AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

“Îngropat de viu” – prima mărturie a unui oficial SUA, referitoare la jurnaliştii români răpiţi în Irak

Partea a II-a

Buried Alive The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue

 “Capitolul 20

 Românii

 Reporterii români erau prezenţi în Bagdad pentru vizita din Duminica Paştelui” făcută de preşedintele Traian Băsescu, trupelor române desfăşurate în zonă. Au fost răpiţi în 26 martie, pe o stradă lângă hotelul Flowerland (în cartierul AlJadria), unde locuiau. Trei autovehicule le-au înconjurat brusc maşina, apoi răpitorii înarmaţi cu AK47 şi iau băgat pe români în maşinile lor. Românii neau spus că au fost duşi întro casă, unde au fost ţinuţi vreo trei zile. Gărzile care-i păzeau, se lădau că echipa lor a luato înaintea altor două grupe de gangsteri irakieni, care erau pe urmele lor. Nou venţii miau descris casa şi regimul la care erau supuşi. Era clar că eu nu am fost ţinut niciodată acolo. Nu au fost legaţi niciodată de mâini sau picioare, au fost închişi întrun dormitor, unde au primit saltele şi pături şi au fost hrăniţi regulat. Când au fost mutaţi, li sa spus că că vor fi duşi întro locaţie nouă, unde vor avea parte de un tratament şi mese mai bune. În loc de acestea, au fost aduşi în temniţa subpământeană alături de mine şi Robert.

Notă : Eu am aflat de sosirea lui Băsescu în Irak, de abia în seara răpirii, deci nu aveam nicio legătură cu evenimentul. În mod normal, serviciile secrete ţin ascunse vizitele demnitarilor în zone de conflict pentru a micşora probabilitatea atentatelor.

Grilaje de fier şi saltele

Toţi zece eram înghesuiţi în acel loc strâmt; abia aveam loc să ne întindem. Când gărzile ne hrăneau, stăteam în cerc, iar ei aduceau un sertar cu mâncare şi ne dădeau câte o farfurie cu orez. Nu aveam voie să ne ridicăm măştile de pe faţă pentru a mânca, dar puteam apleca capul pe spate pentru a privi pe sub mască la farfuriile cu mâncare. Gărzile foloseau doar un mic pahar pentru a ne da apă. Garda, de obicei Hamid, trecea paharul umplut cu apă dintrun recipient unuia dintre noi, apoi îl pasa următorului. Cum sărbătorile se apropiau, deveneam tot mai îngrijorat că gărzile vor abandona eforturile de a găsi pe cineva care sămi plătească răscumpărarea şi mă vor sacrifica prin decapitare. Supravieţuisem Zilei Recunoştinţei”, „Crăciunului”, „Anului Nou” şi acum se apropia „Paştele”. Odată cu primăvara veneau şi ploile. Nu ploua prea des în Irak. De obicei erau câteva averse în noiembrie, dar sezonul ploios ca atare, venea în martie şi aprilie. Atunci am observat că încăperea de deasupra noastră nu avea un acoperiş soild, ci doar un acoperiş din frunze de palmier. Semăna cu altă colibă în care eu şi Robert fusesem ţinuţi cu luni în urmă. Am avut parte de o răpăială care inundase casa, apa năvălind prin toate găurile din duşumea în beciul nostru. Mi se părea că dacă încăperea va fi inundată, vom fi prinşi înăuntru şi puteam să ne înecăm. Îmi amintesc faptul că mă rugam la Dumnezeu să plouă, ca un semn că voi supravieţui, la numai câteva zile după răpirea mea. Acum mă rugam să se oprească ploaia.”

Notă : Deşi nu am mâncat mai bine de o lună, nu îmi aduc aminte ca băieţii să fi mâncat orez. Poate fetele. Din când în când, primeam ceai. Apa ne-o lăsau în sticle de plastic. Nu a intrat nici măcar o picătruă de apă de ploaie în beciul nostru, timp de 51 de zile cât am fost ţinut acolo. Nu cred că a plouat în acest interval. Acoperişul era mai degrabă din plăci de azbest ondulat, după cum se poate vedea în fotografiile fermei cu ostatici.

La scurt timp după ce românii au fost aduşi, gărzile au pornit un proiect misterios în camera de sus. Auzeam zgomote metalice şi mă întrebam ce aveau de gând. Totul a durat în jur de o săptămână zgomot de ciocane şi prelucrare a metalului. Sunetul metalului pe metal mia aprins imaginaţia. Mi-am amintit imaginea britanicului Kenneth Bigley după ce a fost răpit. Purta un costum portocaliu în interiorul unei cuşti metalice, cu genunchii strânşi la piept, în timp ce se ruga pentru viaţa lui. Forţele americane iau găsit cadarvul câteva zile mai târziu. Fusese decapitat în timpul unei filmări. Mam temut că vor construi o cuşcă pentru un nou film. Dar când au adus obiectul metalic în celulă, nu părea o cuşcă, ci mai degrabă o uşă mare de metal. Gărzile neau aşezat dea lungul unui perete, apoi au început să bată în tavan. După 2 ore de discuţii şi de zdrăngăneli metalice şi de lanţuri, Robert şi eu am fost introduşi în beciul cu paturi de fier. Gărzile atârnaseră paturi de conductele ruginite din tavan cu ajutorul unor lanţuri. Nu ştiu de ce am fost noi cei aleşi să stăm în cele mai incomfortabile, chiar dureroase şi câteodată sufocante poziţii. Întreg aranjamentul părea ridicol. Gărzile neau ajutat să ne suim în paturi şi neau spus mie şi lui Robert să ne întindem şi să nu scoatem un zgomot sau vom fi pedepsiţi. Îmi lipsea locul de pe podea. Acolo cel puţin primeam cîteodată o rogojină.”

Notă : Şeful răpitorilor, poreclit Abu Sahar participase la execuţia britanicului Kenneth Bigley. Nu îmi aduc aminte ca Robert Tarangoz să fi stat vreodată în paturile suspendate la 50 cm de tavan. Filipinezul a stat sub patul lui Roy aproape toată durata detenţiei mele, lângă fiul irakianului Amar, apoi lângă Marie Jeanne. Eu am stat în cătuşe şi trening din material sintetic în patul suspendat de lângă ieşire timp îndelungat, drept pedeapsă.

Paturile de fier şi ţevi ruginite

Era o atmosferă de nesuportat odată cu venirea primăverii, în special, temperaturile în beci ajungeau la 100 de grade (F). Podeau de beton era răcoroasă, iar partea de sus a celulei era încinsă. Cel mai rău era cu umiditatea. Apa se condensa pe ţevile ruginite, iar lichidul rezultat din coroziune, pica pe noi. O formulă asemănătoare cu faimoasa tortură chinezească a picăturii. Să stai liniştit aşa cum voiau gărzile era imposibil.  Benzile de oţel lăsau urme pe piele şi la orice mişcare sau întoarcere, lanţurile de fier scoteau sunete metalice, zăngăneau. Din când în când, gărzile se răsteau la mine.

Nu te mai mişca !” “Faci zgomot !, urla Hamid. Câteodată mă bătea. Am încercat săi spun că probabil mam întors în somn, dar asta nu a oprit bătăile. Totul a durat vreo două săptămâni, apoi, dintro dată, nu a mai contat dacă mă mişcam sau nu. Cred că bătăile pe care mi le administrau însemnau prea mult efort. Nu le mai păsa. Omar şia făcut rar simţită prezenţa la fermă. În timp am învăţat că prezenţa lui nu era de bun augur. Venise să discute cu Amar, a cărui familie nu putea accesa conturile bancare sau vinde casa pentru al elibera. Amar a dispărut pentru câteva ore. Îl puteam auzi ţipând şi plângând în camera de deasupra noastră. Omar voia să ştie câţi bani are în conturi şi cum pot fi accesaţi, chiar şi ce fel de maşină conducea. Pentru a obţine informaţiile, şeful şi gărzile, lau torturat. Lau spânzurat cu capul în jos şi lau electrocutat cu o baterie de camion de 12 volţi, cuplată la un dispozitiv simplu ca un încărcător de telefon, care putea furniza cam 120 de volţi electricitate. Lau curentat pe piept, braţe, picioare şi organele genitale mai mult de 2 ore. Amar a fost atât de amorţit după, încât de abia putea merge la baie în următoarele trei zile.

Notă : Rogojinile erau de fapt nişte salteluţe groase de 3 cm. Eu am avut şi pe pat. Nu am văzut sau auzit bătăi administrate ostaticilor pe perioada detenţiei mele. Poate câte o palmă rătăcită sau o amninţare. Eu am încasat-o zdravăn la o filmare pentru nesupunere. Cilalţi ostatici ne-au povestit de torturi petrecute înaintea venirii noastre în beci. Filipinezul părea şocat din cauza bătăilor încasate. Nici la masă nu mergea din proprie iniţiativă. Noi l-am poreclit “Legumă”.

16/12/2010 - Posted by | Rapirea din Irak, Raportul Ohanesian

1 comentariu »

  1. […] Ovidiu Ohanesian – Ziarist Online Related postsDoi grei ai presei romane despre fonfleul WikiLeaks: o diversiune CIARichard Andrew Hall: 9 decembrie 1989. Iasul putea fi TimisoaraTimisoara, 15 Decembrie 1989: Inceputul Sfarsitului. Richard Andrew Hall vs Alex Mihai StoenescuRoy Hallums: Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic RescueRoncea.ro: Cum raspund SRI si SIE la atacul CIA asupra liderilor romani si sistemului national de securitate, revelat de WikiLeaksPetru Bogatu: Pentru cine explodează bomba WikiLeaks? Julian Assange, "idiotul util"Ovidiu Ohanesian: “Îngropat de viu” – prima mărturie a unui ofiter SUA despre românii răpiţi în Irak (I)Richard Andrew Hall: Scinteia Tineretului (18 decembrie 1989): “Citeva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”Spionii nu ies la pensie. Corneliu Vlad despre anonimii de la CIA si KGB, SRI si SIEMoscova pregateste un 1 decembrie fierbinte la Chisinau dupa scenariul 7 aprilie. SIS, SRI si SIE – alerta orangecoded by nessus [Translate] […]

    Pingback de Ohanenesian in cartea ofiterului american Roy Hallums: Buried Alive in Iraq (II) | Ziarişti Online | 18/12/2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: