AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Demiterea subsecretarului de stat Nagy Ferdinand în Senatul României

GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC

 INTERPELARE

 Adresată: DOMNULUI MINISTRU DE EXTERNE, TEODOR BACONSCHI  

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul Electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD + PC

Şedinţa Senatului din 22.11.2010

Obiectul interpelării: Demiterea subsecretarului de stat Nagy Ferdinand

 În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta 

 INTERPELARE:

În cotidianul Jurnalul Naţional din 9 noiembrie a.c. a fost publicat un articol intitulat „Pavilionul României a făcut furori cu cântece ungureşti”, având subtitlul „Un grup folcloric din Harghita a cântat în limba maghiară”, în care se aduc critici grave cu privire la serviciile oferite şi manifestările organizate la pavilionul românesc de la expoziţia mondială desfăşurată în acest an la Shanghai, China. Redăm în acest sens următoarele pasaje din articol.

Din păcate, România a „strălucit” şi acum, ca şi în 1992 la Expoziţia din Sevilla, cu servicii proaste. La restaurantul cu specific autohton, mâncarea a fost sleită. La toalete nu exista hârtie igienică. Pe scena pavilionului ţării noastre a evoluat în ultima perioadă a expoziţiei un grup folcloric din Harghita care a cântat în limba maghiară şi a executat dansuri specifice comunităţii maghiare. Nu ştim dacă la Pavilionul Ungariei au evoluat dansatori români, mai ales că şi în Ungaria există o comunitate de români.”

„Pavilionul României la Shanghai a avut în 6 luni de expoziţie aproape 5,5 milioane de vizitatori, sub aşteptările de 7 milioane ale autorităţilor române.”

Responsabil cu organizarea Pavilionului României la expoziţia mondială de la Shanghai a fost directorul pentru expoziţii internaţionale din cadrul Ministerului de Externe, Nagy Ferdinand, având rang de subsecretar de stat. În anul 2006, după o interpelare şi o declaraţie politică formulate de doamna deputat Olguţa Vasilescu, numitul Nagy Ferdinand a fost demis din funcţia de secretar de stat în Ministerul de Externe pentru că a promovat dansuri, cântece şi produse culinare maghiare, în detrimentul celor româneşti, la pavilionul României de la expoziţia mondială desfăşurată în 2005 la Aichi, Japonia, la care a fost, de asemenea, director organizator. Numitul Nagy Ferdinand nu numai că a recidivat în promovarea culturii maghiare, dar este culpabil de carenţe organizatorice de natură să compromită Pavilionul României, ca de exemplu, mâncarea sleită de la restaurantul cu specific românesc sau lipsa hârtiei igienice de la toalete, dovedind astfel o slabă capacitate organizatorică şi un management defectuos. Atitudinea antiromânească a numitului Nagy Ferdinand este cunoscută în judeţul Satu Mare,  judeţul său de origine. Fiu al unui fost prim secretar PCR al judeţului Covasna şi ministru adjunct al Agriculturii din perioada regimului comunist, Nagy Ferdinand avea obiceiul (şi plăcerea) să afirme că Ungaria este „ţara mamă”, iar Germania este „ţara tată”, lăsând impresia că România care i-a oferit atâtea onoruri lui şi familiei sale este doar o ţară de pripas. Conform unor surse din Serviciul Român de Informaţii, numitul Nagy Ferdinand a susţinut un preot de naţionalitate maghiară care a desfăşurat acţiuni iredentiste împotriva României pe filiera Budapesta – Harghita – Covasna şi a fost implicat în contrabandă cu autoturisme aduse din Occident şi cu produse petroliere provenite din Ucraina, Slovacia şi Ungaria, deţinând o staţie de benzină lângă Vama Petea, situată la frontiera cu Ungaria, unde soţia sa, Nagy Cornelia, actualmente director în Ministerul Finanţelor, a fost lucrător şi şef de punct vamal în perioada 1991 – 1999. Soţia sa a fost eliberată din funcţie de Direcţia Generală a Vămilor în urma unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii, după ce, în urma unui control efectuat în Vama Petea, în autoturismul numitului Nagy Ferdinand au fost găsite anumite documente ce priveau siguranţa naţională, pe care intenţiona să le treacă în Ungaria. Printr-o interpelare pe care v-am adresat-o în data de 31 mai a.c. şi la care am primit un răspuns evaziv, am arătat că numitul Nagy Ferdinand nu are nu numai probitatea ci nici pregătirea şi experienţa corespunzătoare pentru ocuparea unei asemenea funcţii în Ministerul de Externe, întrucât nu a absolvit studii în domeniul diplomaţiei sau al dreptului, fiind licenţiat în arhitectură, pe care nu a profesat-o decât formal în anii de stagiatură. Pentru motivele expuse atât în această interpelare cât şi în cea precedentă, solicit demiterea numitului Nagy Ferdinand din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul de Externe, stându-vă la dispoziţie cu date şi acte privind faptele sale.

Solicit răspuns scris şi verbal.

 

                                                  Senator

                                             Valer Marian

Reclame

22/11/2010 Posted by | Ciocoii de serviciu | Un comentariu

Spioni au fost, spioni sunt încă… Episodul III

Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977

Reluăm în amănunt povestea echipei Direcţiei de Informaţii Externe prezentă în perioada 19761977 la Reprezentanţa Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de la New York. Pe alocuri, unde este posibil, vom relata şi aventurile lor postdecembriste sau parcursul odraslelor acestora după ‘90. Pentru cei mai mulţi dintre cei trimişi în Occident de regimul Ceauşescu, Revoluţia s-a dovedit a fi mană cerească. Alţii, mai puţin descurcăreţi, au rămas cu ce sau procopsit” în comunism. Vile construite la Breaza şi la Cornu sau apartamente boiereşti în centrul Bucureştiului, în clădiri naţionalizate. Un exemplu notabil generalul Gheorghe Aurel, şeful rezidenţei DIE la ONU, precursorul lui Adrian Năstase la Cornu. Afaceri profitabile cu permise port armă şi cauciucuri uzate.

Gheorghe Aurel

Despre generalul DIE Gheorghe Aurel ( FOTO1), şeful rezidenţei DIE la New York în ’76-’77 şi despre familia sa am mai vorbit în episodul 1 al serialului. Revenim cu amănunte şi cu imagini.  Colegii săi de spionaj (puţini dintre aceştia mai sunt în viaţă) povestesc despre Gheorghe că şi-a început cariera de externist “la post” în Grecia, alături de soţia sa ofiţereasa-magistrat Emilia Gheorghe.

“Era pe timpul “coloneilor” înainte de ’70, când a fost preluată puterea de la colonei”, spune unul dintre ofiţeri. În socialismul multilateral dezvoltat, în rândul protipendadei partidului era o modă. Toţi căutau să se mute în apartamente mari spaţioase care aparţinuseră în perioada interbelică familiilor bogate de evrei, armeni sau greci din centrul Bucureştiului. Nu era deloc greu. Imobilele naţionalizate după război, fuseseră repartizate în principal nomenclaturii PCR, mai ales celor din aparatul ministerului de Interne. Având în vedere gradul, funcţia şi fidelitatea faţă de partid, Gheorghe Aurel s-a ales cu 2 apartamente în blocul vechi de pe strada Arghezi, vizavi de ambasada SUA, lângă fosta policlinică Batiştei. Aflate la acelaşi etaj, un apartament în care locuia familia Gheorghe avea 5 camere, iar celălalt numai 2. Se pare că spaţiul era prea mic pentru un general atât de mare, aşa că, imediat ce a fost trimis de Securitate la post, Gheorghe Aurel a demarat construcţia unei vile în satul Cornu. Aflat la New York, proaspăt numitul general (23 august 1973) Gheorghe era “scârbit” de moda protipendadei bucureştene a anilor ’60 -‘70 de a-şi face conace la Breaza. El găsise un sat mai retras – la Cornu.  Astfel, ofiţerii de contrainformaţii care-l documentau intens la vremea aceea, au înregistrat un eveniment istoric : primul demnitar comunist care-şi ridica viloi în Cornu. Precursorul lui Adrian Năstase. După Revoluţie, familia Gheorghe a mai achiziţionat un apartament la etajul 9 al unui bloc amplasat lângă fosta casă de cultură „Înfrăţirea între Popoare”, azi Teatrul Masca .

Ion Datcu

În rapoartele  ofiţerilor UM 0920/ V3 (FOTO7)– Contrainformaţii şi Emigraţie, condusă la vremea aceea de generalul Gheorghe Bolînu (FOTO8), apar  preferinţele în materie de maşini ale şefului rezidenţei DIE de la ONU. Generalul Gheorghe Aurel iubea maşinile verzi. Aflat într-o veşnică dispută cu ambasadorul Ion Datcu (era o chestie de orgoliu personal, fiecare cu pilele lui FOTO6), care tocmai îşi luase maşină americană, de firmă, Gheorghe şi-a achiziţionat şi el un Mercedes nou-nouţ verde metalizat. În 1977 generalul era programat pentru retragerea de la post, în mod official. Pregătirea înlocuitorului era de durată. Fuga generalului DIE  Pacepa, un an mai târziu, nu a făcut decît să-i grăbească întoarcerea.

Sediul U.M. 0920/V3 Contrainformaţii şi Emigraţie, filajul extern, se afla exact pe locul în care azi este sediul public al Serviciului de Informaţii Externe.

Gheorghe Bolînu

 

Generalul Gheorhe Bolînu, şeful filajului extern, îşi sărbătoreşte a 50-a aniversare la New York. 

„Fetele” generalului se bat pe vila de la Cornu

Maior DIE Emilia Gheorghe

Despre Emilia (FOTO2), soţia generalului, procuror la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi ofiţer DIE, colegii o descriu ca fiind “o viperă de femeie”.

“A mâncat sufletul multor procurori, subalternii ei de la Parchetul Tribunalului Bucureşti în anii ’80, altfel era fată isteaţă”, îşi amintesc aceştia. Cariera de ofiţereasă şi-a început-o tot în Grecia, unde învăţase limba. Dealtfel, chiar cei care au avut de a face cu ea după 1990, îşi aduc aminte că-l juca pe general pe degete.

Luminita

Ofiţerul DIE Georgescu

”Îmi era milă de Aurică. Am fost la câteva şpriţuri cu el şi era ca un câine hăituit. Am fost la ei acasă de vreo două ori, făcea nevastă-sa instrucţie cu el”, ne-a declarat un partener de afaceri cu valută al generalului. În cele din urmă, cei doi soţi au divorţat. Au avut împreună un copil, Luminiţa Gheorghe (FOTO3), “o fată modestă cu probleme la coloană”, pe care au reuşit să o mărite după moda vremii tot cu un ofiţer DIE (dornic de afirmare) Dan Georgescu. Inginer la bază, Georgescu (FOTO4) fusese trimis de DIE “la cursuri” la Seattle. Apoi, prin 1977, recomandat de colegii generalului Gheorghe ca “băiat de viitor”, se căsătoreşte cu Luminiţa în salonul oficial al al Misiunii României de la New York. Luminiţa era ţinută la ONU pe post de traducătoare, apoi trimisă la cursuri la Universitatea Columbia (FOTO5), fiindcă dădea bine la CV. La Universitatea Columbia şi-au luat mulţi securişti diplome în acea perioadă, dar cu mare fereală să nu afle partidul. Învăţătura americană nu prea se potrivea cu cu doctrina predată de comunişti la Ştefan Gheorghiu. Anii ‘90 o găsesc pe Luminiţa angajată la trustul de presă “R”, care deţinea cotidianul România liberă.  Doamna Georgescu se judeca de zor cu mama ei Emilia pentru conacul de la Cornu.

La Universitatea Columbia

 

 Luminiţa Georgescu, proaspăt absolventă a Universităţii Columbia, la braţ cu un resident DIE la ONU, ofiţer “D”.  

Cauciucuri uzate şi permise port armă 

 După ce a citit  primele două episoade ale serialului “Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977”, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai generalului Aurică ne-a scris : “ L-am cunoscut pe Aurel Gheorghe prin ‘93, credeam că minte când se umfla în pene că e general DIE. Un escroc. Era să-l bat rău de tot la o combinaţie. Am dormit şi cu el în acelasi apartament de vilă la Neptun. Poate îmi lua ăsta organele. L-am avertizat că-i schimb placa cu maxilar cu tot …”.

Omul nostru avusese nişte aventuri cu Aurică la mare, de la care trebuia să recupereze vreo 300000 de mărci. Era vremea marilor tunuri. Din mărturiile celor cu care făcea bani în anii ‘90, generalul se înhăitase cu un alt acoperit DIE Radu Vrany, proaspăt repatriat din Germania.

“Cand a sosit ziua să-şi achite datoria, m-am dus peste ei. Noaptea pe la 3,pe ştrand unde aveau carciuma. Deasupra aveau camere ca de motel. Acolo dormeau dupa şpriţuri sau după finalizarea vreunui deal. Când le-am dat două pietroaie în geamuri au coborat amândoi în chiloţi. Începuseră să mă ameninţe cu nume grele.”, îşi aduce aminte acelaşi partener, despre relaţia de afaceri cu Aurică şi Vrany. Foştii ofiţeri DIE se îndeletniceau cu importul de cauciucuri uzate din Germania, sute de mii de bucăţi băgate în ţară fără taxe vamale. Aurică avea relaţii în ministere şi cu ajutorul lui J. Drăgan fost şef de la Direcţia de Arme, Explozivi şi Muniţie din cadrul IGP, începuse să facă bani din comercializarea permiselor de port armă. Lumea interlopă plătea bine. Între 300 şi 500 de dolari pentru un permis. Apoi, firma lui Aurică a trecut pe  import arme, muniţie, magazine arme în Bucureşti, aprobări etc. Afacerile se derulau tot cu nişte “sifoane” venite din afară, inclusiv din SUA, de unde se cumpărau arme de vânătoare cu căteva sute de dolari, apoi se vindeau prin fostele magazine Pescarul, pe lina de distribuţie a pescuitului sportiv cu câteva mii. Cu banii câştigaţi, partenerii DIE şi-au achiziţionat mai multe terenuri şi clădiri pe lângă fostele grajduri regale, unde prin ’93-’94, împreună cu nişte judecătoare apropiate de Răzvan Temeşan (şi cu ajutorul unor credite preferenţiale acordate de Bancorex) au deschis un  engros. Era implicată o întreagă reţea de securişti şi magistraţi.

19/11/2010 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Ministerul de Interne, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 4 comentarii

Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro

GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC

 INTERPELARE

Adresată: DOAMNEI PREŞEDINTE A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, FLORICA BEJINARU

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul Electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD + PC

Şedinţa Senatului din 15.11.2010

Obiectul interpelării: Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a                        urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro

În baza art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta 

INTERPELARE:

În data de 8 noiembrie 2010 am prezentat în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată „Cazul Alro – un posibil Watergate românesc” (pe care o anexez), în care am formulat o serie de critici privind obstrucţionarea anchetei penale în această cauză (ce a constituit obiectul dosarului DIICOT nr.30D/P/2007), motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, ş.a., cariera profesională a procurorului care a emis soluţia, Valentin Horia Şelaru, şi dispariţia CD-urilor cu interceptările autorizate din dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (înregistrat la Secţia Penală, sub nr.6594/2/2010).  Având în vedere criticile formulate, vă solicit să dispuneţi Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificările de rigoare şi să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

            I. Referitor la derularea anchetei penale în dosarul DIICOT nr.30D/P/2007:

            – Dacă cercetările au demarat în baza unei sesizări documentate a Serviciului Român de Informaţii?

            – Dacă este adevărat că Serviciul Român de Informaţii nu a transmis procurorilor DIICOT niciun CD şi niciun transcript cu convorbirile telefonice ale numiţilor Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş, de la data autorizării interceptării de către instanţă (3 iunie 2008) şi până la data la care a fost solicitată instanţei prima prelungire a interceptării (2 iulie 2008)?

            – Dacă sunt reale afirmaţiile fostului procuror şef al DIICOT, Ciprian Nastasiu, că şeful departamentului SRI care se ocupa cu spionajul economic, colonelul Sorin Cozma, nu a acceptat supravegherea sau monitorizarea întâlnirilor persoanelor cercetate?

            – Dacă este adevărat că Administraţia Prezidenţială a refuzat iniţial să dea curs cererii DIICOT privind comunicarea unor scripte legate de cazul Alro, iar ulterior nu a transmis stenogramele discuţiilor purtate cu ocazia primirii în audienţă a reprezentanţilor SC Alro SA la Preşedinţia României?

            – Care sunt motivele demiterii/revocării foştilor procurori şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, care au lucrat în cazul Alro?

            – Care au fost motivele pensionării fostului procuror şef birou de la DIICOT, Doru Ioan Cristescu, care, de asemenea, a lucrat în cazul Alro?

            – Cum se explică faptul că fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a fost revocat din funcţie de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a doua zi (3 iulie 2008) după ce a solicitat instanţei prelungirea interceptării convorbirilor telefonice ale numiţilor Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, ş.a.?

            II. Referitor la motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 28.01.2010 faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş:

            – Cum traduceţi sau interpretaţi motivarea neînceperii urmăririi penale faţă de numita Elena Udrea prin următoarea frază: „De asemenea, împrejurarea că la data la care aceste discuţii sau întâlniri s-au derulat, respectiv anii 2005 – 2006, Elena Udrea – soţia lui Dorin Cocoş, ocupa funcţia de consilier de stat şi şef al Cancelariei Prezidenţiale, este un element de notorietate care nu schimbă starea de fapt, probele excluzând existenţa unei suspiciuni ori a vreunei legături cu fapta penală care este dovedită că nu a fost comisă”?

            – Cum traduceţi sau interpretaţi motivarea neînceperii urmăririi penale faţă de numitul Dorin Cocoş prin următoarea frază: „Pe de altă parte, mai este probat faptul că Daniel Năstase a avut discuţii cu Dorin Cocoş pe teme care privesc mediul de afaceri”?

            – De ce nu a fost motivată neînceperea urmăririi penale faţă de persoana numitului Theodor Stolojan, cercetat, de asemenea, în cauză?

            – Dacă s-a verificat de unde ştia soţul doamnei consilier prezidenţial Elena Udrea, Dorin Cocoş, la ce oră şi în ce salon urmau să fie primiţi în audienţă reprezentanţii Grupului Marco la Palatul Cotroceni?

            – Dacă s-a verificat de unde puteau şti reprezentanţii Grupului Marco ce rezoluţie a pus preşedintele Traian Băsescu pe memoriul SC Alro SA şi ce intervenţii au făcut acesta şi consilierul prezidenţial Theodor Stolojan la ministrul Economiei, Codruţ Şereş?

            – Dacă s-a verificat pe ce s-a bazat ministrul Şereş când a afirmat că reprezentanţii SC Alro SA au umblat cu valize cu milioane de dolari la Palatul Cotroceni?

            – Dacă s-a verificat pe ce s-a bazat fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, când a afirmat că a aflat în cursul anchetei că reprezentanţii ruşi ai Grupului Marco au avut două întâlniri cu consilierii prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan la hotelul Elenei Udrea din Bucureşti, ocazie cu care s-ar fi dat suma de patru milioane de euro”?

            – Dacă aranjarea unor audienţe la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi a unor intervenţii la nivel de preşedinte al României sau de consilieri prezidenţiali de către numitul Dorin Cocoş reprezintă simple discuţii despre mediul de afaceri?

            – De ce nu au fost efectuate cercetări asupra numiţilor Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Theodor Stolojan şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă?

             III. Referitor la cariera profesională a procurorului Valentin Horia Şelariu:

            – Dacă este adevărat că, înainte şi după emiterea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş, a deţinut calitatea de consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi?

            – Ce instituţii de învăţământ liceal universitar şi postuniversitar a absolvit?

            – Dacă şi unde a satisfăcut stagiul militar?

            – În ce an şi la ce vârstă a devenit procuror şi în ce unităţi de parchet a activat?

            – În ce perioadă a deţinut funcţiile de procuror şef al Serviciului teritorial Braşov al Direcţiei Anticorupţie şi de prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov?

            – Când şi pentru ce motive a fost transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

            – Când şi pentru ce motive a fost transferat în cadrul DIICOT? Cât timp a activat şi câte dosare a soluţionat la DIICOT?

            – Când şi de către cine i-a fost repartizat dosarul nr.30D/P/2007?

            – Ce acte de cercetare sau urmărire penală a efectuat până la emiterea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul susmenţionat?

            – Dacă au fost respectate condiţiile legale de promovare şi de transfer în diverse funcţii şi unităţi de parchet?

            IV. Referitor la dispariţia CD-urilor din dosarul nr.30D/P/2007:

            – Câte CD-uri cu interceptări autorizate a transmis Serviciul Român de Informaţii procurorilor DIICOT în dosarul  nr. 30D/P/2007?

            – Pentru câte din aceste CD-uri s-au efectuat transcripturi şi care erau persoanele cercetate vizate de aceste transcripturi?

            – Cum, unde şi când au dispărut CD-urile de la dosarul cauzei şi care sunt persoanele vinovate?

             Solicit răspuns scris şi verbal.

  

                                                 Senator

                                            Valer Marian

        Vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor,  combaterea corupţiei şi petiţii

15/11/2010 Posted by | Deontologii, presa si serviciile secrete, Justitie si injustitie, Securistii vechi si noi | Un comentariu

Cazul Alro – un posibil Watergate românesc

DECLARAŢIE POLITICĂ

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD +PC

 Şedinţa Senatului din: 8.11.2010

 Titlul declaraţiei: Cazul Alro – un posibil Watergate românesc

           

Opinia publică românească a rămas stupefiată după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat la finele săptămânii trecute că la dosarul Alro (înregistrat la Secţia Penală sub nr. 6594/2/2010) nu au fost ataşate CD-uri cu interceptări telefonice. Dispariţia prin ascunderea sau distrugerea interceptărilor privind pe foştii consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu, Theodor Stolojan şi Elena Udrea, pe soţul acesteia, Dorin Cocoş, şi pe alţii, după ce unele stenograme privind implicarea acestora în cazul Alro au fost făcute publice în mass-media în ultimele trei săptămâni, ar constitui un precedent deosebit de grav pentru instituţiile de justiţie şi de siguranţă naţională din România, de natură să declanşeze un scandal gen Watergate la Bucureşti. După cum se ştie, în 1974, în urma unei campanii asidue de presă şi a unei anchete tenace, preşedintele SUA Richard Nixon a trebuit să demisioneze din funcţie, sub ameninţarea demiterii sale de către Congres, după ce a refuzat predarea unor înregistrări deţinute de administraţia prezidenţială ori a distrus anumite părţi din înregistrări privind interceptările ilegale de la sediul Partidului Democrat. Cu trei săptămâni în urmă, spre disperarea şefilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la cunoştinţa publică rezoluţia emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în data de 28 ianuarie 2010, în dosarul nr. 30D/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş, ş.a., cu privire la suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi tentativă de subminare a economiei naţionale, motivându-se că faptele nu există. Grupul Stolojan – Udrea – Cocoş a fost albit printr-o rezoluţie întinsă pe 14 pagini, care a fost emisă după trei ani de la demararea cercetărilor asupra acestora, în ianuarie 2007. Rezoluţia este semnată de procurorul Valentin Horia Şelaru şi a fost emisă la scurt timp (o lună şi trei săptămâni) după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Procurorul Şelaru a finalizat acest dosar după ce alţi trei procurori care au lucrat în cauză, respectiv procurorii şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, şi procurorul şef de birou Doru Ioan Cristescu, au trebuit să părăsească Parchetul, primii doi forţat, al treilea prin pensionare. De ce au trebuit să plece din DIICOT trei procurori profesionişti care au demarat şi au căutat să aprofundeze cercetările în această cauză ? Cum s-a ajuns ca această cauză complexă şi complicată să fie soluţionată cu NUP de un procuror anonim, adus din provincie (de la DNA Braşov) şi suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret ? Explicaţia trebuie căutată în atitudinea duplicitară şi obstrucţionistă manifestată în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi de Administraţia Prezidenţială, şi în conduita obedientă a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, faţă de preşedintele Traian Băsescu. Cercetările asupra grupului Udrea – Stolojan – Cocoş au fost începute în urma şi în baza unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii care semnala Parchetului acţiuni concrete ale unui nucleu format din Vadim Benyatov, reprezentantul pentru Europa de Est al grupului financiar bancar multinaţional Credit Suisse First Boston – CSFB şi susţinător activ al Grupului Marco în România. Vitaly Maschitsky – preşedintele Grupului Marco, Valery Krasnov – vicepreşedintele Grupului Marco şi  Marian Daniel Năstase – preşedintele Grupului Marco pentru România, care a avut drept ţintă consolidarea unei importante reţele de sprijin formată din factori de influenţă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului României, care să susţină interesele conjuncturale şi strategice impuse de  entităţi ruseşti în domeniul energiei şi al materiilor prime strategice în România, în detrimentul intereselor economice naţionale. În calitate de acţionar majoritar la SC Alro SA, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare consumator de energie electrică din România, Grupul Marco, concern multinaţional cu capital majoritar rusesc, a urmărit încheierea unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 – 15 ani) şi la un preţ redus, fiind suspectat că intenţiona să revândă o parte din energia contractată pe piaţa internă din ţara noastră, la preţuri mai mari decât cele de achiziţie. În perioada 3 iunie – 1 septembrie 2008, la cererea DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat interceptări şi înregistrări audio-video a mai multor persoane cercetate în dosarul nr. 30/D/P/2007, printre care se numărau şi Elena Udrea. Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş. Fostul procuror şef-adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a afirmat atât în cartea sa „Prădarea României”, în capitolul intitulat „S-a ajuns la cei mai apropiaţi consilieri ai lui Băsescu” (pag. 137 – 142), cât şi într-un interviu televizat că, de la data autorizării de către instanţă a activităţii de monitorizare (3 iunie 2008) şi până la data la care a solicitat instanţei prima prelungire a acestei activităţi (2 iulie 2008), nu a primit de la SRI niciun transcript al convorbirilor purtate de Udrea, Stolojan, Cocoş, şi ceilalţi. Mai mult, Ciprian Nastasiu a arătat că după ce a primit autorizarea şi a trimis cererea la SRI a fost chemat de colonelul Sorin Cozma, şeful departamentului SRI care se ocupa cu spionajul economic, care i-a spus că nu-şi mai menţinea opinia anterioară şi că nu împărtăşea punctul de vedere al procurorilor cu privire la implicarea acestor persoane de la nivel înalt în acţiunile grupului Marco, deşi cazul a fost demarat şi dezvoltat pe baza documentaţiei SRI. Totodată, acest colonel Cozma i-a spus tranşant că nu va facilita supravegherea sau monitorizarea întâlnirilor acestor persoane importante. Ciprian Nastasiu a mai arătat că în data de 3 iulie 2008, respectiv a doua zi după ce a solicitat prelungirea autorizaţiei de interceptare şi a informat instanţa că SRI a refuzat să se conformeze cererii făcute cu o lună înainte, a fost demis de procurorul general Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror DIICOT. Fostul procuror şef de birou din cadrul DIICOT, Doru Ioan Cristescu, pensionat în 2009, a declarat recent că, după demiterea lui Nastasiu, SRI a transmis la dosar 60 – 70 de CD-uri, o parte în formă scrisă şi cea mai mare parte pe suport optic. Şi purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat recent că această instituţie a transmis DIICOT toate CD-urile cu interceptările autorizate în original. Unde se află atunci aceste CD-uri ? De ce nu au fost ataşate la dosarul cauzei ? Procurorul şef de birou Doru Ioan Cristescu a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, printr-o adresă formulată în data de 6 iunie 2008, copii de pe memoriile, cererile şi petiţiile adresate de Grupul Marco, precum şi conţinutul celor solicitate de reprezentanţii acestui grup cu prilejul audienţelor acordate la Palatul Cotroceni. Potrivit lui Cristescu, Administraţia Prezidenţială a refuzat iniţial să transmită înscrisurile solicitate, motivând că solicitarea respectivă trebuie adresată preşedintelui Traian Băsescu, iar, după o nouă solicitare adresată acestuia, a primit înscrisurile solicitate, mai puţin stenogramele cu discuţiile purtate cu prilejul audienţelor, care constituiau o probă scrisă pertinentă şi concludentă. Motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este vădit netemeinică, fiind în mare parte de-a dreptul hilară. Procurorul Valentin Horia Şelaru realizează mai mult o motivare filozofico-economică decât una juridică pentru soluţia emisă, invocând dispoziţiile Constituţiei României referitoare la libertatea economică şi la dreptul de petiţionare, precum şi faptul că România a optat pentru modelul de piaţă liberalizată în domeniul energiei, model utilizat în Europa. Cu multă largheţe, procurorul care a dat NUP motivează că măsurile procesual penale utilizate pentru completarea materialului probator – interceptări şi înregistrări audio –au infirmat ipoteza potrivit căreia, pe de o parte, învinuitul Vadim Benyatov şi numiţii Vitaly Maschitsky, Valery Krasnov  şi  Marian Daniel Năstase ar pregăti comiterea infracţiunii de subminare a economiei naţionale, iar, pe de altă parte, numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş ş.a. n-ar fi avut o participaţie penală la această faptă penală. Procurorul Şelaru invocă sau, mai bine zis, bate şeaua de numai puţin de patru ori în cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale că reprezentanţii Grupului Marco au avut un interes legitim în negocierea şi asigurarea pentru SC Alro SA a unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 -15 ani), în scopul de a obţine un preţ predictibil la energie, în condiţiile în care acest preţ reprezenta 35% din costurile aluminiului produs. În cazul Elenei Udrea, procurorul Şelaru recurge la o motivaţie mai mult decât hilară, de-a dreptul absurdă: „… împrejurarea că la data  la care aceste discuţii sau întâlniri s-au derulat, respectiv anii 2005 – 2006, Elena Udrea – soţia lui Dorin Cocoş, ocupa funcţia de consilier de stat şi şef al Cancelariei Prezidenţiale, este un element de notorietate care nu schimbă starea de fapt, probele excluzând existenţa unei suspiciuni ori a vreunei legături cu fapta penală care este dovedită că nu a fost comisă”. În cazul soţului Elenei Udrea, procurorul Şelaru motivează că „este probat faptul că Daniel Năstase a avut discuţii cu Dorin Cocoş pe teme care privesc mediul de afaceri”. Având în vedere stenogramele date recent publicităţii, ca să excludă orice suspiciuni şi să dovedească ca fapta nu a fost comisă, ar fi fost logic şi necesar ca procurorul Şelaru să-şi pună şi să pună  următoarele întrebări: De unde ştia soţul doamnei consilier prezidenţial Elena Udrea la ce oră şi în ce salon urmau să fie primiţi în audienţă reprezentanţii Grupului Marco la Palatul Cotroceni? De unde puteau şti reprezentanţii Grupului Marco ce rezoluţie a pus preşedintele Traian Băsescu pe memoriul SC Alro SA şi ce intervenţii a făcut acesta şi consilierul prezidenţial Theodor Stolojan la ministrul Economiei, Codruţ Şereş ? Pe ce s-a bazat ministrul Şereş când a afirmat că reprezentanţii SC Alro SA au umblat cu valize cu milioane de dolari la Palatul Cotroceni ? Pe ce s-a bazat fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, când a afirmat că a aflat în cursul anchetei că reprezentanţii ruşi ai Grupului Marco au avut două întâlniri cu consilierii prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan la hotelul Elenei Udrea din Bucureşti, ocazie cu care s-ar fi dat suma de patru milioane de euro ? De când aranjarea unor audienţe la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi a unor intervenţii la nivel de preşedinte al României sau de consilieri prezidenţiali reprezintă simple discuţii despre mediul de afaceri ? De ce nu au fost efectuate cercetări asupra numiţilor Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Theodor Stolojan şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă ? Preşedintele Traian Băsescu şi pupila sa Elena Udrea încearcă acum să dreagă busuiocul invocând că problemele SC Alro SA cu „băieţii deştepţi din energie” erau de notorietate în mediul politic şi în mediul de afaceri, iar sprijinirea acestei firme era o chestiune de interes naţional. Mai mult, preşedintele Băsescu încearcă să arunce pisica în curtea PSD, afirmând că privatizarea dubioasă a Alro s-a realizat în timpul guvernării Adrian Năstase, respectiv în anul 2002. Da, este adevărat că privatizarea Alro a fost finalizată în timpul guvernării Năstase. Numai că sforile privatizării acestei societăţi strategice au fost trase anterior de trioul Traian Băsescu – Valeriu Stocia – Theodor Stolojan. Privatizarea Alro a fost iniţiată, în cadrul unui program PSAL (II) încheiat cu Banca Mondială în anul 1999, când Valeriu Stoica era vicepremier şi ministru al justiţiei în Guvernul Radu Vasile, iar Traian Băsescu era ministrul transporturilor şi negociator şef al Guvernului cu Banca Mondială în ce priveşte programul PSAL, în timp ce Theodor Stolojan era angajat la Banca Mondială. Mai mult, prin Hotărârea Guvernului României nr. 374/1999, ministrul Traian Băsescu a fost desemnat coordonator al programului de privatizare PSAL care viza societăţi strategice cu capital majoritar de stat ca Petrom, Sidex, Alro şi Alprom. Traian Băsescu a devenit în perioada respectivă un fel de proconsul economico-financiar al guvernelor Radu Vasile şi Mugur Isărescu. În timpul audierilor Comisiei pentru suspendarea preşedintelui României constituită în 2007, în contextul unor acuzaţii aduse pe tema aproprierii de proprietarii ruşi ai industriei de aluminiu din ţara noastră, Traian Băsescu a fost reclamat că a introdus, cu de la sine putere, ocolind plenul Guvernului, Alro şi Alprom pe lista societăţilor incluse în PSAL. Atunci şi ulterior, Valeriu Stoica a asigurat consilierea şi reprezentarea juridică a firmei Alro prin firma sa de avocatură, cu privire la care s-a vehiculat în presă că încasa  de la Alro onorarii de 20.000 de euro lunar pentru consultanţă juridică. După ce au revenit împreună la putere în decembrie 2004, marii apărători ai interesului naţional, Traian Băsescu, Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, s-au gândit să mai pună o vorbă bună ori să mai facă o faptă bună în beneficiul şi pentru prosperitatea Alro. Având în vedere dispariţia CD-urilor cu interceptări din dosarul Alro, acuzele privind atitudinea obstrucţionistă a Serviciului Român de Informaţii şi a Administraţiei Prezidenţiale, îndepărtarea a trei procurori profesionişti care au lucrat în dosar,  motivarea netemeinică, chiar hilară, a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emise în cauză de un procuror relativ anonim, suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret, precum şi împrejurarea că în cauză nu au fost efectuate cercetări şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, consider că se impune efectuarea unei anchete parlamentare, care să clarifice inclusiv circumstanţele implicării preşedintelui Traian Băsescu şi a unor colaboratori importanţi şi apropiaţi (Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Elena Udrea) atât în privatizarea SC Alro SA cât şi în obţinerea unor contracte pentru energie ieftină pe o perioadă îndelungată în beneficiul acestei companii private cu capital străin.

Senator

 Valer Marian

08/11/2010 Posted by | Justitie si injustitie, Serviciul Roman de Informatii | Lasă un comentariu

Spioni au fost, spioni sunt încă… Episodul II

Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977

 Continuăm prezentarea “diplomaţilor” DIE aflaţi la post la New York, în perioada 1976-1977. Prezentăm în premieră fotografii şi informaţii puse la dispoziţie chiar de unii dintre aceştia. Fragmetele de mai jos fac parte din al doilea volum al cărţii Puterea din Umbră, în curs de publicare.

Este important de subliniat faptul că până la fuga generalului  Ioan Mihai Pacepa (director adjunct al spionajului extern), Direcţia de Informaţii Externe ( până în 1972 Direcţia Generală de Informaţii Externe cu indicativele numerice U.M. 0123 /I şi U.M. 0755) era împărţită în câteva divizii operative importante :  UM 0920/V1 Spionaj Politico-Economic pe Europa – FOTO1, unde era şef generalul Gheorghe Toader, cu sediul în spatele Primăriei sectorului 1; UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic pe America şi restul lumii – FOTO 2, condusă de generalul Gheorghe Marcu şi UM 0920/ V3 – Contrainformaţii şi Emigraţie ( ulterior redenumită F), sub conducerea generalului Gheorghe Bolînu.

FOTO 1

Sediul UM 0920/ V1 – Spionaj Politico-Economic pe Europa, din spatele Primăriei Sectorului 1, perete în perete cu Colegiul Naţional Ion Neculce. Aici s-a petrecut marea transformare  a politicienilor români, din securişti în democraţi. Spre exemplu, în decembrie 1989, Silvian Ionescu fostul şef al Serviciului ţări francofone din cadrul Departamentului Europa al CIE (fost V1), sare gardul instituţiei şi ajunge revoluţionar în FSN. Restul e can-can.Mai erau câteva cu importanţă redusă, UM 0920/A – Divizia de Contraspionaj pentru Ţările Socialiste sau Brigada Specială TS – Spionaj Tehnico-Ştiinţific (redenumită de Pacepa SD, până în 1979 când a fost dizolvată). TS era o unitate specializată în procurarea de informaţii cu caracter ştiinţific. Ofiţerii brigăzii obţineau prin orice mijloace, documentaţii şi aparaturii necesare institutelor de cercetare şi proiectare din industria naţională. Dar cea mai controversată componentă operativă a DIE rămâne Brigada U, care se ocupa de ofiţerii deplin conspiraţi, „ilegalii” acopeririţi în diverse ţări. Până în 1974, brigada ilegalilor sau ofiţerilor S a fost condusă de Romeo Popescu, urmat de generalul Gheorghe Maxim (nume de cod Gheorghe Manea) şi avea sediul pe Splaiul Independenţei în Institutul pentru Studii Economice Internaţionale. Vom reveni cu amănunte.

FOTO 2

Horodinca

Cristina

Sediul UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic pe America şi restul lumii. Şef era generalul Gheorghe Marcu, director al  Institutului de Conjunctură Economică (instituţia DIE de acoperire pentru spionii de la New York). Ofiţeri V2 :            Căpitan Nicolae Horodincă (FOTO 3), poate al doilea ca importanţă dintre trădătorii DIE după Pacepa, soţia Cristina Horodincă (FOTO 4) şi copilul lor. Horodincă  a cerut azil politic în SUA în 1980, apoi l-a dat în vileag pe generalul Alexandru Tănăsescu, unul dintre şefii DIE pentru diaspora românească în Statele Unite. Despre Cristina Horodincă s-a spus că ar fi fost implicată într-o operaţiune de identificare a generalului Ion Mihai Pacepa, împrietenindu-se în perioada de azil politic cu o menajeră a CIA. Cristina s-ar fi întors în România cu copilul, oferind date despre noua identitate a lui Pacepa în 1981.

Ilie Nedelcu, fugit în USA

Căpitan Ilie Nedelcu cu familia (FOTO 5) –

După plecarea la post la Washington a colegului său Locotenent major Emilian Andreescu, Ilie Nedelcu a rămas în Centrala SIE, coordonator al ofiţerilor acoperiţi pe SUA. Încă nu avea aptitudini pentru a pleca la post. Imediat ce a fost trims în Canada, în 1990, a defectat, spunând că fuge de neocomunism. Acum trăieşte la New York. Unul dintre fii s-a întors în România după Revoluţie, achiziţionându-şi un apartament în zona 13 Septembrie.

Locotenent major DIE Emil Andreescu în biroul său la ONU New York (FOTO 6)

Locotenent major DIE Emil Andreescu la ONU

Gorjeanul Andreescu a stat la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York, sub acoperire, mai mult de 7 ani. Foştii săi colegi spun că ar fi fost o piesă de bază a spionajului românesc de peste ocean în acea perioadă, ofiţerul Andreescu fiind creatorul unei agenturi DIE puternice la ONU. Piesă rară în peisajul Direcţiei de Informaţii Externe, Emil Andreescu ar fi fost trup şi suflet dedicat meseriei. În 1973, spun unii, ar fi fost căsătorit de DIE (după uzanţele vremurilor) cu Mariana (FOTO 7), o frumuseţe de origine maghiară, Andreescu a coordonat spionajul pe spaţiul nord-american din sediul V2 de pe Mătăsari, din biroul de la etajul 1 (vezi FOTO 2). Fiind cunoscător de mai multe limbi străine şi absolvent al facultăţii de Comerţ Exterior, Andreescu este trimis împreună cu soţia, sub acoperirea Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale, la ONU. O prezenţă plăcută şi elegantă, Mariana avea misiunea de a culege informaţii din diaspora maghiară de la New York şi traducea interceptările în limba maghiară, făcute de cifrorii reprezentanţei.

Colegi de birou cu Emil Andreescu mai erau :

–         colonel Ilie Suba – fost ofiţer la ISMB cu sediul pe strada Beldiman, răspundea de hoteluri, ambasade străine la Bucureşti, pe linie de turişti străini. Suba a absolvit facultatea – profil franceză-engleză la Facultatea de Litere din Cluj în 1972, de unde a fost racolat de DIE. Tot la Timişoara, Suba l-a cunoscut pe Virgil Măgureanu prin intermediul căruia a promovat după ’89 în importante funcţii în stat.

–         colonel Rădulescu Viorel ( nume de cod Iepuraşul ). Rădulescu era   băiatul fostului redactor şef al ziarului România liberă din era comunistă. După moda vremii, Iepuraşul a fost căsătorit cu fata colonelului Mocanu, rezident DIE în Brazilia şi fost director adjunct al Diviziei V2.

Despre activitatea familiei Andreescu la New York, voi reveni cu amănunte într-un episod viitor.

FOTO 7

Fotografie Istorică – New York, 24 iulie 1977 – Ofiţer DIE Mariana Andreescu alături de secretarul de partid al Direcţiei de Informaţii Externe, colonelul Dudău.

06/11/2010 Posted by | Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Diverse, Ministerul de Interne, Raportul Ohanesian, Revolutie, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe | 2 comentarii