurandu-se la platforma cargo a AIBO, la 10 m de sediul punctului vamal.
    Documentele de transport erau falsificate de Monica Macovei- avocat al firmei Business Woman- care era prezenta in zona respectiva.

    Comentariu de Aya | 30/05/2012 | Răspunde

  10. Fratii Awdi cam spalau banuti… Imi aduc aminte de pe vremea cand lucram in banca unde isi tineau ei conturile. roteau banii prin vreo 4 firmulite, creantele erau pe o firma, beneficiile se inasau pe alta. Apoi se scoteau din tara ca repartizare de dividende. Schema clasica.

    Comentariu de Aitzbergh | 17/07/2012 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: