AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Băsescu deschide Cutia Pandorei în Transilvania

COMUNICAT DE PRESĂ

 Preşedintele Băsescu este un analfabet iresponsabil

Senatorul Valer Marian

Dovedind din nou o crasă incultură şi o gravă iresponsabilitate, preşedintele Traian Băsescu şi-a permis să justifice noua lege a educaţiei naţionale, prin care au fost făcute concesii fără precedent UDMR, realizându-se o discriminare pozitivă a minorităţii maghiare fără precedent în Uniunea Europeană, cu următoarele prevederi ale articolului III din Proclamaţia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în care sunt enunţate principiile fundamentale privind alcătuirea noului Stat Român: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său…”

Proclamaţia de la Alba Iulia (denumită în fapt Declaraţia de la Alba Iulia sau Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918) nu a fost aplicată niciodată în integralitatea sa, sub aspectul citat mai sus, pentru că o proclamaţie nu este un act cu valenţe juridice. Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, cuvântul proclamaţie are următorul înţeles: „text oficial prin care se aduce la cunoştinţa publică un fapt de mare importanţă şi de interes general; declaraţie scrisă prin care se face un apel în vederea unei acţiuni importante”.

Pentru aplicarea prevederilor respective ale Proclamaţiei de la Alba Iulia, care a fost un act eminamente politic adoptat de  o adunare plebiscitară, nu de o adunare constituantă sau legiuitoare, trebuiau îndeplinite două condiţii. Prima condiţie era ca această proclamaţie, a cărei prevedere principală, esenţială este unirea Transilvaniei cu ţara mamă, România, să fie recunoscută de toate minorităţile naţionale importante din această provincie majoritar românească, ori minoritatea maghiară, care era cea mai semnificativă, nu a recunoscut proclamaţia şi actul politic al unirii de la Alba Iulia, cum au făcut ulterior celelalte minorităţi naţionale (germană, evreiască, ruteană, slovacă, ţigănească, ş.a.) în cadrul unor adunări plebiscitare. A doua condiţie, subsecventă recunoaşterii proclamaţiei, era consacrarea prevederilor articolului III privind minorităţile naţionale într-un act juridic fundamental (în Constituţia României) şi/sau legislativ (printr-o lege). Ori în perioada interbelică prevederile articolului III din Proclamaţia de la Alba Iulia referitoare la minorităţile naţionale nu au fost statuate în integralitatea lor nici în Constituţia României nici într-o lege organică, în condiţiile în care minoritatea maghiară nu a recunoscut acest act politic.

Prin recursul nejustificat la prevederile citate din articolul III al Proclamaţiei de la Alba Iulia, preşedintele Traian Băsescu riscă să deschidă o adevărată cutie a Pandorei în Transilvania, încurajând pretenţiile autonomiste şi separatiste formulate de unii reprezentaţi ai minorităţii maghiare, care au înregistrat o recrudescenţă în ultima perioadă, culminând cu intenţia anunţată a reprezentanţilor Consiliului Naţional Secuiesc de a solicita Parlamentului European acordarea autonomiei aşazisului Ţinut Secuiesc şi prin gestul reprezentanţilor UDMR, care deţin funcţiile de preşedinte al Consiliilor Judeţene Harghita, Covasna şi Mureş, de a solicita primii cetăţenia maghiară, în baza legii promovate anul trecut de guvernul conservator, tot mai naţionalist şi autoritarist de la Budapesta.

Prin acest recurs nejustificat, pur speculativ, preşedintele României a făcut din nou dovada analfabetismului şi iresponsabilităţii sale, punând în pericol prevederile articolului 1 din Constituţia României, conform cărora România este stat naţional, unitar şi indivizibil.

Oare şi-a consultat preşedintele Traian Băsescu consilierii săi politici şi juridici înainte de a face asemenea declaraţii?

Senator

Valer Marian

 Preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a Partidului Social Democrat

05/01/2011 - Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diverse, Securistii vechi si noi

3 comentarii »

  1. Doamne, dar omul acesta este groparul neamului romanesc…sant socata , speriata,nu pot sa cred,ne pierdem ca si natiune;nu pot sa cred ,unde erau cei alesi sa ne reprezinte?…unde erau cei alesi din Alba si Cluj?..rusine sa va fie, tuturor!!!!!!!!!!!

    Comentariu de popa maria | 06/01/2011 | Răspunde

  2. ba ohanesiane te lupti cu morile de vant! poporul rroman este un popor de mafioti. eu iti dau un sfat: pleaca din rromania si incearca sa uiti prin ce ai trecut. te au folosit securistii. totul se poate folosi camarade ohnanesian. ia viata in pula nu o mai lua direct in piept.

    Comentariu de joseph porta | 10/01/2011 | Răspunde

  3. Din comunicatul de presa al domnului Valer Marian rezulta ca Proclamatia de la Alba Iulia nu a putut fi validata tntrucit minoritatea maghiara ca popor colocuitor semnificativ ca numar nu a aprobar-o [nu a aprobat-o],In consecinta sintagma”Marea Unire de la Alba Iulia’ se bazeaza pe un act nevalabil,doar pe minciuna cum ca’poporl roman era majoritar ca numar in transtlvania’omitind cu bunastiinta populatiile din Partium Crisana si Banat,Celelalte popoare:germani evrei slovact tigani etc au votat sub presiunea armatei din regatul Rominiei doar prin prezenta nesemnificativa acitorva,

    Comentariu de stefan | 25/01/2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: