AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Cine taie frunze verzi la EXPO 2010 Shanghai ?

Subsecretarul de stat Naghi Ferdinand – de la contrabandă la diplomaţie

Scandalul brandului de ţară copiat de pe net, frunzuliţa verde pentru care s-a plătit o sumă colosală, a încins spiritele în politica locală. Deşi frauda este evidentă, se întrevăd puţine şanse de pedepsire a vinovaţilor. Atât timp cât clientela puterii şia înfipt reprezentanţii în ministerul de resort, dar şi în Ministerul Afacerilor Externe, reprezentarea României rămâne o chestiune de fami(g)lie. Biografia celui care a organizat EXPO 2010 Shanghai din partea MAE, ridică tot atâtea semne de întrebare ca şi frunzuliţa Elenei Udrea. Cine este personajul ?  Este fiul unui mare nomenclaturist comunist, nu are studii de drept, juridice sau în diplomaţie şi totuşi reprezintă România ca organizator de târguri internaţionale. Este vorba despre subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe Ferdinand Naghi. Presa locală şi centrală a semnalat dea lungul timpului numeroase nereguli la adresa sa, privind modalităţile de reprezentare începând cu expoziţia mondială din Japonia AICHI 2005, ba chiar  că ar fi amestecat, alături de soţia  fostă şefă în vama Petea, în trafic de autoturisme, combustibili şi multe altele. Subsecretarul de stat neagă toate acuzele. Recent, în Senatul României a fost formulată o interpelare la adresa şefului MAE, prin care cere verificarea modului în care Naghi a ajuns la externe, responsabil cu pavilionul României la Shanghai fără a avea nicio pregătire în domeniu. Nu sa primit nici în ziua de astăzi vreun răspuns. Pentru lămuriri, vă prezentăm în continuare interpelarea senatorului PSD Valer Marian către ministrul de externe, cît şi un scurt interviu cu Ferdinand Naghi.

Interpelare

GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD+PC

Adresată: DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE, TEODOR BACONSCHI  

 Şedinţa Senatului din 31.05.2010

  Obiectul interpelării: Criteriile de numire în funcţie a unui subsecretar de stat

 Alegătorii din judeţul Satu Mare au aflat cu stupefacţie că numitul Nagy Ferdinand, originar din municipiul Satu Mare, ocupă funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi că a fost desemnat responsabil pentru pavilionul României la expoziţia universală deschisă recent la Shanghai (China). Investirea numitului Nagy Ferdinand cu o asemenea funcţie a stârnit semne de întrebare şi de nemulţumire, pentru următoarele motive:

 1. Numitul Nagy Ferdinand este fiul unui fost înalt nomenclaturist comunist şi a fost un profitor al regimului comunist. Tatăl lui Nagy Ferdinand a fost prim-secretar PCR al judeţului Covasna în anii ’70 şi secretar de stat în Ministerul Agriculturii în anii ’80. Nagy Ferdinand a fost unul din ultimii profitori ai regimului ceauşist, primind în cursul anului 1989, după absolvirea facultăţii, o casă cu 5 camere şi dependinţe în municipiul Satu Mare, deşi aveau prioritate mii de solicitanţi, în condiţiile în care nu era căsătorit, nu avea copii şi avea posibilitatea să locuiască cu părinţii.

 2. Numitul Nagy Ferdinand nu are pregătirea şi experienţa corespunzătoare pentru ocuparea unei asemenea funcţii în Ministerul Afacerilor Externe. Susnumitul nu a absolvit studii în domeniul diplomaţiei sau al dreptului, fiind licenţiat în arhitectură, pe care nu a profesat-o decât în anii de stagiatură.

 3. În anul 2006, susnumitul a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, în care a fost numit în timpul guvernării Adrian Năstase, pentru activitate necorespunzătoare. În perioada respectivă, Nagy Ferdinand a fost acuzat în presa centrală că, în calitate de responsabil pentru pavilionul României la expoziţia universală de la Tokyo (Japonia), a promovat cultura şi produsele culinare maghiare în detrimentul celor româneşti.

4. Numitul Nagy Ferdinand a fost subiectul mai multor articole de presă, în care a fost acuzat că după Revoluţie s-a ocupat cu contrabanda cu maşini aduse din Occident şi de benzină dusă în Ungaria, profitând de faptul că soţia sa Nagy Cornelia a fost angajată şi şefă a Vămii Petea din judeţul Satu Mare (situată la frontiera cu Ungaria). În acest scop, familia Nagy şi-a construit o staţie de benzină lângă Vama Petea. La eliberarea din funcţie a soţiei sale, au fost găsite documente care atestau că numitul Nagy Ferdinand a importat prin Vama Petea peste 100 de autoturisme fără taxe vamale.

 Având în vedere aspectele semnalate, vă solicit să-mi comunicaţi care au fost criteriile de competenţă (pregătire, experienţă ş.a.) şi de probitate care au stat la baza numirii numitului Nagy Ferdinand în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de ce venituri (salariu, sporuri, prime) a beneficiat în această funcţie.

Solicit răspuns scris şi verbal.    

                                                                      Senator

                                                                     Valer Marian

 

Picat în MAE din neant face imaginea României peste hotare

Naghi Ferdinand, grad arhitect ORNISS, nivel- Strict Secret de Importanţă Deosebită 

 Reporter : Cât costă participarea românească, în speţă pavilionul ţării noastre şi evenimentele organizate cu această ocazie la Epoziţia Internaţională de la Shanghai ?

Naghi Ferdinand : În 2008 când s-a aprobat prin hotărâre de guvern participarea la acest eveniment s-a stabilit un cuantum bugetar şi proiectul a fost asimilat cu un proiect cu finanţare multianuală. Deci am avut buget pentru 2009, credite bugetare şi credit de angajament pentru 2010. Practic finanţarea a început din 2009 şi a fost aprobată prin legea bugetului, bugetul aferent programului respectiv şi în 2010 la fel prin legea bugetului. Suma se ridică  la 27 de milioane de lei. Din care pavilionul României a costat 2.440.000, ceea ce a inclus proiectarea, execuţia şi demolarea pavilionului. Proiectul a fost executat în baza unui concept al unui arhitect român care a câştigat o bursă de idei.

S-a făcut o licitaţie deschisă pentru atribuirea proiectului ? 

 Da. S-a făcut licitaţie deschisă. Au participat şapte firme din China pentru că condiţiile impuse de organizatori prin regulamentele interne stipulau ca firmele participante să aibe toate autorizaţiile necesare pentru a exercita pe teritoriul Chinei dreptul de proiectare şi bineînţeles autorizaţiile aferente dreptului de a construi pe teritoriul Chinei. Pe cale de consecinţă s-au înscris doar acele firme care au indeplinit prevederile din caietul de sarcini, respectiv să deţină toate aceste autorizaţii.

 Cine a câştigat în cele din urmă ?

O firmă din China care se numeşte Jong Yuan Construction Company Limited. Toate informaţiile sunt publice pe site-ul ministerului, inclusiv licitaţia care a fost publicată în sistemul electronic de achiziţii publice.

 Deci la construcţia pavilionului nu a participat nici o componentă românească.

 Nu.

A cui a fost ideea formei pavilionului un măr verde ?

 A fost o bursă de idei organizată în 2008. Au fost 42 de proiecte depuse şi comisia de organizare a decis acest ca proiect să câştige. Proiectul aparţine arhitectei Andrea Rotaru şi oferta a fost depusă prin M&C Communication Company. Ei au fost declaraţi câştigători ai Bursei de Idei şi pe baza acestui concept, firma chinezească a trebuit să transforme conceptual într-un proiect de execuţie. Au fost destule discuţii vizavi de proiect  şi este bine să explicăm procedurile.

 Aveţi pregătire în arhitectură ?

 Eu sunt arhitect. Am profesat la Institutul Judeţean de Proiectări Satu Mare în perioada 1986-1990 şi pe urmă 3-4 ani în cadrul unei firme private.

 Şi cum aţi ajuns în MAE ?

 E al doilea proiect pe care-l fac vizavi de expoziţiile mondiale. Am fost desemnat în 2003, având background pregătirea în arhitectură, să mă ocup de Expoziţia Mondială din Japonia AICHI 2005.

 Cât a costat proiectul participării româneşti la AICHI ?

 Proiectul din Japonia, la momentul respectiv, am avut 299 de miliarde lei vechi disponibili şi s-au cheltuit în acel moment în jur de 7 milioane de dolari. Dacă bine ţin minte. Tot aşa un proiect cu finanţare multianuală. Au fost alocaţi bani din credite bugetare şi credite de angajament. Aceste evenimente, expoziţii mondiale se organizează sub egida Biroului Internaţional pentru Expoziţii cu sediul la Paris, o organizaţie mondială la care România este membru fondator din 1928. Evenimente respective reprezentând acţiuni de diplomaţie publică.

 V-am întrebat despre carieră pentru că de obicei în MAE sunt promovate persoane cu studii juridice, drept şi diplomaţie.

Este un alt tip de eveniment şi bineînţeles, nu numai faptul că sunt arhitect, dar am probabil şi unele aptitudini manageriale şi a contat faptul că eram destul de întârziaţi în acel moment şi trebuia cineva să-şi asume responsabilitatea că într-o perioadă foarte scurtă poate să pregătească participarea la un nivel acceptabil. Şi AICHI a fost chiar un succes pentru România şi la fel va fi şi Shanghai.

 Aţi făcut parte din vreun partid politic sau aţi participat la vreo campanie electorală ?

 Nu sunt angajat politic. Nici n-am făcut vreodată campanie politică pentru cineva.

În Ministerul de Externe nu prea sunt în acest moment din conducere, în afară de ministru care nu este nici el politic, nu avem la nivel de secretar de stat sau subsecretar de stat angajaţi politic.

 Să trecem puţin la ce spune presa despre dumneavoastră. Am găsit în unele ziare acuze extrem de dure la adresa dumneavoastră, că aţi făcut trafic cu maşini furate în perioada ’90-’96, când soţia dvs. Cornelia era şefă la vama Petea. Este vorba despre o listă cu cel puţin 100 de maşini care vi s-au pus în cârcă. Ce părere aveţi ?

 Niciodată nu am avut nicio tangenţă cu astfel de fapte.

 Minte presa, este vreo chestiune politică la mijloc ? Ce sa întâmplă ?

 Nu mi-am dat seama de ce au fost aceste acuzaţii în presa locală. De fapt, sunt în proces cu ziarul respectiv. Am solicitat să lămurească şi să aducă dovezi în sensul celor afirmate pentru că acolo a fost vorba despre mai multe acuzaţii. Şi eu cred că aceste acuzaţii au rezultat din faptul că eu eram la un moment dat secretar general la ministerul pentru IMM-uri, unde ministru era Ovidiu Silaghi care e implicat politic şi bineînţeles era într-o bătălie politică cu spectrul politic din Satu Mare. La un moment dat am fost acuzat că vreau să candidez , că vreu să fac nu ştiu ce. N-am, nici măcar nu am relaţii proaste din spectrul politic din Satu Mare. Eu sunt plecat de 10 ani de acolo.

 E curios, la astfel de acuzaţii dure, nu am văzut o reacţie din partea dumneavoastră.

 N-am la ce să reacţionez la asemenea alegaţii, decât solicitând prin instanţă ori retractarea, ori prezentarea de dovezi vizavi de implicarea mea în orice fel de acţiuni care contravin legii. Eu chiar sunt victima unui furt de maşini.

Şi aţi fost la IMM-uri ?

 Da. De fapt proiectul de participare la evenimentul de la Shanghai a venit de pe vremea în care eram secretar general la IMM-uri. Noi aveam sediul pe Calea Victoriei, ei au sediul pe Câmpineanu. Departamentul, bineînţeles, intra în componenţa Ministerului pentru IMM-uri iar eu în calitate de secretar general pe domeniile pe care le coordonam aveam contacte cu departamentul respectiv. Cât am stat eu un an şi jumătate, am reuşit să … . Ministerul era unul nou înfiinţat, iar Ovidiu Silaghi a reuşit să  dea o coerenţă acestei instituţii.

Am discutat şi cu alţi miniştrii, pentru că Departamentul de Comerţ Exterior a fost pe la mai multe ministere. Unii dintre ei au evitat să comenteze, alţii au spus că nu puteau să se atingă de departament pentru că angajaţii de acolo aveau un statut special.

 În afară de faptul că orice plecare la post se făcea pe baza unui concurs, cu subiecte vizavi de ţara în care trebuia să plece, cu aptitudini de limbă, alte interferenţe eu nu am avut cu cei de la comerţ exterior.

 Aţi avut împreună cu tatăl dvs. o staţie de benzină lângă vama Petea ? Sunteţi acuzat în presă că aţi fi făcut trafic cu benzină în şi din Ungaria.

 Deci firma deţine o staţie de benzină. Eu sunt acţionar la firma respectivă. Apare şi în declaraţiile de avere. O benzinărie are rolul de a vinde combustibil. Nimeni nu poate selecta cui vinde şi cât vinde. Trafic…, a fost comerţ cu produse petroliere.  

 Dar despre legăturile cu un preot romano-catolic ? Aţi intrat în vizorul SRI că aţi fi trecut prin vamă un preot romano-catolic acesta fiind suspectat în timpul alegerilor că aducea bani din Ungaria unor organizaţii secuieşti.

 N-am ce să comentez. Eu sunt de religie romano-catolică, am avut legături cu preoţi, inclusiv cu episcopul romano-catolic de Satu Mare. În rest sunt aberaţii şi cred că nu merită comentate atât timp cât am aviz ORNISS.

Aveţi certificat ORNISS ?

Cum să nu. Este obligatoriu. N-aş fi putut să ocup această funcţie dacă  nu aveam aviz ORNISS. Şi am ORNISS pentru acces la informaţii SSID (Strict Secret de Importanţă Deosebită). Deci nu cred că asemenea alegaţii pot fi comentate sau luate în seamă. Nici nu mă cobor să comentez asemenea lucruri. Eu mă aşteptam să mă întrebaţi de acuzaţiile din Parlament din 2005, când am fost acuzat că am promovat interesele Ungariei în Japonia.

Chiar de aceste lucruri vă acuză Vadim Tudor… . Voiam să ştiu cum comentaţi  această acuză gravă. Pe banii statului român, aţi fi făcut o chestie de genul ăsta.

06/08/2010 - Posted by | Ciocoii de serviciu, Diplomatie, Securistii vechi si noi

3 comentarii »

  1. Mai Ohanesiane, cum ramane cu regula de baza a jurnalistului, sa verifice totul macar din 3 surse? Iar te faci de cacao si de data asta nu cred ca te mai spala cineva (1001 nopti fake story):)) Intamplator am ajuns pe blogul matale venind din alt blog, si surprise, dau de articolul cu pricina si gandindu-ma ca intamplator il cunosc pe senatorul Valer Marian (o scursura bolsevica transformata in mare luptator impotriva comunismului, el fiind insusi o voma comunista data la o parte de sistem pentru incompetenta si delapidare – daca doresti iti dau mai multe informatii sa te speli pe cap cu ele) pe care l-ai luat ca si reper de moralitate si sursa credibila de informatii, am zis sa-ti las un comentariu personal si un sfat – renunta la a mai face jocul PSD-ului si a mai latra la comanda politica, iar daca tot o faci, macar asigura-te ca ai ceva credibil. Nu poti sa te apuci sa arunci cu rahat intr-un om care indiferent cum a ajuns intr-o anumita pozitie, conjunctural politic sau pe baza de concurs, MACAR a dovedit ca stie meserie si isi face job-ul cu pasiune. Ce legatura au tatal D-lui Naghi, afacerile familiei Naghi si alte conexiuni „dubioase” invocate in acest articolas cu ceea ce face si este acest om in prezent? Nu as vrea sa crezi ca ma transform in avocatul persoanei mentionate anterior, dar este jenant pentru un jurnalist cu pretentii sa se coboare in troaca, unde stim cu totii, te mananca porcii😉 Mult succes si mai sapa in continuare, sa vezi ca de data asta chiar ti-ai prins urechile … iar daca mai exista un dram de bun simt si dorinta de adevar, mai schimba sursele de informatii ca te-au intoxicat „again”

    Comentariu de Jurnalistul Independent | 10/08/2010 | Răspunde

    • Papagalii se dau deontologi, dar arunca sfaturi sub pseudonim. Cand o sa semnezi cu numele tau adevarat baietasule ? Sau faci in izmene de frica ?!

      Comentariu de eohanes | 10/08/2010 | Răspunde

  2. Salut! Te-am vazut cu cateva zile in urma.Am vrut sa ma opresc sa te salut!Erai in centrul istoric undeva pe un scaun asezat pe colt.
    Florin M.

    Comentariu de Florin | 14/08/2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: