AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Securitate trimitea cu cinism avertismente mortale în presa străină

Cazul Ion Şerban Atentat comis de Carlos Şacalul” la Geneva

Vara anului 1997,  Berna – Elveţia. Viitorul Procuror General al României Mircea Criste primeşte un telefon de la Carla del Ponte, la vremea aceea Procuror General al Elveţiei. Cristea este invitat la restaurantul unui hotel de lux din centrul oraşului pentru a sărbători alături de partenerii elveţieni finalizarea unui dosar extrem de important. Dosarul atentatelor marca “Şacalul”. Carlos Şacalul, cel mai faimos terorist al Războiului Rece. Printre faptele cuprinse în dosarele acestuia, figura un atentat comis de oamenii lui Carlos în 1982, la comanda lui Nicolae Ceauşescu şi a Securităţii, împotriva unui defector român. Medic sub acoperire Şerban Ioan, a rămas în Elveţia în 1981, căsătorindu-se cu o frumoasă creolă. Deşi explozia maşinii, aranjată de terorişti, nu a făcut decât să-i rănească pe cei doi soţi, Securitatea îşi atinsese scopul. Le dădea tuturor oponenţilor regimului din afara ţării un avertisment. Mai mult decât atât, oamenii lui Pleşiţă au avut grijă să-şi mediatizeze avertismentele în presa străină.

 Imediat după ce a vorbit la telefon cu omologul său elveţian Carla del Ponte, procurorul Mircea Criste pleacă spre hotelul cu pricina împreună cu cel care-i asigura protecţia. Colaborarea cu autorităţile elveţiene fusese deosebit de fructuoasă, mai ales după 1996, când serviciile secrete româneşti puseseră la dispoziţia Carlei del Ponte documente declasificate despre activitatea venezueleanului Ilich Ramirez Sanchez, mai cunoscut sub porecla “Carlos Şacalul”, o legendă vie a Războiului Rece. Procuroarea era deosebit de mulţumită, pentru că datorită acestor informaţii putea rezolva în sfârşit misterul unui atentat comis de Carlos pe teritoriul elveţian cu mai bine de 15 ani în urmă. În orele dupăamiezei, lângă coloanele care vegheau intrarea în hotel, Criste a avut o surpriză de “infract”. A dat nas în nas cu un românaş care vorbea cu voce tare la telefonul mobil . Nimeni altul decât cel mai căutat infractor român la acea oră, George Constantin Păunescu. Devalizatorul Bancorex, despre care se zvonea că este plecat la tratament în SUA sau Marea Britanie, huzurea liniştit la un hotel de lux din Berna. Carla del Ponte nu-l chemase degeaba pe Mircea Criste la masă. Îi făcuse doar o demonstraţie de forţă, punându-l în faţa faptului împlinit. Va anunţa sau nu procurorul prezenţa infractorului dat în urmărire internaţională la Berna ? Nu ştim ce s-a întâmplat mai departe, cert este că Păunescu nu a fost căutat cu adevărat niciodată.

 Procurorii elveţieni şi Securitatea

 Cooperarea autorităţilor române cu vestita Carla del Ponte  a pornit imediat după deschiderea externă oferită de regimul Emil Constantinescu, dar şi după deschiderea arhivelor STASI. Sesizaţi din oficiu asupra unui atentat comis împotriva medicului Ion Ştefan şi a soţiei acestuia la începutul anului 1982, magistraţii elveţieni au ajuns la concluzia că faptele au fost comise de banda teroristului Carlos împreună cu Securitatea română. Din păcate, pâna în anul 1989 atentatele comise de banda legendarului Carlos au rămas cu autor necunoscut. Autorităţile judiciare din Germania, Franţa şi Elveţia, intrând în posesia unor informaţii de abia după verificarea arhivelor STASI. Deşi există dovezi documentate că Securitatea română îl urmărea pe Carlos încă din 1976, autorităţile dâmboviţene nu au scos dosarele la lumină decât în ultima clipă. Adică, după arestarea teroristului Carlos de către agenţii francezi, în Sudan în 1994. Perspectiva de a fi declarat stat terorist (pentru colaborarea şi sprijinul oferit venezueleanului Ramirez Sanchez) a împins în cele din urmă România să deschidă arhivele strict secrete ale Securităţii. Aşa a început colaborarea cu autorităţile judiciare din Germania, Franţa şi Elveţia pentru identificarea împrejurările comiterii acestor atentate şi a persoanele implicate. Ulterior, pe baza probelor doveditoare din Dosarul nr. 187/P/1997, s-a stabilit că unele atentate au fost comise de către banda teroristă condusă de Ramirez Sanchez zis ,, Carlos Şacalul ” , bandă  autointitulată ,,Organizaţia Revoluţionarilor Internaţionali” sau ,, Organizatia Luptei Armate Arabe”, la comanda şi cu sprijinul nemijlocit al şefului Centrului de Informaţii Externe, generalul Nicolae Pleşiţă.

Carlos atacă la Geneva sub comanda Securităţii

La vremea aceea, regimul Constantinescu a declasificat dosarele Carlos din arhivele Serviciului de Informaţii Externe (SIE), oferind oficialilor elveţieni ( şi nu numai lor) toate datele necesare rezolvării unor cazuri importante. Au fost scoase la iveală implicarea Securităţii în atacurile cu bombă de la postul de radio Europa Liberă, unele atacuri împotriva dizidenţilor români din străinătate, dar şi tentativele de omor comise de oamenii Şacalului împotriva unor ofiţeri de Securitate defectori.  Nume, date, locuri şi au fost identificate până şi tipul explozibililor sau seriile armelor folosite în atacuri. Elveţienii erau interesaţi mai ales de cazul Ion Şerban, nerezolvat de circa 15 ani din lipsă de dovezi. Ce se întâmplase de fapt ? După fuga fostului şef al Direcţiei de Informaţii Externe Ion Mihai Pacepa, confruntată cu un val de defectori, noua conducere a Securităţii hotărâse să dea o lecţie trădătorilor din afară, eliminând atît dizidenţii cât şi proprii defectori rămaşi prin străinătate. Cine era cel mai potrivit pentru o astfel de misiune ? Prietenul regimului comunist român, Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos Şacalul. Medicul sub acoperire Ion Şerban ( născut la data de 01.09. 1933 ), căpitan în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe – UM 0503, a hotărât să rămână în Elveţia la data de 16 februarie 1981, pentru că se îndrăgostise de o frumoasă franţuzoaică creolă a cărui tată avea o clinică particulară. Şerban a fost condamnat  în contumacie la moarte şi la confiscarea totală a averii prin sentinţa 50/25.05. 1981 (Tribunalul Militar Teritorial, Dosar 238/1981). Noul şef al CIE, generalul Nicolae Plesiţă a fost însărcinat să-l vâneze şi să-l execute pe “medicul trădător”. Conform documentelor, în data de data 23.01.1982 Şerban Ion, azilant în Elveţia, a mers cu soţia sa la Geneva şi a parcat maşina Iângă Hotelul Beau – Risage. Cei doi au plecat la cumpărături.  Echipa lui Carlos Şacalul, aflată pe urmele lui Şerban, a  plasat o bombă la roata din faţă stânga pe interior. După aproximativ 2 ore (în jurul orelor 17,00), cei doi soţi s-au urcat în maşină şi după ce s-au pus în mişcare, o puternică explozie în podea i-a rănit grav. Anchetatorii spun că cei doi soţi au fost foarte norocoşi, la vremea aceea, automobilele fiind construite în mare parte din elemente metalice solide care au disipat forţa exploziei. Medicul sub acoperire Ion Şerban a rămas totuşi cu o infirmitate la picior.

Sănătate multă familiei Şerban !

Urmare acestui atentat, autorităţile judiciare elveţiene, au deschis o anchetă, dar în lipsa probelor, până în anii ’90 nu au putut închide dosarul. Ion Şerban nu fusese ales întâmplător. Îngrijorată de rata mare a trădării, mai ales de la unitatea UM 0503, conducerea Securităţii s-a îngrijit să mediatizeze evenimentul pe larg în presa elveţiană, pentru a da un avertisment mortal tuturor defectorilor. Astfel, exact la o lună după atentatul din Geneva, pe data de 23 februarie 1982, cotidianul elveţian La Suisse publica pe prima pagină o scrisoare din Liban prin care asasinii misterioşi cereau “scuze” familiei Şerban pentru eroarea comisă, ba chiar mai mult, se ofereau să plătească pentru prejudiciile morale şi materiale produse. Scrisoarea se încheia cinic : “ Îi dorim familiei Şerban multă sănătate “. Procurorii militari români au primit dosarul “Şerban” în cursul anului1996. Au fost audiaţi toţi cei implicaţi şi s-au reconstituit faptele. Soţii Şerban, generalul Nicolae Pleşiţă sau fostul şef al Departamentului Securităţii Statului Tudor Postelnicu . Acesta din urmă le-a indicat anchetatorilor unde erau primiţi, antrenaţi şi găzduiti oamenii teroristului Carlos. O clădire vis a vis de actualul sediu central SIE, unde era şi un poligon de antrenament al Securităţii, pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, înainte de intrarea pe podul Băneasa, pe partea stîngă. Pleşiţă a refuzat să ofere orice detalii, scandalizat de deschiderea arhivelor secrete româneşti în faţa străinilor, dar a dezvăluit într-un interviu de presă că  „«Şacalul» (Carlos) a fost agentul nostru, nu noi agenţii lui”. Cât despre Ion Şerban, fostul ofiţer sub acoperire şi-a schimbat de două ori declaraţia, evitând să spună dacă mai lucrează sau nu pentru serviciile secrete.

 Sentinţa lui Pleşiţă

 Ion Şerban, ofiţer al Centrului de Informaţii Externe lucrase în calitate de curier de documente secrete sub acoperirea de medic. S-a stabilit din 16 februarie 1981 în Elveţia. Şerban a fost declarat dezertor prin ordinul nr. II/09527 din 20 februarie 1981, semnat de gl.-lt. Nicolae Pleşiţă, şef al CIE şi adjunct al ministrului de Interne. Imediat, Direcţia de Cercetări Penale a Securităţii a întocmit dosarul nr. 65792 (27 de file), prin care îl acuza de „trădare prin transmiterea de secrete” şi „refuzul de a se înapoia în ţară”. Acţiunea penală a fost pusă pe rol, fostul ofiţer CIE fiind judecat în contumacie, cu uşile închise, la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti. Prin minuta sentinţei nr. 50, Şerban a fost condamnat la moarte şi confiscarea totală a averii. Pe 23 ianuarie 1982, în timp ce Ion Şerban se afla în maşină împreună cu soţia sa, automobilul a sărit în aer. El a fost rănit la picior şi a rămas cu o infirmitate. În presa centrală s-a vorbit despre raportul din 6 februarie 1982 al ofiţerului CIE cu nume de cod „Bîrcan”, însărcinat cu măsurile operative împotriva scriitorului Ion Caraion ( exilat la vremea aceea în Elveţia), care descrie atentatul împotriva lui Ion Şerban. Conform informaţiilor de presă, românii care au condus acţiunile criminale împotriva lui Ion Şerban sunt  col. Marcel Roman, fost şef al UM 0503 – unitate din cadrul Serviciului Special de Protejare a Secretelor de Stat, omul care a sesizat Ministerul de Interne; generalul Nicolae Pleşiţă, care a ordonat acţiunea penală; colonelul de Justiţie M. Ştefănescu, cel care a trimis dosarul la TMTB spre judecare cu uşile închise şi în procedură de urgenţă; preşedintele completului de judecată, Valeriu Sitaru, şi judecătorul Mircea Gălătiuc, cei care care l-au condamnat la moarte; Nicolae Ceauşescu, care dirija aceste acţiuni; şi Carlos Şacalul care a realizat atentatul.

30/07/2010 - Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Deontologii, presa si serviciile secrete, Diplomatie, Justitie si injustitie, Ministerul de Interne, Securistii vechi si noi, Serviciul Roman de Informatii, Servicul de Informatii Externe

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: