Însemnele Sacre ale Departamentului de Informații Externe

Secretele unui condamnat la moarte

Tribunalul Militar Bucureşti a reconfirmat condamnarea la moarte a lui Constantin Răuţă • Fost ofiţer DIE, trecut în tabăra NATO, acesta a lucrat în proiecte strategice ca sistemele de sateliți sau telescopul Hubble • Constantin Răuţă a fost trimis de Nicolae Andruţă Ceauşescu să pună microfoane la Casa Albă • Fostul ofiţer DIE a fugit de pe aeroportul din New York • Richard Nixon i-a acordat azil politic în ciuda presiunilor făcute de Nicolae Ceauşescu • Primele imagini cu cele mai secrete însemne ale Securității

Zilele trecute, Tribunalul Militar Teritorial București a reconfirmat condamnarea la moarte a unui român. Este vorba despre celebrul Constantin Răuță, fost ofițer în cadrul direcției tehnice a Departamentului de Informații Externe din cadrul Securității (UM 0920/M-500), fugit “la dușman” în timpul unei misiuni în SUA. Astfel, Răuță rămâne singurul român condamnat la pedeapsa capitală, pentru că s-a dezis de regimul comunist și a trecut în tabăra NATO.

Totul se întâmplă în România, o țară care în 1990 a abrogat pedeapsa cu moartea. Cazul nu ar fi ajuns atât de cunoscut dacă, ardeleanul nu se încăpățâna să dea cu tifla regimului comunist chiar și după ce a defectat, Răuță participând (după ce a primit azil politic în SUA) la numeroase activități de protest organizate peste ocean. A deranjat atât de tare, încât, conducerea DIE de la vremea aceea a ajuns să-i negocieze asasinarea chiar cu temuta mafie. Subliniem faptul că, rămas peste ocean, fostul locotenent major DIE Răuță a avut parte de o carieră fulminantă. După ce a primit azil politic și drept de muncă pe teritoriul american, inginerul electronist a fost angajat prin concurs la cel mai mare centru de cercetări NASA, Goodard Space Flight Center, din Greenbelt Maryland, fiind cooptat în proiecte strategice importante ca sistemele de sateliți, telescopul Hubble sau scutul anti-rachetă.

Dealtfel, ca o recunoaștere a calităților sale, anul trecut, statul român i-a înapoiat cetățenia și cartea de identitate la care avea dreptul. După 1989, la intervenția noilor aliați, au fost reabilitați dezertori DIE celebri ca Ion Mihai Pacepa sau Liviu Turcu. Unii au primt înapoi gradele și bunurile care le-au aparținut. Constantin Răuță face notă discordantă. De ce în anul 2012, într-o Românie cu pretenții de stat democratic, fostul inginer-ofițer DIE (care a făcut cu 40 de ani înaintea tuturor românilor pasul către alianțele euro-atlantice) mai este considerat trădător ? Ce secrete ale statului comunist a luat cu el peste ocean Constantin Răuță? Sunt numai câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în continuare.

Știi numele meu. Și ăsta este secret de stat!

Undeva la începutul anilor ’70, un tânăr inginer absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații, Constantin Răuță, câștiga prin concurs două burse în domeniul calculatoarelor, în lumea liberă (una dintre burse se referea la o specializare de şase luni în Italia, cealaltă în Franța). După facultate, ardeleanul este angajat ca proiectant la IPROCHIM Bucureşti, apoi la Direcția de Organizare și Control din cadrul Ministerului Industriei Chimice. Era necăsătorit.

Andruta Ceausescu in mijlocul spionilor externi la New York

Pe vremea aceea, pentru a putea pleca în Occident, orice om obișnuit trebuia să lupte cu birocrația comunistă. Se depuneau nenumărate cereri, la care conducerea de partid și de stat dădea sau nu avize (cerere de ieșire din țară, viză de pașaport, viză de intrare în țările respective, etc). În cazul tânărului Răuță, aceste avize întârziau să apară. Plecarea la bursele câștigate prin concurs părea un vis nerealizabil. Până într-o zi când, tânărul inginer este chemat de Romanov, șeful de personal al ministerului, ofițer acoperit în cadrul DIE.

“Vrei să pleci. Știu cine te poate ajuta “, i-a spus șeful de personal lui Constantin Răuță pe drum spre biroul ministrului Industriei Chimice. După o scurtă prezentare, ministrul Mihail Florescu (evreu la origine, pe numele real Iacobi Iancu) îl conduce pe Răuță în sala de consiliu a ministerului. Într-o încăpere ferită de ochii lumii, pe scaun, îi aștepta cineva. “Dânsul este Constantin Răuță”, spuse ministrul Florescu. “Bine, bine. Te rog să ne lași singuri”, ordonă necunoscutul și Florescu dispăru ca o umbră. “Eu sunt Nicolae Ceaușescu”, se prezentă omul fără să se ridice de pe scaun. Apoi, văzând surprinderea tânărului, își întări spusele: colonel Nicolae Andruță Ceaușescu, directorul Direcției de Personal din cadrul DIE. “Dar ce este DIE?”, bâigui încurcat Răuță. “Spionajul extern”, răspunse plin de importanță Andruță.

Sesizând o undă de mirare, generalul îi explică răbdător tânărului inginer în ce consta întâlnirea lor. Răuță nu putea pleca la nicio specializare afară, chiar dacă își câștigase pe merit bursele. Nu era căsătorit, nu avea copii, pe scurt, nu prezenta nicio garanție că se va mai întoarce din Occident. Exista o singură soluție – pentru a pleca, inginerul putea să intre în spionajul extern. “Dacă nu vrei, vom găsi noi alt Răuță. Mai ales acum că știi secrete de stat, nu mai poți pleca nicăieri”, spuse ultimativ fratele președintelui țării. “Ce secrete de stat tovarășu’ colonel? Eu lucrez aici, la centrul de calcul!”, spuse încurcat Constantin Răuță. “Știi numele meu. Și asta este secret de stat!”, concluzionă Andruță Ceaușescu.

Încadrarea în DIE, singura şansă de ieşire din ţară

La 1 Iunie 1971, Răuță a fost încadrat în DIE și a depus jurământul militar. A lucrat o perioadă ca ofițer-inginer la Direcția Tehnică M-500 (condusă de

Semnatura lui Andruta Nicolae Ceausescu

colonelul Vasile Goga), compartimentul Depistări, pază și alarmare, cu sediul într-o anexă a Consiliului de Miniștri și folosit ca instituție de acoperire pentru T.O. Constantin Răuță a realizat planurile instalațiilor de pază și protecție pentru serviciul tehnic, pentru sediul central DIE de pe strada Batiște cunoscut ca “Banca” și pentru reședința lui Nicolae Ceaușescu din cartierul Primăverii. Astăzi, Răuță afirmă că a acceptat să facă parte din spionajul extern pentru că nu avea altă șansă de ieșire din țară. Nu putea pleca să-și urmeze visul decât dacă făcea pact cu diavolul. Ulterior, a încercat să-l tragă pe sfoară, lucru confirmat de fuga sa în SUA. De altfel, chiar rapoartele șefilor săi direcți (declasificate recent) menționează lipsa de interes a ofițerului în munca de spionaj. Într-o discuție, pentru prima oară, Constantin Răuță ne-a povestit că DIE a dorit să-l infiltreze la o firmă dinNapolicare avea legătură cu Flota a IV-aamericană.

Constantin Răuţă a fost trimis de Nicolae Andruţă Ceauşescu să pună microfoane la Casa Albă • Fostul ofiţer DIE a fugit de pe aeroportul dinNew York• Richard Nixon i-a acordat azil politic în ciuda presiunilor făcute de Nicolae Ceauşescu.

Așteptându-l pe Răuță

Constantin Răuță a rămas în Statele Unite la data de 24 noiembrie 1973, fugind de pe aeroportul dinNew York, în timp ce aștepta avionul cătreWashington.

Echipa DIE de intampinare 24 noiembrie 1973

Foştii săi colegi îşi aduc aminte că Răuţă era așteptat de ofițerii acoperiți din cadrul Misiunii Permanente a României la ONU, conduși de colonelul Neculae Ropotean (fost profesor de limbă engleză). O fotografie unică îi prezintă pe câțiva dintre aceștia în așteptare chiar în ziua în care Răuță a hotărât să fugă. Martorii oculari ai momentului povestesc că Ropotean l-a așteptat la filtru mai bine de o oră pe “diplomatul” Răuță. Când a înțeles că acesta a dispărut, s-a întors la subordonații săi alb ca varul la față și le-a spus doar atât: “Gata, nu mai e. A fugit la americani!”.

Oficial, Constantin Răuță fusese trimis să în misiune pe linie de “T.O.” să verifice aparatura din dotarea rezidențelor (lectorate în limbaj DIE)WashingtonșiNew York, în perspectiva vizitei președintelui Nicolae Ceaușescu în SUA. Neoficial… Într-un interviu recent, Răuță vorbește pentru prima oară despre o misiune secretă, încredințată de colonelul Nicolae Andruță Ceaușescu. Răuţă dă de înțeles că ar fi fost trimis de fratele președintelui să pună microfoane chiar la Casa Albă sub ochii serviciilor secrete americane. Acesta i-ar fi interzis orice discuție cu șefii săi ierarhici despre această problemă. Conform rapoartelor și analizelor olografe realizate de UM 0920/I.C 8-9 DIE (Notă raport privind analiza situației unor ofițeri din UM 0920 care au trădat în timp ce se aflau în misiune în exterior – Strict Secret Ex. Unic NR. c/1668 din 29 IX 1979), în momentul plecării, diplomatul DIE avea asupra sa, “geanta cu scule” și un plic diplomatic sigilat. Despre “geanta cu scule” cum numeau anchetatorii DIE valiza ardeleanului nu se dau detalii. Răuță dă de înţeles că în valiza respectivă avea microfoanele, emițătoarele și antenele, echipamente destinate Casei Albe. Oficial, Răuță a fost condamnat de instanțele regimului comunist pentru înaltă trădare prin transmitere de secrete către NATO, o alianță din care și România face parte astăzi. El neagă toate aceste acuzaţii.

“Ca urmare, prin menținerea condamnării la moarte (133/02.09. 1974), eu sunt acuzat că am transmis secrete de stat României!”, conchide Răuță.

Însemnele sacre ale DIE

La capitolul dezvăluiri, „condamnatul la moarte” Constantin Răuță a fost destul de zgârcit. Cu siguranță că are multe de spus despre instituția în care a activat pentru scurtă vreme. Cu ajutorul lui, dar și din surse proprii, am reușit să aflăm câteva din cele mai ascunse secrete ale Departamentului de Informații Externe al Securității. Astăzi știm cu siguranță că omul avea asupra lui sigiliul diplomatic cu numărul 164, ștampila ofițerului de la T.O., pașaportul diplomatic în care Ambasada SUA la București menționa că Răuță va însoți delegația oficială a RSR la Casa Albă, un plic diplomatic și geanta cu scule din metal. Cât despre conținutul acesteia din urmă… “Eu am declarat acum la procurorul militar care era conținutul genții mele și a pus-o imediat în dosarul secret. Nu înțeleg de ce ?!”, spune cu mirare Răuţă.

El povestește că în ziua plecării, autoritățile americane l-au cazat la un hotel din NewJersey, unde membri Misiunii Permanente a României laNew Yorknu aveau acces. În seara aceea, în ciuda semnalelor negative de la București, președintele SUA Richard Nixon a hotărât să îi acorde azil politic. Nicolae Ceaușescu amenința Casa Albă că-și va anula vizita dacă Răuță și geanta sa nu-i sunt înapoiați. La hotelul în care stătea românul s-au prezentat patru ofițeri FBI conduși de Jay Katzin (reprezentant al Statelor Unite la Misiunea ONU din New York) care au ridicat geanta și plicul. Fără să întrebe nimic. I-au lăsat cheile, pașaportul și sigiliile. Ulterior, valiza și plicul diplomatic au fost înapoiate oficialilor români cu mențiunea că nu au fost deschise. Așa am avut noi șansa să examinăm pentru prima dată o parte din însemnele sacre ale DIE. Sigiliul diplomatic era folosit în special la asigurarea valizei din metal. Însemnul din bronz era gravat cu un model extrem de elaborat, iar pe spate avea un număr. 164 în cazul lui Răuță. După cum spune acesta, sigiliul era imposibil de duplicat. Pentru sigilare se folosea o ceară specială furnizată de centrala MAE sau de sediile consulatelor României din străinătate. Valiza nu se putea deschide decât prin ruperea sigiliului diplomatic. Cel de-al doilea însemn era folosit în loc de semnătură. Ofițerii din categoria lui Constantin Răuță nu semnau niciodată documente dacă se aflau în misiune externă. Puneau o ștampilă folosind o cerneală simpatică ce nu putea fi vizualiztă decât în spectru infraroșu. Sigiliul personal al lui Răuță cuprinde la mijloc literele TO, iar pe margini CR ( probabil inițialele ofițerului) și literele GE .SSD. Cheia valizei era absolut banală. Pe capacul sigiliului este inscripționat ACME 3, probabil o referință la Antrepriza Construcții Montaj Energetic sector 3. O altă fațetă a biografiei legendate a inginerului Răuță Constantin.

Semnatura lui Andruta Nicolae Ceausescu

Echipa DIE de intampinare 24 noiembrie 1973

Andruta Ceausescu in mijlocul spionilor externi la New York

Întrebarea incomodă a unui senator dezvăluie

Culisele dosarului Armamentul

În noianul informațiilor postate pe site-ul Senatului României, la capitolul “Întrebări”, există două documente de importanță capitală pentru expunerea activităților de crimă organizată de pe plaiurile mioritice. Este vorba despre o întrebare stânjenitoare adresată la sfârșitul anului trecut de senatorul PSD de Satu Mare Valer Marian către ministrul Justiției Cătălin Predoiu și răspunsul acestuia din urmă. Subiectul – un dosar extrem de sensibil trecut la secret, în care au colaborat oficiali români și americani pentru prinderea celui mai celebru traficant de armament Viktor Anatolievici Bout. Victime colaterale –  procurorii români care au instrumentat cazul. Pentru că Ministerul Justiției refuză să dea date despre dosarul secretizat, vă dăm noi. Este vorba despre doi procurori români, felicitați de ambasada SUA pentru profesionalismul de care au dat dovadă în dosarul “Armamentul”, dar hăituți  de serviciile secrete și eliminați din magistratură. Dosarul în care figurau politicieni, oameni de afaceri și ofiteri acoperiți alături de contrabandiști cunoscuți ca Viktor Bout, Omar Hayssam și Ivan Busuioc, a fost închis cu NUP.Camasta este răsplata pentru serviciu credincios.

Totul a început odată cu o scrisoarea publică, prin care ambasadorul SUA la București Mark Gitenstein își exprima protocolar recunoștința față de autoritățile române, subliniind strânsul parteneriat dintre Agenția Antidrog Americană și procurorii D.I.I.C.O.T. care au colaborat la arestarea celui mai căutat traficant de armament din lume Viktor Anatolievici Bout. Datorită cooperării transfrontaliere pentru combaterea crimei organizate, astăzi, Bout este după gratii.

“Rezultatele anchetei şi succesul procurorilor ilustrează strânsul parteneriat pe care Agenţia Antidrog Americană (DEA) are privilegiul de a-l avea atât cu procurorii români din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), cât şi cu anchetatorii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române.”, spune Gitenstein în scrisoarea publicată la data de 4 noiembrie 2011.

Toate bune și frumoase. Ai noștri procurori și polițiști sunt părtași la rezolvarea unuia dintre cele mai importante cazuri de crimă organizată transnațională, primesc mulțumiri publice și recunoștință din partea “marelui licurici”. Dar… la Președinție, Guvern, Justiție, MAI și nu în ultimul rând în presa centrală, liniște totală. Cum de i-a lovit modestia pe oficialii români în dosarul traficantului Viktor Bout, dar mai ales de ce, veți afla în continuare.

Numele procurorilor, nerelevante

Având în vedere scrisoarea ambasadorului american, în data de 19 decembrie 2011.  senatorul Valer Marian i-a adresat ministrului Justiției întrebarea cu titlul “ Nominalizarea și recompensarea procurorilor DIICOT care au lucrat în dosarul traficantului de armament Viktor Bout”. Pe scurt, în documentul citit în plenul Senatului i se cerea ministrului Cătălin Predoiu să nominalizeze procurorii care au lucrat la caz, modul de recompensare a merituoșilor, precum numărul dosarelor în care este cercetat traficantul și stadiul acestora.  Câțiva martori spun că, la cititrea documentului în plenul Senatului era prezent și Predoiu, care în acele momente nu și-a ridicat privirea de la podea.

Răspunsul sec primit de la minister după circa o lună (vezi documentul atașat) face referire la colaborarea dintre autoritățile judiciare din SUA și procurorii DIICOT pentru “identificarea numitului Bout Victor” implicat în afaceri ilegale cu armament, dar nu specifică niciun număr de dosar, nici numele procurorilor care au lucrat la caz.

“În cauză au efectuat acte de procedură mai mulți procurori din cadrul  D.I.I.C.O.T. în colaborare cu autoritățile din S.U.A., însă instituția solicitată a apreciat ca nefiind relevante numele acestora.”, se adaugă în documentul înaintat de Ministerul de Justiție.

Pentru că Ministerul Justiției nu s-a învrednicit să comunice nici până acum despre ce dosar este vorba, nici numele procurorilor care au colaborat cu agenții americani pentru anihilarea rețelei de trafic internațional de armament, vom publica noi toate aceste date.

Dosarul secret 628, Ciprian Nastasiu și Angela Ciurea

Pe scurt, este vorba despre “Armamentul”, cum mai este cunoscut dosarul secret 628/D/P/2005. Un caz puțin relatat în presa centrală și, în general, fără dovezi. Confirmarea oficială a existenței acestuia a venit de abia în decembrie 2009, odată cu lansarea volumului “Prădarea României”. Cartea care a zguduit serios instituțiile statului este bazată aproape exclusiv pe mărturiile fostului procuror șef adjunct DIICOT Ciprian Nastasiu, care alături de colega sa Angela Ciurea (procuror șef adjunct DIICOT) instrumentase dosare grele precum “Răpirea din Irak”, “ALRO” sau “Armamentul”.

“ În decembrie, DIICOT a primit vești total dezamăgitoare; pe baza informațiilor primite de la Munaf Mohamad în luna mai și confirmate ulterior de martori și de informatori, pe numele lui Omar Hayssam s-a constituit dosarul  628/D/P/2005, pentru trafic de arme, la data de 4 iulie 2005.”, povestește Nastasiu în cartea sa.

Pentru conformitate vă prezentăm mai jos un document intern al Parchetului General care confirmă cele spuse de Nastaiu. Referatul său, din data 05.03.2007, prin care cere „expertiza/competenţa în domeniul judiciar şi a relaţiilor cu autorităţile judiciare străine, a doamnei Angela Ciurea, procuror şef adjunct a DIICOT “ în dosarul 628/D/P/2005, este prima dovadă palpabilă a dosarului strict secret de importanţă deosebită „Armamentul”. Documentul certifică faptul că procurorii DIICOT aveau în lucru cel puţin la nivelul anului 2005, dosare de siguranţă naţională referitoare la rețeaua sirianului şi la protectorii săi sus puşi. Mai exact, este vorba despre contrabanda cu armament desfăşurată de un terorist arab pe sub nasul autorităţilor române, într-o perioadă în care ţara noastră era implicată trup şi suflet în războiul global antiterorist. Referatul din facsimil care a fost înaintat procurorului şef DIICOT Doru Ioan Cristescu se referă în clar la Dosarul 628/D/P/2005, în care “se desfăşoară cercetări faţă de Omar Hayssam şi alte persoane sub aspectul desfăşurării infracţiunii de trafic internaţional de armament “. Cine sunt celelalte persoane, veți afla în continuare.

Surse din cadrul Parchetului General ne-au relatat că procurorii Ciurea și Nastasiu au lucrat alături de agenții  DEA în perioada ianuarie – februarie 2008 în dosarul 628 și că în cele din urmă, Bout a fost identificat și prins datorită unor interceptări telefonice autorizate de Curtea de Apel București. Conform mărturiei lui Nastasiu, Bout trebuia să vină la București, unde se instalase întreg echipamentul de supraveghere. Ciprian Nastasiu a fost chemat la colaborare, în mai multe vizite la Departamentul de Justiție al SUA și la Secret Service, unde i-a fost pusă la dispoziție o bogată documentație despre rețelele teroriste anchetate. Cartea Prădarea României prezintă mai multe fotografii în acest sens. În cele din urmă, Bout a fost arestat la Bankok în timp ce perfecta o tranzacție cu rachete pentru gherilele columbiene FARC și extrădat în SUA pentru a fi judecat.

După faptă și răsplată

Dealtfel, nu ambasadorul Mark Gitenstein este cel care a felicitat primul procurorii români. Imediat după arestarea lui Bout, în martie 2008, biroul pentru relații cu publicul al Agentiei Americane Antidrog (DEA) a remis un comunicat de presă cu următorul conținut :

“ Arestarea lui Bout de ieri a fost rezultatul strânsei colaborări între Poliţia Regală Thailandeză şi DEA. Deasemenea, au mai colaborat în această operaţiune de punere în executare internaţională Poliţia Română de Frontieră, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Corpul de Poliţie Curacao din Antilele Olandeze şi Serviciile Secrete ale Poliţiei Naţionale Daneze.

 6 martie 2008

DEA

GARRISON COURTNEY

Biroul de Relaţii cu Publicul”

Drept răsplată pentru munca depusă, cei doi procurori români au avut aceiași soartă. Ciurea și Nastasiu fost demiși din cadrul Parchetului General pe motiv de indisciplină. Surse din cadrul Parchetului General spun că aceștia ajunseseră cu ancheta, în unele dintre dosarele de mai sus (mai ales în cazul ALRO), chiar la poarta Palatului Cotroceni. Acesta este de fapt motivul pentru care ministrul Cătălin Predoiu și Procurorul General al României Laura Codruța Koveși au evitat să facă publice numele magistraților care au contribuit la prinderea traficantului Bout. Dacă ar recunoaște meritele celor doi, ar trebui să-i reîncadreze și să-i medalieze pentru activitatea depusă. Mai mult decât atât, înainte de plecarea pe ușa din dos din Ministerul Public, Ciurea și Nastasiu au făcut dezvăluiri despre imixtiunea puterii și a serviciilor secrete în anchetele DIICOT.

“Ulterior desemnării, la scurt timp, în urma evoluţiei anchetelor, mi s-a cerut insistent de către şefii mei ierarhici de la acea dată să mă retrag din aceste dosare, ori să efectuez sau nu acte de urmărire penală asupra unor persoane din mediul politic sau economic, împotriva convingerii mele, şi nu am dat curs acestor presiuni, lucru care a dus la represalii împotriva mea”, a declarat Angela Ciurea

Bout sau Bouț ?

Mai grav, din dosarul “Armamentul” reieșea că  Viktor Bout și partenerii săi Mozer Al Kassar sau Andrew Smullian nu au lucrat singuri sub nasul autorităților. Firmele cel mai des întâlnite în ancheta DEA, fiind Armitrans (Bulgaria) și Romarm (România). Astfel, pe teritoriul țării noastre a fost identificată o adevărată rețea de crimă organizată care se ocupa cu traficul ilegal de armament și echipamente militare aduse îndeosebi din fostul spațiu sovietic. Au avut oameni de bază printre politicienii români, afaceriștii arabi și ofițerii serviciilor secrete. Procurorii DIICOT au stabilit că „Reţeaua lui Omar”, cum era denumit grupul de firme coordonat de sirianul Omar Hayssam, avea o vastă activitate infracţională, fiind implicată în privatizări frauduloase, împrumuturi nereturnate, spălare de bani sau returnări ilegale de TVA. Toate trecute de oficialii români la secret.

Echipamentele militare de contrabandă, muniţie pentru mortiere şi zeci de motoare pentru aeronavele MIG 29 se cărau prin compania aeriană moldovenească Jet Line, aparţinând lui Viktor Bout. Utilizatorul final declarat era bineînţeles, unul fals – Yemen. Mii de pistoale mitralieră cu destinaţia în acte Uganda, ajungeau în realitate în Nigeria.

Deasemenea, tot din dosarul 628, a fost arestat și Ivan Grigorievici Busuioc (cunoscut și ca Ion Busuioc), ulterior acesta furnizând procurorilor informații importante despre rețea.  Cât despre Bout, ofiţerii care lucrau la dosar, îşi amintesc faptul că, în lipsa informărilor SRI şi SIE, la început, procurorii au crezut că traficantul este rachet moldovean sau că s-ar fi născut în Ucraina. Existau informaţii că pe traficant îl cheamă de fapt Bouţ, este de origine român din Maramureşul Istoric, regiunea Transcarpatia – Ucraina din satele Bouţul Mic sau Bouţul Mare. Numele Bout sau Bouț este frecvent întâlnit și în nordul României, în localitatea Rona de Sus Maramureș, de unde se trage și fostul ofițer de Securitate Gheorghe Bout, ieșit recent la pensie din cadrul D.G.I.P.I. (fost U.M. 0215) cu gradul de general.

“Putem discuta mult despre But [Bout], pe care şi noi l-am considerat a fi racket moldovean, în realitate. Vitaly Usturoi îţi spune ceva? Victor Plahotniuk – acţionar la Petrom Moldova? Loratel Cipru, Victoria Bank şi Victoria Invest, cu conexiuni în Cehia, Scoţia şi Delaware? Oleg Voronin şi Josanu Anatolie – fost KGB, bănuiesc că acum e GRU? Ion (Ivan) Busuioc (GRU), (actualmente în arest, că a cam stricat ploile lui Florinel Coldea în august 2007…) spunea că există o bază militară clandestină în Ucraina unde se aduc rachete „de la Românica” şi se planifică transporturi pt. FARQ, Sudan şi Orientul Apropiat. Nu ştiu numele. Cam asta este filiera. Scoţienii (prin comisiile noastre rogatorii) şi Departamentul de Stat au în lucru cazul, alături de nişte certificate de trezorerie false transmise de Direcţia Antimafia din Torino încă din ianuarie.”, ne-a povestit unul dintre cei care au lucrat în dosarul Armamentul.

Finalul scrisorii de răspuns trimisă de Ministerul Justiției concluzionează soarta dosarului penal din care a fost prins celebrul traficant Viktor Bout. Despre ceilalți membri ai rețelei, niciun cuvânt. După excluderea procurorilor care au instrumentat cazul alături de agenții DEA, cauza 628/D/P/2005 a fost soluționată, cum altfel decât prin neînceperea urmăririi penale. În prezent, în calitate de avocați, Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu apără infractorii pe care mai ieri îi acuzau. Fără comentarii.

Intrebare Valer

 

Amanunte picante despre noii ministri si despre preferintele sexuale ale sefuluilor M.R.Ungureanu

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

DECLARAŢIE POLITICĂ

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

 

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

 

Şedinţa Senatului din: 13.02.2012

 

Titlul declaraţiei: De la şeful scorpionilor la şeful spionilor

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern nou – nouţ nici un guvern al tinereţii, competenţei şi probităţii, cum încearcă să-l prezinte opiniei publice tutorele acestuia de la Palatul Cotroceni. Nu este un guvern nou – nouţ pentru că jumătate din membrii săi, respectiv 9 dintre aceştia, au făcut parte şi din Guvernul Boc. Este vorba de vicepremier şi de trei miniştri aparţinând UDMR (Marko Bela, Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Ladislau Ritli), de cei doi miniştri aparţinând UNPR (Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu), de miniştrii dependenţi Cătălin Predoiu şi Leonard Orban şi de secretarul de stat Cătălin Baba, care a fost promovat ministru al Educaţiei.

Cabinetul Ungureanu nu este din păcate niciun guvern al competenţei sau competenţelor. Dimpotrivă, este un guvern de rezerve sau de clone, de pile sau de pupile, de slugi sau de marionete, de fiţe sau de beizadele, de valeţi, de travestiţi sau de traseişti. Astfel, miniştrii Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu provin din PSD, în timp ce miniştrii Gabriel Berca, Cătălin Predoiu, Cătălin Baba şi Leonard Orban au debutat în PNL ori au fost apropiaţi acestui partid. Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, este cunoscut drept un fan şi un serv al fostei ministrese Elena Udrea, care l-a răsplătit cu contracte de peste 1 milion de euro de la acest minister. Petrescu a fost mecanic auto (una din profesiile pe placul preşedintelui Băsescu) şi a reuşit să absolve o facultate, respectiv Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, abia la vârsta de 34 de ani. Fără nicio competenţă sau experienţă managerială, a ajuns marele patron al infrastructurii din România. Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, este pupila primarului Aradului, Gheorghe Falcă, fiind numită la hotelul în care locuieşte în Bucureşti „blonda celor trei muşchetari portocalii de la Arad” (deputaţii Iustin Arghir Cionca, Lucian Rivis Tipei şi Adrian Henorel Niţu). Cea mai consistentă experienţă a doamnei Boghicevici a fost cea de învăţătoare la Casa de fete din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Aceasta se laudă cu licenţa în ştiinţe economice (finanţe-bănci) şi cu patru mastere, dar majoritatea acestora au fost obţinute la contestata Universitate de Vest Vasile Goldiş din Arad. Noul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, este protejatul fostului ministru al Economiei, vicepreşedintele PDL Adrian Videanu (care este prieten de afaceri şi de concedii de lux cu tatăl său), şi nu s-a remarcat în mod deosebit ca secretar de stat Ministerul Finanţelor în ultimii doi ani, decât poate cu autoturismul marca Jaguar ultimul răcnet cu care venea la minister. Noul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, este pupila fostului ministru de resort, Anca Boagiu, fiind din 2009 până în prezent subsecretar de stat respectiv secretar de stat la Ministerul Transporturilor, unde nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Noul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea – Şerban, are licenţă şi doctorat în economie, dar n-a avut experienţă managerială decât la firmele tatălui său, miliardar din Focşani şi sponsor important al PDL, şi a avut şansa să facă studii în SUA, împreună cu domnişoara prezidenţială EBA. Acest ministru s-a remarcat mai mult prin declaraţia sa de avere, care conţine o vilă în Bucureşti, o vilă în Voluntari şi un autoturism Porsche ultimul răcnet, dar nu conţine o vilă pe care o deţine la Miami (SUA). Noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, s-a remarcat prin studii de marketing la Harvard, dar şi prin promovarea produselor agricole modificate genetic în România şi prin hăcuirea unor staţiuni de cercetare agricolă.

Noul ministru al Economiei, Lucian Bode, este promovatul şi protejatul fostului consilier economic al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, amândoi fiind originari din judeţul Sălaj. Bode şi-a început cariera politică ca şi consilier local în comuna natală Valcău de Jos şi a fost promovat tot de Andreea Paul Vass în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Sălaj a PDL, la care aceasta deţine şefia organizaţiei de femei. Bode a absolvit o facultate obscură de electronică din Oradea şi a ajuns lider sindical şi şef serviciu la Sucursala Zalău a SC Electrica SA, unde a condus câteva echipe de electricieni căţărători pe stâlpi. Foşti ofiţeri SRI din  Zalău afirmă că Bode a fost informator la miliţie înainte de 1989 şi la serviciul secret al MAI (doi şi un sfert) după, precum şi că împreună cu Andreea Paul Vass l-a susţinut pe actualul director general al DGIPI, comisarul şef Cristian Gheorghe Laţcău, originar tot din  Sălaj, atât cu ocazia numirii acestuia în funcţie, în decembrie 2010, de către fostul ministru de interne Constantin Traian Igaş, cât şi în toamna anului trecut când fostul premier Emil Boc a solicitat să fie eliberat din funcţie, în urma unor semnale venite din partea altui serviciu secret.

Noul ministru al Educaţiei, Cătălin Baba, este valetul fostului premier Emil Boc, care l-a promovat şef al Cancelariei primului ministru şi apoi secretar de stat la Educaţie. Facultatea de bază a lui Cătălin Baba este Medicina Veterinară, dar ulterior a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a ajuns conferenţiar şi decan, calitate în care s-a remarcat prin tot felul de promovări dubioase, inclusiv ale soţiei şi cumnatului său. Astfel, printr-o declaraţie elaborată de Colegiul Senatului şi Consiliul Academic al Universităţii Babeş – Bolyai, Cătălin Baba a fost acuzat de nepotism, în anul 2009, după numirea sa în funcţia de secretar de stat la Educaţie. O primă acuzaţie a fost aceea că soţia sa Alina Baba, fostă Cherecheş, originară din Satu Mare şi licenţiată iniţial a unei facultăţi de drept private, pe care a absolvit-o cu media 7,16, la Universitatea Vasile Goldiş, a absolvit ulterior extensia Satu Mare a Facultăţii de Administraţie Publică a Universităţii Babeş – Bolyai, la care soţul său era decan, cu media 10, dar colegii săi sătmăreni au afirmat că n-au văzut-o la faţă în cei trei ani de studii, nici la cursuri şi nici la examene. O a doua acuzaţie era că, în calitate de decan, a solicitat derogare de medie pentru soţia sa şi pentru cumnatul Răzvan Cherecheş pentru ca aceştia să poată ocupa posturile de asistent la Drept constituţional, respectiv asistent la Sănătate publică la facultatea pe care o conducea. O a treia acuzaţie era că Baba nu are lucrări de unic autor (articole, studii, recenzii, s.a.), puţinele sale scrieri fiind în colaborare cu alţi autori. O a patra acuzaţie era aceea că, deşi norma didactică a lui Cătălin Baba cuprinde discipline din domeniul ştiinţelor politice şi politicilor publice, acesta se ocupa de disciplina de sănătate publică, calificarea sa fiind de medic veterinar.

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern integru, mai mulţi miniştri, inclusiv dintre cei noi, având probleme de probitate. Astfel, ANI s-a sesizat în cazul ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, după ce acesta şi-a promovat fiul pe postul de director al spitalului pe care l-a condus până ce a fost cooptat în Guvern. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a avut contracte cu ministerul pe care l-a preluat. Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea Şerban, nu şi-a declarat o vilă pe care o deţine la Miami în SUA. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut concomitent atât funcţia de secretar de stat la Educaţie cât şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. În plus, mai mulţi primari din Regiunea de Dezvoltare de Nord-Vest s-au plâns că aproape toate proiectele cu finanţare europeană au fost intermediate şi taxate de soţia lui Baba. În acelaşi timp, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, are dosar la DNA pentru fapte de corupţie, iar ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, are dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fapte de abuz în serviciu. Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, are probleme legate de colaborarea cu Securitatea.

Nici şeful noului şi magnificului Guvern, mult-lăudatul Mihai Răzvan Ungureanu, nu corespunde criteriilor de etică şi de competenţă reclamate de o asemenea funcţie. Deşi acum se declară dreapta, chiar cu o anumită fervoare şi ostentaţie, Ungureanu a avut o tinereţe comunistă timpurie, fiind şeful UTC pe Liceul Negruzzi din Iaşi şi fiind cooptat încă din anii de liceu în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu. Ungureanu a ţinut să se remarce cu orice preţ la Congresul al XII-lea al UTC, când a rostit o cuvântare elogioasă la adresa secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu, care a fost publicată de ziarul ’’Scânteia tineretului’’ din 19 mai 1985. De asemenea, Ungureanu s-a remarcat şi la ultimul congres al Partidului Comunist Român (Congresul al XIV-lea) care a avut loc în luna noiembrie 1989.  Potrivit unor colegi de facultate a fost atât de ataşat comunismului încât nu numai că nu a participat la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, dar în perioada 17-22 decembrie şi-a  monitorizat cu atenţie colegii şi a întocmit liste cu studenţii  protestatari, probabil cu scopul de a-i trage la răspundere cu mânie revoluţionară comunistă dacă revoluţia anticomunistă eşua. După ce Convenţia Democrată a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale în România în 1996, Ungureanu s-a înscris în  PNL, partid care l-a promovat în funcţiile de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (1998- 2001) şi de ministru al Afacerilor Externe (2004-2007).

Din păcate, în fruntea diplomaţiei române, Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a remarcat prin nimic favorabil României şi românilor. Primul lucru pe care l-a făcut când a devenit ministru de externe a fost montarea portretului Anei Pauker fost ministru comunist de externe,  (primul şi principalul comisar al comunismului sovietic în ţara noastră, distrugătoarea României postbelice) pe holurile Ministerului Afacerilor Externe. Ultimul lucru pe care l-a făcut ca ministru de externe a fost dublarea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a salariului pe care urma să-l primească (8 000 de euro lunar) în postul pe care urma să plece la Viena (coordonator adjunct la Iniţiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est). Între acestea, Ungureanu a făcut mult rău României şi românilor din ţară şi din jur. La scurt timp după investirea sa ca ministru de externe, Ungureanu a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cel mai păgubos act din istoria postdecembristă a României, respectiv „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale”. Şeful diplomaţiei române a declarat atunci că „Nu există probleme între România şi Rusia”, prin actul respectiv uitându-se atât problema Basarabiei cât şi problema tezaurului românesc confiscat de Lenin în 1918. Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, a declarat în acest sens următoarele: „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurului României, confiscat de bolşevici în 1918. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl. Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în niciun fel şi sub nicio formă problema Tezaurului”. Ungureanu i-a dezamăgit pe românii din Basarabia şi când a declarat, în mai 2006, că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romania”, dând astfel apă la moară celor care susţin că acolo nu trăiesc români ci moldoveni. Ungureanu i-a supărat şi pe românii din Ucraina (din Bucovina de Nord, din Ţinutul Herţa, precum şi din regiunile Odessa şi Transcarpatia) pentru că nu s-a preocupat nici măcar de implementarea puţinelor şi firavelor prevederi privind prezervarea limbii şi identităţii naţionale din ruşinosul tratat încheiat cu Ucraina în 1997, prin care România a renunţat la orice discuţii şi pretenţii teritoriale.  Actualul său mentor politic, preşedintele Traian Băsescu, a acuzat într-o emisiune la TVR, în 31 martie 2008, politicienii care au negociat şi au semnat tratatul cu Ucraina în 1997 că ar fi lăsat interesul naţional după uşă, adăugând că din cauza proastei negocieri de atunci, România se judecă acum la Haga cu ţara vecină. Traian Băsescu a precizat că politicienii respectivi nu au ştiut să negocieze cu Ucraina şi au semnat în grabă şi după dictare un tratat dezavantajos, deşi cu alte ţări nu au fost semnate documente similare.

Şi românii din Ungaria şi din Transilvania sunt supăraţi pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru modul mişelesc şi păgubos în care a negociat recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu din Budapesta, cu destinaţie testamentară pentru bursele românilor ortodocşi din Transilvania şi din Ungaria. În primul său an de ministeriat, Ungureanu a negociat pe furiş şi a semnat pe sub masă „Acordul referitor la înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare Gojdu”, prin care a fost exclus moştenitorul testamentar, Biserica Ortodoxă Română. Acordul a fost semnat la Bucureşti, în data de 20 octombrie 2005, cu ocazia unei reuniuni comune a guvernelor României şi Ungariei, de către ministrul român de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi de către omologul său ungar Ferenc Somogy, fiind ratificat de partea română prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Acest acord a fost negociat, semnat şi ratificat după ce, în decembrie 2004, Curţile Gojdu din Budapesta au trecut în proprietatea companiei israeliene Autoker Holding Rt, fiindu-i vândute de Primăria sectorului 7 din Budapesta.

Avocatul Aurelian Pavelescu, pe atunci deputat al principalului partid de guvernământ (PDL), a declarat într-o emisiune la Radio România Actualităţi că Mihai Răzvan Ungureanu a prejudiciat statul român şi Biserica Ortodoxă Română de miliarde de dolari, susţinând că întreg acordul este de inspiraţie maghiară şi că poate fi calificat drept un act de hoţie şi de trădare naţională. Inspiraţia maghiară şi trădarea românească sunt confirmate de o declaraţie făcută în şedinţa Parlamentului Ungariei din 21 noiembrie 2005 de către deputatul FIDESZ, Nemeth Zsolt (secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe în primul guvern Viktor Orban şi ministru de externe în actualul guvern de la Budapesta): „Acordul dintre Ungaria şi România asupra problemelor averii Gojdu pune punct discuţiei prelungite de mulţi ani. Exemplul acestei probleme este că România renunţă la revendicarea bunurilor materiale, pe care a formulat-o în 1998, ba chiar şi anterior, în legătură cu averea lui Gojdu. Acest lucru înseamnă în acelaşi timp că partea română a acceptat punctul de vedere al Ungariei, conform căruia, în 1953, Tratatul de drept material a rezolvat chestiunea averii lui Gojdu”. Mihai Răzvan Ungureanu a fost lăudat şi pentru că ar fi semnat Acordul privind acordarea unor facilităţi militare Statelor Unite ale Americii în România, primul acord în baza căruia au fost aduse trupe americane în ţara noastră (la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa), dar acest acord a fost negociat de doi miniştri din Guvernul Adrian Năstase, respectiv de ministrul de externe, Mircea Geoană, şi de ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu.

Fostul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, scriitorul Nicolae Ulieru (care a avut cel mai lung mandat în acest sens după revoluţie, ocupând acest post sub directorul Virgil Măgureanu) a declarat public, în toamna anului 2009, că directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzaţie de trădare naţională – precizând că e gata să ofere probe în acest sens dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de control ale SRI şi SIE. Ulieru a declarat că şeful SIE „a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine-i omul acesta, sau SRI nu l-a informat?”. Suspect a fost şi faptul că, în calitate de şef al SIE, Ungureanu a făcut intervenţii ca un avocat, cunoscut ca exponent al unui grup israelian de lobby şi ca şi colaborator al Mossad, să aibă acces de trei ori la teroristul Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să-i dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decât să confirme apartenenţa lui Ungureanu la un serviciu străin. Probabil aşa se explică că, printr-o hotărâre de guvern pe care a iniţiat-o şi a contrasemnat-o în calitate de director la SIE (HG nr. 665 din 3.06.2009, pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea SIE, publicată în Monitorul Oficial nr. 406/06/2009), Mihai Răzvan Ungureanu a desconspirat prosteşte (sau, poate, cu rea credinţă) 41 de locaţii secrete ale SIE din capitală şi din ţară.

În concluzie, preşedintele Traian Băsescu a schimbat tusea cu junghiul prin desemnarea  diplomatului istoric Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim ministru al Guvernului României în locul juristului filosof  Emil Boc. A schimbat un democrat liberal actual cu un fost liberal. A schimbat un ardelean (din Cluj)  cu un moldovean (din Iaşi). A schimbat un doctor în filosofie cu un doctor în istorie. A schimbat un utecist fruntaş, care a fost cooptat în anii studenţiei în Comitetul Central al UASCR, cu un utecist şi mai fruntaş, care a fost racolat în Comitetul Central al UTC din anii de liceu (amândoi servind sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu). A fost schimbat un profitor mai mic (care şi-a plimbat o fiică şi o nepoată cu un elicopter guvernamental) cu un profitor mai mare, având în vedere că soţia lui Ungureanu (stabilită ani buni la Viena) a primit o pleaşcă de 85 000 euro pe an de la OMV AG Austria (cumpărătoarea pachetului majoritar la Petrom) pentru servicii închipuite de consultanţă medicală. A fost schimbat şeful scorpionilor (portocalii) cu şeful spionilor (rozalii).

Cu ce altceva s-a remarcat până acum Mihai Răzvan Ungureanu? Ca secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi apoi ca ministru de externe a ieşit în evidenţă doar prin limbajul său preţios, îmbibat cu neologisme şi sofisme, încât mulţi interlocutori români sau străini n-au prea înţeles ce vroia să spună. Singura lui cucerire pe plan extern este Bodo Homobach, înaltul comisar pentru Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, pe care l-a fermecat profund (la Viena, probabil pe valsurile Dunării). Ca politician (de dreapta, cu origini în PNL) s-a remarcat prin trădarea primului său binefăcător politic, premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în favoarea noului său binefăcător politic, preşedintele (de la stânga la dreapta) Traian Băsescu. Ca director al SIE, respectiv ca şef al spionilor români, s-a remarcat doar prin deconspirarea prostească a locaţiilor din ţară ale serviciului secret pe care-l conducea şi prin tăiatul frunzelor la câini. Îndeosebi la câinii generalului Predoiu, primul său adjunct şi şeful de facto al serviciului secret în fruntea căruia a fost plasat formal şi subliminal de binefăcătorul său de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu ar trebui să ia aminte că, cu un an în urmă, omologul său autocrat din Egipt, Hosni Mubarak, a încercat să se salveze numindu-l vicepreşedinte al statului şi, totodată, şef al guvernului pe şeful suprem al serviciilor sale secrete, generalul Omar Suleiman (cel mai vechi şi mai apropiat colaborator al său şi omul CIA la Cairo), dar nu i-a fost de niciun folos.

Senator

Valer Marian

 

 

PS: Pentru iluminarea mea şi a românilor pe care-i guvernează, îi adresez proaspătului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi câteva întrebări: 1. De ce nu şi-a trecut în CV-ul său stufos, la limbi străine cunoscute, şi limba ebraică (pe care o cunoaşte mai bine decât limba maghiară, pe care a trecut-o)? 2. Dacă a fost sau este membru al vreunei organizaţii masonice şi ce grad sau funcţie deţine în aceasta? 3. Dacă a fost şantajat de SRI, de SIE sau de tutorele său politic de la Palatul Cotroceni cu nişte episoade de o anumită orientare sexuală petrecute la Iaşi (în anii ’90), la Cernăuţi (în 2000, la Hotelul Ceremuş) şi la Viena (după 2000, la sediul Pactului de Stabilitate).

Mihai Razvan Ungureanu sau cum sa schimbi tusea cu junghiul SIE

  

Biroul Senatorului Valer Marian

Grupul parlamentar: PSD

Circumscripţia electorală: Satu Mare

  Satu Mare Piaţa 25 Octombrie nr. 1 et. 8 cam. 9

  Telefon /fax: 0261 710088

 

 

Declaraţie de presă

 

De la şeful scorpionilor la şeful spionilor

 

Preşedintele Traian Băsescu a schimbat tusea cu junghiul prin desemnarea  diplomatului istoric Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim ministru al Guvernului României în locul juristului filosof  Emil Boc. A schimbat un democrat liberal actual cu un fost liberal. A schimbat un ardelean (din Cluj)  cu un moldovean (din Iaşi). A schimbat un doctor în filosofie cu un doctor în istorie. A schimbat un utecist fruntaş, care a fost cooptat în anii studenţiei în Comitetul Central al UASCR, cu un utecist şi mai fruntaş, care a fost racolat în Comitetul Central al UTC din anii de liceu (amândoi servind sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu). A fost schimbat un profitor mai mic cu un profitor mai mare, având în vedere că soţia lui Ungureanu (stabilită de ani buni la Viena) primeşte o leafă de 80 000 euro pe lună de la OMV AG Austria (cumpărătoarea pachetului majoritar la Petrom) pentru servicii închipuite de consultanţă medicală. A fost schimbat şeful scorpionilor (portocalii) cu şeful spionilor (cărămizii).

Cu ce altceva s-a remarcat până acum Mihai Răzvan Ungureanu? Ca secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (1998 – 2001) şi apoi ca ministru al Afacerilor Externe (2004 – 2007) a ieşit în evidenţă doar prin limbajul său preţios, îmbibat cu multe neologisme, încât mulţi interlocutori români sau străini n-au prea înţeles ce vroia să spună. Singura lui cucerire pe plan extern este Bodo Homobach, înaltul comisar pentru Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, pe care l-a fermecat profund La Viena (probabil, pe valsurile Dunării). Ca politician (de dreapta, cu origini în PNL) s-a remarcat prin trădarea primului său binefăcător politic, premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în favoarea noului său binefăcător politic, preşedintele (de la stânga la dreapta) Traian Băsescu. Ca director al SIE, respectiv ca şef al spionilor români, s-a remarcat doar prin tăiatul frunzelor la câini. Îndeosebi la câinii generalului Predoiu, primul său adjunct şi şeful de facto al serviciului secret în fruntea căruia a fost plasat formal şi subliminal de binefăcătorul său de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu ar trebui să ia aminte că, cu un an în urmă, omologul său autocrat din Egipt, Hosni Mubarak, a încercat să se salveze numindu-l vicepreşedinte al statului şi, totodată, şef al guvernului pe şeful suprem al serviciilor sale secrete, generalul Omar Suleiman (cel mai vechi şi mai apropiat colaborator al său şi omul CIA la Cairo), dar nu i-a fost de nici un folos.   

 

  Satu Mare,                                                       Senator

  7.02.2012                                                    Valer Marian

Ministrul de Externe Cristian Diaconescu si Securitatea

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

 

INTERPELARE

Adresată: DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR EXTERNE, CRISTIAN DIACONESCU

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul Electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

 Şedinţa Senatului din: 1.02.2012

Obiectul interpelării: Apartenenţa la fostele structuri ale Securităţii

 În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta

INTERPELARE:

Având în vedere că aţi (re)devenit ministru al Afacerilor Externe în Guvernul României şi că reprezentaţi diplomaţia română în primul rând în relaţiile cu aliaţii ţării noastre din NATO şi din Uniunea Europeană, vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

1. Dacă înainte de 1989 aţi activat în fostele structuri ale Securităţii, iar ulterior aţi devenit ofiţer acoperit într-un anumit serviciu secret?

2. Dacă în perioada 1-30.06.1988, când eraţi judecător, aţi participat la un curs de specializare în activităţi de spionaj împotriva „blocului imperialist occidental”, reprezentat de Statele Unite ale Americii şi de Comunitatea Europeană, care s-a desfăşurat la Centrul de perfecţionare a Securităţii de la Grădiştea (UM 0900), aflat sub comanda contestatului general Nicolae Pleşiţă?

3. Dacă aţi avut vreo legătură de rudenie cu generalul Gheorghe Diaconescu, fost prim-adjunct al procurorului general al României până în decembrie 1989, când a fost trimis de preşedintele Nicolae Ceauşescu să conducă ancheta împotriva revoluţionarilor de la Timişoara?

4. Dacă la cursul de la Centrul de perfecţionare a Securităţii de la Grădiştea l-aţi avut coleg pe procurorul Liviu Dăscălescu, nepotul ultimului prim-ministru comunist Constantin Dăscălescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii?

Solicit răspuns scris şi verbal.

 

 

                                                  Senator

                                             Valer Marian

Eckstein–Kovacs Peter, odrasla de bolsevic si turnator la Securitate ?

 Biroul Senatorului Valer Marian

Grupul parlamentar: PSD

Circumscripţia electorală: Satu Mare

  Satu Mare Piaţa 25 Octombrie nr. 1 et. 8 cam. 9

  Telefon /fax: 0261 710088

 

Domnului ex-senator UDMR şi ex-consilier al preşedintelui Băsescu, Eckstein –Kovacs Peter

 

Având în vedere că prin râsul manifest din emisiunea în care ne-am intersectat marţi, 24.01.2012, pe calea undelor, la postul de televiziune Transilvania Live din Cluj Napoca, pe tema declaraţiei mele de presă intitulate „Stârpirea generalului Bur(u)ian, şeful Poliţiei politice a preşedintelui Traian Băsescu”, aţi dovedit că sunteţi nu numai fudul, vă adresez următoarele întrebări, prin consilierul meu de presă, jurnalistul Eduard Ovidiu Ohanesian:

1. Dacă vă consideraţi o odraslă bolşevică având în vedere că părinţii dumneavoastră şi-au făcut studiile universitare în Uniunea Sovietică şi au îndoctrinat zeci de promoţii de studenţi ai Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, tatăl (dl. Eckstein) în calitate de profesor de marxism-leninism, iar mama (dna. Kovacs) în calitate de profesoară de economie socialistă?

2. Dacă în anii tinereţii eraţi vizitat la domiciliul părintesc de un tânăr ofiţer de Securitate, Fekete Petru (care şi-a schimbat ulterior numele în Negreanu şi a devenit înainte de 1989 şeful Serviciului de contraspionaj în cadrul Securităţii Satu Mare, specializat pe iredentismul maghiar, iar după 1989 a fost mai mulţi ani şeful SRI Satu Mare)? Dacă acest ofiţer, care a fost în relaţii de prietenie cu sora dvs. şi vi se adresa cu diminutivul „Pety”, v-a racolat ca informator şi ce informaţii i-aţi furnizat?

3. Cine râde la urmă, Pety-úr?

4. Vă mai credeţi un Einstein, dle. Eckstein?

 

Satu Mare,                                               Senator

25.01.2012                                           Valer Marian

De-al nostru sau al lor ?

De când a fost numit Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehe în Republica Moldova (29 ianuarie 2010), Jaromir Kvapil nu contenește să-i uimească pe oficialii de peste Prut. Chiar și literații sau artiștii prezenți alături de diplomat la diverse evenimente culturale îi laudă abilitățile de comunicare. Jaro, cum îi spun prietenii apropiați, vorbește o “frumoasă, perfectă” limbă română. Până aici nimic deosebit. Am putea spune că  Jaro a avut tot timpul din lume să învețe limba noastră, deoarece, o perioadă îndelungată, cehul a fost diplomat în România și în Republica Moldova. Puțini sunt cei care știu povestea adevărată de la dosarul de cadre al lui Jaromir Kvapil . Epopeea românească a viitorului ambasador începe în vara anului 1968, când trupele Spețnaz și tancurile trimise de sovietici să implementeze democrația socialistă la Praga, îl găsesc pe acesta student la facultatea de comerț (un fel de ASE cehoslovac). La vremea aceea, Kvapil senior, tatăl lui Jaromir îndeplinea funcția de atașat al agenției economice cehoslovace la București, așa că nu i-a fost prea greu să-și aducă odrasla în capitala României. Ferit de democrația forțată de la răsărit, Jaromir și-a terminat studiile la noi, la Facultatea de Comerț Exterior din cadrul ASE, locul de unde Direcția de Informații Externe (DIE) făcea de zor recrutări pentru schimbarea garniturii bolșevice de la conducerea instituțiilor țării. Așa că, viitorul diplomat Jaromir Kvapil a beneficiat de instruire de specialitate și de colegi celebri, care au terminat comerțul exterior odată cu el, apoi au fost recrutați de generalul Gheorghe Marcu, “cercetători” la Institutul de Economie Mondială, o instituție de acoperire a DIE. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, iar Jaromir Kvapil a revenit după 1989 în România în calitate de diplomat, unde îl așteptau alte evenimente mărețe. Printre altele, Jaro a prins destrămarea Cehoslovaciei la post. În 1993 a fost numit ambasador al Republicii Cehia la București, iar în perioada 1994-1997, prin cumul este acreditat și pentru Republica Moldova. Tot aici a prins și conflictul care a dus la destrămarea Iugoslaviei. Cum în acea perioadă, traficul de armament, combustibili și alimente peste Dunăre era în toi, organele contrainformative ale statului român stăteau cu urechile ciulite în mediul diplomatic. Uite așa, Jaromir a ajuns subiectul unei note informative, în care îi erau consemnate obiceiurile dar și discuțiile. Astfel, aflăm că, diplomatul obișnuia să stea la o bere cu prietenii în ambasadă, tolănit cu picioarele pe birou și să vorbească în cea mai curată limbă românească despre noul sistem cehesc de radar capabil să detecteze avioane invizibile.  Întâmplător sau nu, prin martie 1999, sârbii, reușeau să doboare (cu rachete SA trecute pe la Turnu Severin) un F117 Night Hawk și să avarieze grav altul. Aeronave invizibile pentru echipamente convenționale. Privind  fragmentele  avionului F117 doborât, expuse astăzi la la muzeul aviației din Belgrad, nu poți să nu te-ntrebi : de unde or fi avut sârbii sistemul special de detecție ?