Întrebarea incomodă a unui senator dezvăluie

Culisele dosarului Armamentul

În noianul informațiilor postate pe site-ul Senatului României, la capitolul “Întrebări”, există două documente de importanță capitală pentru expunerea activităților de crimă organizată de pe plaiurile mioritice. Este vorba despre o întrebare stânjenitoare adresată la sfârșitul anului trecut de senatorul PSD de Satu Mare Valer Marian către ministrul Justiției Cătălin Predoiu și răspunsul acestuia din urmă. Subiectul – un dosar extrem de sensibil trecut la secret, în care au colaborat oficiali români și americani pentru prinderea celui mai celebru traficant de armament Viktor Anatolievici Bout. Victime colaterale –  procurorii români care au instrumentat cazul. Pentru că Ministerul Justiției refuză să dea date despre dosarul secretizat, vă dăm noi. Este vorba despre doi procurori români, felicitați de ambasada SUA pentru profesionalismul de care au dat dovadă în dosarul “Armamentul”, dar hăituți  de serviciile secrete și eliminați din magistratură. Dosarul în care figurau politicieni, oameni de afaceri și ofiteri acoperiți alături de contrabandiști cunoscuți ca Viktor Bout, Omar Hayssam și Ivan Busuioc, a fost închis cu NUP.Camasta este răsplata pentru serviciu credincios.

Totul a început odată cu o scrisoarea publică, prin care ambasadorul SUA la București Mark Gitenstein își exprima protocolar recunoștința față de autoritățile române, subliniind strânsul parteneriat dintre Agenția Antidrog Americană și procurorii D.I.I.C.O.T. care au colaborat la arestarea celui mai căutat traficant de armament din lume Viktor Anatolievici Bout. Datorită cooperării transfrontaliere pentru combaterea crimei organizate, astăzi, Bout este după gratii.

“Rezultatele anchetei şi succesul procurorilor ilustrează strânsul parteneriat pe care Agenţia Antidrog Americană (DEA) are privilegiul de a-l avea atât cu procurorii români din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cât şi cu anchetatorii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române.”, spune Gitenstein în scrisoarea publicată la data de 4 noiembrie 2011.

Toate bune și frumoase. Ai noștri procurori și polițiști sunt părtași la rezolvarea unuia dintre cele mai importante cazuri de crimă organizată transnațională, primesc mulțumiri publice și recunoștință din partea “marelui licurici”. Dar… la Președinție, Guvern, Justiție, MAI și nu în ultimul rând în presa centrală, liniște totală. Cum de i-a lovit modestia pe oficialii români în dosarul traficantului Viktor Bout, dar mai ales de ce, veți afla în continuare.

Numele procurorilor, nerelevante

Având în vedere scrisoarea ambasadorului american, în data de 19 decembrie 2011.  senatorul Valer Marian i-a adresat ministrului Justiției întrebarea cu titlul “ Nominalizarea și recompensarea procurorilor DIICOT care au lucrat în dosarul traficantului de armament Viktor Bout”. Pe scurt, în documentul citit în plenul Senatului i se cerea ministrului Cătălin Predoiu să nominalizeze procurorii care au lucrat la caz, modul de recompensare a merituoșilor, precum numărul dosarelor în care este cercetat traficantul și stadiul acestora.  Câțiva martori spun că, la cititrea documentului în plenul Senatului era prezent și Predoiu, care în acele momente nu și-a ridicat privirea de la podea.

Răspunsul sec primit de la minister după circa o lună (vezi documentul atașat) face referire la colaborarea dintre autoritățile judiciare din SUA și procurorii DIICOT pentru “identificarea numitului Bout Victor” implicat în afaceri ilegale cu armament, dar nu specifică niciun număr de dosar, nici numele procurorilor care au lucrat la caz.

“În cauză au efectuat acte de procedură mai mulți procurori din cadrul  D.I.I.C.O.T. în colaborare cu autoritățile din S.U.A., însă instituția solicitată a apreciat ca nefiind relevante numele acestora.”, se adaugă în documentul înaintat de Ministerul de Justiție.

Pentru că Ministerul Justiției nu s-a învrednicit să comunice nici până acum despre ce dosar este vorba, nici numele procurorilor care au colaborat cu agenții americani pentru anihilarea rețelei de trafic internațional de armament, vom publica noi toate aceste date.

Dosarul secret 628, Ciprian Nastasiu și Angela Ciurea

Pe scurt, este vorba despre “Armamentul”, cum mai este cunoscut dosarul secret 628/D/P/2005. Un caz puțin relatat în presa centrală și, în general, fără dovezi. Confirmarea oficială a existenței acestuia a venit de abia în decembrie 2009, odată cu lansarea volumului “Prădarea României”. Cartea care a zguduit serios instituțiile statului este bazată aproape exclusiv pe mărturiile fostului procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu, care alături de colega sa Angela Ciurea (procuror șef adjunct DIICOT) instrumentase dosare grele precum “Răpirea din Irak”, “ALRO” sau “Armamentul”.

“ În decembrie, DIICOT a primit vești total dezamăgitoare; pe baza informațiilor primite de la Munaf Mohamad în luna mai și confirmate ulterior de martori și de informatori, pe numele lui Omar Hayssam s-a constituit dosarul  628/D/P/2005, pentru trafic de arme, la data de 4 iulie 2005.”, povestește Nastasiu în cartea sa.

Pentru conformitate vă prezentăm mai jos un document intern al Parchetului General care confirmă cele spuse de Nastaiu. Referatul său, din data 05.03.2007, prin care cere „expertiza/competenţa în domeniul judiciar şi a relaţiilor cu autorităţile judiciare străine, a doamnei Angela Ciurea, procuror şef adjunct a DIICOT “ în dosarul 628/D/P/2005, este prima dovadă palpabilă a dosarului strict secret de importanţă deosebită „Armamentul”. Documentul certifică faptul că procurorii DIICOT aveau în lucru cel puţin la nivelul anului 2005, dosare de siguranţă naţională referitoare la rețeaua sirianului şi la protectorii săi sus puşi. Mai exact, este vorba despre contrabanda cu armament desfăşurată de un terorist arab pe sub nasul autorităţilor române, într-o perioadă în care ţara noastră era implicată trup şi suflet în războiul global antiterorist. Referatul din facsimil care a fost înaintat procurorului şef DIICOT Doru Ioan Cristescu se referă în clar la Dosarul 628/D/P/2005, în care “se desfăşoară cercetări faţă de Omar Hayssam şi alte persoane sub aspectul desfăşurării infracţiunii de trafic internaţional de armament “. Cine sunt celelalte persoane, veți afla în continuare.

Surse din cadrul Parchetului General ne-au relatat că procurorii Ciurea și Nastasiu au lucrat alături de agenții  DEA în perioada ianuarie – februarie 2008 în dosarul 628 și că în cele din urmă, Bout a fost identificat și prins datorită unor interceptări telefonice autorizate de Curtea de Apel București. Conform mărturiei lui Nastasiu, Bout trebuia să vină la București, unde se instalase întreg echipamentul de supraveghere. Ciprian Nastasiu a fost chemat la colaborare, în mai multe vizite la Departamentul de Justiție al SUA și la Secret Service, unde i-a fost pusă la dispoziție o bogată documentație despre rețelele teroriste anchetate. Cartea Prădarea României prezintă mai multe fotografii în acest sens. În cele din urmă, Bout a fost arestat la Bankok în timp ce perfecta o tranzacție cu rachete pentru gherilele columbiene FARC și extrădat în SUA pentru a fi judecat.

După faptă și răsplată

Dealtfel, nu ambasadorul Mark Gitenstein este cel care a felicitat primul procurorii români. Imediat după arestarea lui Bout, în martie 2008, biroul pentru relații cu publicul al Agentiei Americane Antidrog (DEA) a remis un comunicat de presă cu următorul conținut :

“ Arestarea lui Bout de ieri a fost rezultatul strânsei colaborări între Poliţia Regală Thailandeză şi DEA. Deasemenea, au mai colaborat în această operaţiune de punere în executare internaţională Poliţia Română de Frontieră, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Corpul de Poliţie Curacao din Antilele Olandeze şi Serviciile Secrete ale Poliţiei Naţionale Daneze.

 6 martie 2008

DEA

GARRISON COURTNEY

Biroul de Relaţii cu Publicul”

Drept răsplată pentru munca depusă, cei doi procurori români au avut aceiași soartă. Ciurea și Nastasiu fost demiși din cadrul Parchetului General pe motiv de indisciplină. Surse din cadrul Parchetului General spun că aceștia ajunseseră cu ancheta, în unele dintre dosarele de mai sus (mai ales în cazul ALRO), chiar la poarta Palatului Cotroceni. Acesta este de fapt motivul pentru care ministrul Cătălin Predoiu și Procurorul General al României Laura Codruța Koveși au evitat să facă publice numele magistraților care au contribuit la prinderea traficantului Bout. Dacă ar recunoaște meritele celor doi, ar trebui să-i reîncadreze și să-i medalieze pentru activitatea depusă. Mai mult decât atât, înainte de plecarea pe ușa din dos din Ministerul Public, Ciurea și Nastasiu au făcut dezvăluiri despre imixtiunea puterii și a serviciilor secrete în anchetele DIICOT.

“Ulterior desemnării, la scurt timp, în urma evoluţiei anchetelor, mi s-a cerut insistent de către şefii mei ierarhici de la acea dată să mă retrag din aceste dosare, ori să efectuez sau nu acte de urmărire penală asupra unor persoane din mediul politic sau economic, împotriva convingerii mele, şi nu am dat curs acestor presiuni, lucru care a dus la represalii împotriva mea”, a declarat Angela Ciurea

Bout sau Bouț ?

Mai grav, din dosarul “Armamentul” reieșea că  Viktor Bout și partenerii săi Mozer Al Kassar sau Andrew Smullian nu au lucrat singuri sub nasul autorităților. Firmele cel mai des întâlnite în ancheta DEA, fiind Armitrans (Bulgaria) și Romarm (România). Astfel, pe teritoriul țării noastre a fost identificată o adevărată rețea de crimă organizată care se ocupa cu traficul ilegal de armament și echipamente militare aduse îndeosebi din fostul spațiu sovietic. Au avut oameni de bază printre politicienii români, afaceriștii arabi și ofițerii serviciilor secrete. Procurorii DIICOT au stabilit că „Reţeaua lui Omar”, cum era denumit grupul de firme coordonat de sirianul Omar Hayssam, avea o vastă activitate infracţională, fiind implicată în privatizări frauduloase, împrumuturi nereturnate, spălare de bani sau returnări ilegale de TVA. Toate trecute de oficialii români la secret.

Echipamentele militare de contrabandă, muniţie pentru mortiere şi zeci de motoare pentru aeronavele MIG 29 se cărau prin compania aeriană moldovenească Jet Line, aparţinând lui Viktor Bout. Utilizatorul final declarat era bineînţeles, unul fals – Yemen. Mii de pistoale mitralieră cu destinaţia în acte Uganda, ajungeau în realitate în Nigeria.

Deasemenea, tot din dosarul 628, a fost arestat și Ivan Grigorievici Busuioc (cunoscut și ca Ion Busuioc), ulterior acesta furnizând procurorilor informații importante despre rețea.  Cât despre Bout, ofiţerii care lucrau la dosar, îşi amintesc faptul că, în lipsa informărilor SRI şi SIE, la început, procurorii au crezut că traficantul este rachet moldovean sau că s-ar fi născut în Ucraina. Existau informaţii că pe traficant îl cheamă de fapt Bouţ, este de origine român din Maramureşul Istoric, regiunea Transcarpatia – Ucraina din satele Bouţul Mic sau Bouţul Mare. Numele Bout sau Bouț este frecvent întâlnit și în nordul României, în localitatea Rona de Sus Maramureș, de unde se trage și fostul ofițer de Securitate Gheorghe Bout, ieșit recent la pensie din cadrul D.G.I.P.I. (fost U.M. 0215) cu gradul de general.

“Putem discuta mult despre But [Bout], pe care şi noi l-am considerat a fi racket moldovean, în realitate. Vitaly Usturoi îţi spune ceva? Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova? Loratel Cipru, Victoria Bank şi Victoria Invest, cu conexiuni în Cehia, Scoţia şi Delaware? Oleg Voronin şi Josanu Anatolie – fost KGB, bănuiesc că acum e GRU? Ion (Ivan) Busuioc (GRU), (actualmente în arest, că a cam stricat ploile lui Florinel Coldea în august 2007…) spunea că există o bază militară clandestină în Ucraina unde se aduc rachete „de la Românica” şi se planifică transporturi pt. FARQ, Sudan şi Orientul Apropiat. Nu ştiu numele. Cam asta este filiera. Scoţienii (prin comisiile noastre rogatorii) şi Departamentul de Stat au în lucru cazul, alături de nişte certificate de trezorerie false transmise de Direcţia Antimafia din Torino încă din ianuarie.”, ne-a povestit unul dintre cei care au lucrat în dosarul Armamentul.

Finalul scrisorii de răspuns trimisă de Ministerul Justiției concluzionează soarta dosarului penal din care a fost prins celebrul traficant Viktor Bout. Despre ceilalți membri ai rețelei, niciun cuvânt. După excluderea procurorilor care au instrumentat cazul alături de agenții DEA, cauza 628/D/P/2005 a fost soluționată, cum altfel decât prin neînceperea urmăririi penale. În prezent, în calitate de avocați, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu apără infractorii pe care mai ieri îi acuzau. Fără comentarii.

Intrebare Valer

 

Lansare carte: Eduard Ovidiu Ohanesian – Puterea din umbra** Raport din spatele uşilor închise

Joi 24 Noiembrie 2011, orele 16³⁰ – 17⁰⁰ 

Lansare carte: Eduard Ovidiu Ohanesian – Puterea din umbra** Raport din spatele uşilor închise

Targul International de carte Gaudeamus – Spatiu Evenimente – nivel 7.70

Prezintă: Doru Braia

A apărut Puterea din Umbră Vol.II la Editura Junimea din Iași

Raport din spatele ușilor închise
 
Puterea din umbră, volumul II

Veți găsi în acest volum câte puţin din fiecare adevăr. Trecut, prezent şi poate viitor, ca dovadã că în ciuda eforturilor noastre de a învăţa din greşelile trecutului, istoria se repetă. De asemenea, veţi înţelege din paginile ce urmează, de unde apar tot felul de personaje,care mai de care mai dubioase, cu roluri episodice în scandaluri politice la nivel înalt. Ce rol avea interlopul vrâncean Costică Argint în compromiterea unor personaje politice de vârf ca Tăriceanu sau Cioroianu şi ce legătură are acesta cu marele terorist Carlos Şacalul. Sau câte ceva despre moravurile grele ale politicienilor şi generalilor Departamentului de Informaţii Externe din vremea generalului Ion Mihai Pacepa. Vă veţi convinge că, în sistem, nimic nu
s-a schimbat.
La conducerea României se aflã altă generaţie de securişti cu aceleaşi moravuri. Cartea de faţă îi expune sec, aşa cum v-am obişnuit. Cu documente, nume, date, fotografii şi biografii şi cu nelipsita „Notă a Ofiţerului”, cuprinzând mesaje şi comentarii de la cei care şi-au pus viaţa şi cariera în pericol dezvăluind abuzurile Sistemului. Pentru că, dacă paginile ziarelor sunt trecătoare, redacţiile se pot închide, jurnaliştii incomozi pot fi daţi afară, iar arhivele Internetului pot fi
şterse, cartea tipărită rămâne pe rafturile bibliotecilor pentru generaţiile care vor veni şi în memoria dumneavoastră, CETĂŢENII.

Eduard
Ovidiu OHANESIAN
Jurnalist

0723230021
eohanes@yahoo.com
 

Cartea Raport din spatele ușilor închise a apărut la Editura Junimea din Iași.

CUPRINS:

Cuvant inainte

DOSARUL ARMAMENTUL

Dosarele SSID dauneaza grav magistratilor

Hayssam in topul contrabandistilor internationali

Sfantul Omar, ingeras neprihanit

Marea Praduiala

Terorism institutionalizat: fonduri secrete, conturi, modalitati de plata

Anexa

LORZII RAZBOIULUI

Viktor Bout: Game Over!

Contrabanda romano-moldoveana din dosarele DIICOT

Somnul magistratilor naste contrabanda

„Tunuri” financiare cu miros de praf de pusca

Generalul Degeratu si afacerile cu armament din Europa de Est

Anexa

MISTERELE REVOLUTIEI

Dovezile musamalizarii

Patimile procurorilor

Nepasarea diplomatilor straini de la Bucuresti

Proiectele secrete ale Epocii de Aur

Secretele generalilor de la Jilava

Apa grea, iperita, bruceloza si rachete

Apa grea – de la agentul Poly, la uzina „G”

Inregistrarile directorului Florea

Accidentul secretizat

Tomahawk-ul ceausist prinde viata in Iran

TERORISM, ANTITERORISM, AGENTI SUB ACOPERIRE

Interlopul SIE din dosarul „Carlos Sacalul”

Costica Argint versus Ilici Ramirez Sanchez

Cazul Ion Serban – cinismul Securitatii in presa straina

COMPENDIU DESPRE CRIMA ORGANIZATA

„Blonda” de la drept

La vanatoare de procurori DIICOT

Anexa

DIPLOMATIE SI SECURITATE

SIE de la cap se impute

Moravuri grele din trecut – Familia DIE in imagini

Precursorul lui Adrian Nastase la Cornu

Pacepistii si urmasii lor

Tupeu de securist

Anexa

GENERALII GORJULUI

Un spion gorjean la New York

Colegii de la Externe

Cariera si pregatirea

Agentura

„Patria SA” credite cu epoleti

Bibliografie

Cuvant insotitor

“Îngropat de viu” – prima mărturie a unui oficial SUA, referitoare la jurnaliştii români răpiţi în Irak

Partea a II-a

Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue

 “Capitolul 20

 Românii

 Reporterii români erau prezenţi în Bagdad pentru vizita din “Duminica Paştelui” făcută de preşedintele Traian Băsescu, trupelor române desfăşurate în zonă. Au fost răpiţi în 26 martie, pe o stradă lângă hotelul Flowerland (în cartierul Al-Jadria), unde locuiau. Trei autovehicule le-au înconjurat brusc maşina, apoi răpitorii înarmaţi cu AK-47 şi i-au băgat pe români în maşinile lor. Românii ne-au spus că au fost duşi într-o casă, unde au fost ţinuţi vreo trei zile. Gărzile care-i păzeau, se lădau că echipa lor a luat-o înaintea altor două grupe de gangsteri irakieni, care erau pe urmele lor. Nou venţii mi-au descris casa şi regimul la care erau supuşi. Era clar că eu nu am fost ţinut niciodată acolo. Nu au fost legaţi niciodată de mâini sau picioare, au fost închişi într-un dormitor, unde au primit saltele şi pături şi au fost hrăniţi regulat. Când au fost mutaţi, li s-a spus că că vor fi duşi într-o locaţie nouă, unde vor avea parte de un tratament şi mese mai bune. În loc de acestea, au fost aduşi în temniţa subpământeană alături de mine şi Robert.

Notă : Eu am aflat de sosirea lui Băsescu în Irak, de abia în seara răpirii, deci nu aveam nicio legătură cu evenimentul. În mod normal, serviciile secrete ţin ascunse vizitele demnitarilor în zone de conflict pentru a micşora probabilitatea atentatelor.

Grilaje de fier şi saltele

“Toţi zece eram înghesuiţi în acel loc strâmt; abia aveam loc să ne întindem. Când gărzile ne hrăneau, stăteam în cerc, iar ei aduceau un sertar cu mâncare şi ne dădeau câte o farfurie cu orez. Nu aveam voie să ne ridicăm măştile de pe faţă pentru a mânca, dar puteam apleca capul pe spate pentru a privi pe sub mască la farfuriile cu mâncare. Gărzile foloseau doar un mic pahar pentru a ne da apă. Garda, de obicei Hamid, trecea paharul umplut cu apă dintr-un recipient unuia dintre noi, apoi îl pasa următorului. Cum sărbătorile se apropiau, deveneam tot mai îngrijorat că gărzile vor abandona eforturile de a găsi pe cineva care să-mi plătească răscumpărarea şi mă vor sacrifica prin decapitare. Supravieţuisem “Zilei Recunoştinţei”, „Crăciunului”, „Anului Nou” – şi acum se apropia „Paştele”. Odată cu primăvara veneau şi ploile. Nu ploua prea des în Irak. De obicei erau câteva averse în noiembrie, dar sezonul ploios ca atare, venea în martie şi aprilie. Atunci am observat că încăperea de deasupra noastră nu avea un acoperiş soild, ci doar un acoperiş din frunze de palmier. Semăna cu altă colibă în care eu şi Robert fusesem ţinuţi cu luni în urmă. Am avut parte de o răpăială care inundase casa, apa năvălind prin toate găurile din duşumea în beciul nostru. Mi se părea că dacă încăperea va fi inundată, vom fi prinşi înăuntru şi puteam să ne înecăm. Îmi amintesc faptul că mă rugam la Dumnezeu să plouă, ca un semn că voi supravieţui, la numai câteva zile după răpirea mea. Acum mă rugam să se oprească ploaia.”

Notă : Deşi nu am mâncat mai bine de o lună, nu îmi aduc aminte ca băieţii să fi mâncat orez. Poate fetele. Din când în când, primeam ceai. Apa ne-o lăsau în sticle de plastic. Nu a intrat nici măcar o picătruă de apă de ploaie în beciul nostru, timp de 51 de zile cât am fost ţinut acolo. Nu cred că a plouat în acest interval. Acoperişul era mai degrabă din plăci de azbest ondulat, după cum se poate vedea în fotografiile fermei cu ostatici.

“La scurt timp după ce românii au fost aduşi, gărzile au pornit un proiect misterios în camera de sus. Auzeam zgomote metalice şi mă întrebam ce aveau de gând. Totul a durat în jur de o săptămână – zgomot de ciocane şi prelucrare a metalului. Sunetul metalului pe metal mi-a aprins imaginaţia. Mi-am amintit imaginea britanicului Kenneth Bigley după ce a fost răpit. Purta un costum portocaliu în interiorul unei cuşti metalice, cu genunchii strânşi la piept, în timp ce se ruga pentru viaţa lui. Forţele americane i-au găsit cadarvul câteva zile mai târziu. Fusese decapitat în timpul unei filmări. M-am temut că vor construi o cuşcă pentru un nou film. Dar când au adus obiectul metalic în celulă, nu părea o cuşcă, ci mai degrabă o uşă mare de metal. Gărzile ne-au aşezat de-a lungul unui perete, apoi au început să bată în tavan. După 2 ore de discuţii şi de zdrăngăneli metalice şi de lanţuri, Robert şi eu am fost introduşi în beciul cu paturi de fier. Gărzile atârnaseră paturi de conductele ruginite din tavan cu ajutorul unor lanţuri. Nu ştiu de ce am fost noi cei aleşi să stăm în cele mai incomfortabile, chiar dureroase şi câteodată sufocante poziţii. Întreg aranjamentul părea ridicol. Gărzile ne-au ajutat să ne suim în paturi şi ne-au spus mie şi lui Robert să ne întindem şi să nu scoatem un zgomot sau vom fi pedepsiţi. Îmi lipsea locul de pe podea. Acolo cel puţin primeam cîteodată o rogojină.”

Notă : Şeful răpitorilor, poreclit Abu Sahar participase la execuţia britanicului Kenneth Bigley. Nu îmi aduc aminte ca Robert Tarangoz să fi stat vreodată în paturile suspendate la 50 cm de tavan. Filipinezul a stat sub patul lui Roy aproape toată durata detenţiei mele, lângă fiul irakianului Amar, apoi lângă Marie Jeanne. Eu am stat în cătuşe şi trening din material sintetic în patul suspendat de lângă ieşire timp îndelungat, drept pedeapsă.

Paturile de fier şi ţevi ruginite

“Era o atmosferă de nesuportat odată cu venirea primăverii, în special, temperaturile în beci ajungeau la 100 de grade (F). Podeau de beton era răcoroasă, iar partea de sus a celulei era încinsă. Cel mai rău era cu umiditatea. Apa se condensa pe ţevile ruginite, iar lichidul rezultat din coroziune, pica pe noi. O formulă asemănătoare cu faimoasa tortură chinezească a picăturii. Să stai liniştit aşa cum voiau gărzile era imposibil.  Benzile de oţel lăsau urme pe piele şi la orice mişcare sau întoarcere, lanţurile de fier scoteau sunete metalice, zăngăneau. Din când în când, gărzile se răsteau la mine.

“Nu te mai mişca !” “Faci zgomot !”, urla Hamid. Câteodată mă bătea. Am încercat să-i spun că probabil m-am întors în somn, dar asta nu a oprit bătăile. Totul a durat vreo două săptămâni, apoi, dintr-o dată, nu a mai contat dacă mă mişcam sau nu. Cred că bătăile pe care mi le administrau însemnau prea mult efort. Nu le mai păsa. Omar şi-a făcut rar simţită prezenţa la fermă. În timp am învăţat că prezenţa lui nu era de bun augur. Venise să discute cu Amar, a cărui familie nu putea accesa conturile bancare sau vinde casa pentru a-l elibera. Amar a dispărut pentru câteva ore. Îl puteam auzi ţipând şi plângând în camera de deasupra noastră. Omar voia să ştie câţi bani are în conturi şi cum pot fi accesaţi, chiar şi ce fel de maşină conducea. Pentru a obţine informaţiile, şeful şi gărzile, l-au torturat. L-au spânzurat cu capul în jos şi l-au electrocutat cu o baterie de camion de 12 volţi, cuplată la un dispozitiv simplu ca un încărcător de telefon, care putea furniza cam 120 de volţi electricitate. L-au curentat pe piept, braţe, picioare şi organele genitale mai mult de 2 ore. Amar a fost atât de amorţit după, încât de abia putea merge la baie în următoarele trei zile.”

Notă : Rogojinile erau de fapt nişte salteluţe groase de 3 cm. Eu am avut şi pe pat. Nu am văzut sau auzit bătăi administrate ostaticilor pe perioada detenţiei mele. Poate câte o palmă rătăcită sau o amninţare. Eu am încasat-o zdravăn la o filmare pentru nesupunere. Cilalţi ostatici ne-au povestit de torturi petrecute înaintea venirii noastre în beci. Filipinezul părea şocat din cauza bătăilor încasate. Nici la masă nu mergea din proprie iniţiativă. Noi l-am poreclit “Legumă”.

“Îngropat de viu” – prima mărturie a unui oficial SUA referitoare la jurnaliştii români răpiţi în Irak

Partea I

Pentru prima dată, după aproximativ 5 ani, serviciile secrete americane şi-au dat acordul pentru publicarea unor informaţii de spre cei trei jurnalişti români Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Eduard Ovidiu Ohanesian, răpiţi în Irak, dar şi despre teroristul american de origine irakiană, Mohamad Munaf. Este vorba despre confirmarea oficială a faptului că românii au fost ţinuţi ostatici la o fermă la circa 25 Km sud de Bagdad (lângă localitatea Mahmudia) împreună cu cetăţeni americani, francezi sau irakieni. De ce spun prima confirmare oficială ? Pentru că informaţiile despre persoanele sus menţionate, ca dealtfel şi despre mulţi alţi oficiali implicaţi, apar în cartea Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue - Îngropat de viu – Povestea adevărată a Răpirii, Captivităţii, şi a unei Dramatice Salvări, scrisă de unul dintre ostaticii din beci, ofiţerul Marinei SUA, americanul Roy Hallums în 2010 la editura Thomas Nelson. Contractorul american, Roy Hallums, a fost luat ostatic în Irak în 2004 şi s-a aflat în detenţie împreună cu cei trei jurnalişti români, fiind eliberat ultimul. Roy a fost deţinut în mai multe locaţii, timp de aproape un an. Este de notorietate faptul că jurnalista franco-belgiană Florence Aubenas, nu a recunoscut niciodată public faptul că ar fi stat alături de români sau de americani în beciul cu ostatici. A făcut-o în cele din urmă, forţată de comisia rogatorie formată din procurori români deplasată în Franţa la cererea jurnalistului Ohanesian.

Revenind la “contractorul Roy Hallums” şi la cartea sa, trebuie subliniat faptul că acesta nu a fost un simplu ofiţer, ci conform propriilor declaraţii, a profesat o perioadă de timp în serviciile secrete ale Pentagonului. Ca urmare, nimic din ce a publicat în cartea sa Îngropat de viu nu putea apărea fără acordul aceloraşi servicii. Pentru început am să vă prezint câteva fragmente din capitolele în care se referă la ostaticii români, colegi de detenţie cu americanul Hallums şi cu franţuzoaica Aubenas, încercând o traducere cât mai exactă a memoriilor acestuia. Pe alocuri voi comenta sau completa textul scris de Roy Hallums, care conţine multe elemente confuze sau inexactităţi.  

 Buried Alive – The True Story of Kidnapping, Captivity, and a Dramatic Rescue

 “Capitolul 20

 Românii

Ofiţerul Roy Hallums

 Gărzile au adus încă 4 ostatici în temniţa noastră şi aşa prea aglomerată : reporterul român de la Prima TV Marie Jeanne Ion, cameramanul ei, Sorin Mişcoci şi un reporter de la ziarul România liberă numit Ovidiu Ohanesian. Răpitorii au luat ostatic deasemenea pe traducătorul şi ghidul irakiano-american Mohamad Munaf. Zgomotul produs de ruperea benzii adezive mi-a provocat fiori pe şira spinării, alungând orice urmă de linişte rămasă. Hamid mi-a ordonat să stau cu spatele la zid, apoi a început să înfăşoare banda adezivă peste masca de ski de pe faţa mea, în jurul ochilor şi urechile. Mi-a tăiat legăturile de la mâini şi pentru o clipă m-am întrebat dacă nu mă va scoate din beci pentru execuţie. În schimb, Hamid mi-a împins genunchii la piept şi mi-a legat braţele de picioare cu bandă adezivă.

După ce mi-a legat mâinile şi picioarele, Hamid a început să mă lovească în cap :

“ Stai aici. Nu vorbi, nu privi sau te vom ucide, a poruncit el. Vom veni înapoi dimineaţă să te mutăm.”

Am crezut că nu pot supravieţui timp de opt ore legat. Din fericire, gărzile au revenit în beci după numai trei ore şi după o scurtă discuţie în limba arabă, m-au dezlegat, permiţându-mi să-mi întind membrele. Apoi, mi-au legat mânile în faţă.

“ Nu mişca”, a ordonat Hamid. Vom face mai mult loc mâine.”

Notă - Măştile de ski erau nişte cagule dintr-un material extrem de rezistent la rupere care ne acopereau feţele în totalitate. Pentru transport, teroriştii înfăşurau capul ostaticilor cu bandă adezivă. Când am fost aduşi în beciul fermei cu ostatici Roy Hallums, Florence Aubenas şi traducătorul ei Hussein Hanoun, alţi irakieni erau deja acolo. O parte dintre ei erau legaţi la mâini sau picioare cu nişte sfori subţiri. Franţuzoaica nu era legată.         

Roy în beciul cu ostatici

“Aşa au şi făcut, mutându-l pe Yasser Obati în altă locaţie. Gărzile i-au spus lui Amar că băiatul său de 17 ani va fi dus într-o fabrică veche cu alţi irakieni de vârsta lui. Amar le-a cerut ca Yaser să rămână cu noi. Gărzile l-au bătut de câteva ori. Amar se temea ca fiul său să nu fie torturat. Gărzile i-au spus lui Amar că fiul său va fi eliberat când va fi plătită răscumpărarea pentru amândoi. Dacă răscumpărarea nu va fi plătită, Yasser va fi ucis, iar trupul său ciopârţit va fi aruncat în curtea casei unde trăieşte mama sa. Chiar dacă Amar şi Yasser erau suniţi, ca şi răpitorii, nu erau din clanul Wahhabi şi de aceea erau trataţi mai rău cei de altă religie. Amar a plâns câteva ceasuri după ce fiul său a fost luat.”

Notă – Yasser, fiul lui Amar purta cagulă şi se ruga tot timpul. Nu i-am văzut faţa niciodată. După sosirea noastră în beci, Yasser a fost dus afară şi nu l-am mai văzut. Auzisem că Amar ar fi lucrat ca pilot pentru trupele americane din Irak, acesta fiind motivul pentru care cei doi ar fi fost răpiţi de acasă.

“Nu ştiu dacă românii erau curajoşi sau dacă erau doar pur şi simplu nebuni. Răpitorii i-au prevenit să nu vorbească între ei pentru că îi aşteaptă moartea, dar aceştia au început să şuşotească chiar înainte ca gărzile să închidă uşa. Vorbeau atât de tare încât am fost sigur că gărzile, auzindu-i, vor coborâ şi îi vor lua la bătaie. La fel ca şi răpitorii noştri arabi, românii nu prea repectau regulile. În afară de limba sa nativă, Marie vorbea limba arabă; ceilalţi vorbeau şi franceză. Într-o noapte, după ce am auzit-o pe Marie vorbindu-i în engleză lui Florence, am vorbit şi eu grupului. De acum eram 10 ostatici în temniţă : Robert şi eu, Florence şi Hussein, Amar şi Yasser, cei trei români şi Munaf.”

Notă – Aşa este, imediat ce ne-au băgat în beciul cu ostatici, Marie Jeanne a început să vorbească, deşi primisem ameninţări cu moartea. Ne-au spus că suntem filmaţi şi ascultaţi continuu. Noi am încălcat în mod repetat regulile beciului, dar am fost pedepsiţi rar. Cel mai mult am fost pedepsit eu, fiind ţinut în cătuşe timp îndelungat, pentru că trăgeam cu ochiul la gărzi, nu mâncam sau nu luam în seamă ordinele. Nu îmi aduc aminte ca vreunul dintre ostaticii români să vorbească limba franceză, cu atât mai puţin ca Marie Jeanne să fi vorbit limba arabă. Roy a greşit numărătoarea ostaticilor, înainte de a-l muta pe Yasser, erau 11 persoane în beci.

Răpirea din Irak – fotografii inedite – episodul II

Bucataria teroriştilor

Televizorul din camera gărzilor

Soldat coborând în beciul ostaticilor

Scări de fier

Mai jos sunt grilajele de fier care erau prinse cu trei lacăte la capătul de jos al scării şi izolate fonic cu burete gros de 5 cm. 

Primele imagini ale beciului în care au fost tinuti ostaticii filmate de militarii americani în infraroşu. În stânga imaginii se poate vedea patul în care a stat americanul Roy Hallums, în dreapta patul în care a stat Ohanesian. Ambele suspendate la 50 cm de tavanul beciului. Pe jos sunt nişte covoare. În timpul detenţiei românilor, covoarele nu existau. Erau doar nişte saltele subţiri din material sintetic.

Celula subpământeană. Tavan din tablă cutată zincată, susţinut de ţevi ruginite, paturi suspendate de lanţuri şi învelite cu bandă adezivă şi ventilatoare. Becurile nu existau. Pe peretele din faţă se pot vedea cele 2 orificii rotunde, unul pentru lumină, celălalt pentru aerisire. Scara ruginită lângă care stăteau în ordine : Florence Aubenas, Mari Jenne Ion şi Philip Tarangoy.

Patul în care am stat săptămâni în şir în cătuşe. Sub pat stătea Mohamad Munaf, apoi lângă el un irakian Spionul şi Hussein Hanoun – traducătorul franţuzoaicei. Ventilatorul l-au pus mai târziu, mai mult de formă, pentru că recircula aerul mizerabil din celulă. Toată căldura, aburii şi mizeria se ridicau în tavan, iar condenus că de pe noi, porovocându-ne arsuri pe pielea deja putredă. Mirosurile de trupuri încinse, transpiraţie şi urină erau îngrozitoare.

Detalii pat pe care a fost ţinut în cătuşe jurnalistul Ohanesian Eduard Ovidiu

Militar american al HWG în beciul ostaticilor. Omul stă aplecat sprijinindu-se cu mâna stângâ de tavanul beciului. Celula nu avea mai mult de 1,60 metri înălţime.

Detalii beci – ventilator şi bec pus ulterior plecării noastre

Colonelul american Daniel O’Shea şeful serviciului special Hostage Working Group, în curtea Fermei cu Ostatici.

Primele fotografii secretizate ale Răpirii din Irak

Voi începe să postez fotografii inedite referitoare la Afacerea Răpirea din Irak. Cu explicaţiile de rigoare. Imaginile sunt capturate din filmele făcute în cea de a doua locaţie unde au fost deţinuţi jurnaliştii români în 2005, alături de irakieni, fipinezi, francezi şi americani. La aproximativ 25 Km sud de oraşul Bagdad, aproape de zona denumită de militarii aliaţi Triunghiul Morţii. Sunt primele imagini clare din infern.

Triunghiul Mortii

Iusufia, Latifia, Iskandaria formează Triunghiul Morţii, zona în care au fost ucişi cei mai mulţi soldaţi americani.

Ferma văzută din aeronava de recunoaştere

Imaginea aeriană – bird eye view -a fermei în care jurnaliştii români au stat ostatici 51 de zile – a doua locaţie.

Fotografie a fermei cu ostatici realizată de specialiştii Hostage Working Group

Ferma în care erau ţinuţi ostaticii. Serviciul secret Hostage Working Group care a realizat filmele era condus de colonelul Daniel O’Shea.

Clădire din componenţa fermei şi poarta principală

Curtea fermei cu ostatici

Vedere din curte

Un kalaşnikov în milocul curţii

Intrarea spre beci

Porţile fermei

Colonelul HWG Daniel O'Shea în poarta fermei

Militari intrând în cameră, deasupra beciului cu ostatici

Sub acest frigider era trapa spre beci

Gura beciului cu ostatici