AntiMafia

Un blog pentru neliniştea dumneavoastră

Flacăra Viloletă a Securităţii

Cu ochii împăienjeniţi de flama crizei economice, aproape că am trecut cu vederea lipsa preşedintelui-jucător de pe scena politică. Unde este Traian Băsescu ? Ce se  mai aude despre reformarea statului ? Mai nimic. Intrat într-un con de umbră, din motiv de disponibilizări masive, şeful statului pare că  şi-a cedat locul pe prima scenă a ţării, lui Mircea Geoană, ursuleţul pesedist cu blăniţa pârlită de penibilul ”Flacării Violete”.   Ridicat de Viorel Hrebenciuc din cărbunii încinşi ai campaniei electroale, scandalul parapsihologic trebuia să ofere o explicaţie faptului că Geoană pierduse prezidenţialele. Astfel, s-a acreditat ideea că “prostănacul” nu fusese doborât de trădările generalilor din jurul său, nici de gafele sale impardonabile, ci de atacurile energetice coordonate de supermenii portocalii Aliodor Manolea sau Ignatenko. Şi cum orice legendă are un sâmbure de adevăr, să vedem de unde s-au inspirat Geoană şi ai lui, când au vorbit de influenţe ezoterice în politica românească.

Despre controlul minţii şi atacuri energetice la distanţă s-au făcut studii importante în timpul războiului rece în Statele Unite şi URSS. Serviciile secrete ale marilor puteri s-au întrecut în experimente. “Savanţii” şi-au desfăşurat activitatea în departamente specializate, finanţate din fondurile  armatei. Noi am împrumutat modelul sovietic. Studiul acestor fenomene a luat amploare înainte de 1989, odată cu scandalul Meditaţiei Transcedentale, când Securitatea a primit verde pentru operaţiunea specială cu nume de cod Oracolul. Armata, dar mai ales Securitatea ceauşistă au avut compartimente specializate în studiul fenomenelor extrasenzoriale. Un pasionat al domeniului, fiind generalul-mason Francisc Radici, fost (până-n 2008) director al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării. Compartimentul de studii paranormale al Securităţii a funcţionat în cadrul celebrei Brigăzi Speciale U, numită şi “Fantome”. Generalul în rezervă Cornel Biriş, nume de cod Gruber, astăzi profesor universitar la o cunoscută facultate particulară, a condus brigada până la desfiinţare, la începutul anului 2000. După dezmembrarea Brigăzii U, în H256 (componenta internă) şi Formaţiunea R (componenta externă), compartimentul “violet” s-a împărţit şi el în două. O parte din paranormali au fost trecuţi la  Direcţia H256 în subordinea generalului Nicolaie Iana (nume de cod Prahoveanul), restul compartimentului fiind transferat la Direcţia Operaţiuni Speciale, condusă de generalul Isac Adrian, eliberatorul-şef al ostaticilor români din Irak. Cele mai bune rezultate în domeniul “Flăcării Violete” le-a înregistrat ofiţerul SIE Iurie L., coleg de “Securitate” cu faimosul colonel Dan Dumitru, mai cunoscut în presă ca directorul sub acoperire al Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova din subordinea Cancelariei Primului Ministru. Mason de frunte şi prieten la cataramă cu mulţi din greii serviciilor secrete ruseşti şi moldoveneşti, Dumitru a copilărit cu Mircea Geoană. A spionat în SUA până în 2000 şi a colaborat intens la dosarul “Patriarhul” cu ofiţereasa securităţii Doina Moinescu. Este implicat alături de Moinescu şi alţi ofiţeri SIE în firme pe spaţiul Republicii Moldova. Jurnalista Adriana Duţulescu l-a identificat pe Dan Dumitru în staful de campanie al pesedistului Geoană, chiar în noaptea în care s-au anunţat rezultatele turului II al alegerilor prezidenţiale din 2009. Se pare că era cel puţin consilier pe probleme de securitate al celui de-al doilea om în stat. Împreună cu alţi haidamaci ai Securităţii, Dumitru făcea demonstraţii de forţă (folosind arme de foc) în faţa jurnaliştilor prezenţi la eveniment. Cât despre „Flacăra Violetă”, se pare că Mircea Geoană nu a fost consiliat doar de securiştii săi de taină în care are încredere oarbă, ci şi de doctorii americani care i-au inoculat ideea că ar fi fost atacat energetic.

23/01/2010 - Posted by | Armata, Ciocoii de serviciu, Securistii vechi si noi, Servicul de Informatii Externe

7 comentarii »

  1. Salut!

    Comentariu de florinmihai | 24/01/2010 | Răspunde

    • Citeste cu atentie – scrie inainte de 1989….

      Comentariu de ovidiu | 24/01/2010 | Răspunde

  2. Scandalul cu transcedentalii a fost în 1981-1982, nu în 1989. O tastare greşită, nu contează. Contează „violeţii” cu grade. Epoleţii violeţi…
    Era o carte sovietică, pe vremuri, „Epoleţii purpurii”, descria viaţa într-o şcoală militară. Chiar bine scrisă… Se pare că viaţa bate cartea…
    Thanks again!
    Keep on…

    Comentariu de Toni | 24/01/2010 | Răspunde

  3. Domnule Ohanesian,
    Ce este „controlul mintii” ?
    Cum se realizeaza „controlul mintii”?
    Ce este un „atac energetic” ?
    Cum se realizeaza un „atac energetic” ?
    Ne puteti da o bibliografie minimala sau extinsa despre aceste subiecte mai mult decat captivante si hai sa le zic asa „la moda”, fara cea mai mica nuanta peiorativa?
    Stiu ca exista personaje care se ocupa de aceste realitati si de multe altele convergente.
    Puteti sa ne dati numele catorva.
    Pe unii, doar en passant, i-am zarit la televizor, dar daca am vrea sa ne informam sau mai mult sa studiem, cum am putea s-o facem ? Eventual unde putem gasi ceea ce va solicit eu acum, pe internet ?
    Va multumesc. Daca m-ati onora cu raspunsuri la aceste intrebari as fi mai mult decat bucuroasa.
    Cu stima, Maria S.

    Comentariu de Maria S.(Timisoara) | 25/01/2010 | Răspunde

  4. DOMNULE OHANESIAN,
    lA INTREBAREA CE S-A INTAMPLAT CU REFORMA V-AM RASPUNS, REPETAT SI INSISTENT, LA POSTAREA DESPRE BULDOGUL PITIC(v.rETEAUA BLAGA…).
    REFORMA NU EXISTA, PENTRUCA E UN PARAVAN SI FUM IN OCHI, PENTRU PROSTI SI HOTI LAOLALTA.
    IMI ADUC AMINTE CA ACUM O ETERNITATE DE ANI, CAND ISI PREGATEA MIZERABILUL DE BERLUSCONI (DA, DA, DA ESTE UN MIZERABIL, PENTRU CEI CARE CUNOSC CATE CEVA DESPRE EL, AVEA O DATORIE EXORBITANTA LA STATUL ITALIAN, IN PERIOADA DESPRE CARE VORBESC SI MINTEA DE RUPEA PENTRU A ACOPERI INGINERIILE LUI FINANCIARE FRAUDULOASE, DUPA CUM SE POATE OBSERVA SE POARTA SI ACOLO DIN PLIN FRAUDA SI MINCIUNA LA CELE MAI INALTE NIVELE)PRIMA ASCENSIUNE SPRE SCAUNUL CEL MAI SOLID DIN GUVERNUL LOR, FOLOSEA ACELASI LIMBAJ POLITIC FOLOSIT DE MIZERABILII DIN POLITICA ROMANEASCA.
    UN DISCURS FLAGRANT ASEMANATOR. CHIAR DESPRE REFORMA ERA VORBA.
    DECI SE VA FACE REFORMA ATAT TIMP CAT NU VOR GASI UN CUVANT CARE SA-L INLOCUIASCA PE ACESTA. SI ALTA FRAZEOLOGIE POLITICA.
    DACA SE VOR STRADUI.
    CEEACE E GREU DE CREZUT.
    IN REST TOATE BUNE, FRUMOASE, NESCHIMBATE SI UN GER DE CRAPA PIETRELE.
    CU STIMA, MARIA S.

    Comentariu de Maria S.(Timisoara) | 27/01/2010 | Răspunde

  5. Ovidiu,tot respectul pentru tine,ti-am citit cartile si chiar ne-am intalnit o data si am facut schimb de telefoane si adrese de mail cand ne-am intors fortati de la post(eu si tatal meu) pentru ca am semnalat niste nereguli despre care MAE nu a avut un raspuns nici dupa 3 ani…as vrea sa avem o discutie mai detaliata in care daca te intereseaza si daca vrei trimite-mi un mail cu adresa ta caci nu o mai am.
    Multa Stima

    Comentariu de Mihai | 07/02/2011 | Răspunde

    • Imi cer scuze pentru mesajul anterior trimis in graba si incoerent,as vrea sa avem o discutie despre probleme ce ne-ar putea interesa pe amandoi,daca se poate astept un mail si iti voi expune mai detaliat problemele in raspunsul meu….,daca nu poti, iti doresc toate cele bune in continuare!!!
      Stima !

      Comentariu de Mihai | 07/02/2011 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: